Distrugerea (art. 217 cod penal). Decizia 545/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMANIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALA NR.545/
ȘEDINȚA PUBLICĂ din 14 2009
PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă Președintele Secției penale
JUDECĂTORI: Constantin Cârcotă, Marcian Marius Istrate Mița
-
GREFIER - I - grefier șef secție penală
MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de
PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind judecarea recursului peste termen formulat deinculpatul, în prezent deținut în Penitenciarul Brăila, trimis în judecată pentru săvârșirea infrac.prev,și ped. de art.217 Cod penal, împotriva Deciziei penale nr.216/A/11.05.2009 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr- (sentința penală nr.715/18.04.2008 a Judecătoriei Galați, pronunțată în dosarul nr-).
La apelul nominal a răspuns inculpatul, în stare de arest, asistat de avocat, avocat desemnat din oficiu în baza delegației nr.3906/11.09.2009 emisă de Baroul Galați.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei arătându-se că recursul este declarat peste termenul prevăzut de lege; de asemenea, se mai arată că din adresa nr.B 23737 din 10.04.2009 emisă de Penitenciarul Arad, aflată la fila 117- dosar nr- al Judecătoriei Galați, rezultă că inculpatul a fost încarcerat la data de 13.03.2009, iar cererea de recurs a fost înregistrată la data de 16.03.2009, după care;
Curtea aduce la cunoștință inculpatului că, fiind primul termen de judecată, pentru asigurarea dreptului la apărare, s-a desemnat un avocat din oficiu și că potrivit disp.art.6 Cod procedură penală are posibilitatea de a-ași angaja un avocat ales, dacă consideră necesar.
Inculpatul declară că înțelege să-și retragă recursul formulat.
Apărătorul inculpatului solicită a se lua act de declarația făcută.
Procurorul solicită să se ia act de retragerea recursului declarat de inculpat.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin Sentința penală nr.715 din 18.04.2008 a Judecătoriei Galați, pronunțată în dosarul nr-, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de lovire prev. de art.180 alin.2 din Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.
Același inculpat a mai fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii prev. de art.321 Cod penal, 2 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii prev. de art.217 Cod penal și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii prev. de art.11pct.1 din Legea nr.61/1991, toate cu aplicarea art.37 lit.b din Cod penal.
În baza art.33-34 lit.b din Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate și s-a dispus executarea pedepsei mai grele de 1 an și 3 luni închisoare sporită la 1 an și 6 luni închisoare.
A fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal.
În baza art.14 Cod procedură penală, în referire la art.998 din Codul civil, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 120 lei, despăgubiri materiale către partea civilă și suma de 2000 lei, cu titlu de daune morale către partea civilă.
În baza art.189 și 191 din Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În seara zilei de 5.11.2006, partea vătămată a mers la un bar din comuna, jud.G, împreună cu mai mulți tineri, iar după un anumit timp, în bar și-a făcut apariția si inculpatul, care era în stare de ebrietate și avea asupra sa un cuțit și un topor.
În bar, inculpatul a început să profereze injurii și amenințări, iar la un moment dat a început să lovească pe partea vătămată cu pumnii în zona feței, aceasta căzând la pământ.
Inculpatul avea cuțitul la vedere, a provocat indignare și spaimă în bar și în timpul altercațiilor a distrus mai multe bunuri din bar în valoare de circa 120 lei RON.
Prin Decizia penală nr.37/A din data de 4 februarie 2009, Tribunalul Galația admis apelul declarat de inculpatul, desființat în parte Sentința penală nr.715 din 18.04.2008 a Judecătoriei Galați și în rejudecare a modificat dispoziția de aplicare a pedepsei accesorii inculpatului în sensul că în baza art.71 al.2 din pen. a interzis acestuia drepturile prev. de art.64 lit.a teza II și b din pen.
La data de 19.03.2009 inculpatul a formulat recurs peste termen împotriva sentinței penale nr.715 din 18.04.2008 a Judecătoriei Galați.
Tribunalul apreciază că respectiva cerere este în fapt un recurs peste termen împotriva Deciziei penale nr.37/A din data de 4 februarie 2009 a Tribunalul Galați, competența soluționării acestuia aparținând Curții de APEL GALAȚI, conform art.281pct.3 pr.pen.
În consecință s-a declinat competența soluționării recursului peste termen formulat de inculpatul în favoarea Curții de APEL GALAȚI.
Pe rolul Curții de APEL GALAȚI, dosarul a fost înregistrat sub nr- și a primit termen conform repartizării aleatorii, la data de 14 2009.
La termenul de astăzi, inculpatul a declarat că renunță la recursul peste termen formulat.
Conform dispozițiile art. 3854alin.2 Cod procedură penală raportat la art.369 Cod procedură penală, până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat. Retragerea trebuie făcută personal de parte sau prin mandatar special iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces verbal de către conducerea locului de deținere, declarația de retragere putând și făcută fie la instanța a cărei hotărâre se atacă, fie la instanța de recurs.
Cum în cauză aceste prevederi legale au fost îndeplinite, în sensul că, prezent în instanță, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul și-a manifestat expres voința de a-și retrage recursul declarat, urmează a se lua act de aceasta și a dispune în consecință;
Văzând și disp. art.189 și 192 alin.2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea recursului peste termen formulat deinculpatul, fiul lui și, născut la 1.09.1968 în G,-, -/8,.26, în prezent deținut în Penitenciarul Brăila, CNP -, împotriva Deciziei penale nr.216/A/11.05.2009 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr- (sentința penală nr.715/18.04.2008 a Judecătoriei Galați, pronunțată în dosarul nr-).
Obligă pe recurentul-inculpat la plata către stat a sumei de 220 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare din care, suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Galați.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 14 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Marcian Marius Istrate Mița
Grefier,
I
Red.și tehnore. - 16.09.2009
2 ex
Fond: / Apel: - Al.
Președinte:Constantin CârcotăJudecători:Constantin Cârcotă, Marcian Marius Istrate Mița