Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 12/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 12/
Ședința publică din 12 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Cristian Epure
JUDECĂTOR 2: Zoița Frangu
JUDECĂTOR 3: Viorica
GREFIER - I
Cu participarea Ministerului Public prin procuror
Pe rol judecarea recursului penal declarat de partea civilă STATUL ROMÂN PRIN, împotriva deciziei penale nr. 431/19.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa intimatei inculpate reprezentată de avocat din oficiu în baza delegației nr. 57/2009 emisă de Baroul Constanța, lipsind recurentul parte civilă Statul Român prin
Procedura legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 176 - 181 cod pr. penală.
Recursul este declarat în termen potrivit art. 3853cod pr. penală și motivat conform art. 38510cod pr. penală.
Curtea în baza art. 301 cod pr. penală, întreabă părțile dacă mai au cereri, excepții de invocat și văzând că nu sunt, în baza art. 38511cod pr. penală constată recursul în stare de judecată și în baza art. 38513cod pr. penală, acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul intimatului inculpat, avocat, solicită respingerea recursului, menținerea deciziei recurate ca temeinică și legală, întrucât motivul de recurs invocat nu se încadrează în motivele de recurs ce pot fi analizate din oficiu, acesta vizează un motiv invocat și în apel, care nu a fost admis, având în vedere că nu se pot acorda obligații fiscale accesorii, respectiv dobânzi, penalizări, în procesul penal.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului, menținerea deciziei recurate ca temeinică și legală, întrucât prejudiciul este cel stabilit de instanța de apel și care a fost deja acordat, respectiv dobânzile.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.259/25.02.2009 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr-, s-a hotărât:
A fost respinsă excepția prescripției răspunderii penale.
În baza art. 11 pct.1 lit.b din Legea nr.87/1994 cu referire la Legea nr.161/2003, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prin sustragerea în întregime de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat condamnă inculpata, fiica lui și, născută la 30.10.1960, domiciliată în,-, jud. C, CNP.- la o pedeapsă de2(doi) ani închisoare.
În baza art.85 pen. a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sent. pen. nr.1336/10.06.2005 a Judecătoriei Constanța.
S-a constatat că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunea care formează obiectul condamnării la pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin sent. pen. nr.1336/10.06.2005 a Judecătoriei Constanța.
În baza art. 36.pen. art.33 lit.a și art.34 lit.b pen. s-au contopit pedepsele de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta cu cea de 6 luni închisoare, în final inculpatei îi va fi aplicată pedeapsa cea mai grea, aceea de2(doi) ani închisoare.
În baza art.81 pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatului pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82.pen.
În baza art.71 pen.au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art.64 lit.a, teza a doua și lit. b pen. și în baza art.71 alin.5 pen. suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 359.pr.pen.a fost atrasă atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării art.83 pen. privitor la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 14 și art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 998 și urm. Cod civil,a fost obligată inculpata la plata sumei de 43345, 7504 lei către Direcția Generală a Finanțelor Publice C, reprezentând obligații fiscale către bugetul de stat.
În baza art.191 alin.1 pr.pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.189 pr.pen. onorariu apărător oficiu ( ) în cuantum de 100 s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut următoarea situație de fapt:
În anul 1992 inculpata a înființat -. L preluând în locație de gestiune de la Mixt spațiul comercial situat în, str. -, -.1, parter, având ca și obiect de activitate comerțul cu textile și încălțăminte. În calitatea sa de administrator, inculpatei îi revenea obligația de a lua măsurile necesare în vederea ținerii evidenței contabile, precum și plata taxelor și impozitelor pe care le datora bugetului de stat.
În data de 17.03.1995 inculpata a încheiat un contract de prestări servicii cu -. -. devenită ulterior.. reprezentată la acel moment de martorul -, în calitate de manager și de martorul, în calitate de contabil șef, prin care această din urmă societate ar fi trebuit să țină evidența contabilă în perioada 01.03.1995-31.12.1998.
Contractul de prestări servicii a fost înregistrat sub nr.137/17.03.1995.
Din analiza probelor administrate se constată că, la data încheierii acelui contract -. - nu îndeplinea condițiile impuse de OG.65/1994, nefiind afiliată Corpului de Experți Contabili și Autorizați, astfel că nu putea ține, în mod legal, evidența contabilă a unor alte societăți. Prin urmare contractul încheiat nu a produs efecte, -. - făcând cunoscut în timpul cercetărilor că martorul avea obligația de a calcula lunar locația de gestiune conform clauzelor contractuale și de a urmări încasarea contravalorii locației de gestiune.
În baza prevederilor protocolului nr. 417/04.12.2006, contractul de locație și-a încheiat valabilitatea și, implicit au încetat atribuțiile numitului.
În perioada anilor 1995-2002 inculpata a adus mai multa documente-acte contabile pe care le-a depozitat într-un fișet aflat în holul -. -, fără însă a le da în primire vreunei persoane.
Ulterior, în timpul cercetărilor efectuate de poliție, aceste documente au fost găsite în starea în care au fost aduse de inculpată.
Urmare a cercetărilor efectuate se constată că din luna iunie 1995, la societatea inculpatei nu s-a ținut nici un fel de evidență contabilă, aspect ce a fost constatat de Direcția Controlului Fiscal C la data de 16.05.2002, care a dispus aducerea la zi a evidenței contabile pentru perioada 01.01.1995-31.04.2002, aspect care rezultă din Notificarea nr.4405/16.05.2002, solicitându-se refacerea evidenței contabile a societății -. L.
Pentru a retine situatia de fapt expusa instanta a avut in vedere atât declarațiile inculpatei, declarațiile martorilor audiați, cât și sesizarea C, raport de expertiză contabilă judiciară, relații furnizate de -. (fosta ), la care se adaugă procesul verbal din data de 02.07.2003, încheiat de C, cat si toate declarațiile martorilor audiați atât pe parcursul urmăririi penale cât și cu ocazia cercetării judecătorești.
Potrivit Raportului de Expertiză contabilă judiciară întocmit cu ocazia urmăririi penale șinecontestatde inculpată a rezultat un prejudiciu total cauzat de aceasta la bugetul de stat în sumă de 43345,7504 RON.
Inculpata a susținut că evidența contabilă a societății sale, trebuia ținută de martorul, cu care, după expirarea contractului de prestări servicii, încheiase o înțelegere verbală,aratand totodata că niciodată personal sau prin societatea sa nu a depus vreun act contabil la Administrația financiară.A mai sustinut evidența contabilă era ținută de -. -. banuia că evidența contabilă era ținută la zi. Mai mult, inculpata a mai declarat că are școala economică, știe să țină evidența contabilă de zi cu zi, dar pentru societatea sa a apreciat că "nu era necesară această evidență contabilă, deoarece avea încredere în -. -. ".
Instanta a apreciat ca apararile inculpatei nu pot fi primite intrucat, contractul de prestări servicii nr.137/17.03.1995 încheiat între societatea al cărei administrator era inculpata și -. -. nu a produs nici un fel de consecințe, iar -. - nu a încasat nici un, astfel că nu avea nici calitatea, nici responsabilitatea ținerii evidenței contabile ala firma inculpatei, acesteia revenindu-i întreaga responsabilitate.
Inculpata nu putea invoca faptul că -. -. nu era înscrisă în Corpului de Experți Contabili și Autorizați, si nici nu poate să se prevaleze de necunoașterea legii, în condițiile în care nu a efectuat un minim de verificări obligatorii care să-i confirme achitarea datoriilor obligatorii la bugetul de stat.
Martorul,a aratat, între altele, că nu a existat nici o înțelegere verbală între el și inculpată referitor la ținerea evidenței contabile la societatea al cărei administrator era aceasta. A mai declarat că a fost solicitat de inculpată -ocazional- la momentul efectuării controalelor de la TM. dar nu a semnat nici un act, astfel că era doar un ajutor în calitate de coleg.
Despre contractul de prestări servicii nr.137/17.03.1995 încheiat între societatea al cărei administrator era inculpata și -. -. martorul a aratat că, începând cu 1995 devenit caduc, deoarece, conform legislației în vigoare societatea mamă nu mai avea voie, să țină evidența contabilă, chiar de la momentul încheierii contractului nu s-au produs efecte de nici un fel, deoarece nu a fost avizat de oficiul juridic al -. -. și nu s-a încasat nici o sumă de bani.
Totodata a mai aratat ca nu i-au fost predate nici un fel de documente contabile de către inculpata.
vinovăția inculpatei în săvârșirea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată la stabilirea și individualizarea pedepsei ce a aplicat- inculpatei instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72.penal, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de art. 11 pct.1 lit.b din Legea nr.87/1994 cu referire la Legea nr.161/2003, gradul de pericol social care rezultă din modalitatea, din împrejurările de comitere a faptei - în sensul că, în perioada 1995-2002 inculpata s-a sustras în întregime de la plata obligațiilor fiscale, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 43345,7504 RON- precum și de persoana inculpatei, care a colaborat cu organele judiciare, dar a mai avut conflicte cu legea penală, dovedind că nu a înțeles să-și adapteze comportamentul la normele sociale ocrotite de legea penală.
A fost avut în vedere și cuantumul prejudiciului cauzat bugetului statului, vârsta inculpatei, necesitatea ca aceasta să achite valoarea prejudiciului cauzat.
Cat privestesituația juridica a inculpatei:
A fost anulata suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sent. pen. nr.1336/10.06.2005 a Judecătoriei Constanța.
Constatăndu-se ca că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunea care formează obiectul condamnării la pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin sent. pen. nr.1336/10.06.2005 a Judecătoriei Constanța, contopit pedepsele de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta cu cea de 6 luni închisoare, în final inculpatei i-a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, aceea de2(doi) ani închisoare.
Având în vedere că inculpata a colaborat cu organele judiciare, vârsta acesteia, necesitatea achitării prejudiciului cauza bugetului de stat, s-a apreciat că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, astfel că în baza art.81 pen. a fost suspendata condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82.pen.
S-a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 lit.a, teza a doua și lit. b pen. și în baza art.71 alin.5 pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
S-a atras atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării art.83 pen. privitor la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Pelatura civilaa cauzei a fost obligata inculpata la plata sumei de 43345, 7504 lei către Direcția Generală a Finanțelor Publice C, reprezentând obligații fiscale către bugetul de stat, deoarece sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, prejudiciul este cert și cauzat de activitatea infracțională a inculpatei.
În baza art.191 alin.1 pr.pen. a fost obligata inculpata la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, criticând-o sub aspectul laturii civile pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia penală nr. 431/19.10.2009, tribunalul a dispus următoarele:
"În baza art. 379 pct 2 lit a) Cod procedură penală:
Admite apelul declarat de partea civilă Statul R prin AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva sentinței penale nr 259/25.02.2009 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr-.
Desființează în parte sentința penală apelată și rejudecând dispune:
Admite acțiunea civilă formulată de Statul R prin:
Obligă inculpata să plătească părții civile Statul Român reprezentat de dobânda legală în materie civilă calculată conform Ordonanței Guvernului nr 9/2000, raportată la suma de 15628,62178 lei lei, de la data de 1.08.2003 până la achitarea acesteia de către intimata.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art. 192 alin 3 Cod procedură penală:
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia."
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
În cursul urmăririi penale, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP C, a formulat cerere de constituire de parte civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei totale de 43345,7504 lei reprezentand prejudiciu cauzat bugetului de stat prin neanregistrarea obligatiilor fiscale 15628,62178 lei, majorări de întârziere, penalități, amenzi -27717,1223 lei rezultând că acestea au fost calculate conform raportului de expertiză efectuat.
În aceeași cerere partea civilă a solicitat și calcularea dobânzilor și penalităților de întârziere, în continuare, la suma ce constituie prejudiciu, până la data stingerii sumei datorate, conform art. 115-116 din Codul d e procedură fiscală. În raport de această cerere, tribunalul constată că partea civilă a solicitat pe calea acțiunii civile atât prejudiciul efectiv suferit de bugetul statului, cât și beneficiul nerealizat, pe care l-a apreciat a fi egal cu cuantumul dobânzilor și penalităților de întârziere calculate conform Codului d e procedură fiscală.
Prin sentința penală apelată instanța de fond a respins cererea părții civile privind acordarea pretențiilor constând în dobanzi,accesorii calculate până la data plății acordand doar obligatiile fiscale catre bugetul de stat.
Aprecierea instanței de fond este nefondată, câtă vreme partea civilă a indicat expres în cererea de constituire de parte civilă elementele pe baza cărora se poate cuantifica relativ beneficiul nerealizat. nu poate fi decât relativă, având în vedere că beneficiul nerealizat sub forma dobânzilor acordate la suma ce constituie prejudiciu se va stabili definitiv în cursul executării, în funcție de data la care părțile obligate pe latură civilă își execută obligația de plată.
Pe de altă parte, art. 14 alin 4 Cod procedură penală precizează în mod expres că se acordă despăgubiri bănești și pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă, iar art. 998 cod civil are o aplicare largă, în sensul că obligă persoanele care au creat un prejudiciu în mod ilicit (cum este cazul în speță) să acopere în integralitate acel prejudiciu, respectiv atât paguba creată cât și beneficiul nerealizat.
În doctrina și practica judiciară este unanim admis că în materie de prejudiciu concretizat în neplata unei sume de bani, beneficiul nerealizat constă în dobânda ce s-ar aplica la suma respectivă. In acest sens este și art. 1088 Cod civil, care stipulează că la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală.
Sub acest aspect, apelul părții civile este fondat, urmând a fi admis, întrucât în mod nejustificat instanța de fond a respins capătul de cerere privind acoperirea prejudiciului constând în beneficiul nerealizat.
Sub aspectul cuantificării acestui beneficiu nerealizat, partea civilă a apreciat că se impune aplicarea prevederilor art. 115-116 din Codul d e procedură fiscală.
Tribunalul apreciază că modalitatea de cuantificare a beneficiului nerealizat trebuie realizată în funcție de dispozițiile legilor ce reglementează în materie civilă, și nu cele aplicabile în materie administrativ -fiscală, întrucât, pe de o parte, prezenta cauză privește o faptă prevăzută de legea penală, ilicită prin însăși conținutul ei, și ca urmare acțiunea civilă urmează regulile aplicabile în materia delictelor (art. 998-1003 Cod civil) și nu pe cele aplicabile în materie fiscală, iar pe de altă parte, în raport de dispozițiile art. 16 și 41 din Constituție, care reglementează egalitatea în fața legii și ocrotirea în mod egal a proprietății, ar constitui o discriminare nejustificată procedeul de a aplica reglementări diferite în materia cuantificării despăgubirilor, după cum paguba s-a creat în bugetul unei instituții publice sau al statului, sau în patrimoniul unei persoane private.
Pe de altă parte, dobânzile și penalitățile de întârziere prevăzute în legislația fiscală nu constituie un echivalent al lipsei de folosință a sumelor de bani neachitate la bugetul public, ci o măsură de constrângere care să determine contribuabilul la plata în termen a acestor sume.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul apreciază că singura modalitate legală de stabilire a beneficiului nerealizat ca urmare a unei fapte ilicite ce a avut drept consecință prejudicierea unui buget public este cea care se raportează la legislația civilă în materie, respectiv art. 1088 cod civil completat cu dispozițiile OG nr 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, în materie civilă.
În termen legal împotriva acestei decizii a declarat recurs partea civilă Statul Român - prin ANAF, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, in sensul soluționării greșit in parte a apelului, in referire la neacordarea despăgubirilor accesorii astfel cum au fost solicitate de către apelanta parte civilă, respectiv vizând majorări si penalități de întârziere.
Verificând decizia recurată potrivit art.385/14cpp, curtea apreciază ca recursul este nefundat.
Instanța de apel ce a pronunțat decizia recurata a făcut o corecta aplicare a legii, obligând inculpatul la plata către partea civilă a prejudiciului constând in beneficiul nerealizat, prin calcularea acestuia cu aplicarea dobânzii legale in materie civilă, iar nu prin aplicarea modului de calcul specific dreptului fiscal.
In mod corect instanța de apel a considerat ca in materia sancționării din punct de vedere civil a unei fapte ilicite, se aplica dispozițiile generale privind stabilirea răspunderii debitorului obligației civile născute din săvârșirea unei fapte delictuale, iar nu dispozițiile speciale ce reglementează modul de calcul al unor sancțiuni pecuniare de natura fiscala generate de neplata la termen a unor creanțe bugetare.
Câte vreme creditorul creanței a ales calea prevăzuta de art. 998,999 cod civil pentru sancționarea atitudinii culpabile a debitorului creanței, aceasta este obligata sa accepte limitele despăgubirii ce poate fi acordata potrivit acestei materii.
Daca același creditor ar fi obținut titlu executoriu al creanței bugetare optând pentru calea specifica prevăzuta de Codul d e procedura fiscala, acesta ar fi avut posibilitatea sa ceara si obțină obligarea debitorului creanței fiscale la plata unor creanțe fiscale accesorii constând in penalități de întârziere si majorări, insa in prezenta cauza, creditorul nu a ales aceasta cale, asumându-si limitele despăgubirilor ce pot fi acordate.
In materia obligațiilor civile născute dintr-un fapt delictual, stabilirea întinderii prejudiciului nu se poate realiza printr-o imbinare a dispozitiilor legale de natura civilă, respectiv disp. art. 998,999 cod civil, cu dispozițiile speciale aplicabile in materie fiscala, mai ales ținând seama de faptul ca izvorul juridic al celor doua obligații de plata este diferit, obligația întemeiata pe art. 998,999 cod civil, născându-se din săvârșirea unui fapt ilicit, pe când obligația de plata a creanței bugetare de natura fiscala născându-se din săvârșirea faptului impozabil, care are caracter licit.
Ca atare, întrucât criticile ce constituie motive de recurs sunt neîntemeiate, curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat, cu aplicarea corespunzătoare a disp. art. 192 al. 2 cod pr. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul prev.de art. 38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală.
Respinge recursul ca nefondat formulat de Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - reprezentată de către P C și Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală B, împotriva deciziei nr.431/19.10.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-.
În baza prev. art.192 al.2 cod procedură penală, obligă recurenta la 400 lei cheltuieli judiciare statului.
Onorariu avocat oficiu în sumă de 200 lei se decontează din fondul J către Baroul d e Avocați
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.01.2010.
PREȘEDINTE DE COMPLET, JUDECĂTORI,
- - - - -
-
GREFIER,
I
Red.jud.fond.
Red.jud.apel.
Red.jud.rec. -
Dact. 2 ex./25.01.2010
Președinte:Marius Cristian EpureJudecători:Marius Cristian Epure, Zoița Frangu, Viorica
