Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 232/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 232/

Ședința publică din data de 21 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător

JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu

JUDECĂTOR 3: Aurel Președinte Secția pentru cauze cu

Minori și de Familie

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoare, domiciliată în G,-, - 13,. 16, și, domiciliată în G,-, - 5,. 90 și fără forme legale în G, str. -, - 2,. 17, împotriva deciziei penale nr. 549 din 19 octombrie 2007 Curții de APEL GALAȚI.

La apelul nominal a răspuns pentru contestatoare av., apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 31/19.02.2008, lipsă fiind intimatele Direcția generală a Finanțelor Publice G și SC SRL

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Apărătorul contestatoarelor precizează că d-na av. nu mai răspunde în cauză.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată, față de situația că au fost acordate numeroase termene, procedura de citare este legal îndeplinită cu toate părțile și acordă cuvântul în dezbateri. Totodată, pune în vedere părților să pună concluzii și cu privire la admisibilitatea în principiu, cât și pe fondul contestației în anulare.

Apărătorul contestatoarelor solicită să se constate că cererea este admisibilă în principiu, în sensul că se încadrează în dispozițiile art. 386 Cod procedură penală. Potrivit disp. art. 391 Cod procedură penală, solicită admiterea contestației în anulare în principiu.

Pe fondul cauzei, arată că această contestație în anulare vizează infracțiunea prev. de art. 36 din legea 345/2003, infracțiune pentru care toate instanțele au dispus condamnarea inculpatelor, în condițiile în care la momentul săvârșirii faptei legea nu era în vigoare, deci, fapta nu era incriminată, iar după trimiterea în judecată și apariția legii, această faptă a fost dezincriminată prin abrogarea legii.

În motivarea deciziei împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație în anulare, Curtea de APEL GALAȚI reține că fapta nu este dezincriminată în condițiile în care infracțiunea de la art. 36 se regăsește în art. 215 Cod penal.

Legiuitorul spune clar că instanțele sunt sesizate prin rechizitoriu cu fapta și persoana. Or, faptei i se dă o anumită încadrare juridică, care se verifică dacă este sau nu este faptă, în sensul întrunirii elementelor constitutive. În cauza de față, fapta nu exista și nu există; nu a existat nici anterior săvârșirii și nici ulterior condamnării.

Solicită să se constate această situație și să se dispună și pentru această infracțiune soluția legală.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că cererea este admisibilă în principiu, fiind invocat motivul prevăzut de art. 386 lit. c Cod procedură penală.

Față de motivul invocat, în sensul că infracțiunea ar fi fost dezincriminată, consideră că acesta nu ar duce la o soluție de încetare a procesului penal, cum cere art. 386 lit. c Cod procedură penală, și nici la una de achitare, motiv pentru care solicită respingerea contestației ca nefondată.

CURTEA

Asupra cauzei penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului se constată următoarele:

Petentele condamnate și au formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale 549/19.10.2007 a Curții de APEL GALAȚI.

În motivarea contestației în anulare contestatoarele au susținut că au fost condamnate pentru infracțiunea prev. de art. 36 din legea 345/2003 în condițiile în care la momentul săvârșirii faptei legea nu era în vigoare, deci fapta nu era incriminată, iar după trimiterea în judecată și apariția legii, această faptă a fost dezincriminată prin abrogarea legii.

În acest sens în cauza de față, fapta nu exista și nu există.

În drept, contestatoarele au invocat dispozițiile art. 386 lit. c Cod procedură penală.

Contestația în anulare este nefondată.

Analizând cauza prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, se constată următoarele:

Petentele au fost condamnate prin sentința penală 710/16.03.2006 a Judecătoriei Galați - definitivă prin decizia penală 549/19.10.2007 a Curții de APEL GALAȚI (împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație în anulare) la câte o pedeapsă de 6 luni închisoare fiecare pentru infracțiunea prev. de art. 36 alin. 1 din Legea 345/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 74 lit. a Cod penal (petenta ), respectiv prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 36 alin. 1 din Legea 345/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 lit. a Cod penal (petenta ).

De asemenea, prin decizia penală 549/19.10.2007 a Curții de APEL GALAȚIs -a dispus încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b în ref. la art. 10 lit. g teza II Cod procedură penală față de inculpata pentru infracțiunea prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și față de inculpata pentru infracțiunile prev. de art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și prev. de art. 13 din Legea 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 13 Cod penal.

Prezenta contestație în anulare a vizat condamnarea pentru infracțiunea prev. de art. 36 din Legea 345/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal față de petenta și respectiv prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 36 din Legea 345/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal față de petenta, invocându-se dispozițiile art. 386 lit. c Cod procedură penală.

Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la dispozițiile legale invocate se constată - așa cum s-a arătat mai sus - că prezenta contestație în anulare este nefondată.

Conform art. 386 lit. c Cod procedură penală, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazul în care instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f -1Cod procedură penală cu privire la care există probe la dosar.

Contrar susținerilor petentelor, în cauză nu se constată însă incidența nici a unui caz de încetare a procesului penal prev. de art. 10 lit. f-1Cod procedură penală cu privire la infracțiunea prev. de art. 36 din Legea 345/2002 și respectiv prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 36 din Legea 345/2002.

Mai mult, din motivarea contestației în anulare rezultă invocarea unui caz de achitare întemeiat pe dezincriminarea infracțiunii prev. de art. 36 din Legea 345/2002 cu privire la care instanța de recurs s-a pronunțat prin motivarea deciziei penale 549/19.10.2007.

Față de cele de mai sus, având în vedere și împrejurarea că în cauză nu se constată incidența nici a unui caz reglementat de art. 386 Cod procedură penală, urmează a se respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de condamnatele și.

Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, vor fi obligate contestatoarele la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoare (fiica lui și, născută la data de 18.04.1970 în comuna, județul G, CNP -, cu domiciliul în G,-, - 13,. 16) și (fiica lui și, născută la data de 02.01.1964 în comuna, județul G, CNP -, cu domiciliul în G,-, - 5,. 90 și fără forme legale în G, str. -, -/2,. 17) împotriva deciziei penale 549/19.10.2007 a Curții de APEL GALAȚI (decizia penală 126/A/09.03.2007 a Tribunalului Galați, sentința penală 710/16.03.2006 a Judecătoriei Galați ).

În baza disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe contestatoare la plata a câte 100 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 aprilie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Red. -/12.05.2008

Tehnored. /2 ex./15.05.2005

Fond:

Apel: Fl.,

Președinte:Mariana Cristache
Judecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu, Aurel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 232/2008. Curtea de Apel Galati