Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 264/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROM A NIA
CURTEA DE APEL
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 264
Ședința publica din data de 10.03. 2008
PREȘEDINTE: Aida Liliana Stan
JUDECĂTORI: Aida Liliana Stan, Cristina Georgescu Gabriela
-
GREFIER -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea asupra recursurilor declarate de inculpatul G, fiul lui si, născut la 2 septembrie 1968, domiciliat in Rm. S,-, jud. B si de partea civilă B, împotriva deciziei penale nr. 183/6.09.2007 pronunțată de Tribunalul Buzău și împotriva sentinței penale nr. 217/19.06.2007 pronunțată de Judecătoria Rm.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 28.02.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, ce face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului a amânat pronunțarea la data de 10.03.2008, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 217/19 iunie 2007 Judecătoria Rm. S, in baza art. 6 din 241/2005 cu aplic. art. 13 condamnat pe inculpatul G, fiul lui si, născut la 2 septembrie 1968 in com., jud. B, cetățean român, studii medii, căsătorit, având doi copii minori, administrator la SC Rm. S, jud. B, fără antecedente penale, domiciliat in Rm. S,-, jud. B, la 1 an închisoare.
In baza art. 81 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 359
C.P.P.A fost obligat inculpatul la 15.505 lei impozit pe dividende in mod solidar cu partea responsabilă civilmente SC RM. S către partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice B plus dobânda aferentă.
S-a dispus comunicarea unei copii a dispozitivului hotărârii, după rămânerea acesteia definitivă, Către Oficiul național al Registrului Comerțului.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul G împreună cu soția sa sunt acționari ai SC Rm. S ce are ca obiect de activitate comerț cu ridicata de material lemnos si construcții.
In luna februarie 2006 inspecția fiscală din cadrul P B - ANAF au efectuat verificări la societatea sus menționată, verificare ce a cuprins perioada 01.11.2004 - 31.12.2005 si a cuprins impozitul de dividende si contribuții datorate bugetului consolidat al statului.
In conținutul procesului verbal de constatare s-a arătat că societatea datora impozit pe dividende 17.609 lei cât si alte contribuții, respectiv asigurări sociale de stat, asigurări sociale de sănătate, fond de șomaj.
Cu ocazia cercetărilor penale s-a stabilit că actul de control întocmit de reprezentanții ai ANAF este întemeiat.
Prezentându-i-se actul de control inculpatul nu a formulat obiecțiuni si a cerut termen pentru achitarea creanțelor bugetare.
Ulterior și-a reapreciat atitudinea arătând că in mod eronat s- înregistrat bilanțul contabil pe profit de 1.550.028.357 lei in condițiile in care acest profit fost pentru achiziționarea unui imobil in valoare de 1.900.000.000 lei si pentru plata unui avans la un centru de leasing in valoare de 240.600.000 lei, pentru dobândirea unui autovehicul.
In faza de cercetare judecătorească, in cauză a fost efectuată o expertiză judiciar contabilă si a fost audiată martora care a întocmit bilanțul contabil pe anul 2004.
Expertiza contabilă efectuată in cauză a concluzionat că nu datorează creanțe bugetare, bilanțul contabil fiind întocmit in mod eronat.
Instanța de fond a constatat că raportul de expertiză contabilă conține formulări echivoce, incerte, in care se arată probabil că a fost o eroare sau o neînțelegere in ceea ce privește acoperirea cu surse proprii de finanțare a achizițiilor de mijloace fixe efectuate in cursul anului.
In urma analizei critice si comparative a mijloacelor de probe, instanța de fond a înlăturat proba cu expertiză contabilă datorită următoarelor considerente:
După efectuarea actului de control cât si la începutul cercetărilor penale, inculpatul in mod constant a solicitat termen pentru achitarea creanțelor fiscale, ceea ce denotă că societatea al cărei administrator era datora creanțe la bugetul de stat.
Cele două operații juridice patrimoniale, respectiv dobândirea imobilului si a autoturismului au fost înregistrate cronologic in evidențele contabile și au fost avute in vedere la întocmirea bilanțului contabil.
Inculpatul a semnat bilanțul contabil si cunoștea cuprinsul acestuia, banii investiți in imobil si autoturism se reflectau in profitul realizat in anul 2004 ca profit real. In acest sens, fiind avută in vedere depoziția martorei, din care rezultă că repartizarea profitului la dividende a făcut-o împreună cu inculpatul.
S-a mai reținut de instanța de fond că, inculpatul a relatat că care se ocupa de evidența contabilă a avut in vedere la întocmirea bilanțului cele două operații patrimoniale.
Bilanțul contabil a fost întocmit la finele anului 2004 si înregistrat la sediul DGFP B la data de 24.03.2005 deci cu mult timp înaintea întocmirii actului de control care a avut loc in luna februarie 2006.
Potrivit dispozițiilor art. 10 al.1 din 82/1991 republicată răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilității revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective.
Astfel, s-a reținut că fapta inculpatului de a înregistra profitul pe dividende pentru care datora impozit pe care nu l-ar fi achitat constituie infracțiunea prev. de art. 6 din 241/2005.
La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut in vedere circumstanțele personale ale inculpatului și s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat si fără executarea acesteia in regim de detenție, făcând aplicarea art. 81
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul G și P
Inculpatul s-a arătat nemulțumit de soluția pronunțată de prima instanță susținând că fapta sa este cel mult o contravenție si nu o infracțiune. A arătat de asemenea, că nu s-a dovedit că a comis fapta cu vinovăție, solicitând să se dispună achitarea sa.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Bac riticat sentința sub aspectul modalității de soluționare a laturii civile, respectiv că s-a reținut un prejudiciu de 15.505 lei si nu de 16.188 lei așa cum s-a constituit parte civilă.
Tribunalul Buzău, prin decizia penală nr. 183/6.09.2007 admis apelul inculpatului, a desființat in parte, in latură civilă sentința atacată si a obligat inculpatul la 14.940 lei impozit pe dividende cu dobânda legală aferentă in solidar cu partea responsabilă civilmente SC RM. A respins apelul părții civile P B si a obligat această parte la 10 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru decide astfel, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a stabilit in mod corect situația de fapt si încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat si că într-adevăr fapta inculpatului de a înregistra profitul ca dividende pentru care datora impozit pe care nu l-a achitat constituie infracțiunea prevăzută de art. 6 din 241/2005.
S-a apreciat de asemenea, că la individualizarea pedepsei s-au avut in vedere criteriile generale prev. de art. 72, respectiv gradul de pericol social al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege si persoana inculpatului care se află la prima încălcare a legii penale.
Totodată, s-a constatat că in mod corect judecătoria a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat si fără executarea acesteia in regim de detenție, făcând aplicarea art. 81
Insă, s-a apreciat de instanța de apel că, instanța de fond nu a ținut seama de faptul că inculpatul a achitat o parte din prejudiciul cauzat P B, obligându-l la despăgubiri in sumă de 15.505 lei, deși prejudiciul rămas neacoperit este de 14.940 lei.
Reținând cele de mai sus, tribunalul a apreciat că apelul PBe ste nefondat.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs atât inculpatul G, cât si
Inculpatul G, a criticat ambele hotărâri pentru nelegalitate si netemeinicie, invocând două motive de recurs:
Un prim motiv de recurs se referă la soluționarea cauzei cu încălcarea dispozițiilor privind citarea părților deoarece atât in fața instanței de fond, cât si in fața instanței de apel, partea responsabilă civilmente, respectiv societatea al cărei asociat si administrator este nu a fost legal citată. precizat inculpatul că pentru același debit reținut in sarcina sa, in prezenta cauză, a mai fost deschis un dosar comercial privind procedura falimentului prin care s-a solicitat de PBd eclanșarea procedurii reorganizării judiciare părții responsabile civilmente SC Rm. S, fiind numit un administrator judiciar in cadrul acestei proceduri, iar citarea părții responsabile civilmente nu s-a făcut prin administratorul judiciar desemnat.
Cu toate că această procedură a fost declanșată înainte de pronunțarea hotărârii primei instanțe, totuși partea responsabilă civilmente nu a fost citată prin administrator judiciar nici in cursul judecății in fond si nici in faza soluționării apelului, astfel încât s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor si trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru a fi soluționată cu respectarea dispozițiilor legale privind citarea părților, in sensul de a fi citată partea responsabilă civilmente prin administratorul judiciar desemnat de instanță in cadrul procedurii de reorganizare judiciară.
C de al doilea motiv de recurs vizează greșita condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de evaziune fiscală, susținându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, deoarece operațiunea contabilă derulată de inculpat a fost perfect legală, constând in realitate in reinvestirea profitului obținut, astfel încât, dividendele nefiind repartizate asociatului, societatea nu putea fi obligată la plata impozitului pe dividende, acestea din urmă nefiind încasate.
In plus, expertiza efectuată pe parcursul judecății a evidențiat că in neplata impozitului s- înregistrat, de fapt, o eroare contabilă, expertul concluzionând că inculpatul din eroare a repartizat profitul cu destinația dividende fără să încaseze aceste dividende, astfel încât pentru o sumă ce nu a fost încasată nu poate fi perceput nici un impozit, cu atât mai mult cu cât respectiva suma a fost folosită de societate pentru realizarea unor investiții.
A susținut, deci, inculpatul că intenția sa nu a fost de a eluda prevederile legale privind virarea impozitului datorat statului, astfel încât fiind vorba in cauză despre o eroare de fapt( eroare contabilă) s-a solicitat admiterea recursului si achitarea in temeiul art. 11 pct.2 lit. a rap la art. 10 lit. d C.P.P. nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii nici in ceea ce privește latura obiectivă, nici sub aspectul laturii subiective.
Partea civilă P la data de 21.11.2007 a depus la dosar o adresă cu nr. 1112/15.11.2007 prin care a arătat că înțelege să-și retragă recursul formulat împotriva căii de atac promovată din data de 856/18.09.2007.
Curtea examinând hotărârile recurate in raport de criticile formulate, de actele si lucrările dosarului, dar și din oficiu in limitele motivelor de casare prev. de art. 385/9 al.3 C.P.P. constată că recursul este fondat după cum se va arăta in continuare:
In ceea ce privește primul motiv de recurs vizând soluționarea cauzei cu încălcarea dispozițiilor legale privind citarea părților la judecată, curtea observă că acesta este neîntemeiat, astfel:
Este adevărat că prin sentința nr. 61/3.04.2007 a Tribunalului Buzău - Secția Comercială si de contencios Administrativ ( depusă in recurs) a fost declanșată procedura insolvenței comerciale, împotriva debitorului SC Rm. S, fiind numit administratorul judiciar SPPI, dispunându-se prin aceeași sentință si efectuarea tuturor actelor de procedură specifice insolvenței comerciale.
Hotărârea primei instanțe a fost pronunțată la data de 19 iunie 2007, deci ulterior declanșării procedurii insolvenței comerciale împotriva părții responsabile civilmente SC Rm. S.
Insă, pe parcursul judecății in fond, încă de la primul termen de judecată, cât si pe parcursul soluționării apelului, partea responsabilă civilmente SC Rm. Saf ost citată la fiecare termen de judecată, iar la termenele la care cauza fost soluționată in prima instanță si in apel, procedura cu partea responsabilă civilmente a fost in mod legal îndeplinită, dovezile de citare fiind restituire la dosar cu mențiunea "afișat", specificându-se de fiecare dată si motivul afișării.
Este de asemenea, reală si împrejurarea că citarea părții responsabilă civilmente la termenele de judecată, in fond si apel, nu s-a realizat prin administratorul judiciar ce fusese desemnat in cadrul procedurii insolvenței comerciale declanșată împotriva acesteia.
Insă, citațiile fiind emise la adresa la care partea responsabilă civilmente își avea sediul, in mod evident partea responsabilă civilmente a cunoscut despre proces, fiind respectate deci dispozițiile înscrise in art. 177 al.9 C.P.P. potrivit cărora persoanele juridice se citează la sediul acestora, iar in cazul neidentificării sediului, citația se afișează la sediul consiliului local in a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea.
C de al doilea motiv de recurs vizând greșita condamnare a inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății este insă fondat, după cum se va arăta in continuare:
Inculpatul a fost trimis in judecată prin rechizitoriu pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 6 din 241/2005 cu aplic. art. 13, reținându-se in sarcina sa că in calitate de administrator al SC Rm. S, cu prilejul întocmirii bilanțului contabil pe anul 2004, ce a fost înregistrat la DGFP la data de 24 martie 2005, evidențiat un profit in sumă de 155.002 lei pentru care datora impozit pe veniturile din dividende in sumă de 17.069 lei si a reținut si nu a virat contribuție la fondul de șomaj suma de 59 lei.
Art. 6 din 241/15 iulie 2005, publicată in O nr. 672/27 iulie 2005 incriminează si sancționează cu închisoare de la 1 la 3 ani, sau cu amendă, reținerea si nevărsarea, cu intenția, in cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.
Cum in cursul urmăririi penale nu a fost administrată o probă științifică care să confirme săvârșirea infracțiunii reținute in sarcina inculpatului, in mod judicios prima instanță a încuviințat solicitarea inculpatului si a dispus efectuarea unei expertize judiciare contabile, precum si ascultarea din oficiu in calitate de martor, a contabilului societății administrată de inculpat.
Obiectivele expertizei fixate prin încheierea din 20 februarie 2007 Judecătoriei Rm. au fost: să se constate dacă profitul a fost repartizat in mod corect, având in vedere investițiile, dacă cele două operațiuni patrimoniale privind dobândirea imobilului si achiziționarea autoturismului, au fost înregistrate cronologic in registrul jurnal si dacă acestea au fost avute in vedere la data întocmirii bilanțului contabil pentru anul 2004, dacă bilanțul contabil a fost corect întocmit față de toate actele societății si dacă inculpatul datorează sumele stabilite de organele financiare cu titlu de obligații fiscale către stat.
Expertiza a fost efectuată, iar împotriva sa, partea civilă PBa formulat obiecțiuni ce au fost încuviințate de prima instanță, expertul răspunzând de asemenea, acestor obiecțiuni.
Din conținutul acestui raport de expertiză, întocmit de expert, rezultă următoarele:
In ceea ce privește primul obiectiv, expertul a constatat că in conformitate cu reglementările in vigoare la data întocmirii bilanțului contabil, adică la nivelul anului 2004, corect era ca profitul net al exercițiului financiar 2004, in sumă de 1.550.028 mii lei vechi, să fie repartizat in întregime pentru surse proprii de finanțare a investițiilor, deoarece profitul net nu acoperea cu surse de finanțare întreaga investiție, investițiile fiind mai mari. La cel de al doilea obiectiv, expertul a stabilit că operațiunile patrimoniale si anume dobândirea imobilului ai achiziționarea autoturismului au fost înregistrate cronologic in notele contabile din registrul jurnal si din balanța de verificare si acestea au fost avute in vedere la întocmirea bilanțului contabil pe anul 2004.
In ceea ce privește cel de al treilea obiectiv, s-a stabilit că bilanțul contabil întocmit la 31.12.2004 a reflectat corect operațiunile de achiziții de mijloace fixe ( clădire si autoturism), iar in ceea ce privește repartizarea profitului, s-a concluzionat că acest profit a fost in mod eronat repartizat cu titlu de dividende cuvenite asociaților. Cu alte cuvinte, repartizarea profitului la dividende cât si plata impozitului pe dividende si stabilirea datoriei privind impozitul pe dividende este apreciată ca o plată a impozitului pe sursa proprie de finanțare a investițiilor.
Prin urmare, expertul a concluzionat că potrivit bilanțului contabil, inculpatul nu a încasat dividende, ci folosit întreaga sumă pentru finanțarea investițiilor, repartizând insă, in mod eronat această sumă la dividende.
Așadar, expertul stabilit, răspunzând astfel si ultimului obiectiv fixat de instanță, că înregistrarea repartizării profitului net ca dividende este o eroare, in condițiile in care investițiile ce se regăsesc in patrimoniul societății ar fi rămas astfel, fără sursă de finanțare. Obligațiile bugetare cu privire la plata impozitului pe dividende nu ar mai fi trebuit să apară in bilanțul contabil deoarece profitul ca sursă de finanțare a acestor investiții si respectiv lichiditățile aferente au fost utilizate in alt scop si anume, finanțarea investițiilor aflate in patrimoniul societății, fiind un non sens din punct de vedere contabil ca asociații să încaseze dividende, să plătească impozit pe dividende si apoi cu aceeași bani impozitați să plătească investițiile.
Urmare obiecțiunilor formulate de partea civilă si încuviințate de instanță, expertul a completat raportul de expertiză si a stabilit că societatea administrată de inculpat nu datora impozit pe dividende deoarece profitul net a fost folosit pentru finanțarea investițiilor (achiziționare clădire si autoturism) realizate in anul 2004, așa cum se reflectă in balanța de verificare, in bilanțul contabil, cât si in contul de profituri si pierderi a societății.
Expertul a mai stabilit de asemenea că, potrivit principiului că, orice eroare in contabilitate se poate corecta oricând, atunci când se constată eroarea, inclusiv de organele de control, nefiind stabilit de legiuitor un termen pentru această corecție, a rezultat că inculpatul s-a aflat in eroare la momentul distribuției profitului. Această eroare a vizat repartiția profitului net cu titlu de dividende, fără insă ca aceste dividende să fie încasate, in condițiile in care practic, profitul net ar fi trebuit repartizat pentru finanțarea din surse proprii a investițiilor, odată cu aprobarea bilanțului.
Concluzionând, în esență expertiza contabilă efectuată pe parcursul cercetării judecătorești, cât si completarea acestei expertize au evidențiat faptul că repartiția profitului net cu titlu de dividende a fost in mod eronat realizată si in consecință, societatea administrată de inculpat nu datora suma de bani reținută in sarcina sa cu titlu de impozit aferent dividendelor deoarece in mod efectiv aceste dividende nu au fost încasate de asociatul inculpat.
Această concluzie este întărită si de depoziția martorei, contabilul părții responsabile civilmente, care a precizat că întreg profitul anului 2004 fost in mod eronat repartizat cu titlu de dividende, martora admițând in depoziția sa că nu a reflectat in mod corect dacă această sumă reprezentând profit ar fi trebuit repartizată la dividende sau la rezerve, așa cum era corect, insă, prin achiziționarea bunurilor ce constituie investiții, baza de impozitare nu a suferit cu nimic.
Insă, în mod paradoxal, cu toate că instanța de fond a încuviințat si a administrat această probă științifică cu expertiză tehnică, in considerentele hotărârii această probă a fost înlăturată fără a se motiva temeinic acest aspect, argumentându-se numai că prin semnarea bilanțului contabil inculpatul ar fi luat la cunoștință de cuprinsul acestuia.
De asemenea, prima instanță a mai reținut in argumentația sa împrejurarea că bilanțul contabil a fot înregistrat la DGFP la 24.03.2005, deci cu mult timp înaintea întocmirii actului de control care a avut loc in luna februarie 2006 si deci in acest interval de timp, inculpatul ar fi putut să-și dea seama de eroarea operațiunii contabile privind repartizarea profitului ca dividende.
Argumentația primei instanțe este insă in totală contradicție cu concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară, care stabilește, așa cum s-a arătat mai sus, ca fiind de principiu că, orice eroare in contabilitate se poate corecta oricând, atunci când se constată eroarea, inclusiv de organele de control, nefiind stabilit de legiuitor un termen pentru această corecție.
In plus, ținând seama de răspunsurile expertului la obiectivele stabilite cât si la obiecțiunile formulate, rezultă fără putință de tăgadă că operațiunea de repartizare a profitului cu titlu de dividende a fost efectuată in mod eronat și că, suma fiind folosită pentru realizarea unor investiții, societatea nu datorează impozit pe dividende, deoarece in mod efectiv aceste dividende nu au fost încasate de inculpat.
In aceste condiții, raportat la forța probantă a expertizei tehnice judiciare, curtea constată că fapta pentru care inculpatul a fost trimis in judecată nu există in materialitatea sa, in condițiile in care impozitul aferent dividendelor neîncasate este o plată nedatorată bugetului de stat, societatea nedatorând deci bugetului de stat această sumă de bani.
Cum elementul material al infracțiunii deduse judecății este reprezentat de reținerea si nevărsarea cu intenție a sumelor reprezentând impozite sau contribuții datorate statului prin reținere la sursă, curtea observă că in cauză sub un prim aspect fapta nu a fost comisă "cu intenție" deoarece așa cum expertul concluzionează, in cauză a fost vorba de o eroare a înscrierii sumei respective in bilanțul contabil, suma fiind in mod eronat trecută la dividende, in realitate ar fi trebuit repartizată la investiții, lipsind deci latura subiectivă, intențională, specifică acestei infracțiuni.
In al doilea rând, cum in cauză expertul a stabilit că este vorba de o eroare contabilă ce putea fi corectată oricând și fiind evident că o atare sumă nu era in mod legal datorată statului cu titlu de impozit pe dividende, rezultă că elementul material al infracțiunii nu subzistă in cauză câtă vreme nu se poate vorbi de o "nevărsare a sumelor reprezentând impozite sau contribuții datorate statului", neexistând deci nici latura obiectivă a infracțiunii.
Față de aceste considerente, in absența elementului material cât si al laturii subiective intenționale, curtea constată că infracțiunea dedusă judecății nu există in materialitatea sa, instanțele realizând o gravă eroare de fapt, printr-o greșită apreciere a probatoriilor administrate si prin înlăturarea greșită din contextul probator a mijlocului de probă reprezentat de expertiza tehnică judiciară contabilă.
Pe cale de consecință, in cauză se constată incidența cazului de casare prev. de art. 385/9 pct.18 C.P.P. deoarece in cauză s-a comis gravă eroare de fapt, având drept consecințe pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare a inculpatului, astfel încât in temeiul art. 385/15 pct.2 lit. b C.P.P. curtea va admite recursul inculpatului, casând ambele hotărâri si va dispune in baza art. 11 pct.2 lit. rap la art. 10 lit. a achitarea C.P.P. inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 6 din 241/2005 cu aplic. art. 13, urmând as se înlătura totodată si obligarea sa la plata despăgubirilor civile si la plata cheltuielilor judiciare din fazele procesuale anterioare.
In ceea ce privește recursul declarat de partea civilă P B, având in vedere adresa nr. 1112/15.11.2007 a acestei instituții, prin reprezentanții săi legali, din care rezultă că iși retrage recursul formulat, curtea va lua act de această manifestare de voință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul G, fiul lui si, născut la 2.09.1968, domiciliat in Rm. S,-, jud. B, împotriva deciziei penale nr.183/ 06 09. 2006 pronunțată de Tribunalul Buzău si a sentinței penale nr.217/19.06.2007 pronunțată de Judecătoria Rm.S și în consecință:
Casează ambele hotărâri și în conformitate cu disp. art. 11 pct.2 lit. a rap. la art. 10 lit. a achită C.P.P. pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. Art. 13
Înlătură obligarea inculpatului de la plata despăgubirilor civile către partea civilă
Înlătură obligarea inculpatului de la plata cheltuielilor judiciare către stat în fond și apel, acesta urmând să rămână în sarcina sa.
Ia act de retragerea recursului declarat de partea civilă P
Definitivă.
Pronunțată in ședință publică azi, 10.03.2008
Președinte, JUDECĂTORI: Aida Liliana Stan, Cristina Georgescu Gabriela
Grefier,
Red. GC/
4 ex/28.03.2008
f-- Jud. Rm.
jud. fond
apel -- Tribunalul Buzău
jud. apel -
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
Președinte:Aida Liliana StanJudecători:Aida Liliana Stan, Cristina Georgescu Gabriela
