Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 345/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 345/

Ședința publică din 21 Mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Elena Minodora Rusu judecător

JUDECĂTOR 2: Constantin Duțescu

JUDECĂTOR 3: Dumitru

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin

- procuror

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de partea civilă DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE V, împotriva deciziei penale nr.63/A din 8 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta-parte civilă consilier juridic, lipsind intimatul- și intimata-parte responsabilă civilmente.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Consilierul juridic, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și repararea prejudiciului, constatându-se că, potrivit înscrisurilor de la dosar, rezultă că la data decesului numitul figura înregistrat cu bunuri mobile și un autoturism. Astfel, nefiind identificate persoane cu vocație succesorală, bunurile acestuia treceau în proprietatea statului potrivit disp.art.680 cod civil și, în aceste condiții, solicită a se avea în vedere că, în cauză, erau aplicabile disp.art.724 Cod civil, instanța având posibilitatea să constate vacanța succesorală a statului cu privire la această moștenire, urmând ca DGFP V să-și recupereze creanța.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, apreciind legală și temeinică decizia atacată.

CURTEA:

Asupra recursului penal:

Prin sentința penală nr.7 din 15.01.2009 pronunțată de Judecătoria Rm.V în dosarul nr-, s-a respins acțiunea civilă promovată de partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice V, cu sediul în Rm. V, str. G-ral, nr. 17, jud. V, în contradictoriu cu inculpatul (decedat la data de 10.08.2006, cu ultimul domiciliu în Rm. V,-, jud. V) și cu partea responsabilă civilmente, cu sediul în Rm. V,-, jud. V ( în prezent radiată).

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin sentința penală nr.1214 din 4 octombrie 2006, pronunțată de Judecătoria Rm.V, în dosarul nr.5114/2005, în baza art.10 lit.g pr.penală, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru comiterea unor infracțiuni la legea contabilității prev.de art.10 și 13 din Legea 87/1994, întrucât inculpatul a decedat și s- disjuns soluționarea acțiunii civile promovată de partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice

Partea civilă a formulat acțiune civilă separată pentru recuperarea prejudiciului cauzat de inculpat în sumă de 133.326 lei însă având în vedere că acesta a decedat acțiunea a fost îndreptată împotriva moștenitorilor săi și a părții responsabile civilmente SC SRL Rm.V, aceasta la rândul ei intrată în procedura falimentului.

În urma verificărilor făcute de instanța de fond s-a stabilit că, de pe urma decedatului nu au rămas moștenitori legali sau testamentari, astfel că s-a respins acțiunea civilă cu motivarea că fiind o succesiune vacantă bunurile rămân statului.

Împotriva sentinței penale mai sus arătate, în termen legal, a formulat apel partea civilă.

Partea civilă a criticat sentința sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.

S-a susținut că, în mod greșit, s-a respins acțiunea civilă chiar dacă debitorul nu avea succesori, instanța având obligația să admită acțiunea promovată de ei și să constate ea însăși vacanța succesorală cu privire la această moștenire, în conformitate cu art.724 Cod civil.

Prin decizia penală nr.63/A din 08 aprilie 2009, Tribunalul Vâlcea

în baza art.379 pct. 1 lit.b pr.penală, a respins ca nefondat apelul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice V, cu sediul în Râmnicu-V, str. G-ral, nr.17, județul V și Agenția Națională de

Administrare Fiscală, prin P V, împotriva sentinței penale nr.7 din 15.01.2009 pronunțată în dosarul nr-.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în urma investigațiilor făcute de instanța de fond în vederea identificării moștenitorilor rămași de pe urma debitorului, că acesta nu are moștenitori legali sau testamentari.

Din înscrisurile existente la dosar a constatat că debitorul datorează apelantei-părți civile suma de 133.326 lei.

S-a notat că instanța nu poate să promoveze o astfel de acțiune, așa cum a solicitat partea civilă prin apel, întrucât, potrivit art.68 din Legea 36/1995 privind organizarea și funcționarea notariatelor, procedura succesorală se deschide numai la notariat la cererea "oricărei persoane interesate, a procurorului, precum și a secretarului consiliului local".

Pentru a se constata că succesiunea este vacantă, prima instanță a considerat că partea civilă trebuie să adreseze o astfel de cerere notariatului în raza căruia defunctul și- avut ultimul domiciliu, respectiv unul din notariatele de pe raza Mun.Rm.

Împotriva sentinței și a deciziei a declarat recurs recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin P V, criticându-le pentru netemeinicie și nelegalitate în sensul că, în speță, nu s-a făcut aplicabilitatea disp.art.724 Cod civil, care se referă la posibilitatea instanței de a constata că moștenirea este vacantă pentru a se naște dreptul statului asupra succesiunii vacante și, implicit, răspunderea acestuia pentru pasivul succesoral.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:

Succesiunile se deschid prin moarte ( art.651 Cod civil), iar calitatea de moștenitor se dovedește, de regulă, cu certificatul de moștenitor, care se eliberează de notar, după moartea autorului ( fost proprietar).

Tot astfel, în materie de moștenire ( art.680 Cod civil), " în lipsă de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului".

În speță, potrivit actelor dosarului, nefiind moștenitori legali sau legatari universali, moștenirea este vacantă, iar în acest caz statul are calitatea de moștenitor legal, potrivit art.652 Cod civil el culegând moștenirea cu titlu universal adică bunurile lăsate sunt privite ca elemente ale unui patrimoniu cuprinzând nu numai activul, ci și pasivul succesoral ( adică obligațiile, datoriile succesorale). Prin urmare, statul, în calitate de moștenitor, culege succesiunea rămasă fără moștenitori " ope legis" de la deschiderea ei, el răspunzând" de pasivul succesoral ( executarea obligațiilor lui de cuius) numai în limita activului dobândit. În schimb, la moștenirea vacantă statul nu poate renunța în nici un caz.

Se observă că, sub acest aspect, statul este protejat prin dispoziții imperative, dreptul său de moștenire fiind proteguit de lege.

În sfârșit, cu privire la punerea sa în posesiunea bunurilor succesorale, trebuie amintit, că pentru a prelua moștenirea, statul, prin organele sale - organul financiar, de pildă -, va cere notarului public eliberarea certificatului de vacanță a moștenirii și, implicit, deschiderea procedurii succesorale.

Important de reținut este faptul că prin acest certificat se constată existența unei succesiuni vacante, drepturile succesorale ale altor moștenitori ( de pildă, cazul instituirii unui legat cu titlu particular sau universal), componența și valoarea masei succesorale, actul având evident un efect declarativ și nu constitutiv de drepturi.

Numai după eliberarea certificatului de vacanță se pune problema răspunderii statului pentru pasiv, dar în limita activului, așa cum am arătat.

Tocmai de aceea, în această procedură, instanța de judecată nu poate constata direct vacanța moștenirii, fără o verificare prealabilă de către organul financiar a situației "bunurilor fără stăpân", cu atât mai mult cu cât posibilitatea stăpânirii de fapt, de către stat, a bunurilor succesorale înainte de eliberarea certificatului de vacanță a moștenirii, este permisă.

În consecință, pentru a prelua moștenirea și a putea răspunde și de pasivul succesoral, în condițiile arătate, statul, prin organul financiar, trebuie să ceară mai întâi eliberarea de către notar a certificatului de vacanță succesorală.

Față de cele ce preced, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, împotriva deciziei penale nr.63/A din 8 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2009 la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier, Red.:

Tehnored.:

2 ex./02.06.2009.

Jud.fond.:.

Jud.apel.:

.

Președinte:Elena Minodora Rusu
Judecători:Elena Minodora Rusu, Constantin Duțescu, Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 345/2009. Curtea de Apel Pitesti