Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 436/2008. Curtea de Apel Cluj

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.436/R/2008

Ședința publică din 26 iunie 2008

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Cristina Morar JUDECĂTOR 2: Monica Rodina Livia

JUDECĂTORI: - -

GREFIER: -

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ REPREZENTAT PRIN PROCUROR: -

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza penală privind recursurile declarate de inculpații, partea civilă DGFP C și de partea resp.civ. SC SRL împotriva deciziei penale nr.50/A din 25 februarie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prev.de art.13 din Legea 87/1994, cu aplic.art.41 alin.2 pen. art.40 din Legea 82/1991 rap.la art.289 pen. cu aplic.art.41 alin.2 pen. și art.33 lit.b pen.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa inculpatului, părții responsabile civilmente SC SRL și a părții civile Direcția Generală a Finanțelor Publice

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 23 iunie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin sentința penală nr. 1273 din 19.09.2006 pronunțată de Judecătoria Cluj N în dosar nr. 1158/2006, prin schimbarea încadrării juridice din câte o infracțiune săvârșită în concurs și prev. de art. 13 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 penal, respectiv de art.40 din Legea 82/1991 raportat la art.289 penal cu aplicarea art.41I alin.2 penal într-o singură infracțiune prev. de art. 13 din Legea 87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 penal și art.13 penal s-a dispus condamnarea inculpatului - fiul lui și, născut la data de 19.05.1957 în C-N, studii superioare, căsătorit, un copil, fără antecedente penale, domiciliat în C-N,-, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art.81 penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare în termenul de încercare prev. de art. 82.penal de 2 ani la care s-a adăugat cuantumul pedepsei aplicate termenul de încercare fiind de 2 ani și 6 luni.

I-a fost atrasă atenția inculpatului asupra condițiilor suspendării condiționate a executării pedepsei a prev. art. 83 și 85.penal.

În baza art. 346, art. 14.pr.pen. și art.998 civil a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C și a fost obligat inculpatul în solidar cu SC. SRL. C cu sediul în C-N,-/28 să plătească părții civile cu titlu de despăgubiri civile suma de 297.590.779 lei, sumă stabilită în expertiza tehnică contabilă întocmită de expertul contabil, sumă la care s-au adăugat dobânzi și penalități de întârziere calculate de la rămânerea definitivă a sentinței și până la achitarea integrală a sumei datorate.

A fost respinsă cererea formulată de partea civilă având ca obiect instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatului.

În baza art. 191.pr.pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma totală de 120.000.000 lei, sumă în care s-a inclus și onorariu de expert contabil de 107.750.000 lei, onorariu care a fost avansat din Fondul special al Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr.801 /P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj

din data de 15 02 2002 fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prev. și ped. de art.13 din Legea nr.87/1991 cu aplicarea art. 41 alin.2 penal și cel prev de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289. penal cu aplicarea art. 41 alin.2 penal și art. 33 lit.b penal, reținându-se în esență în sarcina inculpatului faptul că acesta în calitate de administrator al SC SRL din C N în perioada 1996 - 2000 în mod repetat prin neevidențierea prin acte contabile în parte a veniturilor realizate, respectiv prin înregistrarea de cheltuieli nereale s-a sustras de la plata impozitului pe profit în sumă de 131.725.645 lei, TVA în sumă de 95.621.015 lei și impozit pe salariu în sumă de 17.845.733 lei și care în mod repetat a omis cu știința înregistrările la contabilitate, neîntocmind nici bilanțurile, balanțele și declarațiile de impozit pe profit pe timp de 5 ani, denaturând astfel rezultatele financiare care se reflecta în bilanțurile contabile.

Partea vătămată Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat s-a constituit parte civila în cauza inițial față de inculpat cu suma de 244.192.393 lei.

Fiind audiat inculpatul acesta a negat săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lui, considerând că a acționat corect, eventuala vinovăție în neîntocmirea actelor contabile și lipsa evidentelor și bilanțurilor s-ar datora culpei contabililor care au lucrat la firma.

Inculpatul și partea responsabila civilmente SC SRL C cu sediul în C-N,-/28, au solicitat respingerea pretențiilor civile formulate de partea civilă.

Prin sentința penală nr. 795 din 24 iunie 2003 Judecătoriei Cluj Ns -a dispus potrivit art.334 Cod proc.pen. prin schimbarea încadrării juridice a faptei din evaziune fiscală prev.de art.13 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art. 41 alin.2 cod pen. în evaziune fiscală prev.de art.13 din Legea nr.87/l994, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod pen. și art. 13 Cod pen. cat și pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev.de art.40 din Legea nr.82/1991, raportat la art.289 Cod pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod pen. achitarea în baza prevederilor art.11 pct. 2 lit.a și 10 lit.b Cod proc.pen. a inculpatului, fiul lui și, născut la 19 mai 1957 în C-N, fără antecedente penale.

Judecătoria Cluj N în baza prevederilor art.346 alin.4 Cod proc.pen. a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei.

Instanța de fond a reținut în esență faptul că inculpatul nu a săvârșit nici o faptă penală, că din probele dosarului nu rezultă că inculpatul s-ar fi sustras de la plata unor sume de bani la bugetul de stat, ci că statul ar datora inculpatului anumite sume de bani, astfel că a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de evaziune fiscală, infracțiune în care după modificările legislative intervenite intră și evaziunea fiscală în forma falsului in evidentele contabile.

Împotriva sentinței penale nr. 795/2003 a Judecătoriei Cluj Na declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N și partea civilă

Tribunalul Cluj prin decizia penală 576 din 20 octombrie 2003, admis apelul parchetului și a desființat Sentința penală nr. 576/2003 a Judecătoriei Cluj N și în urma rejudecârii cauzei sub aspectul laturii penale a dispus în baza art. 11 pct.2 lit.a art. 10 lit.b/1achitarea inculpatului, iar în baza art.18 indice 1 cod pen. i-a fost aplicată inculpatului o amenda administrativă de 1.000.000 lei, respingându-se ca nefondat apelul părții civile.

Decizia de mai sus, a fost recurată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și partea civilă

Prin decizia penală 68 din 4 februarie 2004, Curtea de Apel Cluj, a admis ambele recursuri, casând în întregime decizia penală 576 din 20 octombrie 2003 Tribunalului Cluj și a dispus trimiterea dosarului Tribunalului Cluj pentru rejudecarea apelurilor.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr.2187/2004, iar la 25 martie 2005, Tribunalul Cluj prin decizia penală 108/A/2005, a admis apelurile Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -N și a părții civile C, a desființat în întregime sentința penală nr. 795 din 24 iunie 2003 Judecătoriei Cluj -N și a pronunțat o nouă hotărâre prin care l-a condamnat pe inculpatul pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev.de art.13 din Legea 87/1994 cu art. 41 alin.2 și 13 Cod pen. la 6 luni închisoare iar pentru infracțiunea de fals intelectual prev.de art.40 din Legea 82/1991 raportat la art.289 Cod pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 cod pen. la 6 luni închisoare.

În urma contopirii pedepselor conform art.34 lit.b cod pen.s-a stabilit ca inculpatul să execute o singură pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art.81, 82. penal instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de doi ani și 6 luni.

În baza art.346 și 14 Cod proc.pen. raportat la art.998 Cod civ. s-a dispus obligarea inculpatului să achite părții civile suma de 297.590.779 lei despăgubiri civile cu dobânzi și penalități de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului.

În baza art. 191 Cod proc.pen. inculpatul a fost obligat să achite statului 115.000.000 lei cheltuieli judiciare din care suma de 107.750.000 lei reprezentând onorar expert.

Decizia tribunalului a fost atacată cu recurs de către inculpatul, solicitând casarea ei în întregime și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj întrucât această instanță nu a respectat dispozițiile date de Curtea de Apel prin decizia penală 68/2004, în cauza fiind necesară efectuarea unei noi expertize contabile.

În subsidiar, s-a solicitat achitarea acestuia întrucât acesta nu a comis nici o infracțiune.

Curtea de Apel Cluj prin Decizia penală nr.3 din 10 01 2006 admis recursul declarat de inculpat iar în baza art. 385/15 pct.2 lit.c proc. penală a dispus casarea Deciziei penale nr. 106/2005 a Tribunalului Cluj și a sentinței penale nr. 795/2003 a Judecătoriei Cluj N și retrimiterea întregului dosar spre rejudecare la instanța de fond.

In motivarea deciziei de casare s-a enumerat printre motivele de casare și faptul că în hotărârea nr.208 din 17 martie 2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală se stipulează în mod expres că în calitate de parte civilă în cazul infracțiunii de evaziune fiscală se citează Agenția Națională de Administrare Fiscală B, iar Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice pot participa în procese doar în baza mandatelor transmise de ANAF.

Examinându-se decizia penală 108 din 25 martie 2005 Tribunalului Clujs -a constatat că în calitate de parte civilă a fost citată Direcția Generală a Finanțelor Publice C care nu a avut mandat transmis de ANAF B, astfel că procesul s-a desfășurat în lipsa unei părți civile, nelegal citate și care nu a avut posibilitatea să-și formuleze apărările necesare.

Curtea de Apel Cluja constatat că atât în fața Judecătoriei Cluj -N cât și în fața Tribunalului Cluj, a fost citată în calitate de parte civilă C, fără să aibă nici un mandat din partea ANAF B, singurul organ care poate avea calitate de parte civilă în prezenta cauză.

S-a mai reținut ca Tribunalul Cluj în soluționarea apelului a ignorat nota de constatare din 9 septembrie 2002 DGFP C pe motivul că acest act precum și decizia dată în rezolvarea contestației inculpatului formează obiectul unui litigiu civil între societatea administrată de inculpat și DGFP C, sentința civilă nr. 2628/C/2003 a Tribunalului Cluj - secția comercială și de contencios administrativ depusă la dosar, 40 din dos.tribunalului, nefiind irevocabilă.

Ulterior, acest litigiu a fost soluționat prin decizia civilă nr.2000/R/12 noiembrie 2003 Curții de Apel Cluj, confirmându-se în întregime constatările controlului din 9 septembrie 2002 și existența debitului de 936.041.519 lei, soluție ce este irevocabilă.

Curtea de Apel Cluja arătat că față de această împrejurare, instanța nu s-a pronunțat asupra unei probe deosebit de importante sub aspectul stabilirii corecte a valorii impozitelor și taxelor datorate de inculpat bugetului și de la plata cărora s-a sustras.

Trimiterea dosarului spre rejudecare se justifică prin aceea că stabilirea întinderii prejudiciului prezintă interes nu numai pentru justa soluționare a acțiunii civile ci, și a celei penale, deoarece și în cazul infracțiunii de evaziune fiscală întinderea pagubei constituie unul dintre criteriile obiective de natură să exprime gradul de pericol social al faptei săvârșite.

În acest context, cu ocazia rejudecării s-a arătat că este absolut necesar ca instanța investita cu rejudecarea sa lămurească toate contradicțiilor dintre ultima expertiză contabilă efectuata de expert contabil si acceptată fără o motivare convingătoare de instanța de apel și prima expertiză, pe de o parte și respectiv nota de constatare pe de altă parte, având în vedere că, concluziile acestor acte privind cuantumul prejudiciului cauzat de inculpat bugetului de stat prin neplata impozitelor și taxelor datorate, sunt diametral opuse.

S-a mai arătat ca nici latura penală a cauzei nu a fost corect soluționată legat de încadrarea juridică a faptelor, instanța având obligația de a pune in discuție cu ocazia rejudecării schimbarea încadrării juridică a faptelor reținute in sarcina inculpatului într-o singură infracțiune prevăzută de art.13 din Legea nr.87/1994, urmând ca individualizarea judiciară a sancțiunilor ce s-ar putea aplica inculpatului în situația constatării vinovăției acestuia sa se facă în raport de paguba produsă, de vreme ce întinderea prejudiciului nu a fost stabilită în afara oricărui dubiu prin probele științifice administrate

In concluzie, Curtea de Apel Cluja dispus ca în cadrul rejudecării cauzei să fie citată în calitate de parte civilă ANAF B cu sediul în B,-, care îi va putea da mandat C să o reprezinte în cauză conform art. 42 din Hotărârea nr.208 din 17 martie 2005.

Sub aspectul laturii civile, Curtea de Apel Cluja apreciat că nu este necesară efectuarea unei noi expertize contabile iar instanța de rejudecare va trebui sa respecte prevederile art. 124 cod proc.pen. care prevăd că atunci când instanța din oficiu apreciază că expertiza nu este completă, poate să ceară expertului lămuriri suplimentare prin chemarea lui spre a da explicații verbale asupra raportului de expertiză. În acest caz, ascultarea expertului se face potrivit dispozițiilor privitoare la ascultarea martorilor.

Cu ocazia reluării judecății s-a arătat că trebuie să se țină seama și de prevederile art. 385/8 Cod proc.pen. referitoare la neagravarea situației în propriul recurs.

S-a mai arătat că instanța de fond, față de împrejurarea că este în vigoare în prezent Legea 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, va trebui să procedeze la schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului conform art.334 Cod proc.pen. deoarece acesta a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru o infracțiune prevăzută într-o lege care este abrogată, dar fapta este reincriminată ca infracțiune prin art. 9 lit.a-c din Legea 241/2005.

Întrucât este vorba doar de recursul inculpatului, nu se vor putea aplica de către judecătorie prevederile art. 11, 12 și 13 din Legea 241/2005.

Cauza s-a reînregistrat la Judecătoria Cluj N sub nr.1158/RJ din 23 01 2006, instanța procedând la reaudierea inculpatului și a martorilor, introducând în cauză ANAF B prin C si partea responsabila civilmente SC SRL

Partea vătămata Ministerul Finanțelor Publice - ANAF B s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 93.253 RON, constând din 24.500 RON impozit pe profit, 52.019 RON majorări de întârziere impozit pe profit, 1.467 RON penalități de întârziere impozit pe profit, 7.671 RON TVA, 7.184 RON majorări de întârziere la TVA si 460 RON penalități de întârziere TVA, majorările si penalitățile fiind calculate până la data de 9. 09. 2002.

Inculpatul și partea civilmente responsabilă au solicitat a se respinge constituirea de parte civilă a părții civile, sumele pretinse de ea nefiind datorate de inculpat și firma acestuia.

Inculpatul, în declarația dată în fața acestei instanțe în data de 11.04.2006, a arătat că își menține toate declarațiile date în fața Judecătoriei Cluj N în dosarul nr.2083/2002 (fila 24), nerecunoscând săvârșirea celor doi infracțiuni reținute in sarcina lui.

Inculpatul a arătat că nu a falsificat nici un fel de date contabile cu înscrierea unor cheltuieli mai mari decât cele reale privind combustibilul, subliniind faptul că, organul financiar care a efectuat controlul la firma sa, a calculat ca și cheltuială doar contravaloarea unui consum de 7,5 litri /1 00 km

pentru distribuirea publicațiilor, când în realitate consumul în oraș era mult mai mare, consum ce era efectiv și cu o cheltuială sporită.

Inculpatul a arătat că neîntocmirea jurnalelor de vânzări pentru perioada 1.12.1998 -1.06.2000 se datorează culpei contabil ei, care nu a ținut o evidenta corecta a veniturilor.

Totodată inculpatul a recunoscut ca nu au fost întocmite balanțele contabile pentru perioada 1996-2000, registrele de inventar și a nu a depus bilanț contabil pentru perioada anilor 1998-1999 și nici declarațiile de impozit pe profit și TVA, aceste documente fiind întocmite cu întârziere, dar înainte de actul de control efectuat de Garda Financiara

Pentru neregulile constate cu ocazia acelui control a fost sancționat contravențional cu suma de 40 milioane lei, suma pe care inculpatul susține ca ar fi achitat-

Inculpatul a mai arătat că nu este de acord cu pretențiile civile formulate de partea civila și că a contestat în contencios administrativ suma stabilita de Administrația Financiara

Totodată, inculpatul a subliniat faptul că ar fi atras atenția contabilului să țină corect evidentele contabile, dar ca acesta i-ar fi spus că nu se pricepe.

Inculpatul a considerat că au existat și unele greutăți în activitatea firmei sale, legate de restituirea publicațiilor nevândute, acestea ne mai putând fi valorificate decât că și deșeuri, firma obținând din valorificarea acestor publicații o suma mai mică la venituri, decât suma înregistrata la cheltuieli legate de achiziționarea acestor publicații.

Din aceasta diferența au apărut aspectele controversate din actul de control al Gărzii Financiare si sumele pretins datorate de către Ministerul Finanțelor Publice.

Procedând la analizarea probatoriului administrat în dosar instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj înregistrat în dosar 2083/20.02.2002, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală prev.de art.13 din Legea 87/1994 cu aplicarea art. 41, 42 și fals intelectual prev.de art. 40 din Legea nr.82/1991 raportat la art. 289 cod pen. cu aplicarea art. 41alin.2 cod pen.

Inculpatul a fost coasociat, împreună cu fratele sau la SC SRL din C

Obiectul de activitate al societății era în principal vânzarea de presă, reviste și cărți prin intermediul tonetelor societății, pe raza municipiului C N, din probele dosarului rezultând că societatea era administrată in mod exclusiv de inculpatul.

În data de 24.XI.2000, inspectorii de specialitate din cadrul Administrației Financiare a Municipiului C N, Serviciul Bilanțuri, au efectuat un control privind modul de calcul și virarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat, cu ocazia căruia au constatat că societatea administrată de inculpatul datorează bugetului de stat peste sumele calculate și evidențiate de inculpat, impozit pe profit în sumă de 104.439.026 lei, TV A de plata în sumă de 28.207.269 lei și impozit pe salariu în suma de 95.537.862 lei, sume de bani la care s-au calculat și penalități și majorări de întârziere.

Totalul sumei stabilite ca fiind datorată la bugetul de stat în faza de urmărire penală a fost de 959.948.425 ROL suma în care s-a inclus și amenda contravenționala de 40.000.000 ROL stabilita de organele financiare prin de contravenție Seria B nr. - din -.

Inculpatul a depus o contestație împotriva actului de control și a Procesului verbal de control din 24.11.2000 întocmit de inspectorii de specialitate din cadrul Administrației Financiare a Municipiului CN.

Prin Hotărârea nr.3 din 12 01 2001 Administrației Financiare Cluj N, actul de control contestat a fost anulat și s-a dispus efectuarea unui nou control cu același obiective la firma inculpatului.

În urma acestei decizii, organele de control au efectuat un control nou, rezultatele căruia au fost cuprinse în procesul verbal din 31. V.2001, din care rezulta ca obligațiile firmei față de stat erau următoarele: impozit pe profit în sumă de 178.546.042 lei, TVA de plată în sumă de 270.070.615 lei și impozit pe salarii în sumă de 16.993.732 lei, sume de bani la care s-au calculat și penalități si majorări de întârziere, suma totală fiind de 941.460.060 ROL.

Inculpatul a semnat si de aceasta data procesul verbal cu obiecții, după care a depus contestație împotriva acestuia.

Contestația inculpatului a fost soluționată de aceasta data de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finantelor Publice prin Decizia nr.1612 din 15.10.2001.

Prin această decizie a fost desființat procesul verbal încheiat de organele de control cu privire la impozitul pe profit și TVA și a fost menținut în privința impozitului pe salarii în suma de 16.993.732 lei.Inculpatul nu a fost mulțumit de soluția data de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și a solicitat efectuarea unei expertize contabile în cauză.

Din expertiza financiar contabilă întocmită în cursul anului 2001 de experta contabilă ( ), a rezultat că inculpatul a produs bugetului de stat un prejudiciu de 245.192.394 lei. Din acest prejudiciu suma de 131.725.645 lei îi reprezintă impozitul pe profit de la plata căruia s-a sustras inculpatul, 17.845.733 lei îi reprezintă impozitul pe salarii, iar suma de 95.621.015 lei taxa pe valoare adăugata.

Aceste sume de bani precizate mai sus nu cuprind si penalitățile de întârziere ce se percep de către organele de control financiar.

Expertul contabil a concluzionat că inculpatul s-a sustras de la plata acestor sume în perioada 1996-2000 prin neînregistrarea unor venituri în evidențele contabile respectiv prin încărcarea cheltuielilor cu cheltuieli nereale, exagerate, referitoare la combustibilul utilizat la transportul de aprovizionare.

Din conținutul expertizei contabile a rezultat faptul că inculpatul nu a putut justifica decât o parte a cheltuielilor legate cu combustibilul consumat pentru transport, restul cheltuielilor nefiind dovedite.

Din probele dosarului a rezultat că inculpatul nu a întocmit nici jurnalele de vânzări pentru perioada 1.10.1998-1.06.2000 pentru a se putea determina veniturile obținute și stabili cotele de TVA colectat, fapt ce a determinat ca inculpatul să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale către stat.

pe ani, inculpatul s-a sustras de la plata impozitului pe profit în suma de 8.476.131 lei în 1996, în suma de 36.967.517 lei pe 1997, în suma de 17.119.244 lei în 1998, în suma de 25.596.031 lei in 1999 și în suma de 43.566.722 lei în 2000.

În ceea ce privește conducerea evidentelor contabile în perioada 1996-2000, din actele de urmărire penală și din expertiza efectuata în cauză a rezultat că societatea nu a întocmit în timp real balanțele de verificare pentru anii 1998, 1999, 2000, nu a condus registrele obligatorii de contabilitate: registrul jurnal și registrul inventar și nu a depus în termenele legale bilanțurile contabile. De asemenea, s-a constatat ca pentru perioada 1997-2000 nu erau depuse nici declarațiile de impozit pe profit și nici deconturile TVA ale societății. Totodată s-a arătat că societatea nu a întocmit note de recepție nici măcar pentru marfa aprovizionata.

In privința impozitului pe salarii inculpatul nu a folosit conturi analitice de impozite pe salarii nici pentru a evidenția distinct impozitele rezultate din contracte de munca față de cele rezultate din contracte de prestări servicii și nu a folosit conturi analitice nici pentru a face distincție între impozitul datorat bugetului de stat și impozitul datorat altor bugete. Si din acest fapt rezultă că inculpatul nu a avut intenția de a plăti impozitul pe salarii, motiv pentru care nici nu a dorit să aibă o evidentă corectă în acest domeniu, sustrăgându-se de la plata impozitului pe salarii în sumă de 17.845.733 lei.

După sesizarea instanței, inspectorii financiari din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice C au efectuat un control la societatea administrată de inculpat care s-a finalizat cu Nota de constatare din 9 septembrie 2002 potrivit căreia inculpatul s-a sustras în perioada 1996-2000 de la plata obligațiilor față de stat în sumă de 936.041.519 lei, reprezentând impozit pe profit în sumă de 244.999.641 lei, majorări la impozitul pe profit în sumă de 523.192.282 lei penalități la impozitul pe profit în sumă de 14.699.978 lei TVA în sumă de 76.706.640 lei, majorări la TVA în sumă de 71.840.580 lei și penalități la TVA în sumă de 4.602.398 lei.

Împotriva acestei Note de constatare din 9.09.2002 întocmită de inspectorii financiari din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice C, a înaintat în termenul legal contestație inculpatul care a considerat abuziv actul de control.

Prin Decizia nr.247 din 12 - a DGFP CNs -a admis în parte contestația firmei inculpatului doar pentru suma de 3.514.764 lei.

Inculpatul a formulat contestație și asupra acestui ultim act de control la Tribunalul Cluj Secția comerciala si de contencios administrativ, instanța de fond care prin Sentința civila nr.2628/C/2003 din 23 06 2003 admis in parte contestația inculpatului doar asupra sumei de 4.082.000 lei, cu efectul diminuării corespunzătoare acestei sume de bani a impozitului pe profit suplimentar si a majorărilor si penalităților calculate la aceasta suma de bani.

Prin Decizia civilă nr.2000 din 12 11 2003 Curții de Apel Clujs -a admis recursul DGFP CNî mpotriva Sentinței civile nr.2628/C/2003 a Tribunalului Cluj, care a fost modificata in sensul respingerii contestației înaintată de firma inculpatului împotriva Deciziei nr.247!2002 DGFP C

Partea civilă și-a majorat pretențiile la suma de 936.041.519 lei potrivit notei de constatare din 9 septembrie 2002 menționată mai sus, dar în fața instanței s-a constituit parte civilă doar cu suma de 932.526.755 ROL.

La solicitarea inculpatului în faza de judecată, s-a dispus efectuarea unei noi expertize contabile de către experții numit de instanță și, expert asistent la propunerea inculpatului.

Din expertiza contabilă întocmită de cei doi experți a rezultat că, în afara unor neglijențe și insuficiente cunoștințe profesionale ale persoanelor de specialitate, și a conducerii societății privind responsabilitățile ce le reveneau pe linia organizării și ținerii contabilității, nu s-au putut stabili alte motive de ordin financiar-contabil, care să fi generat înregistrări cu întârziere în contabilitate.

Datorită acestei nepriceperi societatea administrată de inculpat ar fi înregistrat pierderi în perioada 1995-2000 În sumă de 241.929.068 lei.

Cei doi experți au mai arătat că în ce privește determinarea valorilor impozabile și stabilirea obligațiilor față de stat, există atât din partea organelor de control, cât și din partea autoarei expertizei efectuate în faza de urmărire penală interpretări eronate și fără temei legal a aprecierilor efectuate și a modului în care acestea ar trebui reflectate în contabilitate.

Experții au concluzionat ca nu este relevant cuantumul mic al sumelor obținute din valorificarea ca deșeuri a ziarelor atât timp cât acestea au majorat corespunzător profitul impozabil, iar prețul de piață al ziarelor este foarte fluctuant, întrucât interesul cumpărătorilor pentru presă este foarte scurt.

Experții contabili au apreciat că în acest context cheltuielile privind descărcarea gestiunii pentru ziarele valorificate ca deșeuri sunt deductibile integral, întrucât sunt aferente veniturilor obținute din activitatea curentă, iar pe de altă parte, cheltuielile cu așa-zisele "lipsuri de inventar" adăugate profitului impozabil nu au nici un temei legal.

S-a mai arătat ca societatea administrată de inculpat trebuia să achite la bugetul de stat un impozit pe perioada 1995-2000 în sumă de 9.487.375 lei însă în aceeași perioadă, societatea administrată de inculpat are de recuperat TVA de la bugetul de stat în sumă de 58.411.783 lei, de unde rezultă că obligațiile statului față de inculpat sunt mult mai mari decât obligațiile inculpatului față de stat.

Cu privire la impozitul pe salarii, în sumă de 17.845.733 lei inculpatul a achitat suma de 16.993.732 lei și a rămas de achitat doar suma de 852.001 lei.

La obiectivul pentru expertiză, dacă societatea inculpatului are restanțe la achitarea către bugetul de stat a impozitului pe profit și TVA, cei doi experți au răspuns că, inculpatul are o restanță la impozitul pe profit în sumă de 9.487.375 lei și impozit pe salarii în sumă de 852.001 lei, însă are de recuperat de la stat TVA În sumă de 58.411.783 lei.

S-a mai reținut ca potrivit prevederilor art.86 lit.e din Ordonanța Guvernului nr.ll/1996 privind executarea creanțelor bugetare, se compensează sau se restituie plătitorului următoarele sume, printre care și cele de rambursat, de la bugetul de stat, iar potrivit art.88 din același act normativ compensarea sumelor se face de către organul de specialitate competent din oficiu sau la cererea plătitorului, în termen de 30 de zile, cu alte obligații bugetare indiferent de natura lor.

Partea civilă a formulat obiecțiuni la expertiza menționată mai sus și a solicitat să fie luată în considerare și nota de control nr. 160/2002 întocmită de inspectorii financiari ai părții civile.

Cei doi experți au răspuns punctual la fiecare obiecție formulată de partea civilă și au arătat că societatea administrată de inculpat nu are datorii neachitate față de bugetul de stat, însă statul datorează inculpatului suma de 55.895.101 lei reprezentând TVA nerambursat.

Experții au calculat și majorările la impozitul pe profit care ar fi în sumă de 25.738.599 lei, însă dacă ar fi luat în considerare și această sumă, inculpatul tot ar mai avea de recuperat TVA în sumă de 13.237.381 lei.

Din probele administrate în cauză, respectiv cele trei acte de control încheiate de inspectorii financiari, expertiza efectuată în faza de urmărire penală,declarațiile martorilor audiați în cauză, conținutul expertizei efectuată în faza de judecată și răspunsul la obiecțiunile formulate de partea civilă, au rezultat grave deficiențe în modul de ținere a evidenței contabile la societatea administrată de inculpat, datorate neglijenței sau insuficienței pregătiri profesionale a personalului care a lucrat la această societate, cât și lipsei de preocupare a inculpatului care in calitate de administrator nu a verificat întocmirea actelor contabile, a bilanțurilor, a gestionarii bunurilor si a respectării normelor legale si contractuale care reglementau activitatea de difuzare a presei si cazurile si condițiile în care publicațiile nevândute se returnau intr-un termen rezonabil furnizorilor.

În dosarul cauzei, s-au efectuat, așa cum s-a prezentat mai sus, mai multe expertize contabile, expertize ce au concluzionat contradictoriu sumele datorate de inculpat la bugetul de stat, motiv pentru care Tribunalul Cluj cu ocazia soluționării apelului declarat de inculpatul împotriva nr. 795/2003 a Judecătoriei Cluj N, dosar tribunal 2187/2004 a dispus efectuarea unei noi expertize contabile de către exp. contabil, expert care a concluzionat ca inculpatul datorează bugetului de stat suma totala de 297.590.779 lei cu titlu de impozit pe profit suplimentar, TVA suplimentar, precum și majorări și penalități de întârziere în plata acestor categorii de sume.

Pentru a stabili aceasta suma de bani expertul contabil a reținut în esența că au existat deficiente în legătură cu interpretarea de către organul de control financiar și contabilitatea firmei inculpatului a deductibilității sau nu a cheltuielilor efectuate cu diversele lucrări de investiție la spațiul si folosit de firma ca birouri si închiriat de firma în baza unui contract de comodat. Astfel expertul contabil a delimitat cheltuielile deductibile fiscal în valoare de 15.212.889 lei, de cele nedeductibile în valoare de 93.177.251 lei.

Referitor la situația cheltuielilor efectuate de firma inculpatului cu transportul mărfurilor de la gara la sediul firmei și de acolo la chioșcuri, expertul contabil a constatat în baza datelor furnizate de inculpat, ca acestea s-au efectuat in unele situații cu mașinile proprietate personala ale angajaților firmei.

Firma inculpatului de decontat un consum de benzina la 100 km parcurși mai mare decât normativele care prevăd un consum mediu de 7,5 litri combustibil la 100 km. Expertul tehnic a stabilit ca se justifica ca si cheltuieli deductibile în sumă de 52.343.264 lei și nedeductibile cheltuielile ce depășeau normativul în suma de 30.387.245 lei.

Expertul contabil a analizat amănunțit toate cheltuielile efectuate de firma inculpatului concluzionând că nu sunt deductibile fiscal sumele neplătite de firma legate de impozitul pe profit in suma de 91.713.126 lei, cheltuieli cu amenzi și penalități în sumă totală de 39.204.789 lei, cheltuieli cu investițiile din contractul de comodat în valoare de 93.177.251 lei, cheltuieli cu asociații în sumă totală de 4.082.407 lei, depășirea cheltuielilor cu mărfurile vândute în sumă totală de 258.894.143 lei, cheltuieli cu combustibilul fără documente în sumă totală de 30.367.245 lei, cheltuieli de protocol în sumă totală de 264.631 lei.

În tabelul final expertul contabil a arătat că în urma analizării documentelor contabile prezentate de firma reține că firma inculpatului ar datora bugetului de stat suma totală de 297.590.799 lei fată de suma pretinsă de DGFP C N de 932.526.755 lei, diferența fiind de 634.935.976 lei.

În suma stabilită de 297.590.799 lei datorată de firma inculpatului se includ sumele de 22.102.270 lei impozit pe profit suplimentar, 198.124.978 lei majorări impozit pe profit, 1.326.138 lei penalități la impozit pe profit, 35.517.538 lei TVA suplimentar, majorări de TVA în sumă de 38.388.805 lei, penalități TVA în sumă de 2.131.052 lei.

Inculpatul, în cursul urmăririi penale a încercat să se apere prin transferarea vinovăției asupra contabililor care au condus evidențele contabile ale firmei, dar din actele de urmărire penală rezultă că numiții sau, cei acuzați de inculpat, nici măcar nu au fost angajații societății comerciale, nici măcar nu au încheiat contract de prestări servicii.

În același timp, din declarațiile celor care au ținut contabilitatea societății, rezultă ca deși l-au avertizat de mai multe ori pe inculpat asupra consecințelor legale ale neținerii evidentei contabile in mod corect, acesta nu s-a conformat până la controlul efectuat de către organele fiscale.

Inculpatul nu s-a preocupat de situația publicațiilor preluate de el pentru vânzare și care din diferite motive nu au putut fi valorificate, nepreocupându-se de returnarea acestor publicați nevândute, acceptând astfel să-și încarce artificial cheltuielile de aprovizionare cu publicații în care apoi nu se regăseau în balanța legata de vânzări si de sume încasate la capitolul venituri.

Instanța de fond a reținut de asemenea că acesta a acceptat cu pasivitate nereturnarea publicațiilor nevândute, astfel că în cel din urmă a fost obligat să valorifice aceste publicații ca deșeuri obținând sume de bani nesemnificative, care nu acopereau cheltuielile.

Deși inculpatul și-a formulat principala apărare pe aspectul necesității valorificării publicațiilor nevândute ca deșeuri, acesta nu a întocmit nici cu ocazia predării publicațiilor un desfășurător cu tipul publicațiilor, numărul acestora, valoarea lor, astfel ca este cu neputință a se verifica apărările inculpatului, existând chiar posibilitatea ca acesta să predea cu titlu de deșeuri și altceva decât publicații greu vandabile.

Lipsa unei evidențe zilnice și lunare a publicațiilor ce au fost repartizate spre vânzare chioșcurilor și apoi a restituirii către firma a celor nevândute a tăcut imposibilă orice verificare exactă a rulajului, a sumelor încasate din vânzare, situație de care s-a apreciat că se face vinovat în exclusivitate inculpatul.

Din întregul probator administrat în cauză rezultă că în perioada 1996-2000 evidența contabilă a societății a fost defectuoasă, nefiind întocmite în timp documentele fiscale și nu s-au depus declarații pentru impozitul pentru profit si TVA, fapt care a condus la denaturarea rezultatelor financiare ale societății.

Prima instanță a mai reținut că deși inculpatul a încercat în declarațiile date să își diminueze răspunderea privind deficientele constatate în evidentele contabile ale firmei, încercând să transpună vinovăția pe seama unor contabili, vinovăția legată de neîntocmirea situațiilor contabile ale societății aparține în totalitate inculpatului, întrucât acesta în calitate de administrator pe care o avea la SC SRL C avea obligația de a conduce si coordona evidența contabilă a firmei.

Din probele dosarului și din verificările efectuate de organele financiare a rezultat faptul că în evidențele contabile s-au înregistrat cheltuieli nereale sau exagerate, privind cheltuielile cu combustibilul, acceptându-se spre decontare și înscrisul intitulat" chitanța justificativa pentru cheltuielile de combustibil aferent lunii iulie 1999", act în care se menționează doar o sumă globală, ce nu este defalcată pe zile, pe număr de km, fără a avea număr de înregistrare sau data întocmirii, înscris ce nu îndeplinește condițiile de document justificativ potrivit disp. OG 70/1994 -87 din dos. urmărire penala.

Totodată, s-a apreciat că în mod nelegal s-a procedat la deducerea unor cheltuieli care in realitate nu erau deductibile, în această situație aflându-se diferența dintre prețul de achiziție a publicațiilor si valorificarea acestora in situația ziarelor ce nu au putut fi vândute pe piața, publicații are au fost ulterior valorificate ca deșeuri.

În situația acestor publicații, inculpatul s-a descărcat din gestiune doar pe baza unor procese verbale eliberate de Centrul de colectare a deșeurilor, în cuprinsul cărora marfa era cuantificata în kg de hârtie, nefăcându-se o evidențiere cu tipul publicațiilor si numărul acestora.

Referitor la încadrarea juridică a faptelor imputate inculpatului instanța de fond a reținut faptul că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj înregistrat în dosar 2083/20.02.2002, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală prev.de art.13 din Legea 87/1994 cu aplicarea art. 41, 42 și fals intelectual prev.de art. 40 din Legea nr.82/199l raportat la art. 289 Cod pen. cu aplicarea art. 41, 42 Cod pen.

Potrivit dispozițiilor art.40 din Legea nr.82/199l constituie infracțiunea de fals intelectual și se pedepsește conform art.289 Cod pen. efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare și elementelor patrimoniale ce se reflectă în bilanțul contabil.

Totodată, prin dispozițiile cuprinse în art.1 din Legea 87/1994, se definește fapta de evaziune fiscală ca fiind sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor și a altor sume datorate bugetului de stat, iar aceste mijloace, menționate în art.9-l6, constituie modalitățile normative ale săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

În raport cu datele speței constituie infracțiune de evaziune fiscală, conform art.13 din lege, fapta de a nu evidenția prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori, de a înregistra cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei și a contribuției.

S-a reținut că faptele incriminate prin art. 40 din Legea nr.82/199l sunt cuprinse În infracțiunea complexă de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994.

În conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală se cuprinde și uzul de fals, neevidențierea prin acte contabile a veniturilor realizate având ca urmare consecințe juridice, și anume diminuarea impozitului datorat statului.

Față de actuala reglementare privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, respectiv Legea nr.241 din 27 iulie 2005 care a intrat în vigoare la data 27 august 2005, lege prin care s-a abrogat Legea nr.87/1994 cu modificările ulterioare, faptele imputate inculpatului sunt incriminate prin art.9 litb-

Instanța de fond a considerat că în cazul dat prevederile Legii nr.241/2005 art. 9 lit b-c, în care s-ar putea încadra fapta inculpatului nu sunt mai favorabile, întrucât în noua reglementare, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale ipotezelor din ar. 9 lit.a și lit.b, fapt ce reprezintă existenta a 2 infracțiuni aflate în concurs.

Totodată limitele de pedeapsa ale acestor două infracțiuni din Legea nr.241/2005 prev. de art. 9 lit.a și art.9 lit. b sunt mai mari decât limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor in cazul infracțiunii de evaziune fiscala prev. de art.13 din Legea nr.87/1994.

Instanța de fond, în urma modificărilor legislative menționate mai sus și

îndrumărilor ce caracter obligatoriu din decizia de casare a Curții de Apel Cluj și a interpretării legate de încadrarea juridică a faptei inculpatului in baza art.334 proc. penală a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului din câte o infracțiune săvârșită în concurs și prev. de art. 13 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 penal, respectiv de art.40 din Legea 82/1991 raportat la art.289 penal cu aplicarea art.41 alin.2 penal într-o singură in fracțiune prev. de art.13 din Legea 87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 penal și art.13 penal.

Din întregul probatoriu administrat în cauză, instanța de fond a constatat ca fapta inculpatului care în calitate de administrator al SC SRL din C N în perioada 1996 - 2000 in mod repetat prin neevidențierea prin acte contabile în parte a veniturilor realizate, respectiv prin înregistrarea de cheltuieli nereale prin fals, s-a sustras de la plata impozitului pe profit suplimentar în sumă de 22.102.270 lei, TVA suplimentar în suma de 35.517.538 lei și care în mod repetat a omis cu știință înregistrările la contabilitate, neîntocmind nici bilanțurile, balanțele si declarațiile de impozit pe profit pe timp de 5 ani, denaturând astfel rezultatele financiare care se reflecta in bilanțurile contabile întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. si ped. de art.13 din Legea 87/1994 cu aplicarea artA1 alin.2 penal și art.13 penal, text de lege în baza căruia având in vedere gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului care nu are antecedente penale, valoarea relativ redusa a prejudiciului, care fără penalități și majorări la cele doua capitole este în sumă totală de 57.619.804 lei, i-a aplicat acestuia o pedeapsă de 6 luni închisoare.

Instanța de fond a considerat că inculpatul poate fi reeducat și fără privarea lui de libertate, ca măsura suspendării condiționate a exercitării pedepse de 6 luni închisoare își va atinge scopul său preventiv si educativ față de inculpat

Astfel, în baza art.81 penal instanța de fond s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare în termenul de încercare prev. de art. 82.penal de 2 ani la care s-a adăugat cuantumul pedepsei aplicate termenul de încercare fiind de 2 ani și 6 luni.

S-a atras atenția inculpatului asupra condițiilor suspendării condiționate a executării pedepsei a prev. art. 83 și 85.penal.

Legat de soluționarea laturii civile a cauzei, instanța de fond a reținut că prejudiciul cauzat de inculpat bugetului de stat este cel stabilit în expertiza contabilă efectuată de expert contabil, expert care a concluzionat că inculpatul datorează bugetului de stat suma totala de 297.590.779 lei cu titlu de impozit pe profit suplimentar, TVA suplimentar.

Prejudiciul stabilit în această expertiză se bazează în mai mare măsura pe documentele existente în dosarul cauzei, pe celelalte probe, evidențiind punctual toate cheltuielile și veniturile realizate de firma inculpatului cât și deficiențele constatate in contabilitatea firmei și interpretarea eronată a unor prevederi legale legate de balanțele contabile.

Se poate pune întrebarea care este situația debitelor către stat stabilite atât prin hotărârile judecătorești respectiv Decizia civilă nr.2000/R/12 noiembrie 2003 Curții de Apel Cluj care au menținut cuantumul sumei de 936.041.519 lei stabilită în urma controlului din 9 septembrie 2002 DGFP C N, decizie ce este irevocabilă și suma stabilită ca prejudiciu în expertiza tehnica efectuată de expert în cuantum total de 297.590.779 lei.

Instanța de fond a considerat că nu s-a dovedit ca toate deficiențele cuprinse în nota de control a DGFP C N să aibă un caracter penal, expertiza tehnica reținând că inculpatul prin comportamentul lui nepăsător si din lipsa de diligenta si prin încălcarea legii a cauzat un prejudiciu doar de 297.590.779 lei.

A accepta o suma mai mare decât ceea stabilită în expertiza tehnică ar conduce automat la încălcarea principiului de drept ca nu se poate agrava situația unei părți în propria cale de atac.

Astfel, doar inculpatul a declarat recurs împotriva Deciziei penale nr. 108/2005 a Tribunalului Cluj, astfel că nu i se poate reține în sarcină un debit mai mare decât cel stabilit în hotărârea judecătorească menționată mai sus de 297.590.779 lei.

DGFP CNa re titlu pentru toată suma de 936.041.519 lei suma în care se cuprind și cele stabilite în ultima expertiză tehnică, astfel că în ipoteza rămânerii definitive a prezentei sentințe va fi nevoie de clarificarea sumei finale datorate de inculpat bugetului de stat, ținându-se cont atât de aspectele stabilite in expertiza tehnica cat si in sumele ce nu au făcut obiectul expertizei tehnice.

Pentru aceste considerente instanța de fond, în baza art. 346, art.14 pr.pen. și art.998 civil a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C și a obligat inculpatul în solidar cu SC. SRL C cu sediul în ClujN,-/28 să plătească părții civile cu titlu de despăgubiri civile suma de 297.590.779 lei, sumă stabilită în expertiza tehnică contabilă întocmită de expertul contabil, sumă la care s-au adăugat dobânzi și penalități de întârziere calculate de la rămânerea definitivă a sentinței și până la achitarea integrală a sumei datorate.

În cursul judecării cauzei, partea civila a solicitat instanței a se dispune aplicarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatului pentru garantarea recuperării prejudiciului estimat de partea civilă de 93.253 RON.

Inculpatul a solicitat respingerea cererii de sechestru asigurător, contestând în primul rând întinderea prejudiciului care nu poate fi mai mare de 297.590.779 lei cat si faptul ca ar fi săvârșit vreo fapta penala care să îi atragă si o răspundere materială.

Partea civilă nu a precizat și identificat bunurile inculpatului asupra cărora să se aplice eventualul sechestru asigurător.

Față de această situație, instanța de fond a respins cererea formulată de partea civilă având ca obiect instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N, partea responsabilă civilmente SC " " SRL, partea civilă C și inculpatul.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N a criticat hotărârea atacată solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii și pronunțarea unei noi hotărâri deoarece deși instanța de fond a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubiri lor către partea civilă, a omis să oblige în solidar cele două părți și la plata cheltuielilor judiciar către stat. De asemenea, instanța de fond a omis să dispună comunicarea sentinței de condamnare către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalului Cluj, conform prevederilor art.7 și 21 lit.g din Legea nr.26/1990. La momentul susținerii apelului, parchetul și-a precizat oral calea de atac arătând că solicită încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului ca urmare a intervenției prescripției speciale a răspunderii penale.

Partea responsabilă civilmente SC " " SRL a criticat hotărârea atacată solicitând desființarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie respinse pretențiile părții civile, arătând în esență că instanța de fond a respins cererea în probațiune prin care s-a solicitat efectuarea unei noi expertize, aceasta fiind necesară, în vederea reanalizării actelor firmei de către un expert în vederea lămuririi aspectelor contradictorii dintre cele două expertize efectuate anterior de către experții și, pe de o parte, și expertiza efectuată de dna, pe de altă parte, expertize care se contrazic reciproc. De asemenea, s-a arătat că prima instanță nu a procedat la audierea experților, așa cum s-a indicat prin decizia de casare.

Partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cac riticat hotărârea atacată, arătând că instanța de fond, în mod greșit a reținut faptul că Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C ar avea calitate de parte civilă în cauză, în condițiile în care constituirea de parte civilă a fost formulată în numele Statului Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, iar Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Caa vut doar calitate de mandatar, arătând de asemenea că suma corectă pentru care s-a formulat constituirea de parte civilă este în cuantum de 93.253 lei și solicitând recalcularea dobânzilor și penalităților aferente debitelor de la data rămânerii definitive a sentinței și până la achitarea integrală a sumei datorate, subliniind faptul că dobânzile și penalitățile se datorează, conform actelor normative fiscale care au fost în vigoare de la data săvârșirii faptelor, OG 11/1996, OG -, OG 92/2003, pentru fiecare zi de întârziere de la data scadenței până la achitarea efectivă a debitului.

Inculpatul a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul soluției de condamnare care s-a pronunțat împotriva sa și a modului de soluționare a laturii civile, arătând că nu datorează statului sumele la care a fost obligat și că solicită completarea materialului probator în apel.

În esență inculpatul a susținut că a făcut dovada interesului său și a demersurilor efectuate pentru ținerea corectă a evidenței contabile iar instanța de fond a reținut în mod nejustificat, ca reale, concluziile expertului.

S-a criticat de asemenea respingerea cererii de audiere a experților, probă care a fost reiterată în fața instanței de apel.

În susținerea acestor aspecte, inculpatul a depus la dosar copia minutei sp 1681/2006 a Judecătoriei Cluj -N, prin care s-a admis plângerea formulată de contestatoarea SC SRL împotriva rezoluției nr.7791/P/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -N, prin care s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de tăptuitoarea pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art.260, 249 rap. la art.258 pen. și art.290 pen. precum și a Rezoluției nr.361/II/2/2006, cele două rezoluții fiind desființate, iar cauza fiind trimisă procurorului pentru începerea urmăririi penale față de făptuitoare pentru infracțiunile reclamate (50, 78-80).

În probațiune, inculpatul a depus un raport de expertiză contabilă extrajudiciară (51-57), din care reieșea că societatea, la data de 30 septembrie 2000, realizat o pierdere de 110.304.326 lei și nu datorează impozit pe profit, precum și faptul că SC SRL are o sumă de recuperat de 61.143.678 ROL cu titlu de TVA și nicidecum de plată către stat a vreunei sume cu acest titlu - anexele 1 - 5 (58-67).

În ședința publică din data de 2.08.2007, după formularea obiectivelor la o nouă expertiză și procedând la examinarea cererilor în probațiune formulate de către părți, pe baza motivelor de apel invocate și în conformitate cu considerentele deciziei de casare nr.3/10.01.2006 a Curții de Apel Cluj, tribunalul a apreciat că având în vedere diferențele mari care există între concluziile experților în cuprinsul tuturor rapoartelor de expertiză aflate la dosar, audierea experților nu poate aduce elemente noi în cauză, fiind evident că aceștia își vor menține pozițiile exprimate în concluziile scrise. S-a constatat că nu se pune problema că expertizele ar fi incomplete ci doar contradictorii, prevederile art.124 alin.2 pr.pen. nefiind aplicabile în cauză.

Având în vedere că la acel moment exista și o judecată penală pe rol între unul dintre experți și partea responsabilă civilmente, potrivit dispozițiilor art.385/18 alin.1 pr.pen. tribunalul a apreciat că situația de fapt avută în vedere la soluționarea recursului de către Curtea de Apel Cluj nu mai este aceeași și în consecință singurul mijloc de probă care ar putea lămuri contradicțiile anterioare din cuprinsul expertizelor contabile ar fi întocmirea unei noi expertize de către trei experți, dintre care unul a fost expert asistent desemnat la solicitarea inculpatului și a părții responsabile civilmente (92-93).

Prin decizia penală nr.50/A din 25 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-au admis apelurile declarate de inculpatul, partea responsabilă civilmente SC SRL, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj N și de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței penale nr.1273/19.09.2006 a Judecătoriei Cluj -N care a fost desființată sub aspectul modului de soluționare a laturii penale și a despăgubiri lor acordate părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Pronunțând o nouă hotărâre, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g pr.pen. tribunalul a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 13 din Legea 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. menținând operațiunea de schimbare a încadrării juridice efectuate de către prima instanță, ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală inculpatul fiind obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL la plata despăgubirilor civile în sumă de 29.759 lei, sumă la care se adaugă dobânzi și penalități pentru fiecare zi de întârziere de la data scadenței până la achitarea efectivă a debitului.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:

Instanța de fond a administrat un probatoriu relativ complet, procedând la reaudierea inculpatului și a martorilor, lacunele probatoriului fiind suplinite în apel prin efectuarea unei noi expertize contabile în condițiile art.125 pr.pen.

Concluziile acestei expertize, care a avut în vedere atât obiectivele depuse de către inculpat și partea responsabilă civilmente, cât și de către partea civilă C (145), au fost că:

1. În perioada 24.10.1995 - 30.09.2000, societatea a realizat o pierdere de 221.291.855 ROL; 2,3. În aceeași perioadă societatea are de recuperat de la stat suma de 61.143.378 ROL;

4. ) În anul 1995, diferența la contul de profit/pierdere dintre nota C și raportul de expertiză este de - 5.191.239 ROL;

b) La nivelul aceluiași an diferențele între expertiza efectuată de experții și și prezentul raport este de - 621.374 lei (ROL);

c) Tot în același an diferența dintre expertiza efectuată și expertiza dnei expert este de - 3.911.239 lei (ROL)

d) În anul 1996, diferența dintre nota DGFP C și prezenta expertiză este de - 44.525.574 lei;

e) La nivelul aceluiași an diferențele între expertiza efectuată de experții și și prezentul raport este de - 22.783.598 lei

t) Tot în același an diferența dintre expertiza efectuată și expertiza dnei expert este de - 33.796.288 lei (ROL);

g ) În anul 1997, diferența dintre nota DGFP C și prezenta expertiză estede - 50.457.292 lei (ROL);

h) La nivelul aceluiași an diferențele între expertiza efectuată de experții și și prezentul raport este de 18.187.425 lei (ROL);

i) Tot în același an diferența dintre expertiza efectuată și expertiza dnei expert este de 14.093.120 lei (ROL);

j ) În anul 1998, diferența dintre nota DGFP C și prezenta expertiză este de - 84.679.7041ei (ROL);

k) La nivelul aceluiași an diferențele între expertiza efectuată de experții și și prezentul raport este de 6.881. 725 lei (ROL);

1) Tot în același an diferența dintre expertiza efectuată și expertiza dnei expert este de - 1.656.564 lei (ROL);

m) În anul 1999, diferența dintre nota DGFP C și prezenta expertiză este de - 479.843.141 lei (ROL);

n) La nivelul aceluiași an diferențele între expertiza efectuată de experții și și prezentul raport este de - 179.443.931 lei (ROL);

O) Tot în același an diferența dintre expertiza efectuată și expertiza dnei expert este de - 214.423.848 lei (ROL);

p) În anul 2000, diferența dintre nota DGFP C și prezenta expertiză este de - 329.772.269 lei (ROL);

r) La nivelul aceluiași an diferențele între expertiza efectuată de expertul și prezentul raport este de - 35.824.625 lei (ROL);

s) Tot în același an diferența dintre expertiza efectuată și expertiza dnei expert este de - 83.096.836 lei (ROL);

5. Nu s-a putut răspunde la obiectivul propus de partea civilă în sensul dacă au fost întocmite registrul-jurnal și registrul-inventar pentru anul 1995 - 2001;

6. Potrivit susținerilor verbale ale inculpatului, în perioada 1995 evidența contabilă a fost condusă de, în perioada 1996 - 1997 de către și în perioada 1998 - 1998 de societatea numitului;

7. Societatea nu a achitat nici o sumă din debitele solicitate de organele de control, considerând că nu datorează aceste sume;

8. Sumele înscrise în deconturile de TVA depuse la organul fiscal pentru lunile octombrie - decembrie 1998 și ianuarie - decembrie 1999 corespund cu balanțele de verificare anexate la deconturi și întocmite pentru aceste perioade.

În concluzie experții au stabilit că la data de 30.09.2000, SC SRL a realizat o pierdere de recuperat de 221.219.855 lei (ROL) și TVA de recuperat în sumă de 61.143.378 lei (ROL).

Împotriva acestor concluzii a formulat obiecțiuni punctuale partea civilă C (231-236), obiecțiuni care au fost încuviințate în parte de către instanță în ședința publică din data de 26.11.2007 (242-243) și au fost ulterior comunicate experților pentru a răspunde la acestea (244-246).

Astfel, s-a răspuns de către experți că suma de 3.850.717 lei aferentă unor vânzări de mărfuri, facturată ulterior întocmirii avizelor de expediere, a fost înregistrată din greșeală în contul 472 în loc de contul 408 "furnizor - facturi nesosite", iar documentele care au stat la baza înregistrării au fost legale, fiind folosite formulare tipizate. S-a mai arătat că în cursul anului 1996, societatea a înregistrat în mod eronat, un chioșc de vânzare ziare ca obiect de inventar, în loc de mijloc fix și ulterior s-a făcut această rectificare în evidenta contabilă.

În ceea ce privește cheltuielile cu carburanții, s- rătat că societatea a înregistrat pe cheltuieli în cursul anului 1999, astfel de consumuri fără a prezenta la expertiză bonurile fiscale în sumă de 49.789.485 ROL, iar în anul 2000 în sumă de 32.926.024 ROL, afirmând că acestea au fost pierdute. Contractul de comodat pentru reparații a sediului societății a fost încheiat între inculpat și partea responsabilă civilmente, primul în calitate de comodant iar al doilea în calitate de comodatar, care a suportat cheltuielile materiale și manopera.

În sfârșit, s-a mai arătat că în ceea ce privește documentele privind predarea mărfii nevândute la REMAT SA, raportul de expertiză a arătat că gestiunea a fost scăzută exclusiv pe bază de procese verbale, semnată de unitățile fumizoare, fără a se întocmi avize de expediere sau facturi (251-253).

Procedând la analiza materialului probator administrat pe parcursul judecării prezentei cauze, atât prin prisma probațiunii administrate în ciclurile procesuale anterioare, în fața instanței de fond care a pronunțat hotărârea atacată prin prezentele apeluri, cât și în fața instanței de apel, tribunalul apreciază că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.13 din Legea 87/1994.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de apel a reținut, la fel ca și instanța de fond că apărările inculpatului față de expertizele care i-au fost defavorabile, au fost infirmate de depozițiile testimoniale, de notele de constatare ale DGFP C, de concluziile expertizei efectuate de experta și a celei întocmite în cursul anului 2001 în faza de urmărire penală, de depozițiile testimoniale ale martorilor și, precum și de actele contabil și înscrisurile care au stat la baza întocmirii tuturor expertizelor.

A reieșit fără dubiu din materialul probator administrat că în cursul anilor 1996 - 2000, evidența contabilă a SC SRL, a fost condusă într-un mod total defectuos, aspect de altfel recunoscut chiar de către inculpat în declarația din fața instanței de fond. Răspunderea pentru aceste aspecte îi revine în exclusivitate inculpatului care a fost administratorul societății, motiv pentru care instanța va înlătura concluziile expertizei efectuate de către experții și cu prilejul primei judecăți pe fond a cauzei și prin care s-a stabilit că, în fapt ar fi fost vorba doar de neglijențe minore, că societatea ar fi suferit în perioada 1995 - 2000 pierderi în sumă de 241.929.068 lei, că ar avea TV A de recuperat în sumă de 58.411.783 lei (ROL) și că a înregistrat doar restanțe minore la plata impozitului pe profit (9.487.375 lei) și a impozitului pe salarii (852.001 lei).

de la care trebuie pornit în prezenta cauză sunt concluziile constante din conținutul tuturor expertizelor contabile, în sensul că la momentul efectuării controlului societatea nu avea întocmite acte contabile primare și esențiale, cum ar fi: registru-jurnal, registru-inventar, note de recepție, jurnale de vânzări etc. concluziile expertizei efectuate în prezentul apel bazându-se pe acte contabile refăcute între timp, așa cum reiese chiar din concluziile înscrise la pct.8 din expertiză (respectiv răspunsul la obiectul nr.4 propus de către partea civilă, experții arătând că sumele înscrise în deconturile de TVA depuse la organul fiscal corespund cu balanțele de verificare anexate acestor deconturi, balanțe care însă au fost modificate ulterior ca urmare a controalelor și expertizelor efectuate).

Ca atare, de la început tribunalul a subliniat că vor fi înlăturate toate concluziile expertizei efectuate în fața instanței de apel care au avut la baza calculării cheltuielilor deductibile fiscal documente justificate întocmite ulterior controlului sau procese verbale de predare-primire întocmite de SC SRL și REMAT SA, în lipsa oricăror facturi fiscale.

În acest sens concluziile 1, 2 și 3 din expertiza efectuată în prezenta cauză din fața instanței de apel, au fost înlăturate în totalitate deoarece așa cum reiese atât din raportul de expertiză cât și din răspunsurile la obiecțiunile formulate de către partea civilă, materialul documentar care a stat la baza fundamentării acestor concluzii a constat în mare parte în acte contabile refăcute ulterior, respectiv note de contabile, balanțe de verificare, jurnale de vânzări și cumpărări etc.

Aceleași date au stat și la baza concluziilor de la punctul 4 din raportul de expertiză care încearcă a explica diferențele dintre această expertiză și nota de constatare a C, precum și rapoartele de expertiză întocmite de experții, și. De altfel la primul obiectiv formulat de către partea civilă experții au arătat că nu pot răspunde în totalitate dacă pentru perioada anilor 1995 - 2001 societatea a avut întocmite registru-jurnal și registru-inventar sau dacă acestea au fost sigilate și înregistrate la organul fiscal.

În același timp, tribunalul apreciat că răspunsul la punctul 6 din expertiză (respectiv la obiectul nr.2 propus de către partea civilă) nu poate fi acceptat deoarece nu se întemeiază pe nici un fel de înscrisuri care să ateste că societatea avea angajat în mod legal un contabil în acea perioadă ci doar pe susținerile verb ale ale inculpatului, care a arătat că în perioada 1995, evidența contabilă a fost condusă de, în perioada 1996 - 1997 de către și în perioada 1998 - 1998 de societatea numitului. Aceste susțineri verbale ale inculpatului sunt infirmate de depozițiile acestor persoane care, audiate în calitate de martori în fața instanței de fond, au arătat că în contabilitatea firmei era dezordine, că nu se putea face o balanță între cheltuieli și venituri și că evidențele contabile efectiv nu puteau fi puse în ordine, datorită împrejurării că inculpatul s-a dezinteresat total de aceste aspecte. Martorii au arătat că i-au atras atenția inculpatului asupra necesității intrării în legalitate, lucru pe care acesta nu l-a făcut decât după demararea controalelor de către organele fiscale abilitate.

Cu titlu de exemplu în acest sens au fost menționate chiar răspunsurile experților la unele dintre obiecțiunile formulate de către partea civilă, în sensul că anumite mărfuri au fost înregistrate simultan ca venituri în două conturi distincte (fiind facturate ulterior controlului - suma de 3.810.717 lei - 25l), sau că un chioșc de vânzare ziare a fost înregistrat concomitent ca și obiect de inventar, incluzându-se uzura acestuia pe cheltuieli iar ulterior a fost înregistrat ca și mijloc fix, rectificându-se evidențele contabile în acest sens (25 1). De altfel, chiar experții au admis faptul că în cursul anilor 1999 - 2000, societatea a înregistrat pe cheltuielifără bonuri fiscaleconsumuri de combustibil în sumă totală de 82.715.509 ROL (252), aspecte care se coroborează cu concluziile primei expertize contabile efectuate în faza de urmărire penală prin care s-a arătat că societatea nu a putut justifica decât în mică parte cheltuielile efectuate cu combustibilul.

Un alt exemplu ar fi legat de contractul de comodat încheiat între inculpat și partea responsabilă civilmente ( pct. 3b din răspunsul la obiecțiuni) care printre obligațiile comodatarului (ale societății) le stipulează pe acelea de a achiziționa materialul de construcții în anul 1999 pentru finalizarea lucrărilor la două camere de 42,5 mp și a materialelor de construcție pentru realizarea unui corp de clădire distinct la adresa menționată în contract, decontul cheltuielilor făcându-se pe SC SRL până la stărșitul anului 1999. O altă obligație instituită în sarcina comodatarului a fost aceea de a suporta cheltuielile cu manopera construirii celor două camere în cursul 1999, decontul cheltuielilor făcându-se pe societate. Este de menționat împrejurarea că proprietarul acestui corp de clădire este inculpatul și nu societatea SC SRL.

În consecință, având în vedere toate aceste aspecte, tribunalul apreciat că vinovăția inculpatului a fost dovedită în cauză iar schimbarea de încadrare juridică a infracțiunilor reținute în sarcina sa prin rechizitoriu - în sensul celor dispuse de către prima instanță - este corectă, infracțiunea prev. de art.40 din Legea 82/1991 rap. la art.289 pen. fiind absorbită în infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art.13 din Legea 87/1994.

De asemenea tribunalul a considerat că prima instanță a procedat în mod corect nereținând incidența dispoz.art.13 pen. rap. la dispoz.art.9 lit.a și b din Legea 241/2005 deoarece aceste dispoziții nu sunt mai favorabile inculpatului, iar cauza a fost trimisă în rejudecare în urma recursului formulat de către inculpat.

De cealaltă parte însă răspunderea penală a inculpatului pentru infracțiunea prev. de 13 din Legea 87/1994 nu mai poate fi angajată în cauză deoarece a intervenit prescripția specială a răspunderii penale în condițiile art.124 pen. pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune fiind închisoarea de la 6 luni la 5 ani, activitate a infracțională încetând în cursul anului 2000.

Față de cele sus-expuse, în baza art. 379 pct. 2 lit.a pr.pen. tribunalul a admis apelurile declarate de inculpatul, partea responsabilă civilmente SC SRL, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N și de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței penale nr. 1273/19.09.2006 a Judecătoriei Cluj -N pe care a desființat-o doar sub aspectul modului de soluționare a laturii penale și a despăgubirilor acordate părții civile Agenția -Natională de Administrare Fiscală.

Pronunțând o nouă hotărâre, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g pr.pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 13 din Legea 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. (menținând operațiunea de schimbarea a încadrării juridice efectuate de către prima instanță), ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

Cu privire la latura civilă și la apelul părții civile DGFP C care vizează cuantumul sumelor acordate cu titlu de despăgubiri civile, tribunalul menționează în primul rând împrejurarea că potrivit indicațiilor din Decizia 3/2006 a Curții de Apel Cluj, în cauză a fost citată în calitate de parte civilă și ANAF

Partea civilă a solicitat acordarea sumei de 93.253 lei (ROL) cu titlu de despăgubiri civile potrivit notei de constatare nr.29055/160/10.09.2002 invocând în acest sens și împrejurarea că acest act de control a fost menținut prin decizia civilă nr.2000/2003 a Curții de Apel Cluj.

S-a arătat în motivele de apel că prima instanță deși a reținut că nu toate deficiențele constatate prin acel act de control au caracter penal, nu a indicat exact care dintre acele deficiențe ar avea caracter contravențional și, ca atare, instanța de fond era legată de cele statuate prin decizia civilă 2000/2003 a Curții de Apel Cluj cu privire la cuantumul prejudiciului cauzat bugetului de stat.

Cu privire la aceste critici, tribunalul a subliniat împrejurarea că potrivit art.22 alin. 1.pr.pen. hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

Pe de altă parte, decizia Curții de Apel la care face partea civilă referire nu este o hotărâre care să statueze asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal astfel încât să poată fi invocate față de aceasta dispoz.art.44 alin.3 pr.pen. deoarece în prezenta cauză instanța de judecată a fost chemată să stabilească prejudiciul efectiv cauzat prin infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, această infracțiune fiind cea de evaziune fiscală. Ca atare, aceste critici ale părții civile aduse hotărârii primei instanțe nu pot fi primite.

La fel ca și instanța de fond, la soluționarea laturii civile tribunalul a avut în vedere concluziile expertizei efectuate de către experta din aceleași considerente expuse de către prima instanță, respectiva împrejurării că prejudiciul stabilit in aceasta expertiza se bazează in cea mai mare măsură pe documentele existente in dosarul cauzei și pe cele existente la momentul efectuării controlului de către organele financiare, precum și pe celelalte probe, evidențiind punctual toate cheltuielile si veniturile realizate de firma inculpatului cât și deficiențele constatate în contabilitatea firmei si interpretarea eronată a unor prevederi legale legate de balanțele contabile.

Examinând conținutul acestui raport de expertiză, tribunalul a constatat că acesta conține o argumentare realistă și obiectivă care a avut la bază actele contabile existente la societate la momentul efectuării primelor controale. Totodată concluziile acestei expertize se coroborează și cu restul probelor administrate în cauză (inclusiv cu primul raport de expertiză efectuat în faza de urmărire penală și cu răspunsurile la obiecțiuni formulate de experții care au întocmit raportul de expertiză în prezentul apel) în ceea ce privește lipsa unor evidențe zilnice sau lunare a publicațiilor ce au fost repartizate spre vânzare chioșcurilor și a restituirii către firmă a celor nevândute, aceasta fiind o altă împrejurare care a făcut imposibilă orice verificare exactă a rulajului și a sumelor încasate din vânzări.

Cât privește sentința penală 1681/2006 a Judecătoriei Cluj -N prin care s-a admis plângerea părții responsabile civilmente și s-a dispus desființarea rezoluției nr.7791/P/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -N, prin care s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitoarea pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art.260, 249 rap. la art.258 pen. și art.290 pen. precum și a Rezoluției nr.361/II/2/2006, cauza fiind trimisă procurorului pentru începerea urmăririi penale față de făptuitoare pentru infracțiunile reclamate, această sentință a fost casată în întregime prin decizia penală 285/R/6.06.2006 a Tribunalului Cluj, admițându-se recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N, plângerea petentei fiind respinsă iar, rezoluțiile parchetului menținute (50 verso).

La toate aceste aspecte, se adaugă și argumentul că prezenta cauză a fost trimisă spre rejudecare în urma recursului declarat de inculpat, găsindu-și aplicarea principiulnon reformatio in pejus.

În consecință tribunalul a reținut că inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente datorează statului suma de 29.759 lei (ROL) cu titlu de impozit pe profit suplimentar și TVA suplimentar.

În același timp însă tribunalul a reținut că este întemeiată critica adusă hotărârii primei instanțe potrivit căreia dobânzile și penalitățile aferente debitelor se calculează de la data scadenței (respectiv de la data producerii efective a prejudiciului) până la plata integrală și nu de la data rămânerii definitive a hotărârii, sens în care va admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală și va obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL la plata despăgubirilor civile în sumă de 29.759 lei, sumă la care se adaugă dobânzi și penalități pentru fiecare zi de întârziere de la data scadenței până la achitarea efectivă a debitului.

Potrivit art.13 din Legea 241/2005 "la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare pentru vreuna dintre infracțiunile prevăzute de prezenta lege, instanța va comunica oficiului Național al Registrului Comerțului, o copie a dispozitivului judecătorești definitive" acesta urmând să facă mențiunile corespunzătoare în registrul comerțului. Intrucât prezenta hotărâre nu este o hotărâre de condamnare ci o hotărâre de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului, instanța nu are obligativitatea de aoc omunica Oficiului Registrului Comerțului.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal inculpatul, partea civilă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C și partea responsabilă civilmente SC SRL C-

În esență, în motivarea recursului inculpatul se arată că în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale, însă inculpatul a solicitat continuarea judecății pentru a-și dovedi nevinovăția și pentru a fi exonerat de la plata despăgubirilor civile. Astfel instanța de apel nu a administrat probe esențiale de natură să garanteze dreptul inculpatului și să influențeze soluția procesului, astfel nu au fost luate în considerare cele două rapoarte de expertiză tehnică contabilă care exclud orice vinovăție a inculpatului fiind deficitar și modul de soluționare a laturii civile.

Ca atare se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și în urma rejudecării cauzei să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru a efectua confruntarea experților, iar în subsidiar achitarea inculpatului în baza art. 10 lit a Cod procedură penală.

În motivarea recursului declarat de partea responsabilă civilmente SC SRL C-N se arată că expertiza corectă este cea efectuată de către instanța de apel, care a fost dispusă pentru a lămuri contradicțiile existente dintre primele două expertize contabile.

Ca atare se solicită admiterea recursului, declarat de inculpat și în consecință achitarea acestuia în baza art. 10 lit a Cod procedură penală sau în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În motivarea recursului declarat de către partea civilă DGFP C se critică decizia tribunalului ca fiind netemeinică și nelegală, deoarece instanța de apel în mod greșit a apreciat că prejudiciul cauzat bugetului de stat de către inculpat este în cuantumul stabilit de expertul de 29759 RON deoarece cu ocazia controlului efectuat de organul fiscal la data de 10 septembrie 2002 la societatea administrată de către inculpat s-a stabilit că prejudiciul era de 93252 RON, sumă cu care s-a constituit parte civilă în cauză.

Ca atare se solicită admiterea recursului, casarea deciziei tribunalului și obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile în cuantumul solicitat de partea civilă.

Examinând probele dosarului, Curtea va constata că recursurile declarate în cauză sunt nefondate.

Atât instanța de fond cât și cea de apel ca urmare a administrării unor probe utile, pertinente și concludente au reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, iar încadrarea juridică a faptei de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994- care absoarbe infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 Cod penal, ca urmare a schimbării încadrării juridice dispusă de către instanța de fond este corespunzătoare.

În mod corect tribunalul a constatat că răspunderea penală a inculpatului pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1997 nu mai poate subzista deoarece a intervenit prescripția specială a răspunderii penale în condițiile art. 124 Cod penal pedeapsa prevăzută de legea penală pentru această infracțiune fiind închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar activitatea infracțională a încetat în cursul anului 2000.

Ca atare soluția de încetare a procesului penal în baza art. 11 pct 2 lit b Cod procedură penală raportat la art. 10 lit g Cod procedură penală pronunțată împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod procedură penală este oportună.

Inculpatul a solicitat continuarea procesului penal pentru a-și dovedi nevinovăția și în consecință să se dispună achitarea sa în baza art. 10 lit a Cod procedură penală deoarece fapta nu există.

În esență, din probe rezultă că în perioada 1996-2000, evidența contabilă a SC SRL a fost condusă în mod defectuos împrejurare care de altfel a fost recunoscută de către însuși inculpat în declarația sa de la instanța de fond, căruia îi revine în mod exclusiv răspunderea, fiind administratorul societății.

În mod pertinent tribunalul a înlăturat toate concluziile expertizei dispuse de către instanța de apel care au avut la baza calculării cheltuielilor deductibile fiscal documente justificative întocmite ulterior controlului sau procese verbale de predare-primire întocmite de SC SRL și REMAT SA, în lipsa oricăror facturi fiscale.

Expertiza contabilă a fost dispusă pentru a se stabili o stare care există la data comiterii faptei nu să fie fundamentate pe acte contabile refăcute ulterior.

Pe de altă parte expertiza contabilă trebuie coroborată cu celelalte probe administrate, iar declarațiile martorilor audiați în cauză, care se ocupau de evidența contabilă relevă că în contabilitatea firmei era haos, că nu se putea întocmi o balanță între venituri și cheltuieli și că evidențele contabile efectiv nu puteau fi puse în ordine deoarece inculpatul manifesta o conduită de dezinteres în acest sens.

Absența documentelor justificative sau depunerea lor cu întârziere relevă conduita culpabilă a inculpatului, care în calitate de administrator avea obligația de a conduce și coordona evidența contabilă a firmei. astfel că o soluție de achitare a acestuia în baza art. 10 lit a Cod procedură penală este exclusă.

Expertizele contabile dispuse în cauză și analizarea obiectivă și punctual a acestora de către instanța de apel nu impun trimiterea cauzei spre rejudecare la această instanță pentru confruntarea experților așa cum a au solicitat inculpatul și partea responsabilă civilmente care de altfel a reiterat motivele de recurs ale inculpatului.

Latura civilă a cauzei a fost soluționată în concordanță cu probele de la dosar, având în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit de către experta, deoarece această expertiză reflectă realitatea fiind fundamentată pe documentele existente la dosarului inclusiv cele din momentul efectuării controlului de către organele financiare, precum și pe toate celelalte probe, evidențiate punctual toate cheltuielile și veniturile realizate de firma inculpatului cât și deficiențele constatate în contabilitatea firmei și interpretarea eronată a unor prevederi legale legate de balanțele contabile, precum și faptul că expertiza care se coroborează și cu celelalte probe administrate în cauză.

În mod corect inculpatul- chiar dacă față de acesta s-a dispus încetarea procesului penal intervenind prescripția specială,acest aspect nu îl exonerează de la plata despăgubirilor civile- a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL la plata despăgubirilor civile în sumă de 29.759 lei cu dobânzi și penalități pentru fiecare zi de întârziere de la data scadenței până la achitarea efectivă a debitului către ANAF.

Partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală B, a solicitat acordarea sumei la 93.253 lei cu titlu de despăgubiri civile potrivit notei de constatare nr. 29055/60/10 septembrie 2002,însă raportat la probele administrate în cauză- inclusiv expertiza contabilă, instanțele au acordat despăgubiri civile într-un cuantum mai mic, și nu se impune majorarea acestui cuantum, având în vedere că inițial numai inculpatul a atacat hotarârea și nu se poate face abstracție de principiul neagravării situației în propria cale de atac, recursul acestei părți civile fiind nefondat.

În cauză nefiind incidente motive de casare care s-ar putea lua în considerare și din oficiu în virtutea art. 385⁹alin 3 Cod procedură penală, Curtea în baza art. 385¹⁵pct 1 lit b Cod procedură penală, va respinge ca nefondate recursurile declarate de Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală B, partea responsabilă civilmente C N si inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 50 din 25 februarie 2008 Tribunalului Cluj.

În baza art. 192 alin. 2 pr.pen. va obliga pe inculpat si pe partea responsabile civilmente să plătească în favoarea statului suma de câte 200 lei, fiecare, cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, partea responsabilă civilmente C si inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 50 din 25 februarie 2008 Tribunalului Cluj.

Obligă pe inculpat si pe partea responsabile civilmente să plătească în favoarea statului suma de câte 200 lei, fiecare, cheltuieli judiciare.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 26 iunie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - - -

GREFIER

Red./

Președinte:Ioana Cristina Morar
Judecători:Ioana Cristina Morar, Monica Rodina Livia

Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 436/2008. Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 436/2008. Curtea de Apel Cluj