Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 446/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 446
Ședința publică de la 04 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ciubotariu
JUDECĂTOR 2: Susanu Otilia
JUDECĂTOR 3: Chirilă Mihaela
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare formulată de condamnatul împotriva deciziei penale nr. 462 din 3 iunie 2004 Curții de Apel Iași.
La apelul nominal făcut in ședința publică se prezintă condamnatul contestator în stare de deținere, asistat de av., apărător ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de câtre grefierul de ședință, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare și prezența părților la termenul de azi, că a fost înaintat dosarul solicitat de la Judecătoria Iași, că la dosarul cauzei a fost depusă o copie a încheierii de ședință prin care a fost soluționată, în sensul admiterii, cererea de abținere formulată în cauză la termenul de judecată anterior de către doamna judecător - I, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Av. pentru condamnatul contestator arată că nu mai are de formulat alte cereri prealabile.
Nemaifiind de formulat cereri, curtea acordă cuvântul în dezbateri.
Av. pentru condamnatul contestator, având cuvântul, arată că raportat la motivele invocate în cuprinsul cererii formulate, respectiv art. 385 ind. 5 raportat la art. 10 lit. c cu trimitere la art. 124 și art. 390 Cod procedură penală, solicită admiterea contestației în anulare formulată de acesta.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, consideră că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 390 Cod procedură penală cu privire la contestația în anulare, motiv pentru care pune concluzii de respingere a acestei contestații.
Condamnatul contestator, având ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.
Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.
Ulterior pronunțării,
Curtea,
Asupra contestației în anulare de față:
Tribunalul Iași prin decizia penală nr.268/14 aprilie 2008 decis declinarea competenței de soluționare a contestației în anulare formulată de condamnatul în favoarea Curții de Apel Iași.
Prin cerere contestatorul aflat în Penitenciarul Iașia solicitat a se constata că în cauză, la data soluționării recursului pe fond erau incidente dispozițiile art.10 alin.1 lit. "g" Cod procedură penală raportat la art.124 Cod penal, referitoare la prescripția răspunderii penale și în consecință urmează a se desființa sentința penală nr.1278/2000 a Judecătoriei Iași, modificată prin decizia penală nr.213/2004 a Tribunalului Iași rămasă definitivă prin decizia penală nr.462/3.06.2004 a Curții de Apel Iași.
Examinând actele și lucrările dosarului Curtea constată că prezenta contestație în anulare este nefondată.
Astfel, prin sentința penală nr.1278/14 martie 2000 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul penal nr.11769/1998, modificată de Tribunalul Iași prin decizia penală nr.213/26.02.2004 și rămasă definitivă prin decizia penală nr.462/3.06.2004, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de "evaziune fiscală" prevăzută de art.9 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.13 din Legea 87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și "fals în declarații" prevăzută de art.292 Cod penal cu aplicarea dispozițiilor art.37 lit. "a" Cod penal.
În esență, s-a reținut că în perioada 1994-1997 refuzat în mod sistematic să prezinte la organele fiscale actele și documentele contabile ale asociației familiale al cărei administrator era, iar la 7 februarie 1997 consemnat în fals o declarație în nume propriu pe care a depus-o la organele fiscale, prin care a arătat că în anii 1995-1996 nu a desfășurat activități comerciale.
Se constată astfel că activitatea infracțională cu caracter continuat s-a epuizat la data de 7 februarie 1997.
Potrivit dispozițiilor art.122 lit. "d" Cod penal, termenele de prescripție a răspunderii penale sunt de 5 (cinci) ani pentru infracțiunile săvârșite a căror pedeapsă este închisoarea mai mare de 1 (un) an dar care nu depășește 5 (cinci) ani.
Prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni dacă termenul de prescripție prevăzut de art.122 este depășit cu încă
Curtea de Apel Iașia soluționat recursul declarat de inculpat prin decizia penală nr.462/3 iunie 2004.
La această dată, termenul special de prescripție de 7 ani și 6 luni nu era împlinit.
Potrivit dispozițiilor art.386 lit. "d" Cod procedură penală, hotărârile penale definitive pot fi reformate pe calea contestației în anulare, când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art.10 alin.1 literele f)-1) cu privire la care existau probe la dosar.
În conformitate cu dispozițiile art.10 lit. "g" Cod procedură penală, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu poate fi exercitată dacă a intervenit prescripția răspunderii penale.
În cauză motivul de contestație invocat nu este întemeiat spre a se dispune încetarea procesului penal în condițiile prevăzute de art.11 pct.2 lit. "b" din Codul d e procedură penală.
Față de considerentele expuse urmează a se respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de condamnatul.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anularea deciziei penale nr.462/3 iunie 2004 Curții de Apel Iași formulată de contestatorul-condamnat fiul lui și, născut la 25.02.1970, aflat în Penitenciarul Iași.
Obligă contestatorul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
08.IX.2008.-
2 ex.-
Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067
Dosar nr-
Emisă la data de 09.09.2008
CĂTRE
PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ
Vă înaintăm alăturat un exemplar de pe copia deciziei penale nr. 446 din 04.09.2008 privind pe contestatorul, fiul lui și, ns. la25.02.1970, în prezent aflat în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I, pentru a fi înmânat acestuia.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - -
Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067
Dosar nr-
Emisă la data de 04.09.2008
CĂTRE
PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ
Vă înaintăm alăturat două exemplare de pe copia dispozitivului deciziei penale nr. 446 din 04.09.2008 privind pe contestatorul, fiul lui și, ns. la25.02.1970, în prezent aflat în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I, un exemplar pentru a fi înmânat acestuia și un exemplar pentru a fi înregistrat în evidențele dumneavoastră.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - -
Președinte:CiubotariuJudecători:Ciubotariu, Susanu Otilia, Chirilă Mihaela