Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 615/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 615/
Ședința publică de la 15 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Avram
JUDECĂTOR 2: Mița Mârza
JUDECĂTOR 3: Liviu Herghelegiu
Grefier - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și de inculpații ( fiul lui și, născut la data de 22.05.1952) și ( fiica lui și, născută la data de 16.05.1961) împotriva deciziei penale nr. 70/A/18.02.2009 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr- (sentința penală nr. 730/21.04.2008 a Judecătoriei Galați ).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.10.2009, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 15.10.2009 când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.730/21.04.2008 a Judecătoriei Galați, în baza art. 334.pr.pen s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu din infracțiunile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13.pen și de art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 13.pen în infracțiunile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13.pen și art. 41 alin 2.pen și de art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 13.pen și art. 41 alin 2.pen.
În noua încadrare juridică au fost condamnați inculpații, și la câte o pedeapsă de 1.000.000 lei (100 lei) amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii continuate de evaziune fiscală, prev de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13.pen și art. 41 alin 2.pen (faptă din cursul anului 2001 - martie 2002);
Au fost condamnați aceiași inculpați la câte o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii continuate de fals intelectual, prev de art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 13.pen și art. 41 alin 2.pen (faptă din cursul anului 2001 - martie 2002).
Potrivit art. 33 lit. a și art. 34 lit. d pen s-a aplicat fiecărui inculpatpedeapsa închisorii de câte 6 (șase) luni.
În baza art. 71.pen s-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev de art. 64 lit a, b și c pen.
Conform art. 81 - 82.pen și art 71 alin 5.pen s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor principale și a pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni.
În baza art. 14.pr.pen și art. 998.civ au fost obligați cei doi inculpați în solidar, pe fiecare în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC SRL - prin lichidatorul judiciar SC CO SRL G să plătească părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală suma de 32.266 lei (reactualizată la data plății efective), cu titlu de despăgubiri civile.
Potrivit art. 170.pr.pen rap la art. 348.pr.pen s-a dispus anularea chitanțelor aflate la filele 128 - 161 din dosarul de urmărire penală.
În baza art. 7 și 21 lit. g din Legea 26/1990 privind registrul comerțului (republicată), cu modificările și completările ulterioare, în referire la art. 12 și art. 13 din Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, s- dispus înregistrarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului, sens în care se va comunica prezenta hotărâre, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă, la Oficiul Național al Registrului Comerțului.
În temeiul art. 189 și art.191 alin 2 și 3.pr.pen a fost obligat fiecare inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL - prin lichidatorul judiciar SC CO SRL G, la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 300 lei.
S-a reținut printre altele că inculpatul este administrator și asociat unic al SC NC SRL G, iar inculpata ( fostă ), soția inculpatului, a fost până în anul 2000 asociat al aceleiași unități, alături de soț.
La data de 18.04.2000, inculpata s-a retras din societate, fiind în continuarea angajată a societății în funcția de contabil.
În această calitate, inculpata avea ca atribuții întocmirea actelor contabile ale societății.
Cei doi au hotarât să înregistreze în contabilitate venituri fictive și să diminueze astfel valoarea TVA datorată către bugetul de stat.
Prin urmare, inculpatul a procurat 11 facturi care atestau, în mod nereal, achiziționarea unor produse de la diferite societăți comerciale, iar inculpata, a întocmit chitanțe care atestau, tot în mod nereal că prețul respectivelor produse a fost achitat.
Apoi inculpata a înregistrat în contabilitate aceste cheltuieli nereale, cu știrea și acordul inculpatului.
Astfel, inculpații au completat și înregistrat în contabilitate:
- factura -/16.01.2001, în valoare de 114.310.224 lei (ROL), care atesta cumpărarea de șuruburi de la SC SRL. Inculpata a completat chitanțele - - -, care atestau nereal plata prețului de către SC SRL Societatea furnizoare nu figurează în baza de date;
- factura -/19.01.2001, în valoare de 114.997.116 lei (ROL), care atesta cumpărarea, de către societatea administrată de inculpat, de șuruburi de la SC Com SRL
Inculpata a completat chitanțele -/19.01.1001 și - - -/isanuarie 2001, care atestau în mod nereal plata prețului. Societatea furnizoare nu figurează în baza de date;
- factura -/22.01.2001, care atesta cumpărarea de la SC SRL de șuruburi în valoare de 118.901.087 lei (ROL). Inculpata a completat chitanțele - - - și -/ianuarie 2001, care atestau în mod nereal plata prețului către societatea furnizoare. Aceasta din urmă nu figurează în baza de date;
- factura -/18.05.2001, care atesta cumpărarea de șuruburi de la SC Import-Export SRL, în valoare de 95.898.958 lei (ROL).
Inculpații au completat chitanțele -- -/05.2001, care atestau în mod nereal plata prețului către societatea furnizoare. Aceasta nu figurează în baza de date. Mai mult, factura în discuție aparține regimului fiscal al Filialei de Distribuție a Energiei Electrice B;
- factura nr. -/321.05.2001, care atesta achiziționarea de obiecte de inventar de la SC SRL, în valoare de 7.095.732 lei (ROL). Plata a fost făcută cu chitanța -/31.05.2001, care de fapt aparține regimului fiscal al altei societăți decât SC NC SRL.
- factura nr. -/29.06.2001, care atesta achiziționarea de vopsea, în valoare de 9.520.000 lei (ROL) de la SC SRL.
Pentru a dovedi plata prețului, s-a întocmit fictiv chitanța nr. -/05.07.2001, care de fapt aparține regimului fiscal al altei societăți
Societatea furnizoare nu figurează în baza de date.
- factura nr. -/30.06.2001, care atesta achiziționarea unui notar bancă, în valoare de 440.243.975 lei (ROL), de la SC Com SRL. Pentru a dovedi plata către SC NC SRL a prețului s-au întocmit fictiv chitanțele nr. -- -/iulie 2001. Nici factura și nici chitanțele nu figurează în evidențe. De asemenea, Com SRL care apare că ar fi livrat și ar fi încasat prețul, nu figurează în baza de date;
- factura -/17.07.2001, care atesta cumpărarea de produse de la SC Serv SRL. Pentru a dovedi plata prețului s-a întocmit fictiv chitanța -/22.11.2001.
Societatea furnizoare nu figurează în baza de date, fiind, ca și celelalte, inexistentă;
- factura -/26.11.2001, care atesta achiziționarea de la SC SRL a unor electrozi de sudură în valoare de 7.775.460 lei (ROL).
Pentru a dovedi plata prețului, s-a încasat fictiv chitanța -/26.11.2001.
Societatea furnizoare nu figurează în baza de date.
- factura nr. -/16.03.2002, în valoare de 27.197.450 lei (ROL) care atesta cumpărarea de către SC NC SRL G, de electrozi de sudură de la SC Auto SRL. Pentru a dovedi plata prețului s-a întocmit, de către inculpați, fictiv chitanța nr. -/martie 2002.
Societatea furnizoare nu figurează în baza de date, fiind inexistență.
În urma inspecției fiscale efectuate la SC NC SRL G la data de 09.07.2004, s-a constatat că inculpații au înregistrat în contabilitate toate aceste facturi fictive, stabilindu-se că fapta a avut ca urmare diminuarea TVA achitată către bugetul de stat.
Prin adresa nr. 4375/2007, partea vătămată Direcția Generală a Finanțelor Publice G, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, s-a constituit parte civilă cu suma de 32.266 lei (reactualizată la data plății), reprezentând: 15.101 lei tva; 14.449 lei dobânzi tva și 2.316 lei penalități tva.
Împotriva acestei sentințe în termenul prevăzut de lege au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și inculpații și.
În motivele de apel, Parchetul a arătat printre altele că sentința este netemeinică sub aspectul naturii și cuantumului pedepselor aplicate celor doi inculpați, precum și sub aspectul neaplicării unui spor pedepsei celei mai grele, în urma efectuării operațiunii de contopire.
La termenul de judecată din 17.02.2009, procurorul a invocat ca motiv suplimentar de apel și faptul că pedeapsa accesorie trebuie să constea în interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, teza II, lit.b,c pen.
În motivele de apel, inculpații au arătat printre altele că se impune achitarea lor în temeiul disp.art.11 pct.2 lit.a în referire la art.10 lit.a pr.pen. neexistând probe incontestabile de vinovăție. Organul de control fiscal s-a limitat la constata din punct de vedere scriptic faptul că cele 11 facturi fiscale de achiziție nu aparțin furnizorilor, ori că societățile sunt inexistente, fără a verifica și faptic dacă marfa cumpărată există pe stoc sau a fost comercializată ulterior de către inculpați.
Prin decizia penală nr.70/A/ din 18.02.2009 Tribunalul Galația respins ca nefondat apelul declarat de Parchet cât și apelul declarat de cei doi inculpați.
Au fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare către stat.
În motivare hotărârii date s-a reținut că cele două instanțe au pronunțat hotărâri temeinice și legale, că situația de fapt a fost corect stabilită ca și încadrarea juridică dată faptelor.
Împotriva acestor hotărâri în termenul prevăzut de lege au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și cei doi inculpați.
Prin motivele de recurs, Parchetul critică hotărârile date ca fiind nelegale și netemeinice.
Se susține că în mod greșit instanțele de fond a interzis inculpaților pedeapsa accesorie prev. de art. 64 teza I lit. a Cod penal - pedeapsă ce a fost menținută de instanța de apel, întrucât inculpații au fost condamnați pentru infracțiunea de evaziune fiscală și fals intelectual și că nu s-ar fi impus reținerea acestei pedepse.
Se apreciază de asemenea că hotărârea este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate celor doi inculpați și al pedepsei rezultante întrucât nu au fost respectate și analizate disp.art. 72 Cod penal dar și faptul că inculpații nu au recunoscut iar prejudiciul este mare.
Se solicită ca în rejudecare după casare să se aplice corect pedeapsa accesorie, să se aplice pedepse în cuantum mai mare pentru ambele fapte.
Se precizează de Parchet la dezbaterile pe fond că faptele s-au prescris. Inculpații prin apărător în motivele de recurs solicită ca în rejudecare să se dispună achitarea inculpaților în baza art. 11 pct. 2 lit. b în ref. la art. 10 lit. g faptele Cod Penal fiind prescrise.
Recursurile declarate de Parchet și de către cei doi inculpați sunt fondate.
Din verificarea actelor dosarului și a ansamblului probator, Curtea constată că ambele instanțe au pronunșat soluții temeinice și legale.
Situația de fapt ca și încadrarea juridică a faptelor au fost corect stabilite, deasemeni și latura civilă a fost soluționată corect.
Pe fond, la data prezentei, Curtea reține că faptele au fost comise de inculpați în perioada anilor 2001-2002 și că la data soluționării cauzei s-a constatat că răspunderea penală a inculpaților este prescrisă fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 122 alin. 1 lit. c Cod penal.
Față de aceste considerente și având în vedere disp.art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. b pr.pen. urmează să se admită recursul declarat de Parchet și de către cei doi inculpați și se va dispune casarea celor două hotărâri.
În rejudecare în baza art. 11 pct. 2 lit. b pr.pen. ref. la art. 10 alin. 1 lit. g pr.pen. urmează să se dispună încetarea procesului penal pornit împotriva celor doi inculpați pentru faptele ce au fost deduse judecății.
Urmează să se mențină celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
Conform art. 192 alin. 3 pr.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu va fi virat din fondul Ministerului Justiției către Baroul Avocați
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și de inculpații ( fiul lui și, născut la data de 22.05.1952) și ( fiica lui și, născută la data de 16.05.1961) împotriva deciziei penale nr. 70/A/18.02.2009 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr- (sentința penală nr. 730/21.04.2008 a Judecătoriei Galați ).
Casează în totalitate decizia penală nr. 70/A/18.02.2009 a Tribunalului Galați și în parte sentința penală nr. 730/21.04.2008 a Judecătoriei Galați și în rejudecare:
În baza art. 11 pct. 2 lit. b pr.pen. raportat la art. 10 alin. 1 lit. g pr.pen.
Încetează procesul penal pornit împotriva inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994 și de art. 40 din Legea nr. 82/1991, ambele cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 13 Cod penal întemeiat pe intervenirea prescripției răspunderii penale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Galația sumei de 600 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpați în recurs.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 15.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored: /2 ex.
23.10.2009
Fond:
Apel:
Președinte:Ion AvramJudecători:Ion Avram, Mița Mârza, Liviu Herghelegiu