Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 632/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 632/R/2008
Ședința publică din 11 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Daniela Sotoc
JUDECĂTOR 2: Marinela Crișan vicepreședintele instanței
JUDECĂTOR 3: Adela Condrovici
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 304 Cod procedură penală.
Pe rol fiind în pronunțare recursul penal declarat de partea civilă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O, str.-, nr.2-4, județul B și inculpatul,. în G, 11, nr.23, -.5,.56, județul G, împotriva deciziei penale nr.125/A din 30 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, decizie care desființează în parte sentința penală nr.205/P din 9 mai 2005 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul penal nr.2060/2004, inculpatul fiind trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. și ped. de art.11 și 12 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.13 din Codul penal.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, învederându-se instanței că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în data de 27 noiembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei, consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. În vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru data de 4 decembrie 2008 și ulterior pentru data de 11 decembrie 2008.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin nr.205 din 9 mai 2005, pronunțată de Judecătoria Beiuș, s-au hotărât următoarele:
În baza art.13 din 87/1994 (actualmente art.11 din lege, ca urmare a modificării și renumerotării prin 161/2003), cu aplic.art.13 Cod Penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare,pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
În baza și pe perioada prev.de art.71 al.2 Cod Penal, a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64
Cod PenalÎn baza art.7 din 26/1990, s-a dispus înregistrarea la Registrul Comerțului Jud. Bad ispozițiilor prezentei hotărâri de condamnare a inculpatului, urmând ca o copie a hotărârii să fie comunicată, după rămânerea definitivă, cu Oficiul Registrului Comerțului Județului
A fost obligat inculpatul să plătească Statului Român, reprezentat prin Agenția de Administrare Fiscală B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B, suma de 1.760.692.149 lei ROL, cu titlu de despăgubiri civile.
A fost obligat Ministerul Justiției să plătească din fondurile sale suma de 400.000 lei ROL, onorariu avocat din oficiu,pentru av., din cadrul Baroului
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 3.000.000 lei RON, cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Inculpatul este administrator la SC 2000 SRL de, jud. B, societate care are ca obiect de activitate comercializarea de produse petroliere, materiale lemnoase și produse agricole.
S-a reținut de prima instanță faptul că inculpatul locuiește în mun. G și singura lui legătură cu această zonă este societatea pe care o administrează.
Potrivit declarației inculpatului, această societate are doi acționari, în persoana d-lor, care deține 90 % din capitalul social, și, care deține 10 % din capitalul social.
Nici asociatul majoritar nu este din partea locului, singurul care este din zonă este.
Garda Financiară Bae fectuat un control de fond la SC 2000 SRL de, care a avut ca și obiectiv modul de comercializare și reflectare a obligațiilor fiscale rezultate din circulația unor produse petroliere, materiale lemnoase și produse agricole în perioada mai 2000 - noiembrie 2002. Nota de constatare a fost încheiată la 11 noiembrie 2003 și înregistrată sub nr. 88571 din 12 noiembrie 2003.
În nota de constatare se arată că administratorul societății este, iar pe perioada efectuării controlului,acesta nu a fost găsit, nu a fost prezent la sediul societății și nu a dat nici un fel de explicații cu privire la activitatea acestei societăți.
S-a constatat, în urma controlului, că în perioada supusă verificării s-au realizat sustrageri, în întregime sau în parte, de la plata prin nedeclararea veniturilor, ascunderea obiectului impozabil ori prin diminuarea veniturilor ca urmare a unor operațiuni fictive.
Prin rechizitoriu, s-a reținut că nu s-au înregistrat în evidențele contabile un nr. de 13 facturi de aprovizionare, emise de către SC SRL, SC SA O, SC SRL și SC SRL, precum și un nr. de 38 de facturi de livrare, care nu s-au înregistrat în contabilitatea societății.
Pentru acestea, facturile fiscale nu au fost înregistrate, deși societatea apare în calitate de furnizor sau cumpărător.
Prin actul de control s-a stabilit un prejudiciu de 1.191.474.624 lei ROL reprezentând impozit pe profit și TVA, la care s-au adăugat majorări și penalități, respectiv 475.734.201 lei ROL majorări de întârziere și 93.483.324 lei ROL penalități de întârziere, astfel că prejudiciul total a fost stabilit la 1.768.692.149 lei ROL.
Inculpatul s-a apărat în fața primei instanțe că el l-a mandatat pe martorul să se ocupe de activitatea acesteia încă din vara anului 2000 și că timp de 2 ani de zile el nu a mai fost în zonă și nu s-a mai preocupat de societate. A recunoscut că în afara unei înțelegeri verbale de predare a unor documente ale societății, el nu a făcut demersuri în vederea radierii de la Oficiul Registrului Comerțului a calității sale de administrator, deoarece a avut încredere în martor, care este finul său de cununie. A menționat și faptul că deși acesta nu avea drept de semnătură în bancă, i-a contrafăcut semnătura pe filele de CEC și a ridicat din bancă o sumă totală de peste un miliard de lei.
În perioada în care a fost plecat din zonă, respectiv circa 2 ani, a luat legătura numai telefonic cu și niciodată nu i-a cerut acestuia să nu înregistreze în contabilitate operațiunile comerciale ale societății sau să nu plătească impozit statului.
A recunoscut însă că, după luna septembrie 2000, când a venit la societate, a eliberat 4 facturi pe numele societății, pe care nu le-a mai înregistrat în contabilitate, deoarece le-a predat unui colaborator de al său și care nu le-a mai dus contabilului societății.
A precizat că aceste facturi au o valoare totală de 1.700.000.000 lei ROL și prejudiciul cauzat statului prin neînregistrarea lor este mai mic.
În cauză, a fost audiat ca și martor, care a declarat că a fost angajat la SC 2000 SRL în calitate de director de producție din luna ianuarie 2000 și până în aprilie 2001 și s-a ocupat numai de activitatea de producție, aprovizionarea și vânzarea materialului lemnos. Facturile și chitanțele le-a predat inculpatului, care, fie le dădea contabilului, fie le ținea la el.
Martorul a recunoscut că investiția din societate era a inculpatului, dar nu a putut explica de ce a putut accepta să fie doar administrator, și nu și asociat.
Martorul a precizat că din luna aprilie 2001, nu a mai lucrat la unitate, dar și până atunci și după aceea l-a văzut pe inculpat la societate, infirmând în acest fel poziția exprimată de inculpat în sensul că timp de 2 ani acesta nu a fost în zonă și nu s-a ocupat de societate.
Martorul a mai arătat faptul că nu a avut nici un fel de legătură cu actele și nu a dispus niciodată ca acestea să nu fie înregistrate în contabilitate.
Poziția exprimată de inculpat, în sensul că nu a fost prezent la unitate între lunile mai 2000 și aprilie 2002, este infirmată și de un proces verbal încheiat la 2 iunie 2001, de organele financiare, și care este semnat și de către inculpat.
În legătură cu apărarea inculpatului, în sensul că acesta a predat martorului toate documentele societății, la dosar a fost depusă copia legalizată a unui proces verbal încheiat la 11 iulie 2000, din care rezultă că s-a predat martorului de către inculpat două blocuri de facturi, cu și fără TVA, fiecare cuprinzând un nr. de 50 de facturi, o ștampilă a societății, 500 fișe individuale pentru protecția muncii, un carnet pentru ordine de plată, un registru de casă și registru unic de control de la.
În cauză a fost audiat ca și martor și contrabilul societății,. Acesta a declarat că s-a ocupat de contabilitate o perioadă de timp în cursul anului 2000, după care a intervenit colaborarea. Acesta a revenit la el în vara anului 2001, cerându-i din nou ajutor pentru activitatea de contabilitate a societății, lăsându-i cu acea ocazie câteva documente ale societății.
Fiindcă aceste documente erau insuficiente, martorul nu a realizat această activitate, iar după circa 2-3 luni, inculpatul a revenit și a cerut să-i fie restituite toate înscrisurile, după care a plecat.
Martorul a precizat faptul că în perioada în care a colaborat cu inculpatul, i-a atras atenția asupra faptului că nu-și depune regulat și la termene bilanțurile contabile și nu face plăți regulate la bugetul statului și asigurările de sănătate.
În ce-l privește pe martorul, el a precizat că știa de faptul că lucrează pentru societate, dar nu a colaborat cu el niciodată pe probleme care țin de administrarea societății sau de contabilitate.
Martorul a primit documente numai de la inculpat și nu a colaborat cu nici o altă persoană din cadrul societății.
Din toamna anului 2001, inculpatul a întrerupt orice legătură cu el sub aspectul activității de contabilitate, dar a aflat că a mai fost căutat de 2 persoane, în timp ce se afla la noul său loc de muncă, pentru a afla mai multe amănunte despre inculpat.
Inculpatul a solicitat ca, în cauză, să se efectueze o expertiză grafologică și o expertiză contabilă, pentru a se stabili cine a întocmit facturile reținute în actul de control și pentru a se stabili întinderea prejudiciului suferit de către stat prin neînregistrarea în contabilitate a documentelor aferente activității desfășurate.
Ținând seama de fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, prima instanță a respins cererea privind efectuarea unei expertize grafologice, apreciind că aceasta nu se impune, deoarece inculpatului nu i se impută faptul că a întocmit el neapărat acele facturi, ci se impută faptul că, în calitate de administrator, nu a înregistrat în contabilitate toate documentele care atestau efectuarea de activități comerciale și care erau purtătoare de taxe și impozite către stat.
A fost încuviințată lucrarea de expertiză contabilă și, în acest sens, a fost introdusă în cauză, la termenul de judecată din 25.04.2005, d-na expert, din cadrul Biroul local de expertize Aceasta a depus jurământul în fața instanței de judecată, iar instanța de fond a stabilit ca și avans onorariu expert suma de 5.000.000 lei ROL, având în vedere complexitatea lucrării de expertiză ce urma să fie efectuată în cauză.
Prima instanță a dispus amânarea cauzei pentru termenul din 9 mai 2005, dând posibilitatea inculpatului să achite această sumă de bani, pe numele expertei, în contul Biroului local de expertize
Inculpatul, deși a fost asistat de către un avocat și a avut termen în cunoștință acordat de către instanță, nu s-a mai prezentat la proces de la momentul la care a formulat cererea pentru încuviințarea expertizei și nici nu a făcut dovada achitării avansului pentru expertul desemnat în cauză, motiv pentru care prima instanță a revenit asupra probei încuviințate, soluționând cauza în funcție de celelalte probe administrate în cauză.
Față de probatoriul administrat în cauză, prima instanță a reținut că inculpatul se face vinovat de neînregistrarea în contabilitatea societății a documentelor aferente activității comerciale desfășurate de SC 2000 de, jud. B, și prin care s-a creat statului un prejudiciu de 1.191.474.624 lei ROL, la care se adaugă și penalități de întârziere și majorări, potrivit actului de control încheiat, astfel că prejudiciul total este de 1.760.692.149 lei ROL.
Împrejurarea că unele dintre facturile evidențiate în actul de control nu au fost scrise de inculpat, în cazul celor emise de societatea pe care o administrează, s-a reținut că nu are nici o relevanță, în condițiile în care nu i se impută acest lucru, iar pe de altă parte, au fost verificate un nr. de 13 facturi emise de alte societăți de la care societatea administrată de inculpat a cumpărat diferite produse și care nici ele nu se regăsesc în contabilitatea societății.
Împrejurarea că între inculpat și martorul s-a încheiat o mică înțelegere, care nici nu a fost dovedită pe deplin sub aspectele pe care inculpatul le-a invocat, s-a reținut că nu are nici o relevanță, în condițiile în care inculpatul a rămas în continuare administrator al societății.
Pe de altă parte, s-a reținut că apărarea sa, că el nu s-a preocupat de societate timp de 2 ani, este contrazisă de declarația martorului, care, din aprilie 2001, nu a mai lucrat în societate, dar și de actul de control depus chiar de inculpat și care a fost întocmit în luna iunie 2001 de organele financiare.
Faptă comisă de inculpat, astfel cum a fost reținută de prima instanță, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală.
Această infracțiune a fost cuprinsă inițial în disp.art.13 din 87/1994.
Ca urmare a modificării acestei legi, prin înăsprirea pedepselor, prin 161/2003, legea a fost renumerotată în articolele sale, fapta prev.de art.13 în vechea numerotare fiind cuprinsă în art.11.
Având în vedere că fapta reținută în sarcina inculpatului a fost comisă înainte de modificarea legii și înăsprirea pedepselor, în cauză a fost reținut și art.13 Cod Penal, care reglementează principiul legii mai favorabile, alături de încadrarea de bază prev.de art.13 din 87/1994, în forma de dinainte de modificare, texte de lege în baza cărora inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare,pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, prima instanță a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, prejudiciul relativ ridicat produs statului și neacoperit până în prezent.
Având în vedere că inculpatul urmează să execute pedeapsa prin privare de libertate, prima instanță, în baza și pe perioada prev.de art.71 al.2 Cod Penal, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64
Cod PenalÎn baza art.7 din 26/1990, instanța de fond a dispus înregistrarea la Registrul Comerțului Jud. Bad ispozițiilor prezentei hotărâri de condamnare a inculpatului, urmând ca o copie a hotărârii să fie comunicată, după rămânerea definitivă, cu Oficiul Registrului Comerțului Județului
Având în vedere că prejudiciul a fost creat în paguba statului care administrează bugetul de stat, în cauză a fost introdusă ca și parte civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice B, dar ținând seama de reglementările care au intervenit, prima instanță a dispus introducerea în cauză, ca reprezentant al Statului Român, și Agenția Națională de Administrare Fiscală
Ținând seama de cererea de constituire de parte civilă și de prejudiciul creat și evidențiat prin actul de control încheiat de Garda Financiară B, prima instanță, în baza art.14 și C.P.P. art.998 civ. a obligat inculpatul să plătească Statului Român, reprezentat prin Agenția de Administrare Fiscală B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B, suma de 1.760.692.149 lei ROL, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând impozit pe profit, TVA, penalități și majorări de întârziere.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpatul și Statul Român, prin DGFP B, solicitând deopotrivă desființarea hotărârii atacate, ca netemeinică și nelegală.
În motivarea căii de atac, inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c C.P.P. motivând că nu este autorul faptei penale pentru care este judecat, iar în subsidiar, solicită aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special; în ce privește latura civilă, în situația în care nu se va dispune achitarea sa, solicită reducerea despăgubirilor conform expertizei efectuate în cauză.
În motivarea căii de atac, DGFP Bas olicitat obligarea inculpatului la repararea integrală a pagubei, în sensul de a fi obligat să plătească Statului și dobânzile și penalitățile de întârziere aferente contribuțiilor pentru a căror neplată a fost trimis în judecată, până la data efectuării plății.
Respinge ca nefondat apelul declarat de B, în reprezentarea Statului Român.
Prin decizia penală nr. 125/A/2008, Tribunalul Bihor, în baza art.379 pct.2 lit."a" Cod procedură penală, a admis apelul penal declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.205 din 09.05.2005, pronunțată de Judecătoria Beiuș, pe care a desființat-o în sensul că:
A limitat conținutul pedepsei accesorii la interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
A redus cuantumul despăgubirilor la care a fost obligat inculpatul în favoarea Statului Român, de la suma de 1.760.692.149 lei ROL la suma de 633.758.287 lei ROL.
A menținut restul dispozițiunilor sentinței apelate.
Din fondurile Ministerului Justiției s-a dispus virarea în favoarea Biroului Local de Expertize Judiciare a sumei de 1450 lei, reprezentând diferența onorariului expertului contabil, suma menționată urmând a fi achitată acestuia.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Examinând sentința penală apelată prin prisma apelurilor declarate în cauză, cât și din oficiu, potrivit disp.art.371 C.P.P. pe baza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut că apelul declarat de DGFP B este nefondat și l-a respins în consecință, iar apelul declarat de inculpat este fondat, motiv pentru care a fost admis în baza art.379 pct.2 lit.a
C.P.P.Hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, aceasta stabilind în mod just, pe baza unui probatoriu complet și corect interpretat, că inc. apelant, în calitate de administrator al SC 2000 SRL, în perioada mai 2000 - noiembrie 2002, nu a înregistrat în contabilitatea societății 13 facturi de aprovizionare și 38 facturi de livrare, sustrăgându-se astfel de la plata contribuțiilor datorate bugetului de stat, constând în impozit pe profit și TVA.
Probatoriul administrat în faza de și în fața instanței de fond însumează: înscrisuri, respectiv facturi fiscale, nota de constatare nr.83571/12.11.2003 a Gărzii Financiare B; depozițiile martorilor, și, ultimii 2 martori fiind audiați și de instanța de fond; declarațiile inculpatului audiat în faza de și de instanță în ambele grade de jurisdicție.
Toate probele sus enunțate demonstrează fără nici un dubiu că inc. este vinovat de neînregistrarea în contabilitatea firmei a unor activități comerciale desfășurate în perioada mai 2000 - noiembrie 2002, apărarea formulată de acesta, în sensul că în perioada sus menționată, deși a deținut calitatea de administrator al firmei, în fapt, nu a îndeplinit nici o atribuție în cadrul acesteia, însărcinările corespunzătoare acestei funcții fiind exercitate de martorul, rămânând nedovedită.
În mod corect a reținut instanța de fond că aceste susțineri ale inculpatului nu pot fi luate în considerare, în cauză neexistând nici o altă probă cu care să se poată corobora.
Din contră, martorul a susținut starea de fapt contrară, în sensul că din luna aprilie 2001, plecat din cadrul firmei, unde a deținut funcția de director de producție din ianuarie 2000, infirmând implicit poziția inculpatului, în sensul că, în perioada 2000 - 2002, martorul s-a ocupat de firmă în locul său.
În esență, ceea ce invocă inculpatul apelant în apărarea sa este existența unui administrator de fapt, responsabil de activitatea ilicită ce constituie obiectul prezentei cauze, în speță martorul.
Astfel, s-a dovedit în practica judiciară că, deși, la începuturile activității sale, orice societate comercială are desemnat un anumit administrator, de foarte multe ori, persoana care exercită în fapt atribuțiile specifice unui administrator nu este una și aceeași cu cea care este menționată în actul constitutiv. În acest caz, s-a decis că administratorul de fapt poate fi subiect activ al infracțiunii judecate, însă cu condiția de a se dovedi existența unui contract de mandat comercial, în formă scrisă, verbală sau chiar tacită, împrejurare nedovedită în prezenta cauză.
În concret, în situația în care administratorul de drept nu și-a delegat atribuțiile sale unei alte persoane, în condițiile art.71 al.1 din 3/1990, dar în realitate o astfel de persoană îndeplinește atribuțiile unui administrator, conform prevederilor art.374 com. corelate cu art.1532 și urm. civ. aceasta poate fi trasă la răspundere penală, în realitate, între administratorul de drept și cel de fapt intervenind un mandat comercial.
Ca atare, raportat la speța de față, deși apreciază că apărarea inculpatului de principiu are aptitudinea de a-l exonera de răspundere penală, tribunalul a reținut că nedovedindu-se existența acestui tip de raport juridic - mandatul - inculpatul rămâne să răspundă penal pentru infracțiunea de evaziune fiscală, date fiind prevederile art.70 al.1 din Legea nr.31/1990, potrivit cărora administratorul răspunde de îndeplinirea tuturor obligațiilor ce le revin cu privire la reprezentarea societății, administratorul dobândind această prerogativă de reprezentare a societății în relațiile cu terții și cu statul, conform actului constitutiv.
Față de aceste considerente, s-a reținut că, în mod legal, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev.și ped.de art.13 din 87/1994, încadrarea juridică a faptei fiind corect stabilită de către aceasta,la termenul din 24.07.2005 (fila 35) dispunându-se, în baza art.334 C.P.P. schimbarea încadrării juridice din art.11 și 12 din 87/1994 republicată în art.13 din 87/1994.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate s-au valorificat just criteriile prev.de art.72 Cod Penal, instanța de fond reținând corect că prejudiciul este relativ mic, inculpatul nu are antecedente penale, însă nu a depus diligențe pentru repararea pagubei. Față de cuantumul pedepsei aplicate, instanța de apel a găsit nejustificată cererea apărării, în sensul reducerii acesteia până la limita minimului special, instanța de fond realizând o proporționalitate corectă între pedeapsă și gravitatea faptei comise corelată cu circumstanțele personale ale inculpatului.
S-au aplicat corect dispozițiile art. 81.Cod Penal, față de lipsa de antecedente penale a inculpatului.
Raportat la pedeapsa accesorie, instanța de apel a limitat conținutul acesteia la interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, aportat la gravitatea și natura faptei săvârșite.
În ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, a reținut următoarele:
Din nota de constatare nr. 88571, încheiată la data de 11.11.2003 de - Garda Financiară B, rezultă că prin infracțiunea de evaziune fiscală, SC " 2000" SRL a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 1.191.474.624 lei, formată din TVA și impozit pe profit.
Prin cererea de constituire de parte civilă depusă la dosarul de fond (fila 19), DGFP B s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.760.692.149 lei reprezentând prejudiciu adus bugetului de stat.
Conform expertizei contabile efectuate în apel (fila 134 dosar), datoria către bugetul de stat a SC 2000 SRL cauzată prin neînregistrarea celor 13+38 facturi întocmite în perioada controlată (mai 2000 - noiembrie 2002) în contabilitatea firmei este în sumă totală de 334.228.240 lei (ROL), expertul contabil precizând că această sumă include doardebit TVAplus penalități și majorări, NU și debit impozit pe profit plus penalități și majorări, întrucât societatea a beneficiat, din anul 2000, de certificatul de investitor în zonă defavorizată nr.571/2000, societatea fiind scutită de impozit pe profit.
Certificatul de investitor nr. 571/26.09.2000 a fost depus de inculpat la dosarul cauzei (fila 163 dosar apel).
Conform datelor furnizate de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (fila 172 dosar apel), SC 2000 SRL i s-a retras certificatul de investitor în zonă defavorizată în anul 2003, cu avizul Consiliului de Dezvoltare Regională, ca urmare a retragerii certificatului de investitor ADR Nord-vest, a solicitat organelor abilitate prin lege recuperarea contravalorii facilităților acordate, singurii în măsură să stabilească cuantumul acestor facilități sunt furnizorii de facilități, respectiv vama și finanțele.
Conform Hotărârii nr.138/6.08.2003 a Consiliului pentru Dezvoltare Regională (fila 172 dosar apel), s-a avizat retragerea certificatului de investitor pentru zonă defavorizată pentru SC 2000 SRL - anexa 1, poz.8.
Conform adresei nr. 22311/17.10.2007 a Autorității Naționale a Vămilor (fila 182 dosar apel), SC 2000 SRL nu a figurat cu operațiuni de export-import în perioada 1998-2007.
Conform adresei nr. 20680/18.10.2007 a ANAF - DGFP B (fila 186 dosar apel), SC 2000 SRL a fost scutită de plata impozitului pe profit, iar conform adresei nr. 76.372/24.10.2007 (fila 191 dosar apel), cuantumul acestei scutiri a fost de 54.771.490 lei, respectiv impozit pe profit aferent unui profit contabil de 219.085.961 lei (ROL).
Conform completării la raportul de expertiză (fila 219 dosar apel), prejudiciul privind impozitul pe profit datorat de SC 2000 SRL este:
1). 229.530.047 lei (ROL), în cazul în care nu există alte cheltuieli în cadrul SC 2000 SRL;
2). 273.892.608 lei, în cazul în care sunt luate în considerare astfel de cheltuieli apreciate de expertul contabil ca fiind prezente, întrucât semnifică cheltuielile directe, indirecte, de desfacere, etc. respectiv cheltuieli inerente funcționării societății.
Față de cele arătate, tribunalul a reținut că prejudiciul cauzat Statului Român prin infracțiunea de evaziune fiscală este în cuantum de 633.758.287 lei (ROL), din care suma de 334.228.230 lei (ROL) reprezintă penalități și majorări de întârziere (conform raportului de expertiză contabilă), iar suma de 299.530.047 lei reprezintă impozit pe profit plus penalități și majorări de întârziere, aferent profitului contabil realizat de societate, exceptând profitul de 219.085.961 lei (ROL) pentru care societatea a beneficiat de scutirea de impozit pe profit sus arătată.
Față de cuantum despăgubirilor stabilit de instanța de apel, s- făcut următoarele precizări:
- la stabilirea impozitului pe profit datorat de SC 2000 SRL, instanța a apreciat și a solicitat un calcul corespunzător expertului contabil, că nu se impune a se avea în vedere și impozitul pe profit cu privire la care a operat scutirea ce decurge din certificatul de investitor pentru zonă defavorizată, în pofida retragerii acestuia. Retragerea certificatului de investitor pentru zona defavorizată s-a produs în anul 2003, respectiv după consumarea infracțiunii de evaziune fiscală, ceea ce face ca la data consumării acesteia să nu subziste pentru inculpat obligația de plată a acestui impozit la bugetul de stat. impozitului pe profit de 54.771.490 lei (ROL) nu rezultă din sustragerea inculpatului de la plata acestei obligații, respectiv din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, astfel încât, în prezenta cauză, inculpatul nu poate fi obligat la plata acestuia;
- întrucât completarea la raportul de expertiză contabilă cuprinde 2 variante de calcul a impozitului pe profit datorat, după cum sunt luate în considerare sau nu anumite cheltuieli ale societății, instanța de apel a apreciat că, în absența probării acestora, calculul abstract al expertului nu este justificat. Ca atare, la stabilirea impozitului pe profit datorat, a fost luată în calcul suma stabilită fără includerea acestor cheltuieli.
Pentru considerentele arătate în latura civilă a cauzei, instanța de apel a redus cuantumul despăgubirilor la care a fost obligat inculpatul în favoarea Statului Român, de la suma de 1.760.692.149 lei ROL la suma de 633.758.287 lei ROL.
A menținut restul dispozițiunilor sentinței apelate.
În ceea ce privește apelul declarat de Statul Român prin DGFP B, instanța de apel a reținut că, prin constituirea de parte civilă mai sus arătată, nu s-au solicitat majorări de întârziere până la plata efectivă, astfel încât o astfel de solicitare făcută în apel echivalează cu pretenție distinctă și nu poate fi acordată pentru prima oară în calea de atac.
Din fondurile Ministerului Justiției s-a dispus virarea în favoarea Biroului Local de Expertize Judiciare a sumei de 1450 lei, reprezentând diferența onorariului expertului contabil, suma menționată urmând a fi achitată acestuia.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal au declarat recurs inculpatul și partea civilă Agenția națională de Administrare fiscală B prin Direcția Generală a finanțelor Publice
Inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea recurentului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală, deoarece nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii.
În motivarea recursului, inculpatul a arătat că toate actele societății au fost încredințate administratorului și acesta trebuia să se ocupe de activitatea societății.
În subsidiar s-a solicitat aplicarea art. 81 Cod penal față de prejudiciul redus, instanța de apel fiind în eroare cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, fapt ce rezultă din considerente.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bas olicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor în sensul de a se acorda la suma stabilită ca obligație de plată și majorările de întârziere aferente acestor obligații.
În motivarea recursului, se arată că potrivit art. 119 coroborat cu art. 120 din Codul d e procedură fiscală, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, la bugetul de stat, se datorează după acest termen majorări de întârziere care se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență, lucru cerut de recurentă în constituirea ca parte civilă.
Examinând hotărârile recurate prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului, se constată următoarele:
Instanțele de fond au reținut o stare de fapt corectă, bazată pe probe suficiente, concludente și just interpretate din care rezultă că inculpatul recurent, în calitate de administrator a SC 2000 SRL de nu a înregistrat în evidențele contabile un număr de 13 facturi de aprovizionare și 38 de facturi de livrare, cauzând un prejudiciu bugetului de stat prin neplata impozitului pe profit și TVA.
În raport de această stare de fapt, în mod corect s-a reținut vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994.
Apărarea inculpatului potrivit căreia nu se face vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni deoarece el nu exercita în fapt atribuțiile de administrator fiind plecat în orașul G este contrazisă de probele administrate în cauză, respectiv de declarațiile martorilor și care arată că inculpatul era persoana ce se ocupa de documentele, facturile și chitanțele societății. Mai mult chiar, martorul, fostul contabil al societății a declarat că inculpatul a fost singura persoană care îi prezenta martorului documentele în vederea întocmirii contabilității, inculpatul în vara anului 2001 solicitându-i martorului să-i aducă contabilitatea societății la zi, ceea ce infirmă susținerea inculpatului potrivit căreia din luna iunie 2000 nu s-a mai ocupat de societate, activitatea firmei fiind preluată de către.
Pedeapsa aplicată este just individualizată și cu respectarea tuturor criteriilor prev. de art. 72 Cod penal.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, având în vedere persoana inculpatului, prejudiciul cu mult redus în urma expertizei contabile efectuate în apel, față de ceea ce s-a reținut la trimiterea în judecată, curtea apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, astfel că va dispune în baza art. 86 ind. 1 Cod penal suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Recursul declarat de către partea civilă este nefondat, având în vedere că nici prin constituirea de parte civilă în faza de urmărire penală și nici la cea din fața instanței, recurenta nu a solicitat majorări de întârziere.
Față de cele arătate, curtea, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul penal declarat de partea civilă recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea ANAF.
În baza art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală va admite recursul penal declarat de inculpatul recurent împotriva deciziei penale nr. 125/A din 30 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor și a sentinței penale nr. 205 din 9 mai 2005 pronunțată de Judecătoria Beiuș, pe care le va casa și modifica în sensul că:
În baza art. 86 ind. 1 Cod penal va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
Va obliga inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați, la datele fixate, respectiv trimestrial;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii.
Va menține restul dispozițiunilor hotărârilor recurate.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga partea civilă recurentă să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul penal declarat de partea civilă recurentă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B în reprezentarea ANAF.
În baza art.385/15 pct. 2 lit."d" Cod procedură penală,
Admite recursul penal declarat de inculpatul recurent împotriva deciziei penale nr. 125/A din 30 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor și a sentinței penale nr. 205 din 9 mai 2005 pronunțată de Judecătoria Beiuș, pe care le casează și modifică în sensul că:
În baza art. 86 ind. 1 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
Obligă inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați, la datele fixate, respectiv trimestrial;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii.
Menține restul dispozițiunilor hotărârilor recurate.
Obligă partea civilă recurentă să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 11 decembrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - -
Red.: - 18.12.2008
Tehnored. - 2 ex. - 18.12.2008
Jud. apel: -
Jud. fond:
Președinte:Daniela SotocJudecători:Daniela Sotoc, Marinela Crișan, Adela Condrovici
