Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 684/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 684
Ședința publică de la 12 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silviu Anti
JUDECĂTOR 2: Bogdan Adrian
JUDECĂTOR 3: Monica Vadana
*
GREFIER - -A -
***
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău -
legal reprezentant de
PROCUROR -
La ordine a venit soluționarea recursurilor penale declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU și partea civilă B în numele B împotriva deciziei penale nr.180/A din 23.04.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, respectiv recurenta-parte civilă B - pentru B, intimatul-inculpat - pentru care a răspuns avocat ales, și intimata-parte responsabilă civilmente.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Instanța a constatat că potrivit art.385/16 Cod pr.penală este obligatorie prezența inculpatului la judecată, întrucât acesta nu a fost audiat în apel.
Procurorul a arătat că, având în vedere faptul că inculpatul se află în țară, lasă la aprecierea instanței soluția privind amânarea judecății pentru lipsa inculpatului.
Avocat, pentru recurentul-inculpat, a învederat faptul că recurentul nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs; acesta nu și-a exprimat dorința de a da declarație, care să fie transmisă instanței prin apărătorul ales.
Nefiind alte cereri, s-a dat cuvântul pentru dezbateri.
Procurorul, având cuvântul în susținerea recursului declarat de Ministerul Public, a criticat decizia recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că în mod greșit instanța de fond a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în mod greșit s-a reținut prejudiciul cauza prin săvârșirea infracțiunii ca fiind în cuantum de 419 lei, întrucât inculpatul a săvârșit prin inacțiune infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, iar expertiza contabilă efectuată în faza de urmărire penală a concluzionat că prejudiciul este mult mai mare. A solicitat admiterea recursului declarat de parchet, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune penală la o pedeapsă privativă de libertate, cu suspendarea condiționată a executării acesteia. A solicitat de asemenea și admiterea recursului declarat de partea civilă.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-inculpat, a solicitat respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, ca nefondat, decizia recurată fiind legală și temeinică. A susțin ut că prejudiciul cauzat este de 400 lei. A solicitat de asemenea și respingerea recursului declarat de B în numele B, acesta nefiind motivat până la primul termen de judecată.
S-au constatat dezbaterile terminate și s-a trecut la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.541/8-12-2008 pronunțată în dosar penal nr- al Judecătoriei Moinești, s-a dispus:
În baza art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală cu aplicarea art.10 lit.1Cod procedură penală achitarea inculpatului - fiul lui și, născut la 23.12.1959 în B, domiciliat în,-, jud. B, cu reședința declarată în Târgu N,-,. A,.8, jud. N, CNP -, cetățean român, necăsătorit, administrator, cunoscut cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 11 lit.c din Legea 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
În baza art.90 Cod penal cu aplicarea art.91 lit.c Cod penal s-a aplicat inculpatului o amendă administrativă de 1000 lei.
In baza art. 14, 346 alin. 1 cod proc. pen. raportat la art. 998, 1000 alin.1 și 3, 1003 cod civ. A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Srl la plata sumei de 419 lei cu titlu de despăgubiri către partea civilă Ministerul Economiei și Finanțelor prin ANAF B la care se vor adăuga majorări, penalități și dobânzi aferente.
S-a luat act că inculpatul a avut apărător ales.
În baza art.192 pct.1 lit.d Cod proc.penală a fost obligat inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Inculpatul a avut calitatea de administrator al societății SC SRL alături de numitul G, societate care avea ca și obiect de activitate printre altele și intermedierea comercializării de material lemnos. Începând cu data de 24.10.2003 a primit împuternicire notarială de la G de a se ocupa în exclusivitate de societate (fila 51 dosar urmărire penală).
La data de 15.11.2004 prin raportul de inspecție fiscală nr.5758 întocmit de DGFP B s-a solicitat plata suplimentară de către SC SRL a sumei de 3.499.777.867 lei reprezentând impozit pe profit în sumă de 1987.783.213 lei și TVA în sumă de 1.511.994.654 lei.
În urma expertizei contabile efectuată în faza de urmărire penală s-a constatat că societatea nu a evidențiat veniturile și taxa pe valoare adăugată colectată aferentă facturilor fiscale de livrare nr.-/28.08.2003 emisă către SC SRL în valoare totală de 80.617.740 lei, din care TVA în sumă de 12.871.740 lei și o diferență la factura nr.-/30.12.2003 emisă către SC SRL, în valoare totală de 64.017.240 lei, din care TVA neînregistrat în sumă de 851.770 lei ( diferența fiind înregistrată în luna ianuarie 2004) - fila 427 dosar urmărire penală.
Prin actul de sesizare a instanței inculpatul a fost trimis în judecată doar pentru cele două facturi,respectiv către SC și SC SA dar s-a preluat ca și prejudiciu cauzat bugetului de stat concluzia expertizei contabile ca fiind suma de 151.426.499 lei, formată din impozit pe profit în sumă de 96.244.781 lei și 55.181.718 lei, în condițiile în care aceasta a făcut referire la mai multe facturi și activități comerciale pentru care inculpatul nu a fost trimis în judecată (filele 423-425 dosar urmărire penală).
De altfel este de observat că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.11 lit.b din L 87/1994 deoarece fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii obiective.
În ceea ce privește valoarea prejudiciului stabilit raportat la facturile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, a impus efectuarea unei noi expertize contabile.
Expertiza efectuată în faza de cercetare judecătorească a concluzionat că valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat pentru factura fiscală nr.-/30.12.2003 emisă către SC SRL, în valoare totală de 64.017.240 lei, este de 171 ron (fila 121 dosar) iar pentru factura nr.-/28.08.2003 emisă către SC SRL în valoare totală de 80.617.740 lei, este în valoare de 141 ron și TVA de plată 107 ron.
Deși s-au formulat obiecțiuni asupra sumelor stabilite de către expertiza contabilă, acestea vor fi respinse pe considerentul că celelalte sume au rezultat pentru fapte pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală (partea civilă ANAF-DGFP B) iar suma reținută prin rechizitoriu nu poate fi cea reală în condițiile în care expertiza de la urmărirea penală reflectă situații de fapt care exced prezentei.
Partea civilă ANAF-DGFP B precizează că este de acord cu opinia expertului dar în calitate de parte civilă solicită suma totală de 3.948.810.384 lei rol (fila 198 dosar).
Este și logic la o sumă totală de 144.634.980 lei rol cât valoarea totală a celor două facturi, din care una deși cu o întârziere a fost înregistrată, nu poate rezulta un prejudiciu cauzat statului de 151.426.499 lei.
Inculpatul, prezent în instanță arată că nu a avut cunoștință despre cele întâmplate deoarece de înregistrarea în contabilitate a facturilor se ocupa dar cu care avea doar o convenție verbală.
Prin rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.11 lit.b din L 87/1994, deoarece fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii subiective.
Susținerile sale inculpatului nu au fost dovedite dar verificările efectuate de organele administrativ fiscale, cele penale, expertizele de specialitate și depozițiile martorilor, și G duc la stabilirea vinovăției inculpatului.
In ceea ce privește susținerea inculpatului că pentru infracțiunea dedusă judecății lipsește latura subiectivă, și anume intenția directă, scopul faptei penale fiind acela de a obține venituri, prin nedeclararea veniturilor impozabile.
De precizat că în cauza pendente, infracțiunea dedusă judecății constă în art.11 lit.c din L 87/1994 care prevede omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în acte contabile sau în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori înregistrarea de operațiuni sau cheltuieli nereale, în scopul de a nu plăti ori a diminua impozitul, taxa sau contribuția;
Aserțiunile inculpatului sub aspectul lipsei formei de vinovăție a intenției directe nu sunt susținute de materialul probator administrat în cauză, apărătorul nu explică motivul pentru care lipsește această intenție.
Infracțiunile prev. de art. 9 și 11 Lg.87/1994, este una de pericol, fiind sancționată doar punerea in pericol a valorii sociale protejate de norma penală, nefiind necesară producerea unui rezultat fizic materializat, iar urmarea imediată constă în crearea unei situații de incertitudine în privința obligațiilor datorate, concretizată în neplata sau diminuarea obligației fiscale datorate.
Sub aspectul încadrării juridice a faptei infracționale, instanța a apreciat că în cauza sunt aplicabile prevederile ar. 13 cod pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, întrucât între momentul săvârșirii faptelor și până în momentul judecății s-au succedat doua acte normative: Lg. 87/1994, Lg 241/2005.
Instanța a apreciat că legea penală mai favorabilă în prezenta cauză este ultimul act normativ, respectiv Lg. 87/1994 deși limitele de pedeapsă, sancțiunea complementară sunt identice în cele doua legi.
Cu toate acestea, instanța a apreciat că, în concret, fapta nu întrunește gradul de pericol social al unei infracțiuni, față de atingerea minimă adusă valorii sociale ocrotite de lege și față de conținutul concret al faptei, aceasta fiind lipsită în mod vădit de importanță, conform cerințelor art.181pen.
În acest sens, instanța a avut în vedere circumstanțele săvârșirii faptei, valoarea modică a prejudiciului, persoana inculpatului, faptul că deși este cunoscut cu antecedente penale, la data săvârșirii prezentei fapte nu avea antecedente penale.
În baza art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală cu aplicarea art.10 lit.1Cod procedură penală, art. 181.p a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 11 lit.c din Legea 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
În baza art.90 Cod penal cu aplicarea art.91 lit.c Cod penal s-a aplicat inculpatului o amendă administrativă.
In baza art 14, 346 alin. 1 cod proc. pen. raportat la art. 998, 1000 alin.1 si 3, 1003 cod civ. A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Srl la plata sumei despăgubirilor către partea civila Ministerul Economiei și Finanțelor prin ANAF B la care se vor adăuga majorări, penalități și dobânzi aferente, așa cum a rezultat din raportul de expertiză contabil efectuat în timpul judecății.
S-a luat act că inculpatul a avut apărător ales.
În baza art.192 pct.1 lit.d Cod proc.penală a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel, Parchetul M și partea civilă ANAF. În apelul declarat de parchet hotărârea instanței de fond a fost criticată pentru netemeinicie sub aspectul greșitei achitări a inculpatului pe baza raportului de expertiză efectuat la cercetarea judecătorească, considerându-se că în cauză trebuia reținut raportul de expertiză contabilă efectuat la urmărirea penală și raportul de inspecție întocmit de organele fiscale din care rezultă că nu au fost înregistrate facturile seria -- - - emisă către Sc și seria - - - emisă către Sc"" ținându-se cont de bilanțul contabil încheiat la 31.12.2003 lucru confirmat de expert în cursul urmăririi penale. De asemenea s-a mai arătat întrucât expertiza efectuată la cercetarea judecătorească este contrară celei efectuate la urmărirea penală era necesar ca instanța de fond să dispună efectuarea unei noi expertize contabile. S-a mai susținut că inculpatul este trimis în judecată și în alte dosare penale aflate în curs de judecată pentru infracțiuni concurente cu cea din cauză context în care se impunea conexarea acestora și nicidecum aplicarea unei sancțiuni administrative.
În motivarea apelului declarat de partea civilă hotărârea instanței de fond a fost criticată pentru legalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei soluționări a laturii civile a cauzei în sensul că în mod greșit instanța de fond nu a obligat inculpatul la plata despăgubirilor ce reprezintă prejudiciului în cuantum de 394.881,031 lei la care se adaugă accesoriile:
În temeiul art.378 cod procedură penală, verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului de la dosarul cauzei, Tribunalul a constatat următoarele:
Din actele dosarului rezultă că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 11 lit. "c" din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal constând în aceea că în calitate de administrator la SC SRL nu a înregistrat în contabilitate factura seria - - nr. - din 28-08-2003 emisă de SC, a înregistrat cu întârziere factura - - nr. - din 30-12-2003 emisă către SC SRL și nu a fost identificată factura fiscală nr. - din 5-11.2003 emisă de SC COM SRL care a fost însă înregistrată în contabilitate. Aceste aspecte au fost constatate cu ocazia controlului efectuat de reprezentanții B și au fost reținute și de expertiza efectuată în cauză la urmărirea penală cât și de considerentele rechizitoriului. Susținerea că expertiza efectuată la cercetarea judecătorească nu era necesară este nefondată deoarece în virtutea rolului activ instanța de fond are obligația de a administra toate probele necesare justei soluționări a cauzei iar în speță pentru clarificare aspectelor legate de factura dispărută dar descoperită ulterior și de factura înregistrată cu întârziere cât și pentru stabilirea valorii prejudiciului erau necesare efectuarea expertizelor ordonate de instanța de fond. Instanța de apel constată ca fiind nefondată susținerea făcută în apelul declarat de procuror conform căreia datorită faptului că expertiza efectuată la cercetarea judecătorească conține concluzii ce nu concordă cu concluziile primei expertize efectuată la urmărirea penală ar fi fost necesar ca instanța de fond să dispună efectuarea unei noi expertize. Astfel într-o cauză penală se poate dispune efectuarea unei expertize numai dacă se stabilesc obiective de clarificat de specialist. Or, a susține că în cauză era necesară o altă expertiză fără a arăta ce anume ar fi trebuit să mai stabilească această a treia expertiză,înseamnă de fapt a formula cereri nefondate. Deși în motivele de apel s-a făcut referire la acest aspect nici măcar în apel nu au putut fi identificate obiective pentru o astfel de expertiză. Or, având în vedere că în cauză există mai multe rapoarte de expertiză și suplimente de raport care au oferit răspuns la toate obiecțiunile formulate de părți se constată că o nouă expertiză contabilă nu mai era necesară pentru justa soluționare a cauzei. În cazul în care expertizele conțin concluzii diferite, în mod evident rămâne ca instanța să aleagă motivat una din acestea, nefiind necesar ca judecătorul să ordone efectuarea unei alte asemenea lucrări. Se constată că în speță instanța de fond a reținut motivat expertiza efectuată la cercetarea judecătorească. Astfel, instanța a constatat în mod temeinic, justificat, faptul că raportul de expertiză efectuat la urmărirea penală și obiecțiunile formulate de partea civilă au în vedere un prejudiciu mult mai mare care nu corespunde faptelor ce constituie obiectul sesizării instanței ci altor fapte pentru care însă inculpatul nu a fost trimis în judecată în prezenta cauză. În cea ce privește respingerea cererii de conexare a cauzei prezente cu alte cauze, cât timp nu există nici un indiciu că între fapta din cauză și un alt dosar există legătură astfel încât reunirea acestora să fie necesară pentru justa soluționare a cauzei, se constată a fi corectă. Având în vedere complexitatea probelor și în general cauzelor ce au ca obiect acest gen de infracțiuni se constată că în absența unor indicii de existență infracțiunii continuate, pentru celeritate judecarea separată este mult mai eficientă. Referitor la motivul de apel privind aplicarea dispozițiilor art.18 indice1 cod penal se constată că instanța de fond a apreciat corect incidența în cauză a acestor dispoziții legale. Astfel infracțiunea dedusă judecății nu este exceptată de la aplicarea acestor dispoziții legale după cum nici împrejurarea că o persoană este cercetată într-o altă cauză penală fără a fi condamnată definitiv nu constituie un impediment de natură aoe xcepta de la acestea în condiții legale. În speță instanța de fond a avut în vedere toate probele administrate în cauză din coroborarea cărora rezultă că în urmă cu circa 6 ani inculpatul care era administrator la o societate comercială a evidențiat în mod neglijent câteva facturi. Raportul de expertiză efectuat la cercetarea judecătorească a confirmat aspectul reținut și de rechizitoriu că factura - din 30- 12-2003 fost înregistrată cu întârziere însă înregistrarea tardivă a înlăturat efectul negativ al neînregistrării. Pe de altă parte, neidentificarea la societate a facturii fiscale nr. - din 5-11-2003 emisă de SC COM I nu este producătoare de prejudicii cât timp a fost înregistrată iar statul culege beneficii din această operațiune. se poate datora pierderii însă existența în realitate a facturii constituie o realitate cât timp aceasta a fost înregistrată la emitent unde există cel de al doilea exemplar. Or în speță din controlul efectuat nu a rezultat că această factură nu a fost emisă în realitate pentru că numai în acest caz s-ar fi putut reține ca activitate infracțională înregistrarea unui înscris fictiv. Este de observat că atât expertiza efectuată la cercetarea judecătorească și pe baza acesteia și instanța de fond au avut în vedere în mod corect la calculul prejudiciului numai două facturi și anume factura nr. -/30-12-2003 emisă de SC- SRL și înregistrată cu întârziere în valoare de 64.017.240 lei ROL și factura nr. -/28.08.2003 emisă de SC SRL către SC SRL în valoare totală de 80.617.740 ROL care a fost înregistrată în evidența contabilă a SC SRL în cursul lunii august 2003 fiind descoperită de expert, însă la o valoare mai mică decât cea reală respectiv de 73.899.595 ROL rezultând o diferență de valoare de 5.645.500lei ROL reprezentând venit neînregistrat de SC SRL și 1.2072.645 lei ROL reprezentând TVA. Or, examinând actul de sesizare al instanței se constată că în final inculpatul a fost trimis în judecată numai pentru aceste două facturi cea ce înseamnă că prejudiciul produs bugetului de stat se referă la întârzierea înregistrării primei facturii și la diferența neînregistrată din cea de a doua, deoarece pentru restul de valori adică valoarea înregistrată cu întârziere și valoarea redusă înregistrată la a doua factură statul a cules obligațiile financiare în mod corespunzător înregistrărilor.
Potrivit expertizei efectuate la cercetarea judecătorească a rezultat că prejudiciul produs prin aceste operațiuni contabile este în valoare de numai 419 lei RON ori în raport de aspectele expuse mai sus se constată că această valoare constituie prejudiciul real și efectiv produs, astfel încât instanța de fond l-a reținut corect.
Având în vedere modul concret de comitere a faptei prin modalitățile arătate care au constat în două operațiuni contabile referitoare la două facturi din care una înregistrată cu întârziere și una înregistrată la valoarea parțială, urmările produse constând în producerea unui prejudiciu de valoare redusă cât și intervalul de timp îndelungat de circa 6 ani scurs de la comiterea faptei în care rezonanța acesteia s-a diminuat, se constată că instanța a apreciat corect că fapta prin atingerea minimă adusă valorilor ocrotite de lege și prin conținutul ei concret, este lipsită în mod vădit de importanță astfel încât nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii.
În cea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei se constată că în mod corect instanța de fond a obligat pe inculpat numai la plata prejudiciului real și efectiv produs ca urmare a activității infracționale desfășurată de acesta. Pretențiile civile solicitate de apelanta parte civilă sunt nedovedite, nu au fundament legal, înglobează a fapte pentru care inculpatul nu a fost trimis în judecată și sume ce au fost recuperate deja fiind în același timp disproporționate deoarece la efectuarea calculelor aceasta nu a avut în vedere diferența dintre ROL și RON produsă ca efect al reformei monetare. Or, în speță partea civilă a solicitat pretenții calculate inițial în ROL prin înscrierea valorii ca RON fără a avea în vedere coeficientul care separă cele două categorii. Cum însă în speță instanța de fond a acordat părții civile la valoarea prejudiciului real și efectiv produs și a accesoriilor aferente acestuia se constată că apelul acesteia este nefondat. De asemenea în raport de considerentele expuse mai sus se constată că este nefondat și apelul declarat de parchet.
Pentru aceste considerente prin nr. 180/A din 23.04.2009 pronunțata de Tribunalul Bacăus -a dispus:
În baza art. 379 pct. 1 lit. b pr. penală Tribunalul Bacău au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești și de partea civilă Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală B împotriva nr. 541/8.12.2008 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Moinești.
Conform art. 192 al. 2.pr. penală a fost obligată apelanta să plătească statului suma de 70 lei cheltuieli judiciare.
Potrivit art. 192 al. 3.pr.penală cheltuielile judiciare din apelul Parchetului au rămas în sarcina statului.
S-a constatat că inculpatul a avut apărător ales.
Împotriva deciziei penale mai sus menționate au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice B - Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Procurorul a înțeles să critice decizia recurată sub următoarele aspecte:
Instanța de judecată a dispus achitarea în temeiul art. 18/1 pen. rap.la art. 10 lit.b/1 pr.pen. reținându-se ca și prejudiciu cauzat bugetului de stat suma de 419 lei în baza expertizei efectuate doar în cursul cercetării judecătorești.
S-a reținut ca situație de fapt că inculpatul în calitate de administrator al SC SRL nu a înregistrat în contabilitate veniturile realizate și taxa pe valoarea adăugată aferentă facturilor emise către SC și SC SA, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de 151.426.499 lei vechi (din care 96.244.781 lei reprezentând impozit pe profit și 55.181.718 lei reprezentând TVA).
Din probele administrate la urmărirea penală rezultă că activitatea infracțională a inculpatului a constat în neînregistrarea facturilor seria - - - - emisă către SC și seria - - - - emisă către SC, ținându-se cont de bilanțul contabil încheiat la 31.12.2003.
Expertiza contabilă efectuată în cursul urmăririi penale a concluzionat că prejudiciul cauzat bugetului de stat este în cuantum de 151.426.499 lei vechi.
Deși s-a procedat la efectuarea unei noi expertize în cursul cercetării judecătorești care a concluzionat faptul că prejudiciul cauzat bugetului de stat este în cuantum de 1.383 lei, instanța a reținut ca și prejudiciu suma de 419 lei.
Fără nici o probă atât instanța de fond cât și instanța de apel, reține ca situație de fapt că factura emisă către SC în valoarea totală de 80.617.740 lei vechi, a fost înregistrată în evidența contabilă a SC SRL în cursul lunii august 2003, fiind descoperită de către expert cu o altă valoare, deși nu se explică cum o factură emisă pe 23.08.2003 este înregistrată în luna august cu o altă valoare. Apreciez că există o singură explicație: factura fie este înregistrată la valoarea reală, fie nu, așa cum a precizat expertul desemnat în cursul urmăririi penale.
Atât organele fiscale cât și expertul contabil au reținut ca fiindneînregistratăfactura seria - - - - din 28.08.2003, iar la instanța de judecată un alt expert indică faptul că factura de mai sus este înregistrată dar la o altă valoare.
Apreciez că este o neconcordanță între motivarea deciziei date în apel și temeiul juridic al achitării față de motivarea instanței de apel, în sensul că a constatat înregistrarea tardivă a facturilor în discuție, înlăturându-se efectul negativ al neînregistrării și ar fi trebuit să se constate că fapta nu este prevăzută de legea penală, litigiul fiind exclusiv de natură civilă.
Judecătoria Moineștia pronunțat achitarea inc. pe simplu motiv că fapta săvârșită de acesta a adus o atingere minimă uneia din valorile sociale protejată de legea penală.
Apreciez că fapta săvârșită de inculpat constituie infracțiunea de evaziune fiscală săvârșită prin inacțiune (omisiunea de a nu evidenția în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate în scopul denaturării veniturilor și a diminuării impozitului și a TVA-ului datorat bugetului de stat).
Prin sentința penală atacată, Judecătoria Moineștia admis în parte pretențiile civile ale B, obligând inculpatul la plata sumei de 419 lei.
Cuantumul prejudiciului cauzat bugetului de stat, cu care Statul Român prin, s-a constituit parte civilă este în sumă de 394.881,038 lei la care se adaugă accesorii aferente TVA și impozitului pe profit, obligații datorate conform art. 119 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
In mod netemeinic și nelegal instanța a stabilit că prejudiciul în sumă de 419 lei la care se vor adăuga majorări, penalități și dobânzi aferente, aceasta a acordat accesoriile în mod greșit pentru suma de 419 lei, care la rândul ei include accesorii, fără a preciza temeiul de drept și data până la care sunt datorate și urmează a fi calculate.
În cererea de constituire de parte civilă s-au solicitat dobânzi și penalități aferente TVA-ului și nu sumei de 419 lei.
De altfel, instanța a reținut greșit prejudiciul în cuantum de 419 lei, expertul stabilind ca și prejudiciu suma de 1.383 lei impozit pe profit și 1.051 lei TVA dedus, ca societatea administrată de inculpat să aibă drept de deducere.
Infracțiunea dedusă judecății este una de pericol, iar condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării acesteia era pe deplin justificată.
Instanța de fond a avut în vedere persoana inculpatului când a pronunțat achitarea acestuia, care deși a mai fost condamnat pentru același gen de infracțiuni, a constatat că la data săvârșirii faptei, respectiv 2003, nu avea antecedente penale.
Față de cele expuse mai sus, în temeiul art. 385/15 pr.pen. parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și în fond să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii orientată spre minimul special cu aplic.art. 81, 82.pen. fără interzicerea drepturilor prev. de art. 64.pen. având în vedere data săvârșirii faptei și modificările aduse Codului penal în ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii.
Recurenta parte civilă prin motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, a criticat decizia recurată atât sub aspectul modului de soluționare a laturii penale a cauzei cât și sub cel al laturii civile.
În concret partea civilă a invocat următoarele motive de recurs:
Consideram decizia astfel pronunțata ca fiind nelegala si netemeinica, atât sub aspectul laturii penale, cat si a celei civile, pentru următoarele considerente:
In ceea ce privește latura civila, instanța de apel nu a realizat si nu a răspuns corect la motivele de apel.
Motivarea a fost una evaziva si care nu a avut legătura cu motivele de apel. Astfel, instanța de apel arata ca "pretențiile civile înglobează sume ce au fost recuperate deja, fiind in același timp si disproporționate. Partea civila a solicitat pretenții calculate inițial in rol, deoarece la efectuarea calculelor acestora nu a avut in vedere diferența dintre rol si ron produsă ca efect al reformei monetare.
Or in speța partea civila a solicitat pretențiile calculate inițial in rol prin înscrierea valorii ca ron fără a avea in vedere coeficientul care separa cele doua categorii.
Cum insa, in speța, instanța de fond a acordat pretențiile civile la valoarea prejudiciului real si efectiv produs si a accesoriilor aferente acestuia, se constată că apelul acestuia este nefondat.
Instanța nu a indicat concret modalitatea in care prejudiciul a fost recuperat si de asemenea, faptul ca susținerile referitoare la neaplicarea coeficientului de denominare sunt inexacte întrucat prin cererea formulata la instanța de fond, pretențiile civile au fost precizate în ron iar din compararea celor doua sume rezulta ca acesta a fost corect aplicat.
Instanța nu s-a pronunțat asupra motivului de apel ce privește faptul ca instanța de fond a reținut ca prejudiciu suma de 419 lei deși expertul, urmare a obiecțiunilor formulate de DGFP Bap recizat ca prejudiciu suma de 1383 lei, fara a preciza rațiunea pentru care a reținut ca prejudiciu suma de 419 lei.
De asemenea, instanța nu s-a pronunțat nici cu privire la motivul de apel prin care am arătat ca instanța de fond in mod greșit a stabilit ca prejudiciu si a obligat inculpatul la plata sumai de 419 lei "la care se vor adaugă majorări, penalități si dobânzi aferente", in condițiile in care suma de 419 lei include la rândul ei accesorii.
Soluția este una greșita, neclara care face practic imposibila punerea in executare a acestei sentințe. Aceasta întrucat nu sunt menționate componentele prejudiciului (TVA si impozit pe profit la care se vor calcula efectiv accesoriile pana la data plații inclusiv conform prevederilor pr.fisc).
Consideram ca ambele instanțe nu au dat dovada de rol activ si nu au stăruit in clarificării unor aspecte contradictorii ce au fost menționate de cei doi experți (ex. neinregistrarea unei facturi sau înregistrarea ei ulterioara la o alta valoare).
de motivele arătate, partea civilă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței si a deciziei pronunțate in prezenta cauza si admiterea cererii de constituire ca parte civila astfel cum a fost formulata.
Analizând decizia penală recurată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în limitele cazurilor de casare prev. de art.385/9 al.3 Cpp, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
Criticile invocate de procuror cu privire la netemeinicia soluției de achitare a inculpatului sunt lipsite de temei.
Este de reținut că art.181alin. 2 Cp enumeră următoarele criterii pentru stabilirea în concret a pericolului social: modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, persoana și conduita făptuitorului.
În mod just Tribunalul Bacăua apreciat că acțiunile ilicite întreprinse de inculpat ce au constat în înregistrarea cu întârziere în evidențele contabile ale societății comerciale SRL, respectiv înregistrarea la valoarea parțială a două facturi cauzând, astfel statului un prejudiciu de 419 lei, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
. opinia și argumentele instanțelor anterioare, Curtea având în vedere numărul faptelor și modul de săvârșirea al acestora, prejudiciul material redus cauzat prin săvârșirea infracțiunii,precum și intervalul mare de timp scurs de la săvârșirea acesteia care a diminuat substanțial rezonanța socială a faptelor imputate prin actul de sesizare al instanței, apreciază că soluția de achitare a inculpatului întemeiată pe lipsa uneia din trăsăturile esențiale ale infracțiunii (pericolul social) este legală și temeinică.
Împrejurarea semnalată de procuror referitoare la existența unor condamnări ale inculpatului pentru infracțiuni de aceeași natură cu cea ce formează obiectul prezentului dosar, nu atrage inaplicabilitatea dispozițiilor art.18/1 Cod Penal,întrucât circumstanțele personale ale inculpatului constituie doar unul din criteriile de apreciere a pericolului social concret al faptei.
În ce privește modul de soluționare al laturii civile, contestat atât de procuror cât și de partea civilă în cadrul recursurilor de față, Curtea constatată că suma de 419 lei cu titlu de daune materiale a fost stabilită în mod judicios de instanța de fond, reflectând prejudiciul cauzat prin faptele culpabile ale inculpatului.
În ce privește cuantumul despăgubirilor acordate recurentei părți civile, instanța de recurs constată că suma de 419 lei la care se adaugă majorări,penalități și dobânzi aferente, a fost determinată printr-o corectă evaluare a probelor administrate în susținerea acțiunii civile alăturate celei penale ( în principal ținându-se cont de datele din raportul de expertiză efectuat în cursul cercetării judecătorești), și reprezintă prejudiciul real produs prin infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Cât privește celelalte critici expuse de partea civilă în recursul său, referitoare la omisiunea instanței de apel dea arăta modalitatea în care o parte din prejudiciu a fost recuperată precum și nereținerea sumei 1383 lei stabilită de expert prin înscrisul de la fila 192 dosar fond, Curtea constată de asemenea netemeinicia acestora.
În ce privește motivul de recurs referitor la omisiunea instanței de apel dea arăta modalitatea în care o parte din prejudiciu a fost recuperată, Curtea subliniază că instanței de apel nu-i incumba o asemenea obligație. Împrejurările arătate în considerentele deciziei recurate referitoare la faptul că o parte din pretențiile formulate de recurenta parte civilă reprezintă obligații fiscale ale inculpatului ce au fost culese de către stat în baza înregistrărilor din evidențele contabile ale societății a cărei administrator este inculpatul constituie elemente de care a ținut seama Tribunalul în stabilirea întinderii activităților infracționale ale inculpatului.
Cât privește reproșul adus atât de procuror cât și de partea civilă, cu privire nereținerea sumei 1383 lei stabilită de expert prin înscrisul de la fila 192 dosar fond, Curtea împărtășește argumente instanței de apel, care în mod just a arătat că instanțele judecătorești au libertatea de a reține probele pe care le consideră expresie a adevărului, putând să le înlăture pe cele neconcludente.
Nefondate sunt și criticile procurorului referitoare la neindicarea temeiului de drept al obligării inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata de despăgubiri civile și a momentului până la care sunt datorate accesoriile fiscale.
Examinând dispozitivul sentinței primei instanțe, se observă că aceasta a indicat dispoziții din Codului d e procedură penală și din Codului civil în materia răspunderii civile delictuale, dispoziții ce au constituit temei legal al soluționării laturii civile a cauzei.
Cât privește neindicarea momentului până la care sunt datorate accesoriile fiscale, Curtea constată că instanța de fond nu avea obligația de a se pronunța cu privire la acest aspect, fiind o chestiune ce ține de executarea dispozițiilor civile ale prezentei hotărârii penale.
În lumina celor expuse, Curtea va respinge ca nefondate cele două recursuri.
Va constata că inculpatul a avut apărător ales.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2, 3.
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art 385/15 pct.l lit. b Cpp respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice B - Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva nr.180/A din 23.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dos-.
Constată că inculpatul a avut apărător ales.
In baza art. 192 al.2 Cpp obligă recurenta parte civilă să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare.
In baza 192 al.3 C.P.P. cheltuielile judiciare din recursul procurorului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 12.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
a
Red.sent.
Red.dec.apel - /
Tehnored. - 2 ex.
27.11.2009
Președinte:Silviu AntiJudecători:Silviu Anti, Bogdan Adrian, Monica Vadana
