Excepție de neconstituționalitate. Decizia 12/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 12/
Ședința publică din data de 11 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Burlacu Președinte Secția pentru - cu
Minori și de Familie
JUDECĂTOR 2: Cauze
JUDECĂTOR 3: Mariana Cristache
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de - procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de petentul, domiciliat în G,-, - 4, 3, împotriva încheierii de ședință din 02.12.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns recurentul petent.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că acest termen a fost acordat pentru a i se da petentului posibilitatea să își angajeze avocat.
Recurentul petent susține că, din câte a înțeles, s-a acordat acest termen pentru a i se desemna un apărător din oficiu. Arată că a formulat cerere prin care a precizat că nu realizează venituri și a solicitat desemnarea unui apărător din oficiu, astfel că nu avea cum să ceară termen pentru ca să își angajeze avocat.
CURTEA aduce la cunoștință recurentului petent faptul că la termenul anterior i s-a respins cererea privind desemnarea unui apărător din oficiu.
Recurentul petent precizează că nu a solicitat termen pentru a-și angaja apărător, pentru că ar fi fost o aberație din partea sa, în condițiile în care a solicitat desemnarea unui apărător din oficiu.
Invocă excepția de neconstituționalitate a disp. art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992 și depune la dosar motivarea acestei excepții.
Susținând excepția, consideră că este admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale deoarece textul de lege criticat reglementează exact modul de soluționare a recursului care face obiectul acestei -. Din punctul său de vedere cererea este admisibilă cererea.
Cu privire la motivarea excepției, în scris, a arătat că textul este neconstituțional în măsura în care permite instanțelor de judecată să se pronunțe asupra admisibilității sau inadmisibilității excepțiilor de neconstituționalitate, competență care revine exclusiv Curții Constituționale.
CURTEA pune în vedere recurentului petent să pună concluzii și cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 02.12.2009 a Tribunalului Galați.
Recurentul petent consideră că în această situație instanța deja s-a antepronunțat cu privire la excepția invocată.
Susține că, procedural, trebuie soluționată mai întâi excepția de neconstituționalitate.
Consideră că recursul este admisibil, în primul rând, și că este fondat. În mod nelegal instanța de fond a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a textului de lege criticat. Ca dovadă în susținerea acestui punct de vedere, invocă practica Curții de APEL GALAȚI, respectiv, soluția pronunțată în dosarul nr- - o speță absolut identică, în care a fost parte în proces, excepția invocată viza același text de lege și Curtea a admis recursul și a dispus sesizarea Curții Constituționale exact pe același text de lege.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepția invocată de către petent în recurs este inadmisibilă.
În acest sens, dă citire unei motivări a Înaltei Curți de Casație și Justiție într-o speță similară: "Obiectul judecății în recurs îl constituie în exclusivitate verificarea legalității dispoziției instanței inferioare în legătură cu excepția invocată de inculpat. În fața instanței de recurs, chemată să se pronunțe asupra legalității cererii de sesizare a Curții Constituționale nu se poate ridica o nouă excepție de neconstituționalitate, a altor dispoziții legale cu privire la care nu s-a pronunțat prima instanță".
Depune la dosar copia deciziei 48 din 09.01.2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Jurisprudența Secției Penale pe 2007, volumul I, fila 130-131.
În baza acestei decizii de speță, formulează concluzii de respingere a excepției ca fiind inadmisibilă.
În ceea ce privește recursul declarat de petent împotriva încheierii pronunțată în primă instanță, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate ca fiind inadmisibilă întrucât nu are legătură cu soluționarea fondului cauzei, apreciază că recursul este nefondat și solicită să fie respins ca atare.
În mod corect prima instanță a apreciat că excepția invocată nu are legătură cu soluționarea fondului cauzei, care are ca obiect plângere împotriva soluțiilor în baza art. 2781Cod procedură penală.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Pe rolul Tribunalului Galați se află în curs de judecată dosarul penal nr-, având ca obiect plângerea formulată de Asociația de Locatari nr. 761 G și petenții, și, potrivit art. 2781Cod proc. penală, împotriva ordonanței nr. 13/P/2008 din 18.06.2008 și ordonanței nr. 553/II/2/2008 din 04.08.2008 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.
La termenul din 02.12.2009, Asociația de Locatari nr. 761 G, prin președintele, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 Cod proc. penală.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, petentul a susținut că dispozițiile art. 52 Cod proc. penală sunt neconstituționale deoarece permit ca cererea de recuzare să fie soluționată în ședință secretă, fără ca părțile să poată verifica și să poată aprecia dacă există motive de recuzare a persoanelor care soluționează cererea.
Prin încheierea de ședință nr- din 02.12.2009 a Tribunalului Galați, cererea prin care Asociația de Locatari nr. 761 Gas olicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 Cod proc. penală a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, potrivit legii de organizare și funcționare a Curții Constituționale, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale poate fi dispusă numai dacă excepția invocată are legătură cu fondul cauzei și dacă această excepție ar avea o influență asupra soluției ce ar putea fi dată în cauză.
S-a reținut că dispozițiile art. 52 Cod proc. penală nu au legătură cu fondul cauzei deoarece acestea reglementează procedura de soluționare a cererilor de abținere sau de recuzare, pe când obiectul cauzei îl constituie plângerea formulată împotriva ordonanței prin care procurorul a dispus neîncepere urmăririi penale, interesul petentului fiind ca instanța să verifice legalitatea și temeinicia ordonanței respective.
Împotriva încheierii de ședință nr- din 02.12.2009 a Tribunalului Galați, a declarat recurs, în termen legal, petentul, criticând-o pe motive de nelegalitate.
În motivarea recursului a susținut că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992 - privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deoarece dispozițiile art. 52 Cod proc. penală au legătură cu soluționarea cauzei, excepția a fost invocată în timpul judecății de una dintre părți și, până în prezent, Curtea Constituțională nu a pronunțat o decizie prin care să constate că dispozițiile art. 52 Cod proc. penală sunt neconstituționale.
Prin memoriul de recurs și prin memoriile depuse ulterior la dosar, petentul a invocat, în recurs și a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. 6 Cod proc. penală și excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992.
Cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. 6 Cod proc. penală și excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992 este inadmisibilă, din următoarele considerente:
Potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea prin care instanța, sesizată cu privire la neconstituționalitatea unei prevederi legale, procedează la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, poate fi atacată cu recurs la instanța imediat superioară.
Obiectul judecății în recurs îl constituie în exclusivitate verificarea legalității dispozițiilor instanței inferioare în legătura cu excepția de neconstituționalitate invocată de petent.
De aceea, în fața instanței de recurs, chemată să se pronunțe asupra legalității încheierii prin care cererea de sesizare a curții Constituționale a fost respinsă, nu se pot ridica noi excepții de neconstituționalitate, a altor dispoziții legale, cu privire la care instanța de fond nu s-a pronunțat. O nouă excepție de neconstituționalitate poate fi invocată numai în legătură cu soluționarea fondului cauzei și numai în fața instanței investite cu soluționarea pricinii.
Recursul declarat de petentul împotriva încheierii de ședință nr- din 02.12.2009 a Tribunalului Galați este nefondat.
În mod corect prima instanță a reținut că dispozițiile art. 52 Cod proc. penală nu au legătură cu soluționarea cauzei și a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Potrivit art. 317 Cod proc. penală, judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal, și la fapta și persoana la care se referă extinderea.
În cauză, dosarul nr- a Tribunalului Galați are ca obiect plângerea formulată de Asociația de Locatari nr. 761 G și petenții, și, potrivit art. 2781Cod proc. penală, împotriva ordonanței nr. 13/P/2008 din 18.06.2008 Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, prin care procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale.
Așa fiind, interesul petentului este ca instanța de judecată să verifice dacă ordonanța respectivă este sau nu legală și temeinică și nicidecum să verifice aspecte formale legalitate procedura de soluționare a cereri de recuzare și de eventuale incompatibilități, aceste aspecte putând constitui motiv de casare conform art. art. 3859alin. 1 pct. 3 Cod proc. penală.
Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 38515pct. 1 lit. b și art. 192 alin. 2 cod proc. penală;
CURTEA,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. 6 Cod proc. penală și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor a art. art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, excepții ridicate de petentul.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul (fiul lui și, născut la data de 13.01.1955 în G, domiciliat în G, 14,-, - 4,. 3) împotriva încheierii de ședință nr- din 02.12.2009 a Tribunalului Galați.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod proc. penală, obligă pe petentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare în ceea ce privește excepțiile de neconstituționalitate dispozițiilor art. 303 alin. 6 Cod proc. penală și a art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 ianuarie 2010, ora 1345.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 4: Liviu
- - - - -
Grefier,
Red./tehnored. motivare: -/15.01.2010
Tehnored. hot.: /2 ex./15.01.2010
Fond: Al.
Președinte:Aurel BurlacuJudecători:Aurel Burlacu, Cauze, Mariana Cristache, Liviu