Excepție de neconstituționalitate. Decizia 195/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- (233/2010)
DECIZIA PENALĂ NR. 195
Ședința publică de la 01 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Anca Alexandrescu
JUDECĂTOR 2: Simona Cîrnaru
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
GREFIER - - -
* * * * *
Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpata - împotriva încheierii de ședință din data de 18 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurenta inculpată personal și asistată de avocat ales în OG baza împuternicirii avocațiale nr. -/2010 emisă de Baroul București - Cabinet Individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Apărătorul ales al recurentei inculpate, având cuvântul, solicită admiterea recursului și, în consecință, modificarea încheierii recurate cu rezultatul firesc al sesizării Curții Constituționale în privința excepției ridicate. Critica de neconstituționalitate invocată în privința dispozițiilor art. 30 alin. 3 din vizează C.P.P. în primul rând, situația în care procurorul, prin rechizitoriu, stabilește căreia dintre instanțele prevăzute în dispozițiile art. 30 alin. 1.C.P.P. îi revine competența de soluționare a cauzei. Așadar, stabilirea instanței competente să soluționeze pricina se face de către procuror, prin rechizitoriu. Un alt aspect este și acela că, în această situație, instanța este exclusă de la exprimarea poziției cu privire la competența sa de soluționare atrasă astfel cum este prevăzută în dispozițiile art. 30 alin. 3.C.P.P. Apreciază că prin aceasta sunt încălcate principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală, precum și principiul egalității de arme și de tratament în procesul penal, precum și un principiu consacrat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și anume, accesul neîngrădit la o instanță imparțială. Mai mult, instanța nu are pârghiile necesare și mijloacele prin care să-și verifice legalitatea actului de sesizare.
Singurul care poate stabili competența de soluționare este procurorul, iar modalitatea prin care stabilește această competență este lăsată la latitudinea procurorului. Părțile din procesul penal, cât și instanța, sunt excluse de la exprimarea poziției. Nu există un mijloc prin care să se verifice sau să se cenzureze opțiunea sau stabilirea astfel cum a fost făcută de procuror și nu există un criteriu prin care să se poată analiza legalitatea actului de sesizare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de inculpată, ca nefondat, apreciind legală și temeinică hotărârea pronunțată de instanța de fond. În esență, se critică faptul că art. 30 alin. 3.C.P.P. ar exclude instanța de la stabilirea competenței, iar instanța nu-și poate exprima o poziție asupra acestui fapt. Din punctul său de vedere, nu se poate vorbi de criterii subiective ale procurorului în alegerea instanței competente să soluționeze rechizitoriul. Deasemenea, nu se poate spune că instanța nu-și poate exprima poziția atâta timp cât aceasta își poate declina competența în favoarea unei alte instanțe, dacă procurorul greșește. Pe de altă parte, nu se relevă un interes personal care să aibă un efect concret asupra cauzei în ipoteza în care s-ar admite o astfel de excepție de neconstituționalitate. Consideră că excepția de constituționalitate invocată nu ar putea fi admisibilă.
CURTEA,
Deliberând, asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință de la 18.01.2010 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a II-a Penală, în temeiul dispozițiilor art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 republicată, s-a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.30 alin.3 Cod procedură penală raportat la art.129, 10, 20 și 16 din Constituția României.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a constatat următoarele:
Admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a textului de lege anterior menționat este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute de art.29 alin.1 și 3 din Legea nr.47/1992, republicată, referitoare la:
- starea de procesivitate în care incidentul procedural este invocat si care trebuie soluționat anterior fondului cauzei:
- existenta unui interes procesual, pertinența excepției, in sensul ca dispoziția legala a cărui neconstituționalitate se cere a se constata, are legătură cu cauza, în orice faza a procesului;
- activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ în vigoare.
Verificând condițiile expuse, raportat la datele concrete ale cauzei cu judecarea căreia a fost investită prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Secția de Combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, nr.48/P/2008 emis la data de 22.12.2008, instanța a constatat că dosarul a fost trimis spre competentă soluționare la Tribunalul București conform dispozițiilor care reglementează competența după materie și teritoriu.
Astfel, competența după materie a Tribunalului București este atrasă de reținerea în sarcina inculpaților, și G, a săvârșirii infracțiunilor de cumpărare(de trafic)de influență, respectiv trafic de influență, prev. de art.6/1 din Legea nr.78/2000, respectiv art.6 din Legea nr.78/2000 rap. la art.257 Cod penal, ceea ce atrage competența instanței de judecată în conformitate cu disp. art.27 pct.l lit.a.
C.P.P.În ceea ce privește competența teritorială a Tribunalului București, aceasta este stabilită conform art.30 lit. a si c și C.P.P. prin raportare la alin.3 din același articol al.
C.P.P.Dispozițiile cuprinse în lit.a și c din art.30 stabilesc C.P.P. competența teritorială prin raportare lalocul unde a fost săvârșită infracțiunea -lit.a, șilocul unde locuiește făptuitorul -lit.
În prezenta cauză, competența teritorială a Tribunalului București este atrasă de faptul că activitățile infracționale de cumpărare de trafic de influență, pentru inculpații și, respectiv, trafic de influență, pentru inculpatul G, au fost săvârșite în municipiul B, ce se află în aria de competență teritorială a Tribunalului București.
În ceea ce privește activitățile infracționale de fals intelectual, acestea au fost comise pe raza orașului, județul I, iar activitățile de uz de fals au fost comise atât pe raza orașului cât și pe raza municipiului
Activitățile infracționale ale inculpaților, de cumpărare(de trafic)de influență, respectiv trafic de influență, ce au făcut obiectul urmăririi penale în prezentul dosar, se circumscriu în ceea ce privește locul săvârșirii infracțiunii, dispozițiilor art.30 alin.4 care C.P.P. indică că prin locul săvârșirii infracțiunii se înțelege locul unde
s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia cum în prezenta cauza urmărirea penala a fost efectuata, conform competentei după materie, de DNA din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost invocate în actul de sesizare sidisp.art.30al.3
În art.30 al.3, modificat prin Legea nr.45/1993, respectiv Legea nr.281/2003,
s-a arătat că, în cazul in care urmărirea penala se efectuează de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de către parchetele de pe lângă curțile de apel ori de pe lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori județean, procurorul, prin rechizitoriu, stabilește căreia dintre instanțele prev. în alin.1 îi revine competenta de a judeca, ținând seama ca, în raport de împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfășurare a procesului penal. Trimiterea pe care legea o face la art.30 al.1 menține în competiția de competenta, în mod obligatoriu, una din instanțele situate în raza teritoriala a criteriilor fixate pentru aceasta forma de competenta.
Or, analizând în concret datele cauzei raportat la aceste criterii legale, rezultă că în speță nu se pune problema unei astfel de competiții, toate criteriile aplicabile conducând spre o singură instanță, care ar putea fi competentă din punct de vedere teritorial, să soluționeze cauza.
Astfel, deja au fost invocate și analizate două din aceste criterii, respectiv cele înscrise la lit.a și c ale art.30 al.l din în C.P.P. funcție de care este aleasă competența teritorială a Tribunalului București.
Privitor la celelalte doua criterii, respectiv cele reglementate de lit.d și b ale aceluiași text de lege se poate constata ca nu sunt incidente în speță, obiectul cauzei constituindu-1 infracțiuni de pericol, în cazul cărora nu există persoane vătămate și totodată nu se pune problema unui loc al prinderii inculpaților, cercetați și trimiși în judecată în stare de libertate, fără că în ceea ce-i privește să se ia măsuri preventive, privative de libertate, ori ca aceștia să fie prinși, eventual în condiții reglementate de art.465
C.P.P.Ca atare, s-a constatat că în concret, în raport de împrejurările cauzei s-a pus problema alegerii de către parchet a uneia dintre mai multe instanțe care ar fi putut fi competente a judeca, pentru a se putea vorbi de o preferință - supusă eventual unor constatări din partea inculpaților - a organului de urmărire penală.
S-a concluzionat că excepția invocată este lipsită de pertinență, neexistând un interes procesual al inculpaților ce ar putea fi valorificat pe aceasta cale și ca atare, în temeiul disp.art.29 al.l din Legea 47/1992 rep. instanța a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a disp.art.30 al.2 din invocată C.P.P. de inculpata -.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata solicitând modificarea încheierii recurate cu rezultatul firesc al sesizării Curții Constituționale în privința excepției ridicate. Critica de neconstituționalitate invocată în privința dispozițiilor art. 30 alin. 3 din a C.P.P. vizat, în primul rând, situația în care procurorul, prin rechizitoriu, stabilește căreia dintre instanțele prevăzute în dispozițiile art. 30 alin. 1.C.P.P. îi revine competența de soluționare a cauzei. Așadar, stabilirea instanței competente să soluționeze pricina se face de către procuror, prin rechizitoriu. Un alt aspect este și acela că, în această situație, instanța este exclusă de la exprimarea poziției cu privire la competența sa de soluționare atrasă astfel cum este prevăzută în dispozițiile art. 30 alin. 3.C.P.P. A apreciat că prin aceasta sunt încălcate principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală, precum și principiul egalității de arme și de tratament în procesul penal, precum și un principiu consacrat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și anume, accesul neîngrădit la o instanță imparțială. Mai mult, instanța nu are pârghiile necesare și mijloacele prin care să-și verifice legalitatea actului de sesizare.
Singurul care poate stabili competența de soluționare este procurorul, iar modalitatea prin care stabilește această competență este lăsată la latitudinea procurorului. Părțile din procesul penal, cât și instanța, sunt excluse de la exprimarea poziției. Nu există un mijloc prin care să se verifice sau să se cenzureze opțiunea sau stabilirea astfel cum a fost făcută de procuror și nu există un criteriu prin care să se poată analiza legalitatea actului de sesizare.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii de ședință atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.385/6 alin final Cod procedură penală, Curtea constată recursul ca nefondat, în considerarea următoarelor argumente:
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.30 alin.3 Cod procedură penală raportat la art.129, 10, 20 și 16 din Constituția României, invocată de inculpata, Curtea reține că, potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, careare legătură cu soluționarea cauzei.
Curtea constată că, în cauză, competența materială a Tribunalului București este atrasă de reținerea în sarcina inculpaților, și G, a infracțiunilor de cumpărare și, respectiv, trafic de influență, infracțiuni ce atrag competența instanței, în raport de prevederile art.26 pct.1 lit.a Cod procedură penală, activitățile infracționale ale acestor inculpații fiind desfășurate în raza teritorială a municipiului B, ceea ce corespunde "locului săvârșirii infracțiunii", definit prin dispozițiile art.30 alin.4 Cod procedură penală.
Dealtfel, conform art.30 alin.3 Cod procedură penală, dacă urmărirea penală se efectuează de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul, prin rechizitoriu, stabilește căreia dintre instanțele deopotrivă competente, prevăzute în alin.1 al aceluiași articol, îi revine competența de a judeca cauza respectivă, ținând seama ca, în raport de împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfășurare a procesului penal.
Față de considerentele expuse anterior, având în vedere obiectul cauzei, în mod corect instanța de fond a constatat că nu există un interes procesual al inculpaților care să poată fi valorificat pe calea invocării unei atari excepții de neconstituționalitate, motiv pentru care, apreciind încheierea de ședință atacată legală și temeinică, în baza art.385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală recurenta inculpată va fi obligată la plata contravalorii cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata împotriva încheierii de ședință din data de 11.01.2010 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală pronunțată în dosarul nr-, atât sub aspectul soluției dispuse asupra excepției de neconstituționalitate, cât și asupra măsurii arestării preventive.
Obligă recurenta la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 1 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. /10.02.2010
Dact. 2 ex./10.02.2010
Președinte:Anca AlexandrescuJudecători:Anca Alexandrescu, Simona Cîrnaru, Nicoleta Grigorescu
