Exercitarea fără drept a unei profesii (art. 281 cod penal). Decizia 277/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Comentarii

0

ROMANIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.277/2009

Sedința publică din 29 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Monica Farcaș JUDECĂTOR 2: Oana Maria Călian

- - - -JUDECĂTOR 3: Alina

- - judecător

-grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:

-procuror

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 83/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 14.04.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față

Constată că prin sentința penală nr.1760/2008, Judecătoria Devaa condamnat pe inculpatul, la:

-1 an închisoare pentru infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii prev. și ped. de art.25 din Legea nr.51/1995 republicată rap. la art.281 Cod Penal;

-1 an închisoare pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii prev. și ped. de art.26 rap.Cod Penal la art.25 din Legea nr.51/1995 republicată raportat la art.281

Cod Penal

În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b a Cod Penal aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art.83 a Cod Penal revocat beneficiul suspendării condiționate pentru pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a,b Cod Penal, astfel cum a fost aplicată de Curtea Supremă de Justiție prin Decizia penală nr.253/21.01.2003, ca urmare a admiterii recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva nr.85/27.05.1999 a Judecătoriei Orăștie; nr.1481/22.12.1999 a Tribunalului Hunedoara; nr.403/25.05.2000 a Curții de Apel Alba Iulia și a dispus executarea ei alături de pedeapsa stabilită mai sus, astfel că inculpatul execută în final pedeapsa de3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a,b

Cod Penal

A privat pe inculpat de exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a,b în Cod Penal condițiile art.71

Cod Penal

În baza art.348 a C.P.P. anulat copiile deciziilor emise pentru primirea în profesie a inculpaților și, precum și cea de înființare a Cabinetelor Individuale de Avocatură pe numele acestora:

-Decizia nr.1 din ședința Consiliului Baroului Constituțional Român din data de 11.09.2002 existentă la fila 50 vol.V din dosarul de urmărire penală;

-Decizia nr.2 din ședința Consiliului Baroului Constituțional Român din data de 11.09.2002 existentă la fila 51 vol.V din dosarul de urmărire penală;

-Decizia nr.4 emisă de Uniunea Națională a lor din România - structura din data de 9.07.2004 existentă la fila 93 vol.XV din dosarul de urmărire penală.

A obligat pe inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 15.000 lei cheltuieli judiciare.

În baza art.11 pct.2 lit.b comb.C.P.P. cu art.10 lit.g a C.P.P. dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii prev. și ped. de art.25 din Legea nr.51/1995 republicată rap. la art.281 Cod Penal, ca urmare a decesului acestuia.

Cheltuielile judiciare în sumă de 1.100 lei au fost lăsate în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Dat fiind profundele schimbări de ordin politico-economic intervenite după decembrie 1989, România a depus toate eforturile pentru a-și consolida statutul de țară europeană, motiv pentru care justiției i s-a acordat o atenție sporită. Doar crearea unui climat legislativ stabil și aliniat statelor europene poate asigura și garanta încrederea partenerilor străini și nu numai în orice domeniu de activitate.

În aceste condiții un impact deosebit asupra sistemului judiciar românesc l-a avut fenomenul generat de apariția și evoluția așa numitelor barouri constituționale sau paralele, precum și exercitarea profesiei de avocat de membrii acestor structuri.

Din inițiativa inculpatului (absolvent de drept, promovând examenul de licență în sesiunea august 2002 - filele 8-155 din vol. XI dosar urmărire penală), originar din Orăștie, jud. H, au fost create trei entități: două asociații și o filială - cu personalitate juridică, având în obiectul lor de activitate, printre altele, șiînființarea de barouri.

Așadar, prin Încheierea civilă nr. 31/A/5.08.2002, irevocabilă prin nerecurare, Judecătoria Devaa admis cererea introdusă de împuternicitul - inculpat și în acest mod "Asociația de binefacere " cu sediul în Dad obândit personalitate juridică conform nr.OG 26/2000 și este înscrisă în Registrul special al asociațiilor și fundațiilor de la grefa Judecătoriei Deva.

"Asociația de binefacere " Daf ost constituită și a funcționat potrivit actului constitutiv și statutului, autentificate sub nr. 1265 și 1266 din 29.07.2002 la. - din Orăștie. Asociația avea doar trei membri fondatori: inculpatul, mama acestuia - în vârstă de 70 de ani, - și un capital simbolic de 3.500.000 lei vechi, iar printre alte scopuri regăsim: ajutorarea copiilor orfani, sprijinirea spitalelor, înființarea de centre de consultanță pentru dezvoltarea agroturismului, înființarea de centre pentru activități de întreținere corporală (baie populară, saună, masaj-slăbire, cosmetică) șiînființarea de barouri, etc.

La mai puțin de o lună, inculpatul constituie - în aceeași modalitate - "Asociația " din AIp rin actul constitutiv și statutul autentificate la 21.08.2002, având drept scop: ajutorarea copiilor orfani, sprijinirea copiilor din familii cu posibilități materiale reduse, sprijinirea spitalelor, înființarea de studiouri de înregistrări muzicale înființarea de centre de consultanță pentru dezvoltarea agroturismului, înființarea de centre pentru activități de întreținere corporală (baie populară, saună, masaj-slăbire, cosmetică), înființarea de"barouri și notariate".

"Asociația " a dobândit personalitate juridică și este înscrisă în registrul special prin Încheierea din 23.08.2002 a Judecătoriei Alba Iulia în dosarul nr. 5554/2002, irevocabilă prin nerecurare.

În paralel cu acțiunile introduse de barourile tradiționale pentru dizolvarea celor două asociații, care au dat "naștere""barourilor paralele",inculpatul, văzând că poate eluda legea, a înființat la Bălești, jud.G o filială a "Asociația " din A I în temeiul nr.OG 26/2000, în baza Hotărârii asociației "mamă"; actul constitutiv și statutul fiind autentificate la 23 și 24 iulie 2003, cu același scop: ajutorarea copiilor orfani, sprijinirea spitalelor, înființarea de centre de consultanță pentru dezvoltarea agroturismului, înființarea de centre pentru activități de întreținere corporală (baie populară, saună, masaj-slăbire, cosmetică),"înființarea debarouri și notariate".

Filiala a dobândit personalitate juridică și este înscrisă în Registrul special prin Încheierea din 30.07.2003 a Judecătoriei Tg. J în dosarul nr. 79/PJ/2003, irevocabilă prin nerecurare.

Dat fiind faptul că multe barouri-structura tradițională au protestat împotriva "barourilor paralele", iar avocații acestora nu au putut pleda la orice instanță, inculpatul a luat hotărârea să dizolve una din asociații.

Prin Hotărârea adunării generale a "Asociației " din AId in data de 6.10.2003, hotărâre autentificată la data de 4.11.2003, aceasta s-a dizolvat în mod voluntar.

Cu toate acestea, în mod paradoxal, deși din punct de vedere juridic asociația mamă nu mai exista, Filiala din Bălești-G a "Asociației " din AIî și continuă nestingherită activitatea, întrucât "avocații" ei sunt primiți și pot pune concluzii la instanțele din regiunea Oltenia și nu numai.

Pentru acest motiv Baroul Cluja introdus acțiune împotriva Filialei Bălești, jud.G a "Asociației " din A I la Judecătoria Tg. J, solicitând dizolvarea acesteia, cauza formând obiectul dosarului nr. 9/PJ/2004.

Filiala Bălești - Ga A sociației " " AIr eprezentată de inculpatul, pentru a trage de timp, a ridicat o excepție de neconstituționalitate referitoare la dispozițiilor art. 48 alin. (1) teza întâi și ale <LLNK 11995 51 11 202 57 46>art. 57 alin. (1) și (3) din Legea nr. 51/1995pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat pentru a trage de timp. Atunci Curtea a reținut că organizarea avocaților în barouri și a barourilor în Uniunea Națională a lor din România nu contravine nici uneia dintre dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției. Organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat, ca de altfel a oricărei alte activități ce prezintă interes pentru societate, este firească și necesară, în vederea stabilirii competenței, a mijloacelor și a modului în care se poate exercita această profesie, precum și a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale.

Prin dispozițiile legale atacate nu se încalcă în nici un fel dreptul la muncă și dreptul de asociere, așa cum fără temei susține autorul sesizării, absolventul unei facultăți de drept nefiind obligat să profeseze avocatura și nici împiedicat să se asocieze ori să-și aleagă locul de muncă, în condițiile legii.

Ca și în cazul reglementărilor specifice altor profesii, cum ar fi cele ale notarilor, medicilor sau experților, legea menționată, în întregul ei și, în particular, dispozițiile legale care fac obiectul excepției, sunt menite să apere libera exercitare a profesiei de avocat de concurența nelegitimă din partea unor persoane sau structuri situate în afara cadrului legal și, pe de altă parte, să asigure dreptul la apărare al persoanelor care apelează la serviciul avocațial pe calea garanțiilor oferite de organizarea și exercitarea acestei profesii, în limitele stabilite de lege.

Referitor la prevederile art. 40 alin. (1) din Constituție, invocate de autorul excepției, Curtea a constatat că acestea se corelează cu dispozițiile art. 9 teza întâi din Legea fundamentală, în conformitate cu care "Sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale se constituie și își desfășoară activitatea potrivit statutelor lor, în condițiile legii". Rezultă că legiuitorul are libertatea de a reglementa condițiile în care pot fi constituite, organizate și în care funcționează asociațiile menționate, fără ca prin aceasta să se aducă o atingere dreptului de asociere.

Curtea constată, de asemenea, că textele de lege criticate nu încalcă dispozițiile art. 41 alin. (1) din Constituție privitor la dreptul la muncă, deoarece libertatea alegerii profesiei, a meseriei și a locului de muncă nu este incompatibilă cu stabilirea condițiilor în care poate fi exercitată o profesie, pentru ca aceasta să corespundă naturii și finalității sale. Astfel, reglementarea prin lege a obligativității examenului de admitere și a examenului de definitivare în profesia de avocat, a posibilității de a urma Institutul Național pentru Pregătirea și Avocaților, ca și stabilirea unei anumite experiențe profesionale pentru a putea pune concluzii la instanțele superioare, constituie garanțiile exercitării corespunzătoare a acestei activități de interes public.

Interpretarea și aplicarea dispozițiilor constituționale invocate sunt în concordanță cu dispozițiile actelor internaționale la care autorul face referire.

De altfel, dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi constituționale. Astfel, prin <LLNK 12004 2331701701 0 31>Decizia nr. 233 din 25 mai 2004, -, precum și prin <LLNK 12004 2341701701 0 31>Decizia nr. 234 din 25 mai 2004, -, Curtea Constituțională a statuat că textul de lege criticat este constituțional."

Prin urmare, excepția a fost respinsă de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 321/2004.

Așadar, Judecătoria Tg.J a admis cererea formulată de petiționara Baroul Cluj pronunțând sentința nr. 51/20.12.2004 și a dispus dizolvarea asociației, numind lichidator, astfel cum prevede nr.OG 26/2000.

Împotriva acestei hotărâri Filiala Bălești-G a declarat apel, înregistrat la ribunalul Gorj -Secția civilă, în dosarul nr. 3368/2005.

Din nou s-a ridicat -pe parcursul judecării apelului - de către Filiala Bălești - Ga A sociației " " AIo excepție de neconstituționalitate referitoare la dispozițiilor <LLNK 12004 255 10 202 0 37>art. I pct. 68 din Legea nr. 255/2004, prin care au fost modificate dispozițiile <LLNK 11995 51 11 202 82 46>art. 82 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, și ale <LLNK 12005 219 10 202 0 40>art. II alin. (2) din Legea nr. 219/2005privind aprobarea <LLNK 12000 138180 301 0 47>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000pentru modificarea și completarea Codului d e procedură civilă.

Excepția a fost respinsă de Curtea Constituțională prin Decizia nr. prin Decizia nr. 495/2006, pentru următoarele motive:

Curtea a constatat că niciuna dintre dispozițiile de lege criticate prin excepția de neconstituționalitate nu contravine prevederilor constituționale invocate.

Astfel, critica adusă reglementării prevăzute de art. 82 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995 privind încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituție nu a putut fi reținută, deoarece, motivând-o, autorul excepției extinde interdicția imixtiunii în actul de justiție, constând în interpretarea și aplicarea unei norme legale la o situație de fapt concretă, și la posibilitatea reglementării normative a infrastructurii justiției, ca și asupra procedurii pe care aceasta este ținută să o respecte în derularea activității proprii, de înfăptuire a justiției.

De altfel, acest text de lege a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate prin raportate la aceleași prevederi din Legea fundamentală. În acest sens, este, de exemplu, Decizia nr. 61 din 2 februarie 2006 -.

Cu acel prilej Curtea Constituțională a invocat în argumentarea soluției jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în Cauza contra României, 2003, care viza o asociație de consultanță juridică similară, Curtea a decis, cu privire la admisibilitatea cererii, că dizolvarea asociației respective, care funcționa cu încălcarea prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, este proporțională cu scopul vizat și că motivele invocate de jurisdicțiile interne se dovedesc pertinente și suficiente. De aceea, Curtea a conchis că ingerința era "necesară într-o societate democratică".

Potrivit art. II alin. (2) din Legea nr. 219/2005, apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a legii și care, potrivit acesteia, sunt de competența tribunalului se trimit la tribunale. În toate aceste cazuri trimiterea dosarelor la instanța competentă, potrivit legii noi, se face pe cale administrativă, fără a se mai pronunța o hotărâre de declinare a competenței. Se constată că nu a putut fi primită critica privind retroactivitatea legii, dat fiind că dispozițiile de lege criticate sunt norme de procedură, de imediată aplicare, cu efecte pentru viitor și nu pentru trecut."

Prin Decizia civilă nr. 341/30.03.2005, Tribunalul Gorj și-a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Curții de Apel Craiova.

Aceasta prin Decizia civilă nr. 2273/27.09.2005 și-a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Gorj.

Pârâta Filiala Bălești-G a "Asociației " din AIa declarat recurs împotriva regulatorului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 9007/8.11.2006, pronunțată în dosarul nr. 9690/2006, a declinat competența de soluționare a recursului la Curtea de Apel Craiova, decizia fiind irevocabilă.

În cele din urmă dosarul s-a întors la ribunalul Gorj, care prin Decizia civilă nr. 307/A/6.07.2007 a respins ca nefondat apelul.

Filiala Bălești-G declară recurs împotriva hotărârii de mai sus, iar prin Decizia civilă nr. 1197/6.11.2007 Curtea de Apel Craiovaa anulat ca netimbrat recursul.

Prin urmare și Filiala Bălești-G a "Asociației " din AIe ste dizolvată din punct de vedere juridic, dar faptic aceasta funcționează și în prezent.

Din cele arătate mai sus, încă de la început a fost clară intenția inculpatului de a eluda legea.

Inculpatul nu a avut în vedere scopul caritabil, de "binefacere" al asociației, ci a încercat ( și a și reușit) dobândirea unei calități și a unui statut profesional nu doar în afara legii, ci chiar prin sustragerea deliberată de la rigorile ei - respectiv a profesiei de avocat.

La data de 10.09.2002, Consiliul director al "Asociația de binefacere " cu sediul în D, Al.,.62,.3, jud. Hah otărât înființarea"BAROULUI CONSTITUȚIONAL ROMÂN"(54, vol.V din dosarul de urmărire penală - Hotărârea nr.1/2002 din 10.09.2002), iar inculpatul s-a autointitulat"decan"(56, vol.V din dosarul de urmărire penală -Hotărârea nr.4/2002 din 12.12.2002), dobândind totodată și calitatea de"avocat",potrivitDeciziei nr.1 din ședința Consiliului Baroului Constituțional Român din data de 11.09.2002(fila 50 vol.V din dosarul de urmărire penală); iar conformDecizia nr.2 din ședința Consiliului Baroului Constituțional Român din data de 11.09.2002(fila 51 vol.V din dosarul de urmărire penală) acesta și-a înființatpropriul cabinet individual de avocatură.

Cu această ocazie s-a statuat prin Decizia nr. 5 emisă de Baroul Constituțional Român al "Asociația " D din data de 11.09.2002 (fila 53 vol.V din dosarul de urmărire penală) că "textele art.12,14 și 18 din Legea nr. 51/1991 nu prevăd sancțiuni", motiv pentru care sunt considerate norme de îndrumare, iar "dreptul de primire în profesie, prin înscrierea pe baroului, se poate obține și fără examen".

Ca atare în noul "barou" se puteau înscrie începând cu data de 2.10.2002, orice persoană care îndeplinea următoarele condiții:

a)este cetățean român,

b)este licențiat al unei facultăți de drept,

c)nu se găsește în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute în art.13 din Legea nr. 51/1995.

La data de 17.01.2003, inculpatul a emis un act cu titlul de" Anual al Avocaților Baroului Constituțional", în care erau înscrise 35 de persoane în calitate de"avocat", 20 dintre acestea având conferit dreptul de a pune concluzii la Tribunale și Curți de Apel.

De observat că din domeniul instituit de nr.OG 26/2000 - privind asociațiile și fundațiile, inculpatul trece subtil în cel prevăzut de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, tocmai pentru a crea aparența de legalitate. Mai mult, el s-a înregistrat la organele fiscale ca plătitor de impozite pentruactivitatea de avocatură,sperând în mod ușuratic că statutul său este legal.

În acest fel inculpatul a atras mulți absolvenți ai facultăților de drept, care își doreau să îmbrățișeze profesia de avocat și căutau o modalitate mai simplă să pătrundă în această "breaslă", așa cum au declarat și martorii audiați în cauză.

Însuși inculpatul a recunoscut că a încercat să intre în structura tradițională, dar n-a reușit; cu siguranță din cauza slabei pregătiri profesionale.

Din acest moment, inculpatul a asigurat consultanță juridică, asistență ori reprezentare pentru mai multe persoane fizice și chiar pentru propria sa asociație. Prin urmare, el a încheiat contracte de asistență juridică și s-a prezentat în cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată ori parchet, la orice nivel, în baza împuternicirilor avocațiale conferite de către justițiabili, cum ar fi:, A, și, Filiala Bălești-G a "Asociației " din AI( vol.XII,XIII,XIV dosar urmărire penală).

Observând că acest fenomen ia amploare, Uniunea Avocaților din România prin Baroul Hunedoara -D a luat inițiativă pentru stoparea lui.

Ca atare, la 4.10.2002 și, respectiv 18.11.2002, Baroul Hunedoaraa introdus două acțiuni împotriva "Asociației de binefacere " D, la udecătoria Deva, solicitând radierea și, respectiv dizolvarea acesteia, cauzele fiind conexate la dosarul nr. 4629/2002.

Prin Sentința civilă nr. 281/3.02.2003, Judecătoria Devaa admis în parte cererea reclamantei Baroul Hunedoara împotriva pârâtei "Asociația de binefacere " D și a dispus dizolvarea acesteia; numirea unui lichidator și respingerea ca inadmisibilă a cererii privind radierea ei din Registrul special al asociațiilor și fundațiilor de la grefa instanței.

A reținut, în esență că, în actele constitutive ale pârâtei, printre alte activități cu caracter umanitar, s-a prevăzut și înființarea de barouri, ceea ce contravine Legii nr. 51/1995. Astfel, în baza art. 1 al. 2 din lege, profesia de avocat se exercită numai de membrii barourilor, iar art. 9 prevede că barourile și Uniunea Avocaților din România asigură exercitarea calificată a dreptului la apărare, competența profesională, protecția demnității și onoarei membrilor săi. Baroul este constituit, astfel cum precizează disp. art. 48 al. 1 din lege, din toți avocații dintr-un județ sau din municipiul B, iar la al. 2 se arată că baroul are personalitate juridică, patrimoniu și buget propriu. Prin urmare, Uniunea Avocaților din România este formată din toți avocații înscriși în barou și nici un barou nu poate funcționa în afara Uniunii Avocaților din România, așa cum se prevede expres în art. 57 al. 1, 3 din Legea nr. 51/1995 republicată.

Așadar, inculpatul nu a făcut ori nu a dorit să facă distincție între modalitatea de dobândire a personalității juridice a unei asociații cu scop nepatrimonial și calificată ca persoană juridică de drept privat și a calității de avocat - ordin profesional, învestit cu prerogative de putere publică și supus rigorilor speciale ale Legii nr. 51/1995 republicată.

De menționat că în ordinea juridică a României moderne, primul sistem aplicat cu privire la asociații și fundații a fost acela al concesiunii legale, în sensul că ele se puteau crea doar prin lege.

Apoi sistemul este schimbat fundamental prin apariția Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociațiuni și ) de drept privat, fără scop lucrativ, excluzând "statul, județele, comunele și stabilimentele publice".

Conform art. 3 din această lege, personalitatea juridică a asociaților și fundaților se dobândește prin hotărâre judecătorească.

Prin urmare, legea exclude în mod expres aplicabilitatea ei pentru persoanele juridice de drept public.

Această lege a fost abrogată prin art. 86 din noul act normativ cu privire la asociații și fundații - nr.OG 26/2000.

Mai mult art. 85 al ordonanței prevede expres că dispozițiile acestui act normativ nu se aplică persoanelor juridice de utilitate publică înființate prin legi, ordonanțe, decrete-lege, hotărâri ale Guvernului sau prin orice alte acte de drept public, acestea neintrând în sfera de aplicare a ei și sunt supuse exclusiv reglementărilor speciale, care stau la baza înființării și funcționării lor.

Prin urmare, ordinele profesionale nu au forma juridică a unei asociații sau fundații și de aceea nu dobândesc personalitate juridică printr-o hotărâre judecătorească.

Chiar doctrina a subliniat că ordinele profesionale, nefiind înființate în temeiul dreptului fundamental de asociere, consacrat în art.40 din Constituția României, sunt instituții de drept public, iar nu asociații în înțelesul atribuit de nr.OG 26/2000.

În prezent situația juridică a ordinului profesional al avocaților din România vizează în primul rând - cadrul legislativ, și apoi jurisprudența judiciară, constituțională și europeană aplicabilă în materie.

Așa cum s-a arătat mai sus, acest ordin profesional al avocaților din România e supus rigorii legii speciale, care e Legea nr. 51/1995 republicată.

Din cuprinsul dispozițiilor acestei legi, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr. 255/2004, rezultă în mod evident că, Uniunea Națională a lor din România și barourile au prerogative de putere publică care exced spațiul privat, prerogative acordate de stat prin lege. Mai mult, legea prevede expres că Uniunea Națională a lor din România (care include toate barourile constituite în fiecare capitală de județ și municipiul B) este persoană juridică de interes public. De aceea Uniunea Națională a lor din România și barourile care o compun nu pot fi calificate drept asociații (de drept privat) în sensul normelor internaționale și constituționale în materia drepturilor omului, relative la libertatea de asociere, și nu atrag aplicabilitatea acestor texte (art.20 din Declarația universală a drepturilor omului; art.22 din Pactul internațional relativ la drepturile civile și politice, art.11 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului; art.40 din Constituție).

În acest sens, s-a pronunțat Curtea Constituțională care de mai bine de un deceniu și aproape anual atrebuitsă constate constituționalitatea diverselor prevederi ale Legii nr. 51/1995 republicată, începând cu Decizia nr. 45/1995 a Plenului Curții Constituționale și terminând cu Decizia nr. 392/2008.

Din ansamblul celor reținute în motivarea tuturor acestor decizii reiese, fără putință de tăgadă, faptul că modul de exercitare a profesiei de avocat nu poate fi lăsat la bunul plac al fiecăruia, ci este imperios necesară o reglementare restrictivă a accesului în această profesie, pe baza unui examen riguros care să verifice abilitățile și cunoștințele profesionale ale fiecărui candidat, precum și o supraveghere ulterioară a activității acestuia, plecând de la importanța majoră pe care acesta e chemat să o îndeplinească în calitate de participant activ la înfăptuirea actului de justiție.

Această suită de peste 20 decizii, pe aceeași temă obsedantă, a fost provocată și întreținută de excepțiile ridicate, în principal, de către inculpatul și apoi de apropiații săi ori de alte asociații profesionale, care încercau să procure legitimitate constituțională pentru exercitarea de către ei a profesiei de avocat, în alte condiții decât cele prevăzute de Legea nr. 51/1995 republicată, mai ales cât priveșteadmisibilitatea în avocatură și constituirea de barouri.

Tocmai de aceea, legiuitorul a înțeles să avertizeze, prin apariția noilor dispoziții ale art. 82 al. 1 teza a II a din Legea nr. 51/1995 republicată, introduse prin Legea nr. 255/2004, că desfășurarea unor asemenea activități, în afara Uniunii Naționale a lor din România, "constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale".

Mai mult, Legea nr. 255/2004 prevede expres că, la data intrării ei în vigoare - 26.06.2004 -, persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative sau care au fost înființate în baza unor hotărâri judecătorești să desfășoare activități de consultanță, de reprezentare sau de asistență juridică, în orice domenii își încetează de drept activitatea și, de asemenea cu aceeași dată, încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicțional prin care au fost recunoscute ori încuviințate activități de consultanță, reprezentare și asistență juridică în mod contrar dispozițiilor din Legea nr. 51/1995, aceste dispoziții nefiind aplicabile pentru profesia de consilier juridic. acestor dispoziții legale a fost încă o dată statuată de Curtea Constituțională.

Ca atare aceste dispoziții nu sunt retroactive, deoarece dispun numai pentru viitor și nici nu încalcă separația puterilor în stat, independența și autoritatea justiției, siguranța și stabilitatea raporturilor juridice ori dreptul la un proces echitabil, întrucât este vorba de hotărâri în materie necontencioasă, și prin urmare nu au autoritate de lucru judecat, și de aceea nu pot împiedica legiuitorul să intervină, adică să legifereze, adoptând măsuri generale, impersonale și pentru viitor, într-un domeniu de interes public, cum este exercitarea unei profesii reglementate.

De aceea, instanța de fond a analizat doar activitatea desfășurată de inculpatul începând cu data de 26.06.2004 - momentul intrării în vigoare al Legii nr. 255/2004.

Inculpatul nu a luat în considerare acest avertisment, deși privea nu doar activitatea juriștilor care aveau deschise cabinete ori societăți de consultanță, pentru a masca o activitate clandestină de avocatură, dar șibarourile paralele, constituționale.

Între timp, sentința civilă nr. 281/2003 a Judecătoriei Deva este atacată cu apel d e către "Asociația de binefacere " D și formează obiectul dosarului nr. 1691/2003 aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara -Secția civilă. Instanța a calificat această cale de atac drept recurs.

"Asociația de binefacere " ridică o excepție de neconstituționalitate referitoare dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. a) și ale art. 60 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare, care a fost respinsă de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 382/2003.

Apoi, prin Decizia civilă nr. 583/R/25.11.2003, Tribunalul Hunedoara constată că hotărârea atacată este temeinică și legală, motiv pentru care respinge ca nefondat recursul pârâtei, reținând - printre altele - că asociația pârâtă a urmărit alt scop decât cel pentru care putea fi înființată, astfel că scopul legal al constituirii sale, respectiv cel al activității umanitare și de binefacere, a devenit străin și total diferit de activitatea desfășurată în concret.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat recurs în anulare împotriva Încheierii civile nr. 31/A/5.08.2002 a Judecătoria Deva, susținând că au fost încălcate prevederile nr.OG 26/2000 și dispozițiile Legii nr. 51/1995 republicată, prin faptul că în Statutul "Asociației de binefacere " D nu sunt cuprinse mențiuni esențiale, obligatorii, potrivit legii, ca de exemplu: cele referitoare la scopul și obiectivele asociației, destinația bunurilor în caz de dizolvare și altele; iar prin obiectivul de aînființa barouri de avocațise încalcă flagrant prevederile Legii nr. 51/1995 republicată privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat în România, o astfel de activitate având chiar caracter infracțional.

Nici de această dată inculpatul nu s-a dezmințit, ci pe parcursul soluționării recursului în anulare a formulat o altă excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 48 alin. (1) teza întâi și ale art. 57 alin. (1) și (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare prin "Asociația de binefacere " D, care a fost respinsă de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 234/2004. Cu această ocazie s-a constatat că: "organizarea avocaților în barouri și a barourilor în Uniunea Națională a lor din România nu contravine nici uneia din dispozițiile constituționale invocate de către acesta în susținerea excepției. Organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat, ca de altfel a oricărei activități ce prezintă interes pentru societate, este firească și necesară, în vederea stabilirii competenței, a mijloacelor și a modului în care se poate exercita această profesie, precum și a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale. Prin dispozițiile legale atacate nu se încalcă în nici un fel dreptul la muncă, dreptul la asociere și, cu atât mai puțin dreptul la întrunire pașnică, nimeni nefiind obligat să profeseze avocatura și nici împiedicat să se asocieze, în condițiile legii ori să-și aleagă locul de muncă. Ca și în cazul reglementării specifice altor profesii, cum ar fi cele ale notarilor, medicilor sau experților, legea menționată, în întregul ei și, în particular, dispozițiile legale care fac obiectul excepției sunt menite să apere libera exercitare a profesiei de avocat de concurența nelegitimă din partea unor persoane sau structuri situate în afara cadrului legal și, pe de altă parte, să asigure dreptul la apărare al persoanelor care apelează la serviciul avocațial și pe calea garanțiilor oferite de organizarea și exercitarea acestei profesii în limitele stabilite de lege".

Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 6618/26.11.2004 a admis recursul în anulare, a casat încheierea atacată și pe fond a respins cererea de înregistrare a persoanei juridice "Asociației de binefacere " D (107-108 din vol.II dosar urmărire penală).

În paralel, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat recurs în anulare și împotriva Încheierii din 23.08.2002 a Judecătoriei Alba Iulia cu același obiect.

Folosindu-se de "Asociația de binefacere " D, inculpatul a ridicat din nou excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 48 alin. (1) teza întâi și ale art. 57 alin. (1) și (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 26 alin. 1 și 2 și ale art. 27 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, cu modificările și completările ulterioare, iar Curtea Constituțională o respinge prin Decizia nr. 233/2004 arătând că: "Libertatea de asociere, consacrată de art.40 din Legea fundamentală, nu înseamnă că orice persoană, indiferent de statutul său civil și profesional, poate face parte din orice tip de asociație. Legiuitorul are libertatea de a reglementa condițiile în care pot fi constituite, organizate și în care funcționează diferite tipuri și forme de asociație, inclusiv să dispună constituirea obligatorie a unor asociații pentru exercitarea unor profesii ori îndeplinirea unor atribuții de interes public.-.

le și Uniunea Națională a lor din România sunt asociații profesionale cu un specific deosebit. Întreaga activitate desfășurată de aceste asociații și de membrii lor este una de interes public, ceea ce impune o reglementare legală mai cuprinzătoare, chiar și în ceea ce privește calitățile membrilor, condițiile de organizare și funcționare, nedemnitățile, incompatibilitățile, răspunderea disciplinară și altele. În acest sens, Legea nr. 51/1995, republicată, prevede la art.2 al.2 că avocatul "promovează și apără drepturile și libertățile omului" -. Importanța acestor activități necesită o organizare și o funcționare unitară a asociațiilor respective, cu respectarea unor reguli de disciplină și deontologie stricte."

În concluzie, Curtea a constatat că textele examinate nu obligă pe nimeni să facă parte, contrar voinței sale, dintr-o asociație. Așadar, înscrierea în barourile avocaților și pe avocaților acelui barou constituie o condiție sine qua non pentru a putea exercita profesia de avocat. Deci, nu avocatul practicant e obligat să adere la asociație, ci calitatea de membru al asociației condiționează practicarea profesiei.

La data de 26.11.2004, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 6619/2004 a admis și recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Încheierii pronunțate la 23.08.2002 a Judecătoriei Alba Iulia, pe care a casat-o și pe fond a respins cererea de înregistrare a persoanei juridice ("Asociația " din A I - 96 din vol.III dosar urmărire penală).

La data de 2.06.2003 inculpatul a înaintat o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului înregistrată sub nr.24057/03, prin care a reclamat faptul că nu i s-a respectat dreptul la libera asociere și că obligația de a fi membru al Uniunii Naționale a lor din România (structura tradițională) pentru a-și putea exercita profesia de avocat pune obstacol libertății sale de asociere, prin aceea că ea implică dreptul de a nu se asocia. Totodată, el s-a plâns de caracterul pretins inechitabil al procedurilor de la udecătoria Deva, Tribunalul Hunedoara și Curtea Constituțională.

La data de 12.10.2004 CEDO a respins cererea inculpatului ca inadmisibilă, fără cale de atac, statuând că acestuia nu i s-au încălcat drepturile și libertățile garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și prevăzută de protocoalelor sale.

În acest sens, Curtea a constatat că "- potrivit jurisprudenței sale constante,ordinele profesiilor liberale sunt instituții de drept public, reglementate de lege, și urmăresc scopuri de interes general. De aceea ele nu sunt supuse art.11 al Convenției Europene a Drepturilor Omului -.

În speță, Curtea a relevat că Uniunea Națională a lor din România a fost instituită prin Legea nr. 51/1995 și că ea urmărește un scop de interes general, respectiv promovarea unei asistențe juridice adecvate și, implicit, promovarea justiției însăși -.

În plus, Curtea a menționat cămembrii "Asociației " pot exercita profesia de avocat, cu condiția îndeplinirii exigențelor prevăzute de Legea nr. 51/1995."

De aceea, Curtea a conchis că ingerința era "necesară într-o societate democratică".

Dar inculpatul a ignorat aceste toate aceste hotărâri judecătorești, precum și Decizia CEDO întrucât nu-i erau favorabile.

Așa cum s-a arătat, în timp ce se judeca recursul în anulare privind "Asociația de binefacere " D și înainte de a fi pronunțată Încheierea Înaltei Curți de Casație și Justiție din 21.10.2003 - prin care se suspenda executarea Încheierii din 23.08.2002 a Judecătoriei Alba Iulia, la data de 23.07.2003 inculpatul a constituit Filiala Bălești-G a "Asociației " din A

Probabil, anticipând soluțiile ce se prefigurau și care au condus la dizolvarea celor două asociații din D și A I, inculpatul nu a pierdut vremea, astfel că la data de 21.10.2003 prin Hotărârea nr. 1/2003 emisă de Filiala Bălești-G a "Asociației " din AI( deși asociația mamă fusese dizolvată în mod voluntar prin Hotărârea adunării generale a asociației din 6.10.2003) se hotărăște:

Art.1. - Înființarea unui barou independent cu denumirea "BAROULUI CONSTITUȚIONAL ROMÂN", cu sediul în D, succesorul de drept al baroului cu același nume, înființat anterior de "Asociației " din A

Art.2. - Fostul barou își încetează activitatea începând cu data prezentei hotărâri.

Art.3. - Avocații vechiului barou se consideră înscriși de drept în baroul filialei și își păstrează vechimea și drepturile obținute anterior.

Art.4. - și membrii Consiliului fostului barou își păstrează funcțiile.

la adunarea generală suntinculpatul, și -, care și semnează acest document.

De menționat că,"Baroului Constituțional Român"fusese înființat de către "Asociației de binefacere " D, iar "Asociației " din A I la data de 6.10.2003 a fost dizolvată în mod voluntar de către Adunarea generală.

Aceste inadvertențe nu sunt luate în seamă de către inculpat, el apreciind că este suficient din punct de vedere juridic să menționeze că "noul barou este succesorul de drept" pentru a-i atesta"legitimitatea juridică".

În consecință, nici nu mai poate fi vorba desuccesorul de drept al baroului cu același nume. În plus, cum hotărârea de acordare a personalității juridice pentru asociația mamă a fost anulată și s-a respins cererea de înregistrare a acesteia, se consideră că asociația mamă nu a existat niciodată și, per a contrario, întrucât accesoriu urmează soarta principalului, rezultă, în mod logic, că nici filiala nu a existat niciodată din punct de vedere juridic, dar inculpatul nu ține cont de aceste aspecte, considerând că în acest fel poate crea aparența de legalitate. De aici reiese și slaba pregătire profesională a inculpatul.

Cu această ocazie Filiala Bălești-G a "Asociației " din AIm ai emite Hotărârile:

-nr.3/2003 din 10.12.2003 pentru înființarea"BAROULUI CONSTITUȚIONAL ROMÂN B"și numirea decanului în persoana lui pe o perioadă de 1 an;

-nr.5/2004 din 7.03.2004 pentru numireanoului decanîn persoana inculpatului; între timp acesta se mută la, astfel că sediul inițial din D nu-și mai are rostul.

-nr.11/2004 din 20.06.2004 pentru înființarea"BAROULUI B"și numirea decanului în persoana inculpatului pe o perioadă de 1 an;

-nr.12-52 din 20.06.2004 pentru înființarea celorlalte42 de barouri din țară: A, A, A, B, B, B- N, B, B, B,( deși acesta fusese înființat după apariția"Baroului Constituțional Român"din),B, C-S, C, C, C, C, D, D, G, G, G, H, H, I, I, I, M, M, M, N, O, P, S-M, S, Sibiu, S, T, T, T, V, V,

Tot la data de 20.06.2004 inculpatul și alte persoane care și-au auto-atribuit calitatea deavocațiau întocmit actul constitutiv al structurii numite"Uniunea Avocaților din România"(autentificate sub nr. 1474 și 1475 din data de 1.08.2006 la BNP Tg. -. ( 29-41 din vol.V dosar urmărire penală).

După o săptămână, la 27.06.2004 are locCongresul Național al lor din România"și din procesul verbal întocmit cu acea ocazie aflăm că s-ahotărât:

1.înființarea celor42 de barouri din țară: A, A, A, B, B, B- N, B, B, B,( deși acesta fusese înființat după apariția "Baroului Constituțional Român"din ),B, C-S, C, C, C, C, D, D, G, G, G, H, H, I, I, I, M, M, M, N, O, P, S-M, S, Sibiu, S, T, T, T, V, V, V;înființare care s-a realizat la data de 20.06.2004 astfel cum reiese din fila a doua a procesului verbal -44 vol.V dosar urmărire penală).

2.Constituirea UNBR.

Cu această ocazie, inculpatul a fost "ales" Președinte alUniunii Naționale a lor din România, deși nu îndeplinea condițiile prev. de art. 63 lit. d din Legea nr. 51/1995 republicată, privitoare la vechimea mai de 10 ani în profesie pentru a fi ales în această funcție.

Mai mult, el se afla în cazul de nedemnitate profesională prev. de art. 13 lit.a din Legea nr. 51/1995 republicată, fiind condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cp prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. și ped. de art.13 din Legea nr.87/1994 la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b Cod Penal, astfel cum a fost aplicată de Curtea Supremă de Justiție prin Decizia penală nr. 253/21.01.2003, ca urmare a admiterii recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva nr. 85/27.05.1999 a Judecătoriei Orăștie; nr. 1481/22.12.1999 a Tribunalului Hunedoara; nr. 403/25.05.2000 a Curții de Apel Alba Iulia (vol.I 23-24 dosar urmărire penală).

Tot atunci, inculpatul a transformat"BAROUL CONSTITUȚIONAL ROMÂN" în "UNIUNEA NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA"pentru a fi confundat cu structura tradițională, ținând cont de apariția Legii nr. 255/2004. Din același proces verbal aflăm că" începând cu 26.06.2004 este succesoarea de drept a.

Tot acum aflăm că au fost înregistrate la OSIM denumirile cu titlul de marcă", UNBR, Baroul București și "(vol.V 43 și vol.XIX 58-75 dosar urmărire penală).

În orice caz, denumirile solicitate de către inculpatul a fi înregistrate cu titlu de mărci la OSIM nu puteau, prin natura lor, să formeze obiectul unei asemenea înscrieri.

În doctrină, marca este denumită ca fiind "un semn distinctiv servind la diferențierea de către public a produselor și serviciilor unui comerciant de produsele și serviciile de aceleași fel ori de produsele și serviciile similare ale altor comercianți".

O confuzie mai nici nu putea fi făcută, inculpatul a pus semnul egal între activitatea comerciantului și cea a avocatului.

Și cu toate acestea, inculpatul a solicitat Ministerului Justiției eliberarea dovezilor privind disponibilitatea denumirilor" Baroul Hunedoara " și ""drept pentru care i s-au eliberat adresele nr. 15676 și 15677 din 23.10.2002 (58-75,227 vol.XIX dosar urmărire penală).

Ulterior, când s-au cerut dovezi privind disponibilitatea altor denumiri, cum ar fi:" Baroul București ", " Baroul Alba ", " Baroul Arad ", " Baroul Cluj ", "Camera Notarilor Publici B", etcMinisterul Justiției a refuzat să mai acorde aceste dovezi și chiar le-a retras pe cele acordate anterior.

Evident că inculpatul a atacat la secția de contencios a Curții de apel Alba Iulia refuzul Ministerului Justiției de a-i acorda aceste dovezi, iar instanța prin Decizia nr. 21/5.02.2003 a respins acțiunea formulată de acesta. Hotărârea a rămas definitivă, prin respingerea recursului ca nefondat, conform Deciziei nr. 848/14.03.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal. Instanța Supremă, motivând decizia, a reținut, în esență, că "denumirile solicitate de recurentul reclamant sunt consacrate prin lege și acordate unor instituții determinate, constituind forme de organizare și funcționare ale unor profesii".

Inculpatul a ridicat din nou excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 37/2003 și ale art. 48 alin. (1) teza întâi și art. 57 alin. (1) și (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar Curtea Constituțională a respins-o prin Decizia nr. 688/20.12.2005, constatându-se încă o dată, dacă mai era necesar, că nici una din dispozițiile de lege criticate nu contravine prevederilor constituționale invocate.

Apărarea inculpatului căa dobândit calitatea de avocat în urma constituirii unui barou legal, înființat printr-un act constitutiv, consfințit printr-o hotărâre judecătoreascănu poate fi primită pentru următoarele considerente:

Inculpatul a susținut că baroul tradițional nu posedă acte de constituire și, ca atare, Legea nr. 51/1995 nu a înființat le de Avocați și celelalte structuri organizatorice ale acestei profesii.

Mai mult, a susținut că "Uniunea Avocaților din România și Baroul Hunedoara trebuie să facă dovada calității de "persoană juridică" (12 vol.IX dosar urmărire penală). De asemenea, a susținut că "Vechile și așa-zisa Uniune a Avocaților din România nu existau și nu există de jure, ci doar de facto, mai exact, în fapt penal, deoarece nu se găsesc înregistrate nici la Ministerului Justiției, nici la OSIM, nici la grefa vreunei instanțe din România. -, aceste structuri ilegale nu posedă nici o hotărâre judecătorească de înființare, nici act constitutiv, nici un statut, în înțelesul art. 9 din Constituția României."

Nici nu era nevoie, deoarece din chiar titlul legii rezultă că aceasta privește "organizarea și exercitarea profesiei de avocat". El a apreciat - în mod eronat - că poate exploata ceea ce a considerat a fi o lacună a legiuitorului, înființând structura cu denumireaBarou.

În realitate, legiuitorul nu a înțeles ca prin lege să înființeze instituția "Baroului", întrucât ea exista cu mult înainte de apariția Legii nr. 51/1995 republicată.

Primele reglementări normative ale profesiei de avocat au apărut în diverse acte promulgate încă din secolul XVIII (începând cu a lui 1780) și până aproape de vremurile noastre.

Astfel, Decretul-Lege nr. 509/5.09.1940 vorbește de organizarea "corpului de avocați din România". Prin această lege s-a prevăzut că Uniunea lor din România, înființată la 21.02.1923, sub numele de "Uniunea Avocaților din România" era persoană juridică de drept public. Aceasta era constituită din toate barourile din România și avea sediul în

La data de 17.01.1948 a fost promulgată Legea nr. 3 (la care face referire și inculpatul) pentru desființarea barourilor și înființarea colegiilor de avocați din România. Vechile structuri erau desființate și locul lor era luat de de avocați înființate pe județe, cu sediul în municipiul reședință de județ și Uniunea lor de avocați din România. Aceste colegii, cât și Uniunea erau persoane juridice de drept public. Ministerul Justiției numea interimare care conduceau și administrau colegiile și Uniunea, până la modificarea legii de organizare a avocaților.

Analizând această lege comparativ cu reglementările anterioare, rezultă fără putință de tăgadă că intenția legiuitorului a fost aceea de a redenumi o instituție existentă, păstrându-i însă spiritul și esența.

Decretul nr. 39/1950 nu a adus modificări importante profesiunii de avocat, ci a vizat doar rolul Ministerului Justiției în numirea și controlul exercitate asupra profesiei.

Aceeași linie normativă a fost menținută de legiuitor odată cu intrarea în vigoare a Decretului nr. 281/1954 pentru organizarea și exercitarea avocaturii în Republica Populară Română.

Având în vedere schimbările în plan politic-economic-social de după 1989 s-a revenit la vechile denumiri de: "BAROU" și "UNIUNEA AVOCAȚILOR din ROMÂNIA" prin promulgarea Decretului-Lege nr. 90/28.02.1990. Pe fond, atribuțiile și structura organizatorică ale acestora au rămas neschimbate. Astfel, operațiunea juridică folosită de legiuitor a fost cea a transformării persoanei juridice, în sensul că, pe calea unui singur act normativ au fost suprimate persoanele juridice existente, respectiv colegiile de avocați și Colegiul Central al lor de avocați, locul lor fiind luat de noile entități - ca succesoare universale - barourile și Uniunea Avocaților din România. Decretul-lege se referă apoi la constituirea, prin alegeri, a noilor organe de conducere ale structurilor din ordinul profesional al avocaților, iar nu la înființarea însăși a noilor persoane juridice.

Aceeași linie normativă a păstrat-o legiuitorul și după intrarea în vigoare a Legii nr. 51/1995, iar în luna iunie 1999, Congresul Avocaților din România a adoptat " Codul d eontologic al avocatului român".

Prin urmare, Uniunea Avocaților din România este formată din toți avocații înscriși în barouri, are personalitate juridică, patrimoniu și buget proprii, nici un barou neputând funcționa în afara Uniunii Avocaților din România.

Ca dispoziții tranzitorii au fost prevăzute termene pentru alegerea noilor organe de conducere ale Uniunii Avocaților din România, până atunci cele existente rămânând în funcție.

În concluzie, noua lege n-a afectat existența sau personalitatea juridică a Uniunii Avocaților din România existentă, ci a avut în vedere doar organizarea și funcționarea ei, prevăzându-se totodată alegerea unor noi organe de conducere.

Prin Legea nr. 201/2004 privind completarea Legii nr. 51/1995 apare întâia dată sintagma "Uniunea Națională a lor din România". Singurul obiectiv al acestei legi de modificare era transpunerea acquis-ului comunitar și reglementarea exercitării profesiei de avocat în România, precum și reglementarea exercitării avocaturii în România de avocați provenind din statele membre ale UE.

De altfel, intrarea în vigoare a acestei modificări a fost prevăzută la data aderării țării noastre la UE, deci dispozițiile sale nu au schimbat denumirea Uniunii Avocaților din România.

Inadvertența legislativă a fost avută în vedere odată cu apariția noii modificări din anul 2004.

Așadar, Legea nr. 255/2004 a schimbat denumirea Uniunii Avocaților din România în Uniunea Națională a lor din România și cel mai important aspect l-a oferit art. 82, care înmod expresatenționa că desfășurarea activităților specifice profesiei de avocat, în afara Uniunii Naționale a lor din România, "constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale".

Mai mult, structuraavocațialăînființată de către inculpatulnu respectăobligațiile pozitive impuse clar de Legea nr. 51/1995 republicată, cum ar fi:

-asigurarea organizării și funcționării serviciilor de asistență judiciară (art.68);

-înființarea și organizarea Institutului Național de Pregătire și a Avocaților, cu personalitate juridică (art.63);

-înființarea Casei Centrale de Credit și Ajutor a Avocaților(art.65);

-înființarea și organizarea Casei de Asigurări a Avocaților, cu personalitate juridică și perceperea contribuției aferente la constituirea fondului acesteia; membrii ei nefiind incluși în sistemul de asigurări sociale special creat (art.75-80 din lege și OUG nr.221/2000 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților);

- publicarea Statutul profesiei de avocat în Monitorul Oficial - Partea

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor în materialitatea lor (vol.IX dosar urmărire penală), fără a admite o vinovăție penală urmare a săvârșirii lor.

De altfel, el a recunoscutînființarea barourilor paraleleși a apreciat, la început, că înscrierea în barou se poate face și fără examen, întrucât absolvenții de drept au fost deja examinați de profesori abilitați de Ministerul Justiției (25-27 vol.IX dosar urmărire penală).

În ceea ce privește sumele plătite cu titlu de "donație", declarate și de martorii audiați în cauză, ca fiind cuprinse între 500.000 - 5.000.000 lei vechi, inculpatul precizează că:"Toate cele 3 -uri au primit donații din partea celor ce s-au înscris în barouri.

. au fost făcute numai pe bază de chitanță emisă de și suma fixată cavaloareminimă de înscriere în barou nu era obligatorie.

Precizez că unii membri au plătit mai puțin, iar alții deloc. Prin urmare, donația nu era condiție pentru înscrierea în barou."

De observat că inculpatul a revenit în sfera "G-urilor" -persoane juridice de drept privat -, când trebuie să dea explicații despre sumele încasate, dar n-a făcut niciodată dovada că ar fi realizat scopul umanitar pentru care au fost create aceste entități. Doar martorul menționează în declarația sa că: "- inculpatul mi-a relatat că a ajutat câteva persoane care aveau o condiție modestă. Mi-a arătat fotografii a unui număr de persoane cuprins între 5 și 10, nu mai îmi amintesc exact -, iar inculpatul mi-a spus că i-a ajutat cu diverse sume de bani pentru care aceștia au semnat niște chitanțe" ( 331-332 dosarul instanței). La dosar nu există nici un fel de dovezi în acest sens.

Toți martorii au arătat în declarațiile lor că erau interesați să se înscrie în barou și cei mai mulți au și profesat, cum este și cazul inculpatului (vol.XVII dosar urmărire penală; 275-276.288-289,31-332,378-379,380-381,382), și nici de cum să contribuie la realizarea scopul umanitar al asociației.

Ulterior, inculpatul a condiționat înscrierea în barou pe bază de examen, iar concurenții erau examinați în aceeași zi și apoi la scurt timp li se comunica rezultatul, fiind invitați să-și ridice actele necesare pentru a putea profesa ca "avocați." Majoritatea concurenților erau convinși că plătesc o "taxă de înscriere în barou" și nicidecum o "donație" făcută "G-ului", astfel cum declară cei mai mulți dintre martorii audiați în cauză ( 275-276.288-289,31-332,378-379,380-381,382 dosarul instanței).

Cât privește "cauza de nedemnitate", inculpatul a precizat că: "Atât Consiliul Baroului Constituțional Român, cât și Consiliul Baroului B au decis că fapta de evaziune fiscală (0 lei prejudiciu) pentru care am fost condamnat nu aduce atingere prestigiului profesiei de avocat și mi s-a permis să profesez" (35 vol.IX dosar urmărire penală), dar acest aspect nu este cuprins în nici unul din actele emisă de către"Consiliu.Acesta este un fapt important și ar fi trebuit consemnat în scris, dar nu există nici un act în acest sens. După cum am mai arătat, inculpatul "apelează" doar la acele dispoziții din lege care-i sunt favorabile.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul, fără a fi avocat a reprezentat în instanță atât persoane fizice, cât și juridice în mai multe cauze, atât în calitate de avocat, dar și ca "reprezentat delegat împuternicit al UNBR sau al Sindicatului " (49-54 vol.IX dosar urmărire penală).

Deși Legea nr. 51/1995, modificată prin Legea nr. 255/2004 a statuat că reprezentarea intereselor persoane fizice și juridice în instanță este atributul practicanților profesiilor de avocat ori consilier juridic, în condițiile stabilite de legile speciale pentru fiecare dintre aceste profesii, inculpatul dă o "interpretare proprie" acestor dispoziții, deși a înțeles că potrivit modificării introduse de Legea nr. 255/2004 s-a prevăzut expres că structurile înființate în baza unor hotărâri judecătorești își încetează de drept activitatea. De asemenea, a înțeles că persoanele juridice care au ca obiect de activitate consultanță juridică își încetează activitatea (vol.IX dosar urmărire penală).

Mai mult, prin Decizia în interesul legii nr.XXVII/16.04.2007 Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au statuat că "asistența juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o persoană care n-a dobândit calitatea de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995 echivalează cu lipsa de apărare a acestuia".

Potrivit opiniei sale, inculpatul a apreciat căbarourile paralele"nu au fost înființate prin hotărâre judecătorească, ci prin act al unor"G-uri". De asemenea, Filiala Bălești G nu are ca obiect de activitate activități de consultanță juridică, ciînființarea de barouri. Or, din analiza art. 82 din Legea nr. 255/2004 rezultă că acesta nu este aplicabil situației concrete a activității noastre." 49-54 vol.IX dosar urmărire penală).

Deci, inculpatul a recunoscut că singurul scop "umanitar" al filialei a fost acela de-aînființa barouri.

Deși a recunoscut că profesia de avocat este o profesie liberală, trecând peste dispozițiile legale și constituționale, consfințite și de jurisprudența CEDO, inculpatul a susținut în mod greșit că aceasta este " o profesie de drept privat"(54 vol.IX dosar urmărire penală), doar pentru că acest punct de vedere îl aduce în sfera-lui, subiect care însă nu este de drept public, tocmai pentru a justifica "înființarea de barouri". Apoi se contrazice, afirmând că potrivit "Legii nr. 255/2004 aceasta ar fi de drept public, dar textul nu se coroborează cu definiția profesiei de interes public din noul Cod penal. De asemenea, barourile tradiționale cunosc faptul că nu sunt autorizate de vreo autoritate (Ministerul Justiției), nu sunt supuse controlului vreunei autorități și nici nu s-a dat vreo hotărâre de Guvern care să stabilească natura profesiei."

Evident că inculpatul este într-o confuzie totală și nu face distincția între diversele instituții de drept, deși aceste aspecte se învață în anul I de facultate.

Din declarația inculpatului, referitor la înlesnirea exercitării profesiei de avocat de către inculpatul, reiese că nu el, personal, l-a înscris ca avocat, ci doar a semnat cadecan al Baroului H și Președinte al UNBR, motiv pentru care, acesta consideră că nu-i poate fi antrenată răspunderea penală, pe motiv că "actele de înscriere, în toate situațiile, emană de laConsiliul Baroului, ca structură organizatorică internă și nu de la persoana fizică - ca act de voință al acestuia."

Instanța nu a analizat activitatea desfășurată în calitate deavocata inculpatului, deoarece el a decedat la data de 9.05.2008, așa cum rezultă din adresa nr. 3071/16.06.2008 emisă de Primăria com. jud. H (221-224 dosarul instanței).

La data de 25.11.2008, instanța a apreciat conform disp.art. 339 Cpp că cercetarea judecătorească e încheiată și a amânat pronunțarea pentru data de 3.12.2008, pentru a-i da posibilitatea inculpatului să depună concluzii scrise.

În acest interval de timp inculpatul a solicitat "repunerea cauzei pe rol" - instituție inexistentă în dreptul procesual penal român - pentru următoarele considerente:

-nu i s-a luat declarație de inculpat;

-nu i s-a adus la cunoștință învinuirea(nici la parchet!);

-instanța nu s-a pronunțat dacă permite avocatului ales să-l apere;

-nu i s-a permis să fie asistat de apărătorul ales;

-nu i s-a permis să propună nici o probă în apărare;

-toți martorii au fost audiați în lipsa lui și a apărătorului ales.

Dispozițiile art. 344 Cpp reglementează "reluarea cercetării judecătorești sau a dezbaterilor". În acest sens, legea (art.344 al.1) arată că instanța, dacă în cursul deliberării găsește că o anumită împrejurare trebuie lămurită și că este necesară reluarea cercetării judecătorești, repune cauza pe rol.

Ceea ce nu a fost cazul în speță.

Cu privire la "motivele" invocate de inculpatul, instanța de fond a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

În momentul în care instanța a intenționat să-i audieze pe ambii inculpați, a declarat recurs împotriva încheierii de ședință prin care s- respins motivat "excepția de nulitate a actului de sesizare", excepție bazată pe motivul că "în faza de urmărire penală a fost lipsit de apărare".

Deși i s-a atras atenția că încheierea nu poate fi atacată decât odată cu fondul, inculpatul a declarat recurs oral (181 dosarul instanței).

Văzând că dosarul nu e înaintat la instanța superioară, el a formulat direct recurs la ribunalul Hunedoara.

În aceste condiții dosarul a fost solicitat de către instanța de control judiciar.

Prin Decizia penală nr. 543/R/2.10.2007, Tribunalul Hunedoaraa respins ca inadmisibil recursul declarat de către inculpatul împotriva încheierii penale din ședința publică din data de 23.07.2007 a Judecătoriei Deva.

Cu această ocazie tribunalul a respins ca inadmisibilă și excepția de neconstituționalitate a prev. art. 332 al. 4 Cpp ridicată de inculpatul recurent.

Inculpatul a formulat recurs împotriva acestei hotărâri, în ceea ce privește respingerea excepției de neconstituționalitate.

Curtea de Apel Alba Iulia prin Decizia penală nr. 706/2007 admite recursul declarat, casează decizia atacată și rejudecând, declară inadmisibil recursul, dar "Dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prev. art. 332 al. 4 Cpp și art.385/1 al. 2 Cpp.

Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă", drept pentru care dosarul a fost înaintat Curții Constituționale potrivit încheierii penale din data de 11.12.2007 (195 dosarul instanței).

Între timp inculpatul a formulat plângere penală împotriva președintei completului de judecată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Soluția a fost de netrimitere în judecată.

Nemulțumit de soluție, inculpatul a formulat plângere la Curtea de Apel Alba Iulia conform art. 278/1 Cpp, care a făcut obiectul dosarului nr-.

Plângerea a fost respinsă ca nefondată conform sp.nr.16/7.02.2008, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1544/5.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Acesta a fost un alt motiv pentru tergiversarea cauzei.

În fine, dosarul nr- a fost restituit Judecătoriei Deva de către Curtea Constituțională către sfârșitul lunii aprilie 2008 și a primit termen la data de 13.05.2008.

De precizat că și de această dată Curtea Constituțională a respins excepția invocată de inculpatul prin Decizia nr. 285/11.03.2008. "Curtea constată că s-a pronunțat asupra constituționalității textelor de lege criticate în prezenta cauză, în raport de aceleași texte din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și în raport de critici similare.

Curtea a statuat că dispozițiile criticate nu sunt contrare prevederilor art. 21, 24 și 129 din Constituție. Curtea a reținut că, potrivit art. 126 și 129 din Constituție, legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești în cadrul procedurii de judecată, precum și modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competențe, legiuitorul stabilește hotărârile judecătorești împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac. Acest mod de reglementare a exercitării căilor de atac împotriva încheierilor se justifică prin necesitatea de a se asigura celeritatea procesului penal într-un termen rezonabil, exigență recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru constituțional, cât și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră la art. 6 paragraful 1 dreptul oricărei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale".

De asemenea, Curtea a reținut că nu sunt încălcate nici prevederile art. 21 din Constituție, deoarece legea asigură accesul persoanelor interesate la justiție, prin reglementarea posibilității exercitării recursului împotriva încheierilor pronunțate de instanță, odată cu exercitarea recursului împotriva sentinței sau a deciziei atacate. Totodată, nu sunt încălcate prevederile art. 24 din Constituție, întrucât persoana interesată își poate formula apărări în cadrul căii de atac prevăzute de lege, care se exercită împotriva hotărârii prin care s-a soluționat fondul cauzei.

În ceea ce privește invocarea, în susținerea excepției, a încălcării dispozițiilor art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv, s-a reținut că textele legale criticate nu opresc părțile interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime și de a beneficia de toate garanțiile procesuale care condiționează într-o societate democratică procesul echitabil."

La termenul de judecată, după suspendare, din data de 13.05.2008, președinta completului a formulat cerere de abținere, pentru a nu exista suspiciuni cu privire la soluția ce urma a fi dată în cauză.

Cererea de abținere a fost respinsă de Judecătoria Deva prin Încheierea din Camera de Consiliu din 26.05.2008, apreciindu-se că motivele invocate de "d-na judecătoare- nu sunt dintre cele prevăzute de textul de lege mai sus menționat, iar d-nul, inculpat în dosarul de față, nu a înțeles să recuze judecătorul" (213 dosarul instanței).

La termenul de judecată din 24.06.2008, inculpatul a solicitat din nou trimiterea cauzei la parchet, motivând că locuiește la ( și acolo ar fi trebuit să fie judecat) și că inculpatul a decedat.

Întrucât instanța i-a respins motivat solicitarea, inculpatul a formulat cerere de recuzare împotriva președintei completului, susținând că aceasta s-ar fi "antepronunțat", deoarece la data de 13.04.2008 nu i-a permis să pledeze în calitate de"avocat"în dosarul penal nr- al Judecătoriei Deva.

Și de această dată cererea i-a fost respinsă de Judecătoria Deva potrivit Încheierii din Camera de Consiliu din data de 4.06.2008 (234 dosarul instanței), putând fi atacată doar odată cu fondul.

Cu toate că legea nu prevede o cale de atac separată, inculpatul a formulat recurs împotriva încheierii de respingere a recuzării.

Tribunalul Hunedoara prin Decizia penală nr. 329/R/4.08.2008 a respins ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul.

Este clar că acesta a făcut tot posibilul pentru a tergiversa soluționarea cu celeritate a cauzei și după momentele arătate nu s-a mai prezentat în instanță.

De menționat că, în cazul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, legea nu prevede obligativitatea asistenței juridice.

Conform art.171 al.1 Cpp învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecății, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștință acest drept.

Legea prevede expres în art. 171 al. 2,3 Cpp. cazurile în care asistența juridică e obligatorie "- pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai ". Ceea ce nu e cazul în speță, deoarece faptele deduse judecății (art.281 Cp), sunt sancționate de lege cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.

Curtea Constituțională prin " <LLNK 12006 6001701701 0 38>Decizia nr. 600 din 21 septembrie 2006, - a reținut că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabilește și cazurile în care se consideră că este necesar. Întrucât Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie, Curtea a statuat că stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, nu se poate susține că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale numai pentru că nu prevăd că asistența juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistență juridică este garantată.

Dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție, se referă la asistența juridică facultativă, iar excepțiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistența juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituții de cert interes social, care funcționează atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât și în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce rezultă din însăși enumerarea cuprinsă în textul de lege.

De asemenea, dispozițiile de lege criticate nu îngrădesc dreptul părților interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime și de a se prevala, în tot cursul procesului penal, de toate garanțiile care condiționează, într-o societate democratică, procesul echitabil.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 171 alin. 2 din Codul d e procedură penală în raport cu dispozițiile art. 16 și ale art. 124 din Constituție, Curtea a reținut că acestea nu contravin sub niciun aspect dispozițiilor constituționale privind înfăptuirea justiției, ele aplicându-se în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără discriminări pe considerente arbitrare. De altfel, principiul egalității presupune un tratament identic pentru toate persoanele aflate în aceeași situație juridică și nu uniformizarea situațiilor în care se poate afla o persoană.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenței Curții, considerentele deciziei menționate, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 171 alin. 2 din Codul d e procedură penală în raport cu dispozițiile art. 16, 21, 24 și 124 din Constituție, își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru motivele arătate anterior, dispozițiile art. 171 alin. 2 din Codul d e procedură penală sunt în concordanță și cu prevederile art. 1, 4, 11, 15, 20, 53 și 126 din Constituție, precum și cu dispozițiile art. 6, 14 și 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv cu prevederile art. 1, 2, 6, 7, 8, 10, 11 și 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului."

Inculpatul n-a fost împiedicat nici în faza de urmărire penală, nici în cursul judecății, să-și angajeze un apărător ales, potrivit dorinței sale, dar nu a făcut- Mai mult el este licențiat în drept, deci se poate apăra și singur.

Este adevărat că între termenele de judecată, la un moment dat, a existat o cerere scrisă din partea d-lui escu -"avocat în cadrul Baroului B"care solicita instanței să-i comunice dacă îi este permis să-l apere pe inculpat ( 285 dosarul instanței).

"Cererea" a fost reiterată de inculpatul la data de 25.11.2008 (395 dosarul instanței).

Conform dispozițiilor Codului d e procedură penală, instanța nu se poate pronunța între termene cu privire la nici o cerere, și cu atât mai puțin nu poate face corespondență cu vreuna din părți ori cu apărătorii acestora, motiv pentru care nu s-a pronunțat asupra ei. Alta ar fi fost situația dacă avocatul s-ar fi prezentat în instanță cu delegația aferentă.

Întrucât nu s-a mai prezentat la ultimele termene de judecată, inculpatul nu și-a propus probe în apărare, iar martorii din rechizitoriu au fost audiați în lipsa lui.

E aberant ce susține inculpatul că " nu i s-a adus la cunoștință învinuirea (nici la parchet!), atâta timp cât prin actele depuse în scris la dosarul cauzei a încercat să demonstreze că"are calitate de avocat și baroul înființat de el este cel legal".

În Codul d e procedură penală nu există nici o sancțiune care să interzică audierea martorilor din rechizitoriu (propuși de acuzare) în lipsa inculpatului, când acesta nu se află în stare de deținere și când prezența lui ar fi obligatorie la fiecare termen de judecată.

Lipsa inculpatului de la termenele de judecată acordate îi este numai lui imputabilă și denotă dezinteresul acestuia, precum și convingerea că va putea tergiversa la nesfârșit soluționarea cauzei.

Așadar, s-a stabilit că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de: exercitare fără drept a unei profesii prev. și ped. de art.25 din Legea nr.51/1995 republicată rap. la art.281 și Cod Penal complicitate la infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii prev. și ped. de art.26 rap.Cod Penal la art.25 din Legea nr.51/1995 republicată raportat la art.281

Cod Penal

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen, inculpatul.

Prin decizia penală nr.83/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara s-a admis apelul formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.1760/2008 pronunțată de Judecătoria Deva și s- dispus trimiterea cauzei în rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul solicitând ca instanța de recurs să pronunțe fie încetarea procesului penal conform art.345 pct.3 Cod procedură penală și art.11 pct.2 lit.b combinat cu art.10 lit.j Cod procedură penală, atât pentru infracțiunea de exercitare fără drept a profesiei de avocat cât și pentru complicitate la această infracțiune, fie achitarea potrivit art.345 pct.3 și art.11 pct.2 lit.b Cod procedură penală combinat cu art.10 lit.a sau d, atât pentru infracțiunea de exercitare fără drept a profesiei de avocat, cât și pentru complicitate la această infracțiune, fie restituirea cauzei la Parchet conform art.365/16 și art.380 Cod penal combinate cu prevederile art.332 alin.2 Cod procedură penală.

În expunerea motivelor de recurs inculpatul a invocat următoarele:

încetarea procesului penal(..art. 10 lit. j) C.P.P.)

Procurorul l-a trimis în judecată pentru "fapte" care mai fuseseră cercetate și pentru care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că nu a încălcat nici o lege.

i) "Fapta" de a reprezenta și asista clientul - în ședința publică din 19.04.2006 a Judecătoriei Pogoanelea mai fost cercetată de:

Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele - Rezoluția nr. 271/P/2006 din 01.06.2006, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău - Rezoluția nr. 487/VIII/1/2006 din 23.06.2006, Judecătoria Pogoanele - Sentința penală nr.280/2006 din 19 septembrie 2006, Tribunalul Buzău - Decizia penală definitivă nr. 572/2006 din 27 octombrie 2006.

Cu autoritate de lucru judecat s-a stabilit că:

"Astfel, la termenul indicat, făptuitorii au participat în calitate de avocați la soluționarea unor cauze aflate pe rolul Judecătoriei Pogoanele, însă au făcut acest lucru pe baza unor documente legale, obținute prin hotărâri judecătorești ce le conferă dreptul de a exercita această profesie.

Persoanele reclamate își desfășoară activitatea în cadrul unui barou legal constituit, sunt înregistrați din punct de vedere fiscal, virând la bugetul de stat taxele aferente onorariilor primite."

ii) "Fapta" de a reprezenta și asista clientul la data de 09.05.2006 în fața organelor de poliție din orașul Pam ai fost cercetată de Parchetul de pe lângă Judecătoria P - Rezoluția nr. 504/P/2006 din 25.07.2006 Parchetul de pe lângă Judecătoria P - Rezoluția nr. 217/II/2/2006 din 16.08.2006 Judecătoria P -Sentința penală nr.476/2006 din 22 septembrie 2006 Judecătoria -Sentința penală nr. 535/2006 din 19 octombrie 2006 Tribunalul Buzău - Decizia penală definitivă nr. 644/2006 din 29 noiembrie 2006 Tribunalul Buzău - Decizia penală definitivă nr. 689/2006 din 20 decembrie 2006.

Cu autoritate de lucru judecat s-a stabilit că:

". și alți colegi avocați îndeplinesc condițiile de înscriere în avocatură prev. de art. 11 din Legea nr. 51/1995 modificată și au fost admiși în înființată de Filiala Bălești Ga A sociației A I, pe baza examenelor promovate în condițiile art. 16 din aceeași lege.

De asemenea, susnumiții sunt înscriși ca avocați în " avocaților" în conformitate cu dispozițiile art. 23 din Legea 51/1995.

Legea 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea 255/2004 definea noțiunile de "Uniunea Avocaților din România" și "barou", fără însă a le înființa.

In situația în care s-ar pune în discuție temeinicia și legalitatea hotărârii judecătorești în baza căreia au fost înființate barourile s-ar încălca dispozițiile art. 6 paragraful 1 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil."

iii) întreaga activitate de avocat a lui pe perioada 2004-2006 fost anterior cercetată de magistrații bucureșteni:

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 B, prin rezoluția nr. 271/P/2OO5 din 04.07.2006 și rezoluția nr. 1492/II-2/2006 din 4.08.06 a dispus pentru încălcarea art. 281 CP. întrucât lipsește latura obiectivă (exercitarea fără

drept).

Instanțele au confirmat această soluție:

- Judecătoria Sectorului 6 B - sentința penală nr.2094 din 24 august 2006, Tribunalul București - decizia penalădefinitivănr. 2370 din 4 octombrie 2006, Tribunalul București - decizia penalădefinitivănr. 3239 din 18 decembrie 2006:

".a reținut instanța fondului că, în cauză, din probele administrate a rezultat că petentul a exercitat acte specifice profesiei de avocat însă în limitele prevăzute de lege și a emis înscrisuri purtând antetul Uniunii Naționale a lor din România fără a fi în fapt vorba de o contrafacere a acestora pentru a le da aparența unor înscrisuri oficiale."

".în raport de aceste considerente, a apreciat instanța că..petentul a săvârșit acele acte cu respectarea dispozițiilor legale, activitatea sa exercitându-se în baza unor hotărâri judecătorești definitive."

Exercitarea fără drept a profesiei de avocat este oinfracțiune de obiceiși, ca atare, actele materiale izolate nu pot fi considerate infracțiuni, conform:

- Tribunalului Suprem, Decizia penală nr. 3225/19.08.1972

- Tribunalului București, Secția a Ii-a penală, Decizia nr. 770/1976.

a contrario.dacă activitatea de avocat a fost constatată ca legală de toate celelalte parchete și instanțe, se aplică:

- Art. 278¹C.P.P. alin. 11:

"In situația prevăzută în alin. 8 lit. a), persoana în privința căreia instanța, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală, nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă" ("faptă" = întreaga activitate de exercitare a profesiei de avocat).

- Art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție:

"1. Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicțiile aceluiași stat pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fostdeja achitatsau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii șiprocedurii penaleale, acestui stat."

-Art. 14 alin. (7) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice:

"Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit din pricina unei infracțiuni pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă în conformitate cu legea și cuprocedura penalăa fiecărei țări.

- decizia penală definitivă a Tribunalului Botoșani nr.436R din 19 februarie 2009

- decizia penală definitivă a TRIBUNALULUI BOTOȘANI, nr. 782R din 25 septembrie 2008

- Sentința penală nr. 68 din 18 februarie 2009 Judecătoriei Suceava

- Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, nr. 1711/P/2007 din 27 noiembrie 2008

- decizia penalădefinitivănr. 212 din 8 martie 2007 a TRIBUNALULUI GORJ

- sentința penală nr. 40 din 7 martie 2007 JUDECĂTORIEI TÂRGU SECUIESC

A se vedea pentru. art. 10 lit. d) C.P.P.:

-sentința penală a CURȚII de APEL ALBA IULIA, nr. 67 din 13 septembrie 2007, menținută prindecizia penală definitivă ÎNALTEI CURȚI de CASAȚIE si JUSTIȚIE, nr. 1561 din 7 mai 2008.

- Tribunalul Hunedoara - Decizia penală definitivă nr. 170R din 1 aprilie 2008 - Tribunalul Hunedoara - Decizia penală definitivă nr. 165R din 1 aprilie 2008 - Tribunalul Hunedoara - Decizia penală definitivă nr. 166R din 1 aprilie 2008

- decizia penală definitivă a CURȚII de APEL SUCEAVA, nr. 324 din 8 septembrie 2008.

1. In timpul prezentării materialului de urmărire penală, a cerut (pentru prima oară) un termen în vederea angajării unui apărător (fila 453 din volumul I).

Procurorul a respins pe loc cererea considerând că a fost formulată cu rea credință. Pentru că inculpatul este licențiat în drept și a studiat (aproape) întreg materialul de urmărire penală, (filele 449-458 din voi. I și fila 29 din rechizitoriu).

2. Deși în mod repetat a solicitat verbal și în scris, nu i s-au prezentat învinuirile concrete.

Nici un reprezentant al parchetului nu i-a explicat cine și în ce condiții acordă dreptul de a profesa avocatura, altfel decât au procedat barourile sale, conform Legii nr. 51/1995, modificată.

In filele 28 și 29 deciziei penale nr. 83/A/23.02.2009 a Tribunalului Hunedoara se afirmă:

"Cât privește susținerea inculpatului apelant că învinuirea adusă nu i-a fost prezentată de către procuror, constatăm că această afirmație este contrazisă de procesele verbale. întocmite pe parcursul derulării procedurii de prezentare, în etape, a materialului de urmărire penală."

Este adevărat că am citit aproape toate volumele materialului de urmărire penală, dar, la solicitarea mea din 25.04.2007, procurorul de caz a refuzat să îmi prezinte învinuirile concrete, adică data și locul în care am pledat fără drept, pentru a putea demonstra, în apărare, că am mai fost cercetat pentru fiecare astfel de faptă.

S-a violat Art. 6 par. 3. ) din CONVENȚIA EUROPEANĂ:

"Orice acuzat are dreptul să fie informat, în termenul cel mai scurt, în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa."

3. In fila 28 deciziei penale nr. 83/A/23.02.2009 a Tribunalului Hunedoara se susține despre refuzul procurorului de a-mi acorda un termen în vederea angajării unui apărător:

"Tribunalul a apreciat că această neregularitate poate fi remediată în faza cercetării judecătorești." (?!?)

ConformDECIZIEI nr. XXVII din 16 aprilie 2007, rechizitoriul este lovit de nulitate datorită ".actelor procesuale îndeplinite cu nerespectarea cerințelor privind asigurarea apărării învinuitului sau inculpatului."

Invocând Decizia nr. XXVII/2007 a, Tribunalul Hunedoara trebuia să constate nulitatea rechizitoriului și a sentinței, iar nu lipsa calității de avocat apărătorilor aleși de el.

A învederat și Hotărârea CEDO -șidin 01.12.2005 ( Of. Nr. 782 din 15.09.2006) în care Statul Român a fost condamnat pentru că Judecătoria Iașia încălcat dreptul la apărare unor cetățeni români, inculpați pentru infracțiuni pedepsite cu mai puțin de 5 ani închisoare.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

La soluționarea prezentului recurs instanța de control judiciar este învestită să verifice doar dacă hotărârea pronunțată de instanța de apel, privind trimiterea cauzei în rejudecare la prima instanță, este legală și temeinică.

Acestea sunt limitele caracterului devolutiv al recursului cu care a fost învestită instanța, motiv pentru care soluțiile ce pot fi pronunțate sunt fie respingerea recursului, cu consecința reluării judecății în fața instanței de fond, fie admiterea recursului, cu consecința continuării judecății în fața instanței de apel.

Cea de a treia cale solicitată de recurent și anume trimiterea dosarului la parchet, nu poate fi valorificată în acest cadru procesual, deoarece nu face obiectul învestirii instanței.

Această solicitare poate fi reiterată de inculpat în fața instanței de fond sau apel, urmând a fi supusă examinării instanței de recurs odată cu fondul cauzei.

În ceea ce privește cererea recurentului de a se pronunța fie o soluție de încetare procesului penal, fie una de achitare, o astfel de solicitare nu este admisibilă deoarece instanța de apel nu a soluționat fondul cauzei. Admiterea cererii recurentului ar însemna încălcarea unui grad de jurisdicție (omisso medio), modalitate nepermisă de legislația procesual penală română.

Raportat la soluția instanței de apel arătăm faptul că, deși o considerăm nelegală, nu se va pronunța o decizie de casare, în virtutea principiului neagravării situației părții în propria cale de atac.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Hunedoara, decizia penală nr.83/A/2009 este nelegală deoarece instanța de apel a trimis cauza în rejudecare deși motivele invocate în considerente nu sunt dintre cele prevăzute limitativ de art.379 Cod procedură penală, situație în care s-ar impune casarea, soluția pronunțată de instanța de apel, fiind favorabilă recurentului, în sensul că a obținut rejudecarea cauzei cu reluarea procedurii din fața primei instanțe, instanța de recurs nu poate modifica întrucât s-ar crea o situație nefavorabilă acestuia în propria cale de atac.

În consecință, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul.

- obliga pe inculpat să plătească statului suma de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 83/A/2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.

Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER

Red.

Dact. 2 ex/18.05.2009

;

Președinte:Monica Farcaș
Judecători:Monica Farcaș, Oana Maria Călian, Alina

Vezi şi alte speţe de drept penal: