Extradarea activa (legea 302/2004). Sentința 89/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

SENTINȚA PENALĂ NR. 89

Ședința publică din data de 20 iunie 2008

PREȘEDINTE: Cristina Georgescu

JUDECĂTOR 2: Ștefana Anghel

GREFIER - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror Curtea de Apel P din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de autoritatea judiciară TRIBUNALUL MATERA - BIROUL JUDECĂTORULUI PENTRU CERCETĂRI transmisă prin intermediul -Biroul Național Interpol, pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 08 mai 2008, privind persoana solicitată, fiul lui și, născut la 06.02.1980 în B, județul D, domiciliat în comuna, județul B, fără forme legale în, județul B, România, CNP -,în prezent aflat în Arestul Inspectoratului de Poliție al județului

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns persoana solicitată personal, aflată în stare de reținere în Arestul Inspectoratului Județean de Poliție P, asistat de avocat desemnat din oficiu, din cadrul Baroului P, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr. 4357/2008.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Cu acordul instanței, apărătorul desemnat din oficiu ia legătura cu persoana solicitată.

Se precizează de persoana solicitată, personal, că acceptă să fie predat voluntar către autoritățile judiciare italiene și că nu înțelege să formuleze opoziție, în deplină cunoștință de cauză, înțelegând consecințele juridice ale consimțământului, în special caracterul irevocabil al acestuia, declarațiile sale și condițiile acceptării predării fiind consemnate în procesul verbal de ascultare atașat la dosarul cauzei.

Curtea aduce la cunoștința persoanei solicitate conținutul art.100 din Legea nr.302/2004, precizându-se de aceasta că nu înțelege să renunțe la regula specialității prevăzută de acest text de lege.

Constatându-se îndeplinirea condițiilor prev. de art.90 alin.1 - 4 din Legea specială, instanța procedează la întocmirea procesului verbal de consimțământ la predarea voluntară, semnat în ședință publică de persoana solicitată și avocatul din oficiu, judecători membri ai completului de judecată, procurorul reprezentant al Ministerului Public și grefierul de ședință.

La solicitarea instanței, reprezentantul Ministerului Public și avocatul din oficiu al persoanei solicitate, având cuvântul pe rând, precizează că nu mai au alte cereri de formulat.

Curtea ia act de declarații, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public solicită a se lua act de consimțământul la predare către autoritățile judiciare italiene dat de persoana solicitată, fiind îndeplinite condițiile impuse de prevederile legale cu privire la predarea persoanei solicitate, potrivit dispozițiilor art.98 și urm. din Legea nr. 302/2004 modificată și completată prin Legea nr.226/2006.

Pune concluzii de admitere a solicitării, urmând să se dispună executarea mandatului european de arestare ce face obiectul cauzei de față.

Avocat, având cuvântul pentru persoana solicitată, solicită instanței a se lua act de consimțământul voluntar la predare al numitului și că acesta intelege sa uzeze de toate drepturile procesuale conferite de legislatia europeana precum si de regula specialitatii.

Persoana solicitată, având cuvântul personal, arată că nu are nimic de adăugat în afara celor susținute de apărătorul din oficiu.

CURTEA,

Analizând lucrările și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin adresa nr. -/08/PM - I.-Centrul de Cooperare Internațională-Biroul Național Interpol a transmis acestei curți de apel, ca instanță de executare, mandatul european de arestare emis la 08 mai 2008 de autoritatea judiciară TRIBUNALUL MATERA - JUDECĂTORUL PENTRU CERCETĂRI, împotriva cetățeanului român, fiul lui și, născut la 06.02.1980 în B, județul D, domiciliat în comuna, județul B, fără forme legale în, județul B, România, CNP -, în prezent aflat în Arestul Inspectoratului de Poliție al județului P, solicitând-se arestarea și predarea către statul italian, în vederea efectuării urmării penale în dosarul nr. PP 2529/05.21 si nr. 778/06 RG.

Solicitarea s-a formulat în conformitate cu Decizia-Cadru 584/ din 13 iunie 2002 Consiliului Uniunii Europene, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală între statele membre, Legii de Instrucție Penală și nr.3/14 martie 2003, ce reglementează desfășurarea anchetei penale de către autoritățile judiciare italiene în cazul persoanelor pentru care există indicii raționale de criminalitate pentru faptele realizate prin acțiunile dovedite până în prezent.

S-au atașat mandatul european de arestare emis la 08 mai 2008 de TRIBUNALUL MATERA - JUDECĂTORUL PENTRU CERCETĂRI, în copie autentificată în limba oficială a statului italian, adresa nr. 27910/28.05.2008 eliberată de B privind identificarea domiciliului persoanei solicitate și fișa de evidență a urmăritului.

Cauza s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr-.

Constatându-se că mandatul european de arestare emis conține informațiile prevăzute la art.79 alin.1 comb. cu art.81 și 85 alin.2 din Legea nr.302/2004, modificată și completată prin Legea nr.224/2006, în temeiul art.881din același act normativ, prin încheierea de ședință de la 18 iunie 2008, autoritatea judiciară de executare română a solicitat Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești să ia măsuri pentru identificarea persoanei solicitate, reținerea și prezentarea acesteia, în termen de 24 de ore de la reținere.

Urmare verificărilor efectuate, persoana fiind identificată la adresa din România, comuna, județul B, fără forme legale în, județul B, persoana solicitata a fost reținută prin Ordonanța nr. 3962/II/5/2008 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

În ședința publică din data de 20 iunie 2008, în prezența avocatului din oficiu potrivit art. 89 din legea română citată, instanța a informat persoana solicitată asupra existenței unui mandat european de arestare emis împotriva sa de autoritățile judiciare italiene, posibilității de a consimți la predare către statul emitent membru, asupra drepturilor procesuale prev. de art.91, inclusiv dreptul de a renunța sau nu la efectele regulii specialității, reglementată în Decizia-cadru nr.2002/584/ din 13 iunie 2002 Consiliului Uniunii Europene și transpusă prin art.100 din Legea nr. 302/2004, persoana solicitata declarand ca intelege sa consimta voluntar la predare cu respectarea principiului specialitatii, solicitand totodata ca autoritatea emitenta sa ii respecte toate drepturile prevazute de legislatia europeana, respectiv dreptul la aparare, dreptul la interpret etc.

A fost informat totodată asupra conținutului mandatului, respectiv că este pus sub învinuire pentru comiterea unui numar de 10 infracțiuni de trafic ilegal de droguri și substanțe psihotrope, fapte prev. si ped. de art. 73 din, iar in cazul unei ipoteze de infractiune agravanta, fiind prev. si ped. de art. 80 din 309/1990 faptă ce poate să fie sancționată cu închisoarea de până la 20 de ani, pretins savarsite in perioada 13.10.2005 până la data de 11.04.2006.

Declarațiile date de acesta cu ocazia ascultării ca și consimțământul voluntar la predare, au fost consemnate în procesele-verbale întocmite la data de 20 iunie 2008, ultimul fiind semnat de persoana solicitată și avocatul din oficiu, membrii completului de judecată, reprezentantul Ministerului Public și grefier, ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre (anexa 1, anexa 2).

Față de cele expuse, constatându-se că mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară solicitantă dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care a transpus în legislația internă Decizia-Cadru 2002/584/ din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, mandat ce indeplineste toate conditiile prevazute de lege.

Luand act si de consimtamantul exprimat de persoana solicitata cu privire la predarea sa catre autoritatea judiciara emitenta, cu respectarea principiului specialitatii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de autoritatea judiciară TRIBUNALUL MATERA - Biroul Judecătorului pentru Cercetări -, la data de 28.11.2007,in dosarul nr. 2529/05.21 și nr.778/06 RG si dispune punerea in executare a mandatului european de arestare emis la data de 08 mai 2008 în dosarul nr. PP 2529/05.21 si nr. 778/06 RG, privind pe fiul lui și, născut la data de 06 februarie 1980 în B, județul B, domiciliat în comuna, sat, județul B, fără forme legale la bunica sa din cătunul, județul B, necăsătorit, cetățenia română, naționalitatea română, studii 8 clase și școală profesională 3 ani, stagiul militar nesatisfăcut, CNP -, posesor al seria - nr.- eliberată de SPCLEP la data de 31 august 2006.

Ia act că persoana solicitată consimte la predarea către statul italian, pentru efectuarea urmării penale în dosarul nr. PP 2529/05.21 si nr. 778/06 RG, aflat pe rolul autorității judiciare emitente, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic ilegal de droguri și substanțe psihotrope, fapte prev. si ped. de art. 73 din, iar in cazul unei ipoteze de infractiune agravanta, fiind prev. si ped. de art. 80 din 309/1990.

Autorizează predarea persoanei solicitate către autoritățile statului italian sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea acesteia, precum și cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității potrivit art. 87 alin.2 și art. 100 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată prin Legea nr. 224/2006 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, adoptată de statul român pentru transpunerea art.27 a Deciziei-Cadru nr.2002/584/ din 13 iunie 2002 Consiliului Uniunii Europene privind mandatul de arestare european și procedurile de predare între Statele Membre.

Constată că persoana solicitată a fost reținută pe o durată de 24 ore conform Ordonanței nr. 3962/II/5/2008 din 19 iunie 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, de la 19 iunie 2008 la 20 iunie 2008 și în continuare arestată prin incheierea de ședință din data de 19 iunie 2008 Curții de Apel Ploiești, definitivă prin nerecurare.

Menține starea de arest a persoanei solicitate, în condițiile art.96 din Legea nr.302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 224/2006, pana la predarea catre autoritatile statului italian.

Dispune comunicarea prezentei hotărâri persoanei solicitate, prin administrația Inspectoratului de Poliție al județului P, și autorității judiciare emitente, Ministerului Administrației și Internelor-Centrul de Cooperare Internațională-Biroul Național Interpol, precum și Ministerului Justiției-Direcția Drept Internațional și Tratate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, cheltuielile cu traducerea documentelor urmând a fi plătite traducătorului desemnat din fondurile Ministerului Justiției prin Departamentul Economico- Financiar și Administrativ al Curții de Apel Ploiești.

Dispune plata onorariului aparatorilor din oficiu de cate 100 lei din fondul Ministerului Justitiei in fondul Baroului de Avocati

Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 iunie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

JUDECĂTOR - - -

GREFIER

-

Red. ST. /.red.GM

6 ex./20.06.2008

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3113/2006

DOSAR NR-

DATA 20.06.2008

CATRE,

- ARESTUL INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI P (sediul Câmpina) -

Vă înaintăm alăturat in doua exemplaresentinta penala nr. 89 din 20 iunie 2008emisă în dosarul nr- al Curții de Apel Ploiești privind pe, fiul lui și, născut la 06.02.1980 în B, județul D, domiciliat în comuna, România, CNP -, în prezent aflat în Arestul Inspectoratului de Poliție al Județului P (sediul Câmpina), împreună cudispozitivul acesteia.

Urmează să procedați la înmânarea acestora, sub semnătură, persoanei arestate, să ne restituiți dovada de îndeplinire a actului procedural.

Totodată,de îndată, veți lua măsurile ce se impun pentru continuarea procedurii de predare a acestuia autorităților judiciare italiene, în condițiile Legii nr.302/2004 modificată prin Legea nr.224/2006.

Menționăm că mandatul a fost executat urmare transmiterii de către -Biroul Național Interpol sub nr.-/08 din 16.06. 2008, unde vă puteți adresa pentru eventuale probleme.

PREȘEDINTE GREFIER

JUDECĂTOR - - - -

SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

DOSAR NR-

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3113/2006

DA-IE 2008

CATRE,

MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR

CENTRUL DE COOPERARE INTERNAȚIONALĂ

BIROUL NAȚIONAL INTERPOL

. adresa dvs. nr.-/08/PM din 16.06.2008

Vă facem cunoscut faptul că prin sentința penală nr.89.din 20 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Ploieștis -a admis solicitarea formulată de autoritatea judiciară - TRIBUNALUL MATERA - Biroul judecătorului pentru cercetări preliminare privind executarea mandatului european de arestare cu numărul de referință 81/07 din 28.11.2007, privind persoana solicitată, cetățean român, fiul lui și, născut la 06.02.1980 în B, județul D, domiciliat în comuna, România, CNP -,în prezent aflat în Arestul Inspectoratului de Poliție al Județului P (sediul Câmpina).

Persoana solicitată și-a exprimat consimțământul voluntar la predarea către autoritățile statului italian.

Predarea s-a autorizat cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității, precum și sub condiția ca, în situația condamnării la o pedepsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea acesteia, potrivit Legii nr.302/2004 modificată prin Legea nr.224/2006 și Deciziei-Cadru nr.2002/584/ a Consiliului Uniunii Europene.

Persoana solicitată a fost reținută și arestată în executarea transmis de autoritatea judiciară italiană prin intermediul -Biroul Național Interpol, începând cu data de 19 iunie 2008.

S-a dispus menținerea stării de arest a persoanei solicitate, în condițiile art.96 din Legea nr.302/2004 modificată.

Sentința este definitivă și executorie, conform art.95 pct.2 din legea română menționată.

Alăturat vă comunicăm copia autentificată de pe sentința penală nr.89din 20 iunie 2008 Curții de Apel Ploiești, urmând ca potrivit art.96 din Legea nr.302/2004 modificată să luați măsurile legale în vederea aducerii la îndeplinire.

Cu deosebită considerație,

Președinte complet de judecată, Grefier,

Jud.

Anexă - copie autentificată de pe sentința penală nr.89din 20 iunie 2008 Curții de Apel Ploiești

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL

NOTIFICARE NR. 3113/2006

DOSAR NR-

P, 20 IUNIE 2008

CĂTRE,

TRIBUNALUL MATERA

Biroul Judecătorului pentru Cercetări -

75100 MATERA,-

Referitor - dosarul dvs.2529/05.21 - Nr.778/06 RG

- Vă facem cunoscut că prin sentinta penala nr. 89 din 20 iunie 2008 pronunțată în dosarul penal nr- s-a dispus predarea catre autoritatile judiciare italiene a persoanei solicitate fiul lui și, născut la data de 06 februarie 1980 în B, județul B, domiciliat în comuna, sat, județul B, fără forme legale la bunica sa din cătunul, județul B, necăsătorit, cetățenia română, naționalitatea română, studii 8 clase și școală profesională 3 ani, stagiul militar nesatisfăcut, CNP -, posesor al seria - nr.- eliberată de SPCLEP la data de 31 august 2006, împotriva căruia s-a emis mandatul european de arestare cu referința 81/07 emis de Tribunalul Matera - Biroul Judecătorului pentru Cercetări -, la data de 28.11.2007,in dosarul nr. 2529/05.21 și nr.778/06 RG pentru săvârșirea a unui numar de 10 infracțiuni de trafic ilegal de droguri și substanțe psihotrope, fapte prev.și ped.de art.73 din, iar in cazul unei ipoteze de infractiune agravanta, prev.si ped.de art.80 din 309/90.

Alăturat vă comunicăm o copie a sentintei penale sus menționate, cu precizarea ca aceasta a ramas definitiva prin nerecurare.

Președinte, `

Grefier,

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL

NOTIFICARE NR. 3113/2006

DOSAR NR-

P, 20 IUNIE 2008

CĂTRE,

MINISTERUL JUSTITIEI

DIRECTIA DREPT INTERNATIONAL SI TRATATE

UNITATEA COOPERARE JUDICIARĂ ÎN MATERIE PENALĂ

Vă facem cunoscut faptul că prin sentința penală nr.89 din 20 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Ploieștis -a admis solicitarea formulată de autoritatea judiciară - TRIBUNALUL MATERA - Biroul judecătorului pentru cercetări preliminare privind executarea mandatului european de arestare cu numărul de referință 81/07 din 28.11.2007, privind persoana solicitată, cetățean român, fiul lui și, născut la 06.02.1980 în B, județul D, domiciliat în comuna, România, CNP -,în prezent aflat în Arestul Inspectoratului de Poliție al Județului P (sediul Câmpina).

Persoana solicitată și-a exprimat consimțământul voluntar la predarea către autoritățile statului italian.

Predarea s-a autorizat cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității, precum și sub condiția ca, în situația condamnării la o pedepsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea acesteia, potrivit Legii nr.302/2004 modificată prin Legea nr.224/2006 și Deciziei-Cadru nr.2002/584/ a Consiliului Uniunii Europene.

Persoana solicitată a fost reținută și arestată în executarea transmis de autoritatea judiciară italiană prin intermediul -Biroul Național Interpol, începând cu data de 19 iunie 2008.

S-a dispus menținerea stării de arest a persoanei solicitate, în condițiile art.96 din Legea nr.302/2004 modificată.

Sentința este definitivă și executorie, conform art.95 pct.2 din legea română menționată.

Alăturat vă comunicăm copia autentificată de pe sentința penală nr.89 din 20 iunie 2008 Curții de Apel Ploiești, urmând ca potrivit art.96 din Legea nr.302/2004 modificată să luați măsurile legale în vederea aducerii la îndeplinire.

Cu deosebită considerație,

Președinte complet de judecată, Grefier,

Jud.

Președinte:Cristina Georgescu
Judecători:Cristina Georgescu, Ștefana Anghel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Extradarea activa (legea 302/2004). Sentința 89/2008. Curtea de Apel Ploiesti