Extradarea pasiva (legea 302/2004). Sentința 112/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANȚA DE FOND
SENTINȚA PENALĂ NR. 112
Ședința din Camera de Consiliu din 07 iunie 2008
PREȘEDINTE: Doru Filimon JUDECĂTOR 2: Gheorghe Vintilă
- G - judecător
Grefier: - - -
Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lîngă Curtea de APEL CRAIOVA
* * *
Pe rol, soluționarea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Italia, privind persoana solicitată .
La apelul nominal a răspuns persoana solicitată, în stare de reținere, asistat de av.,desemnat din oficiu
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, instanța a informat persoana solicitată cu privire la existența mandatului de arestare emis împotriva sa, cu privire la conținutul acestuia, dându-se citire cuprinsului mandatului și cu privire la posibilitatea de a consimți la predarea către statul emitent.
Nemaifiind alte cererii, s-a acordat cuvântul asupra cererii de executare a mandatului european de arestare și de predare a persoanei solicitate.
Persoana solicitată declară în mod irevocabil că este de acord cu executarea mandatului de arestare și cu predarea sa autorităților judiciare emitente ale mandatului, sub regula specialității și solicitând în mod expres ca eventuala sa condamnare la pedeapsa închisorii să fie executată în Republica Italiană.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită să se ia act de acordul persoanei solicitate și să se dispună executarea mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate autorităților judiciare italiene, întrucât sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă pentru punerea în executare a mandatului european de arestare.
Avocat, susține că instanța urmează să ia act de acordul exprimat în mod irevocabil de persoana solicitată, având în vedere că acesta este de acord cu predarea.
Persoana solicitată, având cuvântul, își însușește concluziile apărătorului.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA:
Constată că la data de 28 mai 2008, s-a înregistrat pe rolul Curții de APEL CRAIOVA, cerere de executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene, respectiv Tribunalul Civil și Penal din, prin care se solicită predarea numitului, fiul lui și, născut la 31.08.1989, domiciliat în Dr.Tr.S,-, -. 5,.1,.4, jud. M, CNP -.
În fapt, autoritățile italiene, rețin în sarcina persoanei solicitate comiterea infracțiunii prev. de are. 81 al. 1, art. 110 din codul penal, art. 73 al.1 și 1 bis lit. a) și VI, din Decretul Președintelui 309/90, constând în aceea că persoana solicitată, în concurs cu numitul, punând în executare aceeași hotărâre infracțională și prin săvârșirea mai multor acțiuni executive, au deținut în mod ilicit o cantitate imprecizată de substanțe de substanțe stupefiante de tip cocaină, cu scopul comercializării.
Faptele au fost săvârșite și constatate în, în perioada cuprinsă între 10 martie 2006, până la 31 iulie 2006.
Pe numele persoanei solicitate s-a emis mandatul european de arestare nr. N 2608/06-4717/06- N.13384/06 și N 10947/06 - N 10948/06 - N 10949/ /, la data de 14.02.2007.
Prin încheierea din 03iunie 2008, Curtea de APEL CRAIOVA a dispus sesizarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, pentru identificarea, reținerea și prezentarea în fața instanței a persoanei solicitate.
Persoana solicitată a fost identificată și reținută în baza ordonanței nr.12/2008, din 06 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA pe o durată de 24 ore de la 06 iunie 2008, orele 12.00, până la 07.06.2008,orele 12.00
Constatând că sunt îndeplinite condițiile de formă și fond prevăzute de art. 81 lit. a, 85, al. 1, 86, din Legea 302/2004 modificată prin Legea 244/2006, se va dispune arestarea persoanei solicitate în condițiile art. 89 al.3 din Lg. 302/2004, în vederea soluționării cererii de executare a mandatului european de arestare.
Fiind prezentat în fața instanței, numitul, a fost identificat conform fișei personale comunicate de Centrul Național de Administrare a de Date privind Evidența Persoanelor, i-au fost aduse la cunoștință existența și conținutul mandatului european de arestare, precum și drepturile procesuale, regula specialității și dreptul de a executa pedeapsa în România dacă autoritățile judiciare din statul solicitant vor dispune condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate.
Prin Încheierea pronunțată în Camera de Consiliu din 07 iunie 2008, dată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în baza art. 89 alin. 2 din Lg. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 29 de zile, de la 07 iunie 2008 până la 05 iulie 2008, inclusiv, fixându-se termen în continuare, la data de 07.06.2008, pentru soluționarea cererii de executare a mandatului european de arestare.
La termenul fixat pentru judecarea cererii, persoana solicitată a declarat în mod irevocabil că este de acord să fie predată autorităților judiciare italiene.
Văzând dispozițiile art. 93 și ale art. 97 din Lg. 302/2004, așa cum a fost modificată și completată de Lg. nr. 224/2006, se va dispune executarea mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene și predarea persoanei solicitate acestor autorități sub regula specialității, urmând ca persoana predată să fie cercetată penal și judecată doar pentru faptele și infracțiunile care fac obiectul mandatului european de arestare.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 C.P.P. cheltuielile judiciare ce urmează a fi stabilite, vor fi plătite din fondurile Curții de APEL CRAIOVA și rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O RĂȘTE:
Dispune executarea către autoritățile judiciare ale Italia a mandatului european de arestare privind persoana solicitată - fiul lui și, născut la 31.08.1989, domiciliat în Dr. Tr. S,-, -. 5,.1,.4, jud. M, CNP - -și predarea acestei persoane către aceste autorități, cu aplicarea regulii specialității, urmând ca eventuala condamnare la pedeapsa închisorii să fie executată în Republica Italia.
Menține măsura arestării, în vederea predării.
Cheltuielile judiciare în sumă de 150 lei onorariu apărător din oficiu către Baroul d e Avocați D, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR
- - G -
Grefier,
- -
Președinte:Doru FilimonJudecători:Doru Filimon, Gheorghe Vintilă