Extradarea pasiva (legea 302/2004). Sentința 193/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚA DE FOND

SENTINȚA PENALĂ NR. 193

Ședința publică din 23 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Ștefan Făurar JUDECĂTOR 2: Mihai Marin

- - - - judecător

Grefier: - - -

Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Craiova

* * *

Pe rol, soluționarea cererii de executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Franța, respectiv Tribunalul d e Înaltă Instanță din, privind persoana solicitată -.

La apelul nominal a răspuns, în stare de reținere, persoana solicitată -, asistat de av. - apărător ales.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, s-a procedat la audierea persoanei solicitate, în conformitate cu disp.art. 90 alin.2 din Legea 302/2004, persoana în cauză consimțind voluntar, cu respectarea regulii specialitățiiprevăzută de art. 100 alin.2 din lege, încheindu-se un proces verbal în care s-a consemnat maniferstarea de voință, conform art. 90 alin.4 din lege.

Reprezentantul parchetului solicită instanței, să se ia act de consimțământul la predare exprimat de persoana solicitată, să se dispună executarea mandatului european de arestare și predarea persoanei către autoritățile franceze, cu respectarea prevederilor art. 100 alin.2 și art. 87 alin. 2 din lege, susținând că mandatul european reprezintă o procedură execuțională în cadrul căreia autoritatea judiciară de executare nu poate analiza legalitatea și temeinicia mandatului emis împotriva persoanei solicitate.

Av., pentru persoana solicitată, solicită ca instanța să ia act de consimțământul la predare exprimat de persoana solicitată.

Persoana solicitată, având cuvântul, a arătat că este de acord cu predarea către autoritățile judiciare franceze, pentru a-și clarifica situația.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA:

Constată că la data de 21 octombrie 2008, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, cererea de executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare franceze, respectiv Tribunalul d e Înaltă Instanță, prin care se solicită predarea numitului, fiul lui și, născut la 16 noiembrie 1970 în Dr. Tr. S, cu același domiciliu, str.-, -. 6,.4,. 18, fără forme legale în-, jud. M, CNP -.

Din conținutul mandatului european, rezultă că față de persoana solicitată, s-a iinițiat o procedură specială în Franța, pentru comiterea a 18 infracțiuni de " furt în bandă organizată", prev. de art. 311-9 al.1, art. 311-1, art.132-71, aer. 321-1 al.1,2, art. 311-9 alin.1, art. 311 -1, art. 132 -71 din Codul penal francez, constând că împreună cu alți doi cetățeni români și a comis un număr de 12 furturi în dauna clubului aeronautic, furturi care au avut ca obiect material motoare 912,582,503, piese de aeroelectronică și a cumpărat bunuri provenind din săvârșirea unui număr de 6 infracțiuni de către și.

Primind cererea de executare a mandatului european de arestare Curtea a procedat la analizarea conținutului acestuia, în raport de prevederile art. 79 alin. 1 din Legea 302/2004, privitor la la mențiunile obligatorii, conform formularului, precum și sub aspectul inexistenței impedimentelor la executare, prev. de art. 88 alin.1, precum și asupra garanțiilor juridice existentă în legea națională a statului solicitant.

Constatând astfel că mandatul european de arestare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, s-a dispus în temeiul art. 88/1 alin. Ultim C.P.P. sesizarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru identificarea, reținerea și prezentarea în fața instanței a persoanei solicitate, prin încheierea din 21 octombrie 2008.

Persoana solicitată a fost identificată drept, fiul lui și, născut la 16 noiembrie 1970 în Dr. Tr. S, cu același domiciliu, str.-, -. 6,.4,. 18, fără forme legale în-, jud. M, CNP -, fiind reținută în baza ordonanței nr. 24/2008, din 21 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova pe o durată de 24 ore de la 21.10. 2008, orele 21.00, până la 22.10.2008,orele 21.00.

Prin încheierea din 22 octombrie 2008, s-a dispus arestarea persoanei solicitate, în baza art. 89 al.3 din Legea 302/2004, stabilindu-se termen pentru audiere la 23 octombrie 2008, ora 10.00.

Împotriva încheierii de arestare nu a declarat recurs persoana solicitată.

În ședința din 23 octombrie 2008, cu ocazia audierii, conform art. 90 din Legea 302/2004, persoana solicitată a învederat că este de acord cu predarea sa către autoritățile franceze, întrucât dorește să-și clarifice situația juridică.

În aceste condiții, s-a reținutcă, în cauză, persoana solicitată și-a exprimat condimțământul la predare, solicitând respecarea regulii specialității în condițiile art. 100 alin.2 din Legea 302/2004, în sensul " persoana predată nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării"

Reținând astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 93 din legea 302/2004, urmează să se ia act de manifestarea de voință exprimată de persoana solicitată, să se admită cererea de executare a mandatului european și să se dispună predarea persoanei către autoritățile franceze, cu respectarea prevederilor art. 87 alin.2 și art. 100 alin.2 din Legea 302/2004, printr-o hotărâre care nu este supusă nici unei căi de atac, conform art. 93 alin.2 din L 302/2004.

În privința măsurii arestării, urmează să se dispună menținerea arestării persoanei solicitate în vederea predării.

Pentru cheltuielile judiciare, se reține incidența art. 80 din legea 302/2004, urmând ca acestea să fie suportate din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de consimțământul la predare exprimat de persoana solicitată, fiul lui și, născut la 16 noiembrie 1970 în Dr. Tr. S, cu același domiciliu, str.-, -. 6,.4,. 18, fără forme legale în-, jud. M, CNP -.

Admite cererea de executare a mandatului european de arestare nr. /00034, emis de autoritățile franceze, respectiv Tribunalul d e Înaltă Instanță din.

Dispune predarea persoanei solicitate cu respectarea regulii specialității.

Menține arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

Grefier,

- -

Red. Jud.

23.10.2008

Președinte:Ștefan Făurar
Judecători:Ștefan Făurar, Mihai Marin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Extradarea pasiva (legea 302/2004). Sentința 193/2008. Curtea de Apel Craiova