Extradarea pasiva (legea 302/2004). Sentința 36/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚA DE FOND

SENTINȚA PENALĂ Nr. 36

Ședința publică de la 11 Februarie 2008

PREȘEDINTE G - - JUDECĂTOR 1: Gheorghe Vintilă

- - - - JUDECĂTOR 2: Mircea Mugurel Șelea

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, soluționarea cauzei penale privind persoana solicitată, având ca obiect cererea de executare a mandatului european de arestare, emis împotriva sa de Tribunalul din.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns persoana solicitată, asistată de avocat, apărător ales.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, s-a adus la cunoștința persoanei solicitate regula specialității, prev. de art. 100 din Legea nr. 302/2004, modificată, declarând că înțelege să se prevaleze de această regulă.

Persoana solicitată declarând că este de acord cu predarea către statul solicitant, s-a întocmit în acest sens proces verbal conform dispoz. art. 90 alin. 4 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006.

Nemaifiind cereri de formulat, s-a constatat dosarul în stare de soluționare și s-a acordat cuvântul asupra executării mandatului european de arestare.

Reprezentantul parchetului a arătat că persoana solicitată consimte la predare și a solicitat să se dispună executarea mandatului european de arestare.

Avocat a solicitat să se ia act de consimțământul la predare și să se dispună executarea mandatului.

Persoana solicitată a solicitat să se ia act de consimțământul la predare și să se dispună executarea mandatului.

CURTEA,

La data de 21 ianuarie 2008 a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL CRAIOVA, cererea de executare a mandatului european de arestare emis împotriva cetățeanului român fiul lui - și, născut la 10.09.1966 în crucii, jud. D, cu același domiciliu, sat crucii nr. 453, jud. D, CI seria - nr. -, CNP -, de către autoritatea emitentă Tribunalul din.

A fost primit la dosar mandatul de arestare european privind pe numitul, emis de Biroul Procurorului Statului atașat Tribunalului din, în vederea executării pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată de autoritatea judiciară solicitantă.

Din cuprinsul mandatului european de arestare se reține că persoana solicitată, în asociere cu alte persoane, a recrutat și exploatat prostituate, a introdus ilegal persoane de naționalitate română pe teritoriul statului italian și le-a obligat să se prostitueze,și în complicitate cu alte persoane, a falsificat permise de conducere românești și a încercat să falsifice alte documente auto, pentru aceste infracțiuni fiind condamnat la data de 20 ianuarie 2005 la pedeapsa de 7 ani închisoare.

Prin încheierea din 21 ianuarie 2008, pronunțată în Camera de Consiliu de Curtea de APEL CRAIOVA, s-a dispus sesizarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, în temeiul art. 881alin. 5 din Legea 302/2004, modificată prin legea 224/2006, în vederea identificării persoanei solicitate, reținerii și prezentării în fața instanței.

Prin ordonanța nr. 3/2008 din 05 februarie 2008 în dosarul 444/II/5/2008, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVAa dispus reținerea numitului, pe o durată de 24 ore cu începere de la 05 februarie 2008, orele 19,20, până la data de 06.februarie 2008, orele 19,20.

Fiind prezentat în fața instanței, numitului, i s-au fost aduse la cunoștință existența și conținutul mandatului european de arestare, precum și dreptul de a consimți la predarea către statul italian, iar prin încheierea din 6 februarie 2008, în baza art. 89 alin.3 din legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, s-a dispus arestarea persoanei solicitate, pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 6 februarie 2008, apreciindu-se că luarea măsurii arestării se impune în cauză pentru a se evita fuga persoanei solicitate, ținând cont și de necesitatea soluționării aspectelor legate de executarea mandatului european de arestare.

Fiind prezentat instanței pentru a se pune în discuție executarea mandatului european de arestare, persoana solicitată a fost audiată în ședința publică de la termenul de azi, arătând că este de acord cu predarea sa către statul italian, cu precizarea că înțelege să invoce regula specialității prev. de art. 100 din Legea nr. 302/2004, modificată.

Potrivit dispoz. art. 90 alin. 4 din Legea nr. 302/2004, modificată, instanța a procedat la întocmirea unui proces verbal în care a fost consemnat aspectul privitor la acordul persoanei solicitate, cu predarea către statul italian.

Ținând cont de dispozițiile art. 93 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, instanța urmează să ia act prin hotărâre, de consimțământul persoanei solicitate la predarea către statul italian și să dispună executarea mandatului european de arestare emis împotriva acestei persoane de către autoritatea judiciară italiană.

Văzând dispoz. art. 90 alin. 9 din Legea nr. 302/2004, modificată, se va menține arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

Văzând și dispoz. art. 192 alin.3 cod pr.penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului și se va dispune plata traducătorului cu suma de 195,75 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGI

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de consimțământul persoanei solicitate, fiul lui - și, născut la 10.09.1966 în Crucii, jud. D, cu același domiciliu, sat crucii nr. 453, jud. D, CI seria - nr. -, CNP -, în prezent deținut în Arestul IPJ D, la predarea către autoritățile judiciare italiene și dispune executarea mandatului european de arestare emis împotriva sa de Tribunalul din, sub condițiile prev. de art. 100 din Legea nr. 302/2004.

Menține arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Dispune plata traducătorului Dogar - cu suma de 195,75 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 februarie 2008.

G - - - -

Grefier,

- -

Red.jud.
IB/ 11.02.2008.

Președinte:Gheorghe Vintilă
Judecători:Gheorghe Vintilă, Mircea Mugurel Șelea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Extradarea pasiva (legea 302/2004). Sentința 36/2008. Curtea de Apel Craiova