Extradarea pasiva (legea 302/2004). Sentința 69/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

SENTINȚA PENALĂ NR.69

Ședința publică din data de 12 mai 2008

PREȘEDINTE: Florentin Teișanu

JUDECĂTOR 2: Paul Mihai Frățilescu

GREFIER - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de autoritatea judiciară PARCHETUL TRIBUNALULUI D E ÎNALTĂ INSTANȚĂ DIN - REPUBLICA FRANȚA, privind executarea mandatului european de arestare cu numărul 75059 emis la data de 18.04.2008, cu număr de referință - privind persoana solicitantă, cetățean român, sexul masculin, fiul lui și, născut la 28 februarie 1983 în România, municipiul P, județul P, domiciliat în România, localitatea Stânii, comuna, județul A, fără forme legale în P,-, județul P, în prezent aflat în Arestul Inspectoratului de Poliție al județului

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns persoana solicitată personal, aflată în stare de reținere în Arestul Inspectoratului Județean de Poliție P, asistată de apărător desemnat din oficiu, avocat, din cadrul Baroului

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Cu acordul instanței, apărătorul desemnat din oficiu, avocat a luat legătura cu persoana solicitată.

Se precizează de persoana solicitată, personal, că acceptă să fie predat voluntar către autoritățile judiciare franceze și că nu înțelege să formuleze opoziție, în deplină cunoștință de cauză, înțelegând consecințele juridice ale consimțământului, în special caracterul irevocabil al acestuia, declarațiile sale și condițiile acceptării predării fiind consemnate în procesul verbal de ascultare atașat la dosarul cauzei.

Curtea aduce la cunoștința persoanei solicitate conținutul art.100 din Legea nr.302/2004, precizându-se de aceasta că nu înțelege să renunțe la regula specialității prevăzută de acest text de lege.

Constatându-se îndeplinite condițiile prev. de art.90 alin.1 - 4 din Legea specială, instanța procedează la întocmirea procesului verbal de ascultare și a procesului verbal de consimțământ la predarea voluntară, semnat în ședință publică de persoana solicitată și avocatul desemnat din oficiu, judecători membrii ai completului de judecată, procurorul reprezentant al Ministerului Public și grefierul de ședință.

La solicitarea instanței, reprezentantul Ministerului Public și avocatul din oficiu al persoanei solicitate, având cuvântul pe rând, precizează că nu mai au alte cereri de formulat.

Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că, nu mai au alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public solicită a se lua act de consimțământul la predare către autoritățile judiciare franceze dat de persoana solicitată, fiind îndeplinite condițiile impuse de prevederile legale cu privire la predarea persoanei solicitate, potrivit dispozițiilor art. 77, 85 și 93 din Legea nr.302/2004 modificată și completată.

Pune concluzii de admitere a solicitării, urmând să se dispună executarea mandatului european de arestare ce face obiectul cauzei de față.

Avocat, având cuvântul pentru persoana solicitată instanței a se lua act de consimțământul voluntar la predare al numitului, urmând a se admite cererea formulată de autoritățile judiciare franceze și executarea mandatului european de arestare emis pe numele acestuia.

Persoana solicitată, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu executarea mandatului european de arestare, urmând să fie judecat numai pentru faptele menționate în mandatul emis pe numele său.

CURTEA,

Analizând lucrările și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:

La data de 10 aprilie 2008 Parchetul Tribunalului d e Înaltă Instanță din -Republica Franța a transmis acestei curți de apel, ca instanță de executare, mandatul european de arestare cu numărul 75059 emis la data de 18.04.2008, cu număr de referință - privind pe numitul, fiul lui și, născut la 28 februarie 1938 în România, municipiul P, județul P, domiciliat în România, localitatea Stânii, comuna, județul A, fără forme legale în P,-, județul P, solicitând-se arestarea și predarea autorităților judiciare franceze, în scopul executării unui rest de pedeapsă de 4 ani și 20 zile închisoare, conform unui mandat de arestare emis de Tribunalul Corecțional din în data de 29.06.2005, la care a fost adăugată și pedeapsa accesorie de interdicție definitivă de intrare pe teritoriul Franței.

Solicitarea s-a formulat în conformitate cu Decizia-Cadru 2002/584/ din 13 iunie 2002 Consiliului Uniunii Europene, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală între statele membre.

S-a atașat mandatul european de arestare numărul 75059 emis la data de 18.04.2008 de Parchetul Tribunalului d e Înaltă Instanță din -Republica Franța care a fost adus de către traducătorul autorizat, traducere care a fost atașată la dosarul cauzei.

Cauza s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 23.04.2008 sub nr-.

În data de 23.04.2008 s-a solicitat procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, reținerea și identificarea persoanei solicitate, reținere ce a fost efectuată prin ordonanța 2718/II/5/2008 din 10.05.2008 iar persoana identificată ca fiind cu datele de stare civilă mai sus menționate. Procurorul a procedat și la audierea persoanei solicitate.

Prin încheierea din data de 11.05.2008 s-a dispus arestarea persoanei solicitate care a fost audiată în data de 12.05.2008, când aceasta învederând că are cunoștință despre existența acestui mandat de arestare, despre faptele ce-i sunt imputate prin acest mandat.

Din conținutul mandatului european de arestare rezultă că în Franța în anul 2003 persoana solicitată în calitate de autor a săvârșit infracțiuni de proxenetism agravat în legătură cu mai multe victime, proxenetism agravat având ca victimă destinată prostituției o persoană abia sosită în precum și uz de amenințare de constrângere de violență sau abuz de autoritate, fapte prevăzute și pedepsite de articolele 225-5,225-7, 225-11, 225-20, 225-21 și 225-24 din codul penal francez,precum și comerțul cu ființe umane. În fapt se arată că în luna iunie 2003 polițiștii din cadrul de a proxenetismului au aflat că un grup de proxeneți români aveau sub control mai multe prostituate care-și desfășurau activitatea în 18. Se afirmă despre prostituate că numărul lor creștea în continuu și că făceau parte dintr-o rețea organizată de români aparținând comunității de țigani dintre care cei mai mulți locuiau într-o din l quais du. S-a mai menționat că în urma anchetei urma să se stabilească dacă acestor tinere recrutate din România li s-a promis o slujbă bine plătită în Franța. Odată sosite în Franța acestea au fost sechestrate în li s-au confiscat pașapoartele iar cele care refuzau să se prostitueze au fost bătute și violate înainte de a fi convinse să facă trotuarul, loc unde erau supravegheate de proxeneți. Ele erau private de hrană dacă nu aduceau cel puțin 100 euro. a fost interpelat într-unul din corturile din fiind desemnat de către o victimă ca proxenet ce avea mai multe femei ce lucrau pentru el.

Se menționează în conținutul mandatului că pentru aceste fapte persoana solicitată a stat în detenție provizorie de la 24.09.2003 și până la 03.009.2004 rămânând de executat în continuare o pedeapsă de 4 ani și 20 de zile închisoare.

Fiind de acord cu predarea către autoritățile judiciare franceze, curtea în ședință publică din data de 12.05.2008 a întocmit un proces verbal prin care s-a luat act de consimțământul în sensul celor de mai sus dat de către persoana solicitată care a fost semnat de către, membrii completului de judecată, reprezentantul Ministerului Public, grefier, persoana solicitată și apărătorul acestuia. De asemenea prin acest proces verbal a declarat că dorește să beneficieze de drepturile conferite de regula specialității, consemnate de art. 100 din Legea 302/2004.

Curtea constatând că sunt îndeplinite dispozițiile Deciziei Cadru 2002/584/ a Consiliului Uniunii Europene precum și cerințele Legii 302/2004 va lua act de consimțământul persoanei solicitate și va dispune predarea acesteia către autoritățile franceze în vederea executării mandatului european ce face obiectul cauzei de față.

Se va lua act că persoana solicitată a fost reținută 24 de ore în baza Ordonanței 2718/II/5/2008 din 10 mai 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, și arestată prin încheierea de ședință din 11.05.2008 a Curții de Apel Ploiești, urmând să dispună menținerea acestei stări de arest.

Va dispune notificarea prezentei hotărâri persoanei solicitate, prin administrația Inspectoratului de Poliție al județului P, cu sediul în municipiul Câmpina, județul P, și autorității judiciare emitente Parchetului Tribunalului d e Înaltă Instanță din - Republica Franța precum și comunicarea acesteia autorității judiciare emitente a mandatului european de arestare Parchetului Tribunalului d e Înaltă Instanță din - Republica Franța, Ministerului Administrației și Internelor - Centrul de Cooperare Internațională - Biroul Național Interpol, precum și Ministerului Justiției -Direcția Drept Internațional și Tratate, Inspectoratului Județean de Poliție

Văzând și disp. art. 192 alin.3 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de autoritatea judiciară PARCHETUL TRIBUNALULUI D E ÎNALTĂ INSTANȚĂ DIN - REPUBLICA FRANȚA, privind executarea mandatului european de arestare numărul 75059 emis la data de 18.04.2008, cu număr de referință - și în consecință:

În baza art. 93 alin. 1 din Legea nr. 302 /2004 modificată, ia act că persoana solicitată, cetățean român, sexul masculin, fiul lui și, născut la 28 februarie 1938 în România, municipiul P, județul P, domiciliat în România, localitatea Stânii, comuna, județul A, fără forme legale în P,-, județul P, în prezent aflat în Arestul Inspectoratului de Poliție al județului P, cetățean român, naționalitate română, căsătorit,fără copii, absolvent 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, de religie creștin ortodoxă, CNP -, seria -, nr.-, eliberată de SPCLEP- la data de 01.08.2007, fără antecedente penale, fără alt domiciliu sau reședință în România sau străinătate, limba cunoscută - română, posedă pașaport emis de autoritățile române, în prezent aflat în Arestul Inspectoratului de Poliție al județului P, consimte la predarea către statul francez, în vederea arestării și predării pentru executarea pedepsei de 4 ani și 20 zile închisoare, plus interdicția definitivă de a intra pe teritoriu.

În baza art. 94 din Legea nr. 302 /2004 modificată dispune predarea persoanei solicitate către autoritățile statului francez cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității potrivit art.87 alin.2 și art.100 din Legea nr.302/2004 modificată și completată prin Legea nr.224/2006 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, adoptată de statul român pentru transpunerea art.27 a Deciziei - Cadru nr.2002/584/ din 13 iunie 2002 Consiliului Uniunii Europene privind mandatul de arestare european și procedurile de predare între Statele Membre.

Constată că persoana solicitată a fost reținută pe o durată de 24 ore conform Ordonanței nr.2718/II/5/2008 din 10 mai 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, și arestată prin încheierea de ședință din data de 11 mai 2008 Curții de Apel Ploiești definitivă prin nerecurare.

Menține starea de arest a persoanei solicitate.

Dispune notificarea prezentei hotărâri persoanei solicitate, prin administrația Inspectoratului de Poliție al județului P, cu sediul în municipiul Câmpina, județul P, și autorității judiciare emitente Parchetului Tribunalului d e Înaltă Instanță din - Republica Franța.

Dispune comunicarea hotărârii definitive autorității judiciare emitente a mandatului european de arestare Parchetului Tribunalului d e Înaltă Instanță din - Republica Franța, Ministerului Administrației și Internelor - Centrul de Cooperare Internațională - Biroul Național Interpol, precum și Ministerului Justiției -Direcția Drept Internațional și Tratate, Inspectoratului Județean de Poliție

Onorariu apărător din oficiu în cuantum de 60 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 mai 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - - -

GREFIER,

- -

Red. T/ DC.

6 ex./12.05.2008

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

Președinte:Florentin Teișanu
Judecători:Florentin Teișanu, Paul Mihai Frățilescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Extradarea pasiva (legea 302/2004). Sentința 69/2008. Curtea de Apel Ploiesti