Falsul în declarații (art. 292 cod penal). Decizia 600/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Ședința publică de la 11 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Chirilă
JUDECĂTOR 2: Ciubotariu
JUDECĂTOR 3: Dan Anton
Grefier - -
DECIZIA PENALĂ Nr. 600
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol judecarea contestație in anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei penale nr.560 din data de 13.09.2005, pronunțata de Curtea de APEL IAȘI, in dosarul penal nr.3068/2005 având ca obiect "falsul in declarații (art.292 Cod penal).
La apelul nominal făcut in ședința publica, lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 4 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, parte integrantă a prezentei decizii când, pentru a fi depuse concluzii scrise de către apărătorul contestatorului, instanța a dispus amânarea pronunțării pentru azi 11 2007.
INSTANȚA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr- din 13.05.2008 condamnatul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 560/13. 09. 2005 a Curții de APEL IAȘI.
În motivarea contestației se invocă dispozițiile art. 386 lit. b,c, Cod procedură penală.
Astfel se arată că, la termenul la care s-a judecat cauza în recurs, inculpatul a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța.
De asemenea, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. lit. f - i, cu privire la care existau probe în dosar, și anume, cazul prevăzut de art. 10 lit. f Cod penal, în sensul că lipsește sesizarea organului competent ori altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale cu privire la infracțiunea prev. de art. 239 alin. 1, 2, 3 Cod penal. În ce privește infracțiunile de fals în declarații și cea prevăzută de art. 36 alin. 2 din Decretul nr. 328 /1966, se arată că a intervenit grațierea.
Contestatorul arată că nu a fost ascultat în fața instanțelor de fond și apel - în condițiile în care instanța a schimbat încadrarea juridică a faptei prin hotărâre, iar neaudierea îl prejudiciază prin aceea că i-au fost interzise toate drepturile prevăzute de art. 64 Cod penal, iar el este medic.
În dovedirea contestației, condamnatul a depus la dosarul cauzei actele de la filele 10 - 35 și 56 - 66.
S-a atașat dosarul penal nr. 3068 /2005 al Curții de APEL IAȘI, în care s-a pronunțat decizia penală nr. 560 /13.09. 2005 și dosarul penal nr-, în care s-a pronunțat decizia penală nr. 256/08.05.2008 a Curții de APEL IAȘI.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
Prin decizie penală nr. 560 /13.09.2005 a Curții de APEL IAȘIs -a respins ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.137 / 22.02.2005. a Tribunalului Iași, pe care a menținut-o și inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 4590 din 23 octombrie 2003, pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr. -/2002, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 8 iunie 1957 în I, cunoscut cu antecedente penale, la următoarele pedepse pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni, în condițiile concursului real:
1) 5 luni închisoarea pentru săvârșirea la data de 18 septembrie 2001 a infracțiunii "fals în declarații", prevăzută și pedepsită de art. 292 Cod penal;
2) 1 an închisoare pentru săvârșirea, la data de 19 iulie 2003, a infracțiunii "conducere pe drumurile piublice unui autoturism de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat prevăzută de art. 36 alin. 2 din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, 40 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. 2 din Decretul nr. 328/1966 cu aplicare art. 41 alin. 2 Cod penal;
3) 2 ani închisoare pentru săvârșirea, la data de 19 iulie 2002, a infracțiunii "ultraj" prevăzută și pedepsită de art. 239 alin. 1, 2, 3, 4 Cod penal, cu aplicarea art. 40 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice dată faptei, în baza art. 334 Cod penal, din infracțiunea prevăzută de art. 239 alin. 2 Cod penal.
S-a constatat că infracțiunea prevăzută de art. 292 Cod penal pentru care inculpatului i s-a aplicat pedeapsa de la punctul 1 din hotărâre este concurentă (concurs real) cu infracțiunea prevăzută de art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 328/ 1966, săvârșită la data de 29 august 2001, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare cu suspendarea condiționată executării pedepsei prin sentința penală nr. 2087/09.04.2002 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la 8 mai 2002 și, în consecință:
În baza dispozițiilor art. 85 Cod penal s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2087/2002 a Judecătoriei Iași.
În baza dispozițiilor art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal se contopește pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2087/2002 a Judecătoriei Iași cu pedeapsa de la punctul 1, de 5 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare și, în baza dispozițiilor art. 85 alin. 3 Cod penal cu trimitere la art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante astfel obținută (de 5 luni închisoare) pe durata termenului de încercate de 2 ani și 5 luni, calculat de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 2087/09 aprilie 2002 a Judecătoriei Iași (8 mai 2002).
S-a constatat că infracțiunile pentru care inculpatului i s-au aplicat pedepsele de la punctele 2 și 3 din prezenta hotărâre au fost săvârșite în cursul termenului de încercare sus-stabilit, și în consecință:
În baza dispozițiilor art. 83 Cod penal s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 5 luni închisoare stabilită la punctul 4 din prezenta hotărâre și s-au repus în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează:
- pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2087/2002 a Judecătoriei Iași, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966;
- pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință penală (la punctul 1) pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 292 Cod penal;
În baza dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002 constată că cele 2 pedepse devenite executabile, prin revocarea beneficiului suspendări condiționate, sunt grațiate în întregime și condiționat.
În baza dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a grațiat în întregime și condiționat și pedeapsa de la punctul 2 din prezenta hotărâre, de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 36 alin. 2 din Decretul nr. 328/1966 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și 40 Cod penal, inculpatului rămânându-i spre executare pedeapsa de la punctul 3, de 2 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 239 alin. 1, 2, 3 și 4 Cod penal.
Pedeapsa unică de executat pentru inculpatul - 2 ani închisoare.
Pe durata și în condițiile art. 71 cod penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor enumerate în art. 64 Cod penal.
S-a constatat că partea vătămată A nu s-a constituit parte civilă.
În baza dispozițiilor art. 348 Cod procedură penală s-a dispus desființarea totală a următoarele înscrisuri: dovada seria N nr. - eliberată la 19 iulie 2002, de Poliția Rutieră I; adeverința nr. - eliberată de Poliția I la 18 septembrie 2001, dovadă seria N nr. - eliberată la 19 septembrie 2001de
În baza dispozițiilor art. 191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să achite statului 1.000.000 lei, cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut pe deplin dovedită următoarea situație de fapt:
Inculpatul a fost posesor al permisului de conducere pentru categoria B de autovehicule din anul 1983.
La data de 30 august 2001 a fost depistat în trafic conducând un autoturism în stare d ebrietate - faptă pentru care a fost trimis în judecată în dosarul nr. 5992/p/2901 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași fiind condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei prin sentința penală nr. 2087/9 aprilie 2002 a Judecătoriei Iași.
Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 42 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966, permisul inculpatului trebuia reținut de către organele de poliție în vederea anulării odată cu constatarea infracțiunii.
Pentru a evita acest lucru, inculpatul a decis să declare permisul de conducere ca fiind pierdut în împrejură neprecizate reintrând în conflict cu legea penală în următoarele împrejurări:
La data de 18 septembrie 2001, inculpatul s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului I și a declarat în fals faptul că a pierdut permisul de conducere și certificatul de înmatriculare în împrejurări neprecizate, împrejurare în care organele de poliție au eliberat o dovadă înlocuitoare.
În realitate însă, cele două elemente au rămas asupra sa în ideea de a le folosi în cazul în care va mai fi oprit pentru control de către organele de poliție vizând pe faptul că verificările din teren a situației juridice a permisului de conducere se efectuează cu greutate.
Depistarea sa în aceste condiții a avut loc la data de 19 iulie 2002, când patrula poliției rutiere formată de agentul de poliție A și ce efectuau potrivit planificării serviciul de supraveghere și control al traficului rutier, cu autoturismul - pe șoseaua din I, a sesizat prezența în trafic a autoturismului marca 1310, având numele de înmatriculare - la volanul căreia se afla inculpatul și care la vederea patrulei a virat brusc stânga pătrunzând pe strada -.
Această reacție a atras atenția celor doi lucrători de poliție care au procedat la urmărirea mașinii ajungând-o din urmă la scurt timp după ce inculpatul a oprit în fața blocului 1201 și a stins sistemul de lumini pentru a crea impresia că se află în staționare, în interiorul autoturismului începând chiar să consume o sticlă de bere pe care o avea în autoturism
Cei doi lucrători de poliție s-au apropiat însă și i-au solicitat actele la control, fapt ce l-a iritat pe inculpat, acesta coborând după mai multe discuții de la volan și începând să-i adreseze insulte de genul: "puțoiule", "" etc. și amenințări că îl va da afară din poliție agentului de poliție A, intenționând în același timp să părăsească zona. În aceste condiții, agentul de poliție a încercat să-l oprească prinzându-l cu mâna de braț, împrejurări în care acesta l-a lovit cu palma peste mână și l-a bruscat pe subofițer împingându-
Această reacție a impus o reacție mai fermă din partea polițiștilor care și-au manifestat intenția de a-l încătușa pe inculpat, împrejurări în care acesta s-a liniștit și a acceptat să prezinte actele pentru control, printre documentele prezentate numărându-se și permisul de conducere pe care anterior îl declarase pierdut.
Necunoscând adevărata situație juridică a acestuia, lucrătorii de poliție au procedat la sancționarea sa contravențională sens în care au întocmit procesul - verbal seria - nr. - pentru faptul de a fi condus autoturismul pe strada - Națională, sub influența alcoolului;
După plecarea organelor de poliție, deși permisul său de conducere a fost reținut pe bază de dovadă (fără valabilitate) inculpatul a urcat la volanul mașinii și și-a continuat deplasarea.
Ulterior, după ce inculpatul a contestat măsura, lucrătorii de poliție au constatat că permisul său de conducere se afla în poziție " reținut în vederea anulării" și au declanșat cercetările în cauză;
În drept, s-a stabilit că fapta inculpatului de a fi declarat în fals în ziua de 19 septembrie 2001, în fața organelor de poliție, faptul pierderii în împrejurări neprecizate a permisului de conducere în scopul de a evita reținerea acestuia în vederea anulării, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii "fals în declarații" prevăzută și pedepsită de art. 292 Cod penal.
Fapta aceluiași inculpat de a fi condus în baza aceleiași rezoluții infracționale, pe drumurile publice din municipiul I, în noaptea de 19 iulie 2002, în 2 rânduri un autoturism în condițiile în care permisul de conducere era anulat, ca efect al sentinței penale nr. 2087/9 aprilie 2002 a Judecătoriei Iași, definitivă la 8 mai 2002, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 36 alin. 2 din Decretul nr. 328/1966 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 40 Cod penal, având în vedere condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4 luni închisoare, dispusă prin sentința penală nr. 2087/2002. În consecință, se va schimba încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare.
Fapta inculpatului de a fi adresat injurii, amenințări și de a-l fi bruscat și lovit, cu ocazia depistării în trafic în ziua de 19 iulie 2002, pe agentul de poliței A, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "ultraj" prevăzută și pedepsită de art. 1, 2, 3 și 4 Cod penal, cu aplicarea art. 40 Cod penal (având în vedere condamnarea anterioară) procedându-se, conform art. 334 Cod procedură penală, la schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare a instanței;
La alegerea pedepsei și a modului de executare instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare expuse în art. 72 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă fixate în lege, ansamblul condițiilor săvârșirii infracțiunilor ce reflectă gradul de pericol social concret al infracțiunilor dat de persistența inculpatului în atitudinea de dispreț față de legea penală, cu atât mai gravă cu cât inculpatul este o persoană cu studii superioare, persoana inculpatului care nu este la primul contact cu legea penală și care a avut o poziție procesuală necorespunzătoare, îngreunând cercetările.
Față de cele reținute, instanța a optat pentru pedeapsa cu închisoarea orientată sper minimul special prevăzut de lege cu executarea în regim de detenție, apreciind că astfel se realizează scopul preventiv al pedepsei și funcțiile ei educative, de constrângere.
În termen împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, soluția primei instanțe fiind criticată pentru motive de nelegalitate și netemeinicie în susținerea cărora s-a invocat că:
- s-a reținut în mod greșit comiterea de către inculpat a faptei incriminate prin dispozițiile art. 36 alin. 2 din Decret 328/1966, în condițiile în care la dosarul cauzei nu există nici un mijloc de probă din care să rezulte că la data de 19 iulie 2002 permisul de conducere al inculpatului ar fi fost reținut în vederea anulării, conform dispozițiilor art. 42 alin. 3 din Regulament, adresa emisă de Biroul de Poliție Rutieră în acest sens neavând indicat numărul înregistrării și data emiterii și fiind ca urmare lipsită de relevanță probatorie;
- a fost încălcat dreptul inculpatului la un proces echitabil în condițiile în care cercetarea penală pentru comiterea infracțiunii de ultraj a fost efectuată de partea vătămată A care a audiat și consemnat personal declarația martorilor, a întocmit procesul-verbal de constatate și a semnat declarațiile martorilor în calitate de reprezentant al organului de cercetare penală;
De asemenea, s-a susținut că atât existența faptei de ultraj, cât și vinovăția inculpatului în comiterea acestei infracțiuni au fost reținute de prima instanță pe baza unui material probator insuficient și greșit interpretat, fiind astfel încălcată prezumția de nevinovăție ce operează în favoarea inculpatului.
Referitor la infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 292 Cod penal, apelantul invocă lipsa intenției și a consecințelor juridice ale faptei sale, întrucât la data la care a sesizat organele de poliție pierderea permisului de conducere avea convingerea că această situație este reală și nu știa unde sunt actele respective.
În subsidiar, inculpatul apelant solicită reindividualizarea pedepsei aplicate în raport de circumstanțele personale și aplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002 cu privire la pedepsele aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 292 Cod penal și art. 36 alin. 2 din Decretul 328/1966.
Tribunalul,verificând actele și lucrările dosarului de fond și sentința criticată prin prisma motivelor de apel invocate dar și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin. 2 Cod procedură penală a constatat următoarele:
Pentru a stabili situația de fapt expusă, instanța de fond a administrat în cauză toate probele necesare aflării adevărului cu privire la împrejurările comiterii faptelor și persoana autorului, vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 36 din Decretul nr. 328/1966, art. 292 și art. 239 Cod penal, fiind corect reținută, în deplină concordanță cu ansamblul probelor ce a fost legal administrat și temeinic apreciat.
Astfel, din probele administrate rezultă că în noaptea de 29/30 august 2001, inculpatul a fost depistat de organele de poliție conducând pe drumurile publice autoturismul proprietate sa, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășea limita legală (1,20 gr. %o). În această împrejurare, conform dispozițiilor art. 42 din Decretul 328/1966, s-a dispus reținerea permisului de conducere categoria nr. - eliberat de I, sens în care ofițerul de poliție ce a constatat comiterea infracțiunii a înaintat un raport Serviciului de Poliție Rutieră I (fila 27 dosar urmărire penală) în vederea anulării permisului.
Deși, conform dispozițiilor art. 44 pct. 2 și pct. 10 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 328/1966 conducătorii autovehiculelor au obligația de a avea asupra lor și de a prezenta pentru control ofițerilor sau subofițerilor de poliție, permisul de conducere și certificatul de înmatriculare (nerespectarea acestor obligații constituind contravenție prevăzută de art. 126 modificat prin nr.HG 582/1994) inculpatul nu a prezentat organelor de poliție actele menționate declarând că nu le are asupra sa (procesul-verbal de constatare, declarațiile inculpatului și martorului dosar nr. 24978/2001 al Judecătoriei Iași ).
Ca urmare s-au apreciat neîntemeiate susținerile inculpatului apelant vizând faptul că permisul de conducere nu i-a fost ridicat și reținut în mod concret de organele de poliție, întrucât acesta nu poate invoca propria sa turpitudine pentru nepredarea efectivă a documentelor menționate; Neîntemeiate s-au constatat și susținerile privind condițiile de formă ale adresei Biroului de Poliție Rutieră, de vreme ce aceste neregularități nu au fost invocate în cursul urmăririi penale și nici în cursul judecății în fond a cauzei ce a constituit obiectul dosarului nr. 24978/2001 al Judecătoriei Iași și în care înscrisul menționat a constitui mijloc de probă.
De altfel, trebuie remarcat că, în conformitate cu dispozițiile art. 42 pct. b din Decretul nr. 328/1966, ca urmare a rămânerii definitive de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 37 alin. 1 din Decret 328/1966 permisul de conducere eliberat inculpatului de I la data de 13 iunie 1991 a fost anulat la data de 23 2004 (adresa nr. 27830 din 25 2004 a I - Serviciul Poliției Rutiere).
Potrivit art. 42 alin. ultim din Decretul 328/1966 în cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a și b permisul de conducere va fi reținut în vederea anulării, odată cu constatarea săvârșirii infracțiunii (art. 37 alin. 1 în cazul inculpatului ) normă în raport de care este evident că încadrarea juridică a faptei inculpatului de a conduce pe drumurile publice a unui autovehicul la data de 19 iulie 2002, după ce permisul de conducere i-a fost reținut în vederea anulării (la data de 30 august 2001) a fost legal efectuată de prima instanță, motivele de apel invocate atât sub aspectul probator, cât și al calificării faptei fiind nefondate.
exclusiv pe susțineri subiective sunt și criticile formulate de apelant referitoare la contextul probator în care a fost reținută comiterea la data de 18 septembrie 2001, faptei de fals în declarații prevăzută de art. 292 Cod penal.
Potrivit art. 121 - 123 din Regulamentul de aplicare Decretului nr. 328/1966 care reglementează procedura în cazul pierderii, furtului sau distrugerii permisului de conducere, aceste fapte trebuie declarate în termen de 48 ore de la constatare, ulterior fiind instituite obligații corelative - de publicare a pierderii în Monitorul Oficial și, respectiv, de depune originalul în termen de 48 ore, în cazul în care titularului i s-a eliberat un duplicat - obligații a căror nerespectare antrenează, de asemenea, răspunderea contravențională conform dispozițiilor art. 126 din Regulamentul modificat prin nr. 582/1994;
În condițiile în care inculpatul nu s-a conformat dispozițiilor legale și nu a efectuat nici un demers pentru obținerea unui duplicat al permisului după pretinsa pierdere și nici după ce - așa cum rezultă din propriile declarații și permisul de conducere i-ar fi fost adus la domiciliu de către o persoană necunoscută - este evident că declarația dată la 18 septembrie 2001 (fila 26 dosar urmărire penală) cu privire la pierderea documentelor (fără a fi precizate date sau împrejurări) este necorespunzătoare adevărului intenția constatată a inculpatului de eludare a dispozițiilor legale fiind confirmată și de atitudinea sa în momentul depistării în trafic la data de 19 iulie 2002 când a negat din nou că ar avea asupra sa vreun act (declarațiile martorilor, și OG ).
În raport de dispozițiile procedurale ce reglementează competența și efectuarea urmăririi penale se apreciază ca fiind pur speculative și susținerile inculpatului - apelant privind modalitatea și datele la care au fost efectuate actele de urmărire penală cu privire la infracțiunea de ultraj, de subliniat fiind doar faptul că audierea inițială a martorilor de către partea vătămată a fost efectuată în calitate de agent constatator cu privire la circumstanțele depistării în trafic a conducătorului auto și cu privire la fapta de ultraj, începerea urmăririi penale pentru această faptă fiind dispusă ulterior, ca urmare a audierii martorilor de către procuror, context în care pretinsa încălcare a dispozițiilor legale putea fi invocată de inculpat în condițiile dispozițiilor art. 197 alin. 4 Cod procedură penală.
Din coroborarea declarațiilor părții vătămate A cu depozițiile martorilor, și OG - care au asistat la desfășurarea incidentului - a rezultat că în circumstanțele legitimării sale de către organele de poliție inculpatul a adresat injurii și comis acte de violență asupra părții vătămate A care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitatea sa de agent principal în cadrul Poliției Municipiului I - Biroul Poliție Rutieră. Ca urmare, în mod pe deplin justificat instanța de fond a înlăturat ca fiind izolate în contextul probator și evident subiective, afirmațiile inculpatului privind atitudinea ireverențioasă a subofițerului de poliție și circumstanțele desfășurării incidentului, cu atât mai mult cu cât martorul - (fila 61 dosar fond) care confirmat inițial varianta inculpatului, a revenit succesiv asupra declarațiilor susținând doar în parte relatarea incidentului de către inculpat.
Față de aceste considerente, s-a constatat că și sub aspectul temeiniciei probelor și a modalității de interpretare a acestora, criticile apelantului sunt neîntemeiate, imposiblitatea audierii nemijlocite de către instanța de fond a martorilor menționați nefiind imputabilă instanței și lipsită de relevanță asupra forței probante a depozițiilor în condițiile în care, instanța de fond a depus toate diligențele necesare aducerii și ascultării nemijlocite a martorilor dar, demersurile au fost lipsite de finalitate, s-a constatat incidența și s-a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 327 alin. 3 Cod procedură penală.
Și sub aspectul tratamentului sancționator aplicat în cauză s-a constatat că instanța de fond a făcut o corectă evaluare a circumstanțelor comiterii faptelor și a elementelor ce caracterizează persoana inculpatului, pedepsele aplicate fiind just individualizate cu respectarea tuturor criticilor prevăzute de art. 72 Cod penal, inclusiv în ceea ce privește modalitatea de executare.
În raport de antecedentele penale ale inculpatului, s-a reținut că instanța de fond a făcut o corectă și legală aplicare în cauză a dispozițiilor legale privind concursul de infracțiuni și art. 85 Cod penal privind anularea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate.
Referitor la antecedentele penale ale inculpatului s-a reținut din referatul întocmit de executări penale al Tribunalului Iași, că prin sentința penală nr. 507 din 30 iunie 2003 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia nr. 858 din 12 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni comise în perioada 2001 - 2002, la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 86 ind. 1 Cod procedură penală, aceste infracțiuni fiind de asemenea concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința apelată.
Cum aplicarea în acest stadiu procesual a dispozițiilor art. 33 și 34 Cod penal constituie o agravare a situației inculpatului în propria cale de atac, s-a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 372 Cod procedură penală, eventuala contopire a pedepselor urmând a fi efectuată la solicitarea inculpatului printr-o cerere corespunzătoare.
Față de cele expuse și constatând că hotărârea criticată nu este afectată de vreun viciu în stabilirea adevărului sau în aplicarea legii, în baza dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
În termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 alin. 1 Cod procedură penală, decizia instanței de apel a fost recurată de inculpat și criticată pentru nelegalitate și netemeinicie prin prisma cazurilor de recurs prevăzute de art. 385 ind. 9 pct. 10, 12 și 17 ind. 1 Cod procedură penală și a solicitat casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
A motivat inculpatul recurent că urmărirea penală a fost făcută de partea vătămată - lucrător de poliție - care are interes în cauză iar procurorul numai a confirmat actele efectuate de acesta iar instanța a încălcat principiul nemijlocirii administrării probelor, încălcându-se astfel prezumția de nevinovăție și principiul aflării adevărului. În acest mod susține inculpatul că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, așa cum prevăd dispozițiile CEDO.
A mai susținut inculpatul că nelegal s-a dispus condamnarea lui pentru infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 1 - 4 Cod penal, deoarece nu există dovezi certe de vinovăție.
Cu privire la infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 292 Cod penal, de asemenea susține inculpatul că a fost condamnat nelegal deoarece faptei îi lipsește un element constitutiv - deoarece declarația prin ea însăși nu era aptă să producă efecte juridice în sensul anulării permisului de conducere.
Analizând criticile formulate, se constată că au fost reiterate criticile formulate la instanța de apel.
Instanța de apel a analizat în detaliu fiecare din aceste motive și în baza dovezilor existente la dosar, interpretate în conformitate cu art. 63 cod procedură penală pronunțat o decizie legală.
Urmărirea penală în cauză nu a fost efectuată de lucrătorul de poliție - parte vătămată în cauză, ci a fost efectuată de procuror, așa cum rezultă din probatoriul administrat și aflat la filele 12 - 36 dosar urmărire penală.
Agentul de poliție - parte vătămată în dosar nu a întocmit decât procesul - verbal de sesizare din oficiu și a luat declarațiile a doi martori oculari - și OG, martori care ulterior în cursul urmăririi penale au fost audiați de procuror.
Actele procesuale efectuate de agentul de poliție - se subscriu obligațiilor de serviciu, exercitate în temeiul art. 221 alin. 1 Cod procedură penală și nu constituie decât o sesizare din oficiu privind săvârșirea infracțiunilor.
Ulterior, prin referatul din 21 octombrie 2002, agentul de poliție a propus declinarea competenței și prin procesul verbal in 21 octombrie 2002, procurorul a dispus începerea urmării penale, care a fost efectuată în întregime de acesta, așa cum prevăd dispozițiile art. 209 alin. 3 Cod procedură penală.
În ce privește încălcarea principiului nemijlocirii, prin imposiblitatea audierii unui martor din lucrări - pentru care instanța a uzat de toate măsurile procedurale se constată că instanțele au procedat legal.
Din încheierea de dezbateri din 9 octombrie 2003 aflată la fila 159 din dosarul instanței de fond, rezultă că au fost respectate dispozițiile art. 327 alin. 3 Cod procedură penală - fiind citită depoziția dată în cursul urmăririi de acesta.
La acel termen, inculpatul a lipsit deși avea termen în cunoștință, dar a fost reprezentat legal, în condițiile art. 174 Cod procedură penală de apărătorul ales, care nu a făcut obiectul cu privire la împrejurările relatate de martor.
Imposibilitatea audierii nemijlocite a martorilor nu este imputabilă instanței și atât timp cât depozițiile făcute se coroborează cu celelalte mijloace de probă, just instanțele au evaluat declarațiile date, în aprecierea probatoriului cu ocazia deliberării.
Pentru cele precedente, se reține că dreptul inculpatului - recurent la un proces echitabil a fost respectat, așa cum prevăd dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Instanța de apel a pronunțat o decizie legală și prin prisma criticilor privind infracțiunile de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 1 - 4 Cod penal și fals în declarații prevăzută de art. 292 Cod penal.
Prin interpretarea justă a probelor vis-a-vis de condițiile de incriminare prevăzute pentru cele două infracțiuni, legal instanța de apel a menținut condamnarea inculpatului.
Instanța de apel a analizat în detaliu aspectele pentru care a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale celor două infracțiuni, procedând astfel la o justă interpretare a legii și la o corectă încadrare juridică. Urmează ca în conformitate cu art. 385 ind. 15 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, să fie respins, ca nefondat, recursul inculpatului.
Codul d e procedură penală prevede în art.386 cazurile în care se poate face contestație în anulare împotriva hotărârilor penale definitive, iar în art. 388, termenul de introducere.
Examinând contestația formulată de condamnatul, prin
prisma motivelor invocate, instanța apreciază că aceasta este inadmisibilă, cu privire la motivele vizând dispozițiile art. 386 lit. b,c Cod procedură penală și nefondată cu privire la motivul privind dispozițiile art. 386 lit. e Cod procedură penală, urmând a fi respinsă.
Astfel, prin decizia penală nr. 256 /08.05.2008 a Curții de APEL IAȘI, dată în dosarul pen. nr- s-a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei penale nr. 560 /13.09.2005 a Curții de APEL IAȘI, contestație întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. b, c Cod procedură penală
În motivarea acestei decizii se arată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, din 20.02.2008, contestatorul a solicitat, pe calea contestației în anulare, anularea deciziei penale nr.560 din 13.09.2005 a Curții de APEL IAȘI pronunțată în dosarul 3068/2005, în condițiile art.386 alin.1 lit. "c" Cod procedură penală, în sensul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art.10 lit. f-i Cod procedură penală și cu privire la care existau probe la dosar.
În concret, invocă existența cazului prevăzut la art.10 lit. "f" Cod procedură penală, respectiv lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.
Astfel, arată contestatorul în motivele expuse în scris că prin sentința penală nr.4590 din 23.10.2003 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr. 560 din 13.09.2005 a Curții de Apel Iași, a cărei anulare se solicită, a fost condamnat, printre altele, și pentru infracțiunea prevăzută de art.239 al.1, 2, 3, 4 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din art.239 alin.2 Cod penal, astfel cum fusese sesizată instanța prin rechizitoriu.
Or, cu privire la această faptă nu există nici o sesizare din oficiu sau un denunț, în cauză urmărirea penală nu a fost efectuată de procuror, așa cum prevăd obligatoriu dispozițiile art.208 Cod procedură penală, astfel că instanța nu a fost sesizată în mod legal, respectiv lipsește sesizarea pentru infracțiunea prevăzută de art.239 alin.1, 3, 4 Cod penal.
În concluziile pe fondul cauzei, cu privire la admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, contestatorul a invocat și cazul prevăzut de art.386 alin.1 lit. "b" Cod procedură penală, în sensul că a fost în imposibilitate de a se prezenta la termenul când s-a soluționat cauza în recurs și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, fără a indica motivele și dovezile care l-au adus într-o astfel de imposibilitate.
Analizând motivele de anulare invocate, raportat la actele și lucrările dosarului, Curtea constată că nu este întemeiată prezenta contestație pentru considerentele ce vor fi expuse.
Contestația în anulare este o cale de atac prin care cei care au pierdut anumite drepturi sau prerogative din cauza unui act procedural nul sunt repuși în aceste drepturi.
Folosirea contestației în anulare este prevăzută în anumite cazuri expres prevăzute de lege, printre care și cel în care instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art.10 lit. f-j Cod procedură penală, cu privire la care existau probe în dosar, caz prevăzut de dispozițiile art.386 lit. "c" Cod procedură penală.
Dintre cazurile care conduc la încetarea procesului penal, contestatorul a înțeles să își motiveze cererea pe cazul prevăzut de art.10 lit. "f" Cod procedură penală, respectiv atunci când lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizația sau sesizarea organului competent ori altă condiție prevăzută de lege necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv lipsa sesizării instanței de fond prin rechizitoriul procurorului pentru infracțiunea prevăzută de art.239 al.1, 3, 4 Cod penal.
Prin rechizitoriul procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, întocmit la data de 4.11.2002 în dosarul 5790/P/2002 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea, în condițiile art.33 lit. "a" Cod penal, a infracțiunilor prevăzute de art.292 Cod penal, art.36 alin.2 din 328/1966 republicat cu
aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.239 alin.2 Cod penal, împotriva părții vătămate A, constând în aceea că a adresat injurii și amenințări acestuia și totodată, l-a bruscat și l-a lovit pe acesta, în timp ce se afla în exercițiul funcțiunii.
Prin sentința penală nr.4590 din 23.10.2003, Judecătoria Iașia dispus, printre altele, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.239 alin.1, 2, 3, 4 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice, potrivit dispozițiilor art.334 Cod procedură penală, din infracțiunea prevăzută de art.239 alin.2 Cod penal. Schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriul procurorului cu privire la infracțiunea de ultraj a fost determinată de modificările aduse Codului penal și în urma cărora art.239 Cod penal i s-a dat o nouă numerotare a alineatelor, faptele astfel cum au fost reținute în rechizitoriu în materialitatea lor încadrându-se în dispozițiile art.239 alin.1, 2, 3 și 4 Cod penal.
Încadrarea juridică a faptei presupune realizarea de către organele judiciare a unei concordanțe întreconținutul legalal infracțiunii șiconținutul concretal acesteia. Prinîncadrarea juridică a faptei se stabilește textul din legea penalăcare prevede și sancționează fapta socialmente periculoasă ce face obiectul cauzei penale.
Cum dispozițiile legii penale pot cunoaște modificări de formă și de conținut pe parcursul judecării unei cauze penale, instanța este obligată să procedeze la concordanța dintre fapta cu care a fost investită și textul de lege în vigoare la momentul soluționării cauzei.
Așa cum am precizat mai sus, dispozițiile art.239 Cod penal, ce incriminează infracțiunea de ultraj, au cunoscut modificări în ce privește numerotarea alineatelor de la momentul întocmirii rechizitoriului și până la momentul judecării, conținutul material al infracțiunii rămânând în esență neschimbat, astfel că instanța a procedat la "realizarea concordanței între conținutul legal al infracțiunii și conținutul concret al acesteia" prin intermediul instituției prevăzută de art.334 Cod procedură penală.
Atât pentru încadrarea juridică a faptei reținută în rechizitoriu, cât și pentru noua încadrare juridică reținută de către instanță urmărirea penală se începe din oficiu, iar sesizarea instanței se face prin rechizitoriul procurorului.
Susținerile contestatorului privind lipsa unei sesizări din oficiu pentru infracțiunea reținută de instanță sunt lipsite de temei.
Astfel, la 6 dosar urmărire penală se află procesul-verbal de sesizare din oficiu, iar la 20-22 se află declarațiile părții vătămate A - agent principal de poliție - în care reclama săvârșirea de către numitul a infracțiunii de ultraj, prevăzută de art.239 Cod penal.
Trebuie precizat și împrejurarea că, în final, încadrarea juridică a faptei este dată de către instanța de judecată.
Concluzionând este evident că atât instanța, prin rechizitoriu, cât și procurorul, atât prin procesul-verbal de sesizare din oficiu cât și prin declarațiile de parte vătămată, au fost legal sesizați în ce privește infracțiunea prevăzutăde art.239 Cod penal.
În ce privește cazul de contestație în anulare prevăzut de art.386 lit. "b" Cod procedură penală, pentru ca acest caz să poată opera este necesar, printre altele, ca imposibilitatea de prezentare a părții la judecarea recursului să se datoreze unor împrejurări care, în funcție de realitatea concretă raportată la fiecare caz în parte, să poată fi apreciate ca având un caracter excepțional, de neînvins, să nu fi fost prevăzute în mod normal de parte.
În decursul celor trei termene acordate în prezenta cauză până la soluționarea contestației, deosebit de faptul că cererea introductivă trebuia însoțită de acte justificative, contestatorul nu a depus nici un document care să ateste realitatea celor susținute și împrejurarea că s-a aflat într-o situație excepțională. Era de datoria contestatorului ca până la soluționarea cauzei să depună diligențele necesare pentru a oferi instanței acte în dovedirea susținerilor formulate și nu să solicite termene neîntemeiate pentru diverse cauze.
Așa fiind, pentru considerentele expuse, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile privind admisibilitatea în principiu a contestației în anulare prevăzute de
art.386 lit. "b" și "c" Cod procedură penală, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor art.392 Cod procedură penală să respingă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei penale nr.560 din 13.09.2005 a Curții de APEL IAȘI, pe care o va menține.
Faptul că la judecarea primei contestații în anulare, pe același motiv, 386 lit. b Cod procedură penală contestatorul nu a depus acte în dovedirea acesteia,nu înseamnă că ulterior acesta are posibilitatea să invoce oricând același motiv și să depună acte în susținere, fiind inadmisibilă o astfel de contestație. Pe de altă parte actul depus de contestator, copia adeverinței medicale eliberată la data de 12.09.2005 nu face dovada imposibilității contestatorului de a încunoștința instanța despre împiedicarea s-a de a se prezenta la termenul de judecată în recurs, față de conținutul acesteia și data eliberării.
În ce privește invocarea de către contestator a neaplicării dispozițiilor privind grațierea de către instanța de fond, cu privire la două dintre infracțiunile pentru care a fost sesizată, respectiv, fals în declarații și conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, aceasta este, din hotărâre rezultând clar aplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr.543/2002, privind grațierea cu privire la aceste infracțiuni.
Inculpatului i-au fost respectate drepturile procesuale cu ocazia judecării recursului, beneficiind de avocat angajat de el, care a pus concluzii în cauză, în toate fazele procesului, iar audierea sa nu a fost posibilă datorită neprezentării sale în instanță, nefiind imputabilă acesteia.
De altfel, ascultarea inculpatului de către instanța de recurs nu era obligatorie, întrucât art. 385 ind. 14 alin. 1 ind. l Cod procedură penală prevede această obligativitate doar în cazurile în care inculpatul nu a fost ascultat la instanța de fond și apel și atunci când aceste instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare, iar art. 385 ind. 16 alin 1 Cod procedură penală, prevede obligativitatea ascultării în cazul rejudecării în recurs.
În cauza de față inculpatul a fost ascultat de instanța de fond la termenul de judecată din 27.03.2003, declarația acestuia aflându-se la filele 86 - 87 dosar fond, când inculpatul a primit termen în cunoștință și nu s-a mai prezentat ulterior în instanță, nici la termenul când s-a discutat în contradictoriu schimbarea încadrării juridice a faptelor, avocatul său punând concluzii însă și pe aceste cereri.
În raport de această situație, instanța apreciază că nu este îndeplinit cazul de contestație în anulare, prevăzut de art. 386 lit. e Cod procedură penală.
Pentru aceste considerente, nefiind îndeplinite prev. art. 386, 391 Cod procedură penală se va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei penale nr. 560 /13.09.2008 a Curții de Apel Iași, dată în dosarul penal nr.3068/2005, pe care o va menține.
Conform art. 19 alin. 2 Cod procedură penală instanța va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei penale nr. 560/13.09.2005 a Curții de APEL IAȘI, pe care o menține. Obligă contestatorul să achite suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
02.12.2008
Curtea de APEL IAȘI
Jud.
Jud.
Jud.
Președinte:Mihaela ChirilăJudecători:Mihaela Chirilă, Ciubotariu, Dan Anton
