Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 cod penal). Decizia 163/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 290 Cod Penal; Lg. 87/1994 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 163
Ședința publică de la 26 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Vintilă G - - JUDECĂTOR 2: Ștefan Făurar
- - - JUDECĂTOR 3: Constantin Mereanu
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror.
.
S-au luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - G, împotriva deciziei penale nr. 245/A din 19 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, privind pe intimatul - inculpat.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul inculpat, asistat de avocat ales, din cadrul Baroului B, lipsă fiind recurenta - parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - G, cât și intimata - parte civilă "" A, citată prin lichidator "" Târgu
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, apoi, s-a acordat cuvântul.
Procurorul susține recursul, potrivit motivelor scrise de casare, invocând, în esență, cazul de casare înscris în art. 3859pct. 18 C.P.P. în raport de care a apreciat ca fiind greșite soluțiile de achitare a inculpatului, motive pentru care s-a cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor anterioare, cu consecința condamnării inculpatului pentru infracțiunile descrise în actul de sesizare a instanței.
, s-au pus concluzii de admitere și a recursului declarat de partea civilă - G, în sensul obligării inculpatului la plata despăgubirilor civile stabilite prin rechizitoriu.
Apărătorul intimatului-inculpat, a apreciat că, dimpotrivă, cele două recursuri sunt nefondate, solicitând să fie respinse, ca atare, întrucât probatoriul administrat, în ansamblul său, nu a conturat existența învinuirilor aduse inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 266 pct. 2 din Legea Nr. 31/1990, art. 13 din Legea nr. 87/1997, art. 40 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 Cod Penal, art. 290 Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, și art. 130/1999.
S-au depus și concluzii scrise.
Intimatul - inculpat, având cuvântul, arată că își însușește concluziile dezvoltate de apărătorul său ales, solicitând respingerea, ca nefondate, a celor două recursuri.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față;
În baza actelor și lucrărilor, de la dosar, constată:
În primul ciclu procesual al dosarului, Judecătoria Motru, prin sentința penală cu nr. 115 din 12.02.2004, după ce, în baza art. 334 C.P.P. a schimbat încadrarea juridică dată inițial faptei, din art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, în art. 214 alin. 2 Cod Penal, a hotărât cu privire la inculpatul, fiul lui G și, născut la 01.05.1971, în comuna, județ G, cu domiciliul în Târgu J,-, cetățean român, studii superioare, fără antecedente penale, următoarele:
-în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a C.P.P. a achitat pe inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 214 alin. 2 Cod Penal, art. 13 din Legea nr. 87/1994, art. 40 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 Cod Penal, art. 290 Cod Penal, cu aplic. art. 41 alin. 2
Cod Penal-în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b C.P.P. cu aplicarea art. 12 Cod Penal, a achitat pe inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 20 din Legea nr. 130/1999.
Au fost respinse acțiunile civile formulate de către părțile civile, județul G, G și Casa Județeană de Pensii
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, iar prin decizia penală nr. 633/ A din 02.12.2004, pronunțată în dosarul nr. 1808/P/2004, Tribunalul Gorj, a admis apelul declarat, a desființat sentința și, rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a C.P.P. a achitat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 266 pct. 2 din Lg. nr. 31/1990, art. 13 din Lg. nr. 87/1994, art. 40 din Lg. nr. 82/1991 rap. la art. 289 Cod Penal, și art. 290 Cod Penal, cu aplic. art. 41 - 42
Cod PenalÎn baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b C.P.P. cu aplicarea art. 12 Cod Penal, inculpatul a fost achitat și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 20 din Legea nr. 130/1999.
Prin aceeași decizie, au fost respinse acțiunile civile formulate de părțile civile, G și Casa Județeană de Pensii
Hotărârea dată în apel a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, cât și de partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice G, iar prin decizia penală nr. 254 din 14.03.2005, pronunțată în dosarul nr. 123/P/2005, Curtea de APEL CRAIOVAa casat atât decizia dată în apel, cât și sentința primei instanțe, dispunând rejudecarea cauzei de către Judecătoria Motru, stabilind că judecata în fond s-a făcut de către un complet nelegal constituit, împrejurare ce a antrenat nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. 2
C.P.P.Rejudecând cauza, în cel de-al doilea ciclu procesual, Judecătoria Motru, prin sentința penală nr. 255 din 29 martie 2007, pronunțată în dosarul nr-, după ce, potrivit art. 334 C.P.P. a schimbat încadrarea juridică dată inițial faptei prevăzută de art. 266 pct. 2 din Lg. nr. 31/1990 (după modificarea și republicarea acesteia fapta fiind reglementată de art. 272 pct. 2), în art. 214 alin. 2 Cod Penal, a achitat pe inculpatul, astfel:
-în baza art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art. 10 lit. a C.P.P. pentru infracțiunea prev. de art. 214 alin. 2 p;
-în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a C.P.P. pentru infracțiunile prev. de art. 13 din Lg. nr. 87/1994 (art. 9 din Lg. nr. 241/2005, după adoptarea acestei legi); art. 40 din Legea nr. 82/1991 (art. 37 din aceeași lege, după modificare și republicare) rap. la art. 289 Cod Penal; și art. 290 Cod Penal, toate cu aplicarea art. 41 alin. 2
Cod Penal-în baza art.11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b C.P.P. cu aplicarea art. 12 Cod Penal, pentru infracțiunea prev. de art. 20 alin. 1 din Lg. nr. 130/1999.
Au fost respinse, ca nefondate, acțiunea civilă formulată de partea civilă - G, cât și cererea privind instituirea unui sechestru asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului.
S-a luat act că, prin lichidator judiciar Târgu J, nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în cauză următoarea situație de fapt:
Partea civilă a funcționat ca societate cu capital integral privat, începând cu data de 08.09.1999, ca urmare a achitării integrale a sumei de 1.718.160.000 lei, reprezentând capital social (- acțiuni 10.000 lei/acțiune), de către, potrivit contractului de vânzare - cumpărare acțiuni nr. GJ 19 din 16.06.1999, înregistrat la G sub nr. 230/972 din 16.06.1999, termenul de achitare fiind stabilit a se realiza până la data de 14.09.1999.
La data privatizării, societatea respectivă avea înregistrate în evidența contabilă datorii în sumă de 38.910.302.000 lei, iar activele acesteia însumai 31.324.289.000 lei, deficitul de surse fiind în sumă de 7.586.013.000 lei.
Adunarea Generală a Acționarilor din cadrul, în vechea componență, întrunită la data de 09.09.1999, a luat act de schimbarea structurii acționariatului, în sensul că acționar unic este, acesta urmând să dețină și calitatea de președinte al Consiliului de Administrație, prilej cu care acționarul unic l-a împuternicit pe inculpatul să-l reprezinte în calitatea sa de președinte al Consiliului, precum și societatea, în fața autorităților.
În baza Hotărârii din 09.09.1999 s-a întrunit Consiliul de Administrație, cu următoarea componență:, - președinte, și.
Din conținutul proceselor-verbale întocmite cu ocazia lucrărilor și, ambele din 09.09.1999, a rezultat că funcția de președinte al Consiliului de Administrația a fost deținută de, iar atribuțiile specifice acestei calități urmau să fie exercitate de, acționarul unic rămânând să facă parte în continuare din, în calitate de membru.
În cadrul, Consiliul de Administrație numit la 09.09.1999, a funcționat în componența mai sus amintită, până la data de 10.11.1999, când funcția de administrator unic a fost preluată de.
La data de 30.10.1999, vinde un număr de 210 mijloace fixe (mijloace de transport și de altă natură), către AUTO ITIA, valoarea tranzacției fiind de 834.806.958 lei, exclusiv, colectată în sumă de 183.657.500.000 lei, în total 1.018.464.466 lei.
Ulterior, la 10.02.2000, este preluată prin cumpărarea întregului pachet de acțiuni de către, acesta din urmă devenind noul acționar unic al societății.
După preluarea controlului total asupra societății de către noul acționar, Comisia de Cenzori întocmește procesul-verbal din 30.03.2000, la solicitarea din ședința din 23.02.2000, prilej cu care se solicită o nouă analiză a modului de efectuare a tranzacției din 30.10.1999, intervenită între - ca vânzător, și AUTO ITIA - în calitate de cumpărător, considerându-se nejustificată vânzarea la prețul sub valoarea rămasă neamortizată a mijloacelor fixe.
Ulterior, ca urmare a solicitării G, organele de specialitate din cadrul G și Gărzii Financiare, încheie la, nota de constatare din 31.01.2001, respectiv, procesul-verbal nr. 961 din 18.02.2002.
Astfel, în urma verificărilor fiscale, s-a stabilit că, la 31.12.1999, profitul impozabil al a fost de 372.314.649 lei, căruia îi corespunde un impozit pe profit în sumă de 141.474.582 lei, calculându-se și majorări de întârziere de 118.842.850 lei, pentru neplata impozitului pe perioada de până la data efectuării controlului.
Totodată, prin aceeași notă de constatare s-a mai stabilit că suma nedeductibilă fiscal, aferentă tranzacției ce a vizat vânzarea mijloacelor fixe la data de 30.10.1999, este de 6.070.411.677 lei (6.905.248.735 lei, minus valoarea contabilă, și 834.806.958 lei - valoarea tranzacției), rezultând că suma de 7.081.878.293 lei, cu care a fost reîntregit profitul impozabil, este superioară cu 1.011.466.618 lei, față de suma de 6.070.411.677 lei, reprezentând cheltuială nedeductibilă aferentă tranzacției.
Diferența dintre suma de 1.011.466.618 lei și suma de 372.318.689 lei, reținută ca profit impozabil la 31.12.1999, fiind de 639.147.929 lei.
În această situație, s-a reținut că suma de 6.070.411.677 lei, rămasă neamortizată, nu a influențat obligația de plată a impozitului pe profit.
Probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile martorilor, G, acestea coroborate cu concluziile expertizelor judiciare ordonate (tehnică, contabilă, auto), cu cele declarate de inculpat, pe parcursul procesului, a fost de natură să infirme învinuirile aduse inculpatului prin actul de sesizare, prima instanță, stabilind că cele constatate de organele de control ale G și Gărzii Financiare, vizând prejudicierea de către acesta a, cu 6.070.411.677 lei cheltuială nedeductibilă, precum și cu suma de 2.306.757.436 lei - bugetul de stat, reprezentând impozit pe profit aferent sumei, nu se susțin.
Astfel, a stabilit instanța că în perioada 09.09 - 10.11. 1999, inculpatul a avut calitatea de membru în Consiliul de Administrație al societății, cât și pe aceea de împuternicit al acționarului unic, împuternicirea vizând reprezentarea acestuia în calitate de președinte al Consiliului de Administrație.
în consecință atribuțiunile președintelui, inculpatul a dobândit puterile și competențele specifice acestei calități, respectiv acelea de a reprezenta societatea în raport cu terții și de a acționa în numele societății.
Întrucât funcția de director general a fost deținută de, care era și membru al, atribuțiile specifice acestei funcții, deși au fost enumerate în împuternicirea primită de la acționarul unic, nu puteau și nici nu au fost exercitate de către inculpat.
Acesta din urmă a semnat acele documente care se referau la raporturile, cu terțe persoane juridice, și pentru care se impunea semnarea de către persoana împuternicită să reprezinte societatea. Astfel de documente au fost cele care priveau aprobarea proceselor-verbale de compensare, aprobarea plăților către furnizori, contractele cu furnizorii și beneficiarii, cât și aprobarea deciziilor emise de directorul general.
Cât privește vânzarea mijloacelor fixe către AUTO ITIA, prima instanță a reținut că această hotărâre a fost luată de către acționarul unic, inculpatul și, toți trei fiind membri în al, fără ca hotărârea respectivă să fie materializată în vreun înscris, explicația fiind aceea că acționarul unic cunoștea clauzele și condițiile efectuării tranzacției, fiind, de altfel, și singura persoană în drept să decidă.
Hotărârea a fost verbal adusă la cunoștința personalului de execuție de către inculpat, acesta precizând și valorile care au fost stabilite în vederea întocmirii facturilor.
Împrejurările de fapt reținute de prima instanță sunt confirmate și de valorile înscrise în dreptul mijloacelor fixe, din lista existentă la dosar, ce se regăsesc identic și în facturile emise de către, către AUTO ITIA.
Prețurile la care s-a efectuat tranzacția au fost stabilite fără ca justificarea acestora să fie consemnată într-un înscris, aprecierea stării tehnice a mijloacelor fixe, în comparație cu valoarea posibilă acceptată de cumpărător, având în vedere implicațiile privind preluarea personalului care lucra cu mijloace fixe, în special mijloace de transport și utilaje.
Aceste prețuri stabilite pentru mijloacele fixe, au corespuns prețurilor medii practicate pe piața bazinului minier.
A mai stabilit instanța de fond că, în economie, prețul este fixat de piață, și nu neapărat de valoarea contabilă de achiziție, care este avută în vedere doar la protejarea unității, iar valoarea tehnică stabilită de experți nu poate fi aceeași cu valoarea de piață.
Nici faptul că mijloacele fixe nu s-au vândut prin licitație nu poate fi susținut probator, asta, întrucât operațiunea respectivă este obligatorie între unitățile cu capital de stat, însă nu și între firmele cu capital integral privat, acestea vânzându-le când cererea se întâlnește cu oferta, prilej cu care se negociază și se acceptă prețul.
Referitor la determinarea profitului impozabil și a impozitului pe profit, organele fiscale, în baza art. 22 din G nr. 70/1994, au procedat la estimarea valorii de piață a tranzacției, în vederea determinării obligației de plată a impozitului pe profit, considerând că valoarea trecută în contabilitate este cea care corespunde valorii de piață.
Drept urmare, organele de control fiscal au reîntregit profitul anului 1999, cu suma de 7.081.878.293 lei, rezultând un profit impozabil de 372.314.689 lei, căruia îi corespunde un impozit pe profit în sumă de 141.479.582 lei.
Concluziile expertizei contabile au fost în sensul că reîntregirea rezultatului exercițiului financiar 101-31.12.1999, cu suma de 7.081.878.293 lei, privește întregul an fiscal, iar suma aferentă tranzacției este de 6.070.411.677 lei, influența exclusivă a acestuia neavând consecința stabilirii unui impozit de plată.
Totodată, aceeași expertiză contabilă a mai stabilit că procedura de calcul a impozitului pe profit - în sumă de 2.306.756.436 lei (stabilit de organele de control fiscal), nu este prevăzută de nici un act normativ. Art. 4 din nr.OG 70/1994, prevede că profitul impozabil se calculează ca diferență dintre veniturile din livrarea bunurilor mobile, a bunurilor imobiliare pentru care s-a transferat dreptul de proprietate, servicii prestate și lucrări executate, inclusiv din câștiguri, din orice sursă și cheltuieli efectuate pentru realizarea acestuia dintr-un an fiscal, la care se adaugă și cheltuielile nedeductibile.
Prin urmare, profitul impozabil se stabilește ținându-se cont de veniturile și cheltuielile dintr-un an fiscal și nu pentru fiecare operațiune în parte, astfel că suma de 2.306.756.436 lei, reprezentând impozitul pe profit reținut ca prejudiciu adus bugetului de stat de către inculpat, este reținută numai ca organele de control să justifice încadrarea dată activității inculpatului în dispozițiile art. 13 din Legea nr. 87/1994, a evaziunii fiscale.
În ce privește calculul impozitului ce trebuia virat la asigurările sociale, s-a reținut că în perioada 09.09 - 10.11. 1999, când inculpatul a îndeplinit funcția de împuternicit al acționarului unic al, au fost întocmite state de plată pentru lunile septembrie și octombrie 1999, în care au fost calculate și înregistrate în evidența contabilă, obligațiile datorate de angajații societății față de Casa Județeană de Pensii G, în sumă totală de 95.924.072 lei, din care 82.071.886 lei pensie suplimentară - 5%, și 13.842.186 lei șomaj - 1%, neputându-se stabili perioada și modul cum s-a determinat suma de 234.759.057 lei, reprezentând prejudiciu adus statului și reținut în sarcina inculpatului.
Întrucât acesta din urmă nu a avut calitatea de angajat al iar, prin urmare, nu a întocmit state de plată, nu a încasat sume de la salariați și nici nu a avut posibilitatea să vireze astfel de sume în conturile Casei de Pensii G, se desprinde concluzia că operațiunile respective au fost făcute numai de angajații firmei, în baza atribuțiunilor de serviciu și a dreptului acestora de semnătură.
unic și membrii Consiliului de Administrație nu aveau drept de semnătură în bancă pentru efectuarea operațiunilor de încasări și plăți din conturile societății, iar, mai mult, expertiza contabilă a demonstrat că, nu a datorat impozite către bugetul de asigurări sociale, contribuțiile datorate de către aceasta la buget fiind calculate și înregistrate în contabilitate, inclusiv pentru perioada 25.11. 1999 - decembrie 2000, dar acestea nu privesc activitatea și nici perioada când inculpatul și-a exercitat activitatea de administrator, împuternicit al acționarului unic.
În considerarea acestor împrejurări de fapt, instanța a apreciat că se justifică schimbarea încadrării juridice dată inițial activității reținută față de inculpat, din art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, în infracțiunea prev. de art. 214 alin. 2
Cod PenalCât privește această infracțiune de gestiune frauduloasă, prev. de art. 214 alin. 2 Cod Penal, instanța a stabilit că, pentru a fi reținută față de inculpat, societatea pe care acesta a administrat-o, trebuia să înregistreze o pagubă creată, din rea-credință, cu prilejul administrării și conservării bunurilor din patrimoniu, în scopul de a dobândi un folos material.
Cu alte cuvinte, trebuia să se fi produs o pagubă prin vânzarea activelor de la, la AUTO ITIA, în timpul administrării sau conservării unor bunuri de către persoana care a acceptat expres sau tacit gestionarea acelor bunuri (în cauza de față, inculpatul), cu rea-credință și cu scopul dobândirii unui folos material de către inculpat.
Probatoriul administrat nu a demonstrat existența acestei pagube, iar expertiza contabilă, în special, a concluzionat că diferența scriptică de amortizare, în sumă de 6. 070.411.078 lei, nu reflectă situația reală a valorii de utilitate sau de piață a mijloacelor fixe, în sensul că valoarea recunoscută a acestora este mult mai mică decât valoarea reflectată în contabilitate.
Aceeași expertiză judiciară a mai stabilit că înregistrarea pe cheltuieli a sumei de mai sus, este legală și obligatorie, în condițiile scoaterii din patrimoniu a mijloacelor fixe, pentru valoarea neamortizată a acestora. Astfel, valoarea rămasă neamortizată înregistrată legal în contabilitate nu reprezintă o pagubă pentru societate, ci o cheltuială nedeductibilă fiscal, și, prin urmare, neexistând persoane păgubite, operațiunea ca atare, fiind legală.
Cât privește administrarea sau conservarea bunurilor societății, prima instanță a mai stabilit că inculpatul nu a primit și nu a acceptat în gestionare sau gospodărire nici un bun al, nedemonstrată fiind nici condiția relei credințe manifestată de inculpat cu ocazia administrării și conservării bunurilor din patrimoniu.
Prin urmare, cu referire la dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a C.P.P. instanța a adoptat o soluție de achitare a inculpatului pentru infracțiunea de gestiune frauduloasă prev. de art. 214 alin. 2
Cod PenalReferitor la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 13 din Lg. nr. 87/1994 (art. 9 din Lg. nr. 241/2005, după adoptarea acesteia), constând în evidențierea pe cheltuieli a sumei de 6.070.411.078 lei, fără a avea la bază operațiuni legale, cu consecința neplății impozitului pe profit în sumă de 2.306.756.346 lei, prima instanță a stabilit că suma în discuție a fost în mod corect evidențiată în contabilitate, pe bază de documente legale, câturile fiind înregistrate în contul nr. 672, iar calculul impozitului pe profit datorat a fost stabilit prin procesul-verbal nr. 961 din 18.02.2002, al Gărzii Financiare, nu are nici un temei legal întrucât este efectuat cu luarea în seamă a veniturilor și cheltuielilor de pe un an fiscal, iar nu pentru fiecare operațiune în parte.
În legătură cu suma de 141.479.582 lei, concluziile expertizei contabile au evidențiat că aceasta provine din alte operațiuni efectuate în cursul anului 1999, și nu are nici o legătură cu tranzacția intervenită în anul 1999, ea neprivindu-l pe inculpat.
Mai mult, în calitatea de sa de împuternicit special al președintelui, inculpatul nu avea obligații în înregistrarea contabilă a operațiunii, ci doar în înființarea și organizarea Serviciului Financiar-Contabil.
Ca urmare, și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, instanța de fond a adoptat o soluție corespunzătoare de achitare, cu referire la dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a
C.P.P.În ce privește infracțiunea prev. de art. 40 din Lg. nr. 82/1991 (art. 37 din lege, după modificare și republicare), raportat la art. 289 Cod Penal, cât și aceea prev. de art. 290 Cod Penal, ambele cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, fapte constând în efectuarea cu știință, prin înregistrări inexacte, în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor care se reflectă în bilanțul contabil, prima instanță a reținut că în evidența contabilă s-au înregistrat toate facturile emise de și că acestea reflectă întocmai operațiunile de vânzare - cumpărare, așa cum ele au fost efectuate.
Mai mult, prima instanță a mai stabilit că inculpatul nu a efectuat și nici nu avea calitatea de a efectua operațiuni financiar-contabile, în sensul arătat mai sus, astfel că și în privința celor două infracțiuni descrise în alineatul precedent, cu referire la art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a C.P.P. s-a adoptat o soluție de achitare.
Întrucât prin nr.OG 23/2003, art. 20 din Lg. nr. 130/1999, a fost abrogat expres, făcând aplicarea dispozițiilor art. 12 Cod Penal, instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b C.P.P. a pronunțat o soluție de achitare a inculpatului și pentru infracțiunea respectivă.
o astfel de soluție, pe latura penală a cauzei, prima instanță, în considerarea celor stabilite prin raportul de expertiză contabilă, a respins acțiunea civilă formulată de - G, cât și cererea acestei părți de a fi instituit un sechestru asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, cât și - Direcția Generală a Finanțelor Publice
Apelul declarat de parchet a vizat nelegalitatea și netemeinicia soluției, sub aspectul că greșit a fost achitat inculpatul pentru infracțiunile reținute și descrise în actul de sesizare, făcându-se trimitere la probatoriul administrat în faza urmăririi penale, pe care s-a sprijinit învinuirea.
Apelul declarat de partea civilă - Direcția Generală a Finanțelor Publice G, nu a fost motivat în scris, cu ocazia dezbaterilor judiciare, reprezentantul parchetului susținând admiterea acestuia, sub aspectul obligării inculpatului la despăgubiri constând în impozit pe profit și, în limita sumelor precizate în actul de sesizare.
Prin decizia penală cu nr. 245/A din 19 septembrie 2007, Tribunalul Gorj, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet și partea civilă, confirmând, în esență, soluția de achitare a inculpatului, cât și motivarea dată acesteia de către instanța de fond, sub aspectul celor cinci infracțiuni reținute.
Împotriva hotărârilor date de către instanța de fond și de apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, cât și F - Direcția Generală a Finanțelor Publice G, au formulat recurs.
În recursul declarat, parchetul a invocat cazul de casare înscris în art. 3859pct. 8 C.P.P. sub aspectul greșitei achitări a inculpatului pentru infracțiunile descrise în actul de sesizare, susținute probator de actele și lucrările dosarului, eronat interpretate de către instanțe.
Recursul declarat de către - Direcția Generală a Finanțelor Publice G nu a fost motivat cu trimitere la dispozițiile art. 3859C.P.P. partea civilă respectivă mărginindu-se la a susține că hotărârile atacate sunt nelegale și netemeinice.
Recursurile astfel declarate sunt nefondate.
Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea, constată că instanța de fond, dar și instanța de prim control judiciar, au reținut în cauză o situație de fapt exactă, sens în care s-a valorificat un probatoriu concludent, ce a fost bine apreciat, în raport cu care, cu privire la inculpat, a fost adoptată o soluție corespunzătoare de achitare, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 214 alin. 2 Cod Penal, art. 13 din Legea nr. 87/1994, art. 40 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 Cod Penal, art. 290 Cod Penal, art. 20 alin. 1 din Legea nr. 130/1999.
Astfel, referitor la infracțiunea de gestiune frauduloasă prev. de art. 214 Cod Penal, judicios au stabilit instanțele anterioare, inculpatului nu i se poate reține că a folosit cu rea-credință bunurile din patrimoniul societății, contrar intereselor acesteia sau pentru a favoriza o altă societate, asta deoarece valoarea mijloacelor fixe ce au făcut obiectul vânzării este dată de piața pe care se desfășoară tranzacția, respectiv de cerere și ofertă.
Mijloacele de probă administrate - expertizele judiciare (contabilă, tehnică, auto), au concluzionat că mijloacele fixe deținute de s-au aflat într-o stare fizică necorespunzătoare, după preluarea parcului de autovehicule de către AUTO ITIA, efectuându-se, în consecință, cheltuieli de întreținere și pentru reînscrierea în circulație a întregului parc auto, astfel încât, diferența scriptică de amortizare, în sumă de 6.070.411.478 lei, nu reflectă în mod real valoarea de piață a respectivelor mijloace fixe, aceasta fiind mult mai mică decât cea menționată în contabilitatea societății.
Expertiza contabilă administrată în fața instanței de fond - în cel de-al doilea ciclu procesual, a stabilit că suma de 6.070.411.478 lei a fost legal înregistrată pe cheltuieli, operațiunea fiind obligatorie în condițiile în care mijloacele fixe au fost scoase din patrimoniul unității, iar valoarea rămasă neamortizată, înregistrată de fapt în contabilitate, neprezentând o pagubă pentru societate, ci doar o cheltuială nedeductibilă fiscal.
Cât privește infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 (art. 9 din Legea nr. 241/2005), constând în evidențierea pe cheltuieli a sumei de mai sus, fără existența unei operațiuni reale, și având drept consecință neplata unui impozit pe profit de 2.306.756.346 lei, Curtea, în considerarea aceluiași probatoriu, va aprecia că aceasta nu se susține, întrucât, calculul impozitului respectiv se face în raport de veniturile și cheltuielile pe un an fiscal și nu pentru fiecare operațiune în parte, reieșind - potrivit concluziilor expertizei contabile, că pentru înregistrarea legală pe cheltuieli a sumei de 6.070.411.478 lei, nu se datorează un astfel de impozit, iar suma de 141.479.592 lei, provenind din alte operațiuni efectuate în anul 1999, și care nu au legătură cu tranzacția privind mijloacele auto.
Mai mult, a rezultat că inculpatul - în calitatea sa de împuternicit al președintelui Consiliului de Administrație, nu avea atribuțiuni de înregistrare contabilă a operațiunilor, ci doar atribuțiuni de înființare și organizare a Serviciului Financiar - Contabil, astfel că, și sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 40 din Lg. nr. 82/1991 rap. la art. 289 și Cod Penal prev. de art. 290 Cod Penal, cu art. 41 alin. 2 Cod Penal, soluția de achitare adoptată este legală și temeinică. În acest sens, probatoriul demonstrând că inculpatul nu a procedat la înregistrări inexacte în contabilitate, ce au avut drept consecință denaturarea veniturilor ce trebuiau să se reflecte în bilanțul contabil, asta întrucât, în evidențele societății au fost înregistrate toate facturile emise de.
Judicioasă este și soluția de achitare a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 20 alin. 1 din Lg. nr. 130/1996, cu referire la art. 12 Cod Penal, întrucât textul de lege incriminator a fost abrogat expres prin G nr. 23/2003.
Deși nemotivat în scris, vizând, în esență, o cerere esențială, recursul declarat de partea civilă - G, a fost examinat din oficiu, în considerarea cazului de casare înscris în art. 3859pct. 10 C.P.P.
Potrivit art. 14 alin. 1 C.P.P. acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, iar în sensul alin. 3, repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile (art. 998, 999 civ.), în cauza de față nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Așadar, pentru considerentele expuse mai sus, urmează ca, în baza art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. recursurile declarate de parchet și partea civilă să fie respinse, ca nefondate.
Potrivit art. 192 C.P.P. partea civilă - G, urmează a fi obligată la 50 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - G, împotriva deciziei penale nr. 245/A din 19 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, privind pe intimatul inculpat.
Obligă pe partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - G, la 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
G - - - - -
Grefier,
Red. Jud.. -
Jud. apel:
Dact. 2 ex./ 17 Martie 2008
Președinte:Gheorghe VintilăJudecători:Gheorghe Vintilă, Ștefan Făurar, Constantin Mereanu
