Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 cod penal). Decizia 228/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.228/R/2008
Ședința publică din 7 aprilie 2008
Instanța compusă din
PREȘEDINTE: Monica Rodina JUDECĂTOR 2: Livia Mango Ioana Cristina
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER:
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reprezentat prin procuror -
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de partea vătămată G și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ împotriva deciziei penale nr.419/A din 17 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- privind pe inculpata trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 31 martie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Pprin sentința penală nr. 575 din 17 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Cluj -N, în temeiul art. 11 pct 2 lit.a pr.pen. rap. la art. 10 lit. a proc. penala a fost achitată inculpata, fiica lui G si, născuta la data de 8.02.1962 in Viseu de jud. M, cetățenie, studii superioare, administrator, căsătorita, un copil minor, fara antecedente penale CNP - domiciliata in C N- jud. C de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privată în forma continuata prev. si ped. de art. 290. penal cu aplic. art. 41 alin 2. penal, fapta nu exista.
In baza art. 346 alin 3. proc. penala a fost respinsă acțiunea civila formulata in cauza de partea civila G. in C - N- 1 judo C si in C N-.16 jud.
In temeiul art. 192 pct. 1 lit. a si b proc.penala a fost obligată partea vătămata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 500 ron.
In baza art. 193 alin 5. proc. penala a fost obligată partea vătămata la plata cheltuielilor judiciare către inculpate in suma de 4000 ron reprezentând onorariu av. ales conform chitanțelor nr. -/12.03.2007 si nr. -/16.05.2007.
S-a dispus restituirea sumei de 350 ron reprezentând avans expertiza grafoscopică depusa conform chitanței nr. -/1 din data de 9.03.2007 depusa in contul . B la Sucursala CEC - CNc ătre partea vătămata
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, partea vătămată, inculpata și fostul soț, martorul, se cunosc de mai mulți ani, pe parcursul cărora au derulat afaceri, împrumutându-se reciproc, în mai multe rânduri, cu diverse sume de bani.
Astfel, în cursul anului 1997, partea vătămată Gaî mprumutat inculpatei și fostului ei soț, mai multe sume de bani, rămânând o restanță nerestituită de 10.000 dolari SUA, respectiv 20.000 DM, motiv pentru care pentru a recupera datoria, în data de 21. 01. 1999, partea vătămată a promovat acțiune civilă în justiție.
Prin sentința civilă nr.3753/22.04.1999 pronunțată de Judecătoria Cluj N în dosarul civil nr.1278/1999 (definitivă și investită cu formulă executorie), inculpata și fostul soț au fost obligați să plătească părții vătămate G suma de 20.000 DM sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de restituire împrumut, cu o dobândă medie bancară de 52% pe an, calculată începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
Totodată, s-a dispus înscrierea unei ipoteci execuționale în favoarea părții vătămate asupra imobilului înscris în CF nr.16741 C nr.top 1415, + 1 pentru suma de 20.000 DM.
Prin sentința civilă nr.2745/17.03.1999 pronunțată de Judecătoria Cluj N în dosarul civil nr.726/1999, soții au fost obligați la plata sumei de 10.000 USD sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de împrumut nerestituit, cu o dobândă de 10% pe an asupra sumei datorate, începând cu data de 21.01.1999 și până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată. Prin aceeași sentință rămasă definitivă și investită cu formulă executorie s-a dispus înscrierea ipotecii execuționale pentru suma de 10.000 USD asupra imobilului din CF 16741 C nr.top 1415, în favoarea părții vătămate.
Prin sentința civilă 9275/22.10.1999 a Judecătoriei Cluj -N (dosar 6510/1999), s-a admis cererea părții vătămate și s-a încuviințat executarea silită imobiliară prin vânzarea la licitație publică a imobilului din CF nr.16741 nr.top 1415, hotărârea fiind definitivă și executorie.
Împotriva acestei încheieri, inculpata a declarat apel în data de 5.11.1999 (359 ), motivat de avocatul inculpatei în data de 11.01.2000, în motivele invocate nu s-a făcut mențiune cu privire la achitarea datoriei.
La termenul din data de 31.01.2000 (12 ), s-a prezentat avocatul inculpatei și a fostului soț, martora în calitate de reprezentant, solicitând acordarea unui nou termen de judecată în vederea depunerii în probațiune a unor acte prin care să se dovedească achitarea datoriilor față de partea vătămată. Partea vătămată nu a fost prezentă la termenul mai -amintit, fiind reprezentată de avocat - martorul.
La termenul din 14.02.2000 (13 ), reprezentanta inculpatei și a fostului soț a depus un set de acte, 3 înscrisuri, două intitulate "chitanțe" și unul intitulat "declarație", datate decembrie 1999, ce atestau stingerea datoriei ( f221 - 223 ).
Partea vătămată G, a contestat autenticitatea înscrisurilor, a semnăturii depuse în dreptul numelui său și a ștampilei SC SRL (al cărui asociat este partea vătămată).
În urma efectuării expertizei grafoscopice, prin decizia civilă nr.502/A/27.03.2000 a Tribunalului Cluj - Secția civilă (dosar nr.9863/1999), a fost respins apelul declarat de inculpată și fostul soț.
Prin decizia civilă nr.1740/07.07.2000 (dos.nr.3252/2000), Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă, a admis recursul declarat de inculpată și fostul soț și a trimis cauza spre rejudecare, în prezent judecata fiind suspendată până la soluționarea prezentei cauze.
Partea vătămată a declarat că inculpata nu i-a achitat nici o sumă de bani cu titlu de datorie, nu a semnat cele trei înscrisuri și nici nu a aplicat ștampila aparținând SC SRL C-N, în luna aprilie 2000, inculpata a contactat-o telefonic (acasă), fiindu-i oferită suma de 150 milioane lei, pentru stingerea litigiului, discuția fiind auzită de fiul părții vătămate, ginerele acesteia și fosta sa prietenă, dar avocatul i-a interzis să accepte.
În aceeași zi, după-amiază, inculpata a mers la sediul firmei părții vătămate, reiterând cererea sa, discuția fiind auzită de martorii și.
Inculpata nu avea alte datorii față de partea vătămată, decât cele mai susmenționate, părțile împrumutându-se reciproc cu diverse sume de bani.
Totodată, partea vătămată a menționat că deseori, inculpata merge a la ea la firmă, deci putea să ia ștampila aparținând SC SRL C, pe care o ținea în permanență pe birou, cu toate ace uac onstatat niciodată lipsa ștampilei.
Inculpata nu a recunoscut comiterea faptei, arătând că cele trei înscrisuri au fost dactilografiate de ea la mașina de scris personală, într-un singur exemplar, dar au fost semnate de partea vătămată, aceasta aplicând și ștampila SC " " SRL C, cu toate că inculpata i-a achitat datoria în câteva tranșe, doar la ultima, partea vătămată a semnat toate cele trei înscrisuri.
Pentru a-i putea achita sumele de bani datorate, inculpata și fostul soț, au vândut mai multe bunuri mobile și imobile, plus au împrumutat sume de bani de la diverse persoane.
Inculpata a declarat că nu i-a oferit niciodată părții vătămate suma de 150 milioane lei pentru stingerea datoriei.
Martorii, client al părții vătămate, prieten și vecin cu partea vătămată, au declarat că, la începutul lunii aprilie 2000, aflându-se în apropierea ușii de la intrarea în cabinetul părții vătămate, au auzit discuția părților în sensul că, inculpata i-a oferit părții vătămate suma de 150 milioane lei, în caz contrar va solicitat expertiza în cadrul unui proces aflat pe rol la acea dată, între părți.
Fiul părții vătămate, martorul, a confirmat cele declarate de tatăl său în sensul că, în luna aprilie 2000, aflându-se acasă la partea vătămată, inculpata a contactat-o telefonic oferindu-i suma de 150 milioane lei, cu condiția că partea vătămată să oprească executarea silită, să o lase pe inculpată să se ocupe de vânzarea imobilului, iar după vânzare, îi va achita restul datoriei.
Martorul, fiind contactat telefonic de partea vătămată, pentru a se consulta cu privire la oferta propusă de inculpată, a sfătuit-o să refuze; totodată, a precizat că fostul soț al inculpatei a purtat o discuție cu un ziarist, martorul, în care a afirmat că ar face dezvăluiri cu privire la modul cum inculpata, împreună cu avocata au falsificat cele 3 înscrisuri, cu condiția că partea vătămată să-i cedeze 12 cota din imobilul situat în C-N, str. - nr.14.
Din declarația martorului a reieșit că părțile au făcut afaceri împreună, s-au împrumutat reciproc, în mai multe rânduri, cu diverse sume de bani. La insistențele martorului, inculpata a întocmit înscrisurile pentru a putea face dovada achitării sumelor, plata s-a făcut în trei tranșe, la ultima tranșă, aflată în casa soților, partea vătămată a semnat cele trei înscrisuri, ea fiind cea care a aplicat și ștampila SC " " SRL
După ce inculpata a fost acționată în judecată de către partea vătămată, martorul, că fosta lui soție și-a lichidat datoria, a întrebat-o pe partea vătămată cum s-a ajuns la aceste sume, iar aceasta i-a răspuns că din cauza dobânzii de 300% pe care a perceput-
În cauză s-au efectuat mai multe expertize grafoscopice:
Raportul nr.55/14.03.2000 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice C (expert dr. ), în care s-a concluzionat că actele în litigiu "nu au fost semnate de către titularul G" (expertiza extrajudiciară 231-233 );
Raportul nr.161/18.112.2002, întocmit de același expert din cadrul Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice C, care conchide că semnăturile incriminate "nu aparțin titularului G și că nu se poate stabili dacă au fost executate de " (expertiza extrajudiciară - 248-256 );
Raportul nr.493/27.12.2000, efectuat de B (expert ), care formulează concluzia că cele două chitanțe și declarația în litigiu "au fost semnate la poziția G de titular; de asemenea, s-a conchis că "impresiunile de ștampilă de pe actele în litigiu au fost aplicate cu ștampila aparținând SC " " SRL (54-62 );
Raportul nr.306/20.1 0.200 1, efectuat în comisie de 3 experți (, și ) din cadrul B, care au conchis că actele în litigiu au fost semnate de G (236-239 );
Raportul nr.94/5.05.2003, efectuat tot în comisie de 3 experți (, ) din cadrul LN. B, care au conchis că actele în litigiu au fost semnate de G, iar impresiunile de la ștampila aparțineau SC SL C (288-298 ).
Față de cele arătate, instanța de fond a apreciat că inculpata nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privată, prev. și ped. de art.290 pen. cu aplic. art.41 al.2 pen. întru cât fapta nu există; astfel, deși martorii, client al părții vătămate și, prieten cu partea vătămată, au susținut că, în luna aprilie 2000, au auzit discuția părților în sensul că inculpata i-a oferit părții vătămate suma de 150 milioane lei, mărturiile lor au fost contradictorii, sub următoarele aspecte: martorul a declarat că, aflându-se lângă ușa cabinetului părții vătămate a auzit cum inculpata i-a oferit suma de 150 - 180 milioane lei pentru a aplana conflictul, în caz contrar, va demara o expertiză; partea vătămată a refuzat, iar inculpata a plecat grăbită din cabinet.
Martorul a relatat că în timp ce inculpata se afla în cabinetul părții vătămate, în curte a apărut martorul, în schimb, martorul a declarat că se afla aproape de părți (În ușa laboratorului), a auzit clar când inculpata i-a oferit părții vătămate suma fixă de 150 milioane lei (nu 150 sau 180 milioane lei cum a declarat martorul ), în caz contrar a solicitat expertiza toate aceste aspecte punând sub semnul îndoielii veridicitatea mărturiilor date, cu atât mai mult cu cât expertiza de care au făcut vorbire a fost solicitată de inculpata și soțul ei la termenul din 14.02.2002 și încuviințată de instanță, cerere la care partea vătămată s-a opus categoric.
Pe de altă parte nu a fost lipsită de relevanță nici declarația martorului care a recunoscut că este în dușmănie cu partea vătămată pe motiv că aceasta din urmă îi datora o sumă de bani cu titlu de chirie, fiind indus în eroare de partea vătămată cu ocazia încheierii contractului de închiriere, fiind nevoit să o acționeze în judecată, dându-i-se câștig de cauză; totodată, martorul a precizat că cei doi au avut mai multe procese pe rol; în toate aceste procese, martorul propus de partea vătămată, a fost care a dat declarații necorespunzătoare adevărului.
Instanța de fond a înlăturat declarația martorului, fiul părții vătămate, ca fiind subiectivă, având în vedere gradul de rudenie dintre cei doi.
De asemenea, prima instanță nu a luat în considerare declarația martorului (martor indirect), deoarece relatările sale n-au fost percepute prin propriile simțuri, ci le-a aflat de la partea vătămată.
În plus, afirmația martorului conform căruia fostul soț al inculpatei, martorul, ar fi fost de acord să-i facă dezvăluiri ziaristului, despre modul în care inculpata, împreună cu avocata ar fi falsificat cele trei înscrisuri, sunt combătute de ziarist în declarația dată; astfel, acesta a precizat că deși a insistat, nu i-a spus că inculpata ar fi achitat sau nu datoria.
Declarația inculpatei s-a coroborat cu declarațiile martorilor, (și cu cea a fostului soț - ), din care a reieșit că la smrșitul anului 1999, pentru a putea obține sumele de bani datorate părții vătămate a vândut mai multe imobile și mobile, respectiv un apartament, un teren, un autoturism; pe lângă banii obținuți din aceste vânzări, a mai împrumutat sume de bani de la persoane fizice.
În plus, martora a explicat de ce în motivele de apel nu s-a făcut mențiune despre achitarea datoriei; astfel, la data motivării apelului (11.01.2000) nu cunoștea faptul că inculpata și fostul soț au reușit să datoria, întrucât, fiind sărbătorile de iarnă, cei doi au plecat din localitate.
Ulterior motivării apelului, inculpata revenind din vacanță, i-a adus la cunoștința de schimbarea survenită, motiv pentru care la termenul din 31.10.2000 a solicitat un nou termen în vederea depunerii în probațiune a unor înscrisuri doveditoare, intrând în posesia lor în intervalul de timp cuprins între cele două termene, respectiv 31.01.2000 și 14.02.2000.
Declarația inculpatei s-a coroborat pe deplin cu expertizele grafoscopice dispuse în cauză, toate efectuate la. B, una de un expert ( ), iar celelalte două de un grup de câte trei experți din ale căror concluzii a reieșit faptul că cele trei înscrisuri au fost semnate de partea vătămată, iar ștampila aparține SC SRL C-N (raportul 493/27.12.2000, nr.306/29.10.2001 și nr.94/5.05.2003 - 54-62, 236-239, 288-298 ).
Instanța de fond nu a luat în considerare celelalte două expertize, ambele efectuate de expert, fiind vorba de expertize extrajudiciare.
Având în vedere considerentele de mai, prima instanță, în baza art.11 pct2 lit.a rap. la art.10 lit.a pr.pen. a dispus achitarea inculpatei, de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. și ped. de art.290 pen. cu aplic. art.41 al.2 pen.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă În cauză cu suma de 1.164.452.000 lei, din care suma de 1.064.452.000 lei cu daune materiale, iar suma de 100.000.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art.346 a1.3 pr.pen. au fost respinse ca neîntemeiate pretențiile civile formulate de partea civilă.
În baza art.192 pct.l lit.a, b pr.pen. a fost obligată partea civilă la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, În sumă de 350 RON.
Împotriva sentinței penale nr.57 5/1 7 mai 2007 pronunțată în dosarul penal nr- al Judecătoriei Cluj -N a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N, acesta fiind înregistrat la Judecătoria Cluj -N, la data de 25 mai 2007, prin care a solicitat desființarea sentinței penale atacate și pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatei, pentru comiterea in fracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 pen. cu aplic. art.41 alin.2 pen. urmând ca motivele să fie expus în fața instanței după motivarea hotărârii apelate.
In motivarea apelului declarat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N, a învederat în esență, că soluția instanței de fond este netemeinică, întrucât în analiza probatoriului administrat, toate instanțele care s-au pronunțat raportat la comiterea infracțiunii pentru care inculpata a fost trimisă în judecată au plecat de la numărul mare de expertize grafice, având ca obiect cele trei acte În litigiu, așa încât, în cauză cu ocazia rejudecării acesteia sentința penală apelată a fost dată cu interpretarea greșită și corelarea defectuoasă a probelor administrate, fiind înlăturate în mod nejustificat probele ce dovedeau vinovăția inculpatei. În acest sens, s-a invocat că în cauză trebuiau reținute concluziile raportului de expertiză nr.55/2000 efectuat de LE. C și înlăturate concluziile rapoartelor de expertiză efectuate de B, pe motivul existenței unor puncte de vedere divergente între experți, cu privire la grafismele semnăturilor în litigiu. În plus, s-a arătat că sub aspect procedural, raportul de expertiză tehnico-științifică nu are valoare probantă preferențială, trebuind a fi coroborat cu celelalte mijloace de probă, sens în care s-a arătat că toate cele trei înscrisuri au fost întocmite pe același tip de hârtie și dactilografiate pe aceeași mașină de scris, au fost semnate cu același instrument scriptural, iar impresiunile de ștampilă au textul slab lizibil sau ilizibil, ambele chitanțe cuprind mențiune că suma reprezintă rambursarea integrală a datoriei, împrejurări care denotă că înscrisurile au fost realizate în același timp. argument adus în sprijinul dovedirii vinovăției inculpatei a fost acela că, actele în litigiu au fost redactate într-un singur exemplar și au fost datate incomplet, fără mențiunea zilei, contrar "uzanțelor" folosite de inculpată in redactarea acelorași gen de acte.
Totodată în susținerea aceleiași idei a dovedirii vinovăției inculpatei, s-a arătat că în litigiul civil declanșat întrepărțiîn cursul anului 1999, inculpata a făcut vorbire despre actele ce ar dovedi stingerea datoriei către partea vătămată abia la data de 31.01.2000, partea vătămată formulând imediat plângere penală. În acest sens, s-a arătat în motivele de apel că instanța de fond a înlăturat în mod nejustificat depozițiile martorilor propuși de partea vătămată și neaducând o explicație pertinentă în acest sens cu toate că acestea se coroborau cu ansamblul probator administrat În cauză coroborat cu faptul că martorii audiați în cauză au declarat atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, că ulterior depunerii celor trei acte în dosarul civil, inculpata a luat legătura cu partea vătămată pentru aod etermina să renunțe la procedura executării silite, primind o parte din datorie, urmând ca restul sumei să fie plătit ulterior, propunerea inculpatei fiind respinsă de partea vătămată, ceea ce denotă că înscrisurile respective nu existau. În susținerea apelului declarat, s-a mai arătat faptul că este lipsit de relevanță faptul că, pe parcursul urmăririi penale, s-au dat două rezoluții de scoatere de sub urmărirea penală a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, soluții care au fost infirmate ulterior, deoarece după infirmarea acestora s-au administrat noi mijloace de probă, care " au concluzionat că inculpata se face vinovată de comiterea infracțiunii reținute în sarcina ei.
Împotriva aceleiași sentințe penale cu nr.575/17 mai 2007 pronunțată în dosarul penal nr.1367/21l/2007 al Judecătoriei Cluj -N a formulat apel la data de 24 mai 2007 și partea vătămată G, urmând ca motivele să fie depuse instanței de apel până la primul termen de judecată.
În motivarea apelului partea vătămată Gac riticat sentința atacată sub aspectul nelegalității acesteia și a solicitat ca în urma admiterii apelului, să se desființeze această hotărâre și să se dispună rejudecarea cauzei în fond, învederând în esență faptul că deși în decizia pronunțată instanța de casare respectiv Curtea de Apel Cluja dat îndrumări obligatorii pentru instanța de rejudecare, respectiv: efectuarea unui raport de expertiză criminalistică grafoscopică în cadrul B, impunându-se cu stringență efectuarea unei astfel de expertize în faza de judecată, instanța de fond nu s-a conformat acestor dispoziții cu toate că a fost solicitată în mod constant și de partea vătămată, refuzând administrarea acesteia prin acceptarea refuzului LN. B de a întocmi un raport, pe motiv că s-au pronunțat deja asupra scriptelor în litigiu însă s-au reaudiat martorii. Partea vătămată a mai arătat faptul că, instanța de fond era datoare să oblige Institutul să efectueze o nouă expertiză atât timp cât expertiza anterioară s-a efectuat prin compararea unui înscris fals cu un alt înscris fals precum și faptul că în mod nelegal s-a omis audierea martorei, pentru considerentul că martora a refuzat să depună mărturie și inculpata a fost de acord cu această poziție, susținând că există vinovăția inculpatei în comiterea faptelor penale reținute în sarcina ei de către organele de urmărire penală.
Tribunalul a constatat că apelurile au fost promovate în termenul de 10 zile prevăzut de art.363 alin.1 pr.pen. termen ce a curs, pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N în conformitate cu prevederile art.363 alin.2 pr.pen. de la data de 17 mai 2007 iar pentru partea vătămată G în conformitate cu prevederile art.363 alin.3 pr.pen. de la data de 17 mai 2007. (f84 din dosarul nr.1367/2l1/2007 al Judecătoriei Cluj -N)
Prin decizia penală nr.419/A din 17 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în temeiul art.379 pct.1 lit."b" pr.pen. au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N și partea vătămată G,. în municipiul C-N,-,.1, jud.C împotriva sentinței penale nr.575/l7 mai 2007 pronunțată în dosarul penal nr- al Judecătoriei Cluj -N, care a fost menținută în întregime.
În temeiul art.193 alin.6 pr.pen. a fost admisă cererea formulată de inculpata, fiica lui G și, născută la data de 08 februarie 1962 în orașul Vișeul de, jud. M,. în municipiul C-N,-, jud.C și, pe cale de consecință a fost obligată partea vătămată G să achite inculpatei suma de 4000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în apel d e aceasta, reprezentând onorariu avocațial.
În temeiul art.192 alin.2 pr.pen. a fost obligată partea vătămată G să achite suma de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, în apel.
În temeiul art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -N au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:
Instanța de fond cu ocazia rejudecării cauzei a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, întemeiată pe un material probator vast și judicios administrat, neputându-i-se imputa de nici o manieră o eventuală corelare defectuoasă a mijloacelor de probă administrate în cauză, sau acordarea unei valori probatorii mai mari unor probe în detrimentul altora, dispozițiile art.63 alin.2 pr.pen. fiind aplicate în mod corespunzător. Instanța de fond a motivat și a justificat atât admiterea cât și respingerea fiecărei probe administrate, din analiza lor coroborată reieșind că, în prezenta cauză vinovăția inculpatei în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată nu a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, cu atât mai mult cu cât, în dosarul nr.6742/P/2000 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -N, la data de 26.02.2001, procurorul a dispus prin rezoluție, scoaterea de sub urmărire penală a inculpatei sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (f127-l3l ), rezoluție ce a fost infirmată de prim-procuror la data de 30.10.2001 (f153-l58 ), urmărirea penală fiind reluată în vederea efectuării unor acte de urmărire penală suplimentare, mai ales sub aspectul stabilirii caracterului real sau fals al înscrisurilor în litigiu.
Astfel, în urma reluării urmăririi penale s-a întocmit un alt raport de expertiză criminalistică nr.161/18.11.2002 ale cărui concluzii au fost diametral opuse celui efectuat de expertu1 (raportul nr.493/2000), situație față de care, inculpata a solicitat, în faza de urmărire penală, efectuarea unei contraexpertize sau avizarea unei a dintre cele două expertize de către experți din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice. În acest context se impune a se preciza că expertul solicitat de către partea vătămată, G, a întocmit o expertiză la data de 12 noiembrie 2002, prin care a arătat că singura concluzie obiectivă și bazată științific, este că nu se poate stabili dacă semnăturile aparțin sau nu părții vătămate, din cauza elementelor grafice insuficiente.
Prin ordonanța din 31 martie 2003 Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N, s-a dispus efectuarea unei noi expertize criminalistice de către experți din cadrul Institutului Național de Expertize criminalistice B, la solicitarea părții vătămat G, în cauză aprobându-se și participarea expertului asistent.
Bap rocedat la întocmirea raportului de expertiză criminalistică nr.94/5.05.2003, într-o comisie formată din 3 experți, concluzionându-se că semnăturile de pe cele 3 acte, au fost executate de partea vătămată, iar impresiunile de ștampilă au fost create cu ștampila SC din C-
După efectuarea acestui raport, expertul asistent solicitat de către partea vătămată, deși a fost invitat În repetate rânduri să-și prezinte obiecțiunile la acest raport (302-304), acesta nu a înțeles să uzeze de acest drept procesual conferit de legiuitor. Ca urmare, la data de 4.06.21003, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N a dispus printr-o nouă rezoluție, scoaterea de sub urmărire penală a inculpatei, sub aspectul comiterii in fracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Această soluție a fost atacată pe cale ierarhică de către partea vătămată, iar la data de 9.12.2003, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis plângerea, întrucât a apreciat că soluția procurorului este netemeinică și nelegală, întrucât nu s-a dat posibilitate expertului asistent de a-și demonstra punctele de vedere, sens în care s-a redeschis urmărirea penală (487-490 ) motiv pentru care la această dată au fost depuse la dosar și obiecțiunile din partea expertului, cu concluzia că, actele nu au fost semnate de partea vătămată și că nu se poate stabili dacă inculpata a contrafăcut semnăturile contestate.
Cu privire la motivul de apel invocat de către partea vătămată G că se impunea efectuarea unui nou raport de expertiză criminalistică grafoscopică în cadrul B, tribunalul, a constatat că instanța de fond a respectat îndrumările deciziei de recurs și pentru a se asigura un proces echitabil, a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză criminalistică la INEC B obiectivul probei științifice constituindu-l cele trei înscrisuri sub semnătură privată, două chitanțe și o declarație referitoare la o pretinsă predare primire a unor sume de bani în valută prin care se urmărea stingerea litigiului intervenit între părți pentru a se stabili dacă partea vătămată a semnat cele trei acte sau acestea au fost contrafăcute de inculpată cât și faptul dacă impresiunile de ștampilă aplicate pe cele trei acte au fost executate cu ștampila aparținând SRL.
Având în vedere conținutul adresei cu nr.318 emisă la data de 03 aprilie 2007 de către Institutul Național de Expertize Criminalistice prin care s-a restituit dosarul nr- cu motivarea că potrivit deciziei nr.1/2007 a directorului s-a stabilit să nu se mai efectueze o altă expertiză criminalistică în cauză, având în vedere că s-au pronunțat deja un număr de 8 (opt) experți criminaliști din sistemul institutului, întocmindu-se două rapoarte de expertiză individual, de câte un expert coroborat cu faptul că un număr de 7 (șapte) dintre experți au emis opinii asemănătoare, concluzionând cu toții că cele 3 (trei) acte în litigiu au fost semnate de către partea vătămată G, în mod corect instanța de fond a revenit asupra acestui probatoriu, aspect procedural ce a fost verificat de către Tribunalul Cluj, așa cum rezultă din procesul-verbal telefonic încheiat de către președintele completului de judecată în urma convorbirii avute de acesta cu directorul B, domnul, așa încât, susținerile formulate sub acest aspect de către partea vătămată nu au avut suportul juridic necesar pentru a fi admisibil, motiv pentru care instanța de apel a respins efectuarea unei alte expertize criminalistice în cauză, menținând soluția adoptată din acest punct de vedere de către instanța de fond.
Prezentarea detaliată a mersului anchetei, cu evidențierea felului în care diverșii experți criminaliști desemnați în cauză au apreciat asupra caracterului real sau fals al semnăturilor de pe înscrisurile în litigiu evidențiază faptul că nici un moment în cursul urmăririi penale expertize grafice nu au relevat împrejurarea că semnăturile ar aparține inculpatei. Mai mult, organele de urmărire penală au făcut în două rânduri aplicarea principiului "in dubio pro reo", până la momentul trimiterii în judecată inculpata fiind scoasă de sub urmărirea penală de două ori, pe baza expertizei efectuate. Rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a infirmat cea de a doua soluție de netrimitere în judecată, a fost întemeiată strict pe încălcarea unor drepturi procedurale ale părții vătămate, și nu a vizat fondul cauzei. Totodată tribunalul, a reținut în acest context faptul că, expertul asistent desemnat de parte a refuzat vreme îndelungată să depună obiecțiunile la raportul de contra expertiză, deși a fost solicitat de către organele de urmărire penală în acest sens în repetate rânduri. Un ultim aspect pe care urmează să-l rețină tribunalul cu privire la acest aspect se referă la ambiguitatea concluzii lor finale ale acestui expert din punct de vedere al stabilirii unor indicii de vinovăție ale inculpatei în comiterea infracțiunii prev. de art.290 pen. atât timp cât acesta a arătat în mod expres că nu se poate stabili dacă semnăturile aparțin sau nu inculpatei.
Ca urmare, față de cele mai expuse, tribunalul a apreciat că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea principiului,in dubio pro reo" când a procedat la înlăturarea rapoartelor de expertiză întocmite inițial în cauză (nr.55/2002 - raport de expertiză extrajudiciară si nr.161/20J2, ambele ale aceluiași expert) și a luat în considerare raportul nr.483/2000 și nr.306/2001, efectuate în cadrul Astfel, dubiul care profită inculpatei reiese fără echivoc în opinia tribunalului, din toate rapoartele întocmite în cauză atât timp cât primele două și respectiv obiecțiunile formulate de către expertul arată că, semnăturile nu aparțin părții vătămate și că nu se poate stabili dacă au fost executate de, cele două rapoarte întocmite de B dau concluzii certe pozitive, în sensul că semnăturile aparțin părții vătămate iar impresiunea ștampilei se SRL a fost efectuată cu ștampila societății ceea ce denotă că instanța de fond a coroborat în mod corect mijloacele de probă științifice administrate în cauză și a reținut relevanța rapoartelor LN. B, în lipsa altor probe certe în cauză care să demonstreze vinovăția inculpatei.
Potrivit dispozițiilor art.15/2 pr.pen. orice persoană trebuie considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă, iar în conformitate cu prevederile art.66 alin.(l) din același cod, învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, dispoziție procedurală care se coroborează în totalitate cu dispozițiile art.6 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de statul român prin Legea nr.30/1994, privind dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, stipulează în mod clar și fără echivoc că orice persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită, printr-o hotărâre definitivă de condamnare.
Ca urmare, efectele prezumției de nevinovăție își găsesc aplicare, atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, până la stabilirea legală a vinovăției, ceea ce denotă că, organul judiciar trebuie să prezume nevinovăția persoanei acuzate și să-și formeze opinia numai pe baza probelor administrate În timpul procesului iar sarcina probei revine, ca regulă generală, Ministerului Public, orice îndoială profitând persoanei acuzate, conform principiului " in dubio pro reo".
Cu privire la motivul de apel invocat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N, că instanța de fond a înlăturat declarația martorului, neluând-o în considerare, tribunalul, urmează să rețină că aceasta a sesizat în mod corect că se impune înlăturarea declarației acestui martor, atât timp cât acesta este un martor indirect, având în vedere faptul că relatările sale n-au fost percepute prin propriile simțuri, ci le-a aflat de la partea vătămată. Astfel, martorul, fiind contactat telefonic de partea vătămată, pentru a se consulta cu privire la oferta propusă de inculpată, a sfătuit-o să refuze; totodată, a precizat că fostul soț al inculpatei a purtat o discuție cu un ziarist, martorul, în care a afirmat că ar face dezvăluiri cu privire la modul cum inculpata, împreună cu avocata au falsificat cele 3 înscrisuri, cu condiția că partea vătămată să-i cedeze 1/2 cota din imobilul situat în C-N, str. - nr.14 însă din declarația martorului a reieșit că părțile au făcut afaceri împreună, s-au împrumutat reciproc, în mai multe rânduri, cu diverse sume de bani.
Potrivit dispozițiilor art.79 pr.pen. persoana obligată a păstra secretul profesional nu poate fi ascultată ca martor cu privire la faptele și împrejurările de care a luat cunoștință în exercițiul profesiei, fără a avea încuviințarea persoanei față de care este obligată a păstra secretul iar potrivit dispozițiilor art.39 din Legea nr.51/1995 republicată, avocatul nu poate fi ascultat ca martor și nu poate furniza relații nici unei autorități sau persoane cu privire la cauza care i-a fost încredințată, decât dacă are dezlegarea prealabilă, expresă și scrisă din partea tuturor clienților săi interesați în cauză.
Or, în speță, cu privire la motivul de apel invocat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N, că instanța de fond a omis audierea martorei nu are suport juridic pentru a fi admisibil atâta vreme cât martora a dat declarație în fața instanței în momentul primirii acceptului inculpatei, însă, în prezent atât timp cât inculpata nu și-a mai dat expres acordul cu privire la reaudierea acestei martore (avocat) retrăgând acceptul, după casare și trimitere spre rejudecare, când s-a intrat într-o nouă fază procesuală în mod just instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art.79 pr.pen. aspect procedural pe care și instanța de apel l-a împărtășit considerându-l aplicabil în cauză.
Ba mai mult, din punct de vedere al vastului probatoriu testimonial administrat în cauză instanța de fond, în mod corect a sesizat că atât partea vătămată cât și inculpata, obișnuiau să acorde bani împrumut cu perceperea dobânzii la dobândă, desfășurând ambii activități de cămătărie. Totodată instanța de fond a mai reținut în mod corect că declarația inculpatei se coroborează cu depozițiile martorilor, și cu depoziția fostului soț, din care reiese că la sfârșitul anului 1999, inculpata dispunea de lichidități rezultate din vânzarea unor imobile și mobile precum și diverse împrumuturi din care avea posibilitatea să achite sumele de bani datorate părții vătămate.
Nici împrejurarea sesizată atât de către partea vătămată cât și de parchet în motivele de apel, conform căreia inculpata nu ar fi avut la momentul declarării apelului în litigiul civil chitanțele doveditoare ale stingerii datoriei, nu poate fi dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că aceasta a adus abia mai târziu la cunoștința apărătorului ei existența celor trei înscrisuri, neconstituind o probă irefutabilă. Martora a arătat că nu s-a întâlnit cu inculpata decât după sărbătorile de iarnă din cursul anilor 1999 - 2000.
Cu privire la invocarea testării inculpatei cât și a părții vătămate cu testul poligraf în mod corect instanța de fond a înțeles să facă aplicarea dispozițiilor art.64 pr.pen. Astfel, prin aceste dispoziții legiuitorul a înțeles să se refere la mijloacele de probă, enumerând limitativ aceste mijloace de probă, testările poligraf nefiind incluse, ceea ce denotă faptul că asemenea concluzii a unor testări poligraf nu pot constitui probe certe de vinovăție, ci cel mult indicii.
Celelalte aspecte invocate de către parchet în motivele de apel conform cărora înscrisurile ar fi fost întocmite pe același tip de hârtie și dactilografiate la aceeași mașină de scris, semnate cu pix de aceeași culoare, nedatate cu data completă, redactate într-un singur exemplar, ar fi putut constitui simple indicii (și nu probe) în sprijinul dovedirii eventuale vinovății a inculpatei, în condițiile în care aceasta nu ar fi arătat că actele au fost redactate de ea în aceeași împrejurare, după ce achitase în tranșe datoria către partea vătămată. În aceste condiții și având în vedere natura relațiilor tensionate dintre părți (care explică și absența vreunui martor la semnarea actelor), aceste împrejurări nu pot constitui prin ele însele un argument în sprijinul dovedirii vinovăției inculpatei în lipsa altor probe certe de vinovăție.
Ca urmare, potrivit dispozițiilor art.52pr.pen. orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă consacrându-se astfel prezumția de nevinovăție a oricărei persoane iar răsturnarea prezumției de nevinovăție poate fi făcută numai prin probe certe care să ateste fără echivoc vinovăția. Așa fiind, având în vedere administrarea tuturor probelor necesare soluționării cauzei, s-a ajuns la o îndoială asupra vinovăției inculpatei, prezumția de nevinovăție a acesteia nefiind răsturnată, motiv pentru care instanța de fond în mod just a concluzionat că, pentru această infracțiune se impune achitarea inculpatei,nedovedindu-se că infracțiunea imputată ei, există respectându-se și dându-se aplicabilitate astfel principiului "in dubio pro reo".
De asemenea prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și cu privire la latura civilă a cauzei apreciind în mod just că nu s-au putut acorda despăgubiri civile în cauză părții vătămate.
În aceste condiții considerând că sentința penală este legală și temeinică tribunalul, a apreciat că apelurile declarate sunt nefondate, prima instanța pronunțând o soluție pertinentă și bine motivată.
Față de cele expuse, tribunalul in baza art.379 pct.1 lit."b" pr.pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N și partea vătămată G împotriva sentinței penale nr.575/l7 mai 2007 pronunțată în dosarul penal nr- al Judecătoriei Cluj -N, care fost menținută în întregime.
Întrucât partea vătămată Gaf ost găsit în culpă procesuală, tribunalul în conformitate cu dispozițiile art.193 alin.6 pr.pen. a admis cererea formulată de inculpata și, pe cale de consecință a obligat pe partea vătămată să achite inculpatei suma de 4000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în apel d e aceasta, reprezentând onorariu avocațial.
De asemenea având în vedere culpa procesuală a părții vătămate G, în temeiul art.192 aIin.2 pr.pen. tribunalul, a obligat pe aceasta să achite suma de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, în apel.
În temeiul art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -N au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recurs, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, precum și partea vătămată G, criticând soluția pronunțată în cauză ca nefiind temeinică și legală.
În motivarea recursului său, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluja învederat faptul că, instanțele au interpretat în mod greșit și au corelat defectuos probele administrate astfel că soluția pronunțată este nelegală.
De asemenea, s-a arătat faptul că, în cauză au fost efectuate 5 expertize grafologice, dar concluziile acestor expertize nu pot fi valorificate deoarece sunt contradictorii, fiind ori cert pozitive, ori cert negative iar ultima expertiză nu oferă o concluzie pertinentă și este evident superficială.
În ceea ce privește restul probelor administrate, se constată că, în mod netemeinic au fost înlăturate depozițiile martorilor și, cu toate că aceste depoziții se coroborează cu ansamblul probelor administrate.
În motivarea recursului său, partea vătămată a învederat de asemenea că nu a semnat niciodată acele chitanțe că, inculpata nu s-a descărcat de datoria pe care o avea, împrejurări ce reies în mod clar din probele administrate în cauză.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate mai, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale în materie, Curtea reține următoarele:
În cauza de față problema esențială ce se pune în discuția este veridicitatea celor 5 expertize efectuate și coroborarea concluziilor acestora cu restul probelor administrate.
Analizând ansamblul probator, curtea constată că doar expertizele întocmite de expert se coroborează cu restul probelor administrate în cauză.
Astfel, din concluziile acestei expertize reiese în mod cert că partea vătămată nu a semnat înscrisurile depuse de inculpată la dosarul execuțional din care a rezultat achitarea debitului de către aceasta.
Nesemnarea acestor înscrisuri rezultă și din declarațiile martorilor și, precum și și care au confirmat că, ulterior lunii decembrie 1999 inculpata a sunat-o pe partea vătămată propunându-i restituirea parțială a împrumutului.
De asemenea, în apelul declarat de inculpată împotriva încheierii civile nr.9275/22.10.1999 a Judecătoriei Cluj -N, apel d eclarat la data de 11.01.2000, aceasta nu face nicio referire la stingerea datoriei prin plata acesteia, deși acest aspect ar fi fost prioritar în cazul în care ar fi fost real.
Mai mult decât atât, abia după o lună la data de 14.02.2000, avocata inculpatei din procesul civil, martora, a depus la dosar cele trei înscrisuri, datate decembrie 1999.
Nu este credibilă susținerea inculpatei referitoare la faptul că a plecat din localitate și a uitat să-și anunțe avocate despre existența acelor înscrisuri având în vedere importanța deosebită a acestora.
În acest context, doar expertizele criminalistice întocmite de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice C, a căror concluzii se referă în mod cert la faptul că nu partea vătămată a semnat înscrisurile, apar ca veridice, întrucât, conform art.63 probele C.P.P. nu au o valoare dinainte stabilită, fiind necesară coroborarea acestora.
Față de cele de mai, curtea constată că recursurile formulate în cauză sunt fondate sub aspectul constatării falsului privind semnătura, putându-se stabili în mod cert că partea vătămată nu a semnat înscrisurile.
În ceea ce privește însă vinovăția inculpatei, aceasta nu a fost dovedită fără echivoc, existând doar prezumții în sensul că aceasta avea un interes în întocmirea înscrisurilor, dar neexistând dovezi certe că aceasta a falsificat semnătura părții vătămate, astfel că este aplicabil principiul "in dubio pro reo".
Față de cele de mai, în baza art.385/15 pct. lit.d pr.pen. va admite recursurile declarate de partea vătămată G, inculpata și Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva deciziei penale nr.419/17.12.2007 a Tribunalului Cluj pe care o casează împreună cu sentința penală nr.575/17.05.2007 a Judecătoriei Cluj -
Trecând la rejudecarea cauzei, în baza art.11 pct.2 lit.a pr.pen. rap.la art.10 lit.c pr.pen. va achita pe inculpata, fiica lui G și pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev.și ped.de art.290 penal, cu aplic.art.41 alin.2 penal.
În baza art.348 pr.pen. va desființa înscrisurile falsificate, respectiv cele două chitanțe și declarația de la filele 221-223, dosar urmărire penală 642/P/2000 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj - N, constatând că acestea sunt false, în ceea ce privește semnătura părții vătămate.
În baza art.19 alin.2 pr.pen. acțiunea civilă formulată de partea civilă G, urmează să fie soluționată de instanța civilă mai întâi sesizată, judecarea cauzei fiind suspendată până la soluționarea prezentei cauze ( dosar 3252/2000).
Vă respinge cererile de acordare a cheltuielilor judiciare formulate de părți, nefiind îndeplinite condițiile cerute de art.193.C.P.P.
În baza art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct. lit.d pr.pen. admite recursurile declarate de partea vătămată G, inculpata și Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva deciziei penale nr.419/17.12.2007 a Tribunalului Cluj pe care o casează împreună cu sentința penală nr.575/17.05.2007 a Judecătoriei Cluj -
Rejudecând cauza în baza art.11 pct.2 lit.a pr.pen. rap.la art.10 lit.c pr.pen. achită pe inculpata, fiica lui G și pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev.și ped.de art.290 penal, cu aplic.art.41 alin.2 penal.
În baza art.348 pr.pen. desființează înscrisurile falsificate, respectiv cele două chitanțe și declarația de la filele 221-223, dosar urmărire penală 642/P/2000 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N.
În baza art.19 alin.2 pr.pen. acțiunea civilă formulată de partea civilă G, urmează să fie soluționată de instanța civilă mai întâi sesizată.
Respinge cererile de acordare a cheltuielilor judiciare formulate de părți.
În baza art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în favoarea statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 7 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./
4 ex./10.04.2008
Președinte:Monica RodinaJudecători:Monica Rodina, Livia Mango Ioana Cristina
