Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 cod penal). Decizia 436/2009. Curtea de Apel Bacau

Comentarii

0

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.436

Ședința publică din 18 iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Bogdan Adrian

JUDECĂTOR 2: Ștefan Nimineț

JUDECĂTOR 3: Silviu Anti

GREFIER: ---

**********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacăua fost reprezentat legal de - procuror.

Pe rol pronunțarea în cauza penală, după casare, privind pe inculpatul G, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de exercitare fără drept a unei profesii, prev. de art.281 Cp raportat la art.25 din Legea nr.51/1995 și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 al.1 Cp.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința din data de 11.06.2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera și pentru a se depune concluzii scrise de către inculpat, a amânat pronunțarea la data de 18.06.2009.

CURTEA

- deliberând -

Prin decizia penală nr.344/14.05.2009 a Curții de Apel Bacău, pronunțată în prezentul dosar, s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, inculpatul G și partea vătămată SC" " SRL A, s-au casat în totalitate decizia penală nr.32/20.01.2009 a Tribunalului Bacău și sentința penală nr.1718/23.09.2009 a Judecătoriei Bacău, iar în rejudecare s-a dispus reaudierea martorilor, și, acordându-se termen de judecată în acest sens.

Pentru a se dispune astfel s-a reținut că prin sentința penală nr.1718/ 23.09.2008, pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Bacău, s-a dispus:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. g Cod procedură penală încetarea procesului penal privind pe inculpatul G, fiul lui G și, născut la data de 18.10.1960 în A, jud. A, domiciliat în A,--6,.C,.1,.5, jud. A, cu reședința în localitatea, sat nr.348, jud. A, studii superioare juridice, fără antecedente penale CNP-- pentru infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii prev. de art. 281 rap. la art. 25 din Legea 51/1995 ca urmare a prescrierii răspunderii penale.

În baza art. 11 pct.2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului G pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 al.1 Cod penal.

În baza art. 192 al.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul, jurist de profesie a obținut de la Consiliul Județean A, în baza Decretului-lege 54/1990 autorizația cu nr. -/18.12.2000 prin care conform codului, poziția 7484 este autorizat să desfășoare "alte activități de servicii prestate, în principal întreprinderilor". Întrucât această activitate nu este în concret definită în baza unei reglementări sau statut inculpatul a autodefinit-o ca "recuperator de creanță", în acest sens făcându-și reclamă în diferite ziare arătând că " printr-o serie de chițibușuri avocățești le întind o capcană juridică debitorilor astfel încât să fie nevoiți să plătească datoria contractată" arătând de asemenea că "sunt vreo 30 de asemenea șmecherii pe care numai un jurist cu experiență le poate sesiza, dar ele reprezintă un secret profesional".

În această calitate autodefinită inculpatul în perioada 2000-2004 în calitate de mandatar al mai multor părți a desfășurat activități specifice profesiei de avocat prev. de art.3 din Legea 51/1995. În acest sens a redactat acte cu caracter juridic, a acordat consultații juridice, a formulat cereri de chemare în judecată, punând justițiabilul să semneze sau pur și simplu aplicând o semnătură indescifrabilă, a reprezentat sau asistat părțile în fața instanțelor de judecată civile, a notarilor, a executorilor, și chiar în fața organelor de urmărire penală, a pus concluzii în fond în baza unor împuterniciri încheiate fie la notar, fie în fata instanței. Astfel:

- în dosar nr.8659/2000 al Judecătoriei Arad, cauza Subiak Ioan contra G, unde în baza unei procuri judiciare a formulat acțiunea în numele numitului G, a formulat cereri și a pus concluzii pe fondul cauzei, ceea ce nu-i era îngăduit conform art.68 al.4 Cod procedură civilă, de asemenea s-a prezentat în continuare în această cauză, în baza aceleași procuri, exercitând calea de atac a apelului la Tribunalul Arad - dosar nr.5462/A/2001.

- în dosar execuțional 713/2000 s-a prezentat în baza unei procuri pentru numita.

- în dosar nr.6004/2001 al Judecătoriei Arads -a prezentat și a pus concluzii în fond pentru numitul reclamant.

- în dosar 5635/2001 al Judecătoriei Arad inculpatul a redactat acțiunea de partaj, a formulat cereri și a pus concluzii pentru reclamanta.

- în dosar nr. 11782/2001 al Judecătoriei Arad inculpatul a depus concluzii scrise cu privire la excepția invocată și diverse acte pentru reclamanta.

- în dosar nr.9980/2002 al Judecătoriei Arad inculpatul a formulat concluzii pe fond pentru reclamantul.

- în dosar execuțional nr.5/2003 al Biroului executor Judecătoresc, inculpatul în calitate de reprezentant al aceleași a formulat contestație la executare și a participat la licitația imobiliară care a făcut obiectul acestui dosar.

- în dosarul Tribunalului Arad nr.4664/R/2003, decizia civilă nr.198/R/2003 inculpatul a pus concluzii în dezbateri pentru recurenta.

- în dosarul Curții de Apel Timișoara, decizia civilă 2387/2002 inculpatul a pus concluzii în dezbateri tot pentru recurenta, la fel și în dosarul nr.4715/C/2002 a Curții de Apel Timișoara, a întreprins acțiuni, a formulat cereri și a pus concluzii în dezbateri în numele recurentei .

- în dosar nr.267/COM/2004, ordonanța din 21.01.2004 a Tribunalului Timiș inculpatul a pus concluzii pentru creditorul.

Toate aceste activități menționate mai sus și care dovedesc o anumită continuitate în timp în susținerea judiciară a intereselor acelorași justițiabili, sunt activități specifice profesiei de avocat, ori din actele dosarului rezultă că inculpatul nu este înscris în avocaților în nici un barou din România, aspect de altfel recunoscut și de el.

Faptele comise de inculpat în condițiile de mai sus întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 25 din Legea 51/1995 cu raportare la art.281 Cod penal, respectiv exercitarea fără drept a profesiei de avocat.

Cu toate acestea, instanța a constatat că de la data ultimului act material (21.01.2004) și până în prezent au trecut mai mult de 4 ani și 6 luni, astfel încât inculpatul nu mai poate fi tras la răspundere penală pentru infracțiunea comisă în cauză, operând prescripția răspunderii penale (conform art. 124 rap. la art. 122 lit. e Cod penal ).

În consecință, în baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g Cod procedură penală a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 281 al. 1 Cp, rap. la art. 25 din Legea 51/1995.

Cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art.290 al. l Cod penal instanța reține în fapt următoarele:

Inculpatul a înaintat Tribunalului Timișo somație de plată în numele numitului prin care a solicitat ca numitul să fie obligat la plata sumei de 175.000 USD în locul SC SRL D care a fost datoare cu această sumă numitului. Pentru dovedirea pretențiilor inculpatul a depus la dosarul civil un înscris intitulat " de plată" semnat și ștampilat de în calitate de administrator al numitei SC " Deea " SRL, prin care această societate se obligă la data de 28.10.2003 să plătească numitului suma de 175.000 USD în locul societății antemenționate din D până la data de 1.12.2004. In acest înscris se mai prevede că dacă numitul nu va plăti această sumă reclamantului acesta îl va putea urmări prin procedura somației de plată la instanța teritorială aleasă de creditor. Inculpatul a recunoscut ca el a redactat acest înscris cu mașina sa de scris la sediul societății reprezentate de numitul. Având în vedere că numitul nu recunoscut acest înscris, nu avea cunoștință despre societatea comercială din D și nici nu cunoștea pe administratorul acesteia - martorul și faptul că nu au desfășurat nici un fel de activități comerciale împreună deci nu avea nici un motiv să preia această datorie și în conformitate cu considerentele deciziei de casare a Curții de Apel Timișoara, instanța dispus efectuarea expertizei criminalistice nr.109/5.06.2006 de către Laboratorul Interjudețean Ta I NEC, din concluziile căreia rezultă următoarele aspecte ca răspuns la obiectivele dispuse:

1. Semnătura de pe înscrisul intitulat " de plată" datat 28.10.2003 a fost executată de titularul;

2. de ștampilă de pe înscrisul menționat a fost depusă cu aceeași ștampilă care a creat impresiunea de pe adresa nr.378/8.08.2003.

3. de hârtie pe care s-a redactat înscrisul susmenționat, fost obținut prin decupare cu ajutorul unui instrument tăietor, dintr-o coală de format superior.

4. Nu există elemente care să ateste trecerea fragmentului de hârtie pe care este redactat actul în litigiu, printr- imprimantă laser (ori imprimantă de alt tip).

5.6. Mențiunile privitoare la numele și calitatea titularului, au fost dactilografiate ulterior semnării și ștampilării înscrisului în litigiu.

Absența oricărei dezalinieri între diferitele părți ale textului dactilografiat, reprezintă un indiciu că actul a fost dactilografiat într- singură etapă, fără extragerea și reintroducerea colii în mașina de scris.

Întrucât, însă, nu poate fi înlăturată ipoteza contrară, nu se poate stabili dacă întreg textul documentului intitulat " de plată", fost dactilografiat după aplicarea ștampilei și a semnăturii.

Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată presupune sub aspectul elementului material, în primul rând, falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288 Cod penal, adică prin contrafacerea scrierii ori prin alterarea înscrisului în orice mod.

În cazul falsificării înscrisului prin contrafacere, esențială este contrafacerea subscrierii, adică a semnăturii, deoarece ceea ce dă caracter veridic înscrisului sub semnătură privată constă tocmai în semnătura aflată pe el.

În cauză, semnătura de pe înscrisul intitulat " de plată" datat 28.10.2003 a fost executată de titularul.

Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin alterare presupune denaturarea materială a unui înscris adevărat și deci preexistent.

În cauză nu s-a făcut dovada preexistenței înscrisului semnat și ștampilat căruia inculpatul i-a denaturat conținutul, întrucât prin raportul de expertiză nu s-a putut stabili dacă întreg textul documentului intitulat " de plată" a fost dactilografiat de către inculpat după aplicarea ștampilei și a semnăturii.

Declarația numitului prin care acesta arată că nu l-a cunoscut pe inculpat și nici pe numitul până la momentul primirii somației de plată și că nici unul dintre ei nu a fost vreodată la sediul societății sale nu poate constitui un indiciu temeinic din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul a intrat în posesia unui înscris al societății semnat și ștampilat, obținut prin decuparea cu ajutorul unui instrument tăietor dintr-o coală de format superior după care a redactat textul intitulat " de plată", atâta timp cât această declarație nu se coroborează cu declarația martorului (fl. 79 vol. IV), care a arătat că l-a văzut pe inculpat la sediul SRL A cu o mașină de scris în mână și că numitul i-a spus că trebuie să dea 175.000 USD, considerând că înscrisul respectiv eog lumă și că nu vrea categoric să dea banii respectivi.

Nefiind dovedită cu certitudine vinovăția inculpatului, funcționează prezumția de nevinovăție conform art. 66 al. 1 Cod procedură penală, fiind completată și cu principiul că orice îndoială este în favoarea inculpatului (in dubio pro reo).

Pe de altă parte, mențiunile privitoare la numele și calitatea titularului, dactilografiate de către inculpat ulterior semnării și ștampilării înscrisului în litigiu nu realizează elementul material al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât aceste mențiuni nu constituie o alterare a adevărului pe care înscrisul era destinat să-l exprime.

Având în vedere aceste motive, instanța în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală a achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 al. 1 Cod penal, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii (elementul material al laturii obiective).

Împotriva sentinței, în termen legal, au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, inculpatul și partea vătămată Sc. SRL

Parchetul a criticat sentința instanței de fond pentru netemeinicie considerând că în mod greșit a fost achitat inculpatul pentru considerentul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Inculpatul a solicitat desființarea sentinței atacate numai în cea ce privește încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art.281 cod penal raportat la art. 25 din Legea 51/1995 ca urmare a prescripției extinctive.

În motivarea apelului acesta a susținut că instanța de fond a aplicat greșit legea prin aceea că nu s-a pronunțat în cursul judecății asupra excepției prescripției speciale bazându-se pe un raționament greșit conform căruia ordinea alfabetică a cazurilor prevăzute de art. 10 literele de la a la j inclusiv trebuie respectată și în această modalitate i-a fost încălcat dreptul de a cere continuarea procesului penal conform art. 13 alin. 1 Cod procedură penală. A mai arătat apelantul că fapta nu a constituie infracțiunea prevăzută de art.281 cod penal raportat la art. 25 din Legea nr. 51/1995 deoarece conform autorizației A ea fost întotdeauna autorizat să desfășoare activitatea de recuperator de credite. Potrivit autorizației a încheiat cu clienții săi contracte de prestări servicii recuperare credite iar pe baza acestora și a unei procure notariale în calitate de mandatar al clientului a trebuit să apară și în fața instanțelor judecătorești. Apelantul a mai arătat că fapta nu întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de care a fost acuzat sub aspectul laturii subiective, că încadrarea juridică este greșită în art. 281 Cod penal raportat la art. 25 din Legea nr. 51/1995 corect fiind cea în art. 281 Cod penal și că pentru acuzația de a fi pus concluzii în cauzele civile la instanțe nu poate fi sancționat penal ci numai civil pentru încălcarea art. 68 Cod procedură penală.

Partea vătămată a declarat apel cu privire la achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 Cod penal, apreciind că în mod greșit instanța a avut în vedere raportul de expertiză când în speță dovedirea falsului se putea face prin audierea martorilor și.

În cea ce privește apelurile declarate de procuror și partea vătămată instanța de apel a constatat și reținut următoarele:

Pe baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale și în fazele de judecată ( cu înscrisuri, expertiză contabilă, declarațiile părților și ale martorilor, și ), s-a reținut de către prima instanță o stare de fapt corespunzătoare realității, constând în aceea că deși obiectul cercetărilor îl constituie plăsmuirea unui înscris intitulat " angajament de plată " totuși în cauză nu a rezultat dincolo de orice îndoială faptul că autorul falsului este inculpatul.

Potrivit art. 290 Cod penal pentru existența infracțiunii de fals sub înscrisuri sub semnătură privată este necesar ca persoana autor al falsului să folosească el însuși înscrisul falsificat ori să-l încredințeze unei alte persoane spre folosire în vederea producerii de consecințe juridice. În speță s-a stabilit prin raportul de expertiză că înscrisul denumit " angajament de plată " ar putea fi fabricat prin dactilografiere și atașarea de semnături însă simplul fapt al existenței unui înscris falsificat prin modalitățile arătate de art. 288 Cod procedură penală nu este suficient pentru a reține întrunirea tuturor condițiilor de existentă ale infracțiunii prevăzută de art. 290 Cod penal. Astfel, era necesar ca în speță să se facă dovada că inculpatul este persoana care l-a falsificat. În cauză în cursul cercetărilor a rezultat că inculpatul s-a aflat în posesia acestui înscris care consemna existența unei datorii, însă cu privire la acest aspect a declarat că în calitatea sa de recuperator de debite l-a primit de la clientul său care era beneficiarul sumei înscrise în angajament. Astfel în calitatea pe care și-o atribuia de recuperator de debite inculpatul a solicitat instanței civile somarea debitorului respectiv a societății ce era administrată de.În speță faptul că inculpatul s-a aflat în posesia înscrisului nu constituie o probă că acesta este și autorului falsului. Este de observat că expertiza nu a putut stabilii data la care înscrisul a fost falsificat pentru ca în raport de această perioadă să poată fii determinata și aria persoanelor suspecte precum și conduita acestora. Așa cum a reținut și instanța de fond din declarația martorei a rezultat că l-a văzut pe inculpat cu ieșind pe poartă de la sediul societății comerciale SRL A ""cu mașina de scris în mână " însă martora mai arată că nu l-a văzut pe acesta scriind ori redactând și nici nu a putut să precizeze data la care s-a produs evenimentul relatat. De asemenea aceiași martoră arată administratorul " era nervos și furios " pentru datoria de bani însă spunea că " înscrisul respectiv este o glumă și că nu vrea categoric să dea banii respectivi". Din analiza acestei declarații instanța se referă la două momente diferite și anume unul este cel în care l-a văzut pe inculpat ieșind din clădire cu o mașină de scris și cel de al doilea privitor la primirea documentației odată cu somația pentru că atunci a luat cunoștință administratorul " de acel înscris intitulat angajament de plată. Or, în speță angajamentul de plată a fost plăsmuit anterior și comunicat o dată cu somația deci este evident că inculpatul nu avea cum să se afle în incinta societății la data primirii somației. Rezultă deci că inculpat a fost văzut anterior primirii somației ieșind din clădire cu o mașină de scris.

Cum nu s-au stabilit nici data plăsmuirii înscrisului și nici data la care inculpatul a fost văzut ieșind din clădire nu se poate susține că simplul fapt că acesta avea o mașină de scris în mână constituie un indiciu că a comis falsul. Chiar dacă angajamentul de plată ar fi fost dactilografiat cu mașina de scris care la data expertizei era deținută de inculpat această împrejurare nu constituie dovada că inculpatul a comis falsul deoarece anchetatorii nu au stabilit data falsificării, persoana care deținea mașina de scris la data falsului, aria persoanelor care o foloseau sau aveau acces la ea, data dobândirii de către inculpat a mașinii de scris și dacă mașina de scris pe care martora a văzut-o era aceiași cu cea utilizată la plăsmuirea înscrisului. Or aceste aspecte care nu au putut fi stabilite nici măcar la primele cercetări, dar care sunt esențiale pentru a putea stabili persoane care a întocmit angajamentul de plată, nu pot fi stabilite nici de instanțe după 5 ani de la data prezentării angajamentului de plată la instanța pentru emiterea somației. (21.01.2004).

Este de observat că în cauză administratorul societății comerciale l-a împuternicit pe inculpat în cursul anului 2002 să-i recupereze o creanță de 175.000 dolari de la debitoarea SC " " SRL- D, societate care a fost însă ulterior radiată. În prezenta cauză nu există nici o probă care să ateste fără echivoc că inculpatul este persoana care a plăsmuit înscrisul intitulat prin modalitatea redactării parțiale, a tăierii ( pe orizontal) și adăugării deasupra ștampilei și semnăturii. Or, în raport de faptul că inculpatul a deținut înscrisul și l-a utilizat pentru emiterea somației dar nu s-a putut dovedii că l-a falsificat el însuși,se impune constatarea că fapta imputată nu întrunește elementele constitutive ale falsului în înscrisuri sub semnătură privată prevăzut de art. 290 Cod penal și prin urmare temeiul de achitare prevăzut de art. 10 litera "d" Cod procedură penală reținut de instanța de fond este corect. În cea ce privește susținerea apelantei SC. SRL A că în cauză nu au fost audiați martorii și instanța constată că o atare audiere nu era utilă pentru justa soluționare a cauzei. Astfel acești martori au fost audiați la urmărirea penală filele( filele 45 și 50 dosar p) însă din conținutul declarațiilor nu rezultă că autorul falsului este inculpatul, cum greșit a susținut apelanta. Astfel martora este angajata părții-vătămate și lucra ca analist programator. Aceasta a arătat că din convorbirile telefonice purtate de administratorul cu inculpatul și cu a înțeles că inculpatul a susținea că a primit înscrisul de la iar acesta din urmă a spus că nu îl cunoaște pe datornic și că de datoriile sale se ocupă inculpatul deoarece el personal este imobilizat la pat. Aceleași aspecte a declarat și martorul. Or, în speță nici unul din martori nu au perceput direct și nemijlocit aspecte relevante în sensul că nu cunosc cine este autorul falsului. Cum în speță aspectele cuprinse în declarațiile acestor doi martori erau deja stabilite și prin alte mijloace de probă și reaudierea lor nu era necesară nici pentru apărările formulate de apelantă și nici pentru cauză. În raport de aspectele prezentate mai sus instanța a apreciat că motivele de apel privind greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 Cod penal sunt nefondate.

În privința apelului inculpatului e p. baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale și în faza de judecată ( cu înscrisuri, declarațiile martorilor și ale inculpatului), s-a reținut de către prima instanță o stare de fapt corespunzătoare realității. Astfel, inculpatul, persoană cu pregătire juridică a intrat în posesia autorizației nr. -/18.12.2000 emisă în baza decretului 54/1990 prin care nu a fost definit concret obiectul de activitate decât în mod generic. Apelantul inculpat a caracterizat activitatea sa ca fiind o activitate de " recuperator de credite" și a considerat în mod greșit că în baza autorizației și a calității de " recuperator de debite " poate exercita activități specifice profesiei de avocat ce sunt reglementate strict de Legea 51 /1995, fără a dobândi calitatea de avocat în condițiile legii.

Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 51/1995 profesia de avocat în România se exercită numai în baza acestei legi și a statutului profesiei și numai de către avocații înscriși în baroului din care fac parte, baroul component al Uniunii Naționale a Barourilor din România.

Dobândirea calității de avocat se realizează în mod obligatoriu numai în condițiile legal prevăzute în capitolul 2 al Legii nr. 51/1995 cu respectarea întocmai a acestora. În exercitarea profesiei și în legătură cu aceasta, beneficiază de protecția legii, conform art. 4 din Legea 51/1995 numai avocații care au dobândit legal această calitate.

În conformitate cu dispozițiile Legii 51/1995, în România profesia de avocat se exercită legal numai de către avocații care au făcut parte din birourile colective de avocatură existente anterior intrării în vigoare a Legii nr. 51/1995 și care și-au organizat activitate în cabinete, asociații, grupări profesionale conform acestei legi, cât și de avocații care au dobândit această calitate după intrarea în vigoare a acestei legi, în condițiile expres prevăzute în capitolul 2 și cu respectarea acestuia.

În afara acestor două categorii, nici o persoană nu poate exercita legal această profesie, fără a intra în sfera activităților nelegal desfășurate ce constituie diferite infracțiuni incriminate de Codul penal ori prin legi speciale. În organizarea sistemului judiciar, avocatura asigură realizarea unui drept esențial, și anume "dreptul la apărare", ori necesitatea realizării acestuia și asigurarea unei asistențe judiciare de calitate, impun cu necesitate reglementarea prin lege a condițiilor de exercitare a profesiei și a modului de organizare.

Fiind un serviciu de interes public, avocatura, nu poate fi exercitată decât în condițiile stipulate de legea specială și de care persoanele care au dobândit o asemenea calitate.

Respectarea legalității, constituie și o obligație a inculpatului care nu putea să presteze servicii avocațiale în afara cadrului legal prevăzut de art. 51/1995.

Potrivit art. 3 din legea nr. 51 /1995 activitatea avocatului se realizează prin:

a) consultații și cereri cu caracter juridic;

b) asistență și reprezentare juridică în fața instanțelor judecătorești, a organelor de urmărire penală, a autorităților cu atribuții jurisdicționale, a notarilor publici și a executorilor judecătorești, a organelor administrației publice și a instituțiilor, precum și a altor persoane juridice, în condițiile legii;

c) redactarea de acte juridice, atestarea identității părților, a conținutului și a datei actelor prezentate spre autentificare;

d) asistarea și reprezentarea persoanelor fizice sau juridice interesate în fața altor autorități publice cu posibilitatea atestării identității părților, a conținutului și a datei actelor încheiate;

e) apărarea și reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice în raporturile acestora cu autoritățile publice, cu instituțiile și cu orice persoană română sau străină;

f) activități de mediere;

g) activități fiduciare constând în primirea în depozit, în numele și pe seama clientului, de fonduri financiare și bunuri, rezultate din valorificarea sau executarea de titluri executorii, după încheierea procedurii succesorale sau a lichidării, precum și plasarea și valorificarea acestora, în numele și pe seama clientului, activități de administrare a fondurilor sau a valorilor în care acestea au fost plasate;

h) stabilirea temporară a sediului pentru societăți comerciale la sediul profesional al avocatului și înregistrarea acestora, în numele și pe seama clientului, a părților de interes, a părților sociale sau a acțiunilor societăților astfel înregistrate;

i) activitățile prevăzute la lit. g) și h) se pot desfășura în temeiul unui nou contract de asistență juridică;

j) orice mijloace și căi proprii exercitării dreptului de apărare, în condițiile legii.

Potrivit art. 25 din legea nr. 51/1995 exercitarea oricărei activități de asistență juridică specifică profesiei de avocat și prevăzută la art. 3 de către o persoană fizică sau juridică ce nu are calitatea de avocat înscris într-un barou și pe avocaților acelui barou constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale. Cum în speță a rezultat că inculpatul fără a avea calitatea de avocat a redactat și promovat în mod repetat acțiuni în justiție contra cost în interesul altor persoane, ori s-a prezentat în instanță unde a formulat cereri de probatorii, a invocat excepții a pus concluzii orale ori scrise în cauzele aflate pe rolul Judecătoriei Ara d și a Tribunalului Ara d, rezultă că acesta a prestat servicii avocațiale fără a avea calitatea de avocat încălcând astfel prevederile art. 25 din Legea 51 / 1995. Împrejurarea că apelantul inculpatul era posesorul unei autorizații emise în baza decretului 54/1990 nu-i conferea acestuia dreptul de a exercitata activități avocațiale fără a fi avocat, activități care conform legii speciale 51/1995 îi erau interzise expres.

În raport de situația de fapt corect reținută de instanța de fond pe baza declarațiilor persoanelor care au plătit pe inculpat pentru prestarea serviciilor avocațiale și a actelor atașate din dosarele instanțelor, s-a constatat că și încadrarea juridică dată faptei comise este corectă. În ceea ce privește prescripția răspunderii penale instanța de apela constatat că a fost corect calculată împlinirea termenului. Reținerea temeiului de încetare a procesului penal este corectă. Întrucât așa cum s-a arătat mai sus,instanța de fond a motivat că fapta imputată inculpatului există, a fost comisă de acesta cu vinovăție și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 25 din Legea nr. 51 /1995 raportat la art. 281 Cod penal, aplicarea dispozițiilor legale ce reglementează prescripția răspunderii penale este legală deoarece termenul acestei prescripții a fost împlinit. Susținerea inculpatului că prin încetarea procesului penal a fost încălcat articolul 13 alin. 1 Cod penal nu este fondată.

Din actele dosarului rezultă că însuși inculpatul prezent la termenul de judecată din 17.04.2008 ( încheiere fila 38 dosar fond ) a invocat excepția prescripției răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 51 /1995 raportat la art. 281 Cod penal, excepție asupra căreia în mod corect instanța s-a pronunțat odată cu fondul. În speță însă instanța nu ar fi putut să aplice prescripția răspunderii penale decât după stabilirea existenței faptei, a vinovăției persoanei și după stabilirea calificării juridice a acesteia. Ulterior inculpatul nu s-a mai prezentat la judecată în schimb a trimis la dosarul cauzei note de concluzii scrise prin care a solicitat încetarea procesului penal în baza art. 11 punctul 2 lit. "b " raportat la art. 10 lit. " g" Cod procedură penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 din Legea 51 /1995 raportat la art. 281 Cod penal. Rezultă deci că atât personal în instanță la termenul de judecată cât și prin concluziile scrise trimise la dosarul cauzei inculpatul a optat pentru soluția încetării procesului penal ca efect al prescripției și nicidecum nu a exprimat o altă poziție. În raport de aspectele expuse instanța a apreciat că motivele de apel formulate de inculpat sunt nefondate.

Pentru aceste considerente prin decizia penală nr. 32/A din 20.01.2009 pronunțata de Tribunalul Bacău, în temeiul art.379 pct.1 l lit. b Cod procedură penală a respins ca nefondate apelurile formulate de apelantele: Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, apelantul inculpat și apelanta parte vătămatăSRL, împotriva sentinței penale nr.1713/23.09.2008, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr-.

În temeiul art.192 al.2 Cod procedură penală, a obligat apelantul inculpat și partea vătămată la plata a câte 80 ron cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul parchetului au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva deciziei penale sus menționate au declarat recurs PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL NEAMȚ, partea vătămată SRL și inculpatul

Procurorul înțelege să invoce nelegalitatea hotărârii apelate sub următoarele aspecte:

S-a invocat netemeinicia hotărârilor judecătorești în ceea ce privește greșita achitare a inculpatului G, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 al.1 Cod penal ( în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală) întrucât din probele administrate rezultă că inculpatul a înaintat la Tribunalul Timișo somație de platăpe numele, prin care a solicitat ca numitul să fie obligat la plata sumei de 175.000 USD, în locul SC SRL D, care era datoare cu această sumă numitului. Acewsta a depus la dosarul civil un înscris intitulat " DE PLATĂ" semnat și ștampilat de administratorul SC Deea SRL, reprezentată de, prin care se obligă să plătească la data de 28.10.2003, numitului în locul SC SRL D, până la data de 1.12.2004, în caz contrar se va declanșa procedura somației de plată. Întrucât, numitul nu a recunoscut acest înscris și mai mult decât atât acesta declară că nu avea cunoștință de SC SRL D și de administratorul acesteia, între societățile administrate de acesta neexistând nici un fel de activități comerciale, nu avea nici un motiv ca să preia datoria acestuia.

Din expertiza grafică efectuată s-a constatat că înscriosul " DE PLATĂ" a fost redactat pe Ja inferioară a unei albe de hârtie A4, această parte fiind tăiată cu ajutorul unui instrument de tăiat, iar pe aversul documentului s-a descoperit împrăștiate aproximativ pe întreaga suprafață particule foarte fine de culoareneagră, lucru specific documentelor redactate cu ajutorul imprimantelor laser. De asemenea, s-a constatat că denumirea "administrator" precum și numele " " auj fost dactilografiate peste impresiunea de ștampilă și nu invers, documentul fiind în prealabil semnat și ștampilat iar ulterior dactilografiat și nu invers cum ar fi fost normal. Semnătura de pe înscris și impresiunea ștampilei aflate pe înscrisul în litigiu prezintă aceleași caracteristici cu impresiunea ștampilei aflată pe documentul de comparație.

S-a mai constatat că atât înscrisul " DE PLATĂ" cât și mențiunea "administrator " a fost redactată cu mașina de scris ".1001" care aparține inculpatului și pe care acesta o poartă permanent asupra sa. Inculpatul a recunoscut că el a redactat înscrisul " DE PLATĂ" cu mașina sa, la sediul SC Deea SRL. Din actele dosarului rezultă că inculpatul nu a fost niciodată la sediul acestei unități, din declarațiile lui rezultă că el nu l-a cunoscut pr inculpat și nici pe numitul până la momentul primirii somației de plată și că nici unul dintre ei nu a fost vreodată la sediul societății sale.

Expertiza efectuată în cauză relevă fără nici un dubiu că înscrisul a fost falsificatiar intenția inculpatuluide a falsifica acest înscris rezultă din modalitatea de comitere a faptei, respectiv folosirea unei jumătăți de coală pentru redactarea înscrisului, luarea propriei mașini de scris, în condițiile în care la sediul SC Deea SRL, se putea redacta la calculator sau se putea apela la un birou notarial. De reținut că documentul intitulat " DE PLATĂ" datat 28.10.2003, a fost dactilografiat ulterior semnării și ștampilării acestuia.

Din cele prezentate mai sus rezultă că inculpatul a săvârșit infracțiunea prev. de art. 290 al. 1 Cod penal, motiv pentru care se impunea condamnarea acestuia și nu achitarea.

Partea vătămată SRL invocă nelegalitatea și netemeinicia deciziei Tribunalului Bacău sub aspectul greșitei achitări a inculpatului pentru infracțiunea prev. de art.290 Cod penal. De asemenea recurenta critică omisiunea instanțelor de fond și apel dea audia martorii și propuși de aceasta în fața Judecătoriei Arad.

În raport cu aceste critici, recurenta parte vătămată solicită admiterea recursului,casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Recurentul inculpat, prin motivele de recurs depuse la dosarul cauzei, înțelege să formuleze critici referitoare la netemeinicia acuzațiilor aduse.

Analizând decizia penală atacată atât sub aspectul motivelor invocate, dar și din oficiu în limitele art.385⁹al.3 Cod procedură penală, Curtea a constatat că recursurile formulate în cauză sunt fondate, însă în considerarea altor motive de cât cele invocate de procuror și părți.

Unul din principiile fundamentale ce guvernează procesul penal este principiul aflării adevărului. Numai ca urmare a aflării adevărului, scopul procesului penal poate fi atins și, in acest fel, soluțiile dispuse de organele judiciare vor înfăptui eficient justiția penală.

Aflarea adevărului în procesul penal presupune existența unei concordanțe între concluziile la care ajung organele judiciare si realitatea obiectivă privind fapta și autorul ei.

Un aport fundamental la aflarea adevărului este rolul activ al organelor judiciare, potrivit căruia acestea au obligația de a administra toate probele necesare justei soluționări a cauzei.

Curtea a observat că instanța de apel a menținut soluția de achitare pronunțată de prima instanță, constatând că infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 Cod penal reținută în sarcina inculpatului G, îi lipsește unul din elementele constitutive, elementul material al laturii obiective.

Instanțele de fond și de apel, analizând elementele de fapt ce rezultă din probele în acuzare administrate în cauză, au constatat că acestea nu au avut forța de a înfrânge prezumția de nevinovăție ce operează în favoarea inculpatului.

Examinând ansamblul probelor administrate în cursul procesului penal, Curtea a apreciat că în cauză nu s-au administrat toate probele necesare aflării adevărului judiciar, astfel încât acțiunea penală supusă judecații sa fie just soluționată.

Curtea a apreciat că instanțele anterioare au încălcat principiul nemijlocirii administrării probelor, pe care trebuia să-l respecte în tot cursul cercetării judecătorești. În mod greșit instanțele nu stăruit în audierea nemijlocită a martorei din lucrări, a cărei depoziție este absolut necesară pentru stabilirea corectă a situației de fapt.

De asemenea în mod nejustificat, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut actele îndeplinite la instanța de la care s-a strămutat judecarea cauzei, atât Judecătoria Bacău cât și Tribunalul Bacău ca instanța de apel nu au procedat la audierea martorilor și propuși de partea vătămată SRL și încuviințați de către Judecătoria Arad la termenul din 19.06 2007.

Având în vedere că audierea nemijlocită a martorilor sus menționați este utilă si concludentă la rezolvarea justa a cauzei, instanțele anterioare trebuiau să depună toate diligențele legale pentru administrarea acestei probe.

În considerarea celor ce preced, constând nu s-au administrat toate probele necesare aflării adevărului, instanța de recurs a admis recursurile declarate în cauză și a casat decizia recurată în totalitate, precum și sentința nr.113 din 23.09.2008 a Judecătoriei Bacău.

Anterior sesizării Judecătoriei Bacău cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad, sub nr.8608/2004, ca urmare a rechizitoriului nr.211/P/2003 din 28.06.2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului G pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 281 Cp rap. La art.25 din Legea nr.51/1995 și art.290 al.1 Cp cu aplicarea art.33 lit.a Cp.

Prin decizia penală nr.997/R din 14.10.2005 a Curții de Apel Timișoaras -au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, s-a casat sentința penală nr.363/17.02.2005 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr.8608/2004 și s-a dispus trimiterea cauzei la aceeași instanță.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad sub nr.13866/2005, fiind pronunțată sentința penală 2860/23.10.2006, sentință desființată prin decizia penală nr.71/14.02.2007 a Tribunalului Arad, dispunându-se în același timp trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Judecătoriei Arad sub nr-.

Prin încheierea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.11035/2007 s-a dispus strămutarea cauzei la Judecătoria Bacău, fiind menținute actele îndeplinite de Judecătoria Arad.

În rejudecare, la termenul din data de 11.06.2009, instanța de recurs a procedat la audierea nemijlocită a martorilor și.

În ceea ce privește martora, a cărei audiere a fost considerată din oficiu necesară soluționării juste a cauzei, fără ca vreuna din părți să critice hotărârile anterioare din acest motiv, față de actele elocvente și de necontestat depuse la dosar de organele de executare a mandatului de aducere, s-a constatat imposibilitatea audierii acesteia nemijlocit, în ședință publică, în acord cu părțile prezente în instanță.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel Bacău reține următoarele:

În ceea ce privește infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii, prevăzută de art.281 Cod penal, raportat la art.25 din Legea nr.51/1995 se constată că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale, ultimul act material pentru care a fost trimis în judecată inculpatul pentru această infracțiune datând din 21.01.2004, astfel că termenul de prescripție de 4 ani și 6 luni, calculat potrivit art.122 lit.e și art.124 Cp, s-a împlinit în acest moment.

Deși inculpatul a formulat apel și apoi recurs pentru acest motiv, Curtea de Apel Bacău constată că personal acesta a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art.13 CPP, ce-i conferă un drept de opțiune în acest sens, constatarea intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale și, în consecință, încetarea procesului penal (fila 54 dosar prima instanță), în concluziile depuse la Judecătoria Bacău.

Faptul că, în aceleași concluzii, a solicitat "în subsidiar" achitarea sa, reprezintă o tehnică nelegală de apărare, atâta timp cât legea impune o manifestare de voință clară a inculpatului în a-și valorifica sau nu dreptul la continuarea procesului penal, prevăzut de art.13 CPP, în caz contrar instanța fiind obligată să constate intervenția cauzei de împiedicare a exercitării acțiunii penale.

De altfel, atitudinea oscilantă a inculpatului în această privință a continuat în exercitarea căilor de atac pentru acest motiv, în memoriul adresat instanței de recurs (fila 17) arătând că nu mai menține recursul împotriva soluției de încetare a procesului penal, răspunzând recursului procurorului. Ulterior, după reținerea cauzei pentru rejudecare, revine și solicită continuarea procesului penal.

În consecință, având în vedere obiectul recursului, de control judiciar al hotărârilor anterioare, motivul casării dispuse anterior fiind altul decât nelegalitatea față de manifestarea de voință a inculpatului, Curtea de Apel constată că soluția primei instanțe este legală și, după rejudecare, va dispune încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii, prevăzută de art.281 Cod penal, raportat la art.25 din Legea 51/1995, în baza art.11 pct.2 lit.b CPP, raportat la art.10 lit.g CPP, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale, ceea ce mai împiedică instanța să mai verifice întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii.

În raport de motivele reținute formal în opinia minoritară, trebuie spus că aceasta nu arată când a solicitat inculpatul continuarea procesului penal, momentul procesual până la care poate solicita acest lucru și nu se motivează de ce s-a dat o asemenea interpretare față de memoriile semnate de inculpat în care solicită încetarea procesului penal, iar nu achitarea sa.

Prin urmare, invocarea în concluziile orale a probei cu înscrisuri, în condițiile în care nu a mai formulat cereri, deși a fost întrebat de instanță înainte de a se intra în dezbateri, înscrisuri care oricum existau la dosar (20-22 dosar - al Tribunalului Bacău ), precum și alte probe cu caracter general fără a fi în vreun fel individualizate, nu este de natură a ajuta la lămurirea cauzei, ci eventual la tergiversarea soluționării ei, prin repunerea cauzei pe rol după ce, la data de 14.05.2009 completul, în unanimitate, a dispus măsurile pe care le-a considerat necesare, iar elemente noi nu au apărut la dosar.

Invocarea singulară a apărării inculpatului și referirile generale la unele instituții de drept procesual penal și convențional, fără o aplicare concretă la cauza de față, nu este de natură a ne da posibilitatea oferirii de contraargumente în plus față de cele arătate mai sus.

Un singur aspect trebuie combătut de opinia majoritară și anume faptul că soluțiile ce pot fi adoptate în astfel de cazuri, de intervenire a prescripției, sunt prevăzute în art.11 și art.13 CPP, ultimul doar în caz de continuare a procesului penal, iar o pronunțare prealabilă a instanței cu privire la o astfel de cerere este nelegală și poate conduce chiar la incompatibilitatea completului de judecată. Legea nu prevede o procedură prealabilă în acest sens, tocmai pentru că dezlegarea unei astfel de chestiuni impune soluționarea pe fond a cauzei.

În ceea ce privește cea de-a doua infracțiune pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv falsul în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 al.1 Cp, instanța de recurs consideră necesar a face unele precizări prealabile, care să statueze cadrul procesual în care va fi analizată vinovăția inculpatului.

Falsul în înscrisuri sub semnătură privată, în acord unanim cu doctrina și literatura juridică, este o infracțiune de pericol ce sancționează actul de conduită socială menit a afecta încrederea publică în astfel de înscrisuri și care aduc atingere valorii sociale ce protejează o asemenea încredere în autenticitatea și veridicitatea înscrisurilor producătoare de consecințe juridice.

Infracțiunea se consumă în momentul în care acțiunea incriminată este executată, moment în care se produce și urmarea periculoasă, constând în starea de pericol pentru valorile sociale arătate.

Raportat la cele menționate, subiecții infracțiunii sunt infractorul, ca subiect activ și statul, ca subiect pasiv, titular al puterii publice ce organizează relațiile sociale între subiecții de drept, în așa fel încât încrederea în astfel de înscrisuri să nu fie afectată.

Realizând o transpunere a raportului juridic de conflict penal în plan procesual, se constată că titular al acțiunii penale este statul, reprezentat de Ministerul Public, ca subiect activ, iar inculpatul este subiectul pasiv, cel împotriva căruia s-a pornit și se exercită acțiunea penală.

Orice altă persoană, în raport de condițiile de existență ale acestei infracțiuni și momentul la care ea se consumă, nu poate avea calitatea de parte în procesul penal, simpla săvârșire a acestei infracțiuni, care nu este de rezultat, nefiind de natură să-i producă niciun fel de vătămare.

Aplicând aceste considerații teoretice în cazul de față, instanța constată că SC " " SRL A nu poate participa în calitate de parte vătămată în procesul penal, în raport de dispozițiile art.24 alin.1 CPP.

O interpretare similară a prevederilor legale incidente a adoptat și Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, care a constatat că acțiunea civilă în cazul infracțiunilor de pericol, privind emiterea unui cec fără acoperire, este inadmisibilă, rezultatul păgubitor nefăcând parte din conținutul constitutiv al unor astfel de infracțiuni.

Revenind la obiectul judecății constând în fapta de falsificare a înscrisului intitulat " de plată", datat 28.10.2003 și semnat de în calitate de reprezentant al SC " " SRL, instanța constată, în acord cu ultimele declarații ale inculpatului, că a fost redactat la mașina de scris a acestuia și semnat de cel menționat în înscris. Singura corectură, ce se impune din probele administrate în cauză, este că ordinea în care a fost confecționat înscrisul este inversă, întâi semnătura și apoi conținutul ce ar fi trebuit să-l ateste și, de aici, lipsa legăturii cauzale, intrinseci, dintre cele două elemente, adică tocmai aspectul ce-i conferă caracterul fals.

De la început trebuie precizat că situația de fapt din prezenta cauză este atipică, de regulă un fals într-un înscris sub semnătură privată realizându-se prin contrafacerea subscrierii, a semnăturii, sau prin alterarea unui înscris preexistent, prin intervenția asupra unei părți din conținut de natură să modifice drepturile și obligațiile la care se referă.

În acest caz, întreg conținutul înscrisului a fost falsificat, fiind adăugat de o altă persoană, peste semnătura celui de la care s-a intenționat a se crea aparența că emană.

Existența unei obligații civile sau comerciale de a da 175.000 dolari, constatată în înscrisul în litigiu, ca orice act juridic civil valid, trebuie să îndeplinească și condiția existenței unei cauze juridice licite, adică exact ceea ce-i lipsește în cauza de față.

Asumarea unei astfel de obligații nu este echivalentă cu un titlu comercial d e valoare, având drept caracteristică esențială, aceea de a fi un titlu formal, la care nu interesează raportul fundamental civil din care provine datoria.

În cauză se constată că SC " " SRL A și SC " " SRL D nu au avut relații comerciale sau de altă natură din care să rezulte o datorie pe care prima societate să accepte să o preia și să o achite unui creditor al celei de-a doua societăți, astfel că susținerile martorilor și precum și a persoanei a cărei semnătură se află pe înscrisul în litigiu, în sensul că nu și-a asumat o astfel de datorie, prin semnătură, apar ca veridice.

Lipsa unor astfel de relații comerciale rezultă în mod clar și din declarațiile numitului - care HG arată că inculpatul i-a spus că va încerca să găsească pe cineva care să preia creanța pe care primul o avea la SC " " SRL D, lucru pe care l-a făcut, însă prin comiterea unui fals, respectiv tăierea unui înscris format A4, aparținând SC " " SRL, la J, astfel încât să rămână doar semnătura și ștampila societății, adăugând textul ce conține obligația de plată cu propria-i mașină de scris, precum și calitatea celui care a semnat. Un înscris similar care provine de la societatea arătată, al cărui conținut permite operațiunea descrisă, înfăptuită de inculpat, se află la fila 31, volumul 4 din dosarul de urmărire penală.

Același aspect, al inexistenței de relații comerciale între SC " " SRL A și SC " " SRL D rezultă și din declarația administratorului celei de-a doua societăți (fila 55, volumul 4 dosar urmărire penală) în care arată că nu cunoaște o astfel de societate, pe numitul sau de existența unei astfel de datorii.

O probă importantă în cauză o reprezintă declarațiile inculpatului și, mai ales, evoluția poziției progresive a atitudinii acestuia față de faptă, în legătură directă cu pașii făcuți de organele judiciare în descoperirea modalității concrete în care s-a comis falsul.

Astfel, în prima declarație (fila 63 volumul 4 dosar urmărire penală), deși recunoaște că scrisul îi aparține, evită să dea relații asupra unui indiciu relevant, respectiv faptul că scrisul la mașină s-a făcut peste semnătură și ștampilă, menționând că nu el trebuie să dovedească acest lucru. Poziția nu este cea a unui acuzat penal care își valorifică dreptul la tăcere, pentru că acesta dă declarații parțiale, și nici dreptul de a nu se autoincrimina, întrucât, ulterior, în fața evidenței, susține că e un lucru normal, care nu afectează valabilitatea actului și, prin urmare, nu-l incriminează.

În declarația de la fila 76, volum 4 dosar urmărire penală, aduce la cunoștință organelor judiciare existența unui act de împrumut care ar fi fost girat de SC " " SRL A, act ce nu l-a depus la dosar și de care nu are cunoștință nicio altă persoană. Prin aceasta inculpatul încearcă să justifice proveniența obligației de plată, atitudine pe care ulterior, în căile de atac, o abandonează, susținând că nu are importanță cauza acestei obligații, nefiind vorba de o acuzație de fals intelectual.

Ajuns în instanță, schimbă proveniența sumei în contravaloare marfă (fila 26, dosar 8608/2004 a Judecătoriei Arad.)

Toate aceste elemente concordante, chiar în lipsa unei probe directe care să-l incrimineze pe inculpat, sunt considerate de instanța de recurs suficiente în formarea convingerii, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că Gac onfecționat înscrisul în litigiu peste o Jd intr-un act ce a fost emis de SC " " SRL fără ca emitenta sau reprezentantul său să aibă cunoștință de această acțiune, în scopul de a-și preconstitui un mijloc de probă într-un proces civil de pretenții, lucru ce s-a și întâmplat în dosarul nr.276/com/2004 al Tribunalului Timiș, Secția Comercială, întregindu-se astfel elementul material al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art.290 alin.1 Cod penal, așa cum este el prevăzut în textul incriminator.

Instanța de recurs mai reține, în componența sa majoritară, că necitirea declarației martorei în ședință publică reprezintă o neregularitate procedurală ce nu poate atrage sancțiunea nulității, atâta timp cât părțile prezente nu au invocat nicio vătămare și, personal, au cerut constatarea imposibilității audierii nemijlocit de Curtea de Apel Bacău.

Ca atare, un astfel de motiv de relauare a cauzei nu este decât unul formal, ce a fost acoperit prin poziția părților, niciun participant la acest proces penal neopunându-se la pășirea mai departe la judecată.

În orice caz, la aprecierea concludenței acestei probe se constată că ea nu se coroborează cu toate celelalte mijloace de probă, cu excepția, parțial, a declarațiilor inculpatului, că este irelevantă sub aspectul faptului că nu precizează nici măcar cu titlu aproximativ când a văzut inculpatul cu mașina de scris la sediul SC " " SRL Prin urmare, instanța a înlăturat această probă de la stabilirea situației de fapt.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce va fi aplicată inculpatului se vor avea în vedere criteriile dispuse în art.72 Cp. respectiv, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului la data faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, modalitatea concretă de săvârșire a falsului cu o puternică aparență de validitate, prin folosirea ingenioasă a unui act emis de o altă persoană căreia i-a atribuit conținutul pe care l-a dorit personal, consecințele juridice grave care s--ar fi putut produce și, mai ales, atitudinea inculpatului de nerecunoașterea infracțiunii în toată această perioadă, dovedind o mare rezistență la funcția de reeducare a procesului penal și a pedepsei între timp executate, pentru o faptă similară.

Având în vedere că procurorul nu a atacat sentința penală nr.2860/23.10.2006 a Judecătoriei Arad prin care i s-a stabilit pedeapsa principală de 6 luni închisoare, apelul părții vătămate neavând aptitudinea de a crea o situație mai grea inculpatului, așa cum s-a arătat mai sus, instanța se va opri la această pedeapsă pe care în raport de gradul de pericol social concret realizat de faptă și de inculpat, nu consideră necesar să o reducă.

Fiind declarat fals, înscrisul în litigiu va fi desființat în baza art.348 CPP:

În baza art.193 CPP va respinge cererea de cheltuieli judiciare a părții vătămate întrucât infracțiunea dedusă judecății nu-i conferă această calitate.

Văzând și dispozițiile art.191, al.1 CPP,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.11 pct.2 lit.b Cod procedură penală, raportat la art.10 lit.g Cod procedură penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului G, fiul lui G și al, născut la 18.10.1960, domiciliat în A,--6,.C,.1.5, jud. A, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii, prevăzută de art.281 Cod penal, raportat la art.25 din Legea 51/1995, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art.290 alin.1 Cod penal, condamnă același inculpat la pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal, în condițiile și pe durata prevăzută de art.71 alin.2 Cod penal.

În baza art.348 Cod procedură penală, desființează înscrisul declarat fals, intitulat " DE PLATĂ", din 28.10.2003, semnat " Administrator ".

În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata a 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art.193 Cod procedură penală, respinge cererea de acordare de cheltuieli judiciare formulată de partea vătămată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică,azi, 18.06.2009, cu opinia separată a domnului judecător - -, care este pentru repunerea cauzei pe rol.

Președinte, Judecători,

Pentru judecător aflat în

Semnează președintele completului

- -

GREFIER

- -

Red.

Tehnored.

Ex.2

01.07.2009

Opinia separată a domnului judecător - -

Apreciez că în cauză sunt aplicabile prevederile art.344 Cod procedură penală, în sensul repunerii cauzei pe rol și reluării cercetării judecătorești.

Este evident că declarația martorei este foarte importantă în stabilirea unei situații de fapt cât mai aproape de realitate. Întrucât această martoră nu a putut fi ascultată în mod nemijlocit de către instanța Curții de Apel Bacău, se impunea ca potrivit art.327 al.3 Cod procedură penală, să sedea citire în ședință publicăîn prezența tuturor părților, a declarației dată de aceasta în cursul urmăririi penale, pentru a se putea ține seama de ea la judecarea cauzei, ceea ce nu s-a făcut.

Inculpatul a solicitat continuarea procesului penal conform art.13 Cod procedură penală pentru infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii prevăzută de art.281 Cod penal cu referire la art.25 din Legea nr.51/1995, nefiind mulțumit de soluția de încetare a procesului penal datorită prescripției, arătând că se impuneachitareapentru lipsa vinovăției sale, în care sens a cerut administrarea de noi probe.

Instanța de judecată a pășit la soluționarea cauzei fără a sepronunțaîn prealabil cu privire la cererile inculpatului de continuare a procesului penal și de suplimentare a probelor.

Procedând în acest fel s-a încălcat dreptul inculpatului la un procesechitabilașa cum acesta este garantat de art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în care se arată că "orice persoană acuzată de o infracțiune esteprezumată nevinovatăpână ce vinovăția sa va filegalstabilită".

JUDECĂTOR

- -

Red. St.

Tehnored.

26.06.2009

Președinte:Bogdan Adrian
Judecători:Bogdan Adrian, Ștefan Nimineț, Silviu Anti

Vezi şi alte speţe de drept penal: