Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 cod penal). Decizia 779/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.779/
Ședința publică din data de 02 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate judecător
JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă PREȘEDINTE SECȚIE PENALĂ
JUDECĂTOR 3: Mița
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI împotriva Deciziei penale nr.86/20.02.2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, privind pe intimata-inculpată (), trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 Cod penal, și înșelăciune, prev. de art. 215 Cod penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23.11.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 02.12.2009.
Ulterior deliberării
CURTEA
Asupra cauzei penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.397/04.03.2008 pronunțată de Judecătoria Galația fost achitată inculpata () - pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de disp.art.290 al.1 Cod penal, în temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală coroborat cu dispozițiile art.10 al.1 lit.1Cod procedură penală.
A fost achitată inculpata () pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. de disp.art.215 al.1,2 și 3 Cod penal, în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală coroborat cu dispozițiile art.10 al.1 lit.d Cod procedură penală.
Cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului, în temeiul art.192 al.3 Cod procedură penală, pentru infracțiunea prev. de 215 al.1 - 3 Cod penal.
A fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 300 lei pentru infracțiunea prev. de art.290 al.1 Cod penal, în temeiul dispozițiilor art.192 al.1 pct.1 lit.c Cod procedură penală;
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului nr.3424/P/2003, s-a dispus punerea in mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatei pentru săvârșirea faptelor de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal, si fals, prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal.
In fapt, s-a reținut ca aceasta ar fi vândut un chioșc metalic folosind facturi si chitanțe fiscale falsificate, atât parții vătămate cat si ulterior unei persoane juridice.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în cauză, prima instanță a reținut că părțile din prezenta cauză, inculpata si partea vătămata, s-au aflat in raporturi comerciale, efectuând acte si fapte de comerț, potrivit înscrisurilor existente in cauză: contractul de cesiune, de închiriere, facturi fiscale si înscrisuri sub semnătura privată.
Prima instanță a considerat că aserțiunea din rechizitoriu potrivit căreia fapta inculpatei " de a vinde un chioșc metalic parții vătămate, in baza unei facturi si chitanțe fiscale falsificate, după care, printr-o alta operațiune a vândut același "chioșc unei alte persoane juridice" constituie infracțiunea de fals in înscris sub semnătura privată prev. de art. 290 alin.1 Cod penal in concurs cu fapta de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1,2 si 3 Cod penal nu este susținută probator de probele adminJ. in cauza pentru următoarele considerente de fapt si de drept:
Pentru existenta si consumarea infracțiunii de înșelăciune, in varianta - cadru, prevăzută de art.215 alin.1,2 si 3 Cod penal se cer întrunite mai multe condiții in mod cumulativ, in sensul următor:
Acțiunea de inducere in eroare trebuie sa fie determinanta, având o falsă reprezentare a realității, in speță, fiind vorba despre comercianți - ambele părți si inculpata si partea vătămata având aceeași calitate - condiție ceruta de lege se poate realiza numai in măsura in care latura obiectivă a infracțiunii s-ar fi produs in împrejurări care nu țin de latura comercială a cauzei, dar, in speță partea vătămata era ea însăși comerciant si ea însăși a propus inculpatei găsirea unei "alternative" pentru a putea închiria spațiul.
Au fost apreciate ca fiind elocvente in acest sens, declarațiile inculpatei necontestate de partea vătămata, in care se arată că partea vătămata i-a propus să-i procure o chitanță pe care ea însăși a procurat-o si completând-o parțial. In susținerea inexistentei laturii obiective trebuie reținut in mod neechivoc faptul că originalul chitanței pretins a fi falsificată de către inculpată a fost ridicată de la partea vătămata or, este indubitabil faptul că numai persoana care a emis înscrisul, in speță, poate reține exemplarul original, in vederea protejării intereselor sale.
Prima instanță a reținut ca fiind de principiu faptul că acțiunea de inducere in eroare trebuie să aibă ca rezultat producerea unei pagube: care ar fi prejudiciul produs părții vătămate?
S-a apreciat că nu reiese in nici un fel, din nici un mijloc de proba faptul că ar fi fost păgubită in vreun mod de inculpata. Au condus la aceste concluzii: declarațiile martorilor, raportul de expertiza si nota echipei de control.
În ceea ce privește varianta prev. de art.215 alin. 2 Cod penal, s-a reținut că pentru consumarea acesteia este necesar ca fapta sa fie săvârșita prin folosire de nume sau calități mincinoase.
Prima instanță a constatat că in rechizitoriu nu se argumentează nici in fapt si nici in drept, cum s-a ajuns la concluziile întrunirii conținutului constitutiv al acestei variante a infracțiunii de înșelăciune.
Pe parcursul cercetării judecătorești probele adminJ. au relevat faptul că intre părți s-au valorificat unele raporturi de drept comercial (civil) prin manopere care nu au fost cercetate științific a fi săvârșit in mod fraudulos, respectiv nici prin falsificarea scrisului si nici prin prejudicierea lui.
Rechizitoriul nu a indicat care ar fi numele, calitatea sau mijlocul fraudulos folosit de inculpata in vederea obținerii de foloase materiale injuste pentru sine sau pentru altul.
Cercetarea judecătoreasca efectuată in cauză prin administrarea probelor solicitate și constatate a fi pertinente si utile, nu a condus la identificarea vreunui mod de săvârșire a faptei de înșelăciune, in aceasta variantă.
De asemenea, prima instanță a considerat că varianta prevăzută de dispozițiile art.215 alin. 3 Cod penal nu-si găsește susținere probatorie.
Probele adminJ. in cauză atesta faptul că ambele părți - inculpata si partea vătămata aveau experiența comercială, ambele au achiesat la încheierea înscrisurilor - pe care le recunosc ca valorificându-le voința liberă, in scopul producerii de profit pentru ambele părți.
Pentru toate aceste considerente, prima instanță a constatat ca pentru lipsa elementului constitutiv al laturii obiective, corelativ, de altfel si cu elementul constitutiv al laturii subiective, soluția care deriva este achitarea inculpatei in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. d pen.;
In ceea ce privește fapta de "fals in înscris sub semnătura privata", prev. de art.290 alin. 1 Cod penal, probele care au stat la baza cercetării si stabilirii vinovatei penale a inculpatei fiind cele anterior examinate - expertiza grafologică, actul de constatare și declarațiile martorilor - prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art. 11 pct.2 lit a si raportat la art. 10 alin. 1 lit. b indice 1 Cod de procedura penală și a constatat că fapta, prin conținutul său concret si datorită circumstanțelor in care a avut loc (relații de cunoaștere a situației de către partea vătămata si de imixtiune interesata in derularea evenimentelor) nu prezintă grad de pericol social al unei infracțiuni (art.181Cod penal.
Împotriva acestei soluții a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați care a criticat soluția instanței de fond pe motive de nelegalitate, invocând următoarele aspecte:
- În mod greșit prima instanță a dispus achitarea inculpatei pentru cele 2 infracțiuni pentru care a fost trimisă în judecată.
- Inculpata a dovedit perseverență în încălcarea relațiilor sociale așa cum rezultă din ansamblul probator administrat în cauză, astfel că în mod greșit au fost aplicate inculpatei disp. art 181din Codul penal referitoare la lipsa pericolului social
- Prima instanță a omis să aplice inculpatei o sancțiune cu caracter administrativ în condițiile în care a dispus achitarea în conformitate cu disp. art 11 pct.2 litera a în referire la art 10 litera1din Codul d e procedură penală.
Pentru considerentele arătate, în conformitate cu disp. art.379 al 1 pct 2 din Codul d e procedură penală s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate iar în rejudecare să fie pronunțată o soluție legală și temeinică.
Prin Decizia penală nr.86/20.02.2009, Tribunalul Galația admis apelul și a desființat în parte Sentința penală nr. 397/04.03.2008 a Judecătoriei Galați și în rejudecare, în conformitate cu art.91 litera c Cod penal raportat la art.181alin 3 Cod penal, a aplicat inculpatei amenda administrativă în sumă de 1000 lei.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt, în baza probelor adminJ. iar soluția de achitare a inculpatei pentru ambele infracțiuni este legală și temeinică.
S-a reținut însă că instanța de fond, dispunând achitarea inculpatei în temeiul art.11 pct.2 lit.a ref. la art.10 lit.1din Codul d e procedură penală, pentru infracțiunea prev. de art.290 din Codul penal, a omis să-i aplice acesteia o sancțiune cu caracter administrativ, astfel cum prevăd dispozițiile art.91 din Codul penal.
Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, criticându-le ca nelegale.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut, în esență, că în mod greșit cele douî instanțe au apreciat că fapta inculpatei (), de a vinde părții vătămate un chioșc metalic în condițiile prezentate în actul de inculpare, ar fi o operațiune comercială, care nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.
De asemenea, s-a susținut că în mod greșit cele două instanțe au considerat că fapta inculpatei, de a întocmi înscrisuri false privind vânzarea chioșcului, ar fi lipsită de periculozitatea socială caracteristică unei infracțiuni.
Pentru aceste motive, Parchetul a solicitat condamnarea inculpatei pentru ambele infracțiuni și obligarea acesteia la plata despăgubirilor civile solicitate de partea vătămată.
În subsidiar, Parchetul a criticat hotărârile recurate ca nelegale sub aspectul temeiului juridic al achitării pentru infracțiunea de înșelăciune, susținând că, în raport cu situația de fapt reținută, conform căreia fapta comisă de inculpată nu este prevăzută de legea penală, temeiul achitării este cel prevăzut de art.10 lit.b din Codul d e procedură penală.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi arătate.
Examinând hotărârile atacate în raport de criticile formulate prin motivele de recurs ale Parchetului, Curtea reține că cele două instanțe au stabilit în mod corect situația de fapt și natura raporturilor juridice derulate între părți.
Din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că în cursul lunii aprilie 2002, inculpata () i-a oferit spre vânzare părții vătămate un chioșc cu destinație comercială, situat în complexul comercial din municipiul G, chioșc pe care inculpata îl dobândise prin cumpărare de la numitul G, în baza unui act sub semnătură privată, încheiat la data de 05.03.2002 (fila 98 urmărire penală).
Partea vătămată a acceptat cumpărarea chioșcului, deoarece, în calitate de administrator al SC 2000 SRL G, dorea să-l folosească pentru desfășurarea de activități comerciale.
Cele două părți au convenit ca după îndeplinirea formalităților necesare deschiderii spațiului comercială, să colaboreze la activitățile comerciale ce urmau să se desfășoare.
Prin actul de inculpare s-a reținut că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, inculpata a indus-o în eroare pe partea vătămată, remițându-i acesteia două înscrisuri falsificate, respectiv factura fiscală nr.-/25.04.2002, și chitanța nr.-/25.04.2002 aparținând SC IMPORT EXPORT SRL G - firmă care, în realitate, nu figurează în evidențele Registrului Comerțului.
Pentru stabilirea împrejurărilor în care au fost emise cele două înscrisuri, Parchetul a avut în vedere, în mod unilateral, declarațiile părții vătămate și ale martorului, soțul acesteia, din care rezultă că, după ce a intervenit înțelegerea pentru vânzarea-cumpărarea chioșcului, inculpata i-a adus părții vătămate cele două înscrisuri, care ulterior s-au dovedit a fi false.
Această versiune nu lămurește însă ce interes ar fi avut inculpata, care era adevăratul proprietar al chioșcului (pe care, așa cum s-a arătat mai sus, îl dobândise în condiții licite), să menționeze în actele de înstrăinare un vânzător fictiv.
Privitor la acest aspect, Curtea apreciază că sunt verosimile declarațiile inculpatei, precum și cele ale martorului, în sensul că, după ce s-au înțeles cu partea vătămată pentru a se asocia în vederea desfășurării de activități comerciale, au mers împreună la o casă de amanet, pentru a solicita un împrumut, necesar pentru demararea afacerii, împrumut pe care să-l garanteze cu chioșcul.
Întrucât nu dețineau acte din care să rezulte că SC 2000 SRL G este proprietara chioșcului, partea vătămată i-a înmânat inculpatei un formular de factură și un formular de chitanță care purtau ștampila SC IMPORT EXPORT SRL G, cerându-i să le completeze la toate rubricile și să semneze în calitate de reprezentant legal al furnizorului, iar partea vătămată a semnat pentru cumpărător.
Deși partea vătămată nu pomenește nimic în declarațiile sale despre încercarea de a lua un împrumut de la o casă de amanet, această împrejurare este reală, fiind confirmată de martorul, administratorul casei de amanet SC SRL G (fila 109).
Din declarația acestui martor rezultă că nu a aprobat împrumutul, deoarece solicitanții nu i-au prezentat formele legale și de amplasare a chioșcului.
Din coroborarea probelor mai sus analizate se deduce că partea vătămată a fost în deplină cunoștință de cauză cu privire la caracterul fictiv al mențiunilor făcute de inculpată în factură și în chitanța prin care se atestă vânzarea-cumpărarea chioșcului aflat în litigiu, și că aceste înscrisuri nu au fost întocmite pentru a induce în eroare pe partea vătămată, ci pentru a-l determina pe patronul casei de amanet să accepte chioșcul ca garanție pentru împrumutul solicitat.
De altfel, este greu de conceput că partea vătămată, care are calitatea de administrator al unei societăți comerciale și deține cunoștințele și abilitățile necesare efectuării unor act de comerț, să accepte cumpărarea unui bun de o valoare relativ mare, fără a face minime demersuri pentru a verifica proveniența ilicită a bunului cumpărat.
În consecință, deși se reține că cele două înscrisuri sunt false, nu se poate considera că acestea constituie "mijloace frauduloase" în sensul art.215 alin.2 Cod penal, de care inculpata s-a folosit pentru a induce în eroare pe partea vătămată cu prilejul vânzării chioșcului.
În ce privește faptul că, în timp ce inculpata era plecată din țară, martorul - tatăl acesteia, a revândut chioșcul numitului, în baza unui înscris sub semnătură privată încheiat la data de 14.02.2003, Curtea reține că din actele dosarului nu rezultă vreo implicare a inculpatei în această operațiune.
Împrejurarea că în înscrisul sub semnătură privată s-a menționat că martorul a acționat în calitate de reprezentant legal al inculpatei nu este de natură să atragă răspunderea penală a acesteia, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada că inculpata ar fi împuternicit pe tatăl său să vândă chioșcul unei terțe persoane.
Așa fiind, în mod corect, cele două instanțe au considerat că nu poate fi reținută în sarcina inculpatei () infracțiunea de înșelăciune în convenții, prevăzută de art.215 alin.1,2 și 3 din Codul penal, deoarece lipsește chiar elementul material al acestei infracțiuni - respectiv o acțiune prin care inculpata să fi indus sau să fi menținut în eroare pe partea vătămată, cu prilejul încheierii sau executării contractului.
Curtea constată însă că, în raport cu această situație de fapt, conform căreia între părți s-au derulat raporturi juridice de natură civilă, care nu intră în sfera ilicitului penal, soluția corectă este aceea de achitare în temeiul art.10 lit.b din Codul d e procedură penală, și nu în temeiul art.10 lit.d, așa cum în mod greșit au considerat cele două instanțe.
Pentru acest motiv, care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art.385 ind.9 alin.1 pct.18 din Codul d e procedură penală, urmează a fi admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, vor fi casate în parte cele două hotărâri, iar în rejudecare, se va dispune, în sensul mai sus arătat, schimbarea temeiului juridic al achitării inculpatei () pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. de art.215 alin.1,2 și 3 din Codul penal.
Având în vedere temeiul juridic al achitării inculpatei pentru această infracțiune, Curtea, ținând cont de prevederile art.346 alin.4 din Codul d e procedură penală, va lăsa nesoluționată acțiunea civilă promovată de partea vătămată.
În ce privește fapta de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 alin.1 Cod penal, având în vedere împrejurările concrete în care fapta a fost comisă (cu știința părții vătămate), scopul urmărit - acela de a obține un împrumut de la o casă de amanet - precum și aspectele referitoare la persoana inculpatei, care nu are antecedente penale și care a avut o poziție procesuală caracterizată în general prin sinceritate - în mod corect cele două instanțe au apreciat că este vădit lipsită de importanță și nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel că pot fi aplicate dispozițiile art.181din Codul penal.
Așa fiind, nu poate fi primită favorabil critica formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați privind greșita apreciere asupra gradului de pericol social al faptei de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală, va fi admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, vor fi casate în parte cele două hotărâri iar în rejudecare se va dispune în sensul mai sus arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
Decide:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați împotriva deciziei penale nr.86/20.02.2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- (sentința penală nr.397/04.03.2008 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr-) privind pe intimata-inculpată ). (CNP:-, fiica lui și, născută la data de 09.05.1976 în G, județul G, CI seria - nr.- eliberată de SPCLEP G, cu domicilii cunoscute în: G,-, județul G, în G,. Dunărea nr.61, - 2, apartament 44, județul G, și în G,-, -iret 2, apartament 61, județul G).
Casează în parte Decizia penală nr.86/20.02.2009 a Tribunalului Galați și Sentința penală nr.397/04.03.2008 a Judecătoriei Galați și, în rejudecare:
Modifică temeiul juridic al achitării inculpatei () pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.1,2 și 3 Cod penal, din dispozițiile art.10 lit."d" Cod procedură penală în dispozițiile art.10 lit."b" Cod procedură penală.
Conform prevederilor art.346 alin.4 Cod procedură penală, lasă nesoluționată acțiunea civilă promovată de partea civilă.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârile penale recurate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02 decembrie 2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
-
Grefier,
Red. /08.12.2009
Tehnored. /2 ex./14.12.2009
Fond: /Apel:,
Președinte:Marcian Marius IstrateJudecători:Marcian Marius Istrate, Constantin Cârcotă, Mița
