Falsul intelectual (art. 289 cod penal). Decizia 2/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 2/
Ședința publică din data de 08 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător
JUDECĂTOR 2: Aurel Burlacu Președinte Secția pentru - cu
Minori și de Familie
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de - Procuror General Adjunct al
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea apelurilor declarate de inculpatele - și () împotriva sentinței penale 505 din 04 octombrie 2007 Tribunalului Galați.
La apelul nominal a răspuns pentru apelantele inculpate av., apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 6650/30.11.2007 emisă de Baroul Galați.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul apelantelor inculpate consideră că acestea au declarat apel împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Galați nemulțumite fiind de cuantumul pedepselor aplicate.
Solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și, în rejudecare, să se dispună redozarea pedepselor aplicate celor două inculpate.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că sentința penală 505/4.10.2007 a Tribunalului Galați este legală și temeinică.
Prima instanță a reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatelor sub aspectul infracțiunilor deduse judecății. De asemenea, a făcut o corectă operațiune de individualizare pedepselor aplicate.
Solicită respingerea apelurilor declarate de inculpate, ca nefondate.
CURTEA
Asupra apelurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 505/04.10.2007 a Tribunalului Galați:
A fost condamnată inculpata-la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 293 alin. 2 Cod penal.
Conform art. 81 și 82 Cod penal a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni.
A fost condamnă inculpata la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 293 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 70 alin. 1 din OUG 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 1 alin.1 din OUG 112/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 25 Cod penal rap. la art. 31 alin. 2 Cod penal.
Conform art. 33-34 lit. b Cod penal au fost contopite cele patru pedepse și s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea sporită la 2 ani închisoare.
Conform art. 81 și 82 Cod penal a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani.
Prin aceeași hotărâre a fost condamnat și inculpatul.
S-a dispus confiscarea pașaportului - obținut de pe datele de stare civilă ale inculpatei -.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În anul 2003, inculpata a plecat în Italia. Aceasta a fost depistată de autoritățile italiene fără ședere legală și ca atare a fost returnată în România și i s-a aplicat interdicție de a mai intra în Italia pe o perioadă de 10 ani.
Revenind în România, inculpata a încercat să găsească diverse modalități de a putea pleca din nou în Italia. În deplasările la Serviciul Pașapoarte l-a cunoscut pe inculpatul -, zis "".
În luna decembrie 2003, la Serviciul Pașapoarte G inculpata s-a reîntâlnit cu inculpatul - care l-a însoțit pe martorul. În aceste împrejurări, inculpata a făcut cunoscut că are interdicție pe 10 ani în Italia și că se interesează de o modalitate în care ar putea obține pașaport.
Inculpatul, zis "", i-a spus inculpatei că poate să o ajute să obțină un nou pașaport deoarece are cunoștințe la Serviciul Pașapoarte G și că acest lucru costă 400 de Euro și taxele aferente. Inculpatul a făcut cunoscut inculpatei că va trebui să caute o persoană care să-i remită actele de identitate pentru ca inculpata să obțină un pașaport pe numele altei persoane. Inculpata a fost de acord cu propunerea inculpatului și a urmat să se reîntâlnească în momentul în care reușește să intre în posesia actelor de identitate ale altei persoane și în momentul în care face rost de banii necesari.
Inculpata a contactat-o pe inculpata - căreia i-a solicitat buletinul de identitate și certificatul de naștere. Inculpata a spus inculpatei - că dorea să folosească actele pentru obținerea unui pașaport turistic cu fotografia ei, dar cu datele de stare civilă ale altcuiva. Inculpata - a fost de acord să o ajute și i-a înmânat actul de identitate și certificatul de naștere.
Ulterior, la scurt timp, inculpata s-a întâlnit cu inculpatul la Restaurantul "". Inculpatul era împreună cu martorul. În aceste împrejurări, inculpata a înmânat inculpatului suma de 300 de Euro și o brățară de aur de aproximativ 14 grame. Aceasta a dat inculpatului actele de stare civilă ale inculpatei -.
În aceeași zi, conform unei înțelegeri prealabile, inculpata s-a reîntâlnit cu inculpatul, zis "" și cu martorul la Serviciul Pașapoarte Aici, inculpatul a înmânat actele de stare civilă ale inculpatei - împreună cu cererea de eliberare a unui pașaport turistic deja completată. Inculpata a semnat cererea și la indicațiile inculpatului s-a așezat la rând. Inculpatul a asigurat-o că problema este rezolvată și că a "aranjat" cu un lucrător de poliție, fără a preciza nume. Inculpata a predat actele necesare la ghișeu, cererea fiindu-i preluată ca, de altfel, și imaginea de către lucrător el.
După 10 zile, inculpatul a sunat-o pe inculpata și i-a comunicat că va trebui să vină să ridice pașaportul și să aibă asupra sa cartea de identitate a inculpatei -. Aceasta s-a conformat și însoțită de inculpatul a ridicat la data de 10.12.2003 pașaportul nr. -, pașaport reprezentând fotografia sa și datele de stare civilă ale inculpatei -.
După ce a obținut pașaportul, inculpata a restituit actele inculpatei -, în prezența martorului. Inculpata, folosindu-se astfel de pașaportul obținut pe numele de " -" s-adeplasat în Italia pe ruta Nădlac-Ungaria-Austria-Italia. După 3 luni, pe același itinerar, inculpata a revenit în țară, iar la. Nădlac a fost depistată cu pașaportul fals.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatele () și -, criticând- pe motive de netemeinicie.
Inculpatele au invocat că pedepsele aplicate sunt prea mari și au solicitat redozarea acestora.
Apelurile sunt nefondate.
Analizând cauza prin prisma motivelor de apel, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept se constată că dispozițiile sentinței penale apelate referitoare la cele două apelante inculpate sunt legale și temeinice.
Instanța de fond a reținut corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptelor și vinovăția inculpatelor pe baza analizei materialului probator.
Considerăm că prima instanță a realizat o corectă individualizare a răspunderii penale a celor două inculpate, iar pedepsele aplicate sunt legale și temeinice.
Conf. art. 72 Cod penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Având în vedere situația de fapt, modalitățile și împrejurările săvârșirii infracțiunilor - așa cum s-a arătat mai sus - urmarea produsă, gradul ridicat de pericol social al faptelor reținute în sarcina celor două inculpate, considerăm că nu se impune reducerea pedepselor aplicate acestora.
Se constată că instanța de fond a aplicat inculpatelor pedepse într-un cuantum îndreptat spre limita minimului special, manifestând clemență atât în momentul individualizării pedepselor, cât și cu ocazia stabilirii modalității de executare.
Având în vedere și dispozițiile art. 52 Cod penal, considerăm că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins doar prin menținerea pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatei - și a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare stabilită față de inculpata, ambele pedepse însă suspendate condiționat conf. art. 81 și 82 Cod penal.
Verificând din oficiu hotărârea atacată, în cauză nu se constată existența nici unei situații ce ar putea conduce la nelegalitatea hotărârii în ceea ce le privește pe cele două inculpate.
Față de cele de mai sus, se vor respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatele - și ().
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, vor fi obligate cele două inculpate la plata cheltuielilor judiciare către stat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatele (fiica lui - și, născută la data de 06.04.1985 în G, CNP -, cu domiciliul în G,-, - 8,. 43) și () (fiica lui și, născută la data de 03.03.1980 în G, CNP -, cu domiciliul în G,-, - 1,. 57 și în G,-,. 106) împotriva sentinței penale nr. 505/04.10.2007 a Tribunalului Galați.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatele și () la câte 200 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.
Suma de 200 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în apel, va fi virată în contul Baroului G din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpatele și ().
Pronunțată în ședință publică azi, 08 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 3: Cauze
- - - -
Grefier,
Red. -/28.01.2008
Tehnored. 2 ex./01.02.2008
Fond:
Președinte:Mariana CristacheJudecători:Mariana Cristache, Aurel Burlacu, Cauze