Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 cod penal). Decizia 1014/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 1014
Ședința publică de la 20 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Ionescu
JUDECĂTOR 2: Constantin Costea
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
Pe rol se află pronunțarea în cauza penală, având ca obiect judecarea recursurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpata împotriva deciziei penale nr.167/A/4.06.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Dată fără citarea părților.
Procedura legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 octombrie 2009, când, având în vedere complexitatea cauzei și timpul scurt pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea la data de 20 octombrie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentinta penală nr. 96/27.03.2007 a Judecătoriei Sânnicolau M, pronunțată în dosarul nr-, în temeiul art. 26 raportat la art. 288 alin.1 penal inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 luni închisoare.
In temeiul art. 81. penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani și 3 luni.
In temeiul art. 359.pr.penală s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83. penal.
In temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.a pr.penală s-a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 290 alin.1 penal.
In temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.c pr.penală s-a dispus achitarea inculpatei, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 288 alin.1 penal.
In temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.d pr.penală s-a dispus achitarea aceleiași inculpate pentru infracțiunea prevăzută de art. 291. penal.
In temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.d pr.penală s-a dispus achitarea inculpatului, pentru infracțiunea prevăzută de art. 291. penal.
In temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.d pr.penală s-a dispus achitarea inculpatului, pentru infracțiunea prevăzută de art. 291. penal.
In temeiul art. 348.pr.penală a dispus anularea invitaților și traducerilor legalizate emise pe numele inculpaților, și -.
In temeiul art. 191 alin.2 pr.penală a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1000 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 704/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M au fost trimiși în judecată inculpații, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 rap. la art.288 alin.1 penal și art. 26 rap. la art. 290 alin.1 penal cu aplicarea art. 33 lit.a penal, inculpata, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 rap. la art.288 alin.1 penal și art. 291.penal cu aplicarea art. 33 lit.a penal, inculpatii și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 291. penal.
In data de 16.10.2005, inculpații, și - s-au prezentat la pentru a ieși din țară cu intenția de a ajunge în Italia. Inculpatul - a prezentat permisul de ședere pentru străini, iar ceilalți trei inculpați au alături de pașapoartele personale, invitații din partea inculpatului -, traduse și legalizate, care s-au dovedit a fi falsificate, respectiv polițistul de frontieră a constatat că invitațiile celor trei inculpați sunt contrafăcute prin xerocopiere, iar traducerea și legalizarea acestora este contrafăcută prin scanare și imprimare. Din verificările efectuate a rezultat că BNP nu a legalizat traducerea celor trei invitații pe numele celor trei inculpați neavând inregistrate aceste invitații sub nr. 8746, 8747 și 8748 din 14.10.2005.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mat rimis în judecată pe cei patru inculpați, reținând în sarcina lor următoarele infracțiuni: inculpatul - pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și complicitate la fals material în înscrisuri sub semnătură privată, cu aplicarea art. 33 lit.a penal, inculpata pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals cu aplicarea art. 33 lit.a penal și pe inculpații - și pentru infracțiunea de uz de fals.
In continuare, prima instantă a analizat pentru fiecare inculpat în parte incidența dispozițiilor legale reținute a fi încălcate coroborat cu probele adminsitrate în cauză.
Astfel, inculpatului - i-au fost reținute infracțiunile de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și la fals material în înscrisuri sub semnătură privată. Din întreg material probator administrativ, respectiv declarația inculpatului rezultă că acesta a adus invitația din Italia și după ce în prealabil a luat pașapoartele celorlalți inculpați s-a întâlnit cu o persoană de sex masculin în loc. Râmnicu V, care pentru suma de 200 lei, i-a adus peste trei zile cele trei invitații traduse și legalizate. Inculpatul a recunoscut că a fost complice la falsificarea acestor invitații, întrucât a dat o singură invitație, care-și amintește că era completată pe numele inculpatului și a primit încă două și pe numele celorlalți inculpați. Reținând această stare de fapt, prima instanța a apreciat că fapta inculpatului - de a înmâna invitația adusă din Italia unei persoane în vederea obținerii de încă două invitații pe numele celorlalți inculpați, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 288 alin.1 penal.
In opinia instanței, invitația ce constituie obiectul material al infracțiunii, îndeplinește condițiile unui înscris oficial. Același înscris nu poate fi în același timp și înscris sub semnătură privată. Pentru a constitui un înscris sub semnătură privată, acesta trebuie să emane de la o persoană particulară, iar în momentul în care este autentificat (cazul de față) el devine înscris oficial. In aceste condiții, prima instanța nu poate reține în sarcina inculpatului infracțiunea de complicitate la fals material în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât această faptă nu există, nefiind vorba de două fapte de complicitate la falsificarea a două înscrisuri, unul oficial și unul sub semnătură privată, ci se poate reține doar o complicitate la falsificarea unui înscris oficial.
Pentru aceste considerente, prima instanța a dispus achitarea inculpatului -, în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.a pr.penală pentru infracțiunea de complicitate la fals material în înscrisuri sub semnătură privată.
Cu privire la infracțiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prima instanța l-a condamnat pe inculpatul - la o pedeapsă de 3 luni închisoare. Pentru a aplica această pedeapsă, s-a avut în vedere limitele pedepsei prevăzute de lege, faptul că inculpatul, deși domiciliat în Italia s-a prezentat în fața instanței, faptul că nu are antecedente penale, precum și împrejurările concrete de săvârșire a infracțiunii, atâta timp cât autorul infracțiunii nu a fost identificat și nu a fost stabilită, printr-un mijloc de probă științific, nici modalitatea concretă de falsificare a înscrisului, fiind reținute doar constatările organului Poliției de frontieră.
In ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, prima instanța a apreciat, pe de o parte că sunt incidente dispozițiile art. 81. penal, iar pe de altă având în vedere toate circumstanțele, scopul sancționator și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără ca inculpatul să execute pedeapsa în regim privativ de libertate. In consecință, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în temeiul art. 82. penal a stabilit termen de încercare de 2 ani și 3 luni. In baza art. 359.pr.penală a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83. penal.
Referitor la faptele reținute în sarcina inculpatei prima instanța a constatat că aceasta a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și pentru infracțiunea de uz de fals cu aplicarea art. 33 lit.a penal.
In ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 26. penal raportat la art. 288 alin.1 penal, prima instanța a reținut că potrivit art. 26. penal complice este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Inculpatei i s-a reținut această faptă pe baza declarațiilor celorlalți inculpați date în cursul urmăririi penale, potrivit cărora, inculpata s-a întâlnit la data de 14.10.2005 cu o persoană care s-a prezentat ca fiind, pentru a se ocupa de traducerea și legalizarea invitațiilor, după ce în prealabil le primise de la inculpatul -, prin firma de transport "". Această stare de fapt nu a mai fost susținută de inculpați în declarațiile date în fața instanței, care au declarat în primul rând că invitația a fost adusă de inculpatul - și în al doilea rând că inculpata nu a văzut invitația și nici nu a fost prezentă atunci când a fost dată invitația și pașapoartele inculpaților, ci că a dat pașaportul său inculpatului -. Acest din urmă fapt este susținut și de declarațiile martorilor -ia și.
Potrivit art. 69.pr.penală declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Față de această prevedere legală, prima instanța a apreciat că declarațiile inculpaților date în cursul urmăririi penale cu privire la complicitatea inculpatei la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale nu se coroborează cu nici o altă împrejurare, cu atât mai mult cu cât inculpații nu și-au mai menținut declarațiile inițiale.
Pentru a exista complicitate este necesar ca persoana să înlesnească sau să ajute în orice mod la săvârșirea unei fapte penale. Ori, în cursul soluționării procesului nu s-a făcut dovada că inculpata ar fi acționat în vreun fel care să aibă ca rezultat inlesnirea falsificării invitației. Faptul că a dat pașaportul său inculpatului - nu poate fi considerat ca un act de complicitate, întrucât nu a cunoscut împrejurările în care au fost date pașapoartele și cărei persoane, nefiind prezentă împreună cu ceilalți inculpați.
Față de aceste considerente, prima instanța a apreciat că nu se poate reține în sarcina inculpatei complicitatea la fals material în înscrisuri oficiale, această faptă fiind săvârșită de inculpatul -, astfel că în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.c pr. penală, a dispus achitarea inculpatei.
Referitor la infracțiunea de uz de fals, aceasta este definită de art. 291. penal ca fiind folosirea unui înscris oficial sau sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii de consecințe juridice. Din această definiție rezultă elementele constitutive ale infracțiunii: latura obiectivă, latura subiectivă, subiect și obiect. Dovada existenței acestor elemente revine organelor de urmărire penală prin probele administrate în cauză, potrivit art. 65.pr.penală. Potrivit art. 52. pr.penală și art. 6 pct.2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului raportat la art. 66 alin.1 pr.penală orice inculpat beneficiează de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.
Din materialul probator aflat la dosarul cauzei s-a reținut că fapta inculpatei de a se prezenta la prezentând invitația emisă pe numele ei, tradusă și legalizată, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, în opinia instanței lipsind latura subiectivă a acestei infracțiuni. Astfel, potrivit definiției enunțate anterior, pentru ca fapta să constituie infracțiunea de uz de fals este necesar ca folosirea inscrisului falsificat să se facă în cunoștință de cauză, respectiv ca inculpata să fi știut că acesta este fals, fiind vorba de intenție directă, inculpata să fi prevăzut rezultatul faptei sale și să urmărească producerea lui. Din probele administrate nu rezultă că inculpata ar fi avut cunoștință de faptul că acea invitație este falsificată. Simpla presupunere că ar fi trebuit să știe sau că avea obligația să cunoască acest lucru nu este de natură a forma convingerea instanței că se poate reține în sarcina inculpatei comiterea acestei infracțiuni.
Pentru a atrage răspunderea penală și aplicarea unei pedepse, elementele constitutive ale infracțiunii trebuie să fie foarte clar și temeinic dovedite, orice îndoială profitând inculpatei, potrivit principiului "in dubio pro reo", or neexistând aceste dovezi pe baza cărora să poate fi reținută intenția directă a inculpatei, prima instanța a dispus achitarea acesteia în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.d pr.penală pentru comiterea infracțiunii de uz de fals.
Cu privire la inculpatul s-a reținut în sarcina sa săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291. penal. Și în cazul acestui inculpat, pe baza probelor administrate, instanța nu poate reține că a acționat cu intenție directă, respectiv că a cunoscut faptul că invitația era falsificată, cu atât mai mult cu cât acesta văzuse invitația adusă de inculpatul -, completată cu numele și datele sale. In considerarea principiul prezumției de nevinovăție și a principiului in dubio pro reo coroborate cu lipsa probelor temeinice care să dovedească existența intenției inculpatului, prima instanța a dispus achitarea acestui inculpat în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.d pr.penală.
Inculpatul a fost trimis în judecată tot pentru infracțiunea de uz de fals. Acest inculpat nu s-a prezentat în fața instanței, aflându-se în Spania, trimițând o procură specială de reprezentare în favoarea tatălui său, astfel că instanța va lua în considerare declarația dată de acesta în cursul urmăriri penale. Potrivit acestei declarații la data de 15.10.2005 s-a întâlnit cu inculpatul - care i-a dat invitația tradusă și legalizată, plătind suma de 50 lei, iar în continuare declară că nu a cunoscut că invitația emisă sau traducerea sau legalizarea sunt false. Declarația acestui inculpat nu se coroborează cu declarațiile celorlalți inculpați date în fața instanței, însă nici cu alte probe din dosar. Nefiind dovedită în nici un fel împrejurarea că acest inculpat cunoștea că invitația pe care o avea emisă pe numele său este falsă, instanța va da prioritate prezumției de nevinovăție de care beneficiează orice inculpat sau învinuit și în consecință a dispus achitarea inculpatului - în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.d pr.penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 291. penal.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T la data de 14.11.2007, sub același număr de dosar, respectiv -.
În motivarea apelului s-a arătat că sentința atacată este netemeinică întrucât prima instanță a ignorat toate probele din cursul cercetării penale. Chiar și în situația în care instanța și-a format convingerea pe simple declarații ale inculpaților, sentința este netemeinică și nelegală întrucât din chiar din declarația inculpatei dată în fața instanței, este evident că aceasta a cunoscut faptul că urmează a se întocmi un act fals, de care a uzat ulterior.
În același sens pot fi observate și declarațiile inculpaților și, din care rezultă indubitabil că se cunoștea faptul că invitațiile sunt false, iar aceștia au uzat de documentul fals.
Pentru realizarea elementului material al infracțiunii este necesar ca folosirea înscrisului fals să fie efectivă, inculpații folosindu-l la frontieră, cu scopul de a ajunge în Italia.
Uzul de fals se săvârșește cu intenție directă. Aceasta implică cunoașterea de către făptuitor, în momentul săvârșirii faptei, a împrejurării că înscrisul pe care îl folosește este un înscris fals.
Chiar dacă instanța a ignorat probele administrate în cursul urmăririi penale, care au demonstrat clar faptele săvârșite de cei patru inculpați, aceasta a pronunțat o hotărâre nelegală, neapreciind că din declarațiile inculpaților din cursul cercetării judecătorești rezultă clar că aceștia cunoșteau că invitațiile prezentate la vamă sunt false. Astfel, inculpații, prin folosirea unor astfel de acte false au încercat să ajungă în Italia, fără a prezenta la vamă o sumă minimă în valută sau cărți de credit pentru conturi în valută, într-un cuantum corespunzător sumelor de referință determinate de autoritățile naționale ale statelor de destinație sau de tranzit, proporțional cu durata șederii.
În opinia Ministerului Public, sentința Judecătoriei Sânnicolau M este nelegală întrucât instanța, deși a achitat inculpații, și în temeiul art.10 lit.d C.P.P. motivând că lipsește latura subiectivă a infracțiunii, respectiv că folosirea înscrisului falsificat nu s-a făcut în cunoștință de cauză, cei trei inculpați nu cunoșteau faptul că invitațiile sunt false, motivează sentința în temeiul art.51 Cod Penal- eroare de fapt.
Nu pot fi incidente prevederile art.51 referitoare Cod Penal la eroarea de fapt întrucât inculpații cunoșteau că invitațiile sunt false sau cel puțin aveau o îndoială, o cunoaștere nesigură, caz în care aceștia au acceptat producerea rezultatului.
În sfârșit, procurorul a invocat în sprijinul apelului și încălcarea, de către instanță, a prevederilor art.324 alin.3 C.P.P. în sensul că inculpata a fost audiată în fața instanței la data de 05.10.2006, iar inculpații și la data de 28.11.2006, necitind inculpaților audiați separat declarațiile celorlalți inculpați.
Prin DP nr. 167/A/4.06.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosar nr-, în baza art.379 pct.2 lit.a a C.P.P. fost admis apelul declarat de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA S M, împotriva nr.96/27.03.2007 a Judecătoriei Sânnicolau M, pronunțată în dosarul nr-.
A fost desființată sentința apelată în ceea ce privește latura penală a cauzei și rejudecând, s-a dispus, în baza art.26 raportat Cod Penal la art.288 alin.1 și Cod Penal cu aplicarea art.27 condamnareaCod Penal inculpatei, la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
În baza art.291 a Cod Penal fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
În baza art.33 lit.a a Cod Penal fost aplicată inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 luni închisoare, la care a fost adăugat un spor de o lună închisoare, urmând ca în final inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 4 luni închisoare.
În baza art.71 i Cod Penal-au fost interzise inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art.64 lit.a și b pe Cod Penal durata executării pedepsei, cu excepția dreptului de a alege.
În baza art.81 a Cod Penal fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatei pe o perioadă de 2 ani și 4 luni termen de încercare stabilit în condițiile prevăzute de art.82
Cod PenalÎn baza art.359 a C.P.P. fost atrasă atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art.359
C.P.P.În baza art.71 alin.5 a C.P.P. fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art.291 a Cod Penal fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
În baza art.71 i Cod Penal-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art.64 lit.a și b pe Cod Penal durata executării pedepsei, cu excepția dreptului de a alege.
În baza art.81 a Cod Penal fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o perioadă de 2 ani și 3 luni termen de încercare stabilit în condițiile prevăzute de art.82
Cod PenalÎn baza art.359 a C.P.P. fost atraaă atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art.359
C.P.P.În baza art.71 alin.5 a C.P.P. fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art.291 a Cod Penal fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
În baza art.71 au Cod Penal fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art.64 lit.a și b pe Cod Penal durata executării pedepsei, cu excepția dreptului de a alege.
În baza art.81 a Cod Penal fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o perioadă de 2 ani și 3 luni termen de încercare stabilit în condițiile prevăzute de art.82
Cod PenalÎn baza art.359 a C.P.P. fost atrasă atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art.359
C.P.P.În baza art.71 alin.5 a C.P.P. fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate privind inculpatul - și anularea înscrisurilor falsificate.
În baza art.191 alin.1 și 2.C.P.P. au fost obligași fiecare dintre inculpați la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat în primă instanță.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel, examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, în condițiile prevăzute de art.371 alin.2 C.P.P. a constatat că sentința Judecătoriei Sânnicolau M este netemeinică sub aspectul achitării inculpaților, și, prima instanță interpretând greșit materialul probator administrat în cauză.
Complicitatea este acea formă a participației penale care, potrivit dispozițiilor art.26 Cod Penal, constă în înlesnirea sau ajutarea, în orice mod, la săvârșirea unei fapte prevăzute de penală, fiind obligatoriu ca, complicele, să acționeze cu intenție.
Or, în prezenta cauză, subzistă suficiente probe în legătură cu implicarea inculpatei, sub forma complicității, în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.288 alin.1
Cod PenalÎn acest sens pot fi observate atât declarațiile inculpatei din faza de urmărire penală, cât și declarațiile aceleiași persoane date în cursul cercetării judecătorești.
În faza de urmărire penală inculpata a menționat că, în toamna anului 2005, a primit de la inculpatul, un colet care conținea cele 3 invitații întocmite pe numele său și pe numele inculpaților și. După acest moment, în vederea traducerii și legalizării acestor invitații, inculpata a precizat că s-a întâlnit într-un local din municipiul Râmnicu-V cu o femeie, care s-a recomandat a fi notar public și care i-a cerut suma de 200 lei pentru aceste servicii. După câteva zile, în același local, s-a întâlnit cu aceeași femeie care i-a înmânat invitațiile traduse și legalizate.
Ulterior, în faza cercetării judecătorești, inculpata a revenit asupra acestor declarații și a menționat că în realitate, invitațiile au fost aduse de inculpatul, care a venit la locuința părinților săi. Aici, inculpata a observat faptul că inculpatul i-a prezentat un formular tipizat alb, necompletat, în același timp cerându-i atât pașaportul, cât și cartea de identitate. Ulterior, inculpatul i-a spus că vor pleca spre Italia, iar pe drumul spre frontieră i-a arătat acea invitație, spunându-i să o semneze.
Această stare de fapt a fost confirmată și de martorii -ia și, care l-au văzut pe inculpatul venind la inculpata, prezentându-i acea invitație în "alb".
Tribunalul a apreciat că în ambele situații indicate mai sus inculpata a reliefat săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. În situația în care ar fi acceptate declarațiile inculpatei din faza de urmărire penală, prima instanță neluându-le în considerare, opinie împărtășită și de instanța de apel, este evident că inculpata și-a adus contribuția la falsificarea unor înscrisuri oficiale date fiind împrejurările de loc în care s-a produs întâlnirea cu acea persoană care s-a recomandat a fi notar public. Cu certitudine întâlnirea cu un notar public, în vederea obținerii unor servicii de la acesta, nu se realizează într-un bar. Nimic nu o împiedica pe inculpata să se adreseze unui birou notarial, în condiții de legalitate, să completeze o cerere pentru legalizarea unor înscrisuri și să obțină o chitanță pentru plata acestor servicii. Potrivit declarațiilor inculpatei din faza de urmărire penală ea a preferat să acționeze în condiții de clandestinitate, ceea ce confirmă convingerea instanței că avea cunoștință de nerealitatea invitațiilor primite.
Însă, ca și Judecătoria Sânnicolau M, Tribunalul Timișs -a raportat la declarațiile inculpatei din faza cercetării judecătorești. Inculpata a văzut faptul că inculpatul i-a prezentat un formular care nu era completat, solicitându-i buletinul de identitate i pașaportul. Inculpata s-a conformat acestei solicitări, cu toate că avea îndoieli cu privire la autenticitatea invitației. Inculpata s-a apărat afirmând că nu avea cum să cunoască faptul că invitațiile sunt false. Aceste apărări nu pot fi reținute. În condițiile în care a observat formularele necompletate, în mod evident trebuia să cunoască împrejurarea că nu vor putea fi completate în România. Acele invitații sunt emanate de la autoritățile competente ale statului italian, neputând fi completate de autoritățile române, situație pe care inculpata avea obligația să o cunoască. Mai mult decât atât, chiar inculpata a menționat că pe drumul spre vamă inculpatul i-a solicitat să semneze acea invitație. Chiar și în acel moment inculpata avea posibilitatea să realizeze faptul că acele invitații nu corespund adevărului, fiind falsificate pe teritoriul României, ea aducându-și contribuția la falsificarea acestora prin furnizarea datelor sale de identitate.
Inculpata a menționat faptul că se afla într-o relație de prietenie cu inculpatul și îi cunoștea și pe ceilalți doi inculpați. În acest context, este foarte greu de crezut că ceilalți trei inculpați, care cunoșteau împrejurarea că invitațiile sunt false, cel puțin pe drumul spre frontieră, nu i-au comunicat și numitei această situație de fapt.
Sub acest aspect, instanța de apel a constatat că atât inculpatul, cât și inculpatul, aveau reprezentarea faptului că invitațiile sunt false. În momentul audierii lor în fața primei instanțe, inculpații și au indicat faptul că inculpatul a venit din Italia cu un formular de invitație necompletat. Întrucât inculpații și doreau să ajungă în Italia, inculpatul le-a comunicat faptul că are o cunoștință care întocmește asemenea invitații, ocupându-se și de traducerea și legalizarea acestor înscrisuri. În consecință, toți cei trei inculpații (, și ) s-au deplasat la această persoană, iar inculpatul a prezentat modelul de invitație, persoana respectivă comunicându-le faptul că le poate întocmi 3 invitații contra sumei de 200 lei, lucru pe care inculpații l-au acceptat.
În acest context, afirmația potrivit căreia inculpații, și nu cunoșteau falsitatea acelor invitații nu poate fi primită. După cum s-a arătat deja, invitațiile reprezintă înscrisuri oficiale emanate de la autoritățile statului italian. În condițiile în care, așa cum rezultă chiar din declarațiile inculpaților, invitațiile emise pe numele lor au fost întocmite în România, de către o persoană rămasă necunoscută, contra sumei de 200 lei, este evident că ei cunoscut caracterul nereal al acestor înscrisuri.
Iar în condițiile în care au folosit înscrisurile falsificate, deși aveau cunoștință de caracterul lor, opunând aceste înscrisuri organelor îndreptățite să verifice documentele persoanelor care doresc să iasă din țară, instanța de apel apreciază că în prezenta cauză sunt întrunite și elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.291
Cod PenalPentru aceste considerente, tribunalul a dispus condamnarea inculpaților, și pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor prin actul de sesizare, urmând ca la individualizarea judiciară a sancțiunilor să țină seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72
Cod PenalInstanța de apel a reținut că prin faptele lor, inculpații au adus atingere relațiilor sociale referitoare la încrederea publică în autenticitatea înscrisurilor emanate de la autoritățile statului, precum și relațiilor sociale referitoare la siguranța frontierei de stat.
Însă, raportat la vârsta inculpaților și în condițiile în care toți cei trei inculpații se află la prima abatere de acest gen, ei nefiind cunoscuți cu antecedente penale și au adoptat o poziție relativ sinceră în cursul procesului, tribunalul a constatat că scopul pedepsei, așa cum acesta este stabilit prin dispozițiile art.52 Cod Penal, poate fi atins și prin aplicarea unor sancțiuni orientate spre minimul special, respectiv 3 luni închisoare pentru inculpații și și două pedepse a câte 3 luni închisoare pentru inculpata.
În cazul inculpatei, faptele fiind comise în concurs real de infracțiuni, în temeiul art.33 lit.a raportat Cod Penal la art.34 lit.b instanța Cod Penal de apel a aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 luni închisoare, la care a adăugat un spor de o lună închisoare, care să reprezinte un echivalent al pedepsei ce nu va mai fi executată ca urmare a contopirii, urmând ca în final să execute pedeapsa rezultantă de 4 luni închisoare.
Dată fiind conduita bună a celor trei inculpați anterior săvârșirii faptelor, și constatând că și celelalte condiții prevăzute de art.81 sunt Cod Penal îndeplinite, instanța de apel a considerat că reeducarea inculpaților poate avea loc și fără privarea acestora de libertate, prezenta hotărâre de condamnare reprezentând un avertisment pentru aceștia, motiv pentru care a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților, și, urmând să facă aplicarea dispozițiilor art.82 referitoare Cod Penal la termenul de încercare și art.359
C.P.P.Instanța d apel a făcut și aplicarea dispozițiilor art.71 referitoare Cod Penal la pedeapsa accesorie, a cărei executare a fost suspendată pe durata termenului de încercare.
În ceea ce privește apelul îndreptat împotriva inculpatului, instanța d apel a constatat că acesta este nefondat. Probele administrate în cauză confirmă implicarea acestuia în falsificarea acelor invitații emise pe numele celorlalți 3 inculpați, în mod corect Judecătoria Sânnicolau M aplicându-i o pedeapsă pentru comiterea acestei infracțiuni. Însă, atâta timp cât invitațiile respective întrunesc condițiile prevăzute de art.150 alin.2 pentru Cod Penal a fi considerate înscrisuri oficiale, aceleași înscrisuri nu pot avea, în același timp, și caracterul unor înscrisuri sub semnătură privată, motiv pentru care achitarea inculpatului sub acest aspect este temeinică și legală.
Referitor la încălcarea dispozițiilor art.324 alin.3 de C.P.P. către prima instanță, tribunalul a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art.197 alin.1 și 4.C.P.P. În condițiile în care procurorul a participat la ședințele de judecată ce s-au desfășurat la Judecătoria Sânnicolau M (07.09.2006, 05.10.2006, 02.11.2006, 28.11.2006, 16.01.2007, 20.02.2007, 20.03.2007) și nu a invocat niciodată încălcarea prevederilor art.324 alin.3 C.P.P. invocarea acestei nulități relative în fața instanței de apel este tardivă și nu poate conduce la constatarea nulității actelor procedurale întocmite în cauză.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. art.379 pct.2 lit.a tribunalul C.P.P. a admis apelul declarat în cauză, a desființat în parte sentința Judecătoriei Sânnicolau M și a dispus condamnarea inculpaților, și pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor prin actul de sesizare.
În temeiul art.191 alin.1 și 2.C.P.P. tribunalul a obligat inculpații la plata cheltuielilor judiciare din primă instanță, urmând ca în temeiul art.192 alin.3 cheltuielile C.P.P. judiciare din apel să rămână în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpata.
În motivele de recurs formulate de parchet, s-a arătat că hotărârea recurată este nelegală, întrucât în sarcina inculpatului - trebuia să se rețină art.41 alin.2 Cod Penal, cu privire la infracțiunea prev.de art.26 Cod Penal, raportat la art.288 alin.1 Cod Penal, deoarece activitatea infracțională a vizat trei invitații. De asemenea, s-a mai criticat faptul că, condamnarea acestui inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acestea, nu este în măsură să-și atingă scopul prevăzut de legea penală, fiind mult prea mică, astfel că sub acest aspect decizia Tribunalul Timiș este netemeinică.
În motivele de recurs formulate de inculpata s-a arătat că se impune menținerea hotărârii primei instanțe, apelul fiind greșit admis, fiind condamnată pe baza unor presupuneri și nicidecum pe baza unor probe certe, solicitând achitarea sa.
Examinând decizia penală recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, instanța constată că recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpata sunt nefondate, pentru următoarele considerente.
În ceea ce privește pe inculpatul -, instanța apreciază că Judecătoria Sânnicolau Mas tabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății pe baza materialului probator existent în cauză, dar și vinovăția acestuia, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.26 Cod Penal, raportat la art.288 alin.1 Cod Penal, făcându-se o corectă individualizare a pedepsei, conform criteriilor prev.de art.72 Cod Penal, pedeapsa de 3 luni închisoare fiind aptă de a produce reeducarea inculpatului.
Parchetul a criticat cuantumul redus al pedepsei aplicate acestui inculpat, însă față de gradul de pericol social al faptei comise instanța apreciază că este suficientă această pedeapsă, iar Judecătoria Sânnicolau M, în mod corect a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, considerând în mod just că și în această modalitate scopul pedepsei poate fi atins.
În mod corect s-a apreciat că acest inculpat nu poate fi condamnat atât pentru complicitatea la infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale, reglementară de art.26 Cod Penal, raportat la art.288 alin.1 Cod Penal, cât și pentru infracțiunea de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, reglementată de art.26 Cod Penal, raportat la art.290 alin.1 Cod Penal, aceleași înscrisuri neputând fi în același timp înscrisuri oficiale și înscrisuri sub semnătură privată, astfel că, achitarea în temeiul art. 10 lit. a C.P.P. pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de fals sub semnătură privată, apare ca o soluție legală și temeinică.
Cu privire la critica de nelegalitate a parchetului, în sensul reținerii formei continuate a infracțiunii de complicitate la fals în înscrisuri oficiale, nu este întemeiată chiar dacă în cauză este vorba de trei invitații pentru trei persoane, deoarece art.41 alin.2 Cod Penal, impune anumite condiții pentru existența unei asemenea forme infracționale și anume ca actele materiale componente ale infracțiunii să fie săvârșite la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, iar doctrina juridică a statuat în mod clar că aceste intervale de timp nu trebuie să fie nici prea mici și nici prea mari, iar în speța de față, așa cum s-a reținut starea de fapt, nu poate fi vorba de îndeplinirea unei asemenea condiții, astfel că motivele invocate în recursul parchetului, nu sunt fondate.
În ceea ce privește recursul formulat de către inculpata este nefondat, deoarece din evaluarea întregului material probator rezultă că această inculpată a fost implicată în realizarea uni activități infracționale, așa cum s-a reținut în actul de sesizare al instanței, inculpata oferind două versiuni diferite în legătură cu activitatea sa infracțională, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de judecată, însă în ambele variante subzistă infracțiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, deoarece inculpata cunoștea că acele invitații nu sunt autentice aducându-și contribuția la falsificarea invitațiilor, prin furnizarea datelor de identitate, apărările inculpatei că nu cunoștea că invitațiile sunt false, neputând fi primite ( făcându-se raportare la declarația făcută în fața instanței).
În acest context, Tribunalul Timiș în mod corect a procedat la condamnarea inculpatei, la două pedepse de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.26 Cod Penal, raportat la art.288 alin.1 p, și art.291 Cod Penal, pedeapsa fiind contopită și sporită cu o lună, inculpata urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 luni închisoare, făcându-se aplicarea dispozițiilor art.81 p, fiind îndeplinite condițiile în acest sens.
Văzând că nu sunt motive de casare a hotărârii penale recurate, instanța va respinge recursurile formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpata, ca nefondate.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2,3 C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b p Cod Penal respinge, ca nefondate recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpata împotriva deciziei penale nr.167/A/4.06.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosar nr-.
În baza art.192 al.2 p Cod Penal obligă inculpata la 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.
În baza art.192 al.3 p Cod Penal celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.
Dispune plata din fondul MJ a sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu către Baroul Timiș
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 20 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky
- - - - G -
GREFIER
- -
RED: GB/29.10.2009
Dact: 2 exempl/29 Octombrie 2009
Primă instanță: Judecătoria Sânnicolau
Jud:
Apel: Tribunalul Timiș
Jud:
Președinte:Victor IonescuJudecători:Victor Ionescu, Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky
