Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 cod penal). Decizia 170/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Ședința publică de la 01 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Dublea
JUDECĂTOR 2: Tatiana Juverdeanu
JUDECĂTOR 3: Mihaela Chirilă
Grefier - - -
DECIZIA PENALĂ Nr. 170
Ministerul Public reprezentat prin procuror - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr. 579 din data de 11 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă inculpata recurentă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Instanța, din oficiu, invocă excepția de tardivitate a promovării cererii de recurs de către inculpata, având în vedere data la care a fost comunicată decizia recurată și data declarării recursului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției și de respingere a recursului, ca fiind tardiv formulat.
Declarând închise dezbaterile, instanța reține cauza în vederea deliberării.
INSTANȚA
Analizând actele și lucrările dosarului constată:
Prin sentința penală nr. 993/03.04.2007, a Judecătoriei Iași, a fost condamnată inculpata, fără antecedente penale, la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal prin schimbare de încadrare juridică.
S-au aplicat dispozițiile art. 71, 64 Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal, executarea pedepsei a fost suspendată pe durata prevăzută de art. 82 Cod penal și s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
A fost anulat înscrisul falsificat.
A fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus prima instanță a reținut:
La data de 02.07.2002, inculpata, împreună cu mama sa vitregă, a efectuat cumpărături în valoare totală de 5.981.700 lei ROL la magazinul Metro B, produsele urmând a fi utilizate pentru înmormântarea tatălui inculpatei,. Factura fiscală originală seria - nr. - PJ a rămas asupra inculpatei.
În cursul procesului de partaj succesoral în care inculpata avea calitatea de reclamantă, în contradictoriu cu pârâții, și, aflat pe rolul Judecătoriei Bicaz sub nr. 626/2004, la termenul din data de 13.12.2004, inculpata a depus ca probă, prin apărătorul său, martora -, o copie a facturii fiscale emise la data de 02.07.2002, în dovedirea cuantumului cheltuielilor de înmormântare, spre a fi incluse în pasivul succesoral.
Copia depusă a fost falsificată prin contrafacerea scrierii, și anume prin imprimarea cifrelor " 1" și " 8" în fața prețului real al unor produse, astfel încât valoarea totală a bunurilor cumpărate a atins suma de 15 981.700 lei ROL.
La termenul din data de 14.03.2005, apărătorul pârâților și a sesizat instanța de judecată cu privire la caracterul fals al înscrisului respectiv.
Inculpatei i s-a pus în vedere să prezinte originalul facturii, dar aceasta a avut o atitudine necorespunzătoare, susținând că respectiva copie fusese păstrată de pârâți, că numita îi procurase copia falsificată și că se afla în imposibilitate de a procura de la "Metro " B un alt exemplar al facturii, întrucât acestea erau păstrate doar timp de un an de la data emiterii.
Ulterior, judecata cauzei civile a fost suspendată, înscrisul defăimat ca fals fiind înaintat pentru cercetări Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz.
Caracterul fals al copiei după factură a fost stabilit prin concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr. - din data de 25.05.2005, întocmit de Serviciul Criminalistic al Inspectoratului de Poliție al Județului
Situația de fapt expusă mai sus rezultă din analiza în mod coroborat a întregului material probator administrat în cauză și anume:
- procesul-verbal de constatare a infracțiunii de fals în înscrisuri ( fila 4 dosar );
- declarațiile martorilor - și ( filele 14 și 15 dosar );
- copii ale încheierilor de ședință din data de 11.04.2005 și din data de 13.12.2004 ( filele 5 și 11 dosar );
- copie a facturii fiscale în litigiu ( fila 7 dosar );
- adresa din partea Metro B și copia originalului facturii seria - nr. - PJ ( filele 19-20 dosar );
- raportul de constatare tehnico-științifică întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul N ( filele 23-28 dosar );
- declarațiile inculpatei.
Inculpata nu recunoscut săvârșirea falsului și pretins că originalul facturii în discuție a rămas la mama sa încă din data de 02.07.2002, de la care a primit copia falsificată.
Această susținere este combătută de probatoriu administrat în cauză.
Astfel, potrivit martorului - originalul facturii a rămas la inculpată ulterior efectuării cumpărăturilor, iar conform declarației martorei -, toate înscrisurile depuse ca probă în procesul de partaj îi fuseseră înmânate de către inculpată.
Pe de altă parte, în cadrul acțiunii de partaj succesoral, numai inculpata - fiind cea care a făcut cheltuieli de înmormântare - avea interes să majoreze cuantumul acestora.
În ceea ce privește falsul în sine și modalitatea de comitere a acestuia, concluziile raportului de constatare tehnico-științifică sunt clare și se coroborează cu ansamblul probelor administrate.
În drept, faptele inculpatei constând în aceea că a falsificat, prin tipărire, conținutul copiei facturii fiscale seria - nr. - PJ, emisă la data de 02.07.2002 de către "Metro " B, și a folosit înscrisul astfel falsificat ca probă în procesul civil, în vederea producerii de consecințe juridice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "fals în înscrisuri sub semnătură privată", prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal.
Astfel, din punct de vedere al laturii obiective, elementul material cerut de textul de incriminare se regăsește în acțiunea inculpatei de a falsifica o copie a unei facturi fiscale emise de o societate comercială, în dovedirea unei vânzări comerciale cu amănuntul, prin contrafacerea conținutului, mai exact prin tipărirea cifrelor 1 și 8 înaintea prețului de cumpărare a unor produse, modificând astfel valoarea acestora și ca urmare valoarea totală a întregii facturi.
Elementul material cerut de lege pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este întregit prin acțiunea de folosire a copiei falsificate, prin depunerea ca probă în fața unei instanțe de judecată, în cadrul unui proces de partaj.
Între aceste acțiuni și urmarea imediată produsă, și anume starea de pericol pentru încrederea publică în autenticitatea și veridicitatea înscrisurilor sub semnătură privată, atingerea adusă activității de înfăptuire a justiției, există legătura de cauzalitate cerută de lege.
Conținutul constitutiv al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată este întrunit și sub aspectul laturii subiective, fapta fiind săvârșită de inculpată cu intenție directă, copia falsificată a facturii fiind depusă în vederea producerii unor consecințe juridice, și anume de a fi luată în considerare la stabilirea, de către instanța învestită cu judecarea partajului, a cuantumului cheltuielilor de înmormântare.
Trimiterea în judecată a inculpatei s-a dispus pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor de "fals material în înscrisuri oficiale", prevăzută de art. 288 alin. 1 Cod penal, și "uz de fals", prevăzută de art. 291 Cod penal.
Instanța a apreciat că factura fiscală falsificată de inculpată nu constituie înscris oficial, în sensul dispozițiilor art. 150 alin. 2 Cod penal, întrucât nu emană și nici nu aparține unei unități din cele prevăzute de art. 145 Cod penal.
conținutului copiei facturii fiscale constituie infracțiunea de "fals în înscrisuri sub semnătură privată", prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal, care absoarbe în conținutul său infracțiunea de "uz de fals".
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 334 Cod procedură penală, instanța a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpata din infracțiunile de "fals material în înscrisuri oficiale" și "uz de fals" prevăzute de art. 288 alin. 1 și art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, în infracțiunea de "fals în înscrisuri sub semnătură privată", prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal referitoare la limitele de pedeapsă fixate de textul de incriminare, împrejurările în care s-a săvârșit infracțiunea, gradul de pericol social concret al infracțiunii ce rezultă din încercarea inculpatei de a aduce atingere modului de înfăptuire a justiției, dar și persoana inculpatei care nu este cunoscută cu antecedente penale.
Față de aceste criterii, instanța a aplicat inculpatei o pedeapsă de 5 luni închisoare.
În baza dispozițiilor art. 71 Cod penal, pe durata executării pedepsei aplicate, instanța a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a-c Cod penal.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 al. 1 lit. a și b Cod penal, iar pe de altă parte că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate.
Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, potrivit art. 71 al. 4 Cod penal, instanța a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate.
În baza dispozițiilor art. 348 Cod procedură penală, instanța a dispus anularea înscrisului falsifica - copia facturii fiscale seria - nr. - PJ ( filele 6-7 dosar ).
În baza dispozițiilor art. 191 Cod procedură penală, inculpata a fost obligată la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva sentinței penale indicate mai sus a declarat apel inculpata, invocând nulitatea rechizitoriului care fost întocmit de procurorul -, soțul verișoarei inculpatei, judecătoarea, cu care inculpata este în litigiu.
În apelul său, inculpata a mai arătat că:
- nu s-a ținut cont de faptul că fratele său vitreg, -, putea să o reprezinte în instanța în baza procurii din 28.10.2004;
- martora a arătat că a predat instanței xerocopia facturii în timpul ședinței, primind- de la mama vitregă a inculpatei,.;
- dacă avea factura, o depunea chiar ea încă din anul 2003, când început procesul de partaj;
- martorul G, audiat în procesul de partaj succesoral declarat că inculpata făcut cumpărături de la "Metro" cu mama sa vitregă și dus cumpărăturile la casa lor.
- raportul de constatare tehnico-științifică întocmit de constată falsul, dar nu se pronunță că ar fi fost făcut de inculpată.
Prin decizia penală nr. 579/11 decembrie 2007 Tribunalul Iașia admis apelul inculpatei și a modificat sentința în sensul că a înlăturat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor invocate de art. 64 lit. "c" Cod penal.
Tribunalul a reținut că prima instanță administrat legal și a apreciat temeinic toate probele necesare aflării adevărului cu privire la fapta și la persoana inculpatei, stabilind corect situația de fapt și vinovăția inculpatei în săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Astfel, din copia facturii fiscale seria - - nr. - emisă de "Metro Cash și " la data de 02.07.2002 pe numele inculpatei, raportul de constatare tehnico-științifică nr. -/25.10.2005, declarațiile martorilor - și -, copia încheierii de ședință din data de 13.12.2004 pronunțată în dosarul nr. 626/2003 al Judecătoriei Bicaz, rezultă că la data de 13.12.2004 a depus la dosar, prin avocatul său, copia facturii fiscale seria - - nr. - PJ emisă de "Metro Cash și " la 02.07.2002, pentru a dovedi pasivul succesoral pe care l- invocat în dosarul nr. 626/2003 al Judecătoriei Bicaz, având ca obiect partajul moștenirii rămase de pe urma defunctului.
Înainte de depune la dosarul de partaj copia facturii, inculpata falsificat- prin alterare denaturând material conținutul facturii prin adăugiri date de:
- poziționarea cifrelor "1" în fața celor deja existente la rubrica "Valoare. TVA", pentru următoarele produse: "1,50 apă min.nat."; "5.00 l untdelemn de la bunica"; "măsline negre în saramură " și "halba B 0,5 calibrată";
- poziționarea cifrelor "1" în fața celor deja existente la rubrica "preț colet" pentru produsele: "cașcaval dalia vid someșana 0,830 kg."; "cașcaval dalia vid someșana 0,870 kg."; "cașcaval dalia vid someșana 0,960 kg."; "cașcaval dalia vid someșana 0,920 kg"; "cașcaval dalia vid someșana 0,920 kg"; " 20 alb macinat kotany"; "43 g kinder bueno"; "700 servetele ettermi"; "500 g spaghete divella capellini" și "1 kg delikat knorr";
- poziționarea cifrei (8) în fața celor deja existente la rubrica "valoarea incl. TVA" pentru produsele:"cașcaval dalia vid someșana 0,920 kg" și cifrei (7) în fața celor deja existente la rubrica "Valoarea incl. TVA" pentru produsele: "cașcaval dalia vid someșana 0,920 kg";
- poziționarea cifrei "8" în fața celor deja existente la rubrica "Valoarea incl. TVA" pentru produsele "20 g alb măcinat kotany"; "170 g bounty milk 6 pack"; "43 kinder bueno"; "700 servețele etermi"; "1 kg delikat knorr"; "5 kg sare extraf.. neiod".
- poziționarea cifrei "1" în fața celor deja existente la rubrica "valoarea incl. TVA", pentru produsul "500 g spaghete divella capelini";
- poziționarea cifrelor "1" în fața celor deja existente la rubrica: "Valoarea fără TVA" și "valoare inclusiv TVA" pentru produsele: " uscat de vara 0,675 kg"; " uscat de vara 0,635 kg"; uscat gostat 0.660 kg; " uscat de vara 0,660 kg"; " uscat de vara 0,655 kg"; " uscat de vara 0,665 kg"; "sacoșa metro rafie"; " uscat gostat 0,655 kg"; " uscat de vara 0,655 kg"; " uscat de vara 0,655 kg"; " uscat gostat 0,645 kg".
- poziționarea cifrelor "1" în fața cifrelor deja existente la rubricile "val. tot. fără TVA"; "total TVA"; (partea ) și la rubricile: "total TVA"; "val. tot. incl. TVA"; "total de plată"; "numerar"; "total parțial" și "plata numerar" în partea finală a facturii fiscale.
au fost executate prin tipărire și au avut ca efect modificarea sumei totale de plată de la 5.981.700 lei la 15.981.700 lei.
Chiar dacă inculpata nu recunoscut săvârșirea faptei, susținând că primit copia acelei facturi de la, iar aceasta primit- la rândul ei de la -, convingerea primei instanțe că falsificat fotocopia facturii este justificată atât de faptul că originalul facturii rămas la inculpată, că - nu avea nici un interes să dovedească pasivul succesoral invocat de inculpată și nici nu putea să o facă, atât timp cât factura fost emisă pe numele inculpatei, cât și de împrejurarea că cea care depus-o prin intermediul avocatei în dosarul de partaj succesoral a fost.
Procura pe care inculpata dat-o fratelui său, -, pentru aor eprezenta în dosarul nr. 626/2003 al Judecătoriei Bicaz nu dovedește faptul că acesta din urmă falsificat copia facturii.
Deși nu s- putut dovedi cu un mijloc de probă științific faptul că inculpata este cea care falsificat copia facturii fiscale, vinovăția acesteia fost dovedită cu certitudine de mijloacele de probă administrate în cauză.
Împrejurarea, relatată de martorul audiat în dosarul nr. 626/2003 al Judecătoriei Bicaz, că inculpata făcut acele cumpărături din Metro împreună cu, soția supraviețuitoare a defunctului, nu este suficientă pentru dovedi nevinovăția inculpatei, care, potrivit declarației martorului -, păstrat originalul facturii.
Cu privire la rechizitoriul întocmit în cauză, Tribunalul constată că acesta nu este lovit de nulitate, împrejurarea că fost întocmit de un procuror care ulterior s-a căsătorit cu judecătorul, despre care inculpata susținut că îi este verișoară, nefiind prevăzută de dispozițiile art. 197 al. 2 Cod procedură penală.
Pentru înlăturarea oricăror suspiciuni cu privire la imparțialitatea judecătorului de la Judecătoria Bicaz și procurorului care a întocmit rechizitoriul, Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărât strămutarea cauzei la Judecătoria Iași.
Prin urmare, în mod legal prima instanță hotărât condamnarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal, pedeapsa principală și modalitatea de executare fiind individualizate judiciar în acord cu dispozițiile art. 72 și 81 Cod penal.
Însă, în ceea ce privește conținutul pedepsei accesorii, nelegal a interzis prima instanță inculpatei exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. Cod penal, în condițiile în care inculpata nu s-a folosit de nici o funcție, profesie ori activitate în săvârșirea infracțiunii de fals. Art. 71 alin. 2 Cod penal, în care se arată că drepturile prevăzute de art. 64 lit. a - Cod penal, se interzic de drept în cazul condamnării la pedeapsa detențiunii pe viață sau închisorii, încalcă jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului exprimată în cauzele și împotriva României, Cumpănă și împotriva României.
Această nelegalitate fost îndreptată de instanța de apel, care a dat prioritate, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, Convenției Europene Drepturilor Omului.
Împotriva hotărârilor a declarat recurs inculpata cu motivarea că nu se face vinovată de săvârșirea faptei, că procurorul care a întocmit rechizitoriul și a dispus trimiterea în judecată era incompatibil, că s-au exercitat presiuni pentru a fi condamnată.
Recursul formulat este tardiv, condiții în care critica nu va mai fi analizată.
Inculpata-recurentă a luat cunoștință de conținutul deciziei pronunțată în apel la data de 19 decembrie 2007.
Termenul de 10 zile prevăzut de art. 3853Cod procedură penală calculat în condițiile art. 186 alin. 2 Cod procedură penală a început să curgă din data de 20 decembrie 2007 și s-a împlinit la data de 30 decembrie 2007, ultima zi când putea fi înregistrat recursul în termen.
Fiind zi nelucrătoare, termenul a expirat în condițiile art. 186 alin. 4 Cod procedură penală, la sfârșitul zilei următoare, respectiv 31 decembrie 2007.
Recursul, înaintat prin scrisoare recomandată la data de 03 ianuarie 2008, fost înregistrat la Tribunalul Iași la data de 08 ianuarie 2008.
Față de data la care a luat cunoștință de decizia instanței de apel și data expedierii recursului, 03 ianuarie 2008, recursul este tardiv și urmează a fi respins ca atare potrivit art. 38515pct. 1 lit. "a" Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr. 579 din 11.12.2007 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurenta la plata sumei de 30 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 01.04.2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- cu opinie separată -
, 01 aprilie 2008
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
--
04.04.2008
2 ex.-
Opinie separată
la decizia penală nr. 170 din 01 aprilie 2008
Opinia separată are în vedere necesitatea acordării în cauză a unui nou termen de judecată în contextul în care la primul termen de judecată instanța din oficiu a invocat excepția tardivității recursului.
Excepția a fost invocată la primul termen de judecată din 01 aprilie 2008 în lipsa inculpatei, care era legal citată însă procedura de citare era îndeplinită prin afișare și nu era de natură a crea convingerea instanței că recurenta-inculpată cunoștea despre termenul de judecată.
Pe de altă parte, conform art. 302 Cod procedură penală instanța este obligată să pună în discuția părților cererile și excepțiile arătate în art. 301 sau excepțiile ridicate din oficiu.
În lipsa inculpatei-recurentă, instanța nu a pus excepția în discuția părților. În scopul de aop une în discuția părților, trebuia acordat un termen de judecată pentru ca inculpata să ia cunoștință de problema de drept invocată și să-și formuleze apărări.
Potrivit art. 6 Cod procedură penală organele judiciare sunt obligate să asigure părților deplina exercitare a drepturilor procesuale în condițiile prevăzute de lege și să asigure inculpatului posibilitatea pregătirii și exercitării apărării, text în acord cu garanțiile speciale prevăzute pentru dreptul la un proces echitabil conform de art. 6. care oferă părții garanția exercitării dreptului la apărare prin acordarea timpului și facilităților necesare în vederea formulării apărărilor pe care le consideră necesare, respectiv pentru a răspunde la excepția ridicată din oficiu.
Prin neacordarea unui nou termen de judecată în cauză, s-au încălcat garanțiile legale privind dreptul la apărare al inculpatei-recurente.
Judecător - -
Red.
Tehnored.
08.04.2008
2 ex.-
Președinte:Aurel DubleaJudecători:Aurel Dublea, Tatiana Juverdeanu, Mihaela Chirilă