Falsul privind identitatea (art. 293 cod penal). Decizia 526/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 526/

Ședința publică de la 2 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mița Mârza

JUDECĂTOR 2: Ion Avram

JUDECĂTOR 3: Marcian Marius

Grefier-

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - -din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursurilor promovate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și de către inculpatul împotriva deciziei penale nr. 194/02.04.2008 a Tribunalului Galați (sentință fond nr. 1968/09.11.2007 a Judecătoriei Galați ).

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26.09.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 02.10.2008.

CURTEA

Asupra recursului penal de față.

Examinând actele și lucrările dosarului,rezultă următoarele:

Prin sentința penală nr. 1968/09.11.2007 pronunțată de Judecătoria Galați în dosar -, în baza art. 334.pr.pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 293 alin.1 pen. în infracțiunea prev. de art. 293 alin. 1.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a și b pen.

În noua încadrare juridică a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals privind identitatea prev. de art. 293 alin. 1.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a și b pen.

Conform art. 39 alin. 1.pen. rap. la art. 34.pen. a fost contopită pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2490/16.10.2001 a Judecătoriei Galați definitivă la 22.11.2001 și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71.pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 ore (aferentă zilei de 22.02.2000) precum și perioada executată de la 19.09.2006 la zi.

Au fost anulate vechile forme de executare și s-a dispus emiterea unui nou mandat.

În temeiul art. 189.pr.pen. rap. la art. 191 alin. 1.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariile avocaților din oficiu în ambele faze procesuale, s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, ultima pedeapsă, de 3 ani și 6 luni închisoare, fiindu-i aplicată prin sentința penală nr. 2490/16.10.2001 a Judecătoriei Galați, definitivă prin neapelare la data de 22.11.2001.

Inculpatul a început executarea acestei pedepse abia la data de 19.09.2006, întrucât anterior s-a sustras de la executarea pedepsei, fiind dat în urmărire generală.

În cursul lunii februarie 2003, inculpatul a fost depistat în Germania fără documente de identitate asupra sa, condiții în care a fost internat într-un centru de străini și apoi a fost returnat în România la data de 19.02.2003.

În fața autorităților române, la punctul de trecere a frontierei B - Otopeni a declarat că se numește, declarând și datele de stare civilă ale acestuia, cu scopul de a se sustrage de la executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare.

Cu ocazia returnării, inculpatul a fost amprentat, fișa dactiloscopică fiind anexată talonului de intrare în țară. Efectuarea unei comparații a impresiunilor digitale ridicate la acea dată cu cele ale inculpatului relevă, în mod categoric că cel returnat din Germania este.

Situația de fapt expusă mai sus și vinovăția inculpatului sunt dovedite cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de constatare (filele 6-7), fișa dactiloscopică încheiată la data de 19.02.2003 pe numele (fila 19), talonul de intrare în țară (filele 15-16), raportul de expertiză criminalistică (filele 22-24), declarația lui, declarația martorei (sora inculpatului, care a fost audiată doar în prima fază procesuală), care a confirmat că cel returnat din Germania la data de 19.02.2003 este fratele său, toate coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului pe parcursul întregului proces (filele 42-43 dosar urmărire penală și fila 8 dosar fond).

La dozarea și individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, persoana inculpatului, starea antecedentelor penale.

Împotriva acestei sentințe în termenul prevăzut de lege au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și inculpatul.

Parchetul, prin motivele de apel a criticat hotărârea, considerând-o netemeinică întrucât la rezolvarea antecedentelor penale nu s- aplicat un spor corespunzător și că astfel procedând, practic s-a lăsat nesoluționată fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Inculpatul, prin motivele de apel, a apreciat că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică sub aspectul antecedentelor penale respectiv al individualizării pedepsei.

S-a susținut că pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința apelată trebuia contopită cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1941/7.11.2007 la care să nu i se mai aplice un spor.

Prin decizia penală nr. 194/2008 Tribunalul Galați, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și de către inculpatul.

În rejudecare, inculpatul a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art.293 alin. 1 Cod penal.

În baza art.361în referire la art.33 lit.a și 34 lit. Cod penal a fost contopită pedeapsa aplicată de 1 an și 6 luni închisoare cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1941/7.11.2007 a Judecătoriei Galați definitivă la data de 27.11.2007 prin neapelare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare sporită la 2 ani și 8 luni închisoare.

I s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a,b Cod penal.

În baza art.36 alin.3 Cod penal s-a dedus perioada executată de la 19.09.2006 la 26.02.2008 și o zi-24 ore (22.02.2000).

Pentru a fi dispus astfel instanța de apel a reținut că nu se impunea reținerea recidivei prev. de art. 37 lit.a și b Cod penal față de condamnările anterioare.

S-a mai reținut și că inculpatul se afla în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b pen., față de pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 1829/1997 a Judecătoriei Galați.

Însă, ulterior pronunțării sentinței penale apelate, respectiv la data de 27.11.2007, a rămas definitivă sentința penală nr. 1941/07.11.2007. Prin această hotărâre a fost anulată sentința penală nr. 2490/16.10.2001 a Judecătoriei Galați și i-a fost aplicată inculpatului o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare.

În aceste condiții nu mai sunt incidente dispozițiile art. 37 lit. a pen. privitoare la recidiva postcondamnatorie, întrucât infracțiunea prezentă este comisă mai înainte de data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 1941/07.11.2007 a Judecătoriei Galați (27.11.2007), fiind vorba despre infracțiunii concurente potrivit art. 33 lit. a pen.

Întrucât infracțiunea pentru care inculpatul a fost sancționat prin sentința penală nr. 1941/07.11.2007 a Judecătoriei Galația fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 1828/1997 a Judecătoriei Galați, mai precis în restul de 576 zile închisoare rămas neexecutat pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1828/1997 a Judecătoriei Galați, nu poate fi considerată ca fiind executată, astfel încât nu se justifica reținerea dispozițiilor art. 37 lit. b pen. în raport de această condamnare.

Împotriva acestei hotărâri în termenul legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul.

Parchetul prin motivele de recurs apreciază că hotărârea pronunțată de instanța de apel este greșit soluționată sub aspectul antecedentelor penale.

Invocând fișa de cazier se precizează că inculpatul a suferit următoarele condamnări:

- prin sentința penală nr. 3010/13.11.1994 a Judecătoriei Galați definitivă prin decizia penală nr.780/08.11.1995 a Tribunalului Galați la o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendare condiționată a executării pedepsei pentru infracțiunea prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.211 Cod penal cu aplicarea art.99 Cod penal

- prin sentința penală nr. 1828/25.06.1997 a Judecătoriei Galați definitivă prin neapelare la data de 14.07.1997 s-a dispus condamnarea sa la o pedeapsă de 3 ani și 2 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.26 Cod penal în referire la art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a,e Cod penal cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal ( faptă din 27.02.1997).

În baza art.83 Cod penal a fost revocată suspendarea condiționată a pedepsei de la 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3010/13.11.1994 a Judecătoriei Galați și s-a dispus executarea unei pedepse rezultante de 4 ani și 2 luni închisoare,

Pedeapsa a fost executată în perioada 27.02.1997-28.09.1999 rămânând neexecutat un rest de 576 zile de închisoare.

- prin sentința penală nr. 2490/16.10.2001 a Judecătoriei Galați definitivă la data de 22.11.2001 inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.221 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal ( faptă din 15.02.2000).

În baza art.61 Cod penal a fost revocată liberarea condiționată pentru restul de 576 zile din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1828/25.06.1997 a Judecătoriei Galați, a fost contopită pedeapsa de 3 ani închisoare cu acest rest, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare.

A fost dedusă reținerea de 24 de ore din data de 22.02.2000.

- prin sentința penală nr. 1941/07.11.2007 a Judecătoriei Galați definitivă prin neapelare la data de 276.11.2007, conform art.405-art.406 Cod procedură penală raportat la art.5221Cod procedură penală a fost anulată sentința penală nr. 2490/16.10.2001 a Judecătoriei Galați și s-a dispus condamnarea sa la o pedeapsă de 2 ani pentru infracțiunea de tăinuire prevăzută de art.221 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal (faptă din 15.02.2000).

În baza art.61 Cod penal a fost revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 576 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1828/1997 a Judecătoriei Galați, a fost contopită pedeapsa de 2 ani cu acest rest și s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare.

A fost dedusă reținerea din data de 22.02.2000.

Se mai arată că fapta ce formează obiectul prezentului dosar fost săvârșită la data de 19.02.2003, după considerarea ca executată pedepsei de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1828/25.06.1997 a Judecătoriei Galați dar înainte de împlinirea termenului de reabilitare și după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 2490/26.10.2001 a Judecătoriei Galați, dar înainte de începerea executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin aceasta.

Se precizează și că soluția instanței de apel dea nu mai reține starea de recidivă postexecutorie și postcondamnatorie nu este corectă întrucât pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1941/07.11.2007 a Judecătoriei Galația anulat sentința penală nr. 2490/16.10.2001, fiind de 2 ani închisoare pentru infracțiunea dedusă judecății și de 2 ani și 6 luni închisoare în urma soluționării antecedentelor penale cu pedeapsa rezultantă fiind astfel îndeplinite condițiile prev. de art.37 lit.a Cod penal- soluția corectă în această situație ar fi reținerea recidivei prev. de art.37 lit.a Cod penal

În motivele de recurs se mai susține că în mod greșit instanța de apel a contopit pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 6 luni al cărei conținut are și un rest de 576 zile neexecutate inculpat dintr-o pedeapsă anterioară și că se impunea descontopirea, refacerea concursului și reținerea recidivei prev. de art.37 lit.b Cod penal.

În motivele susținute oral se precizează că se impunea în baza art.39 alin.1 Cod penal ca pedeapsa de 1 an și 6 luni să fie contopită cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni aplicată prin sentința penală 1941/2007 a Judecătoriei Galați stabilindu-se pedeapsa cea mai grea cu sporul aplicat ca fiind temeinic și legal.

Inculpatul prin apărător în motivele de recurs susține că după ce fost extrădat și în urma rejudecării cauzei i s- redus pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare, însă contopirea a fost realizată greșit.

Se mai susține că, contopirea pedepselor trebuie să fie făcută nu cu rezultanta ci cu pedepsele individuale dar și că sporul aplicat de 6 luni nu are autoritate de lucru judecat, în care context apreciază că instanța de apel a soluționat corect latura penală.

Se susține că inculpatul a executat în întregime perioada de 2 ani și 6 luni după care fost pus în libertate și consideră că acesta nu ar trebui să se mai întoarcă în detenție urmare a sporului de 2 luni aplicat pedeapsa de 2 ani și 6 luni.

Se mai arată că inculpatul este căsătorit, este angajat și își continuă studiile începute.

Recursurile declarate de Parchet și de către inculpat sunt fondate.

Instanța de apel soluționând cauza în reformare a pronunțat o soluție greșită privind modul de soluționare a antecedentelor penale.

Fapta prev. de art.293 săvârșită de inculpat la data de 19.02.2003 se află în concurs cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1941/7.11.2007 a Judecătoriei Galați care în rejudecarea cauzei anulat sentința penală nr. 2490/16.10.2001 a Judecătoriei Galați, situație în care se impune reținerea recidivei postexecutorii prev.de art.37 lit. b Cod penal, întrucât pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1828/1997 a Judecătoriei Galați de 4 ani și 2 luni închisoare a executat-o în perioada 27.02.1997-28.09.1999, nefiind împlinit termenul de reabilitare. În această situație la încadrarea juridică a faptei comise de inculpat se impune schimbarea încadrării juridice și reținerea agravantei prev. de art.37 lit. b Cod penal.

Deasemeni tot în sensul rezolvării corecte a antecedentelor penale în situația reținută se impunea și contopirea pedepsei rezultante de 2 ani și 6 luni închisoare cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare,refacerea concursului după descontopirea pedepsei de 2 ani și 6 luni în pedepsele componente ale sentinței penale nr. 1941/7.11.2007 respectiv 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1941/7.11.2007 a Judecătoriei Galați cu restul de 576 zile închisoare rămas neexecutat, din pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1828/25.06.1997 a Judecătoriei Galați cu înlăturarea sporului de 6 luni.

Potrivit art.36 alin.1 Cod penal refacerea concursului și contopirea urmează să se facă între pedeapsa aplicată prin sentința apelată și pedeapsa de 2 ani aplicată prin sentința penală nr. 1941/2007, ca fiind concurente pentru restul neexecutat de 576 zile urmând să fie menținută revocarea în baza art.61 alin.1 Cod penal.

Având în vedere considerentele reținute și disp. art.38515cpt. 2 lit.d Cod procedură penală urmează să se admită ambele recursuri.

În rejudecare se va casa în parte sentința penală nr. 1868/9.11.2007 a Judecătoriei Galați și în totalitate decizia penală nr.194/A/2.04.2008 a Tribunalului Galați.

În baza art.334 Cod procedură penală se va schimba încadrarea juridică faptei prev. de art.293 alin. 1 Cod penal în infracțiunea prev. de art.293 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal pentru care inculpatul urmează să răspundă penal.

La dozarea și individualizarea pedepsei se vor avea în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod penal,persoana inculpatului, starea de recidivă reținută, faptul că acesta în prezent are un statut civil stabilizat, este căsătorit și angajat în câmpul muncii licite.

În rezolvarea și a antecedentelor penale urmează să se descontopească pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 1941 în pedepsele componente de 2 ani și respectiv 576 zile rest rămas neexecutat cu pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1828/25.06.1997 a Judecătoriei Galați cu înlăturarea sporului de 6 luni aplicat.

În baza art.36 alin.1 Cod penal, art.445 alin.1 lit.a Cod procedură penală și art.37 lit.b Cod penal se va contopi pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 2 ani aplicată prin sentința penală 1941/7.11.2007 a Judecătoriei Galați urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani.

Conform art.61 alin.1 Cod penal se va menține revocarea liberării condiționate pentru restul neexecutat de 576 zile din pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare - sentința penală nr. 1828/25.06.1997 a Judecătoriei Galați, rest ce se va contopi cu pedeapsa de 1 an și 6 luni și respectiv 2 ani urmând să execute pedeapsa cea mai grea la care se va aplica un spor corespunzător gradului de pericol social al faptelor comise.

Conform art.36 alin.3 Cod penal se va deduce din pedeapsa rezultantă perioada reținerii și pedepsei executate de la 19.09.2006 la 26.02.2008.

Se vor anula vechile forme de executare și se va dispune emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa de 2 ani și 6 luni Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate referitor la cheltuielile judiciare.

Conform art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în prezenta cauză vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul ( fiul lui și, născut la data de 29.01.1979 în G, domiciliat în G,str.- nr.9-.45, CNP -).

Casează în parte sentința penală nr. 1968/9.11.2007 a Judecătoriei Galați și în tot decizia penală nr. 194/A/2.04.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:

În baza art.334 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din infracțiunea prev. de art.293 alin.1 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art.293 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.

În baza art.293 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal:

Condamnă pe inculpatul la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea.

Interzice inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal pe durata prevăzută de art.71 alin.2 Cod penal.

Repune în individualitatea lor pedepsele componente ale rezultantei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1941/7.11.2007 a Judecătoriei Galați definitivă la 27.11.2007,după cum urmează:

-2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1941/7.11.2007 a Judecătoriei Galați;

-restul de 576 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1828/25.06.1997 a Judecătoriei Galați și înlătură sporul de 6 luni închisoare.

În baza art.36 alin.1 Cod penal, art. 449 alin.1 lit.a Cod procedură penală și art.34 lit.b Cod penal:

Contopește pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta decizie penală cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1941/7.11.2007 a Judecătoriei Galați și aplică spre executare pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

Menține revocarea liberării condiționate dispusă prin sentința penală nr. 1941/2007 a Judecătoriei Galați pentru restul de 576 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare (sentința penală nr. 1828/25.06.1997 a Judecătoriei Galați ) și dispune contopirea acestui rest cu pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare sporită la 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art.36 alin.3 Cod penal scade din pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare durata reținerii de 24 ore din data de 22.02.2000 precum și timpul executat în perioada 19.09.2006-26.02.2008.

Anulează vechile mandate de executare și dispune emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare.

Menține restul dispozițiilor sentinței penale recurate privind acordarea cheltuielilor judiciare.

Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 2.10.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.-

Tehnored./ 2 ex/06.10.2008

Jud.apel--

Jud.fond-

Președinte:Mița Mârza
Judecători:Mița Mârza, Ion Avram, Marcian Marius

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Falsul privind identitatea (art. 293 cod penal). Decizia 526/2008. Curtea de Apel Galati