Furtul (art.208 cod penal). Decizia 1/2010. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITE ȘTI
SECȚIA PENAL ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENAL NR. 1/
Ședința public din 05 Ianuarie 2010
Curtea compus din:
Președinte: dr. G - - președinte instanț
Judector - - -
Judector dr. -
Grefier
Parchetul de pe lâng Curtea de APEL PITE ȘTI
reprezentat prin - procuror
S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpatele ( FOST ) și, deținute în Penitenciarul Coliba ș i, împotriva deciziei penale nr. 144 din 20 octombrie 2009, pronunțat de Tribunalul Arge ș, în dosarul nr-.
Potrivit art. 304 alin. 1 Cod procedur penal s-a procedat la înregistrarea ședinței de judecat.
La apelul nominal fcut în ședința public au rspuns: recurentele inculpate, în stare de arest, asistate de aprtorul desemnat din oficiu, avocat în baza împuternicirii avocațiale din oficiu nr. 021/2010, emis de Baroul Arge ș, lipsind intimatul parte vtmat.
Procedura este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care:
Potrivit art. 172 alin. 7 Cod procedur penal, s-a încuviințat aprtorului desemnat din oficiu s ia legtura cu recurenții inculpați în vederea pregtirii aprrii.
Se depune din partea recurentei inculpate un memoriu.
Aprtorul recurentelor - inculpate și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul,arat c nu au cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constat recursul în stare de judecat și acord prților cuvântul asupra acestuia.
Aprtorul recurentei inculpate, avocat, solicit admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar pe fond achitarea acesteia în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin. 1 lit. a Cod procedur penal, întrucât fapta nu exist.
Aprtorul recurentei inculpate, avocat, solicit admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar pe fond achitarea acesteia în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin.1Cod procedur penal, întrucât aceast fapt nu prezint gradul de pericol social al unei infracțiuni, fapt pentru care solicit și aplicarea dispozițiilor art. 181Cod penal.
În subsidiar, în cazul în care instanța consider c acestea se fac vinovate de svârșirea faptei, solicit aplicarea unei pedepsei orientat spre minimul special, cu executarea acesteia sub supraveghere, întrucât se afl la prima abatere și are și au copii în întreținere.
În ceea ce privește fapta de fals privind identitatea, aceasta a recunoscut, îns este lipsit de importanț, motiv pentru care solicit achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin.1Cod procedur penal întrucât aceast fapt nu prezint gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Solicit a se avea în vedere faptul c inculpata a recunoscut fapta, a regretat-o și avut o poziție determinant în cadrul urmririi penale, iar la fila 56 se afl și o caracterizare referitoare la.
Reprezentantul parchetului solicit respingerea recursurilor, ca nefondate, menținerea hotrârii atacate ca fiind legal și temeinic, în cauz nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante, inculpata este recidivist. Inculpata nu a recunoscut svârșirea faptelor, deși erau suficiente probe pe baza crora instanța de fond a și reținut svârșirea acestora.
Recurenta inculpat, având ultimul cuvânt, a recunoscut fapta, arat c nu se va mai întâmpla, apreciind c pedeapsa aplicat este prea mare.
Recurenta inculpat, arat c nu este vinovat. Arat c nu a știut de bani.
CURTEA
Constat c, rin p. sentința penal nr.160 din 02.07.2009 pronunțate de Judec toria Curtea d Arge ș, s-a constatat legalitatea și temeinicia msurii arestrii preventive dispus prin încheierea de ședinț din data de 25 aprilie 2009 Judec toriei Curtea de A pronunțat în dosarul numrul -, msur luat faț de inculpatele, trimis în judecat pentru svârșirea infracțiunilor prev. de art. 293 alin. 1 teza I Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal și de art. 208 alin. 1 Cod penal - art. 209 alin. 1 lit. a și e Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, prin rechizitoriul întocmit la data de 14 mai 2009 în dosarul de urmrire penal numrul 682/P/2009 al Parchetului de pe lâng Judec toria Curtea d Arge ș, județul A, și, trimis în judecat pentru svârșirea infracțiunilor prev. de art. 293 alin. 1 teza a II-a Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și de art. 26 Cod penal rap. la art. 208 alin. 1 Cod penal - art. 209 alin. 1 lit. a și e Cod penal, ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, prin același rechizitoriu.
În baza art. 208 alin. 1 Cod penal - art. 209 alin. 1 lit. a și e Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, a fost condamnat inculpata, la cinci ani închisoare.
În baza art. 293 alin. 1 teza I Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal, a fost condamnat inculpata, la un an închisoare.
În baza art. 33 lit. a Cod penal rap. la art. 34 lit. b Cod penal, s-a dispus ca inculpata s execute pedeapsa cea mai grea de cinci ani închisoare.
În baza 37 lit. a Cod penal rap. la art. 39 alin. 1 și 2 Cod penal, comb. cu art. 61 alin. 1 teza final Cod penal și cu referire la art. 34 lit. b Cod penal, s-a revocat liberarea condiționat din executarea pedepsei de trei ani și șase luni închisoare, stabilit pentru inculpat prin sentința penal numrul 110/20 ianuarie 1997 Judec toriei Pite ști, urmând ca pedeapsa rezultant de cinci ani închisoare aplicat pentru infracțiunile deduse judecții de faț și restul de 672 zile rmase de executat din pedeapsa anterioar s se contopeasc, iar inculpata s execute pedeapsa cea mai grea de cinci ani închisoare, în condiții de detenție conform art. 57 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal, pe durata executrii pedepsei principale, s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal, ca pedeaps accesorie.
În baza art. 26 Cod penal rap. la art. 208 alin. 1 Cod penal - art. 209 alin. 1 lit. a și e Cod penal, a fost condamnat inculpata, la trei ani închisoare.
În baza art. 293 alin. 1 teza a II-a Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, a fost condamnat inculpata, la un an închisoare.
În baza art. 33 lit. a Cod penal rap. la art. 34 lit. b Cod penal, s-a dispus ca inculpata s execute pedeapsa cea mai grea de trei ani închisoare, în condiții de detenție conform art. 57 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal, pe durata executrii pedepsei principale, s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal, ca pedeaps accesorie.
În baza art. 357 alin. 2 lit. a Cod procedur penal rap. la art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa pe care urmeaz s o execute fiecare dintre inculpate, perioada reținerii și arestrii preventive a acestora, începând cu data de 24 aprilie 2009.
În baza art. 350 alin. 1 Cod procedur penal, a fost menținut starea de arest preventiv pentru fiecare dintre inculpate.
S-a constatat c partea vtmat, nu s-a constituit parte civil în cauz.
În baza art. 191 alin. 1 și 2 Cod procedur penal, a fost obligat inculpata la 900 lei și inculpata la 700 lei cheltuieli judiciare ctre stat, din care, onorariile pentru aprtorul din oficiu, avocat, în sum de 400 lei, se vor avansa din fondurile speciale al Ministerul Justiției și Libertților.
Pentru a pronunța aceast sentinț, instanța de fond a reținut, în esenț c inculpata, a ajutat-o cu intenție pe inculpata s sustrag, în ziua de 24.04.2009, din geanta aflat pe umrul prții vtmate, suma de 12.500 lei. Fapta a fost svârșit în Curtea mânstirii Curtea de A, județul
S-a mai reținut c aceeași inculpat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 24.04.-27.04.2009, i-a atribuit inculpatei o identitate fals și anume aceea de, cu scopul de a induce în eroare pe reprezentanții autoritților publice în vederea producerii unor consecințe juridice favorabile inculpatei, cercetat pentru svârșirea infracțiunii de furt.
Instanța a mai reținut c inculpata a sustras în împrejurrile descrise mai sus din geanta purtat pe umr de partea vtmat suma de 12.500 lei.
Aceeași inculpat, în perioada 24-27 aprilie 2009 s-a prezentat sub o identitate fals și anume sub numele de la autoritțile publice competente s investigheze infracțiunea de furt pentru care era acuzat cu scopul de a induce în eroare pe reprezentanții autoritților publice și în vederea producerii unor consecințe juridice favorabile pentru sine.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatele și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie
Prin decizia penal nr.144 din 20 octombrie 2009, Tribunalul Arge ș espins ca nefondate apelurile declarate de inculpatele, și și a dedus în continuare detenția, menținând starea de arest a inculpatelor apelante.
Pentru a pronunța aceast decizie, instanța de apel a apreciat c situația de fapt, vinovția inculpatelor și încadrarea juridic au fost corect stabilite de ctre prima instanț. De asemenea, individualizarea judiciar a pedepselor s-a realizat în conformitate cu criteriile prevzute de art.72 Cod penal și în raport cu situația de fapt.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatele criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Inculpata apreciaz c în mod greșit s-a reținut de primele instanțe c faptele svârșite au gradul de pericol social al unor infracțiuni. În consecinț, solicit aplicarea în favoarea sa dispozițiilor art.18/1 Cod penal. În subsidiar, apreciaz c pedeapsa aplicat este prea mare și solicit reducerea cuantumului acesteia și o alt modalitate de executare.
Inculpata consider c nu a svârșita fapta reținut în sarcina sa și în consecinț solicit achitarea în baza dispozițiilor art.10 lit.a Cod procedur penal.
Examinând decizia supus recursului din punct de vedere al motivelor de casare invocate și în limitele cazurilor de casare prevzute de art.385/9 alin.3 Cod procedur penal, curtea constat c recursurile sunt nefondate.
Situația de fapt a fost corect reținut de ctre primele instanțe în raport cu probele administrate în cauz.
Astfel, faptele svârșite de ctre inculpate reținute în mod corect de ctre primele instanțe, sunt dovedite cu urmtoarele mijloace de prob: plângerea penal și declarația prții vtmate, declarațiile martorilor audiați în cauz, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul verbal de efectuarea percheziției corporale, referatele de recunoaștere din grup și celelalte acte aflate la dosarul cauzei.
În cauz nu sunt aplicabile dispozițiile art.18/1 Cod penal, deoarece faptele svârșite de ctre inculpate, prin atingerea grav adus relațiilor și valorilor sociale ocrotite de legea penal, împrejurrile în care au fost svârșite, prezint indiscutabil pericolul social al infracțiunilor reținute în sarcina lor.
Individualizarea judiciar a pedepselor aplicate și modalitatea de executare a acestora, pentru fiecare inculpat s-a realizat în mod corespunztor, în conformitate cu disp.art.72 Cod penal. În acest sens, primele instanțe au avut în vedere gradul de pericol social concret ridicat al infracțiunilor svârșite, împrejurrile în care aceste infracțiuni au fost svârșite, elementele de circumstanțiere personal a fiecrei inculpate, starea de recidiv în care se afl inculpata.
Pedepsele aplicate și modalitatea de executare respect principiul proporționalitții, întrucât sunt adecvate situației de fapt și scopului urmrit de legea penal.
Curtea constat c nu exist nici unul dintre cazurile de casare prevzute de art.385/9 Cod procedur penal.
Pentru aceste argumente și în baza disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedur penal, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatele și.
În temeiul disp.art.88 Cod penal, se va deduce la zi din pedeaps perioada executat în arest preventiv.
În baza disp.art.192 alin.2 Cod procedur penal, recurentele vor fi obligate la cheltuieli judiciare ctre stat și la onorariu de avocat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatele ( FOST ), fiica lui și, nscut la 23.05.1967 în D, oraș C, CNP -, domiciliat în, sat și, fiica lui și, nscut la 07.05.1972 în Pitești, CNP -, domiciliat în, sat deținute în Penitenciarul Coliba ș i, împotriva deciziei penale nr. 144 din 20 octombrie 2009, pronunțat de Tribunalul Arge ș, în dosarul nr-.
Deduce la zi arestul preventiv.
Oblig pe recurente la câte 500 lei cheltuieli judiciare statului, din care, câte 300 lei onorariul avocatului din oficiu, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertților.
Definitiv.
Pronunțat în ședinț public, azi, 5 ianuarie 2010, la Curtea de APEL PITE ȘTI - Secția penal și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judector, Judector,
dr.Gh. - - dr.
Grefier,
Red.:dr.
Tehnored.:
3 ex./27.01.2010.
Jud.fond:.
Jud.apel: Gh.
Președinte:Gheorghe DiaconuJudecători:Gheorghe Diaconu, Marius Gabriel Săndulescu, Marius