Furtul (art.208 cod penal). Decizia 104/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.104/
Ședința publică de la 20 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Zoița Frangu
JUDECĂTOR 2: Viorica Costea Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Adriana
Grefier -
Cu participarea Ministerului Public prin Procuror -
S-a luat în examinare recursul penal formulat de inculpatul - domiciliată în M-, județul C, împotriva deciziei penale nr.478 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, inculpata fiind trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt (art.208 Cod penal) art. 209 Cod penal.
Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 19 februarie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 20 februarie 2009.
- CURTEA -
Asupra recursului penal de față;
Judecătoria Medgidia, județ C, prin sentința penală nr. 767/P din 6 mai 2008, n baza prev. art. 11 pct. 2 lit. a Cpp rap. la art. 10 alin. 1 lit. d Cpp, a achitat pe inculpata, fiica lui și, născut la 27.01.1980 în M, domiciliată în M,-, județul C, studii medii, infractor primar, secretară la SC SRL C, necăsătorită, fără copii, CNP: - pentru săvârșirea, în calitate de complice, a unei infracțiunii de furt calificat, prev.de art.208 al.1 - 209 al.1 lit. a și Cod penal, cu aplic.art. 26 Cod penal, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale unei infracțiuni.
În baza art. 246 Cod pr. civilă s-a luat act de renunțarea la judecata acțiunii civile formulate de partea civilă SC SRL.
S-a luat act de renunțarea la judecata acțiunii civile formulate de partea civilă SC SRL.
În baza prevederilor art. 192 alin. 3 Cod Procedura Penala:
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Prin decizia penală nr. 478 din 27 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, s-au decis următoarele:
În baza art.379 pct.2 lit.a a C.P.P. fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia împotriva sentinței penale nr. 767/P/06.05.2008 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr-.
S-a desființat sentința penală apelată și rejudecând s-a dispus:
În baza art. 334 C.P.P. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin.1 - art. 209 alin.1 lit. a și e în infracțiunea prev. de art. de 25 rap. la art. 208 alin.1 - art. 209 alin.1 lit. a și e
În baza art. 25 rap. la art. 208 alin.1 - art. 209 alin.1 lit. a și e cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a și c - art. 76 alin.1 lit.c, condamnarea inculpatei la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la furt calificat.
În baza art. 71 alin. 1 și 2, interzicerea inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b
În baza art.86/1, s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată pentru inculpată.
În baza art.86/2 alin.1, s-a fixat termen de încercare de 5 ani, termen compus din pedeapsa aplicată la care se adaugă intervalul de timp de 3 ani.
Pe durata termenului de încercare inculpata se va supune măsurilor de supraveghere prev de art. 86/3 alin. 1 lit. a-d respectiv:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;
- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art.86/3 alin. 4, s-a încredințat supravegherea executării măsurilor stabilite în sarcina inculpatei către SERVICIUL DE PROBAȚIUNE DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA.
În baza art.359 C.P.P. s-a atras atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor legale privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prev. de art. 86/4.
În baza art. 71 alin. 5, pe durata suspendării sub supraveghere s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
Înlăturarea din sentința penală apelată dispozițiile art. 11 pct.2 lit.a rap.C.P.P. la art. 10 alin.1 lit.d și art. 192 alin.3
C.P.P.S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art. 191 C.P.P. obligarea inculpatei la 250 lei cheltuieli judiciare către stat în faza fondului.
În baza art.192 alin.3 C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva ambelor hotărâri, a declarat în termen recurs inculpata, care susține motivele oral și prin care solicită casarea deciziei tribunalului și menținerea sentinței penale a judecătoriei, deoarece, cu totul greșit a fost condamnată pentru complicitate la furt, deși nu au fost descoperiți autorii infracțiunii de furt.
Instanța trebuia să stabilească modalitatea de săvârșire a faptei și contribuția fiecărui participant în parte.
În subsidiar, se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii penale, deoarece cu ocazia individualizării pedepsei nu s-au dat eficiență circumstanțelor atenuante reținute în favoare.
Examinând din oficiu motivele de recurs, constată recursul ca fiind nefondat.
Din declarația reprezentantului părții vătămate, a proceselor verbale de constatare încheiate de organele de poliție de cercetare a locului faptei, la care au fost atașate planșe foto, declarațiile date de martori și declarațiile inculpatei, rezultă următoarele:
În ziua de 15.07.2006, inculpata sesizează organele de poliție că, în timp ce se deplasa pe str. - din M, o persoană necunoscută i-ar fi sustras o cutie în care avea suma de 16.500 lei, două telefoane mobile, bunuri ce aparțineau SC " " SRL M, unde aceasta deținea funcția de vânzător.
În același timp și administratorul firmei SC SRL, face aceeași plângere.
Din cercetările efectuate, a rezultat că inculpata a fost angajat ca vânzător inițial la SC " " SRL C, apoi mutată la un magazin din M ce aparținea SC SRL Ambele societăți comerciale, au ca obiect de activitate vinderea telefoanelor mobile și accesorii ale acestora, administratori legali și asociați a ambelor firme.
La începutul anului 2006, în urma unui control efectuat la societate, s-a constatat o lipsă în gestiunea inculpatei de 2450 lei, rezultat al alimentării cu credit a unor telefoane mobile.
I s-a acordat un termen pentru achitarea prejudiciului.
Inculpata, care nu îndeplinea condițiile de a obține un credit de la bancă, a apelat la prietenul acesteia să o ajute să însceneze furtul banilor proveniți din încasările de la magazin, și care erau transportați de aceasta între magazin și stația de microbuz din zona " Poștă " a orașului
Pe data de 14.07.2006, inculpata l-a contactat pe numitul și i-a transmis că, a doua zi va fi singură pe traseu pentru a transporta banii, în jurul orei 10.00.
Pe data de 15.07.2006, ora 10.50, suma de bani a fost suplimentată de către, care s-a oferit să o ajute, în sensul să o însoțească până la " Poștă " pentru a preda banii, dar a fost refuzată de către inculpată.
În jurul orei 11,30, inculpata s-a îndreptat cu coletul spre " Poștă" la microbuz, dar pe drum, potrivit înțelegerii, numitul, a trecut în fugă și i-a " smuls " coletul și a fugit.
În aceeași zi, banii au fost împărțiți între, " hoțul " și prietenul inculpatei, care a luat și suma cea mai mare, de 10.000.000 lei.
, cel care l-a recomandat pe, prietenul inculpatei, ca fiind persoana potrivită de a rolul, a primit și el suma de 2.800 lei.
După săvârșirea faptei, toți trei, au plecat din țară.
Audiat, martorul, a declarat că, inculpata, " victima " furtului, după ce i s-a luat cutia din brațe, s-a rezemat de gardul geamiei, și a strigat după ajutor, după aproximativ 1-2 minute să prindă " hoțul ".
Martorul A, în declarația de la fila 55 dosar urmărire penală, descrie pe larg scenariul pe care l-au pus în practică pentru ca " " să sustragă suma de bani ce a fost transportată de inculpat de la magazin și până la locul de predare.
Inculpata, prin declarația dată în faza de urmărire penală, recunoaște fapta așa cum a fost descrisă mai sus, dar precizează că a fost ideea prietenului ei, ca apoi să revină asupra declarației, susținând că a fost victima furtului săvârșit de o persoană necunoscută.
Nu situația financiară în care se află și nici modul cum a pregătit predarea banilor în ziua respectivă.
Probele administrate în ambele faze ale procesului penal, converg spre faptul că, inculpata, a fost în cunoștință de cauză, înscenând furtul banilor cu ajutorul unei terțe persoane.
Instanța de fond a apreciat că, fapta inculpatei nu poate fi încadrată în drept ca fiind o infracțiune de complicitate la furt, deoarece activitatea materială a acesteia nu a fost aceea de înlesni sau ajuta în orice mod la săvârșirea furtului.
Stabilirea autorilor furtului și vinovăția lor nefiind clarificată, inculpata nu poate răspunde pentru săvârșirea acestei infracțiuni, chiar dacă recunoaște săvârșirea faptei, motiv pentru care s-a hotărât achitarea în temeiul art. 10 lit. "d" cod pr. penală.
Tribunalul Constanța, susține că, fapta inculpatei în calitate de angajat al SC SRL, prin actele pregătitoare, a elaborat planul de desfășurare a acțiunii, a premeditat și determinat alte persoane să săvârșească furtul, astfel încât sunt realizate elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la furt calificat, motiv pentru care a dispus schimbarea încadrării juridice.
Potrivit disp. art. 23 cod penal, persoanele care contribuie la săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală, in calitate de autori, instigatori, complici, sunt considerate participanți.
În cazul dat, inculpata împreună cu, și A, s-au asociat pentru săvârșirea infracțiunii de furt, în sensul că au organizat un plan infracțional pe care l-au urmat întocmai, în scopul de a sustrage banii ce aparțineau părților civile SC SRL și SC SRL, de la transportatorul lor care era angajatul firmei respectiv, inculpata.
Ca atare, inculpata este o participantă la săvârșirea faptei de furt, iar față de activitatea infracțională concretă pe care a desfășurat-o, respectiv a pregătit coletul cu încasările de la toate magazinele, a refuzat să fie însoțită de martora pe perioada transportului, apoi i-a permis numitului să-i sustragă pachetul, strigând după ajutor mai târziu, lăsându-i timp acestuia să se distanțeze mult, pentru a nu fi prins, este o activitate specifică a unui coautorat la infracțiunea de furt calificat.
Deși, pedeapsa în caz de participare la o faptă prevăzută de legea penală, săvârșită cu intenție, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autorat, instanța opinează că, o schimbare de încadrare juridică în propria-i cale de atac nu-i este favorabilă din punct de vedere al aplicării art. 72 cod penal.
Ca atare, urmează a constata că, motivele de recurs sunt nefondate, urmând a respinge recursul declarat de inculpată ca fiind nefondat.
Văzând și disp. art. 192 cod pr. penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală;
Respinge recursul penal formulat de inculpatul - domiciliată în M-, județul C, împotriva deciziei penale nr.478 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, ca nefondat.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul la 100 lei cheltuieli judiciare statului și la 50 lei onorariu avocat oficiu - ce se decontează din fondul Ministerului Justiției către Baroul Constanța.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2009.
Pentru președinte de complet, Judecători,
- - aflată în -
cf. art. 312 cod pr. penală,
Semnează, - - -
Președinte instanță,
Pentru grefier,
aflată în, conform art. 312
cod pr. penală, semnează
Grefier șef secție
Jud.fond.:
Jud.apel:,
Red.dec.jud.: - -
Tehnored.gref.
2 ex./09.03.2009
Președinte:Zoița FranguJudecători:Zoița Frangu, Viorica Costea Grigorescu, Adriana