Furtul (art.208 cod penal). Decizia 116/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - contestație în anulare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.116
Ședința publică de la 11 februarie 2008
PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu JUDECĂTOR 2: George Ciobanu
- - JUDECĂTOR 3: Doru Filimon
- - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea -ta, împotriva sentinței penale nr.2160 de la 21 decembrie 2004, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr.3922/2004.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatoarea, asistată de avocat, apărător ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat a solicitat admiterea contestației așa cum a fost formulată, arătând că aceasta vizează cazul prev.de art.386 lit.a Cod pr.penală, contestatoarea nefiind legal citată.
Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea contestației, arătând că aceasta nu îndeplinește condițiile legale pentru admitere.
Contestatoarea având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației, arătând că a fost judecată în lipsă și nu a fost legal citată.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA
Asupra contestației de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina, contestatoarea -ta, a formulat contestație în anulare privind sentința penală nr. 2160 de la 21 decembrie 2004, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr.3922/2004, arătând că soluția de condamnare a sa este nelegală și netemeinică, deoarece la data judecării cauzei nu a fost legal citată, fiind îndeplinite astfel condițiile prev.de art.386 lit.a Cod pr.penală.
Prin sentința penală nr.792 de la 16 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Slatina, în baza art.42 Cod pr.penală, rap.la art.389 alin.1 Cod pr.penală, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestația în anulare formulată de -ta, în favoarea Curții de APEL CRAIOVA.
S-a apreciat astfel că, potrivit art.389 alin.1 Cod pr.penală, pentru cazurile prev.de art.386 lit.a-c și e Cod pr.penală, competentă să soluționeze contestația în anulare este instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, iar cum sentința penală nr.2160/2004 a Judecătoriei Slatinaa rămas definitivă prin decizia penală nr.561/2005 a Curții de APEL CRAIOVA, competența de soluționare aparține acestei instanțe.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că prin sentința penală nr. 2160 de la 21 decembrie 2004, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr.3922/2004, inculpata -ta a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev.de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a Cod penal, cu executarea în regim de detenție, constând în aceea că la 21 mai 2003, împreună cu inculpații și, au sustras mai multe obiecte metalice aparținând SC SA, secția S, în valoare de 2.500 lei, fiind surprinși după comiterea faptei de către organul de poliție.
Condamnata nu a fost arestată preventiv în cauză.
Prin decizia penală nr.122 de la 8 martie 2005 pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr.385/2005, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații -ta, și, cu obligarea acestora la câte 700.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care câte 400.000 lei reprezentând onorariu apărător oficiu.
Împotriva acestei decizii penale, au declarat recurs doar inculpații și, pentru inculpata -ta, hotărârea rămânând definitivă prin nerecurare.
La 30 martie 2005 IPJ O - Serviciul de Investigații Criminale, a emis mandatul de executare nr.5111/2005, însă acesta nu a putut fi pus în executare, deoarece condamnata -ta s-a sustras executării pedepsei.
Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 8 noiembrie 2005, s-au constatat îndeplinite condițiile pentru formularea unei cereri de arestare provizorie în vederea extrădării condamnatei -ta, cerere ce a fost înaintată Biroului Internațional Interpol, care a comunicat Judecătoriei Slatina că la data de 23 mai 2007 s-a dispus arestarea provizorie a condamnatei de către autoritățile judiciare elene, în vederea predării către România, solicitându-se emiterea unui mandat european dea restare.
Judecătoria Slatina, prin încheierea de la 25 mai 2007 a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev.de art.81 titlul III din Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr.224/2006, astfel încât pe numele condamnatei -ta a fost emis mandatul nr.12 din 25 mai 2007, ce a fost înaintat Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate și Ministerului Administrației și Internelor - Biroul Internațional Interpol.
Cu privire la contestația în anulare formulată de contestatoarea -ta, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, din următoarele considerente:
Potrivit dispoz.art.386 lit.a Cod pr.penală, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.
Cum în speță inculpata -ta nu a declarat recurs, iar sentința penală nr. 2160 de la 21 decembrie 2004, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr.3922/2004, a rămas definitivă prin nerecurare cu privire la aceasta, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art.386 lit.a Cod pr.penală, astfel încât, Curtea urmează să respingă contestația în anulare formulată de contestatoare, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, aceasta va fi obligată la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea -ta, împotriva sentinței penale nr.2160 de la 21 decembrie 2004, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr.3922/2004.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 februarie 2008.
- - - - - -
Grefier,
Red.jud.VT
PS/28.02.2008 11 februarie 2008
- Administrația Finanțelor Publice va încasa de la contestatoare suma de 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Valentina TrifănescuJudecători:Valentina Trifănescu, George Ciobanu, Doru Filimon