Furtul (art.208 cod penal). Decizia 1433/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(număr în format vechi 1705/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1433
Ședința publică din data de 15 octombrie 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Corneliu Bogdan Ion Tudoran
JUDECĂTOR 2: Lavinia Lefterache
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
* * * * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - este reprezentat prin procuror
* * * * * * * * * * * * *
Pe rol se află judecarea apelului declarat de recurentul inculpat - împotriva Deciziei penale nr. 412 din data de 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat -, personal asistat de apărătorul desemnat din oficiu, cu delegația nr. - /28.09.2009, depusă la fila 12 dosar, lipsă fiind părțile intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile întrebate fiind de către instanță declară că nu au alte cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu, critică pentru netemeinicie și nelegalitate decizia pronunțată de instanța de apel la data de 30 iunie 2009 și hotărârea de condamnare. Consideră incident cazul de casare prevăzut de art.3859punctul 14 Cod procedură penală. Solicită să fie dată o eficiență sporită circumstanțelor atenuante și, avându-se în vedere faptul că inculpatul a fost sincer, a recunoscut și regretat fapta și că este o persoană fără antecedente penale, să fie admis recursul, casată în totalitatea decizia pronunțată în apel și parțial hotărârea fondului, numai în cea ce privește pedeapsa aplicată. Subliniază faptul că inculpatul a furat mașina numai pentru folosință temporară și nu pentru a și-o însuși.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de inculpat și de menținere a hotărârilor atacate ca fiind legale și temeinice. Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, instanța de fond dând eficiență maximă circumstanțelor atenuante și având în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod Penal. În baza art.192 Cod procedură penală, solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt solicită să-i fie admis recursul.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.352 din 8 iunie 2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, a fost respinsă - ca neîntemeiată - cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Ministerul Public, în ceea ce privește fapta cu privire la care a fost cercetat inculpatul din art.86 alin.1 din nr.OUG195/2002 rep. în art.86 alin.1 din nr.OUG195/2002 rep. cu aplicarea art.37 alin.1, lit.b Cod penal.
În baza art.86 alin.1 din nr.OUG195/2002 rep. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
În baza art.71 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
În baza art.81 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni, stabilit în condițiile art.82 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
S-a făcut aplicarea art.359 Cod procedură penală și s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art.83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.e, g, i Cod penal, cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a Cod penal rap. la art.76 alin.1 lit.c Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.71 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
În baza art.86 alin.1 din nr.OUG195/2002 rep. cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a Cod penal rap.la art.76 alin.1 lit.d Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
În baza art.71 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 alin. 1 lit.a teza a II a și lit.b Cod penal.
În baza art.33 alin.1, lit.a Cod penal rap.la art.34 alin.1 lit.b Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate în speță inculpatul, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art.71 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
În baza art.81 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în condițiile art.82 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
S-a făcut aplicarea art.359 Cod procedură penală și s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
S-a respins cererea părții civile de obligare a inculpaților la despăgubiri materiale în cuantum de 25.000 lei, ca neîntemeiată.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la 650 lei cheltuieli judiciare către stat și inculpatul - la 550 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu al inculpatului, în cuantum de 200 lei, fiind avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
În seara zilei de 14.04.2008, în jurul orei 20,00, în timp ce se afla pe-, sector 6, unde locuiește, inculpatul a observat, printre autoturismele ce se aflau în parcarea unui bloc, o cheie auto prevăzută cu telecomandă pentru alarmă și, în urma butonării acesteia, a constatat că respectiva cheie aparține unui autoturism marca, de culoare albastru metalizat cu numărul de înmatriculare -.
Potrivit declarațiilor inculpatului, acesta a luat cheia auto, revenind în locul de parcare, după aproximativ o oră, cu intenția de a se plimba cu mașina respectivă.
Cu ajutorul cheii auto, inculpatul a pus în mișcare autoturismul părții vătămate și l-a condus pe drumurile publice "fără o destinație anume", până în jurul orei 03,00. Când a revenit în-, inculpatul a constatat că locul de parcare în care fusese autoturismul era ocupat, motiv pentru care s-a deplasat cu autoturismul la locuința inculpatului, cunoscut și sub porecla "", căruia i-a comunicat faptul că a furat mașina.
În zilele următoare, inculpatul, însoțit și de inculpatul, a continuat să se plimbe cu autoturismul sustras, pe drumurile publice, iar în data de 19.04.2008, s-a deplasat în județul G, unde a intenționat să vândă autoturismul unor cunoștințe, însă, întrucât nu le-a găsit, a revenit în
În seara zilei de 20.04.2008, inculpatul se afla la domiciliul inculpatului când, în jurul orei 23,00, la locuința acestuia din urmă a venit sora sa vitregă, martora care tocmai se certase cu concubinul său, martorul. Acesta, pentru aod etermina pe concubina sa să revină la domiciliul comun, i-a trimis pe martorii și Mamet la locuința inculpatului când, în urma discuțiilor purtate cu martora, au convins-o pe aceasta să revină la domiciliu.
Din declarațiile coroborate ale martorilor menționați mai sus, date pe parcursul urmăririi penale, rezultă că aceștia s-au deplasat la locuința martorului situată în- cu autoturismul 6 la volanul căruia se afla inculpatul. În timp ce se aflau la locuința martorului, a izbucnit un conflict în cursul căruia martorul, pe fondul consumului de alcool, a lovit cu pumnul într-un geam, în urma acestei acțiuni, rănindu-se la mână.
Întrucât martorul sângera puternic, cei prezenți în locuința lui au hotărât să-l transporte la Spitalul Universitar cu autoturismul 6, deși aveau posibilitatea să apeleze la un serviciu specializat de urgențe, întrucât inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, la volanul autoturismului s-a urcat inculpatul, în autovehicul, pe lângă cei doi inculpați, aflându-se și martorii, Mamet și.
Când au ajuns în zona Academiei Militare, autoturismul s-a oprit, iar, în încercarea de a-l porni, au început să-l împingă. Întrucât nu au reușit să-l pornească, martorii și Mamet l-au condus pe martorul la Spitalul Universitar de Urgență B, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, în timp ce inculpații au rămas lângă autoturismul.
Între timp, în jurul orei 01,40 lucrătorii de poliție din cadrul Sector 5 s-au deplasat în zona intersecției Șos. - cu str.-. -, fiind sesizate cu privire la faptul că "patru persoane împing un autoturism de culoare albastru cu numărul de înmatriculare -, una din persoane fiind murdar de sânge și având o plagă la una din mâini".
La fața locului, organele de poliție au constatat că pe trotuarul din intersecția Șos. - cu str. -. - se află autoturismul menționat mai sus având ușile asigurate, iar pe bancheta din spate, portbagaj și spate se observă "urme vizibile de culoare roșu maroniu probabil sânge".
Efectuând investigații în zonă, organele de poliție s-au deplasat la camera de gardă a Spitalului Universitar de Urgență, unde i-au depistat pe martorii, Mamet și, care le-au relatat cele întâmplate.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismul cu numărul de înmatriculare - este sustras, motiv pentru care au fost sesizate organele de poliție din cadrul Serviciului de Autovehicule pentru continuarea cercetărilor.
Instanța de fond a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului - de a sustrage autoturismul marca 6 cu numărul de înmatriculare -, aparținând părții vătămate, aflat într-un loc public, în scopul însușirii pe nedrept, noaptea, prin folosirea fără drept a cheii autoturismului - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev.și ped de art.208 alin. 1-209 alin. 1 lit.e,g,i Cod penal, iar fapta aceluiași inculpat - care în perioada 14.04.-20.04.2008 a condus pe drumurile publice autoturismul marca 6 aparținând părții vătămate, fără a poseda permis de conducere - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 1 din nr.OUG 195/2002.
La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpatului, instanța a avut în vedere dispozițiile art.72 Cod penal, gradul de pericol social în concret mediu al infracțiunilor săvârșite, axând în vedere că inculpatul, profitând de găsirea cheilor autoturismului pe stradă, s-a folosit de acestea pentru a sustrage autoturismul și a-l conduce pe drumurile publice, deși nu avea permis de conducere. Instanța a avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, acesta fiind tânăr, are 18 ani, dorința acestuia de a conduce un autoturism pe drumurile publice, deși nu are permis de conducere, fiind determinată de imaturitatea acestuia. De asemenea, inculpatul este căsătorit, are un loc de muncă și nu este cunoscut cu antecedente penale. Pe parcursul procesului penal, inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea infracțiunilor cu privire la care a fost cercetat.
Pentru aceste argumente, prima instanță a reținut circumstanța atenuantă prev. de art.74 alin.1 lit.a Cod penal și prin raportare la dispozițiile art.76 alin.1, lit.c Cod penal, în ceea ce privește infracțiunea de furt calificat, respectiv art.76 alin.1 lit.d Cod penal, în ceea ce privește infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, a coborât pedepsele aplicate sub minimul special prevăzut de lege.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, în baza art. 71 alin.1 Cod penal, instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută la art. 64 lit.a teza finală și lit. b Cod penal, pe lângă fiecare dintre pedepsele stabilite.
Având în vedere că infracțiunile au fost săvârșite înainte ca să fi fost condamnat pentru vreuna dintre acestea, instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.33 lit.a Cod penal, faptele fiind săvârșite în concurs real și, în baza art.34 alin.1 lit.b Cod penal, a contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 Cod penal, raportat la art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
Apreciind că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.81 Cod penal, și anume inculpatul este condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, este necunoscut cu antecedente penale și constatând că acesta a conștientizat consecințele negative ale faptelor sale, instanța a considerat că suspendarea condiționată a executării pedepsei este de natură să asigure scopul educativ și preventiv al pedepsei.
Cu privire la inculpatul, instanța de fond a concluzionat că fapta acestuia, care în noaptea de 20/21.04.2008 a condus pe drumurile publice autoturismul 6 din-, până în intersecția șos.- cu str.-.-, autoturism ce aparținea părții vătămate, fără a poseda permis de conducere - întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.86 alin.1 din nr.OUG195/2002.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce i-a fost aplicată acestui inculpat, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art.72 Cod penal, iar față de circumstanțele faptei și făptuitorului, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.74 -76 Cod penal, coborându-se pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege și s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins în condițiile suspendării condiționate a executării acesteia.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru greșita stabilire a pedepsei, în caiuă impunându-se și reținerea art.74 lit.c Cod penal, iar pe cale de consecință reducerea acesteia la 1 an închisoare.
Prin decizia penală nr.412/A din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, a fost respins - ca nefondat - apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.352 08.05.2009 a Judecătoriei Sectorului 6 B, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În motivarea acestei decizii, Tribunalul a apreciat că apelul promovat de inculpat nu este fondat, arătând că nu se impune reținerea în favoarea inculpatului și a circumstanței atenuante prev. de art.74 Iit.c Cod penal, întrucât, deși a recunoscut, în linii mari, săvârșirea faptelor, atât la urmărirea penală, cat și în instanță, inculpatul și-a modificat declarația de la cercetarea, judecătorească, încercând să acrediteze ideea că a sustras autoturismul doar pentru a se plimba (furt de folosință), iar nu pentru a-l însuși pe nedrept (cum a susținut constant la urmărirea penală).
Față de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor (furtul unui autoturism, pe timp de noapte și din ioc public și prin folosirea cheilor mașinii, chei găsite într-o parcare), față de prezența concursului de infracțiuni, față de urmarea imediată care s-ar fi putut produce prin conducerea mașinii fără a poseda permis de conducere și în condițiile în care inculpatul băuse, Tribunalul a apreciat că pedeapsa de 2 ani închisoare, ce a fost aplicată inculpatului este just individualizată, astfel că nu se impune coborârea acesteia la 1 an închisoare.
Nemulțumit și de această soluție, împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie. Solicită să se dea o eficiență sporită circumstanțelor atenuante și, având în vedere faptul că inculpatul a fost sincer, a recunoscut și regretat fapta și că este o persoană fără antecedente penale, să se reducă pedeapsa aplicată.
Examinând cauza, în raport de criticile invocate, care formal se încadrează în cazul de casare prevăzut de art.3859pct.14 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul inculpatului - este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Din situația de fapt - corect și amplu reținută de ambele instanțe - prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză, a rezultat cu certitudine și fără echivoc vinovăția fiecărui inculpat, în parte, în comiterea infracțiunilor ce le-au fost reținute în sarcină.
Critica recurentului -, vizând individualizarea pedepsei, este privită de C ca fiind nefondată, constatându-se că pedepsele aplicate, în cuantum și modalitate de executare, corespund tuturor criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal, gravitatea faptei și periculozitatea socială a inculpatului determinându-se nu numai prin raportare la circumstanțele personale, ci și la elementele ce țin de materialitatea faptei ca atare.
Astfel, Curtea arată că împrejurările de felul celor enumerate în art.74 Cod penal au doar o aptitudine potențială de a constitui circumstanțe atenuante, ele putând fi recunoscute ca atare numai dacă, raportate la fapta săvârșită, privită în complexul conținutului ei concret, precum și la persoana inculpatului, se învederează suficient de semnificative pentru a determina stabilirea pedepsei sub minimul special.
Reținând că circumstanțele personale ale inculpatului recurent au fost deja valorificate de instanțele anterioare, Curtea constată că nu există temei pentru coborârea pedepselor sub limitele aplicate.
Se apreciază că, prin cuantumul pedepselor, astfel cum au fost aplicate, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, se poate atinge și scopul penal sancționator al acesteia, în sensul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, iar pe de altă parte, ca mijloc de reeducare și constrângere.
În raport de toate cele arătate și cum la examinarea din oficiu nu rezultă alte motive care să conducă la casarea hotărârilor, în temeiul art.38515pct.1, lit.b Cod procedură penală, recursul inculpatului - va fi respins, ca nefondat.
Constatând că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, Curtea îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Conform art. 38515pct.1, lit.a Cod procedură penală;
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr.412/A/2009 a Tribunalului București Secția I Penală.
Obligă recurentul la 700 lei cheltuieli judiciare către stat, din care se avansează onorariul avocat oficiu din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
Red.
Dact.
Ex.2
Red.--
Red.-Jud.sect.6
Președinte:Corneliu Bogdan Ion TudoranJudecători:Corneliu Bogdan Ion Tudoran, Lavinia Lefterache