Furtul (art.208 cod penal). Decizia 322/2008. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ operator 2711

DECIZIE Nr. 322

Ședința publică de la 20 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Nacu

JUDECĂTOR 2: Ion Dincă

JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan

GREFIER: - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.41/A/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă inculpatul - recurent, reprezentat de avocat oficiu, lipsă partea vătămată intimată.

Procedura îndeplinită.

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin registratura instanței partea vătămată a depus la dosar un înscris prin care arată că nu are pretenții civile de la inculpat întrucât și-a recuperat paguba.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul din oficiu pentru inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor anterioare, rejudecarea cauzei și după reanalizarea întregului probatoriu, redozarea pedepsei care a fost aplicată inculpatului.

Procurorul a pus concluzii de admitere a recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță - Judecătoria Făget, motivat de faptul că deși a fost prezent, nu s-a acordat ultimul cuvânt inculpatului, astfel că sentința este lovită de nulitate.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 141/16.10.2007 pronunțată de Judecătoria Făget în dosar nr-, în baza art. 208 alin.1 p cu aplicarea art. 37 lit.b p, art. 74 lit.c, 76 lit.d p și art. 80 alin.2 p, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu executare efectivă în regim de detenție prevăzut de art. 57 Cp, pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

În baza art. 71 alin.1 și 2.p au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a și b

Cod Penal

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

În temeiul art. 118 lit.e p s-a dispus confiscarea specială a sumei de 150 lei de la inculpat.

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele: prin rechizitoriul nr. 437/P/2007 al parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, înregistrat la Judecătoria Făget sub nr-, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev.de art. 108 alin.1 p cu aplicarea art. 37 lit.b

Cod Penal

În fapt s-a reținut că în data de 01.09.2007, în jurul orelor 6,00 - 6,30, inculpatul a intrat în curtea imobilului părții vătămate și a furat un motor electric pe care l-a pus într-un sac găsit în curte, l-a ascuns apoi într-o de pe marginea drumului, după care, în data de 02.09.2007 l-a vândut cumpărătorului pentru suma de 200 lei, din care a primit suma de 150 lei.

probatoriul în cauză, prima instanță reținut următoarea stare de fapt: în data de 04.09.2007 partea vătămată a depus la Postul de Poliție din localitatea o plângere penală privind furtul unui motor electric cu putere de 0,75 Kw, care era montat la betoniera situată în curtea imobilului, furt constatat la data de 03.09.2007.

Probele administrate în faza urmăririi penale au evidențiat faptul că în zilele de 30 și 31 august 2007, inculpatul a lucrat la partea vătămată cu betoniera, ajutându - l la tencuirea casei, lucrare efectuată de numitul. În data de 01.09.2007 în jurul orelor 6,00 - 6,30, inculpatul a intrat în curtea imobilului părții vătămate, a furat motorul, l-a pus într-un sac și a părăsit imobilul, ascunzând bunul sustras într-o situată pe marginea drumului. În data de 02.09.2007, inculpatul a vândut motorul electric numitului cu suma de 200 lei, din care a primit suma de 150 lei, bun care a fost ridicat de la cumpărătorul de bună - credință și restituit părții vătămate, astfel că aceasta nu s-a constituit parte civilă.

În faza cercetării judecătorești, martorul a declarat că nu are pretenții pentru restituirea sumei de 150 lei, astfel că în baza art. 118 lit.e s Cod Penal-a dispus confiscarea acesteia.

Coroborând declarațiile martorilor și declarația inculpatului, care a recunoscut și regretat fapta, cu celelalte probe administrate în cauză, prima instanță a reținut vinovăția inculpatului și i-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare, cu executare în detenție.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, întrucât pedeapsa aplicată este mare.

Prin decizia penală nr. 41/A/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat, reținându - se că pedeapsa a fost corect individualizată, având în vedere de starea de recidivă postexecutorie în care se află inculpatul.

Împotriva ambelor hotărâri judecătorești a declarat recurs inculpatul, reiterând motivele de apel. Prin cererea scrisă depusă la dosar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei închisorii de 2 ani la 1 an.

Recursul declarat de inculpat este fondat, însă pentru motivele care vor fi analizate în continuare.

Cu privire la criticile privind individualizarea pedepsei - cuantumul acesteia, este de reținut că inculpatul se află în stare de recidivă omogenă, din fișa d ecazier judiciar rezultând că pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat a mai avut anterior două condamnări, iar pentru săvârșirea infracțiunii de furt simplu a mai avut o condamnare, deci nu a tras învățămintele necesare din încălcarea legii și pedepsele aplicate.

Prima instanță, la individualizarea pedepsei a avut în vedere și circumstanțele concrete, împrejurările în care a fost săvârșită fapta; inculpatul a lucrat în gospodărie părții vătămate, chiar cu betoniera de la care a sustras motorul electric - deci a înșelat încrederea acestuia, care, primindu - în curtea imobilului l-a considerat de bună - credință, astfel că sub acest aspect recursul este nefondat.

Recursul este însă fondat cu privire la pedeapsa acecsorie aplicată inculpatului. -i-se și dreptul de a alege, prevăzut de art. 64 lit.a teza I-a p Cod Penal, inculpatului i-a fost încălcat unul din drepturile care-i conferă posibilitatea de a participa la viața politică a țării, încălcându-se astfel prevederile Convenției privind Apărarea Drepturilor și Libertăților Omului, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 38515alin.1 pct.1 lit.d p Cod Penal recursul va fi admis, decizia penală recurată și sentința penală pronunțate de instanța de apel și de fond vor fi casate în parte, cu privire la pedeapsa accesorie și rejudecându-se cauza, va fi înlăturată interdicția exercițiului dreptului de a alege, prev.de art. 64 lit. teza I p. Celelalte dispoziții ale hotărârilor penale casate vor fi menținute.

În temeiul prevederilor art. 192 alin.3 p Cod Penal cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului și se va dispune plata din contul Ministerului Justiției în contul Baroului Tas umei de 100 lei, onorariu avocat oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În. art.38515punct 2 lit. d p Cod Penal admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.41/A/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Casează decizia penală recurată și sentința penală nr.141/16.10.2007 pronunțată de Judecătoria Făget în ce privește individualizarea pedepsei accesorii și rejudecând: înlătură interzicerea exercitării dreptului de a alege prev. de art.64 lit.a teza I

Cod Penal

Menține în rest dispozițiile sentinței penale atacate.

În temeiul art.192 alin.3 p Cod Penal cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 100 lei, onorariu avocat oficiu.

DEFINITIVA.

Pronunțată în ședința publică din 20 Martie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier

Red.ID/tehnored AJ

2 ex/27.03.2008

Prima instanță: Judec.F-

Apel: Trib.T-,

Președinte:Anca Nacu
Judecători:Anca Nacu, Ion Dincă, Laura Bogdan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 322/2008. Curtea de Apel Timisoara