Furtul (art.208 cod penal). Decizia 360/2008. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 360/

Ședința publică din 27 martie 2008

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 3: Anca Nacu

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol este judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva deciziei penale nr.278/A/28.09.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

La apelul nominal se prezintă pentru inculpatul intimat, lipsă, apărător din oficiu- avocat, din cadrul Baroului T, lipsă fiind și partea civilă.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte probe de administrat ori cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Procurorul pune concluzii de admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și în rejudecare condamnarea inculpatului în baza art. 108 alin.1, 209 alin.1, lit. i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, întrucât în luna ianuarie 2003 sustras mai multe bunuri din locuința părții vătămate. Mai arată că din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este trimis în judecată.

Apărătorul din oficiu al inculpatului intimat solicită respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat și menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor recurate.

R A

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3146/10.11.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 15875/2005, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cpp raportat la art. 10 lit. c Cpp, a fost achitat inculpatul - de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i Cp, cu aplicarea art. 37 lit. a Cp.

S-a luat act că partea civilă a renunțat la pretențiile civile, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr. 7764/P/2004 a fost trimis în judecată inculpatul - pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i Cp, cu aplicarea art. 37 lit. a Cp, reținându-se în sarcina acestuia că a sustras un televizor din locuința proprietatea părții civile din nr. 164, jud.

Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv declarația părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului, fișa de cazier judiciar a inculpatului, planșele foto, schița locului faptei, declarațiile martorilor, și, concubina inculpatului, prima instanță a reținut că fapta de furt, așa cum a fost descrisă în rechizitoriu, există, însă din probele administrate în cauză nu rezultă că aceasta ar fi fost săvârșită de către inculpat.

Astfel, prima instanță a apreciat că, deși existența furtului se confirmă prin declarația părții vătămate coroborată cu declarația martorului și cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, nu există probe care să confirme identitatea televizoarelor, respectiv a celui sustras din locuința părții vătămate și cel văzut în posesia inculpatului, astfel încât dincolo de orice îndoială rezonabilă inculpatul să fie considerat drept cel care a săvârșit furtul.

În aceste condiții, prima instanță a apreciat că probele propuse în dovedirea acuzațiilor aduse inculpatului nu sunt suficient de convingătoarea și temeinice, astfel încât a apreciat că este nedovedit că inculpatul s-ar face vinovat de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, reținută în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, criticând-o atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, apel înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 12.02.2007 sub număr dosar -.

Ministerul Publica solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei soluții legale și temeinice, în sensul condamnării inculpatului - pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 Cp, art. 209 alin. 1 lit. i Cp, cu aplicarea art. 37 lit. a Cp.

În motivarea apelului, Ministerul Publica arătat că sentința apelată este atât netemeinică, sub aspectul greșitei achitări a inculpatului în baza art. 10 lit. d Cpp pentru infracțiunea de furt calificat, cât și nelegală, întrucât hotărârea judecătorească a încălcat dispozițiile art. 192 alin. 3 Cp, cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat.

Ministerul Publica apreciat că din probele administrate în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești s-a conturat pe deplin că inculpatul - se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar motivarea instanței de fond cu privire la dubiul acuzării este nefondată, în condițiile în care din declarația părții vătămate reiese în mod clar că televizorul pe care l-a recuperat pe bază de proces-verbal de predare primire de la organele de poliție este identic cu cel ridicat de organele de poliție de la martora, concubina inculpatului, care a declarat că avea acel televizor de la inculpat.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv invocat de Ministerul Public în susținerea apelului, respectiv nelegalitea privind aplicarea dispozițiilor art. 192 alin. 3 Cpp, se arată că, în condițiile achitării inculpatului de sub învinuirea adusă, ar fi trebuit obligată partea vătămată la achitarea cheltuielilor judiciare avansate de stat, întrucât organele de poliție nu s-au sesizat din oficiu, ci procesul penal a fost declanșat de plângerea penală a părții vătămate.

Prin decizia penală nr. 278/A din 28 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 379 pct. 1 lit. Cpp, s-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr. 3146/10.11.2006 pronunțată in dosarul nr. 15875/2006 al Judecătoriei Timișoara.

În temeiul art. 192 alin. 3 cod pr pen cheltuielile judiciare au rămas in sarcina statului

Pentru a decide astfel, tribunalul examinând sentinta apelata prin prisma criticilor aduse, cat si sub toate aspectele de fapt si de drept, a apreciat ca aceasta este temeinica si legala.

In mod corect prima instanta a apreciat ca probele administrate in cursul urmaririi si in cursul judecatii, respectiv declaratia partii vatamate, declaratia martorului si procesul verbal de cercetare la locului, fac dovada existentei faptei de furt, dar nu s-a facut dovada indubitabila a vinovatiei inculpatului in ce priveste savarsirea faptei. In dovedirea vinovatiei s-a propus audierea unui martor, prieten al inculpatului, care relateaza ca inculpatul i-a declarat ca merge des in localitatea, atat pe timp de zi cat si pe timp de noapte. Totodata acesta relateaza ca a vazut la locuinta inculpatului un TV mic marca sport de culoare galbena fara a preciza clar momentul. De asemenea, martora, concubina inculpatului, declara ca, la un moment dat, a aparut in locuinta comuna un televizor marca Mini 416. Acest televizor a fost predat pe baza de dovada partii vatamate. Partea vatamata arata, in declaratia data la fila 8 dosar prima instanta, ca din imobilul situat in localitatea i-au fost sustrase mai multe bunuri, ca nu cunoaste autorii, ca a recuperat doar televizorul si nu intelege sa se constituie parte civila. La locului s-au efectuat planse si fotografii, s-au prelevat urme papilare, dar acestea nu au fost identificate ca fiind ale inculpatului.

Tribunalul a constatat ca inculpatul a fost trimis in judecata pentru faptul ca a sustras prin efractie mai multe bunuri din imobilul apartinand partii vatamate,(nu doar un televizor) bunuri enumerate doar in declaratia partii vatamate de la fila 21 dosar urmarire penala. In cursul cercetarilor nu s-a probat ca inculpatul este cel care a patruns in imobilul partii vatamate sau daca fapta a fost savarsita de un singur autor, nu s-a facut legatura intre inculpat si furtul celorlalte bunuri ce ar constitui obiectul material al infractiunii cu care a fost sesizata instanta (bunuri care de altfel nici nu au fost descrise in actul de acuzare).

In ce priveste televizorul recuperat de la concubina inculpatului instanta apreciaza ca, existenta bunului in posesia inculpatului, necoroborata cu alte probe care sa conduca la realizarea laturii obiective a infractiunii, respectiv actiunea ilicita a inculpatului si raportul de cauzalitate dintre aceasta si existenta bunului, nu sunt de natura sa inlature prezumtia de nevinovatie ce opereaza in favoarea inculpatului. Pentru o justa solutionare a cauzei, atat in ce priveste latura penala cat si latura civila, este necesar sa fie dovedite faptele si imprejurarile ce formeaza latura obiectiva a infractiunii, imprejurarile de loc, de timp, modul si mijloacele de savarirea a faptei, identificarea autorului faptei, precum si a altor eventuali participanti si a rolului pe care acestia l-au avut in activitatea infractionala, forma de vinovatie, imprejurarile de fapt din care rezulta paguba materiala rezultata din infractiune.

Declaratiile martorilor, la care se face referire in motivele de apel, nu conduc la stabilirea tuturor acestor imprejurari de fapt astfel incat sa permita instantei de judecata sa aplice o sanctiune corespunzatoare.

de aceste considerente, s-a apreciat ca acest motiv de apel este neintemeiat.

In ce priveste al doilea motiv, respectiv imprejurarea ca prima instanta a incalcat prevederile art. 192 alin 3 cu privire la cheltuieli judiciare avansate de stat, tribunalul a retinut ca si acesta este neintemeiat. Ministerul Public arata ca instanta trebuia sa oblige partea vatamata la plata cheltuielilor judiciare catre stat, in conditiile in care organele de politie nu s-au sesizat din oficiu ci la plangerea penala depusa de partea vatamata.

Tribunalul a retinut ca partea vatamata a depus plangere, la data de 25 01 2003 (fila 3 dosar urmarire), prin care sesiza organele de ancheta cu privire la savarsirea unui furt din locuinta, fara a indica un autor.

Potrivit art 228 alin 1 cod pr pen, organul de urmarire penala sesizat in vreunul din modurile prev de art 221 dispune prin rezolutie inceperea urmaririi penale, cand, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergatoare efectuate nu rezulta vreunul din cazurile de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale prev de art 10 cod pr penala.

Potrivit art 192, pct 1 alin 1 cod pe pen, partea vatamata este obligata la cheltuieli judiciare catre stat, in masura in care cheltuielile au fost determinate de aceasta.

Tribunalul a retinut ca in mod corect prima instanta a apreciat ca nu partea vatamata a determinat cheltuielile prezentului proces, in conditiile in care organele de ancheta au dispus trimiterea in judecata a inculpatului, iar de acesta s-a stabilit incidenta cazului prev de art 10 lit c cod pr penala.

de considerentele arătate tribunalul a respins ca nefondat apelul.

Împotriva deciziei penale nr. 278/A/28.09.2007 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, solicitând casare hotărârii primei instanțe și a instanței de apel și condamnarea inculpatului în baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i cu Cod Penal aplicarea art. 37 lit. a

Cod Penal

În motivarea recursului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa susținut că din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu că inculpatul a săvârșit fapta descrisă în rechizitoriu. În acest sens, a invocat declarația martorului (filele 24 - 25 UP) în care arată că în cursul lunii februarie 2003 văzut la reședința inculpatului un televizor marca Sport cu carcasă de culoare galbenă; declarația martorei (concubina inculpatului, filele 26 - 28 ), care arată că în aceeași perioadă a văzut în locuința acestuia mai multe bunuri printre care și un televizor mic, și întrebându-l pe inculpat de unde are aceste bunuri i s-a replicat că nu e sa, iar după ce inculpatul a părăsit reședința aceasta a predat aceste bunuri organelor de poliție pe bază de dovadă; declarația părții vătămate în care a arătat că și-a recuperat televizorul mini Sport de la poliție și nu altul.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și din oficiu conform art. 385⁹alin. 3.C.P.P. instanța constată că hotărârile instanțelor de fond sunt temeinice și legale, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 345 alin. 2.C.P.P. instanța poate pronunța condamnarea inculpatului dacă se constată că fapte există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. Dacă din ansamblul materialului probator nu se poate reține vinovăția inculpatului pentru săvârșirea faptei ce a făcut obiectul trimiterii în judecată și, în ciuda eforturilor din faza de cercetare judecătorească, dubiile nu au putut fi înlăturate, persistând o stare de incertitudine, aceasta exclude posibilitatea pronunțării unei hotărâri de condamnare, în cauză operând principiul in dubio pro reo, ideea de certitudine, care trebuie să fundamenteze o soluție de condamnare neputându-se contura.

Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. 2.C.P.P. probele nu au o valoare dinainte stabilită, ci aprecierea lor se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului. Principiul liberei aprecieri a probelor, prevăzut în art. 63 alin. 2.C.P.P. lasă instanței de judecată libertatea să aprecieze concludența tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate; iar principiul aflării adevărului, consacrat de art 3.C.P.P. impune instanței de judecată să dea valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul. În același timp, conform art. 65 din Codul d e procedură penală, sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală și instanței de judecată și, consecutiv art. 66 din Codul d e procedură penală instituie dreptul inculpatului de a proba lipsa de temeinicie a probelor, el beneficiind pe tot parcursul procesului penal de prezumția de nevinovăție. Conform dispozițiilor art. 5².C.P.P. orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă; în același sens fiind și dispozițiile art. 6 paragraful 2 din care prevăd că orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită. În caz de îndoială asupra vinovăției, dacă această îndoială nu este înlăturată de noi probe, prezumția de nevinovăție subzistă, întrucât orice îndoială profită inculpatului (in dubio pro reo).

Principiile sus menționate au fost aplicate de în speță atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, ambele efectuând o analiză completă și judicioasă a probatoriului administrat în cauză, evaluare pe care instanța de recurs și-o însușește ca fiind corectă. Astfel, în mod temeinic s-a apreciat de instanțele de fond că declarațiile părții vătămate, declarația martorului și procesul verbal de cercetare la fața locului fac dovada sustragerii unor bunuri de la partea vătămată, însă nu și că autorul acestei fapte este inculpatul. În ceea ce privește declarațiile martorilor și, în sensul că au văzut televizorul aparținând părții vătămate în locuința inculpatului, televizor care ulterior a fost predat de martoră organelor judiciare și restituit părții vătămate, nici acestea nu conduc la concluzia certă că inculpatul a comis infracțiunea de furt. În acest sens, considerentele instanței de apel sunt pertinente, simpla posesie a bunului ce a fost sustras părții vătămate nu probează prin ea însăși, în lipsa altor probe, că inculpatul este autorul faptei.

Prin urmare, în temeiul art. 385¹⁵pct. 1 lit. b va C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva deciziei penale nr. 278/A/28.09.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În temeiul art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 385¹⁵, pct. 1, lit. b C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva deciziei penale nr.278/A/28.09.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În temeiul art. 192 alin.3 C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 100 lei, onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 27.03.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. LB / 31.03.2008

Tehnored. AA

Ex. 2/ 09.04.2008

Prima instanță:

Instanță apel:,