Furtul (art.208 cod penal). Decizia 431/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.431
Ședința publică din data de 12 mai 2008
PREȘEDINTE: Mihai Viorel Tudoran
JUDECĂTOR 2: Paul Mihai Frățilescu
Judecător - - -
Grefier -
*****
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de inculpații G, fiul lui și, născut la 25 decembrie 1985, domiciliat în comuna, sat i de, județul D și, fiul lui și, născut la 23.11.1980, domiciliat în comuna, sat, județul D, împotriva deciziei penale nr. 41/4.03.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 09 mai 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului a amânat pronunțarea pentru astăzi 12 mai 2008, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față.
Prin decizia penală nr.41/04.03.2008 Tribunalul Dâmbovița a admis apelurile declarate de inculpații, fiul lui și, născut la 23.11.1980,domiciliat în comuna, sat, județul D, fiul lui și, născut la 12.11.1970, domiciliat în comuna, județul D și, fiul lui - și, născut la 30.07.1989, domiciliat în comuna R, județul D prin care s-a desființat în parte sentința penală 216/01.11.2007 și pe fond, în baza art.81 s Cod Penal-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare aplicată inculpatului pe o perioadă de 3 ani și 10 luni ce constituie termen de încercare potrivit disp.art.82
Cod PenalS-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83
Cod PenalÎn baza art. 71 alin.4 pe Cod Penal durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
În baza art.81 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare de 4 ani stabilit potrivit disp.art.82
Cod PenalS-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83
Cod PenalÎn baza art.71 alin.4 Cod Penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
În baza art.110 s Cod Penal-a dispus suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului minor, pe o durată de 2 ani ce reprezintă termen de încercare stabilit potrivit art.110
Cod PenalS-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83
Cod PenalS-a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul G, fiul lui marin și, născut la data de 25.12.1985, împotriva aceleiași sentințe.
S-a menținut restul dispozițiilor sentinței penale.
A obligat pe apelantul G la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța decizia respectivă Tribunalul Dâmbovițaa reținut următoarea situație:
Prin sentința penală nr.216/01.11.2007 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr-, în baza art.208 alin.l rap.la art.209 alin.3 și lit.h Cod penal, cu aplicarea art.74 Cod penal, raportat la art.76 lit.c Cod penal, art.75 lit.c Cod penal și art.33 lit.b Cod penal, a fost condamnat inculpatul G, fiul lui și, născut la 25.12.1985 în B, sector 6, domiciliat în comuna, sat i de, jud.D, la doi ani închisoare.
În baza art.217 alin.3 Cod penal, cu aplicarea art.74-76 lit.d Cod penal, art.75 lit.a și c Cod penal și art.33 lit.a Cod penal, a fost condamnat același inculpat la 11 luni închisoare.
n baza art.34 lit.b Cod penal au fost contopite pedepsele stabilite și i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea și anume 2 ani închisoare cu aplicarea art.71 raportat la art.64 lit.a Cod penal.
n baza art.83 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată de Judecătoria Răcari prin sentința penală nr.23 5/10.06.2005 și s-a dispus ca inculpatul să execute în întregime pedeapsa respectivă care nu se va contopi cu pedeapsa rezultantă aplicată pentru noile infracțiuni.
n baza art.88 Cod penal,s-a dedus perioada arestului preventiv începând cu 25.10.2006 și până la 28.10.2006 din durata pedepsei aplicate.
n baza art.208 alin. 1 raportat la art.209 alin.3 lit.h Cod penal, cu aplicarea art.74 raportat la art.76 lit.c Cod penal, art.75 lit.c Cod penal și art.33 lit.b Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 23.11.1980 în comuna, jud.D, domiciliat în comuna, sat, jud. D, la 1 an și 10 luni închisoare.
În baza art.217 alin.3 Cod penal, cu aplicarea art.74 raportat la art.76 lit.d Cod penal, art.75 lit.a și e Cod penal și art.33 lit.b Cod penal, a fost condamnat același inculpat la 10 luni închisoare.
În baza art.34 lit.b Cod penal, au fost contopite pedepsele stabilite și i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea și anume 1 an și 10 luni închisoare, cu aplicarea art.71 raportat la art.64 lit.a Cod penal.
n baza art.88 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada arestului preventiv începând cu 25.10.2006 și până la 28.10.2006.
n baza art.208 alin. 1 raportat la art.209 alin.3 lit.h Cod penal, cu aplicarea art.74 raportat la art.76 lit.c Cod penal, art.75 lit.c Cod penal și art.33 lit.b Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 12.11.1970 în comuna, jud.D, domiciliat în comuna, sat, jud.D, la 2 ani închisoare.
În baza art.217 alin.3 Cod penal cu aplicarea art.74 raportat la art.76 lit.d Cod penal, art.75 lit.ași c Cod penal și art.33 lit.b Cod penal, a fost condamnat același inculpat la 11 luni închisoare.
n baza art.34 lit.b Cod penal, au fost contopite pedepsele stabilite și i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea și anume, 2 ani închisoare, cu art.71 raportat la art.64 lit.a Cod penal.
n baza art.88 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei rezultante perioada arestului preventiv începând cu 25.10.2006 și până la 28.10.2006.
n baza art.208 alin. 1 raportat la art.209 alin.3 lit.h Cod penal, cu aplicarea art.74 raportat la art.76 lit.c Cod penal, cu aplicarea art.99, 100 și 109 Cod penal și art.33 lit.b Cod penal, a fost condamnatul, fiul lui - și, născut la 30.07.1989 în localitatea R, jud.D, domiciliat în comuna, sat i de, jud.D, la 1 an închisoare.
În baza art.217 alin.3 cu aplicarea art.75 lit.a Cod penal și art.74 raportat la art.76 lit.d Cod penal, art.99, 100 și 109 Cod penal cu referire la art.33 lit.b Cod penal, a fost condamnat același inculpat la 3 luni închisoare.
n baza art.34 lit.b Cod penal, au fost contopite pedepsele stabilite și i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, și anume 1 an închisoare.
S-a luat act că partea vătămată SA - Centrul de Telecomunicații D nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art.191 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că la data de 24 octombrie 2006, orele 6,30, inculpatul a fost oprit și legitimat de către organele de poliție pe drumul comunal nr.42 în timp ce conducea un autoturism marca 1300 cu nr. de înmatriculare B-75- în care se mai aflau și numiții G, și iar, în urma verificărilor s-a găsit în portbagajul autoturismului un cablu de telecomunicații tip PVC 26-2-0,5 secționat în bucăți de 1 și, respectiv 1,5 metri, precum și conductori din cupru de diametru 0,4 mm, dezizolat de mantaua din PVC prin ardere, bunuri pe care cei patru inculpați, conform unei înțelegeri prealabile le-au sustras în noaptea de 23/24 octombrie 2006 și care reprezentau mai mulți metri de cablu telefonic care era amplasat aerian pe stâlpi pe raza comunei, jud.D, cauzând un prejudiciu în sumă de 1362,82 lei fără TVA.
La individualizarea pedepselor pentru inculpatul major G s-au avut în vedere disp.art.72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, atitudinea inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor reținându-se circumstanțele atenuante potrivit art.74 Cod penal dar deoarece inculpatul a săvârșit noile infracțiuni înainte de expirarea termenului de încercare pentru o pedeapsă cu suspendarea condiționată aplicată prin sentința penală nr.235/2005 a Judecătoriei Răcari, s-au aplicat și disp. art.83 Cod penal, revocându-se suspendarea condiționată și dispunând exercitarea în întregime a pedepsei de 6 luni închisoare.
S-a reținut în sarcina inculpatului și circumstanța agravantă a săvârșirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună (pentru furt) și circumstanța agravantă prevăzută la art.75 lit.a și c Cod penal pentru infracțiunea de distrugere.
n baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit.a Cod penal.
De asemenea, în baza art.88 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei perioada prevenției din 25 octombrie 2006 până la 28 octombrie 2006.
În ceea ce-1 privește pe inculpatul major, la individualizarea pedepselor, s-au avut în vedere aceleași criterii, făcându-se aplicarea art.74-76 lit.c din Codul penal privind circumstanțele atenuante, art.75 lit.c Cod penal ca circumstanță agravantă și art.71 rap.la art.64 lit.a Cod penal privind pedepsele accesorii.
Și pentru inculpatul s-au reținut aceleași circumstanțe atenuante și agravante iar cu privire la inculpatul minor s-au aplicat disp.art.109 Cod penal, referitoare la limitele pedepselor ce se aplică acestora.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații dintre care inculpații și au solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate având în vedere că aceștia sunt infractori primari, iar instanța de fond nu a analizat în concret circumstanțele reale și personale ale acestora.
Tribunalul, examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, atât prin prisma motivelor de apel invocate cât și din oficiu, a reținut că prin rechizitoriul nr.l360/P/2006 din 07.12.2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților G, și pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și distrugere prev. de art.208-209 alin.3 lit.h Cod penal și art.217 alin.3 Cod penal, constând în aceea că în noaptea de 23/24.10.2006 au sustras mai mulți metri de cablu telefonic care era amplasat aerian pe stâlpi.
Existența faptelor și vinovăția inculpaților au fost stabilite pe baza declarațiilor de recunoaștere ale inculpaților și, procesul-verbal de constatare din data de 24.10.2006, procesul-verbal de cercetare la fața locului din aceeași dată, procesul-verbal de reconstituire, procesul-verbal de cântărire și planșele foto existente la dosarul de urmărire penală.
Referitor la motivul de apel invocat de inculpatul, în sensul că judecata a fost efectuată în ședință publică, deși unul dintre inculpați era minor, este nefondat deoarece potrivit disp.art.486 Cod procedură penală, când în aceeași cauză sunt mai mulți inculpați dintre care unii minori și alții majori, instanța judecă în compunerea prevăzută în art.483 Cod procedură penală dar după procedura obișnuită, aplicând însă cu privire la inculpații minori dispozițiile speciale.
În ceea ce privește motivele invocate de inculpații majori cu privire la nededucerea din durata pedepsei aplicată a arestului preventiv și acestea sunt nefondate deoarece pentru fiecare dintre acești inculpați, în baza art.88 Cod penal s-a dedus arestul preventiv din 25 octombrie 2006 la 28 octombrie 2006.
Cu toate acestea, așa cum au arătat inculpații și, aceștia sunt infractori primari iar prejudiciul cauzat a fost în sumă de 1362,82 lei iar partea vătămată SC SA - Centrul de Telecomunicații D nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Potrivit art.52 Cod penal, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Ca atare, fiind îndeplinite și condițiile prevăzute la art.81 Cod penal, s-a apreciat că inculpaților care nu au mai fost condamnați anterior la pedeapsa închisorii li se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor.
În ceea ce-1 privește pe inculpatul G, deoarece acesta a mai fost condamnat anterior pentru o infracțiune de aceeași natură, respectiv furt calificat, s-a apreciat că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea acesteia în regim de detenție.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs numai inculpații G și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel inculpatul Gaî nvederat că solicită restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari pentru refacerea urmăririi penale întrucât din probele administrate în cauză nu reiese săvârșirea și a infracțiunii de distrugere care i se compută.
În ceea ce-l privește pe inculpatul și acesta a învederat o situație identică cu cea susținută de inculpatul G, în plus apreciind că în cursul urmăririi penale coinculpatul minor la acea dată nu a fost audiat la poliție în prezența unui apărător, astfel încât declarația dată la acest organ de cercetare penală nu poate fi luată în considerare.
Pentru aceste motive, inculpații recurenți au solicitat casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari în sensul mai sus arătat.
Curtea, verificând hotărârile atacate, conform art.385/14 C.P.P. pe baza actelor și lucrărilor dosarului, în raport de criticile invocate și în limitele cazurilor de casare prev. de art.385/9 C.P.P. constată că recursurile sunt nefondate dar sub un alt aspect decât cele învederate de recurenții inculpați.
În acest sens, situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor au fost corect reținute de prima instanță de judecată și just menținute de instanța de apel, după cum s-a arătat anterior, beneficiind de deplin suport probator în actele și lucrările dosarului.
Din declarațiile inițiale date de inculpații, și G în faza de urmărire penală reiese fără dubii că inculpații și G au întreprins efectiv operațiunea de tăiere a cablului telefonic de pe stâlpi cu scopul bine prefigurat de al sustrage, ceea ce s-a și întâmplat. Sub acest aspect nu poate fi sub nici o formă reținută împrejurarea că recurenții inculpați nu au distrus rețeaua aeriană de ca-, atât timp cât din adresa Sa Direcția Regională de telecomunicații B, Centrul de Telecomunicații D, reiese în mod limpede că furtul acestui cablu de telecomunicații a afectat funcționarea abonaților telefonici din zonă conectați în.
Solicitarea recurenților de a se dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari pentru refacerea urmăririi penale este nerealistă și inadmisibilă întrucât, pe de o parte, după cum tocmai s-a arătat nu se justifică reținerea în sarcina acestora numai a infracțiunii de furt calificat, iar pe de altă parte motivul respectiv nu reprezintă o situație care să determine o asemenea măsură, art.332 reprezentând C.P.P. o astfel de ipoteză.
Din contră, teza a II-a alin.1 a acestui text de lege prevede expres că " cauza nu se restituie atunci când instanța în urma cercetării judecătorești schimbă încadrarea juridică a faptei într-o altă infracțiune pentru care cercetarea penală ar fi revenit altui organ de cercetare".Ori, în cauză nici măcar acest lucru nu s-a întâmplat.
De asemenea, aspectul pe care își bazează recursul inculpatul, acela că inculpatul minor a dat declarație ( care îl incriminează pe recurent) la organele de poliție fără a fi asistat de apărător ales sau din oficiu nu corespunde adevărului, observându-se din actele de la filele 22-26 dosar urmărire penală exact contrariul.
În altă ordine de idei, instanța de apel a apreciat corect asupra individualizării pedepselor principale aplicate celor doi recurenți inculpați, făcând o aplicare justă a disp.art.72 Cod Penal, cu luarea în considerare a gradului de pericol social al faptelor comise, a împrejurărilor concrete de săvârșire a acestora și a persoanelor recurenților inculpați,între care totuși nu se poate pune semnul egalității în ceea ce privește tratamentul sancționator deoarece inculpatul merită o șansă în plus neavând antecedente penale.
Așadar, susținerile de recurs invocate de cei doi recurenți inculpați, care de altfel nu au criticat individualizarea pedepselor ce le-au fost aplicate și care formal se înscriu în acele prevăzute de art.385 alin.1 pct.17 sunt neîntemeiate.
Totuși, atât hotărârea instanței de fond cât și cea a instanței de apel sunt criticabile sub aspectul aplicării pedepselor accesorii inculpaților și G cărora li s-au interzis numai acelea prev. de art.64 alin.1 lit.a Cod Penal,caz de casare prev. de art.385/9 alin.1 pct.14
C.P.P.Având în vedere că ne aflăm în recursul numai al acestor inculpați, situația nu poate fi remediată (în sensul interzicerii și dreptului prev. de art.64 alin.1 lit.b penal) întrucât se opune principiului neagravării situației în propria cale de atac prev. de art.385/8 alin.1
C.P.P.Cu toate acestea, se constată că, avându-se în vedere cauza Hirst contra Marii Britanii de pe rolul CEDO precum și Decizia de recurs în interesul legii a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.74/05.11.2007, se impunea interzicerea, raportat la specificul infracțiunilor comise, numai a dreptului prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a penal
Față de cele astfel reținute, Curtea, în baza art.385/15 alin.1 pct.2 lit.d C.P.P. va dmite recursurile inculpaților G și.
- casa în parte în latură penală decizia nr. 41/04.03.2008 a Tribunalului Dâmbovița și sentința atacată nr.216/01.11.2007 a Judecătoriei Răcar, în sensul limitării pedepsei accesorii la interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II- Cod penal.
În baza art.385/7C.p p., va extinde efectele recursului și față de inculpatul în sensul limitării pedepsei accesorii tot la interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II-a Cod penal.
Se va menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate.
Având în vedere și disp.art.192 alin.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile inculpaților G, fiul lui și, născut la 25.12.1985, domiciliat în comuna, sat i de, județul D și, fiul lui și, născut la data de 23.11.1980, domiciliat în comuna, sat, județul
Casează în parte în latură penală decizia nr. 41/04.03.2008 a Tribunalului Dâmbovița și sentința atacată nr.216/01.11.2007 a Judecătoriei Răcar, în sensul limitării pedepsei accesorii la interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II- Cod penal.
În baza art.385/7C.p p. extinde efectele recursului și față de inculpatul în sensul limitării pedepsei accesorii tot la interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II-a Cod penal.
Menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariile apărătorilor din oficiu în sumă de câte 100 lei vor fi avansate din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 mai 2008.
Președinte, Judecători,
- - - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.FA
2ex/15.05.2008
f-- Judecătoria Răcari
a-- Tribunalul Dâmbovița
/
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Mihai Viorel TudoranJudecători:Mihai Viorel Tudoran, Paul Mihai Frățilescu