Furtul (art.208 cod penal). Decizia 457/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 457/
Ședința publică din 07 Iulie 2009
Curtea compusă din:
Președinte: dr.G --vicepreședinte
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Diaconu
JUDECĂTOR 2: Marius Gabriel Săndulescu dr.-
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești reprezentat prin:
Procuror -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva deciziei penale nr. 64 din 2 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr-.
S-a înregistrat ședința de judecată potrivit art. 304 al. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a fost prezent recurentul inculpat, asistat din oficiu de avocat, în baza delegației nr.2137/2009, lipsă intimatul parte civilă .
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-a permis apărătorului să ia legătura cu inculpatul.
Avocat și procurorul, pe rând, precizează că nu mai au de formulat cereri prealabile.
Nemaifiind cereri prealabile, curtea, constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul.
Avocat, pentru inculpat, având în vedere că a recunoscut fapta și o regretă, solicită reducerea pedepsei.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului, menținerea deciziei, la stabilirea cuantumului pedepsei s-a ținut cont de conduita inculpatului.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei.
CURTEA
Constată că, prin sentința penală nr.318, pronunțată la data de 17.02.2009, Judecătoria Pitești, în baza art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. g,i) Cod penal, în condițiile art. 37 lit. a Cod penal, a condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la 02.01.1984 în Colibași, județul A, domiciliat în comuna, sat, județul A, cu reședința în, str. 1 -, -E,. A,.2, județul A, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, CNP -, recidivist, la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.61 alin.1 Cod penal, a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.3012/05.12.2005 a Judecătoriei Pitești, și a contopit restul rămas neexecutat din această pedeapsă de 803 zile închisoare cu pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată în prezenta cauză pentru infracțiunea de furt calificat, stabilind pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, în condițiile art. 57 Cod penal.
În baza art.71 Cod penal, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 350 Cod pr.penală, menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată anterior reținerea de la data de 24.10.2008 și arestul preventiv de la data de 24.10.2008, la zi.
În baza art.14 si art.346 Cod pr.penală, coroborat cu art.998-999 Cod civil, admis acțiunea civilă, precizată, formulată de partea civilă, domiciliat în Pitești,-, județul A, și a obligat pe inculpat la plata către partea civilă a sumei de 7.760 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art.191 alin.1 Cod pr.penală, a obligat pe inculpat la 900 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că inculpatul, în noaptea de 21 octombrie 2008, sustras, prin efracție, din sala de jocuri aparținând "Crest AG" suma de 7.760 lei și un set de chei.
Deoarece prejudiciul produs părții civile nu a fost acoperit, inculpatul a fost obligat la repararea acestui prejudiciu, în condițiile art.998 și 999 Cod civil.
Tribunalul Argeș, prin decizia penală nr.64 din 2 aprilie 2009, admis apelul inculpatului, a desființat în parte sentința penală nr.318/2009 a Judecătoriei Pitești, a descontopit pedeapsa rezultantă și a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art.208 combinat cu art.209 alin.1 lit.g și i Cod penal, cu aplic.art.37 lit.a Cod penal, la 3 ani închisoare. A recontopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, în condițiile art.57 Cod penal.
A menținut, în rest, dispozițiile sentinței atacate, inclusiv starea de arest a inculpatului și a dedus din pedeapsă perioada executată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a constatat că situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptei au fost corect stabilite de către prima instanță.
In ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, s-a apreciat că instanța de fond nu a dat eficiența cuvenită criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal, în sensul că nu a ținut cont în suficientă măsură de atitudinea sinceră a inculpatului în timpul procesului penal, fapt ce justifică reducerea pedepsei aplicate.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul.
In motivele de recurs susținute oral, inculpatul critică decizia pentru greșita individualizare judiciară a pedepsei, solicitând reducerea cuantumului acesteia.
Examinând decizia supusă recursului, din punct de vedere al motivelor invocate și în limitele cazului de casare prevăzut de art.385/9 pct.14 Cod pr.penală, curtea constată că recursul este nefondat.
Instanța de apel a realizat o corectă individualizare judiciară a pedepsei, în raport cu criteriile prevăzute de art.72 Cod penal.
De altfel, instanța de control judiciar a manifestat o clemență deosebită față de recurent, în sensul că a acordat o importanță deosebită a atitudinii sincere a inculpatului pe parcursul procesului penal, cu toate că acesta este recidivist iar fapta săvârșită prezintă o gravitate sporită. Intr-o astfel de situație, nu se justifică o nouă reducere a cuantumului pedepsei aplicate.
Curtea constată că nu există nici unul din cazurile de casare prevăzute de art.385/9 Cod pr.penală.
In baza acestor argumente și în conformitate cu dispozițiile art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat care, în temeiul art.192 alin.2 Cod pr.penală, va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, inclusiv la onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul inculpatului, fiul lui și, născut la data de 02 ianuarie 1984, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași, împotriva deciziei penale nr. 64 din data de 02 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția penală, în dosarul nr-.
Deduce la zi prevenția.
Obligă pe recurent la 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iulie 2009 la Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.Gh. dr.
Grefier,
Red.:
Tehnored.:
3 ex.
Jud.apel:
.
19 august 2009.
Președinte:Gheorghe DiaconuJudecători:Gheorghe Diaconu, Marius Gabriel Săndulescu, Marius