Furtul (art.208 cod penal). Decizia 464/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 464/

Ședința publică din 09 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Teodora Gheorghe Sorescu G--, JUDECĂTOR 2: Marius Andreescu

JUDECĂTOR 3: Marioara dr.:- -

Judecător: -

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:

Procuror:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de inculpatul, domiciliat în Râmnicu V, str. -.-, -.D,.11, județul V, împotriva deciziei penale nr. 74/A din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurentul inculpat, avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr. 2278/2008, emisă de Baroul A, lipsă fiind intimații părți vătămate SRL Râmnicu V, și.

Procedura, legal îndeplinită.

În baza dispozițiilor art. 304 alin.1 Cod procedură penală, se procedează la înregistrarea cu mijloace tehnice audio.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Apărătorul recurentului și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.

Având în vedere că nu se prezintă recurentul inculpat, deși la termenul anterior a depus la dosar o cerere prin care a solicitat amânarea cauzei pentru a-și angaja apărător ales și având cunoștință de termenul acordat de instanță, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, desființarea sentinței, reducerea cuantumului pedepsei aplicată inculpatului de instanța de fond și înlocuirea modalității de executare a pedepsei în sensul aplicării dispozițiilor art. 81 Cod penale. Arată că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mare, acesta a avut o poziție sinceră și a depus toate eforturile pentru a se recupera prejudiciul. Din referatul de evaluare rezultă că inculpatul are 2 copii minori și este singurul care se ocupă de aceștia.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor pronunțate ca fiind legale și temeinice.

CURTEA

Constată că, rin p. sentința penală nr. 906 din 26 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Rm. V în dosarul nr- inculpatul, domiciliat în Râmnicu-V, str.-.-, -.3,.D,.11, județul V,CNP -, a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. c și 76 alin. 1 lit. c Cod penal.

Conform art. 71 Cod penal s-au interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

S-a admis acțiunea civilă formulată de părțile civile și, obligând SC SRL Rm.V să predea părților civile bijuteriile ce formează obiectul contractului de amanet nr. 2264/14.02.2007 și anume: o brățară, un lanț cu pandantiv și pietre, un lănțișor cu pandantiv, un inel dublu cu două pietre, un inel cu două rânduri de pietre, un inel bărbătesc de 6 grame cu piatră și un inel de damă de 4.06 grame; conform contractului de amanet nr. 2288/14.02.2007, două inele de damă și o cruciuliță și conform contractului nr. 2479/19.02.2007 trei pandantive.

Inculpatul a mai fost obligat să restituie părților civile o geacă din fâș bărbătească, două cutii cu bere, o sticlă cu vin, două bile medicinale sau contravaloarea lor, să le achite contravaloarea unei brățări de 12,6 grame aur de 14 karate.

Totodată, același inculpat a mai fost obligat să achite părții civile SC Grup SRL 500 lei contravaloarea bunurilor sustrase și nerestituite.

În temeiul art. 118 Cod penal, s-a confiscat de la inculpat 780 lei, suma obținută prin amanetarea bijuteriilor cf. contractului 6618/29.01.2007 și suma de 20 lei obținută de la martorul.

Inculpatul a mai fost obligat la cheltuieli judiciare către părțile civile și către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate că în perioada 29 ianuarie 1 februarie 2007 inculpatul, cunoscând părțile vătămate, respectiv pe soții și cunoscând de ce bunuri dispun i-a urmărit până au plecat de acasă după care au urcat la etajul 1, mers la gheena de gunoi, a pus piciorul pe pervazul de la fereastra bucătăriei unde era geamul culisabil, pe unde a pătruns în camera cu destinația dormitor, de unde a sustras mai multe cutii în care se aflau bijuterii din aur în greutate de circa 65 de grame, o geacă din fâș, două cutii cu bere, o sticlă cu vin și două bile medicinale. Cu bunurile sustrase a părăsit locuința folosindu-se de o cheie pe care a găsit-o în apartament.

În aceeași zi, inculpatul s-a întâlnit cu martorul - căruia i-a cerut să îl lase să locuiască la el, motivând că nu are unde să locuiască, cerere cu care martorul a fost de acord și, cu acest prilej, i-a arătat că dispune de mai multe bijuterii despre care a pretins că-i aparțin și l-a rugat să amaneteze bijuteriile pe numele lui pentru că nu are act de identitate.

Inculpatul, împreună cu martorul, au mers la casa de amanet SC Credit SRL și la SC SRL unde au amanetat pe numele martorului iar ca împuternicit figura inculpatul la contractele 6618/29.01.2007 prin care s-au amanetat 5 inele, trei lanțuri, o brățară și trei medalioane în greutate de 29,30 grame și contractul nr. 18827/30.01.2007 prin care s-a amanetat o brățară de 12,600 grame. Bani obținuți au fost luați de inculpat și folosiți în interes personal. Bilele medicinale le-a dat unei persoane necunoscute.

Ulterior, întâlnind pe martorul, i-a spus că are mai multe bijuterii de vânzare care se află la casa de amanet, sens în care i-a arătat cele două contracte. Între timp, inculpatul a lichidat unul din contracte prin vânzarea brățării, astfel că martorul a achitat contravaloarea celui de-al doilea contract de amanet, a luat bijuteriile după care, la rândul lui le-a amanetat la o altă casă de amanet, SC CREDIT SRL, încheind la rândul lui două contracte și anume 2264 și 2288, ambele din 14.02.2007.

În seara de 2 februarie 2007, inculpatul a mers la barul ce aparține de SC SRL, unde a stat până la închiderea programului după care s-a ascuns într-un veceu și când tot personalul a plecat acasă, a sustras din local țigări și cafea după care a părăsit localul prin spargerea geamului de la ușa de acces.

Sub aspectul laturii civile, societățile de amanet au fost obligate la predarea bunurilor către părțile civile, iar inculpatul a fost obligat la rândul său la restituirea celorlalte obiecte sau la plata contravalorii lor.

Întrucât sumele obținute de inculpat de la SC Credit Srl și de la nu s-au cerut a fi restituite, în temeiul art. 118 Cod penal, au fost confiscate.

Inculpatul a declarat apel împotriva sentinței criticând-o ca nelegală și netemeinică atât sub aspectul laturii penale cât și sub aspectul laturii civile.

Prin decizia penală nr.74/A din 23 aprilie 2008, Tribunalul Vâlceaa admis apelul declarat de inculpatul și în consecință, a desființat în parte sentința cu privire la latura civilă.

A constatat că s-au recuperat în totalitate prejudiciile produse părților civile, și SC GRUP SRL Rm. prin restituirea bunurilor sustrase și achitarea sumelor cu titlu de despăgubiri la care inculpatul a fost obligat.

A constatat că SC SRL a predat părților civile bijuteriile din aur prevăzute în contractele de amanet nr. 2264/2007,2288/2007,2479/2007.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a constatat că situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptelor au fost corect stabilite de către prima instanță.

A mai constatat că individualizarea juridică a pedepsei este corectă și respectă criteriile prevăzute de art.72 Cod penal.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, tribunalul a admis apelul inculpatului, în raport cu probele administrate în această fază a procesului penal.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul.

În motivele de recurs susținute oral, hotărârile primelor instanțe sunt criticate pentru netemeinicie în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei. Pe cale de consecință, inculpatul solicită înlocuirea modalității de executare a pedepsei, prin aplicarea dispozițiilor artt.81 cod penal și totodată reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

Examinând decizia supusă recursului, în raport cu motivele invocate și în limitelor cazurilor de casare prevăzute de art.385/9 pct.14 și art.385 alin.3 Cod procedură penală, curtea constată că recursul este nefondat.

Situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptelor săvârșite de către acesta au fost corect stabilite de către primele instanțe.

Au fost respectate criteriile prevăzute de art.72 Cod penal privind individualizarea judiciară a pedepsei.

În acest sens, primele instanțe au ținut cont de gradul de pericol social concret ridicat al faptelor săvârșite de inculpat, în raport cu împrejurările în care acestea au fost comise. Totodată, s-au avut în vedere și elementele de circumstanțiere personală ale inculpatului, respectiv, atitudinea sinceră a acestuia pe parcursul procesului penal, precum și lipsa antecedentelor penale. În acest context, instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, cu consecința reducerii cuantumului pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege.

Dat fiind gradul de pericol social concret ridicat al faptelor, multitudinea acestora, nu se justifică schimbarea modalității de executare a pedepsei, sau reducerea cuantumului acesteia.

Se constată că este respectat principiul proporționalității, deoarece pedeapsa aplicată este adecvată situației de fapt și scopului urmărit de legea penală.

În temeiul disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

În baza disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat și a onorariului de avocat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.74/A din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

Obligă pe recurentul inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100 lei onorariu avocat din oficiu avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI -secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

dr.

Grefier,

Red.:

Tehn.

3 ex.

Jud.fond:.

Jud.apel:

.

15.09.2008.

Președinte:Teodora Gheorghe Sorescu
Judecători:Teodora Gheorghe Sorescu, Marius Andreescu, Marioara

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 464/2008. Curtea de Apel Pitesti