Furtul (art.208 cod penal). Decizia 484/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.484/

Ședința publică de la 24 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Costea Grigorescu

JUDECĂTOR 2: Maria Uzună

JUDECĂTOR 3: Marius Cristian Epure

Grefier - -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror

S-au luat în examinare recursurile penale formulate de inculpații:

-- domiciliat în C-, județul C în C-;

- - domiciliat în C-, județul C,

împotriva deciziei penale nr.135 din 12 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.1709 din 14 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr-, inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 208-209 Cod penal.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 23 octombrie 2008 consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 24 octombrie 2008.

A,

Asupra recursurilor penale de față:

Prin sentința penală nr.1709 din data de 14.12.2007, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosar penal nr-;

In baza art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a,i cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal si art. 37 lit. b cod penal a condamnat inculpatul ( fiul lui si, nascut la data de 6.01.1976, studii 8 clase, recidivist, domiciliat in loc. Constanta,-, jud. Constanta, CNP -) la pedeapsa de 3 ani si 6 luni inchisoare.

In baza art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a,g cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal si art. 37 lit. b cod penal a condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani si 6 luni inchisoare.

In baza art. 33 lit. a si art. 34 lit. b cod penal a contopit cele doua pedepse de 3 ani si 6 luni închisoare, inculpatul executând in final pedeapsa cea mai grea de 3 ani si 6 luni închisoare.

In baza art. 57 cod penal pedeapsa se executa in regim de detentie.

In baza art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a,i cod penal cu aplic. art. 37 lit. a cod penal a condamnat inculpatul-(fiul lui si, nascut la data de 16.02.1977 in Constanta, studii 7 clase, recidivist, domiciliat in Constanta,-, jud.Constanta, CNP -) la pedeapsa de 3 ani închisoare.

In baza art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a,g cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal si art. 37 lit. a cod penal a condamnat inculpatul - la pedeapsa de 3 ani si 6 luni închisoare.

In baza art. 61 cod penal a menținut liberarea condiționată privind restul neexecutat de 803 zile din pedeapsa de 8 ani si 6 luni închisoare aplicata inculpatului prin sentința penală nr. 2991/2000 a Judecătoriei Medgidia.

In baza art. 33 lit. a si art. 34 lit. b cod penal a contopit cele doua pedepse de 3 ani si 6 luni închisoare si 3 ani închisoare, inculpatul executând in final pedeapsa cea mai grea de 3 ani si 6 luni închisoare.

In baza art. 88 cod penal a dedus din pedeapsa durata reținerii de la data de 26.07.2006.ora 14.40.

In baza art. 57 cod penal pedeapsa se executa in regim de detenție.

A respins cererea privind schimbarea încadrării juridice formulata de avocatul inculpatului.

A luat act ca părțile vătămate SC, SRL, SRL SI SRL nu au formulat pretenții civile in prezenta cauza, prejudiciile fiind recuperate prin restituire.

In baza art. 189 cod pr.penală a dispus avansarea sumelor de 100 lei reprezentând onorarii avocat oficiu conform delegațiilor nr. -/8.03.2007 si -/8.03.2007 din fondurile Ministerului Justiției in favoarea Baroului Constanta.

In baza art. 191 cod pr.penală a obligat inculpații la plata sumei de 550 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Tribunalul Constanța, prin decizia penală nr.135 din 12 martie 2008 pronunțată în dosarul penal nr-, în baza art.379 pct.1 lit.b Cod pr.penală a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații și -, împotriva sentinței penale nr.1709/14.12.2007, pronunțată de Judecătoria Constanța.

In baza art.192 alin.2 Cod pr.penală a obligat pe fiecare apelant inculpat la plata a câte unei sume de 130 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului (din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu pentru fiecare inculpat în favoarea Baroului C - avocat alin - deleg.nr.785/08 și avocat - deleg. nr.786/08 se avansează din fondurile Ministerului Justiției).

Împotriva ambelor hotărâri, au declarat recurs inculpații și -, care aduc o critică comună, în sensul că, raportat la prejudiciul cauzat, obiectul material al furtului, faptul că nu au loc de muncă, copii minori de întreținut, consideră pedepsele aplicate exagerat de mari.

Inculpații solicită casarea hotărârilor și, prin aprecierea probelor să se dispună reducerea pedepselor aplicate.

Din examinarea lucrărilor dosarului, din oficiu și a motivelor de recurs învederate de inculpați, constată:

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea în două rânduri, respectiv 28.05 -26.08.2004 a 11 acte de furt, ce intră în conținutul constitutiv a infracțiunii de furt calificat prev. de art.208-209 alin.1 lit.a și i cu aplic.art.41 alin.2 cod penal și, în perioada 29.05 - 07.11.2006 alte 11 activități de furt, ce intră în conținutul constitutiv a infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 -209 lit.a,g cod penal cu aplic.art.41 alin.2 cod penal cu aplicarea art.37 lit.b cod penal.

Din situația de fapt, rezultă că inculpatul, împreună cu alți participanți care nu au fost trimiși în judecată, deoarece li s-au aplicat amenzi administrative, au sustras din vagoanele garate în triajul CF Port C, diferite cantități de fier vechi, valoarea prejudiciului cauzat pentru prima infracțiune de furt fiind stabilită la 120 lei, iar pentru cea de-a doua la 160 lei.

În ce privește pe inculpatul -, a fost de asemenea trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat prev. de art.208-209 alin.1 lit.a - i cod penal cu aplic.art.41 alin.2 cod penal și art.37 lit.a cod penal cu aplicarea art.33 lit.a - art.34 lit.b cod penal.

Pentru inculpatul -, se reține că prima oară a sustras la 19.07.2004 cantitatea de 680 kg fier vechi, împreună cu alte persoane, iar a doua activitate infracțională se înscrie în perioada 29.03.2006 - 7.11.2006 când a pătruns de mai multe ori ( 14 rânduri ) pe platforma SC SRL, de unde a sustras fier vechi.

Părțile vătămate nu s-au constituit părți civile.

Având în vedere criticile aduse de inculpați în apel cât și în recurs, prin care vizează doar o singură critică adusă sentinței penale, cea a individualizării pedepsei aplicate, constată a fi fondate.

Având în vedere criteriile de stabilire și aplicare a pedepselor, în raport și de scopul acestora, potrivit disp.art.52-72 cod penal, având în vedere asigurarea constrângerilor proporționale cu gravitatea infracțiunilor săvârșite, cât și cu periculozitatea inculpaților, dar și o modalitate eficientă de recuperare socială a acestora, prejudiciul cauzat ce se constată a fi modic prin natura obiectului furturilor comise ( fier vechi ), faptul că părțile vătămate nu se constituie și părți civile, urmează a se constata că se impune a se reține în favoarea inculpaților circumstanțele atenuante prev. de art.74 alin.2 - art.76 lit.c cod penal cu consecința reducerii pedepselor aplicate sub limita minimă prevăzută de textul incriminator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.38515pct.2 lit.d cod pr.penală, art.3859alin.1 pct.14 cod pr.penală,

Admite recursurile formulate de inculpații - domiciliat în C-, județul C în C- și - domiciliat în C-, județul C, împotriva deciziei penale nr.135 din 12 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.1709 din 14 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr-, casează hotărârile recurate și, rejudecând, dispune:

Reține, în favoarea inculpaților, circumstanța atenuantă prev. de art.74 alin.2 cod penal.

Aplică față de inculpați disp.art.76 alin.1 lit.c cod penal, sens în care, reduce pedepsele stabilite de prima instanță, astfel:

- de la 3 ani și 6 luni închisoare, la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a,c cu aplic.art.41 alin.2 cod penal, art.37 lit.b cod penal, art.74 alin.2 cod penal și art.76 lit.c cod penal pentru inculpatul

- de la 3 ani și 6 luni închisoare la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a,g cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 cod penal, art.37 lit.b cod penal, art.74 alin.2 cod penal, art.76 lit.c cod penal, pentru inculpatul.

Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare.

- de la 3 ani închisoare la 1 an și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea de către inculpatul - a infracțiunii prev. de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a,i cod penal cu aplic.art.37 lit.a cod penal, art.74 alin.2 cod penal, art.76 lit.c cod penal.

- de la 3 ani și 6 luni închisoare la 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea de către inculpatul - a infracțiunii prev. de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a,g cod penal cu aplic.art.41 alin.2 cod penal, art.37 lit.a cod penal, art.74 alin.2 cod penal, art.76 lit.c cod penal.

Aplică inculpatului - pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare.

Înlătură dispozițiile contrare și menține celelalte dispoziții.

În temeiul art.189 cod pr.penală,

Dispune plata din fondul a onorariilor cuvenite apărătorilor din oficiu - av. ( ) și av., de câte 300 lei.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2008.

Președinte, Judecători,

- - - - -

- - -

Grefier,

- -

Jud.fond -

Jud.apel - /

Red.dec.jud. - -

Tehnodact.gref. -

3 ex./03.11.2008

Președinte:Viorica Costea Grigorescu
Judecători:Viorica Costea Grigorescu, Maria Uzună, Marius Cristian Epure

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 484/2008. Curtea de Apel Constanta