Furtul (art.208 cod penal). Decizia 528/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.528/
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Cristian Epure
JUDECĂTOR 2: Valentin Iancu
JUDECĂTOR 3: Lucia Dragomir
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, împotriva deciziei penale nr.144 din data de 19 martie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul penal nr-, privind pe inculpata - domiciliată în sat, Com. jud. G și municipiul C,-, Bl.6, Sc.B, Ap.7, județul C, trimisă în judecată pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.208-209 Cod penal.
În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa:
- intimatei inculpată pentru care răspunde avocat din oficiu - în baza împuternicirii avocațiale nr.2470/2008 emisă de Baroul de Avocați C;
- intimatei parte vătămată.
Prin referatul oral al cauzei, grefierul de ședință învederează instanței că din procesul verbal întocmit de lucrătorul de poliție cu ocazia executării mandatului de aducere emis pe numele acesteia la adresa din municipiul C,-, - Ap.7, rezultă că "persoana citată nu mai locuiește la adresa indicată și nu s-a putut stabili locația unde locuiește aceasta".
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.
În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri noi de solicitat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, constată îndeplinite condițiile prevăzute de disp.art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de disp.art.38513Cod procedură penală.
Procurorul,având cuvântul, precizează că a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în cauza privind-o pe inculpata, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și prostituție.
Apreciază că hotărârea pronunțată de instanța de apel prin care s-a dispus achitarea acesteia în baza dispozițiilor art.10 lit."1" Cod procedură penală raportat la art.18 Cod penal, este nelegală și netemeinică, întrucât, dispozițiile art.181Cod penal, nu sunt incidente în cauză.
Precizează că inculpata a fost cercetată pentru două infracțiuni în concurs real, pentru că, urcat la bordul unei nave poloneze, în vederea întrețineri de raporturi sexuale cu unul din marinarii de pe această navă, iar la plecare, i-a sustras acestuia, telefonul mobil și suma de 400 Euro și un obiect de îmbrăcăminte.
În aceste condiții și având în vedere și împrejurarea că inculpata nu este la primul conflict cu legea penală, fiind recidivistă în materie conform disp.art.37 lit."b" Cod penal iar pentru infracțiunea de prostituție, are o multitudine de amenzi contravenționale, aplicarea disp.art.181Cod penal, se află în totală contradicție cu activitatea infracțională a inculpatei, atât cea din dosarul de față cât și cu privire la circumstanțele personale ce o caracterizează pe aceasta.
Pentru aceste motive, solicită casarea deciziei pronunțate de TRIBUNALUL CONSTANȚA, și rejudecând cauza, să se dispună condamnarea inculpatei pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina sa.
Avocat, apărător din oficiu al intimatei inculpate, având cuvântul, solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii pronunțate de instanța de apel.
Solicită a se observa că s-a constata în mod corect că fapta inculpatei nu este una periculoasă pentru societate și nu aduce atingere valorilor sociale prevăzute de legea penală, nu s-a creat o stare de neliniște sau insecuritate, motiv pentru care solicită aplicarea unei amenzi administrative.
Instanța ia cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 1611 din data de 22 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul penal nr.4641/-, Judecătoria Constanța, a dispus: în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală a dispus achitarea inculpatei - fiica lui și, născut la 08.04.1971 în G, jud. G, domiciliată în comuna, sat, jud. G CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g Cod penal;
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit.1Cod procedură penală, achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de prostituție prev. de art. 328 alin. 1 Cod penal;
- în baza art. 345 alin. 4 Cod procedură penală raportat la art. 181alin. 3 Cod penal și art. 91 lit. c Cod penal, aplicarea inculpatei a sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 500 lei;
- s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă;
- în baza art. 192 Cod procedură penală, obligarea inculpatei la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
În repetate rânduri inculpata a fost depistată în portul C, de către lucrători ai poliției, și sancționată contravențional pentru că își câștiga principalele mijloace de existență din întreținerea de raporturi sexuale, în principal cu navigatori străini.
În seara de 23.02.2006, inculpata a pătruns în incinta portului C, printr-o spărtură a gardului, în jurul orelor 21,30, după care, ajunsă la 36, urcat la bordul navei, unde s-a înțeles cu marinarul polonez să întrețină raporturi sexuale.
Inculpata i-a spus părții vătămate că pentru un singur raport sexual trebuie să plătească suma de 20 de euro, iar dacă vrea să rămână toată noaptea îl costă 80 de euro.
Partea vătămată a fost de acord, spunându-i că nu are decât 20 de euro, dar îi dă un telefon mobil să stea toată noaptea, a luat-o pe inculpată la el în cabină, unde după ce au consumat împreună 2 litrii de bere, au întreținut raporturi sexuale, după care a lăsat telefonul mobil și cei 20 de euro pe masă și s-a culcat.
Când partea vătămată s-a trezit în jurul orei 04,00, a constatat că inculpata nu mai era în cabină.
Întrucât partea vătămată a constatat că îi lipsește telefonul mobil marca Nokia 3120, suma de 400 euro, un hanorac uzat a sesizat poliția.
În urma investigațiilor câteva ore mai târziu a fost identificată inculpata la domiciliul său.
De la inculpata a fost recuperat telefonul mobil, hanoracul și suma de 20 de euro, care au fost restituite părții vătămate, care a declarat că nu mai are nici o pretenție de la inculpată.
Audiată inculpata a recunoscut că a urcat la bordul navei în scopul întreținerii de raporturi sexuale și faptul că a luat din cabina marinarului străin telefonul mobil și suma de 20 de euro, aceste reprezentând contravaloarea raporturilor sexuale și un hanorac uzat întrucât afară era frig.
În procesul verbal încheiat la data de 24.02.2006 cu prilejul depistării inculpatei, se consemnează declarația acesteia prin care a recunoscut, în prezența martorului asistent că, telefonul mobil și jacheta bărbătească găsite la lociunța sale-a sustrasde pe vasul unde a întreținut un raport sexual cu partea vătămată contra sumei de 20 EURO, bunuri pe care le-a predat organelor de poliție.
Prin decizia penală nr.144 din data de 19 martie 2008, pronunțată în dosarul penal nr-, TRIBUNALUL CONSTANȚA,
În baza art. 379 pct. 2 lit. a.
C.P.P.A admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța împotriva sentinței penale nr. 1611/22.11.2007 a Judecătoriei Constanța pronunțată în dosarul penal nr-.
În baza art. 382 alin. 2.C.P.P.:
A desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând a dispus:
În baza art. 334.C.P.P.:
A schimbat încadrarea juridică a faptei de furt calificat reținută în sarcina inculpatei, din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 lit. a-209 alin. 1 lit. g cu Cod Penal aplic. art. 33 lit. a, art. 37 lit. b în Cod Penal infr. prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. d, g cu Cod Penal aplicarea art. 33 lit. a, art. 37 lit. b
Cod PenalÎn baza art. 11 pct. 2 lit. Cp.p. rap. la art. 10 alin. 1 lit. b ind. 1.C.P.P. în referire la art. 18 ind. 1.Cod Penal:
A achitat pe inculpata fiica lui și, născută la 8.04.1971 în sub aspectul infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. d, g cu Cod Penal aplicarea art. 33 lit. a, art. 37 lit. b
Cod PenalÎn baza art. 91 lit. c Cp. cu aplic. art. 13.Cod Penal:
A aplicat inculpatei sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 100 lei ( RON)- pentru comiterea faptelor de furt calificat și prostituție.
A înlăturat din sentința apelată dispozițiile privind aplicarea art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art. 10 lit. d C.P.P.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 192 alin. 3.C.P.P.:
Cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva deciziei penale nr.144 din 19 martie 2008 Tribunalului Constanta, privind pe intimat inculpat, a declarat recurs, PARCHETUL DE PE TRIBUNALUL CONSTANTA, criticând-o ca nelegala si netemeinica.
In motivul de recurs, se solicita casarea deciziei penale si rejudecând sa se dispună înlăturarea prevederilor din art.181Cod penal cu consecința condamnării inculpatului, in raport de faptul ca acesta este recidivist si i s-au mai aplicat amenzi contravenționale pentru săvârșirea infracțiunii de prostituție.
Verificând legalitatea si temeinicia deciziei penale recurate, prin prisma criticilor aduse, din probele dosarului, se constata următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta nr.151/P/ din 04 aprilie 2006, s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatei, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.328 al.1 Cod penal si art.328 al.1 Cod penal si art.208 al.1 - 209 al.1 lit."g" cu aplicarea art.37 lit."b" Cod penal, reținându-se ca, si-a câștigat principalele mijloace de existenta din întreținerea de raporturi sexuale, in principal cu navigatori străini, inclusiv in noaptea de 23/24 februarie 2006 si ca pe timp de noapte a sustras de la marinarul polonez.
Prin sentința penala nr.1611 din 22 noiembrie 2007 Judecătoriei Constanta, inculpata a fost achitata in baza art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 lit."d" Cod procedura penala, pentru infracțiunea de furt si achitata in baza art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 lit."1" Cod procedura penala pentru infracțiunea prevăzuta de art.l328 al.1 Cod penal si aplicarea unei amenzi administrative de 500 lei.
Prin decizia penala nr.144 din 19 martie 2008 Tribunalului Constanta, s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzuta de art.208 al.1 - 209 al.1 lit."g" Cod penal in infracțiunea pentru care inculpata a fost achitata in baza art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 lit."1" Cod procedura penala si aplicarea unei amenzi administrative.
Instanța de recurs apreciază ca, instanța de apel in raport de împrejurările si modul concret de comitere a faptei de prostituție, circumstanțele de loc, inculpata acționând într-un loc ferit, nivelul redus de instruire al inculpatei, dar și vârsta acesteia, îă mod legal si temeinic, s-a apreciat ca faptele inculpatei nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Pentru aceste considerente, in baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedura penala, se va respinge ca nefondat recursul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA.
In baza art.189 Cod procedura penala, se va dispune plata din fondul a sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală,
Respinge ca nefondat recursul penal declarat dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, împotriva deciziei penale nr.144 din data de 19 martie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul penal nr-.
În temeiul art.189 Cod procedură penală,
Dispune plata din fondul Ministerului Justiției a onorariului cuvenit apărătorului din oficiu, în sumă de 200 lei.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Jud.fond
Jud.apel;
Red.dec.Jud.
Tehnored.Gref.-/ 2 ex.
Data: 21.11.2008
Președinte:Marius Cristian EpureJudecători:Marius Cristian Epure, Valentin Iancu, Lucia Dragomir