Furtul (art.208 cod penal). Decizia 569/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 569/
Ședința publică din 29 mai 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 3: Anca Nacu
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol este judecarea recursului declarat de partea civilă împotriva deciziei penale nr. 126/A/31.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal se prezintă pentru inculpatul intimat, lipsă, apărător din oficiu, avocat, din cadrul Baroului T, lipsă fiind partea civilă recurentă, partea civilă intimată și partea vătămată intimată.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte probe de administrat ori cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul din oficiu al inculpatului intimat solicită respingerea recursului declarat de partea civilă, ca nefondat, partea vătămată neconstituindu-se parte civilă în cauză.
Procurorul pune concluzii de respingerea recursului declarat de partea civilă, din probele administrate rezultând că inculpatul este autorul furtului.
R A
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 269/30.01.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, î baza art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. g, i Cod Penal, cu aplicarea artr. 41 al. 2.Cod Penal, a fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare.
În baza art. 1 lin Lg. 543/2002, a fost constatată grațiată pedeapsa.
I s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 7 din Lg. 543/20002, in sensul ca săvârșirea unei infracțiuni intenționate, in curs de 3 ani, are drept consecință executarea pe lângă pedeapsa stabilita pentru acea infracțiune si a pedepsei neexecutata ca urmare a grațierii.
În baza art. 88.Cod Penal, s-a dedus din pedeapsa aplicata retinerea de 24 de ore.
S-a constatat ca părțile vătămate si, prin succesorul sau, nu s-au constituit părți civile, prejudicial fiind recuperat.
În baza art. 14,346.C.P.P. s-a constatat ca partea vătămată nu s-a constituit parte civila.
În baza art. 118 lit. d s C.P.P.-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 800 lei, suma cu care partea vatamata nu s-a constituit parte civila.
In baza art. 191 al. 1.C.P.P. a fost obligat inculpatul la 500 lei, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin decizia penala nr.235/A/22.05.2006 pronuntata de Teribunalul T in dosar nr.5923/A/2006 cauza privind pe inculpatul a fost trimisă spre rejudecare pentru motivația ca partea civila, deși in faza de cercetare penala a precizat ca se constituie parte civila cu suma de 800 lei, in cursul cercetarii judecatoresti a precizat ca intelege sa se constituie parte civila cu suma de 1500 lei, instanta de fond, prin nr.300/2006 pronuntata in dosarul nr.1594/2004, acordandu-i, fara a motiva aceasta suma, despagubiri civile, in cuantum de 800 lei.
Din actele și lucrările dosarelor trimise spre rejudecare, instanța de fond a reținut:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria T, emis in dosarul de urmărire penala nr. 7056/P/2001, înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 3143 din 11.03.2003, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului pentru savarsirea infracțiunii de furt calificat prevăzut si pedepsit de art. 208 al. 1 - 209 lit. g, i Cod Penal, cu aplic. art. 41 al. 2.
Cod PenalIn fapt s-a retinut ca in perioada noiembrie 2001 - august 2002, in baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a comis un număr de trei acte materiale de sustragere din locuințe de pe raza comunei, cauzand partilor vatamate un prejudiciu total de 10.200.000 lei.
Se retine ca inculpatul a urmat Scoala Ajutatoare din, unde a absolvit 8 clase, dupa care a fost nevoit sa paraseasca Casa de Copii unde a fost institutionalizat pe perioada scolii deoarece implinise vârsta de 18 ani, astfel ca acesta cunostea foarte bine comuna si localitatile invecinate si revenea in aceasta zona ori de cate ori avea nevoie de bani prin comiterea de infractiuni. În acest sens, inculpatul s-a deplasat in comuna, in luna noiembrie 2001 iar dupa ce si-a vizitat colegii de scoala, pe timp de noapte s-a deplasat la domiciliul partii vatamate din comuna, sat, nr. 47, patruns prin escaladare in curtea casei de unde a sustras un electromotor care era montat pe un tractor tip U 650, pe care l-a demontat cu ajutorul unei chei mecanice, iar dintr-o dependinta a sustras mai multe pasari. Inculpatul a valorificat bunurile sustrase cu suma de 500.000 lei la persoane neidentificate.
Partea vatamata s-a constituit parte civila in faza de urmarire penala cu suma de 8.000.000 lei.
In baza acelaisi rezolutii infractionale, in data de 26.08.2002, inculpatul a revenit in comuna, a trecut din nou pe la scoala, dupa care s-a deplasat la imobilul cu nr. 62 din localitate, unde l-a intrebat pe partea vatamata daca nu poate sa-i ofere ceva de lucru si vazand ca nu i se ofera nimic de lucru a plecat dar a revenit a doua zi si s-a deplasat la partea vatamata, pe care a pandit-o pana a plecat de acasa, dupa care a escaladat gardul imprejmuitor prin spatele casei si a patruns in curtea acesteia, a indepartat sistemul de inchidere a usii de acces in locuinta, de unde a sustras un ceas electronic de camera, un radio, o antena de televizor pentru camera, un calculator si mai multe pixuri, dupa care a parasit locul faptei. Cu bunurile sustrase s-a deplasat in statia CFR unde a lasat geanta cu bunuri la impiegatul de miscare G, care nu cunostea provenienta ilicita a bunurilor.
Intrucat bunurile, evaluate la suma de 800.000 lei, au fost recuperate, partea vatamata nu s-a mai constituit parte civila.
In baza aceleiasi rezolutii infractionale, inculpatul a revenit in comuna, unde a patruns in aceiasi zi, in imobilul partii vatamate din, nr.62, de unde a sustras o bicicleta marca de culoare neagra si o plasa de rafie ce continea o umbrela, de culoare albastra, un prelungitor, un telefon fara disc si ata de cusut.
Intrucat bunurile, evaluate la suma de 2.200.000 lei au fost recuperate, partea vatamata nu s-a constituit parte civila.
In drept faptele inculpatului au fost incadrate juridic in dispozitiile art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. g, i Cod Penal, cu aplicarea art. 41 al. 2.
Cod PenalMijloacele de proba administrate in faza de urmarire penala constau in procesele verbale de cercetare la fata locului, plangerea si declaratiile partilor vatamate, declaratiile inculpatului, declaratiile martorilor, procese verbale de reconstituire procesele verbale de predare primire a bunurilor recuperate, raport de expertiza psihiatrico-legala.
In faza de urmarire penala, inculpatul a fost retinut pentru 24 de ore, de la 27.08.2002 la 28.08.2002.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta de fond a retinut urmatoarele:
In luna noiembrie 2001, pe timp de noapte, inculpatul s-a deplasat la domiciliul partii vatamate din comuna, sat, nr.47 a patruns prin escaladare in curtea casei de unde a sustras un electromotor care era montat pe un tractor tip U 650, pe care l-a demontat cu ajutorul unei chei mecanice iar dintr-o dependinta a sustras mai multe pasari. Inculpatul a valorificat bunurile sustrase cu suma de 500.000 lei la persoane neidentificate.
In baza aceleaisi rezolutii infractionale, in data de 26.08.2002, inculpatul a revenit in comuna, s-a deplasat la imobilul cu nr.62 din localitate, unde l-a intrebat pe partea vatamata daca nu poate sa-i ofere ceva de lucru si vazand ca nu i se ofera nimic de lucru a plecat dar a revenit si s-a deplasat la partea vatamata, pe care a pandit-o pana a plecat de acasa, a escaladat gardul imprejmuitor prin spatele casei si a patruns in curtea acesteia, a indepartat sistemul de inchidere a usii de acces in locuinta, de unde a sustras un ceas electronic de camera, un radio, o antena de televizor pentru camera, un calculator si mai multe pixuri, dupa care a parasit locul faptei.
In baza aceleiasi rezolutii infractionale, inculpatul a revenit in comuna, unde a patruns in aceiasi zi, in imobilul partii vatamate din, nr.62, de unde a sustras o bicicleta marca de culoare neagra si o plasa de rafie ce continea o umbrela, de culoare albastra, un prelungitor, un telefon fara disc si ata de cusut.
Bunurile sustrase de la partile vatamate si au fost recuperate.
In drept, fapta inculpatului, care a sustras pe timp de noapte prin escaladare mai multe bunuri, in mod repetat, in scopul de a si le insusi pe nedrept, a fost apreciată de prima instanță că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevazuta si pedepsita de art. 208 al. 1 - 209 lit. g, i Cod Penal, cu aplic. art. 41 al. 2.
Cod PenalDin punct de vedere al laturii subiective, prima instanță a apreciat că infractiunea de furt a fost savarsita cu intentie directa, inculpatul sustragand cu scopul de a-si insusi pe nedrept aceste bunuri.
La individualizarea judiciara a pedepsei stabilite in sarcina inculpatului pentru infractiunile retinute in sarcina acestuia, instanta a avut in vedere disp.art.72 al.1 Cod Penal, retinand ca in ceea ce priveste pericolul social, acesta este unul concret, specific infractiunii, prin fapte aducandu-se atingere relatiilor sociale referitoare la patrimonial persoanei.
Cu privire la persoana inculpatului, instanta de fond a retinut ca acesta a avut un comportament sincer in faza de urmarire penala dar in faza de judecata nu s-a prezentat la nici un termen de judecata. La aplicarea pedepsei pentru infractiunea retinuta in sarcina inculpatului, instanta a avut in vedere si regimul sanctionator prevazut de lege pentru infractiunea in forma continuata potrivit art. 42.
Cod PenalDin fisa de cazier judiciar a inculpatului rezulta ca acesta nu are antecedente penale.
Avand in vedere aceste considerente, i-a aplicat inculpatului o pedeapsa orientata spre minimul special prevazut de lege pentru infractiunea savarșita, făcând aplicarea dispozitiilor speciale prevazute de art.1 din Lg.543/2002, in sensul ca fata de data savarsirii faptelor si de imprejurarea ca inculpatul nu este recidivist, sunt indeplinite cerintele gratierii conditionate prevazute de acest act normative.
a refuzat sa se constituie parte civila cu vreo suma de bani, invocand faptul ca nu inculpatul a savarsit fapta si ca doreste trimiterea cauzei la Parchetul de pe langa Judecatoria
Ca urmare, in baza art. 118 lit. d C.P.P. instanta de fond a dispus confiscarea, de la inculpat, a sumei de 800 lei, suma cu care partea vatamata nu s-a constituit parte civila.
Totodată, i s-a atras atentia inculpatului asupra consecintelor nerespectarii disp.art.7 din Lg.543/2002, in sensul ca savarsirea unei infractiuni intentionate in curs de 3 ani are drept consecinta executarea pe langa pedeapsa stabilita pentru acea infractiune si a pedepsei neexecutate ca urmare a gratierii.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, partea vătămată, apel înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 05.03.2008 sub același număr unic de dosar.
Partea vătămată apelantă nu a motivat in scris apelul, dar in fata instantei a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei la parchet în vederea continuării cercetărilor, învederând că inculpatul cercetat în dosarul de față nu este adevăratul autor al faptei, acesta fiind pentru o perioadă de timp în custodia autorităților statului, sens în care apreciază că se impune trimiterea dosarului la parchet în vederea continuării cercetărilor până la identificarea adevăratului autor al infracțiunii de furt calificat.
In sustinerea apelul său, partea arata ca in situatia in care nu se va trimite cauza la parchet solicita acordarea unui termen in vederea pregatirii apararii.
Tribunalul constata ca partea vatamata a formulat concluzii pe fondul cererii si doar in cazul respingerii pretentiilor sale sa se amane cauza.
Fata de momentul in care a fost formulata cererea de amanare, respectiv cu ocazia sustinerii cuvantului pe fond si de faptul ca aceasta este conditionata de solutia ce se va pronunta cu privire la apelul său, tribunalul nu o interpreteaza ca o cerere de amanare si apreciaza ca nu se impune pronuntarea asupra acesteia.
Prin decizia penală nr. 126/A din 31 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. 379 pct. 1 lit. b cod pr pen s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelant partea civila impotriva sentintei penale 269/30.01.2008 a Judecatoriei pronuntata in dosar -.
În baza art. 192 alin. 2 Cpp a fost obligat apelantul sa achite in favoarea statului suma 40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare in apel.
In ce priveste fondul cauzei, tribunalul a examinat sentinta apelata in limitele efectului devolutiv reglementat de art. 371 alin 1 cod pe pen, dar si sub toate aspectele de fapt si de drept.
Partea civila a criticat sentinta prin aceea ca nu a fost identificat autorul furtului savarsit in dauna sa, aratand ca inculpatul condamnat de prima instanta nu este vinovatul.
In examinarea materialului probator de mai sus, administrat in cele trei cicluri procesuale, tribunalul a constatat ca inculpatul a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prev de art 208 - 209 lit g si i cod penal, savarsite pe raza localitatii, prin trei acte materiale si vizand patrimoniul a trei parti vatamate.
Pe baza recunoasterii inculpatului, a declaratiilor partilor vatamate si care l-au surprins pe inculpat cu plasa continand bunurile sustrase de la ei s-a stabilit ca inculpatul se face vinovat de savarsirea infractiunilor de mai sus. De asemenea s-a retinut ca fapta reclamata de partea vatamata de este savarsita de inculpat care a relatat organelor de cercetare penala modul de savarsire a faptei si ca aceasta este o actiune ce face parte din unitatea infractionala descrisa mai sus.
Pe baza acestor probe in mod corect s-a dispus condamnarea inculpatului si totodata constatandu-se incidenta art.1 din Lg.543/2002 s-a dispus gratierea pedepsei aplicate.
Tribunalul a constatat ca sentinta judecatoriei este legala si temeinica, stabilind pe baza probelor administrate si in consens cu celelalte trei sentinte pronuntate in cauza dar care au fost desfiintate urmare a apelurilor formulate de apelant, ca inculpatul este autorul celor trei fapte de furt.
S-a retinut ca apelantul a făcut plângere la modul generic, pentru faptul ca i-a fost sustras un electromotor care era montat pe un tractor tip U 650, pe care l-a demontat cu ajutorul unei chei mecanice iar dintr-o dependința a sustras mai multe păsări.
Este atributul autoritatilor sa identifice autorul faptei. In mod corect s-a retinut de catre instanta de fond ca dovezile administrate probeaza vinovatia inculpatului. Acesta personal a declarat in cursul urmaririi penale modul cum a sustras bunurile partii vatamate, precum si modul cum le-a valorificat.
Imprejurarea ca partea vatamata presupune ca ar fi un alt autor, fara a produce dovezi de natura a combate probele administrate nu poate fi luata in considerare. Pe de alta parte, plangerea partii vatamate, la modul generic cum fost formulata, nu poate duce la concluzia ca demersul autoritatilor a fost contrar celor afirmate sau suspectate de victima furtului.
Fata de conduita procesuala a partii vatamate care arata ca nu are pretentii banesti, mentinuta si in fata instantei de apel, in mod corect prima instanta facut aplicarea art. 118 lit. d C.P.P. in sensul ca a dispus confiscarea, de la inculpat, a sumei de 800 lei cu care initial partea vatamate se constituise parte civila. Nu se poate retine ca au fost incalcate dispozitiile instantei de apel, intrucat situatia de fapt, cu privire la actiunea civila a partii vatamate s-a modificat, in sensul ca acesta a declarat in mod expres ca nu are pretentii de la inculpatul judecat, ceea ce echivaleaza cu o renuntare la pretentiile civile.
Fata de considerentele aratate, tribunalul a constatat ca apelul formulat de partea vatamata este nefondat si în baza art. 379 pct. 1 lit. b cod pr pen l- respins.
În baza art. 192 alin. 2 Cpp a obligat apelantul sa achite in favoarea statului suma 40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare in apel.
Împotriva deciziei penale nr.126/A/31.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.- a declarat recurs, în termenul legal, partea civilă solicitând admiterea recursului, casarea deciziei penale și urmare a rejudecării trimiterea cauzei la organele de urmărire penală pentru descoperirea adevăratului făptuitor.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art.385/6 pr.pen. instanța de recurs apreciază că decizia atacată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale și reluat în fața instanței de judecată investită cu soluționarea cauzei. Nemulțumirea părții civile recurente se referă la autorul furtului identificat de către organele de urmărire penală în persoana inculpatului intimat, partea recurentă având convingerea că adevăratul autor este o altă persoană despre care organele de urmărire penală refuză să ofere relații. Identificarea făptuitorului în persoana numitului are la bază probele strânse de către organele de urmărire penală, în special declarația inculpatului care a recunoscut comiterea faptei, iar partea civilă nu a indicat adevăratul autor și nu a reușit să combată probele administrate. De altfel, partea recurentă nu a formulat pretenții civile în cauză în faza de judecată, sens în care s-a dispus confiscarea sumei de bani provenită din săvârșirea faptei, declarația părții civile având valoarea unei renunțări exprese la pretențiile civile.
Astfel, în temeiul art. 38515, pct. 1, lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă împotriva deciziei penale nr. 126/A/31.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga partea civilă la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 100 lei, onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 38515, pct. 1, lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă împotriva deciziei penale nr. 126/A/31.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă partea civilă la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 100 lei, onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29.05.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. AN /04.06.2008
Tehnored. AA
Ex. 2/06.06.2008
Prima instanță:
Instanță apel:,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 569 /
În temeiul art. 38515, pct. 1, lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă împotriva deciziei penale nr. 126/A/31.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă partea civilă la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 100 lei, onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29.05.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Laura Bogdan, Anca Nacu