Furtul (art.208 cod penal). Decizia 638/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE penală nr.638/

Ședința publică din 27 Octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Teodora Gheorghe Sorescu G--, judecător

JUDECĂTOR 2: Marius Andreescu dr.- -

JUDECĂTOR 3: Raluca

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin:

- procuror

S-a luat în examinare, recursul penal declarat de revizuientul, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva deciziei penale nr.117 din data de 03.09.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice, potrivit art.304 alin.1 cod procedură penală.

La apelul nominal, făcut în ședința publică a răspuns recurentul revizuient, personal, asistat de avocat oficiu a, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosarul cauzei nr.3999/2009 emisă de Baroul Argeș.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

S-a încuviințat apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu recurentul revizuient.

Recurentul revizuient întrebat fiind arată că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu pentru a-i reprezenta interesele.

Avocat oficiu și reprezentantul parchetului având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri prealabile de formulat acordării cuvântului.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat acordării cuvântului, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Avocat oficiu având cuvântul arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al recursului, având în vedere că la instanța de fond revizuientul și-a retras cererea.

Reprezentantul parchetului având cuvântul pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei penale nr.117 din data de 03.09.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr- ca fiind legală și temeinică, având în vedere că la instanța de fond revizuientul și-a retras cererea.

Recurentul revizuient având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/13 alin. ultim Cod procedură penală arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al recursului.

Precizează de asemenea că la instanța de fond nu a înțeles ce i s-a spus și de aceea și-a retras cererea.

CURTEA

Asupra recursului penal de față, deliberând constată:

Constată că, rin p. sentința penală nr. 905 din data de 26 mai 2009, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr- s-a luat act de retragerea cererii de revizuire formulate de revizuentul, privind sentința penala nr. 1300/02.07.2008 pronunțată de aceeași instanță.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 16.04.2009 a fost înregistrată adresa nr. 363/III/6/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, prin care a fost înaintată spre soluționare cererea de revizuire formulată de condamnatul - împotriva sentinței penale nr. 1300/02.07.2008 a aceleiași instanțe, definitivă prin decizia penală nr. 11/MF/18.09.2008 a Tribunalului Argeș.

La data de 26.05.2009, revizuentul -, prezent în fața judecătorului, a precizat ca înțelege să-și retragă cererea de revizuire.

Făcându-se aplicarea deciziei nr. XXXIV/2006 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, s-a luat act de manifestarea de voință a petentului.

Prin decizia penală nr. 117 din 3 septembrie 2009, Tribunalul Argeșa respins ca nefondat apelul declarat de revizuient împotriva sentinței precizând în considerente că, în condițiile în care revizuentul a fost asistat de un avocat desemnat din oficiu în fața instanței de fond, nu poate susține că și-a retras cererea în necunoștință de cauză.

În termen legal, revizuientul a promovat recurs împotriva acestei decizii, fără însă a preciza care sunt criticile pe care i le aduce.

Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare care se iau întotdeauna în considerare din oficiu, potrivit art. 385/9 alin. 3 din Codul d e procedură penală, curtea constată că recursul este nefondat.

Astfel, manifestarea de voință a recurentului - revizuient, în ședință publică și în prezența apărătorului său, a împiedicat instanța să analizeze temeinicia cererii cu care ea a fost învestită.

Judecătorul fondului, aplicând dispozițiile deciziei date în interesul legii, al cărei număr a fost menționat, a soluționat corect cauza, sentința fiind legală și temeinică.

Deși, în apel, revizuientul a pretins că a procedat astfel fără a înțelege despre ce este vorba și care sunt consecințele manifestării sale de voință, această susținere nu putea fi primită, atâta vreme cât el a avut posibilitatea de a lua legătura cu apărătorul său, ce a fost, la rândul lui, prezent în fața primei instanțe.

Așa fiind, curtea concluzionează că decizia atacată este legală și temeinică, urmând a fi menținută și, pe cale de consecință, a se respinge ca nefondat recursul, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) din Codul d e procedură penală.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2, va fi obligat recurentul - revizuient la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuientul, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva deciziei penale nr.117 din data de 03 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Obligă pe recurent să plătească 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

G - dr.- - -

Grefier,

Red.:

Tehnored.:

3 ex./13.11.2009

Jud.fond:.

Jud.apel:

.

Președinte:Teodora Gheorghe Sorescu
Judecători:Teodora Gheorghe Sorescu, Marius Andreescu, Raluca

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 638/2009. Curtea de Apel Pitesti