Furtul (art.208 cod penal). Decizia 689/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 689/
Ședința publică din 12 2009
Curtea constituită din:
Președinte: dr. - - - președinte secție penală
JUDECĂTOR 1: Doru Mercan
JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- procuror
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de A,deținut în Penitenciarul Colibașiși G, împotriva deciziei penale nr.149/A din 7 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul-inculpat A, personal, în stare de arest și asistat de avocat din oficiu, același avocat din oficiu a răspuns și pentru recurentul-inculpat G, lipsind acesta din urmă, intimatul inculpat, intimatele-părți vătămate, intimatele-părți civile și intimatele-părți responsabile civilmente.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea acordă posibilitatea avocatului desemnat din oficiu să ia legătura personal cu recurentul-inculpat.
Avocatul din oficiu. având cuvântul, solicită admiterea recursurilor, achitarea inculpatului A, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c Cod procedură penală, întrucât fapta nu a fost săvârșită de acesta. In subsidiar, solicită reducerea pedepsei, făcându-se aplic. art.80 Cod penal vizând concursul între cauzele de agravare și atenuare.
In ceea ce-l privește pe al doilea inculpat G, de asemenea solicită admiterea recursului, casarea deciziei dispunându-se ca pedeapsa aplicată să se facă în cond.art.86/1 Cod penal și, în subsidiar, la locul de muncă.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, apreciază ca fiind legală și temeinică decizia atacată și pune concluzii de respingerea recursurilor ca nefondate.
Recurentul-inculpat A, personal, în stare de arest, având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei cu 1 an din pedeapsa aplicată.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.258 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr-, a fost condamnat inculpatul A, fiul lui și, născut la 5 iunie 1987, nu are ocupație, domiciliat în Râmnicu V,-, județul V, la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art.208, 209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 și art.75 lit.c Cod penal.
In baza art.83 Cod penal, a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii de 2 ani, aplicată inculpatului anterior, prin sentința penală nr.196 din 28 februarie 2007 Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, și a pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr.352 din 13 aprilie 2007 tot de Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
In baza art.36 alin.2 Cod penal, au fost contopite cele două pedepse de 2 ani și, respectiv 1 an și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, alăturat de pedeapsa de 4 ani, aplicată prin sentința nr.258 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în condițiile art.57, 71 Cod penal.
S-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și s-a dedus perioada executată în arest preventiv.
Prin aceeași sentință, au mai fost condamnați inculpații:
-, fiul lui și, născut la data de 23 august 1990, domiciliat în Râmnicu V,- A, nu are ocupație, are antecedente penale, la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208, 209 alin.1 lit.a și i Cod penal, cu aplic.art.74 lit.c și art.76 lit.c Cod penal.
In baza art.83 din Codul penal, a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii de un an aplicată inculpatului anterior prin sentința penală nr.802 din 31 octombrie 2007 Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, dispunându-se executarea alăturat de pedeapsa de 2 ani închisoare, în total 3 ani închisoare, în condițiile art.57,71 Cod penal;
-, fiul lui G și, născut la 26 martie 1992, domiciliat în municipiul Râmnicu V,-, bloc 64,.C,.1, nu are antecedente penale, la 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208, 209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal, cu aplic.art.99 și urm. Cod penal și art.74 lit.a și art.76 lit.d Cod penal.
In baza art.71 alin.2 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
In baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 1 an și 9 luni, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.
S-a atras atenția inculpatului asupra art.83 Cod penal.
Cu privire la latura civilă a cauzei, au fost obligați inculpați A și, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească suma de 1845,04 lei, despăgubiri civile către partea civilă.
Inculpatul Aaf ost obligat să plătească părții civile "Unita Vienna Insurance " suma de 3.646 lei.
De asemenea, a fost obligat inculpatul A, în solidar cu și partea responsabilă civilmente să plătească către "Asigurarea Românească - Vienna Insurance " suma de 425 lei.
S-a luat act că partea vătămată " - Fabrica de Conserve nu s-a constituit parte civilă.
In baza art.118 lit.e Cod penal, s-a dispus confiscarea de la inculpații A și a câte 25 lei, sumă primită de la martorul.
Au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 1 mai 2008, pe timp de noapte și prin escaladare, inculpatul Aas ustras de la partea vătămată "" mai multe bunuri în valoare de 3.649 lei.
Același inculpat, împreună cu inculpatul minor, a pătruns prin efracție, pe timp de noapte, la 6 iulie 2008, în locuința părții vătămate, de unde au sustras mai multe piese auto și obiecte din metal pe care le-au vândut unui centru de colectare fier vechi.
La data de 10 octombrie 2008, inculpatul A, de data aceasta împreună cu inculpatul G au sustras de la partea vătămată " " - Fabrica de Conserve 98 țevi din inox și un radiator auto din cupru, pe care le-au transportat cu căruța spre depozitul de valorificare a materialelor refolosibile din, fiind surprinși de organele de poliție.
Impotriva acestei sentințe au formulat apel inculpații A și G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia penală nr.146/A din 7 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de cei doi inculpați.
S-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului A și s-a dedus în continuare detenția.
Apelanții inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că în raport de situația de fapt și de drept reținută în cauză, pedeapsa aplicată inculpaților a fost corect individualizată.
Impotriva acestei decizii au formulat recurs inculpații A și G.
In recursul său, inculpatul Aas olicitat achitarea în temeiul art.10 lit.c Cod pr.penală, susținând că nu el a comis faptele pentru care a fost condamnat, iar în subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
La rândul său, inculpatul Gas olicitat schimbarea modalității de executare a pedepsei din cea prev. de art.57 Cod penal, în cea prev. de art.86/1 Cod penal sau la locul de muncă.
Examinând dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor invocate în limitele prev. de art.385/8 și din oficiu potrivit art.385/9 Cod pr.penală, se constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor urma:
In speță, din actele și lucrările dosarului, curtea reține, fără dubii, că susținerile inculpatului A, în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor pentru care a solicitat achitarea în temeiul art.10 lit.c Cod pr.penală, sunt neîntemeiate, atâta timp cât sunt infirmate de martorii audiați în cauză.
Astfel, susținerea inculpatului că în noaptea de 1/2 mai 2008 fost împreună cu martorul la pescuit, a fost infirmată de declarația martorului care a negat cele susținute de inculpat. Aceeași situație rezultă și din declarațiile martorilor și.
In raport de cele ce preced, luând în considerare și antecedentele penale ale inculpatului care, anterior a mai suportat două condamnări, curtea constată că nu se impune reducerea pedepsei al cărui cuantum a fost bine individualizat de instanța de fond, fiind de natură să conducă la atingerea scopului preventiv-educativ prev. de art.52 Cod penal.
La aceste considerente, trebuie adăugată și constatarea faptului că într-un interval relativ scurt, inculpatul Aad at dovadă de perseverență infracțională, săvârșind mai multe fapte penale.
Cu privire la inculpatul G, curtea apreciază nefondată critica acestuia, întrucât individualizarea pedepsei aplicate acestuia de numai 2 ani închisoare, este corectă, fiind de natură să conducă la atingerea scopului preventiv educativ prev. de art.52 Cod penal, numai prin executarea acesteia în regim de penitenciar.
Față de numărul mare de acte materiale la care inculpatul a participat, de faptul că nu are o ocupație productivă, curtea apreciază că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu este oportună în acest caz, ca de altfel, nici executarea pedepsei la locul de muncă nu este posibilă.
Pe cale de consecință, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, se va dispune respingerea celor două recursuri ca nefondate.
Se va deduce în continuare detenția pentru inculpatul arestat preventiv A, și vor fi obligați ambii recurenți-inculpați la plata cheltuielilor judiciare, din care câte 300 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECI D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații A, deținut în Penitenciarul Colibași și G, împotriva deciziei penale nr.149/A din 7 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Deduce în continuare detenția pentru inculpatul arestat preventiv A.
Obligă recurenții-inculpați la câte 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 300 lei onorariu avocat oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 2009 la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Elena Minodora
dr.- -
Grefier,
Red.-
Tehnored./ex.2/24.11.2009
Jud.fond
Jud.apel /
Președinte:Doru MercanJudecători:Doru Mercan, Dumitru Diaconu, Elena Minodora