Furtul (art.208 cod penal). Decizia 757/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
Decizia penală nr. 757
Ședința publică din data de 23 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Mihai Viorel Tudoran
JUDECĂTOR 2: Florentin Teișanu
JUDECĂTOR 3: Paul
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind pronunțarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL Prahova, împotriva deciziei penale nr. 134 din 28.05.2008 pronunțată de TRIBUNALUL Prahova, și împotriva sentinței penale nr. 19/2008 pronunțata de Judecătoria Ploiești, intimați în cauză fiind intimatul -inculpat - fiul lui și al lui, născut la 11 martie 1975 domiciliat în P, nr. 5,. 17 B,. 41, Cod poștal -, Județ P și intimat - parte vătămată domiciliat în P, Dealul cu Piatră, nr. 1,. 29, Cod poștal -, Județ P.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 22 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de le acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, după care instanța având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea la 23 septembrie 2008, când a luat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin decizia penală nr.134 /28.05.2008 a Tribunalului Prahovas -a respins, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești împotriva sentinței penale nr. 19/2008 pronunțată de Judecătoria Ploiești, privind pe intimatul - inculpat -.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța decizia respectivă instanța de apel a reținut următoarea situație:
Prin sentința penală nr. 19/8.01.2008 Judecătoria Ploiești în baza disp.art.11 pct.2 lit.a rap.la C.P.P. art.10 lit.c s C.P.P.-a dispus achitarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
S-a luat act ca partea vătămata - nu s-a constituit parte civila in cauza.
In baza art. 192 al.3. cheltuielile C.P.P. judiciare avansate de stat rămân in sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului din oficiu, in cuantum de 100 lei a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut ca din probele administrate in cauza nu a reieșit faptul ca inculpatul a fost cel care a comis infracțiunea de furt.
Astfel că, la data de 17.09.2007, persoane necunoscute au sustras din autoturismul părții vătămate parcat in loc public, un radiocasetofon. Deși casetofonul care a format obiectul material al furtului a fost găsit la inculpat din probe a reiese ca acesta a cumpărat radiocasetofonul de la o persoana necunoscuta, situație in care instanța de fond a apreciat ca neexistând probe certe de nevinovăție a inculpatului,iar dubiul urmează să profite acestuia, s-a dispus in temeiul textelor de lege arătate achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieștia declarat apel împotriva sentinței, criticând-o ca fiind netemeinica si nelegala, arătând ca inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute in sarcina sa întrucât radiocasetofonul a fost găsit la acesta, in apropierea locului săvârșirii faptei, iar din declarația inițiala a martorei, a reieșit că în ziua respectivă aceasta împreuna cu inculpatul nu au fost in zona centrale din P, iar la data când au plecat de la domiciliu, inculpatul nu avea asupra sa un radiocasetofon.
Parchetul a apreciat că prima declarație dată de aceasta corespunde adevărului, arătând ca exista probe suficiente de vinovăție a inculpatului, motive pentru care a solicitat admiterea apelului,desființarea sentinței si pe fond, condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat pentru care a fost trimis in judecata.
Examinând sentința apelată, tribunalul a apreciat că apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești este nefondat.
Pentru a pronunța astfel TRIBUNALUL Prahovaa reținut:
Inculpatul - a fost trimis in judecata prin rechizitoriul Parchetului nr. 8681/P/2007, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev si ped. de disp.art. 208-209 al.1 lit.b si e c,p. cu aplic.art. 37 lit.
S-a reținut în sarcina inculpatului că la data de 17.09.2007 ar fi sustras prin efracție un radio CD marca din autoturismul părții vătămate, ce era parcata in loc public,valoarea prejudiciului fiind de 500 lei.
Instanța de apel, din analiza actelor si lucrărilor dosarului, a reținut că la data de 17.09.2007, partea vătămată a sesizat organele de politie cu o plângere prin care solicita efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, întrucât persoane necunoscute i-au sustras din autoturismul cu nr. de înmatriculare PH.77.,parcat pe str. - - un radio CD marca.
A fost reaudiat inculpatul, care a confirmat declarația dată pe tot parcursul procesului penal, precum ca nu se face vinovat, precizând că la data respectivă a plecat în oraș împreună cu concubina acestuia, martora, iar in zona centrale din Pac umpărat de la un înalt si blond, îmbrăcat cu un tricou alb și o pereche de blugins, a cumpărat radiocasetofonul cu suma de 50 lei, precizând că a făcut acest lucru cu intenția de a-l revinde, pentru a obține un câștig.
S-a mai precizat de inculpat ca împreuna cu concubina acestuia a plecat apoi la sora sa, care lucrează ca administrator in spatele fostei bănci din P,iar in fata liceului, zona apropiata acestuia, a fost oprit de o patrula a politiei comunitare care i-au făcut o percheziție corporală si au găsit asupra lui radiocasetofonul respectiv.
Totodată a mai arătat ca el nu s-a aflat lângă mașina din care a dispărut radiocasetofonul despre care au făcut vorbire organele de politie.
A fost reaudiata si partea vătămata -, care a precizat că i s-a sustras radiocasetofonul marca, in ziua respectiva, acesta lăsând mașina parcata in zona Societății din P si după 50 min. întorcându-se la aceasta nu a mai găsit radiocasetofonul, anunțând o patrula de politie.
A mai arătat partea vătămata ca a fost invitat de organele de politie care au spus ca au reținut o persoana asupra căreia s-a găsit un radiocasetofon pe care aceasta l-a recunoscut ca fiind al său.
De asemenea a specificat ca radiocasetofonul l-a primit de la organele de politie, la sediul acestora, după ce a prezentat acte de proprietate asupra casetofonului.
La audiere, partea vătămata a precizat ca inculpatul pe care îl recunoaște in fata instanței de judecata a spus organelor de la politia comunitara ca a cumpărat acest radiocasetofon cu circa 1 h înainte, din zona Centrale din
fiind si de instanța de apel, martora pe a cărei declarație s-a bazat învinuirea inculpatului si anume concubina acestuia, care a precizat ca pe parcursul procesului penal a dat mai multe declarații in cauza, dar singurele declarații care corespund adevărului sunt cele date in fata primei instanțe de judecata cât și in apel, prin care a precizat ca a plecat împreuna cu inculpatul de acasă la data respectivă, ca nu au luat nimic de acasă, iar când au ajuns in zona Centrale din P în jurul orelor 13,30 fost de fata când inculpatul văzând o persoana cu un radiocasetofon asupra ei, l-a întrebat pe acesta daca îl are de vânzare si l-a cumpărat de la acea persoana, aceasta fiind de fața, cu suma de 50 lei. A mai arătat martora ca împreuna au mers la sora inculpatului in zona, unde au fost opriți de organele de politie care le-au cerut sa se legitimeze, au întrebat despre radiocasetofonul respectiv,după care au mers la organele de politie si au fost luate declarații.
A precizat că în fața organelor de politie a dat o altă declarație, dar care nu corespunde adevărului, întrucât i-a fost dictata de organele de urmărire penală, motive pentru care a și făcut plângere împotriva acestora, iar in prezent nu este cercetata pentru infracțiunea de mărturie mincinoasa.
Din declarația martorei, sora inculpatului,care a fost de acord să depună depoziție în cauză, a reieșit că aceasta s-a întâlnit cu inculpatul si concubina acestuia, au avut o discuție foarte scurtă și nu a văzut daca acesta avea vreun obiect la el, iar despre ceea ce s-a întâmplat a aflat ulterior de la organele de politie.
Astfel, așa cum a reținut si instanța de fond, inculpatul a fost consecvent pe parcursul procesului penal arătând în permanenta ca a cumpărat radiocasetofonul si nu l-a sustras, iar din declarația martorei, chiar si avându-se in vedere aceea data in faza de urmărire penală, nu reiese cu certitudine ca inculpatul ar fi comis fapta pentru care este cercetat, întrucât martora precizează că s-a întâlnit cu sora inculpatul cu care a stat de vorba 5-10 minute, după care a sosit si inculpatul, care fost oprit de organele de politie, presupunându-se ca acesta a comis fapta in cele 5-10 minute in care nu a stat împreuna cu cele doua martore, dar acest aspect nu este sprijinit din punct de vedere probator.
TRIBUNALUL Prahovaa reținut că în cauză, din analiza si coroborarea probatoriilor administrate nu rezulta cu certitudine ca inculpatul ar fi comis infracțiunea reținuta in sarcina sa.
Atâta timp cat de la fata locului, nu au fost ridicate urme papilare si nu exista nici o proba directa din care sa reiasă ca inculpatul a fost văzut sau ca acesta ar fi recunoscut ca a sustras acest radiocasetofon, nu este probata săvârșirea infracțiunii sub aspectul laturii obiective, respectiv elementul material al acesteia si anume " acțiunea de luare a unui bun mobil din posesia sau detenția altuia in scopul însușirii pe nedrept".
Având în vedere ca la pronunțarea unei condamnări instanța trebuie sa-si întemeieze convingerea vinovatei inculpatului, întrucât in cauza, așa cum s-a arătat, nu exista probe care sa dovedească elementul material al infracțiunii de furt calificat, lăsând loc nesiguranței in privința vinovatei inculpatului.
In raport de cele precizate tribunalul a apreciat că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, în măsura în care reținând că în cauză a fost săvârșită o infracțiune de furt calificat, dar aceasta nu putea fi imputată inculpatului, dispunându-se achitarea sa, întrucât fapta nu a fost comisa de acesta.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL Prahova criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și învederând că soluția de achitare a inculpaților se întemeiază doar pe probele administrate în faza cercetării judecătorești, fiind ignorate, fără justificare, cele de la urmărirea penală.
În această privință este de observat că, potrivit art.63 alin.2 Cod procedură penală, probele nu au valoare dinainte stabilită, iar în conformitate cu disp.art. 62 din același cod, în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată au îndatorirea să lămurească, pe bază de probe, cauza sub toate aspectele.
Rezultând astfel, că mijloacele de probă, la care se referă art. 64 din codul d e procedură penală, pot fi administrate în orice fază a procesului penal,inclusiv în cea a urmăririi penale, și cum legea nu face nici o distincție în ceea ce privește valoarea probantă în raport cu faza în care mijloacele de probă sunt administrate, se impun ca prin coroborarea ansamblului probator administrat în cauză - relevante fiind depozițiile părții vătămate - și ale martorelor și, precum și procesul verbal întocmit cu prilejul depistării inculpatului având asupra sa bunul sustras, să se ajungă la concluzia că inculpatul - a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.
La termenul din data de 23.09.2008 s-a luat o nouă declarație inculpatului - ( fila 18) care a reafirmat aspectele pe care le-a învederat și cu ocazia judecării cauzei în fond și în apel, în sensul că bunul ce s-a găsit asupra sa îl achiziționase cu câteva zeci de minute în urmă de la o persoană necunoscută din zona Centrale ale municipiului P cu suma de 500.000 lei vechi.
Curtea, verificând hotărârile atacate conform art. 38514Cod procedură penală pe baza actelor și lucrărilor dosarului, în raport de criticile invocate și în limita cazurilor de casare prev. de art.3859Cod procedură penală, constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Astfel, inculpatul - a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.e,i, Cod penal cu aplic. art.37 lit. b Cod penal, constând în aceea că la data de 17.09.2007 a sustras prin efracție un radio CD marca din autoturismul aparținând părții vătămate -, autoturism ce era parcat în loc public, valoarea prejudiciului fiind 500 lei.
În urma administrării probelor constând în plângerea părții vătămate, declarația părții vătămate, procese verbale de depistare, proces verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, dovadă predare bun sustras, de declarațiile martorilor și precum și urmare readministrării în fața instanțelor de judecată a mijloacelor de probă constând în declarațiile părții vătămate -, a inculpatului - și a martorilor și, instanța de fond precum și cea de apel au apreciat că soluția care se impune în cauză este achitarea inculpatului pentru motivul că fapta nu a fost săvârșită de această persoană.
În esență, pentru a nu relua in extenso motivările celor două instanțe înfățișate anterior, s-a reținut că în speța dedusă judecății nu există suficiente probe certe care să conducă la concluzia vinovăției inculpatului dincolo de orice îndoială astfel că, acesta urmează a beneficia de prezumția de nevinovăție prevăzută de art.52din codul d e procedură penală, art. 11 și 20 din Constituția României și art. 6 alin.2 din
Curtea, în urma reanalizării tuturor actelor și înscrisurilor existente la dosarul cauzei precum și a declarațiilor persoanelor având incidență cu speța, inclusiv a declarației inculpatului - oferită chiar în cadrul judecării căii de atac a recursului (- adică prin audierea nemijlocită a acestuia - a se vedea cauza escu împotriva României - Hotărârea din 27.06.2000 a O), constată o cu totul altă situație în ceea ce privește certitudinea probelor administrate în cauză, situație care conduce, fără nici un fel de dubiu, la formarea convingerii instanței, în baza acestor probe, cf. art.62 Cod procedură penală, asupra existenței faptei, a împrejurării că autorul acesteia este inculpatul - și a vinovăției acestuia sub forma intenției directe.
În acest sens, este de observat în primul rând împrejurarea că la data de 17.09.2007 în jurul orei aproximativ 14,15 inculpatul - a fost depistat de organele poliției comunitare pe strada M din municipiul P având asupra sa un radio CD player marca, aparat care s-a dovedit fără putere de tăgadă că îi aparținea părții vătămate - care deținea acte de proveniență ale acestuia ( filele 7-8 dosar urmărire penală) și care fusese sustras de acestuia din autoturismul personal marca 1310 cu număr de înmatriculare -.
Este de menționat împrejurarea că str. M pe care a fost depistat inculpatul se află în imediata apropiere a străzii - -. -, aceasta din urmă fiind strada de pe care i se sustrăsese părții vătămate radio CD-un din autovehicul, autovehicul care în zona portierei stângi față prezenta urme de forțare.
în legătură cu proveniența aparatului respectiv, inculpatul, care era însoțit de concubina sa, a afirmat că îl achiziționase cu aproximativ o oră mai înainte de la o persoană necunoscută din zona Centrale ale municipiului P contra unei sume de 500.000 lei vechi.
Respectiva susținere a inculpatului pe care acesta a învederat-o, cu mici modificări, pe tot parcursul cercetărilor efectuate în cauză împotriva sa, s-a dovedit a fi una mincinoasă. Astfel, principalul martor în ceea ce privește inexistența inculpatului în locul și la momentul respectiv indicate de acesta și cu privire la nerealitatea tranzacției invocată de el, este chiar concubina sa, care, fiind audiată de trei ori în intervalul 17-18.07.2007 atât la organele de poliție cât și la cele de procuratură ( filele 20-22 ), adică imediat după comiterea faptei, a mărturisit că nici nu se pune problema ca inculpatul alături de ea să se fi aflat în zona Centrale, în ziua respectivă și cu atât mai mult să fi achiziționat vreun bun din acel loc.
Instanța de recurs urmează în baza art. 63 alin.2 Cod procedură penală, să dea crezare acestei declarații iar nu celorlalte furnizate pe parcursul cercetărilor judecătorești și prin care această persoană prezintă o altă versiune decât cea inițială, identică cu aceea prezentată de inculpat. Aceasta întrucât se consideră că primele declarații au fost sincere( susținerile martorei în sensul că ar fi fost forțată de organele de cercetare să le ofere, fiind simple alegații în lipsa oricăror indicii măcar în acest sens), cele ulterioare venind după ce s-a pus de acord cu inculpatul asupra a ceea ce urmează să declare.
Mai există însă încă un motiv, pentru care instanța de recurs va aprecia sincere primele declarații oferite de martora și anume acelea că, nu se poate concepe, din punct de vedere rațional, că inculpatul să fi cumpărat bunul respectiv din punctul A al orașului ( în speță Centrale), după care acesta, adică inculpatul, să se îndrepte către punctul B al orașului ( în speță, zona străzilor - -. - și M), adică exact locul de unde fusese sustras bunul respectiv, dintre toate celelalte locuri posibile ale orașului, practic infinite.
Chiar și din punct de vedere probabilistic acest lucru este, practic, cvasi imposibil.
Așadar, se constată două aspecte, ambele fiind probe certe de netăgăduit, iar nu îndoielnice și anume că inculpatul este surprins lângă locul în care a fost sustras bunul, la scurt timp după această sustragere, având asupra sa bunul sustras, iar pe de altă parte, că versiunea furnizată de inculpat în legătură cu proveniența bunului este una, dovedită ca fiind imposibilă.
Dacă la aceste două aspecte se adaugă și împrejurarea că inculpatul a avut atât prilejul, ocazia, de a comite fapta, acesta fiind dat de timpul de aproximativ 10 minute în care s-a aflat singur, după ce concubina sa s-a îndreptat către martora, sora inculpatului, pentru a vorbi cu aceasta; dar și cunoștințele necesare, ținându-se cont de antecedentele acestei persoane care are o bogată experiență în materia săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, reiese concluzia neîndoielnică a faptului că inculpatul este autorul infracțiunii de furt calificat
A considera, cum au făcut instanțele anterioare, că ar fi fost necesar ca inculpatul să fi fost surprins în flagrant sau că ar fi fost necesar ca să se descopere în interiorul autoturismului urme papilare ale inculpatului este cu totul nejustificat, reducându-se dovedirea unei infracțiuni numai atunci când în cauză există probe directe de vinovăție ceea ce nu poate fi admis, fiecare infracțiune având modul său propriu de comitere și de descoperire.
Drept urmare, apreciind că toate elementele învederate mai sus converg cu certitudine asupra identificării inculpatului - ca fiind autorul infracțiunii de furt calificat, Curtea constată că fapta acestuia se încadrează în aceea prevăzută de disp. art. 208 - 209 alin.1 lit. e Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, fiind comisă în stare de recidivă postexecutorie, primul termen al acesteia fiind dat de pedeapsa de 4 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentința penală nr.1701/2.07.2002 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia nr.2/6.01.2003 a Curții de APEL PLOIEȘTI, condamnare în baza căreia a fost arestat la data de 27.03.2002 și eliberat la data de 25.01.2005, cu un rest de 465 zile neexecutat.
Față de inculpat urmează a se reține disp. art. 74 alin.2 Cod penal referitoare la circumstanțele atenuante legale, avându-se în vedere prejudiciul redus produs prin comiterea faptei, prejudiciu care de altfel a și fost recuperat de partea vătămată la scurt timp după ce fapta a avut loc.
Ținând cont de aceste aspecte Curtea apreciază că scopul pedepsei va putea fi atins numai prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea ce urmează a fi executată în regim privativ de libertate, dar într-un cuantum redus, în conformitate cu cele mai sus menționate cu privire la circumstanțele atenuante, o pedeapsă de 6 luni închisoare fiind apreciată ca oportună.
În consecință, constatându-se întemeiat, așa cum s-a arătat, recursul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL Prahova, în cauză fiind incident motivul de casare prev. de art. 3859alin.1 pct. 18 Cod procedură penală, Curtea va admite recursul PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, va casa decizia penală nr.134/2008 a Tribunalului Prahova și sentința penală nr. 19/2008 a Judecătoriei Ploiești și rejudecând cauza în baza art. 208-209 alin.1 lit. e,i Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal coroborat cu art. 74 alin.2 Cod penal și art. 76 lit. c Cod penal,văzând și art. 80 Cod penal îl va condamna pe inculpatul, la 6 ( șase) luni închisoare.
Conform art. 71 Cod penal, pe durata executării pedepsei de mai sus va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 Cod penal cu excepția dreptului de a alege menționat la lit. a teza a II a, a acestui din urmă articol avându-se în vedere cauza Hirst împotriva Marii Britanii.
Totodată va constata că prejudiciul produs prin infracțiune a fost recuperat prin restituirea în natură.
Având în vedere și disp. art. 191 alin.1 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, casează decizia penală nr.134/2008 a Tribunalului Prahova și sentința penală nr. 19/2008 a Judecătoriei Ploiești și rejudecând cauza
În baza art. 208-209 alin.1 lit. e,i Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal coroborat cu art. 74 alin.2 Cod penal și art. 76 lit. c Cod penal, văzând și art. 80 Cod penal condamnă pe inculpatul,
la 6 ( șase) luni închisoare.
Conform art. 71 Cod penal, pe durata executării pedepsei de mai sus îi interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 Cod penal cu excepția dreptului de a alege menționat la lit. a teza a II a, a acestui din urmă articol.
Constată că prejudiciul produs prin infracțiune a fost recuperat prin restituirea în natură.
Obligă intimatul - inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat din care câte o sută lei reprezintă onorariile apărătorilor din oficiu de la fiecare fază procesuală.
Onorariul de 100 lei al apărătorului din oficiu din faza de recurs se va avansa din fondul Ministerului d e Justiție în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.09.2008.
Președinte Judecători
- - - - - - - -
cu opinie separată
Grefier
Red.
Tehnored.
5 ex./9.10.2008
f-- Judecătoria Ploiești
a-- TRIBUNALUL Prahova
- /
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3113/2006
OPINIE SEPARATĂ
Considerăm că soluția ce se impune în cauză este respingerea recursului ca nefondat.
În susținerea acestei soluții se va reține că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, întrucât la data de 17.09.2007 a sustras prin efracție un radio CD marca din autoturismul părții vătămate -, ce era parcat pe str. - -. - din municipiul
Prima instanță cât și cea de apel au apreciat în mod corect că, din probele administrate de organele de urmărire penală și instanța de judecată nu rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului.
Faptul că inculpatul a fost depistat la o anumită distanță de autoturismul părții vătămate având asupra sa radiocasetofonul sustras, nu sunt decât indicii că el ar fi principalul suspect al infracțiunii de furt calificat. Dar de la acest indiciu și până la stabilirea cu certitudine a vinovăției sale sunt necesare și alte probe ( directe sau indirecte) din care instanța de judecată să concluzioneze că inculpatul a comis infracțiunea de care este acuzat.
Simplele supoziții pentru susținerea unei condamnări a unei persoane nu poate fi admisă. Aspectele de genul, că inculpatul avea un bun ce fusese sustras în aceea zi dintr-un autoturism, necoroborat cu alte probe din care să reiasă că el ar fi comis elementul material al infracțiunii de furt, nu pot susține o condamnare.
În primul rând inculpatul beneficiază conform art. 52Cod procedură penală de prezumția de nevinovăție și în al doilea rând el nu trebuie să-și dovedească nevinovăția, așa cum se arată în art. 66 din același cod.
Nu suntem de acord opinia majoritară, în sensul că, chiar din declarația inculpatului rezultă că el a comis infracțiunea imputată, deoarece nu trebuie ca persoana acuzată să probeze și să justifice prezența sa într-un anumit loc. Se arată că el nu putea cumpăra radiocasetofonul sustras de la o altă persoană pentru că nu a avut la dispoziție timpul material necesar să se deplaseze în zona Centrale din Pe linia acestei idei s-ar putea ajunge la acuzarea unor persoane de furt calificat chiar și în situația în care bunul sustras ar fi achiziționat de un cumpărător de bună credință la scurt timp după comiterea infracțiunii.
Nu putem merge pe acest argument pentru a dispune condamnarea unei persoane față de care s-a reținut situația de fapt descrisă în rechizitoriu, în lipsa și a altor probe concludente.
Tribunalul a considerat judicios că în speță nu a fost probată latura obiectivă a infracțiunii de furt și nu se poate pronunța o hotărâre de condamnare, inculpatul profitând de principiul " in dubio pro".
În aceste condiții în care față de inculpat există doar unele indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii, neputându-se forma convingerea că el a comis cu siguranță fapta reclamată, soluția ce se impune este de respingere a recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor instanțelor de fond ca legale și temeinice.
Judecător
- - -
Președinte:Mihai Viorel TudoranJudecători:Mihai Viorel Tudoran, Florentin Teișanu, Paul
