Furtul (art.208 cod penal). Decizia 770/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE Nr. 770
Ședința publică de la 20 August 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky G -
JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 192/A din 25.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul - recurent, în stare de arest preventiv, asistat de avocat oficiu, lipsă fiind părțile vătămate intimate.
Procedura îndeplinită.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul din oficiu pentru inculpatul - recurent, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor anterioare, rejudecarea cauzei și reducerea cuantumului pedepsei aplicată de prima instanță. A solicitat ca instanța de recurs să aibă în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului, împrejurarea că acesta a regretat fapta, are o situație socială și materială deosebite,iar părțile vătămate nu s-au constituit părți civile.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea deciziei Tribunalului Arad prin care s-a respins apelul inculpatului. Solicită să se dea eficiență infracțiunii de furt calificat comisă de inculpat, având în vedere că în cauză au fost deposedate de bunuri 26 de părți vătămate.
Inculpatul - recurent, având ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului și reducerea pedepsei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1215 din 06.05.2008, pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr-, în baza art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.e,g,i p, cu aplicarea art. 41 alin.2 p și art. 37 lit. a p, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie.
În baza art. 864p s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2045/26.09.2007 pronunțată de Judecătoria Arad și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa de 3 ani închisoare, inculpatul urmând să executa pedeapsa de 6 ani închisoare.
În baza art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g,i p, cu aplicarea art. 75 lit.c p și înlăturarea dispozițiilor art. 37 lit.a p, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 33 lit.a, 34 lit.b p au fost contopite pedepsele, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare, pe care inculpatul o va executa sub incidența art. 64, 71.
Cod PenalÎn baza art. 88.p s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive din data de 24.01.2008 la zi și s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpat.
S-a constatat că părțile vătămate, G, G, și os nu s-au constituit părți civile în cauză.
S-au admis acțiunile civile formulate de părțile vătămate, și, inculpatul fiind obligat la plata despăgubirilor civile către acestea, reprezentând daune materiale.
S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părții vătămate SC Ar SRL A,iar conform art. 118 lit.e p s-a confiscat de la inculpat suma de 6721 lei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 24.07.2007- 18.-01.2008, pe timp de zi sau de noapte, prin efracție, împreună cu alte persoane, prin 25 de acte materiale a sustras din autoturismele aparținând părților vătămate bunuri, pe care ulterior le-a valorificat, folosind banii astfel obținuți în interes personal.
Prima instanță a reținut vinovăția inculpatului și l-a condamnat la pedeapsa totală de 6 ani închisoare, cu executare în regim de detenție.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul, solicitând reducerea pedepsei aplicate.
Prin decizia penală nr. 192/A din 25.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- s-a respins apelul declarat de inculpat, s-a dedus din pedeapsă arestul efectiv executat și s-a menținut în continuare măsura arestării preventive față de acesta.
Instanța de apel, raportat la numărul mare de acte materiale de furt calificat comise de inculpat, în formă continuată, împreună cu alte persoane, la urmările produse reflectate în prejudiciul cauzat părților vătămate, la persoana inculpatului care se află în stare de recidivă postcondamnatorie și la dispozițiile legale prev.de art 52 și 72.p, referitoare la scopul pedepsei și criteriile de individualizare, a considerat că pedeapsa ce urmează să fie executată de inculpat a fost bine dozată, în măsură să asigure realizarea scopului preventiv și educativ al acesteia.
Împotriva deciziei penale nr.192/A/25.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 6.08.2008.
Recursul nu a fost motivat în scris ci doar oral, cu ocazia susținerii acestuia, conform mențiunilor din practicaua prezentei decizii.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art.385/6 pr.pen. instanța de recurs apreciază că decizie penală recurată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu starea de fapt și dispozițiile legale aplicabile.
Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă fiind rezultatul evaluării probelor administrate în faza de urmărire penală, respectiv procesele verbale de cercetare la fața locului, depozițiile inculpatului, ale martorilor, planșe foto care se coroborează cu plângerile părților vătămate din care reiese că inculpatul recurent a comis un număr de douăzeci și șase de acte materiale de sustragere de bunuri, săvârșind infracțiunea de furt calificat în formă calificată. Raportat la starea de fapt reținută, instanța de fond a făcut o corectă încadrare juridică a faptei comise de inculpat, respectiv infracțiunea de furt calificat în varianta reglementată de art.208 al.1, 209 lit.e,g, i pen. forma de vinovăție fiind intenția directă în sensul reprezentării că bunurile sustrase, aparțin altuia, bunuri pe care și le însușește fără consimțământul proprietarilor, dorind să comită fapta știind că astfel îl pune pe proprietarul bunurilor în imposibilitatea de a-și exercita drepturile asupra acelor bunuri, cauzându-le astfel o pagubă precum și a reprezentării faptului că pătrunderea în imobil a avut loc fără consimțământul proprietarului acestuia conștientizând că prin aceasta îi încalcă libertatea, urmare pe care o dorește. Raportat la împrejurarea că activitatea infracțională s-a repetat, fiind comisă în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod corect s-a reținut comiterea faptei în formă continuată, actele materiale fiind săvârșite la intervale mici de timp.
În conformitate cu dispozițiile art.72 pen. la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.
Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispozițiile art.72 pen. și orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.
Analizând și fișa de cazier judiciar a inculpatului recurent din care se desprinde multitudinea faptelor comise de acesta ceea ce denotă perseverența infracțională și aplecarea acestuia spre o conduită neconformă cu apărarea valorilor sociale și în disprețul acestora, toate acestea în legătură directă cu vârsta fragedă a inculpatului, pedeapsa aplicată în condițiile art.72 pen este bine dozată și individualizată în măsură să asigure atingerea scopului prevăzut de art.52 pen. Motivul de recurs al inculpatului se referă la atitudinea sinceră avută și care ar fi permis reținerea circumstanțelor atenuante cu consecința reducerii cuantumului pedepsei aplicate, dar instanța de recurs apreciază că, față de dispozițiile legale aplicabile și mai sus prezentate și circumstanțele personale ale inculpatului, nu se reține o asemenea concluzie, perseverența infracțională, starea de recidivă postcondamnatorie în care se afla inculpatul în momentul comiterii faptei nu justifică încrederea anterior acordată de instanțele de judecată-când au aplicat inculpatului o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării acesteia- rolul educativ al sancțiunii penale nefiind atins.
Astfel, În baza art. 38515pct.1 lit.b p Cod Penal respinge recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 192/A din 25.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, ca nefondat.
Deduce arestul preventiv pentru inculpat din 25 iunie 2008 la zi.
Văzând și prevederile art. 192 alin.2 p Cod Penal,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct.1 lit.b p Cod Penal respinge recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 192/A din 25.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, ca nefondat.
Deduce arestul preventiv pentru inculpat din 25 iunie 2008 la zi.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timiș, reprezentând onorariu avocat oficiu.
În baza art. 192 alin.2 p Cod Penal obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 250 lei.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 20 August 2008.
Președinte, Ptr. Judecător, Judecător,
G
aflat în
Președinte complet
Grefier
Red.AN/25.08.08
Tehnored AJ/2.09.08
Prima instanță: Judec. A-
Apel: Trib. A -,
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu