Furtul (art.208 cod penal). Decizia 840/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 840/R

Ședința publică din 15 septembrie 2008

PREȘEDINTE: G -

JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky

JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror a din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de condamnatul împotriva deciziei penale nr. 38/R din 24.01.2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă condamnatul personal, în stare de arest și asistat de avocat din oficiu din cadrul Baroului T, cu delegație la dosar, lipsind partea civilă intimată - ENEL SA

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente la dezbateri.

Avocat solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată de condamnat și să se fixeze termen pentru judecarea recursului.

Procurorul pune concluzii de respingere a contestației în anulare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea acesteia.

Condamnatul arată că a fost judecat în lipsă, că nu a primit citație și solicită admiterea contestației în anulare și rejudecarea recursului.

A,

Deliberând, constată următoarele:

Prin contestația în anulare înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 739/59 din 15.07.2008, contestatorul condamnat a solicitat să se dispună anularea condamnării pronunțată în dosarul nr- și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii, condamnatul a susținut că a fost judecat în lipsă, că i-a fost încălcat și îngrădit dreptul la apărare.

Analizând contestația în anulare prin prisma dispozițiilor art. 391 raportat la art. 386 proc.pen. Curtea constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 281/07.08.2007 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr-, s-a dispus, prin schimbarea încadrării juridice, condamnarea inculpatului în baza art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,i și alin.3 lit.e p, cu aplicarea art. 37 lit.a p la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 83.p a fost revocată suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 700/28.11.2003 a Judecătoriei Caransebeș, care s-a adăugat la pedeapsa de 3 ani închisoare, condamnatul urmând să execute pedeapsa de 4 ani închisoare, în condițiile art. 64 lit.a,b p în limitele art. 71.Cod Penal

Prin aceeași sentință s-a dispus și condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208, 209 alin.1 lit.a, p și alin.3 lit.e p cu aplic.art. 37 lit.b Totodată Cod Penal, în baza art. 61.p s-a revocat restul de pedeapsă de 429 zile, rămasă de executat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 729/2000 a Judecătoriei Caransebeș, decizia penală nr. 363/26.04.2001 a Curții de Apel Timișoara, care s-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare sub incidența prevederilor art. 64 lit.a, b p în limitele art. 71 Cod Penal

În cauză au mai fost condamnați inculpații:, la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 208,209 alin.1 lit.a,i și alin.3 lit.e p, cu aplicarea art. 37 lit.b p, pedeapsă care a fost contopită cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 86/20066 a Judecătoriei Caransebeș, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu executare în detenție; la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendare condiționată pentru săvârșirea infracțiunii.prev. de art. 208,209 alin.1 lit.a,i și alin.3 lit.e p și la 3 ani închisoare, cu executare în detenție, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 208,209 alin.1 lit.a,i și alin.3 lit.e

Cod Penal

În baza art. 118 lit.b p s-a dispus confiscarea de la inculpați a două baroase și două bomfaiere.

În baza art. 14,346.p Cod Penal, art. 998 cod civ inculpații au fost obligați în solidar la plata sumei de 6510,58 cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă - banat SA

Pentru a pronunța această sentință penală, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș din data de 20.02.2007, înregistrat sub nr. dosar - au fost trimiși în judecată inculpații, toți pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În fapt s-a reținut că într-una din zilele sfârșitului lunii ianuarie 2006, inculpații, și s-au deplasat în locul numit, situat pe raza localității, județ C - S și cu ajutorul unui au spart învelișul din beton al unui stâlp dublu al rețelei electrice, au extras fierul beton din stâlp și cu ajutorul unui bomfaier au secționat bucățile rezultate fiind transportate la marginea drumului agricol din zonă. În aceiași zi, inculpații și, deplasându-se în același loc, au procedat în același mod cu un alt stâlp dublu din beton Toți inculpații au vândut fierul beton astfel rezultat numitului.

Din probele administrate în cauză: proces verbal de reconstituire a împrejurărilor în care au fost săvârșite infracțiunile, planșele foto, procesul - verbal de conducere în teren, declarațiile martorilor, procesele - verbale de confruntare ale inculpaților, fișele de cazier judiciar și declarațiile inculpaților, instanța de fond a reținut vinovăția inculpaților și le-a aplicat pedepsele înscrise în dispozitivul sentinței.

În soluționarea laturii civile s-a dispus obligarea în solidar a inculpaților la plata despăgubirilor civile și s-a dispus confiscarea bunurilor folosite la comiterea infracțiunilor.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpații și, fără a-l motiva; apeluri respinse ca nefondate prin decizia penală nr. 154/08.11.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.

Împotriva ambelor hotărâri judecătorești a declarat recurs inculpatul, față de inculpatul decizia devenind definitivă prin nerecurare, în condițiile în care i-a fost comunicată prin afișare la Primăria, jud C S și la adresa din com., nr. 130, jud. C-

Prin decizia penală nr. 38R/24.01.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr- s-a dispus în temeiul prevederilor art.38515alin.1 pct.1 lit.b p Cod Penal, respingerea ca nefondată a recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.154/8.11.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr.-.

Având în vedere că în cauză contestatorul nu a declarat recurs, contestația sa în anulare apare ca inadmisibilă în raport cu hotărârile ce pot forma obiectul acestei căi de atac. Astfel, contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, mijlocul procedural prin care sunt atacate hotărâri judecătorești definitive pronunțate cu încălcarea unor dispoziții care reglementează procedura de soluționare a recursului sau când împotriva aceleiași persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă. Având în vedere că prin contestația în anulare se poate aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive, legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care această cale de atac este admisibilă, reglementându-le prin art. 386.proc.pen. Potrivit art. 386.C.P.P. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare, între altele, când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii (lit. a); când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare (lit. b); când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f) -1) C.P.P. cu privire la care existau probe în dosar (lit. c); respectiv când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514alin. 11ori art. 38516alin. 1.C.P.P. (lit. e). Din analiza cazurile în care este admisibilă contestația în anulare rezultă că, cu excepția ipotezei reglementată de dispozițiile art. 386 lit. d C.P.P. contestatorul trebuie să fi uzat de calea de atac a recursului. Cum în speță, contestatorul nu a îndeplinit această condiție, cererea sa este inadmisibilă.

În acest sens, trebuie avut în vedere și faptul că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul legalității procesului penal conform art. 2.C.P.P.; astfel că recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală este exclusă, fiind o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele anterior arătate, în temeiul art. 391.C.P.P. raportat la art. 386.C.P.P. instanța va respinge contestația în anulare formulată de condamnatul împotriva deciziei penale nr. 38R/24.01.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga contestatorul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 391.C.P.P. raportat la art. 386.C.P.P. respinge contestația în anulare formulată de condamnatul împotriva deciziei penale nr. 38/R/24.01.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă contestatorul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 40 lei, onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15.09.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan

G - - - - -

GREFIER,

- -

Red./16.09.2008

Tehnored./2 ex./24.09.2008

Prima instanță:

Inst. de apel:,

Inst. de recurs:,

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 840/R

Ședința publică din 15 septembrie 2008

În temeiul art. 391.C.P.P. raportat la art. 386.C.P.P. respinge contestația în anulare formulată de condamnatul împotriva deciziei penale nr. 38/R/24.01.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă contestatorul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 40 lei, onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15.09.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

G - - - - -

Președinte:Gheorghe Bugarsky
Judecători:Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu, Laura Bogdan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 840/2008. Curtea de Apel Timisoara