Furtul (art.208 cod penal). Decizia 891/2008. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

Operator - 2711

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 891/

Ședința publică din 25 septembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 2: Ion Dincă

JUDECĂTOR 3: Anca Nacu

GREFIER: - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat inculpatul împotriva deciziei penale nr. 172/A/26.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru inculpatul-recurent, lipsă, se prezintă avocat din oficiu.

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată depuse la dosar motivele de recurs formulate de inculpatul-recurent.

Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul din oficiu al inculpatului-recurent solicită admiterea recursului.

Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat, fiind reținută în mod corect vinovăția inculpatului.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 41 din 04.03.2008 pronunțată de Judecătoria Făget, jud. T în dosarul nr-, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 11 octombrie 1972 A, județul A, cetățean R, fara studii, fara ocupație, stagiul militar nesatisfăcut, posesor al CI seria - nr. - eliberata de Politia F, CNP: -, domiciliat in sat, comuna, nr. 203, judetul T, recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. si ped. de art. art. 208 alin. 4 rap. la art. 209 alin. 1 lit. "e" Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, art. 74 lit. c și art. 76 lit. c Cod penal, la:

- 1 an închisoare.

A fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, art. 74 lit. c și art. 76 lit. c Cod penal, la:

- 6 luni închisoare.

A fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a, art. 74 lit. c și art. 76 lit. c Cod penal, la:

- 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b s-a dispus ca inculpatul să executa pedeapsa cea mai grea, aceea de:

- 1 an închisoare.

In baza art. 83 Cod penal s-a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată condamnatului prin Sentința penală nr. 3052/2005 a Judecătoriei Timișoara și dispune executarea în întregime a acestei pedepse care nu se contopește cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de:

- 4 ani închisoare.

A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. "a si b" Cod penal, in condițiile si pe durata prev. de art. 71 Cod penal.

Pentru a pronunța această sentință penală, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, înregistrat la Judecătoria Făget sub nr- din 15.02.2008, a fost trimis în judecată inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prevăzute și pedepsite de art. 208 alin. 4 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e Cod penal, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev.d e art. 86 alin. 1 și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a, art. 37 lit. a și art. 83 Cod penal.

În actul de sesizare au fost reținute următoarele:

La data de 29 septembrie 2007, înainte de ora prânzului, martorul, a scos din curtea sa autoturismul marca cu număr de înmatriculare -, urmând să se deplaseze la F, pe care l-a lăsat în stradă cu cheile în contact și s-a întors în casă să mai rezolve unele probleme gospodărești. Înainte de a reveni la mașină a fost contactat la telefon de către vânzătoarea de la magazinul din sat care l-a întrebat dacă i-a dat mașina inculpatului, pentru că l-a văzut pe acesta conducând autoturismul, după care a căutat o altă mașină cu care s-a deplasat în căutarea celui ce i-a luat autoturismul, pe care l-a găsit accidentat lângă un pod din in care a intrat derapând in timp ce conducea mașina înapoi spre.

În urma sesizării telefonice despre accidentul produs, lucrătorii de la Postul de Poliție, s-au deplasat la fața locului unde au procedat la legitimarea conducătorului auto și la verificarea documentelor, ocazie cu care inculpatul a declarat că nu posedă permis de conducere de nici o categorie. Datorită faptului că inculpatul mirosea a alcool, acesta a fost condus la Spitalul Orășenesc din F în vederea recoltării probelor biologice iar conform buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie, la ora 18,50, s-a stabilit că inculpatul avea o alcoolemie de 1,60g/1000 ml sânge, iar la ora 19,50, de 1,45g/1000ml sânge.

Prin adresa nr. 44293 din data de 05octombrie 2007, din cadrul Instituției Prefectului T, s-a comunicat faptul că, în evidența acestui serviciu, nu figurează nici o persoană cu numele inculpatului.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, prezentând în detaliu modul în care a acționat.

Persoana în posesia căreia se afla autoturismul la data furtului, nu s-a constituit parte civilă și nici nu a înțeles să participe în proces ca parte.

În fața primei instanțe a fost audiat inculpatul și martorii și.

Din actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că faptele inculpatului, așa cum au fost reținute prin rechizzitoriu au fost dovedite prin întreg materialul probator administrat în cauză: proces-verbal de constatare, declarații de martori, de inculpat, extras cazier judiciar, buletin de analiză toxicologică - alcoolemie, adresa nr. 44293 din data de 5.10.2007 emisă de din cadrul Instituției Prefectului

Audiat fiind inculpatul, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, a recunoscut în totalitate faptele imputate așa cum au fost reținute în rechizitoriu, arătând că le regretă.

Din materialul probator administrat în cauză, prima instanță a reținut că la data de 29 septembrie 2007 inculpatul, care nu poseda permis de conducere de nici o categorie, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășea limita legală, a luat autoturismul marca cu număr de înmatriculare - ce aparținea martorului și l-a condus din localitatea până în localitatea, unde a derapat și a intrat într-un pod.

S-a apreciat de către instanța de fond că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiuni de furt calificat, prev.d e art. 208 alin. 4 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e Cod penal, ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 și cele ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002.

Față de celel reținute, prima instanță l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge, pedepse care să atingă scopul preventiv și educativ.

În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare.

La individualizarea pedepsei prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, modul de săvârșire a faptei, persoana inculpatului care a mai săvârșit fapte penale, fiind recidivist și a reținut disp. art. 37 lit. a Cod penal, dar și disp. art. 74 lit. c și cele ale art. 76 lit. c Cod Penal, avându-se în vedere faptul că inculpatul a avut o atitudine sinceră, s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală și a instanței, regretând faptele comise.

Avându-se în vedere că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată în termenul de încercare de 5 ani al pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3052/2005 a Judecătoriei Timișoara, așa cum a reieșit din fișa de cazier judiciar, în baza art. 83 Cod penal s-a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 3 ani închisoare și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse care nu se contopește cu pedeapsa aplicată în acest dosar, în final, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.

Au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal, în condițiile și pe durata prev. de art. 71 Cod penal.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greșit s-a dispus condamnarea sa, prin cuvântul oral, apărătorul acestuia solicitând achitarea sau întreruperea executării pedepsei pe motive familiale.

Prin decizia penală nr. 172/A/26 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefundat, reținându-se că starea de fapt și încadrarea juridică au fost corect reținute de prima instanță, iar individualizarea pedepsei s-a făcut cu respectarea criteriilor prev. de art. 72.Cod Penal S-a mai reținut că pedeapsa ce s-a dispus a fi executată de către inculpat a fost majorată prin revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 3052/2005, pronunțată de Judecătoria Timișoara.

Împotriva ambelor hotărâri judecătorești a declarat recurs inculpatul, prin memoriul depus la dosar solicitând modificarea modalității de executare a pedepsei din regim de detenție, la locul de muncă, potrivit disp. art. 867.

Cod Penal

Recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru motivele care vor fi analizate în continuare, urmând a fi respins.

Potrivit disp. art. 867alin. 1 lit. b Cod Penal, instanța poate dispune executarea pedepsei la locul de muncă în cazul în care inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, afară de cazurile în care condamnarea intră în vreunul din cazurile prevăzute de art. 38.

Așa cum corect a reținut prima instanță, inculpatul se află în starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a Cp. deoarece prin sentința penală nr. 3057/2005, pronunțată de Judecătoria Timișoara, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, infracțiunile pentru săvârșirea cărora a fost condamnat prin hotărârile judecătorești recurate, fiind pedepsite printr-o sentință penală pentru care a fost stabilit un termen de încercare ce nu s-a împlinit, astfel că pentru a se dispune executarea pedepsei la locul de muncă nu este îndeplinită o condiție legală.

De asemenea, în mod corect prima instanță a reținut vinovăția inculpatului, aceasta rezultând din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză.

Recursul declarat de inculpat este însă fondat, urmând a fi admis, iar cele două hotărâri judecătorești a fi casate, sub aspectul pedepsei accesorii, întrucât în mod greșit i s-a interzis exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza I-a Cod Penal, "dreptul de a alege, admiterea acestuia dispunându-se pentru acest motiv.

În baza art. 38515alin. 1, pct. 2 lit. d C.P.P. celelalte dispoziții ale hotărârilor penale casate, vor fi menținute.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului și se va dispune plata din contul Ministerului Justiției în contul Baroului T, a sumei de 100 lei, onorariu avocat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, pct. 2 lit. d C.P.P. admite recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 172/A/26.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Casează decizia penală recurată și sentința penală nr. 41/04.03.2008 pronunțată de Judecătoria Făget în dosarul nr- și rejudecând cauza înlătură interzicerea dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a teza I-a Cod Penal, ca pedeapsă accesorie, aplicată inculpatului de instanța de apel și fond.

Menține nemodificate celelalte dispoziții ale hotărârilor penale casate.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului și dispune plata din contul Ministerului Justiției în contul Baroului T, a sumei de 100 lei, onorariu avocat din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 25 septembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Prima instanță -

Instanța de apel -,

Red. - 29.09.2008

Tehnored.CU - 02.10.2008

Președinte:Laura Bogdan
Judecători:Laura Bogdan, Ion Dincă, Anca Nacu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 891/2008. Curtea de Apel Timisoara