Furtul calificat (art. 209 cod penal). Decizia 15/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 15/
Ședința publică din 24 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Burlacu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache
JUDECĂTOR 3: Constantin Cârcotă
Grefier: - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra judecarea recursului declarat de inculpatul ( fiul lui și, ns. la 17.03.1989), domiciliat în B,-, -.18,. A,.17, județul B, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. și ped. de art.208-209 Cod penal, împotriva deciziei penale nr.281 din 9 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 24 ianuarie 2008, când s-au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face care integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea în cauză la data de 28 ianuarie 2008, după care:
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 953/27.04.2007 a Judecătoriei Brăila, inculpatul minor a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g Cod penal cu aplicarea art. 99 și 109 Cod penal.
În baza art. 864Cod penal, s-a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 477/03.10.2005 a Tribunalului Brăila și s-a dispus ca această pedeapsă să fie executată separat de pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, urmând ca în total inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare.
În temeiul art. 71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, bc C od penal.
Prin aceeași sentință penală, inculpatul major a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1 209 alin. 1 lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal și inculpații - A și la câte o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1 209 alin. 1 lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. C cod penal, reținându-se în favoarea acestora circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a și c Cod penal.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în seara zilei de 16.11.2005, în baza unei înțelegeri prealabile, în timp ce inculpații - A, și asigurau paza, inculpatul a sustras din autoturismul părții vătămate suma de 700 euro. După săvârșirea faptei, inculpații s-au deplasat la locuința inculpatului, unde au împărțit banii, inculpatului revenindu-i suma de 150 Euro.
Prin decizia penală nr. 281/09.10.2007 a Tribunalului Brăila, apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 953/27.04.2007 a Judecătoriei Brăilaa fost respins ca nefondat.
Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticându-le pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a susținut că nu a avut nici o înțelegere cu ceilalți inculpați, nu a participat la săvârșirea faptei și că totul ar fi o răzbunare din partea celorlalți inculpați, pe motiv că i-a denunțat.
Apelul inculpatului este fondat, urmând a fi admis, dar pentru alte motive.
Din declarațiile inculpaților - A, și rezultă cu certitudine că inculpatul a avut o înțelegere prealabilă cu ceilalți inculpați și că împreună cu inculpații - A și a asigurat paza pentru ca inculpatul să sustragă din autoturismul părții vătămate suma de 700 euro. De remarcat că ceilalți inculpați, atât în faza de urmărire penală, dar și la judecarea cauzei în fond și în apel, au avut o atitudine constantă și au relatat cu lux de amănunte modul în care și-au împărțit rolurile, în care au săvârșit faptele și au împărțit banii.
Susținerea inculpatului în sensul că i-ar fi denunțat pe ceilalți inculpați este nefondată în condițiile în care, din actele dosarului de urmărire penală, rezultă că acesta a fost audiat la aceleași date la care au fost audiați și ceilalți inculpați.
Se constată însă că, în mod greșit, ambele instanțe nu au reținut că și inculpatul poate beneficia de circumstanțe atenuante, în condițiile în care la data săvârșirii faptei era minor, este elev, provine dintr-o familie organizată, iar din actele medicale depuse la dosar rezultă că este grav bolnav, suferind de sindrom de malabsorbție, entoropatie glutenică și hipotiroidism. Reținerea de circumstanțe atenuante este justificată și pe motive de echitate, în condițiile în care celorlalți inculpați majori li s-au aplicat tot câte o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.
Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 38515pct. 2 lit. d și art. 192 alin. 3 Cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul ( fiul lui și, ns. la 17.03.1989 în B,CNP -, studii 12 clase, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, domiciliat în B,-, -.18,. A,.17, județul B ), împotriva deciziei penale nr. 281/09.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- ( sentința penală nr.953/27.04.2007 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr-), și în consecință:
Casează în totalitate decizia penală nr. 281/09.10.2007 a Tribunalului Brăila și în parte sentința penală nr. 953/27.04.2007 a Judecătoriei Brăila și în rejudecare:
Înlătură din sentința penală recurată dispoziția potrivit căreia, în baza art. 864Cod penal, s-a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 477/03.10,2005 a Tribunalului Brăila și s-a dispus ca această pedeapsă să fie executată separat de pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare.
Reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. 2 Cod penal și aplicând disp. art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal reduce pedeapsa aplicată acestui inculpat, pentru infracțiunea din prezenta cauză de la 1 an și 6 luni închisoare la 6 luni închisoare.
În temeiul art. 864Cod penal, revocă suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 477/31.10.2005 a Tribunalului Brăila și dispune ca această pedeapsă să fie executată separat de pedeapsa de 6 luni închisoare, urmând ca în total inculpatul să execute o pedeapsă de2 ani și 2 luni închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
Potrivit art. 192 alin. 3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului recurs și a apelului rămân în sarcina statului.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 28.01.2008.
Președinte, pt.Judecător, Judecător,
- - - - - -
aflată la seminar,conf.art.312 al.2 pr.
Cod Penalsemnează președintele completului
- -
Grefier,
- -
Red.dec.jud.
Jud.apel - -
Jud. fond
Tenored.CG/2 ex./30.01.2008
Președinte:Aurel BurlacuJudecători:Aurel Burlacu, Mariana Cristache, Constantin Cârcotă