Furtul calificat (art. 209 cod penal). Decizia 3/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - art.209 cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.3

Ședința publică din 16 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Frunză Sanda

JUDECĂTOR 2: Rusu Maria

JUDECĂTOR 3: Samoilă Viorica

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de inculpații și, împotriva deciziei penale nr.215 A din 22 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția penală (dosar nr-).

La apelul nominal au răspuns inculpatul recurent - asistat de avocat, inculpatul recurent, asistat de avocat, avocat care pe avocat pentru inculpatul intimat lipsă, avocat pentru inculpatul intimat lipsă, părțile responsabile civilmente intimate, lipsă fiind părțile responsabile civilmente intimate, Autoritățile tutelare din cadrul primăriei comunei și municipiului B, părțile civile intimate SC " și Poduri"SA B, SC ""SRL B, SC ""SRL B, SC " "SRL B, SC ""SRL B, SC " "SRL B, părțile vătămate intimate, și Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța a făcut cunoscut inculpaților că au posibilitatea de a da sau nu declarație în fața instanței de recurs, aducându-le totodată la cunoștință că tot ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lor.

Inculpații recurenți, având pe rând cuvântul, au arătat că nu înțeleg să dea alte declarații în cauză.

Curtea, constatând recursurile în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.

Avocat, pentru inculpatul recurent -, a cerut admiterea recursului, schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului într-o singură infracțiune, cea prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,e,g,i cu aplicarea art.41 alin.2, 99 alin.2 cod penal, întrucât toate faptele au fost săvârșite într-o perioadă scurtă de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, urmând a se face o nouă individualizare a pedepsei atât în ceea ce privește cuantumul acesteia cât și modalitatea de executare. Față de atitudinea sinceră de recunoaștere și regret a faptelor comise, de persoana inculpatului - elev în clasa a VII - a, a solicitat a se da eficiență sporită disp.art.74 cod penal cu consecința reducerii pedepsei sub minimul prevăzut de lege și suspendarea executării sub supraveghere conform art.86/1 Cod penal.

Avocat, pentru inculpatul recurent, față de nemotivarea recursului, a invocat motivele prevăzute de lege ce pot fi luate în discuție și din oficiu, respectiv cele prev. de art.385/9 Cod procedură penală și a solicitat admiterea recursului, schimbarea încadrării juridice în sensul solicitat de apărătorului celuilalt inculpat și reducerea pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de lege.

Avocat, pentru inculpatul intimat, a fost de acord cu schimbarea încadrării juridice, lăsând la aprecierea instanței soluția.

Avocat, pentru inculpatul intimat a solicitat admiterea recursurilor și schimbarea încadrării juridice.

Partea responsabilă civilmente intimate și-a însușit concluziile apărătorului, solicitând încredințarea minorului sub supravegherea familiei.

Partea responsabilă civilmente intimate a solicitat încredințarea minorului sub supravegherea familiei, luându-și angajamentul că se va ocupa îndeaproape de creșterea și educarea acestuia.

Reprezentanta Ministerului Publica pus concluzii de admitere a recursurilor declarate de inculpați în ce privește încadrarea juridică, în sensul schimbării încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților în infracțiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g,i Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal și art.99 alin.2 cod penal pentru inculpații recurenți, extinderea efectelor și asupra celorlalți inculpați, arătând că inculpații au săvârșit actele materiale la diferite intervale de timp (nu foarte lungi având în vedere că actele materiale au fost succesive) și nu se poate reține că de fiecare dată au luat o rezoluție infracțională. În ce privește actele de complicitate la furt acestea se absorb în infracțiunea consumată și continuată de furt calificat. Cu privire la sancțiunea aplicată inculpaților a pus concluzii de menținere a pedepselor aplicate, iar în ce privește pe recurenți, faptul că au săvârșit atât de M fapte și că au antecedente penale - denotă că reeducarea lor în libertate nu mai poate da eficiență și se impune privarea de libertate.

Inculpații, în ultimul cuvânt, și-au însușit concluziile apărătorilor, solicitând admiterea recursului și suspendarea executării sub supravegherea părinților.

Declarând dezbaterile închise, dezbateri înregistrate pe sistem audio conform art.304 cod procedură penală,

CURTEA

Asupra recursurilor penale de față, constată:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani din data de 16 mai 2006 au fost trimiși în judecată inculpații,! și, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.208 alin.l, 209 alin.l lit.e, g Cod penal; art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal; art.26 rap. la art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal și art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, i Cod penal, cu aplic, art.33 lit.a) Cod penal și art.99 alin.2, 3 Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că, în perioada martie - noiembrie 2005, inculpații minori, pe timp de noapte și constituiți în grup, au sustras diverse bunuri, în valoare totală de circa 15.800 lei RON, de la părțile vătămate SC SRL, SC SRL, SC SRL, SC ȘI PODURI SA, SC SRL și SC SRL, prejudiciul fiind parțial recuperat.

Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Botoșani, prin sentința penală nr. 1002 din 15 mai 2007, hotărât următoarele:

A condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 16 ianuarie 1991 în., jud. B, cu domiciliul în sat,., jud. B, locuind fără forme legale în mun. B,-, jud. B, studii 6 clase, elev la Școala Generală nr.l B, cu antecedente penale, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunilor prev și ped de:

- art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, i Cod penal cu aplic art.99 alin.2, 109 Cod penal, pedeapsa de 3 ani închisoare (pct.l - parte vătămată SC și PODURI SA B);

- art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, i Cod penal cu aplic art.99 alin.2, 109 Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare (pct.2 - parte vătămată );

- art.208 alin.l, 209 alin.l lit.e, g Cod penal cu aplic art.99 alin.2, 109 Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare (pct.3 - parte vătămată );

- art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal cu aplic art.99 alin.2, 109 Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare (pct.4 - parte vătămată );

- art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal cu aplic art.99 alin.2, 109 Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare (pct.6 - parte vătămată SC SRL B);

- art. 26 rap. la art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal cu aplic art.99 alin.2, 109 Cod penal la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare (pct.7 - parte vătămată SC SRL B);

- art.26 rap. la art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal cu aplic art.99 alin.2, 109 Cod penal, la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare (pct.9 - parte vătămată SC SRL B);

- art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal cu aplic art.99 alin.2, 109 Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare (pct.10 - parte vătămată SC SRL B).

în art.85Cod penal a anulat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplic prin sentința penală nr. 1707/19.07.2006 a Judecătoriei Botoșani (definitivă la data de 28.07.2006).

În temeiul art. 33 lit. a), 34 b) Cp. a contopit cele șase pedepse a câte 3 ani închisoare și două pedepse a câte 1 an și 8 luni închisoare aplicate prin prezenta sentință cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1707/19.07.2006 a Judecătoriei Botoșani, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de3 (trei)ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art 71, 64 lit. a) teza a Ii-a și lit. b) Cod penal după împlinirea de către inculpat a vârstei de 18 ani.

II. A condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 25 octombrie 1990 în mun. B, cu domiciliul în mun. B,-, jud. B, studii 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără ocupație, cu antecedente penale, posesor al CI seria -, nr.- eliberată de Poliția B, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunilor prev și ped de:

-art.208 alin.l, 209 alin.l lit. a, i Cod penal cu aplic art.99 alin.2, 109 Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare (pct.l - parte vătămată SC și PODURI SA B);

- art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, i Cod penal cu aplic art.99 alin.2, 109 Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare (pct.2 - parte vătămată );

- art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal cu aplic art.99 alin.2, 109 Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare (pct.4 - parte vătămată );

- art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal cu aplic art.99 alin.2, 109 Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare (pct.5 - parte vătămată SC SRL B);

- art.26 rap. la art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal cu aplic art.99 alin.2, 109 Cod penal, la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare (pct.6 - parte vătămată SC SRL B);

- art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal cu aplic art.99 alin.2, 109 Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare (pct.7 - parte vătămată SC SRL B);

- art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal cu aplic art.99 alin.2, 109 Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare (pct.8 - parte vătămată );

- art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal cu aplic art.99 alin.2, 109 Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare (pct.9 - parte vătămată SC SRL B);

- art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal cu aplic art. 99 alin.2, 109 Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare (pct.10 - parte vătămată SC SRL B);

În art. 85 Cod penal a anulat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplic prin sentința penală nr. 1707/19.07.2006 a Judecătoriei Botoșani (definitivă la data de 28.07.2006).

În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) Cp. a contopit cele opt pedepse a câte 3 ani închisoare și o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare aplicate prin prezenta sentință cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1707/19.07.2006 a Judecătoriei Botoșani urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de3 (trei)ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) teza a Ii-a și lit. b) Cp, după împlinirea de către inculpat a vârstei de 18 ani.

III. A condamnat pe inculpatul ,fiul lui și, născut la data de 20 noiembrie 1989 în mun. B, cu domiciliul în mun. B,-, jud. B, studii 5 clase,stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, muncitor, cu antecedente penale, posesor al CI seria -, nr. - eliberată de Poliția B, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de:

- art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, i Cod penal cu aplic art.99 alin.2, 109 Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare (pct.2 - parte vătămată );

- art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal cu aplic art.99 alin.2, 109 Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare (pct.6 - parte vătămată SC SRL B);

- art.26 rap. la art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal cu aplic art.99 alin.2, 109 Cod penal, la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare (pct.7 - parte vătămată SC SRL B);

În art. 85 Cod penal a anulat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplic prin sentința penală nr. 1707/19.07.2006 a Judecătoriei Botoșani (definitivă la data de 28.07.2006).

În art. 33 lit. a), 34 lit. b) Cp. a contopit cele două pedepse a câte 3 ani închisoare și o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1707/19.07.2006 a Judecătoriei Botoșani urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de3 (trei) ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art 71, 64 lit. a) teza a Ii-a și lit. b) Cp. după împlinirea de către inculpat a vârstei de 18 ani.

IV. A condamnat pe inculpatul ,fiul lui și, născut la data de 25 octombrie 1989 în mun. B, cu domiciliul în mun. B,-, jud. B, studii 7 clase, elev la Școala Generală nr. 1 B, fără antecedente penale, posesor al CI seria -, nr.- eliberată de Poliția B, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunilor prev și ped de:

- art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, i Cod penal cu aplic art.99 alin.2, 109 Cod penal, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (pct. 1 - parte vătămată SC și PODURI SA B);

- art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal cu aplic art.99 alin.2, 109 Cod penal, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (pct4 - parte vătămată );

- art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal cu aplic art.99 alin.2, 109 Cod penal, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (pct.5 - parte vătămată SC SRL B);

- art.26 rap. la art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal cu aplic art.99 alin.2, 109 Cod penal, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (pct.6 - parte vătămată SC SRL B);

- art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal cu aplic art.99 alin.2, 109 Cod penal, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (pct. 8 - parte vătămată ).

În art. 33 lit. a), 34 lit. b) Cp a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de1 an si 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) teza a Ii-a și lit. b) Cp. în art. 81, 110 Cp. art.71 alin. 5 Cp. a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a pedepselor accesorii, stabilind termen de încercare 3 () ani. S-a atras atenția inculpatului asupra dis part 83 Cod penal.

S-a constatat că părțile vătămate, și nu s-au constituit părți civile în cauză.

Au fost obligați, în solidar, inculpații -, și, fiecare dintre ei în solidar cu părțile responsabile civilmente și, și și să plătească părții civile SC și Poduri SA B suma de 500 lei cu titlu de despăgubiri.

Au fost obligați, în solidar, inculpații -, și, fiecare dintre ei în solidar cu părțile responsabile civilmente să plătească părții civile suma de 1300 lei cu titlu de despăgubiri.

Au fost obligați, în solidar, inculpații și, fiecare în solidar cu părțile responsabile civilmente, să plătească părții civile SC SRL B suma de 833 lei cu titlu de despăgubiri, respingând restul pretențiilor civile solicitate ca nefondate.

Au fost obligați, în solidar, inculpații - și, fiecare în solidar cu aceleași părți responsabile civilmente, să plătească părții civile SC SRL B suma de 590,3 lei cu titlu de despăgubiri.

A obligat, în solidar, inculpații și -, fiecare dintre ei în solidar cu părțile responsabile civilmente și și loan și, să plătească părții civile SC SRL B suma de 925 lei cu titlu de despăgubiri, respingând restul pretențiilor civile solicitate ca nefondate. A obligat, în solidar, inculpații, -, și și fiecare dintre ei în solidar cu părțile responsabile civilmente, să plătească părții civile SC SRL B suma de 1500 lei cu titlu de despăgubiri.

A obligat, în solidar, inculpații - și, și fiecare dintre ei în solidar cu părțile responsabile civilmente, să plătească părții civile SC SRL B suma de 4500 lei cu titlu de despăgubiri.

În temeiul art. 191.p Cod Penal au fost obligați pe fiecare dintre cei patru inculpați și fiecare dintre ei în solidar cu aceleași părți responsabile civilmente, să plătească statului suma de câte 1050 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 2680 lei reprezentând onorarii avocați din oficiu din cursul urmării penale și cercetării judecătorești se vor achita BA B din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a avut în vedere următoarea situație de fapt:

1) În seara de 07 martie 2005, ora 17:00, inculpații-, și s-au întâlnit și, împreună, s-au deplasat la depozitul de carburanți aparținând SC și PODURI SA B, situat pe strada -.

Prin escaladarea gardului, au pătruns în curtea unității și apoi, prin îndepărtarea unei de azbest, în magazie.

De aici au sustras un polizor și mai multe piese din fier scoase din uz, bunuri pe care le-au transportat la SC SRL, unde le-au valorificat pentru suma de 36,86 RON. Inculpații au folosit banii în interes personal.

Partea vătămată SC și PODURI SA B, prin reprezentanți legali, se constituie parte civilă în cauză, cu suma de 500 RON.

Fapta comisă de inculpați constituie infracțiunea prev. de art.208 alin.l, 209 alin. 1 lit.a, i Cod penal, cu aplic, art.99 alin.2 Cod penal.

2). În după-amiaza zilei de 11 septembrie 2005, în jurul orei 18:00, inculpații-și s-au hotărât să sustragă bunuri de la locuința părții vătămate, despre care știau că este plecată din localitate.

Toți trei au mers pe-, prin escaladarea gardului au pătruns în curtea părții vătămate, iar în locuință au intrat prin forțarea unui geam. De aici au sustras un ceas de perete, aparate pentru măsurarea tensiunii arteriale, mai multe cutii cu pateu de ficat și o pereche de.

Fiind nevoiți să plece în grabă, de teamă să nu fie observați de un vecin, inculpații au abandonat lângă gard, în curtea părții vătămate, sacoșa în care puseseră aparatele de măsurat tensiunea arterială.

Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză (fila 75 ds.instanță).

Fapta comisă de inculpați constituie infracțiunea prev. de art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, i Cod penal (înlăturându-se agravanta prevăzută la lit.g), cu aplic, art.99 alin.2 Cod penal.

3). În seara de 22 septembrie 2005, în jurul orei 20:00, inculpatul -, fiind în fața barului "" de pe strada - cel din mun. B, a urcat în autoturismul taxi ce aparține părții vătămate, pentru a sta de vorbă cu șoferul. În timpul discuției, profitând de neatenția acestuia, inculpatul a sustras din mașină un telefon mobil, marca NOKIA 3310, care aparținea lui.

Ulterior, a vândut bunul martorului G, contra sumei de 45 RON, dar în cursul cercetărilor a fost ridicat de la acesta și predat părții vătămate, care nu formulează pretenții de natură civilă în cauză.

Fapta comisă de inculpatul - constituie infracțiunea prev. de art.208 alin.l, 209 alin.l lit.e, g Cod penal, cu aplic, art.99 alin.2 Cod penal.

4). In noaptea de 08 octombrie 2005, inculpații,

și -, aflați sub influența băuturilor alcoolice, s-au deplasat la atelierul aparținând părții vătămate, din strada -. Au escaladat gardul și au intrat în curte. Pentru a pătrunde în atelier, au forțat gratiile unui geam, pe care l-au spart. Din interior, au sustras 13 bobine de diferite dimensiuni cu sârmă din cupru, un aparat de sudură și o trusă de chei mecanice. Bunurile au fost la domiciliul inculpatului -, care le-a vândut unor persoane necunoscute.

Prejudiciul nefiind recuperat, partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de 1.300 RON în cursul urmării penale iar, în cursul cercetării judecătorești, a arătat că majorează suma la 2600 RON motivând că obiectele sustrase de către inculpați au un preț dublu față de data săvârșirii faptei, precizând că va aduce ca dovadă înscrisuri.

Fapta comisă de inculpați constituie infracțiunea prev. de art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal, cu aplic, art.99 alin.2 Cod penal.

5). In noaptea de 10/11 octombrie 2005, inculpații și au hotărât să sustragă un compresor din spălătoria auto ce aparține SC SRL Ambii s-au deplasat la această spălătorie, situată pe Calea Națională nr.165 B și au pătruns în interior, prin escaladarea gardului împrejmuitor.

De aici au sustras un compresor marca "", în valoare de 800 RON, pe care inițial l-au ascuns pe strada - -, iar apoi l-au vândut martorului.

In cursul cercetărilor, bunul a fost restituit administratorului SC SRL B -, care a precizat, în cursul judecății, că se constituie parte civilă cu suma de 1713 RON, sumă ce reprezintă 833 RON c/val, compresorului furat și distrus, 480 RON c/val unui alt compresor pe care 1-a cumpărat pentru a-și desfășura activitatea și 400 RON reprezentând lipsa de productivitate la capacitatea pe care îl avea primul compresor, motivat de faptul că cel cumpărat ulterior are o productivitate mai mică.

Fapta comisă de inculpat constituie infracțiunea prev. de art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal, cu aplic, art.99 alin.2 Cod penal

6). În noaptea de 22/23 octombrie 2005, în jurul orei 23:00, după ce au consumat băuturi alcoolice, inculpații-, și au mers pe-, unde se află două magazii aparținând SC SRL In timp ce inculpații și asigurau paza locului, inculpații - și, prin spargerea lacătelor, au pătruns în cele două magazii și de acolo au sustras un aparat de sudură, o drujbă, două flexuri și niște cleme din aluminiu, bunuri care au fost transportate la domiciliul lui -.

El a vândut a doua zi aparatul de sudură și drujba martorului G (care le-a revândut unei persoane necunoscute), flexurile le-a înstrăinat unei persoane neidentificate, iar clemele le-a aruncat. Banii proveniți din vânzarea bunurilor i-a împărțit cu ceilalți inculpați.

Administratorul SC SRL B - a declarat că societatea se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1500 RON.

Fapta comisă de inculpații - și constituie infracțiunea prev. de art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal, iar cea comisă de inculpații și - infracțiunea prev. de art.26 rap. la art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal, cu aplic, art.99 alin.2 Cod penal.

7). In noaptea de 23/24 octombrie 2005, în timp ce inculpații și-asigurau paza, inculpatul a pătruns prin forțarea unui geam în barul "Km 0", care aparține SC SRL Din interior a sustras 23 pachete cu țigări, 20 sticle băuturi alcoolice (vin, votcă, lichior), 8 sticle cu sucuri, 17 ciocolate și 10 pachete stiksuri.

Ulterior, cei trei inculpați au consumat toate bunurile sustrase.

Administratorul SC SRL B - a precizat că societatea se constituie parte civilă în cauză cu suma de 925 RON.

Fapta comisă de inculpatul constituie infracțiunea prev. de art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal, iar cea comisă de inculpații - și infracțiunea prev. de art.26 rap. la art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal, cu aplic. art. 99 alin.2 Cod penal.

8). în următoarea noapte, de 24/25 octombrie 2005, inculpații și s-au deplasat pe strada - -, la nr. 95, unde cunoșteau că se află o casă în construcție, nesupravegheată. Inculpații au intrat în imobil prin spargerea unui geam lateral, iar aici s-au hotărât să sustragă centrala termică "", care era racordată doar la conducta de apă. Au tăiat țeava existentă, iar centrala au transportat-o până la locuința lui -, ascunzând-o în vegetația din grădină.

Bunul a fost evaluat la suma de 4.500 RON și în cursul cercetărilor a fost restituită părții vătămate, care nu formulează pretenții civile în cauză.

Fapta comisă de inculpați întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal, cu aplic, art.99 alin.2 Cod penal.

9). În noaptea de 25/26 noiembrie 2005, inculpații-și au mers împreună pe strada M, unde este amplasat chioșcul ce aparține SC SRL în timp ce - a stat de pază, inculpatul a pătruns în chioșc prin forțarea ușii de acces. Din interior a sustras mai multe pachete cu țigări (149 bucăți de diferite mărci), 32 sticle și alte recipiente cu băuturi alcoolice, 41 plicuri cafea și ciocolată, 8 pachete cu gumă, 9 tablete de ciocolată, o sticlă cu ulei, 3 conserve carne și 2 pungi cu alimente congelate. De asemenea, inculpatul a sustras și suma de 36 RON.

Bunurile le-a pus în 8 pungi din plastic, iar apoi ambii inculpați le-au transportat la domiciliul martorului, aici consumând o parte din ele. au fost vândute unor persoane necunoscute.

în cursul cercetărilor, administratorului SC SRL B - i-a fost restituită suma de 438.500 ROL.

-numita a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 590,3 RON.

Fapta comisă de inculpatul constituie infracțiunea prev. de art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal, iar cea comisă de inculpatul - - infracțiunea prev. de art.26 rap. la art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal, cu aplic, art.99 alin.2 Cod penal.

10). In seara de 26 noiembrie 2005, inculpatul-s-a întâlnit la barul "" din mun. B cu inculpatul amândoi hotărând să sustragă scule de tâmplărie din atelierul aparținând SC SRL B, situat pe aceeași stradă cu barul. Deși aici se afla și inculpatul, care consuma băuturi alcoolice, cei doi nu i-au făcut cunoscut planul lor.

Astfel, inculpații - și s-au deplasat la acest atelier, în care au intrat prin spargerea unui geam. Din interior, au sustras un aparat de sudură, trei rotopercutoare, două polizoare unghiulare și un ferăstrău pendular, bunuri pe care le-au pus în niște sacoșe și cutii.

În apropierea barului "" s-au întâlnit cu inculpatul, care i-a ajutat că transporte sacoșele și cutiile, fără a ști ce conțin.

Bunurile au fost vândute martorului, care le-a revândut numiților și, ultimul nerecunoscând achiziționarea acestora.

În cursul cercetărilor aparatul de sudură a fost ridicat de la și restituit părții vătămate.

Administratorul SC SRL B - a precizat că se constituie pateu civilă în cauză cu suma de 4.500 RON.

Fapta comisă de inculpații - și constituie infracțiunea prev. de art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i Cod penal, cu aplic, art.99 alin.2 Cod penal.

Situația de fapt reținută prin rechizitor se probează prin: plângerile și declarațiile părților vătămate; procese-verbale de cercetare la fața locului; planșe foto; facturi fiscale; adrese B; declarațiile inculpaților; procese-verbale de reconstituire cu planșe foto; procese-verbale de confruntare; procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere după fotografii; declarații de martori.

La individualizarea judecătorească a pedepselor pe care le-a aplicat prima instanță celor patru inculpați minori a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev de art 72 Cp. precum și elementele care caracterizează persoana fiecărui inculpat în parte.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, prima instanța a constatat că părțile vătămate, și nu s-au constituit părți civile în cauză.

Constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale instanța, în temeiul art. 14, 346.C.P.P. rap la art. 998, 999 și 1003 cod civil au fost obligați în solidar, inculpații -, și, fiecare dintre ei în solidar cu părțile responsabile civilmente și, și și să plătească părților vătămate constituite părți civile sumele dovedite cu titlul de despăgubiri civile.

Împotriva acestei sentinței în termen legal, au formulat apel inculpații, și -.

Inculpatul a arătat că pedeapsa aplicată este prea aspră, solicitând aplicarea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare, iar inculpații și - au arătat că pedepsele aplicate sunt prea mari.

Tribunalul Botoșani, prin decizia penală nr.215 din 22 octombrie 2007 respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de procuror și apelurile ca nefondate, obligând inculpații la plata cheltuielilor judiciare.

În luarea acestei hotărâri, s-a reținut că încadrarea juridică reținută de instanța de fond este corectă, cei patru inculpați au săvârșit infracțiunile de furt reținute în sarcina lor în perioada martie - noiembrie 2005 și nu oți inculpații au participat la săvârșirea fiecărei fapte și că hotărârile de săvârșire a acestor infracțiuni au fost spontane, aspect confirmat și de faptul că inculpații nu au pătruns doar în anumite locații și nu au sustras doar anumite categorii de bunuri, ci toate bunurile care puteau asigura un profit.

Așadar, inculpații nu și-au prefigurat nici măcar vag conduita infracțională, astfel încât, în mod corect instanța de fond a reținut că infracțiunile au fost săvârșite în concurs real conform art.33 lit.a Cod penal.

În ceea ce privește apelurile declarate de inculpați, cu toate că fiecare dintre ei prezintă antecedente penale, constând în condamnări pentru săvârșirea acelorași gen de infracțiuni, instanța de fond, în mod corect, le-a aplicat pedepse orientate spre minimul special și a stabilit că scopul pedepselor rezultante nu poate fi atins decât prin privare de libertate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații - și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În ceea ce privește motivarea recursurilor declarate de cei doi inculpați, aceasta a fost făcută oral, prin apărătorii lor, regăsindu-se în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Analizând recursurile Curtea constată că sunt întemeiate pentru cele ce urmează:

În raport de întreg materialul probator administrat atât în faza urmăririi penale cât și-n faza judecății, instanțele anterioare au făcut o corectă apreciere și reținere a situației de fapt, respectiv săvârșirea de către inculpații recurenți -, împreună cu inculpații intimați și, în perioada martie - noiembrie 2005, pe timp de noapte și constituiți în grup, a mai multor infracțiuni de furt, în dauna părților vătămate SC SRL, SC SRL, SC SRL, SC ȘI PODURI SA, SC SRL și SC SRL.

Situația de fapt este dovedită cu probele administrate în cauză, respectiv plângerile și declarațiile părților vătămate, planșele foto, procesele verbale de cercetare la fața locului, raportul de constatare tehnico-științifică, declarațiile martorilor, coroborate cu declarațiile inculpaților, de recunoaștere și regret a tuturor faptelor descrise în mod detaliat în actul de inculpare și reținute ca atare de instanțele anterioare.

Cât privește încadrarea juridică a faptelor comise de cei patru inculpați atât inculpații recurenți, prin apărători, cât și reprezentanta Ministerului Public, au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților recurenți, cu extinderea efectelor și asupra inculpaților intimați, prin reținerea unei singure infracțiuni de furt prev. și ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1, lit.a,e,g,i Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2, 99 alin.2 Cod penal, întrucât aceștia au săvârșit faptele materiale la diferite intervale de timp (nu foarte lungi având în vedere că actele materiale au fost succesive) și nu se poate reține că de fiecare dată au luat o rezoluție infracțională distinctă.

Într-adevăr, activitățile materiale săvârșite la diferite intervale de timp, pentru a se integra în infracțiunea continuată, trebuie să fie comise în temeiul unei rezoluții unice, în contrar, rămân entități juridice autonome în concurs real.

În speță, faptele inculpaților, săvârșite la diferite intervale de timp (pe parcursul unei perioade de 8 luni, martie - noiembrie 2005) cu scopul declarat de a fura bunuri pe care urmau să le valorifice pentru a face rost de bani (a se vedea declarațiile inculpaților - filele 281 - 297 dosar ) nu pot fi percepute ca infracțiuni de sine stătătoare.

Pe de altă parte, pe lângă existența rezoluției unice definitorie din punct de vedere subiectiv pentru infracțiunea continuată și concretizată prin lipsa banilor, fiecare acțiune, la rândul ei, este însoțită de o poziție psihică proprie, care înseamnă reactualizarea factorilor psihici inițiali și survenirea unor factori noi, ce însoțesc fiecare acțiune în parte (rămânerea fără bani, potrivit propriilor declarații a inculpaților).

Prin urmare, rezoluția infracțională a fost conturată, în linii generale și în ansamblu, de la prima faptă (7 martie 2005), care însă, n-a suportat modificări majore pe parcursul derulării celorlalte fapte, ci doar a căpătat noi forme de manifestare urmare a împrejurărilor caracteristice și specifice fiecărei acțiuni în parte.

Desigur, faptele săvârșite, pe de o parte și persoana fiecărui inculpat, pe de altă parte, îndeplinesc (în cadrul operației de individualizare), roluri deosebite. Infracțiunea, în sine și independent de cel care a comis-o, cauzează tulburare în mediul social, o stare periculoasă pentru relațiile sociale a căror ocrotire este asigurată prin incriminare și această tulburare necesită o reparație reclamată în principal, de conștiința socială. Însă, nu se poate omite că pedeapsa se aplică infractorului și urmărește reeducarea lui.

În ceea ce-i privește pe cei patru inculpați, aceștia provin din medii sărace, au carențe educaționale, nu au antecedente penale (unii sunt cercetați pentru fapte similare).

Toate aceste aspecte se impun a fi reținute la stabilirea cuantumului pedepsei, reflectându-se în reaprecierea limitelor acestora, atât în favoarea inculpaților recurenți - și cât și a inculpaților intimați (prin extinderea efectelor în conformitate cu dispozițiile art.385/7 Cod procedură penală), și.

Așa fiind, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală raportat la art.334 Cod procedură penală și art.385/7 Cod procedură penală, recursul urmează a fi admis, în sensul celor mai arătate, respectiv. condamnarea inculpaților -, și pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,e,g, i cu aplicarea art.41 alin.2, art.99 alin.2 Cod penal, la pedeapsa de 1(un) an și 6 (șase) luni închisoare fiecare inculpat.

În temeiul art.36 alin.1, 33 lit.a, 34 lit.b Cod penal, se vor contopi pedepsele aplicate fiecărui inculpat prin prezenta decizie, cu cele de câte 1 (un) an închisoare aplicate acestora prin sentința penală nr.1707 din 19 iulie 2006 Judecătoriei Botoșani, urmând ca inculpații să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de câte 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, fiecare.

Ca principiu, pedeapsa nu poate fi decât o măsură de constrângere, un mijloc de reeducare a celui condamnat, dar trebuie să aibă și un rol de prevenire prin formarea unei atitudini corecte față de muncă, ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială (art.52 Cod penal) și care au fost încălcate de aceștia prin săvârșirea prezentelor fapte.

În sensul celor mai precizate, având în vedere și rapoartele de evaluare a fiecărui inculpat întocmite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani (dosar fond), Curtea apreciază că scopul pedepsei în ceea ce-i privește pe inculpații -, și, poate fi atins și dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate acestora în condițiile art.86/1 Cod penal pe un termen de încercare de 3 (trei) ani, stabilit în condițiile art.110/1 alin.1 rap.la art.110 Cod penal, care va fi încredințată Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Inculpații se vor supune, pe durata termenului de încercare, obligațiilor prev. de art.86/3 Cod penal și li se vor atrage atenția asupra dispozițiilor art.86/4 și art.110/1 Cod penal.

În temeiul art.71 alin.5 Cod penal va suspenda executarea pedepsei accesorii aplicate inculpaților -menționați, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

Potrivit art.88 Cod penal, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata executată, de la data de 21 noiembrie 2007 la zi și se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr.1002 din 15 mai 2007 Judecătoriei Botoșani, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Se vor anula formele de executare emise în baza sentinței penale mai menționate referitoare la inculpatul, emise în baza sentinței penale nr.1002 din 15 mai 2007 Judecătoriei Botoșani și dispune emiterea unor noi forme de executare, în baza prezentei decizii.

În ceea ce-l privește pe inculpatul, acesta urmează a fi condamnat pentru infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1, lit.a,g,i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2, 99 alin.2, art.74 lit.a și 76 lit.d Cod penal la pedeapsa de 1(un) an și 2 (două) luni închisoare, cu menținerea aplicării disp.art.81, 110 cod penal, stabilind un termen de încercare de 2 ani (în loc de 3 ani).

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei care nu sunt contrare prezentei decizii.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Admite recursurile declarate de inculpații, fiul lui și, născut la data de 16 ianuarie 1991 în., jud. B, cu domiciliul în sat,., jud. B, locuind fără forme legale în mun. B,-, jud. B, studii 6 clase, elev la Școala Generală nr.l B, cu antecedente penale, CNP - și, fiul lui și, născut la data de 25 octombrie 1990 în mun. B, cu domiciliul în mun. B,-, jud. B, studii 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără ocupație, cu antecedente penale, posesor al CI seria -, nr.- eliberată de Poliția B, CNP -, împotriva deciziei penale nr. 215A din 22.10.2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr- și extinde efectele acestora și cu privire la inculpații și.

Casează în totalitate deciziei penale mai menționată și în parte sentința penală nr. 1002 din 15.05.2007 pronunțată de Judecătoria Botoșani în dosar nr- și în rejudecare:

Înlătură din sentința penală dispozițiile de condamnare și de aplicare a art. 33, 34 cod penal relativ la toți inculpații.

În temeiul art. 334 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului - din infracțiunile prev. de: art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,i cod penal, art. 208 alin. 1, 209 alin.1 lit. a,i cod penal, art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. e,g cod penal, art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a,g,i cod penal, art.208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a, g, i cod penal, art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i cod penal, art. 26 rap. la art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a, g, i cod penal, art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a,g,i cod penal, toate cu aplicarea art. 99 alin. 2 cod penal, în infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,e,g,i cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 99 alin.2 cod penal.

Condamnă pe inculpatul - pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,e,g,i cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 99 alin.2 cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

În temeiul art.36 alin 1, 33 lit. a, 34 lit. b cod penal, contopește pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta decizie cu pedeapsa de 1(un) an închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 1707/19.07.2006 a Judecătoriei Botoșani în pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

În temeiul art. 334 cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunile prev. de: art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,i cod penal, art. 208 alin. 1, 209 alin.1 lit. a,i cod penal, art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a,g,i cod penal, art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a,g,i cod penal, art.208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a, g, i cod penal, art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i cod penal, art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a, g, i cod penal, art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a,g,i cod penal, art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a, g, i cod penal, toate cu aplicarea art. 99 alin. 2 cod penal, în infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 99 alin.2 cod penal.

Condamnă pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art.99 alin.2 cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

În temeiul art.36 alin 1, 33 lit. a, 34 lit. b cod penal, contopește pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta decizie cu pedeapsa de 1(un) an închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 1707/19.07.2006 a Judecătoriei Botoșani în pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

În temeiul art. 334 cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunile prev. de: art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,i cod penal, art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a,g,i cod penal, art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i cod penal, toate cu aplicarea art. 99 alin. 2 cod penal, în infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 99 alin.2 cod penal.

Condamnă pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art.99 alin.2 cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

În temeiul art.36 alin 1, 33 lit. a, 34 lit. b cod penal, contopește pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta decizie cu pedeapsa de 1(un) an închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 1707/19.07.2006 a Judecătoriei Botoșani în pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

În temeiul art. 86/1 cod penal,dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpaților -, și pe un termen de încercare de 3 (trei) ani, stabilit în condițiile art. 110/1 alin.1 rap. la art. 110 cod penal.

Încredințează supravegherea inculpaților Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Până la împlinirea vârstei de 18 ani, supravegherea inculpaților minori - și va fi exercitată de Serviciul de probațiune conform art. 110/1 alin. 1 cod penal.

În temeiul art. 86/3 cod penal, pe durata termenului de încercare fiecare dintre condamnații -, - cei doi după împlinirea vârstei de 18 ani - și se vor supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte lunar la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani.

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea.

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenția inculpaților asupra disp.art. 86/4 cod penal și art. 110/1 cod penal.

În temeiul art. art. 71 alin. 5 cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate inculpaților -, și, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata executată, de la data de 21.11.2007 la zi.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr.1002 din 15.05.2007 a Judecătoriei Botoșani, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Anulează formele de executare emise în baza sentinței penale mai menționate relativ la inculpatul în baza sentinței penale nr.1002 din 15.05.2007 a Judecătoriei Botoșani și dispune emiterea unor noi forme de executare, în baza prezentei decizii.

În temeiul art. 334 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunile prev. de: art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,i cod penal, art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a,g, i cod penal, art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a,g,i cod penal, art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i cod penal,art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a,g,i cod penal, toate cu aplicarea art. 99 alin. 2 cod penal, în infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 99 alin.2 cod penal.

Condamnă pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 99 alin.2, art.74 lit. a, art. 76 lit. d cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare.

În temeiul art. 81, 110 cod penal, suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului, stabilind un termen de încercare de 2 (doi) ani (în loc de 3 ani).

Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului, din care suma de 600 lei reprezentând onorarii avocați oficiu inculpați se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică 16 ianuarie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Dact.

Jud.fond:

Jud.apel.

2 ex. 25.01.2008

Președinte:Frunză Sanda
Judecători:Frunză Sanda, Rusu Maria, Samoilă Viorica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul calificat (art. 209 cod penal). Decizia 3/2008. Curtea de Apel Suceava