Gestiunea frauduloasă (art.214 cod penal). Decizia 367/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.367/ DOSAR NR-
Ședința publică din 29 mai 2009
Complet de judecată format din:
PREȘEDINTE: Constantin Epure JUDECĂTOR 2: Laura Popa
- - - JUDECĂTOR 3: Elena Barbu
- - - Judecător
- - - Grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de gestiune frauduloasă prev. de art. 214 alin.1,2 Cod penal și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cod penal raportat la art. 258 Cod penal, cauza fiind reținută spre rejudecare prin decizia penală nr. 732/R din 08 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV.
La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare de constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 13 mai 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate din încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării s-a amânat pronunțarea pentru 28 mai 2009, iar apoi pentru 29 mai 2009.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față:
Prin decizia penală nr.732/R/08.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV, în baza art.38515pct.2 lit.d pr.pen. a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva deciziei penale nr.66/A/18.03.2008 a Tribunalului Brașov ce a fost casată și, de asemenea, a fost desființată și sentința penală nr.2004/03.12.2007 a Judecătoriei Brașov, cauza fiind reținută spre rejudecare, urmând a fi efectuată o expertiză contabilă.
Pentru a se decide astfel, Curtea a reținut că prin rechizitoriul nr.1/P/2000 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOVs -a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul sub aspectul comiterii, în concurs, a infracțiunilor de gestiune frauduloasă și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art.214 alin.1 și 2.pen. respectiv art.246 pen. rap. la art.258 pen. reținându-se în sarcina acestuia faptul că, în calitate de director al părții vătămate Filiala Interjudețeană B din cadrul ROMÂNIA (), ar fi ridicat în mai multe rânduri de la casierea acestei entități juridice, diverse sume de bani sub formă de "avansuri spre decontare", respectiv a încălcat cu bună știință dispozițiile unei decizii a, încheind două acte adiționale la un contract de închiriere având ca obiect două săli dintr-un cinematograf aparținând aceleiași părți vătămate, cauzând un prejudiciu de 1,6 miliarde ROL.
Judecata acestei cauze a suferit amânări determinate de declinări de competență, desființări și casări cu trimiteri spre rejudecare determinate de mai multe motive.
În ultimul ciclu procesual, Judecătoria Brașova reținut că activitatea imputată inculpatului prin actul de sesizare, si anume faptul că a folosit banii societății în alte scopuri decât cele pentru care i-au fost încredințați, se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de delapidare prev. de art.2151alin.1 cu aplic. art.41 alin.2 pen. motiv pentru care a dispus în acest sens, în baza art.334 pr.pen. schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de gestiune frauduloasă prev. de art.214 alin.1,2 pen. pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.
Coroborând probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecăoreși, prima instanță a reținut, în privința infracțiunii reținută la pct.1, că există un dubiu major, care nu poate să-i profite decât inculpatului, conform principiului de drept "in dubio pro reo", ducând la achitarea acestuia, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina sa, suma ridicată de inculpat nefiind însușită de acesta, ci cheltuită și justificată cu documente.
În ceea ce privește infracțiunea reținută în sarcina inculpatului la pct.2 din rechizitoriu, prima instanță a reținut că, având în vedere caracterul de instituție publică al regiei autonome ROMANIA, precum și calitatea de funcționar public a inculpatului ca angajat al regiei autonome în condițiile art.145 pen. încadrarea juridică corectă a faptei reținute la punctul doi din rechizitoriu se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevazută de art.248 pen. iar în raport de cuantumul prejudiciului constat prin expertiza contabilă efectuată în cauză (217.077 USD) văzând și dispozițiile art.146 pen. infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice îmbracă forma calificată prevazută de art.2481pen. sens în care a dispus schimbarea încadrării juridice.
Cu privire la această infracțiune, aceea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prima instanță a reținut că nu este demonstrată intenția inculpatului de a cauza Radef România o pagubă sau vătămare, cerută de art.248 și 2481.pen. textul incriminand paguba produsă " cu știință" de funcționarul la care se referă aceste texte legale, Judecatoria B reținând că inculpatul a încheiat cele două acte adiționale, considerate de acuzare ca pagubitoare, în scopul bunei administrări a filialei (chiar dacă demersurile sale nu au atins rezultatul urmărit) și fără încălcarea atribuțiilor de serviciu.
Prima instanță a apreciat că starea de fapt anterior expusă nu se circumscrie sferei dreptului penal, ci este o stare de fapt generată de modul de executare a convenției comerciale dintre părțile contractante, partea civilă Radef România constituindu-se parte civilă în cauză relativ la această infracțiune pentru pretenții generate de neexecutarea contractului comercial d e către SC Industries SRL. Aceste pretenții însă nu pot fi solicitate de la inculpat care nu avea de executat aceste obligații, ci doar de la societatea care nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.
Tribunalul B, prin decizia penala nr.66/A/18.03.2008, a respins apelul declarat de către Parchetul de pe ângă Judecătoria Brașov împotriva sentinței penale nr. 2004/03.12.2007 a Judecătoriei Brașov, pe care a menținut-o, însușindu-și motivarea primei instanțe.
Ca urmare a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Curtea l-a admis, însă pentru alte motive ecât cele susținute de procuror. S-a reținut, astfel, că un element esențial în cazul infracțiunilor de abuz in serviciu îl constituie cauzarea unei vătămari care, de cele mai multe ori, are o valoarea patrimonială.
În cauza de față, pe parcursul derulării procesului penal, instanța de judecată a dispus, în dosarul -, efectuarea unei expertize tehnice contabile, raportul de expertiză întocmit ca urmare a dispoziției instanței aflandu-se la filele 99-114 din dosarul amintit. Curtea a reținut că obiectivele stabilite și care au fost avute în vedere de expert la întocmirea raportului de expertiză, au fost formulate în mod defectuos, iar din curpinsul expertizei nu rezultă cu claritate modalitatea de calcul avută în vedere de expert la stabilirea prejudiciului presupus a fi fost cauzat de activitatea inculpatului, fiind avute în vedere calculele efectuate și depuse de către partea civilă Radef Romania B - filiala interjudețeană
În aceste condiții, la rejudecarea pe fond a cauzei, s-a hotărât că trebuie să fie avută în vedere motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție conform căreia "fundamentarea calcularii prejudiciului pe o chirie care, probabil, s-ar fi obținut ca urmare a licitației, nu duce la stabilirea unui prejudiciu cert, iar valoarea acestuia are relevență atât pentru soluționarea laturii civile a cauzei, cât și pentru încadrarea juridică a faptei".
În cadrul rejudecării a fost administrată proba cu expertiza contabilă, raportul întocmit aflându-se la filele 301-310 dosar. De asemenea, pe tărâmul art. 124 alin.2 pr.pen. instanța, pentru a împiedica acordarea unuia sau a mai multor termene de judecată ce duceau la amânarea judecării cauzei, a procedat la ascultarea expertului pentru lămurirea unor aspecte ce făceau obiectul unor obiecțiuni ale părții civile, declarația acestuia aflându-se la filele 344-345 dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Cu privire la prima faptă care i se impută inculpatului la pct.1 din actul de sesizare, Curtea reține că inculpatul a ridicat în mai multe rânduri suma de 4.300.000 ROL de la casieria filialei interjudețene Ba S. sub formă de "avansuri spre decontare" în vederea achiziționării de materiale, urmând ca ulterior să-i justifice cu acte, aspect recunoscut, de altfel, și de către inculpat.
Din probatoriul administrat în cauză, se constată că din această sumă de bani, inculpatul a dat martorului suma de 2.000.000 ROL pentru a cumpăra materiale de construcție, iar restul de 2.300.000 ROL a justificat-o în deconturi legate de cheltuieli de deplasare. În acest sens, au fost analizate elementele de fapt care se desprind din declarațiile inculpatului și ale martorilor, (), și.
În ceea ce privește destinația sumei de 2.000.000 ROL, martorii și () au declarat că au văzut factura nr. -/19.07.1999 de achiziționare a unor materiale, însă aceasta nu a putut fi înscrisă în contabilitate deoarece nu s-a efectuat recepția, aspect care însă nu este imputabil inculpatului.
spre decontare sunt acordate în vederea acoperirii unor cheltuieli viitoare efectuate de către angajatul societății în activitatea desfășurată în interesul societății, inclusiv pentru cumpărarea de materiale pentru efectuarea unei lucrări pentru societatea respectivă. Prin urmare, din probatoriul administrat în cauză, nu reiese că inculpatul folosit, traficat sau însușit în interesul său sau al altuia suma de 4,3 milioane lei pe care îi administra, ci rezultă că suma respectivă a fost cheltuită de acesta și justificată cu documente, situație față de care nu se poate reține intenția inculpatului de a prejudicia partea vătămată Filiala Interjudețeană B din cadrul ROMÂNIA ().
Cu privire la încadrarea juridică dată prin rechizitoriu la pct.1, faptul că inculpatul a folosit acele sume de bani care aparțineau părții vătămate în alte scopuri decât cele pentru care i-au fost încredințați - astfel cum se susține prin actul de sesizare - activitatea inculpatului s-ar circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de delapidare prevăzută de art.2151al.1 pen. iar în situația în care acuzația ce i se aduce acestuia ar fi întemeiată, s-ar putea reține, la o posibilă condamnare, și starea de agravare a răspunderii penale ce ar fi dată de forma continuată a acestei infracțiuni, potrivit art.41 al.2 pen.
Pe cale de consecință, se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de gestiune frauduloasă prevăzută de art.214 alin.1 și 2.pen. în infracțiunea de delapidare prevăzută de art.2151alin.1 pen. iar potrivit celor de mai sus, în baza art.11 pct.2 lit.a pr.pen. rap. la art.10 alin.1 lit.d pr.pen. se va pronunța o hotărâre de achitare a inculpatului sub acest capăt de acuzare.
II. In ceea ce priveste infracțiunea reținută în sarcina inculpatului la pct.2 din rechizitoriu, Curtea reține că, în data data de 13.08.1997, Radef România încheiat cu SC SRL (în prezent denumită SC Industries SRL B) antecontractul de asociere în participațiune nr.3 având ca obiect exploatarea în comun a spațiilor din clădirea B din B pentru desfășurarea unui club multifuncțional de către "", durata contractului fiind stabilită de părți până la data de 15.10.1999.
Conform art.7 alin.1 din contract se prevedea posibilitatea ca durata contractului să fie până la 5 ani, dacă prin "act distinct" se stabilea acest lucru, cu condiția ca "" să efectueze lucrări definitive care depășesc echivalentul a 100.000 USD. Conform art.7 alin.2 din convenție, prelungirea contractului putea realiza dacă părțile ar fi fost de acord, la cererea oricăreia dintre părți, în scris, cu cel puțin 60 de zile înainte de expirarea perioadei de valabilitate contractului.
Deși "" nu și-a onorat față de Radef România obligațiile ce-i reveneau prin acest contract, având de plătit 188.983.509 lei, la data de 29 aprilie 1999, cu numai câteva zile înainte de numirea inculpatului în funcția de director, fosta conducere a filialei a încheiat actul adițional nr.1 prin care au modificate unele clauze contractuale, dar nu s-a menționat nimic despre datoria "" și nici nu a fost demarată vreo acțiune a Radef România împotriva acesteia pentru recuperarea datoriei.
La data de 27.07.1999, a fost încheiat actul adițional nr.2 la contractul de asociere în participațiune nr.3/13.08.1997 prin care s-a modificat obiectul contractului, în sensul că "" va executa un suport pentru ecran cinema și o căsuță metalică pentru proiecție, iar la capitolul "prețul contractului", se prevedea că executantul va prezenta la sfârșitul lucrării un deviz final de lucrări care va fi acceptat de beneficiar prin încheierea unui proces verbal de compensare prin care se va stinge din datoria "" către filiala interjudețană Radef o sumă egală cu cea prevăzută în deviz (87 dosar urmărire penală).
La data de 03.09.1999 părțile au încheiat actul adițional nr.3 la același contract de asociere în participațiune prin care se modifica capitolul obiectul contractului în sensul că acesta urma a fi realizat prin exploatarea în comun a sălii A și din Cinematograful pentru organizarea clubului multifuncțional, prin extinderea sălii B în A, iar la capitolul privind durata contractului, aceasta se fixa ca fiind până la data de 15.10.2005, fiind modificată și clauza privind suma minimă datorată de "" stabilită prin actul adițional nr.1 din 29.04.1999.
Este de retinut i faptul că la data de 15 iunie 1999, în cursul derulării contractului inițial, conducerea Radef Bas tabilit metodologia de valorificare spațiilor aparținând acesteia și a emis regulamentul corespunzător (fila 18 ) prin care se stabilea că valorificarea spațiilor Radef se va face, de regulă, prin închirieri și locații de gestiune, iar valorificarea prin asociere în participațiune este excepțională, fiind admisă doar pentru reabilitarea, consolidarea și modernizarea unor clădiri. În art.14 din același regulament se stipula că durata contractelor de asociere în participațiune încheiate pentru reabilitarea prin consolidare și modernizare a unor cinematografe se va stabili în Comitetul Director al părții vătămate.
Curtea mai reține, cum de altfel s-a mai reținut ți de către celelalte instanțe înainte de reținerea cauzei spre rejudecare, împrejurarea că acea convenție încheiată la 13.08.1997 nu este un contract de închiriere, ci unul de asociere în participațiune care viza exploatarea în comun a spațiilor din cinematograful - B,nefiind un contract ce ar fi avut ca obiect reabilitarea - prin consolidare și modernizare - a unui cinematograf, cum cerea actul menționat mai sus.
Pe de altă parte, cele două acte adiționale - nr.2 și 3 - au intervenit înainte de expirarea duratei contractului inițial și conțineau clauze care erau permise pe tărâmul celor stipulate în contractul inițial încheiat între părți încă din anul 1997, operând, astfel, adagiului conform căruia contractul este legea părților.
Inculpatul a susținut constant pe parcursul procesului penal că a cunoscut dispozițiile deciziei comitetului director al părții vătămate și ale regulamentului aferent. De asemenea, a invocat și contractul încheiat de părți încă din anul 1997, invocând, totodată, și haosul creat de Radef B care tot timpul modifica dispozițiile regulamentare, fără a se mai ști care este în vigoare.
În aceste condiții, poziția inculpatului pe toată desfășurarea procesului penal a fost aceea că a acționat în interesul societății pe care o conducea, încercând să recupereze cel puțin o parte din datoriile societății comerciale care avea închiriate spațiile în discuție.
în acest sens sunt elementele de fapt care se desprind din declarațiile martorului (), contabilul părții vătămate la data respectivă, potrivit cărora inculpatul a adus procesul verbal nr.91/26.08.1999 și o factură fiscală în valoare de 179.000.000 ROL, solicitând înregistrarea în contabilitate a acestei facturi pentru operarea compensării datoriei pe care "" o avea față de partea vătămată, însă conducerea Radef B nu a fost de acord, astfel că s- menținut în continuare debitulsocietății comerciale.
În aceste condiții, nu se poate susține că inculpatul ar fi acționat în mod defectuos, iar urmarea produsă i-ar putea fi imputată, câtă vreme acesta a acționat în scopul recuperării datoriilor părții vătămate, iar neexecutarea obligațiilor de către "" nu-I poate fi imputată acestuia.
Plecând de la aceste aspecte de fapt, Curtea consideră că nu mai este necesar a se cerceta, astfel cum se susține în actul de sesizare, reaua-credință a inculpatului la încheierea celor două acte adiționale prin prisma unui număr de înregistrare fictiv dat actului adițional nr.3, în cauză interesând dacă acest act a fost evidențiat în actele părții vătămate, iar răspunsul este unul pozitiv, și ștampilarea cu o ștampilă scoasă din uz pe care acesta nu ar fi distrus-o, dovedindu-se că nu era în atribuțiile lui acest lucru, ci ale fostului director.
Fără a face o analiză a pretențiilor părții vătămate constituită parte civilă cu consecințe asupra admiterii sau nu a acțiunii civile, interesând doar asupra încadrării juridice a faptelor imputate inculpatului, Curtea reține că, în privința unui posibil cuantum al prejudiciului solicitat de către partea vătămată ROMÂNIA, potrivit raportului de expertiză efectuată în cauză, expertul a concluzionat că suma care ar fi putut să o încaseze partea vătămată s-ar fi ridicat la 62.790 USD. În acest condiții, Curtea reține că nu sunt îndeplinite cerințele art.146 pen. referitoare la consecințele deosebit de grave.
Plecând de la cele reține în alineatul precedent și raportând starea de fapt la încadrarea juridică ce ar putea fi dată faptelor inculpatului, Curtea reține că partea vătămată ROMANIA este o regie autonomă, iar inculpatul avea calitatea de functionar potrivit art.258 pen. astfel că încadrarea juridică a faptei retinută la punctul doi din rechizitoriu se circumscrie infracțiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice prevazuta de art.248 pen. raportat la art.258 pen. care va fi reținută ca urmare a schimbării încadrării juridice ce va fi dispusă.
Cu privire la întrunirea sau nu a elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, Curtea reține că acestea nu sunt întrunite.
Astfel, potrivit celor reținute mai sus, nu a rezultat intenția inculpatului de a cauza părții vătămate Radef România o pagubă sau o vătămare, condiții cerute de textul incriminator, acesta, solicitând ca săvârșirea acestora să fie facută " cu știință" de funcționarul în cauză. Or, așa cum s-a mai arătat, inculpatul a acționat tocmai în scopul recuperării datoriilor pe care "" le avea față de partea vătămată, iar semnarea actelor adiționale s-a făcut în baza contractului inițial încheiat încă din anul 1997 ale cărui clauze erau în vigoare.
Pe cale de consecință, soluția pe care Curtea o va pronuța va fi de achitare în baza art.11 pct.2 lit.a pr.pen. rap. la art.10 alin.1 lit.d pr.pen.
În ceea ce privește acțiunea civilă promovată de partea civilă, Curtea reține că nu sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale.
Astfel, pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală, trebuie îndeplinite patru condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul
Din analiza efectuată mai sus, a rezultat că inculpatul nu a acționat în scopul cerut de textul art.248 pen. activitățile întreprinse de acesta circumscriindu-se recuperării datoriilor pe care societatea "" le avea față de partea vătămată constituită parte civilă. Plecând de la acest aspect, rezultă că nu suntem în prezența unei fapte ilicite săvârșită de inculpat și nici a existenței vinovăției acestuia în producerea unui eventual prejudiciu printr-o activitate sau inactivitate a sa, iar suma cerută cu titlu de despăgubiri este rezultatul neplății datoriilor de către societatea comercială.
În aceste condiții, Curtea va respinge acțiunea civilă promovată de partea civilă.
Cu privire la onorariul solicitat de expertul ca urmare a întocmirii raportului de exeprtiză, Curtea reține că suma solicitată nu se încadrează în limitele cerute de Hotărârea nr. 09/144 din 12 ianuarie 2009 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea criteriilor și modalităților pentru determinarea onorariilor, indemnizațiilor și compensațiilor cuvenite experților contabili și contabililor autorizați, precum și societăților de profil, membri ai Corpului Contabili și Autorizați din România. În urma analizării acesteia, Curtea a reținut că pentru o oră din activitățile efectuate de expert, acestuia i se mai cuvine suma de 1.700 lei, iar nu cea de 3.055 lei solicitată, urmând a se dispune plata conform art.190 alin.5 pr.pen.
Văzând și dispozițiile art.189 și 192 alin.3 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE,
DECIDE:
În baza art.334 pr.pen. dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare din infracțiunile de gestiune frauduloasă și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art.214 alin.1 și 2.pen. respectiv art.246 pen. rap. la art.258 pen. în infracțiunea de delapidare și abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art.2151alin.1 pen. și art.248 pen. rap. la art.258 pen.
În baza art.11 pct.2 lit.a pr.pen. rap. la art.10 alin.1 lit.d pr.pen. achită inculpatul sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 248.pen. rap. la art.258 pen.
În baza art.11 pct.2 lit.a pr.pen. rap. la art.10 alin.1 lit.d pr.pen. achită același inculpat sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art.2151alin.1 pen.
Respinge acțiunea civilă promovată de partea civilă.
În baza art.189 pr.pen. dispune avansarea din fondurile către Baroul Brașova sumei de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu.
În baza art.190 alin.5 pr.pen. dispune plata către expertul a sumei de 1.700 lei, reprezentând contravaloarea onorariului de expert.
În baza art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.05.2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR,
- - - -
GREFIER
- -
aflată în concediu semnează grefier șef secție
Cu opinia separată a judecătorului - - în sensul achitării inculpatului pentru infracțiunile prev. de art. art. 246. pen. rap. la art. 258. pen și art. 2151alin.1 pen conform dispozitiilor art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit.1Cod procedură penală și aplicarea unei amenzi administrative de 1.000.000 ROL (100 RON) conform art. 181, art. 91 Cod penal.
JUDECĂTOR
- -
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu opinia majoritară, apreciez, pentru considerentele pe care le voi expune mai jos, că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit.1Cod procedură penală, iar nu art. 10 lit. d Cod procedură penală.
Prin urmare, se impunea achitarea inculpatului pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 raportat la art. 258 Cod penal și art. 2151alin. 1 Cod penal, cu consecința aplicării unei amenzi administrative de 1.000.000 ROL (100 RON) conform dispozițiilor art. 181, art. 91 Cod penal.
Întreg materialul probatoriu administrat în cauză dovedește faptul că inculpatul a comis faptele deduse judecății, vinovăția sa fiind dovedită cu certitudine și fără urme de îndoială. Însă, având în vedere că, în urma numeroaselor rejudecări ale cauzei, au trecut circa 9 ani de la săvârșirea faptelor, că, potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, trecerea unui interval atât de mare timp face ca pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor să se atenueze considerabil, se constată că nu mai există niciun temei pentru condamnarea inculpatului și aplicarea unei pedepse penale, faptele nemaiprezentând, la acest moment, gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Astfel, cu privire la infracțiunea descrisă la pct. 1 din rechizitoriu, prevăzută de art. 214 alin. 1, 2 Cod penal, încadrarea juridică corectă este aceea adoptată și de opinia majoritară, respectiv art. 2151alin. 1 Cod penal. Însă, spre deosebire de acest punct de vedere, consider că probele administrate în cauză dovedesc cu certitudine și fără urme de îndoială vinovăția inculpatului.
Așa cum a recunoscut chiar inculpatul în cursul urmăririi penale, acesta a ridicat în mai multe rânduri, diverse sume de bani de la casieria societății cu titlul de avans spre decontare: 700.000, 100.000, 200.000, 3.000.000, 300.000 lei (filele 40-44 dosar urmărire penală). Însă, inculpatul nu a justificat către partea civilă modul în care a cheltuit acești bani, astfel că după mai multe luni, s-a procedat la efectuarea unui control cu privire la aceste avansuri spre decontare, constatându-se că nu au fost nici restituite, nici justificate (prin facturi sau orice alt act care să releve destinația sumelor). Referatul întocmit la data de 17 noiembrie 1999 de către contabila părții civile filiala B arată în concret ce sume a ridicat inculpatul și faptul că acesta nu a înapoiat nicio sumă până la data de 24 septembrie 1999 (din 1 octombrie 1999 s-a dispus înlocuirea sa din funcția de director al filialei B), când, din dispoziția conducerii B, i s-au reținut în mod periodic sume care să acopere banii datorați părții civile. Nota internă emisă la data de 7 decembrie 1999 de compartimentul contabilitate din cadrul părții civile menționează sumele ridicate de către inculpat, precum și recuperarea acestora prin rețineri salariale, precizându-se că inculpatul nu a prezentat acte justificative (fila 45 dosar urmărire penală). Deciziile de imputare nu au fost însă contestate de către inculpat, așa cum rezultă din declarația sa (fila 131 dosar urmărire penală, fila 17 dosar nr. 1963/2002 Tribunalul Brașov ), la dosarul cauzei existând chitanțele care confirmă faptul plății acestor sume prin rețineri salariale (filele 77-78 dosar urmărire penală). Martora (fila 75 verso dosar urmărire penală) precizează că, în mod normal, nimeni nu avea dreptul de a ridica un nou avans spre decontare de la societate dacă nu îl justifica pe cel anterior, însă inculpatul, în calitate de director, era cel care punea aprobările, astfel că a putut să ridice mai multe sume de la societate fără a le justifica pe cele anterioare.
Rezultă, deci, fără putință de tăgadă, că inculpatul a ridicat de la societate suma de 4.300.000 lei pe care cheltuit-o, aspect necontestat de vreo persoană și recunoscut de inculpat.
Sumele ridicate nu au fost însă întrebuințate de inculpat pentru și în interesul societății. La dosarul cauzei nu există niciun act care să justifice faptul că inculpatul a cheltuit vreuna din aceste sume ridicate de la partea civilă în folosul acesteia. Deși inculpatul a susținut în numeroase rânduri că a folosit banii ridicați pentru diverse materiale pe care le-a cumpărat pentru partea civilă, nu a făcut dovada acestei împrejurări. În cei 9 ani de când au început cercetările, inculpatul nu a depus la dosarul cauzei nicio factură care să îi susțină afirmațiile. Totodată, deși a pretins că nu era vinovat de folosirea în alte scopuri a sumelor părții civile, inculpatul a restituit toate sumele pe care le-a ridicat (potrivit chitanțelor), fără a contesta deciziile părții civile privind reținerea din salariu a acestor sume (deși le-ar fi folosit în interesul societății, potrivit susținerilor sale).
În ce privește factura fiscală seria - nr. -/ 8 iulie 2007, în valoare de 1.947.591 lei, reținută de opinia majoritară ca dovedind parțial cheltuiala făcută de inculpat pentru societate, întreg materialul probatoriu administrat infirmă o atare constatare.
Astfel cum rezultă din conținutul facturii fiscale (fila 107 dosar urmărire penală), aceasta a fost emisă de pentru vânzarea unor materiale de construcție (faianță, adeziv, ) către, filiala B, delegatul care a preluat marfa fiind inculpatul. Potrivit referatului antemenționat din data de 17 noiembrie 1999, confirmat de declarațiile martorilor () și u, inculpatul a înmânat această factură magazionerului, martorul u, pentru a recepționa materialele și pentru o prezenta la contabilitate, comunicându-i faptul că a lăsat materialele la cinematograful Transilvania din Făgăraș unde se efectuau lucrări. Prin urmare, fără a efectua recepția materialelor și fără a le vedea fizic, martorul a întocmit nota de recepție nr. 205/1999, predând apoi actele la contabilitate. Constatându-se că materialele nu au fost recepționate, actele nu au fost înscrise în contabilitate, iar martorul uaa nulat nota de recepție 205/1999 (fila 59 dosar urmărire penală). Toate aceste aspecte sunt confirmate de martorul u, atât la urmărirea penală, cât și la instanță (fila 71 dosar urmărire penală, fila 108 dosar urmărire penală - declarație olografă, fila 65 dosar nr. 1963/2002 Tribunalul Brașov ), cât și de martorele () (filele 57-58, 74 dosar urmărire penală, fila 66 dosar nr. 1963/2002 Tribunalul Brașov ) și (fila 75 dosar urmărire penală).
Mai mult, fiind audiați în legătură cu acest aspect, martorii și infirmă relatările inculpatului. Martora, administrator și casier la cinematograful Transilvania din Făgăraș, a declarat că nu a văzut niciodată factura în discuție și nici materialele înscrise în ea (fila 104 dosar urmărire penală, fila 109 dosar urmărire penală - declarație olografă). De asemenea, martorul, administrator al SRL Făgăraș, a arătat că a efectuat, în contul chiriei pe care trebuia să o plătească părții civile, lucrări de hidroizolație la cinematograful din Făgăraș, însă nu a primit materiale de construcție de la inculpatul. Mai mult decât atât, materialele înscrise pe factură nici nu se puteau folosi la lucrarea efectuată de firma sa. Totodată, martorul a declarat că, după câteva luni de la terminarea lucrării, inculpatul a venit la el și l-a rugat să recunoască că a primit materiale cu factura în discuție, însă el nu a fost de acord deoarece nu era adevărat (fila 102 dosar urmărire penală, fila 43 dosar nr. 1963/2002 Tribunalul Brașov ).
Relatările martorului se coroborează cu datele ce rezultă din procesul verbal încheiat la data de 8 iulie 1999 și actele anexe (filele 79-81 dosar urmărire penală) ce confirmă recepția lucrării efectuate de martor la cinematograful din Făgăraș, rezultând că au fost făcute reparații la acoperișul clădirii, materialele folosite fiind cumpărate de martor și constând în carton și bitum.
Prin urmare, este evident că materialele cumpărate de inculpat cu factura fiscală seria - nr. -/ 8 iulie 2007 nu au fost folosite la lucrarea de reparație a cinematografului Transilvania din Făgăraș și nici nu puteau fi folosite pentru aceasta, acoperișul neputând fi astupat cu faianță, adeziv și. De altfel, nu intra în atribuțiile de serviciu ale inculpatului, în calitate de director al filialei, cumpărarea de materiale de construcție pentru diverse reparații, această sarcină revenind altor salariați. Mai mult, la data la care au fost cmpărate materialele de către inculpat, existau în stocul filialei materiale de același fel, astfel că nu se justifica operațiunea realizată de inculpat (fila 11 dosar urmărire penală). De asemenea, trebuie remarcată atitudinea inculpatului care, fiind cercetat, a dorit să își justifice în orice fel avansurile luate de la societate, încercând să îl determine pe martorul să mintă în favoarea sa.
Nici suma de 2.000.000 ROL, reținută de opinia majoritară ca fiind dată de inculpat aceluiași martor, nu poate constitui o justificare pentru cheltuielile făcute de inculpat.
Astfel, martorul a relatat că, inițial, inculpatul i-a oferit suma de 2.000.000 lei pentru cumpărarea de materiale în vederea reparațiilor ce trebuiau efectuate, însă, suma fiind prea mică, a fost refuzat de martor (fila 102 dosar urmărire penală, fila 43 dosar nr. 1963/2002 Tribunalul Brașov ). Cu toate acestea, inculpatul a aruncat banii pe jos, iar martorul, constatând că inculpatul este prea beat și poate pierde banii, i-a ridicat de jos și i-a înapoiat ulterior inculpatului prin intermediul martorului. La rândul său, acest martor confirmă faptul că a înmânat inculpatului suma de 2.000.000 lei pe care a primit-o de la martorul (fila 113 verso-114, dosar urmărire penală, fila 44 dosar nr. 1963/2002 Tribunalul Brașov )
Prin urmare, suma de 2.000.000 lei nu a fost folosită în interesul părții civile, ea nu a fost nici măcar cheltuită, fiind păstrată și apoi restituită inculpatului, de asemenea, nu rezultă dacă această sumă a fost dată de inculpat din banii proprii sau din avansurile ridicate de la societate (întrucât inculpatul nu a ridicat niciun avans în sumă de 2.000.000 lei), astfel că suma nu poate fi avută în vedere la justificarea deconturilor către partea civilă. De altfel, nici inculpatul nu a pretins acest fapt către partea civilă, suma de 2.000.000 lei nefiind scăzută din cuantumul debitului avut de inculpat față de societate.
Față de considerentele expuse, rezultă că inculpatul și-a însușit și a folosit în interes personal banii pe care îi primise de la partea civilă pentru a-i gestiona corespunzător, neexistând niciun fel de acte justificative care să dovedească faptul că inculpatul a folosit banii societății în interesul acesteia, dimpotrivă rezultând că inculpatul a cumpărat materiale de construcție pe care nu le-a folosit în interesul societății, astfel că acesta se face vinovat de comiterea faptei reținute în sarcina sa prin actul de sesizare (pct. 1).
Cu privire la cea de-a doua infracțiune reținută în sarcina inculpatului și descrisă în rechizitoriu la pct. 2, probele administrate dovedesc, de asemenea, fără putință de tăgadă, vinovăția inculpatului sub forma intenției directe.
În calitate de director al filialei B, la data de 3 septembrie 1999, inculpatul a încheiat cu (denumire modificată în Industries B) actul adițional nr. 3 prin care a modificat obiectul contractului de asociere în participațiune nr. 3/13 august 1997, încheiat de filiala B cu aceeași firmă. Prin acest act adițional, s-a prelungit durata de închiriere a sălii Bac inematografului din B (care expira la data de 15 octombrie 1999) cu încă 6 ani. Totodată, prin același act adițional, s-a închiriat către nu numai Bac inematografului, ci și A, care nu făcuse obiectul contractului inițial.
Totodată, inculpatul a ștampilat actul cu o ștampilă veche, scoasă din uz și a procedat personal la înscrierea actului adițional în registrele societății, atribuindu-i nr. 1754, deși acesta aparținea unei alte lucrări de secretariat.
Acționând în acest mod, inculpatul și-a încălcat în mod flagrant, cu știință, atribuțiile de serviciu, efectuând un act pe care nu avea dreptul să îl realizeze.
Începând cu luna iunie 1999, B emisese decizia nr. 100/15 iunie 1999 prin care a dispus ca valorificarea tuturor spațiilor din patrimoniul, inclusiv a filialelor acesteia, să se realizeze numai pe bază de licitații, metodologia de valorificare fiind stabilită printr-un regulament anexat deciziei (filele 16-26 dosar urmărire penală). Potrivit art. 3 din regulament, inculpatul avea obligația de a închiria bunurile părții civilenumai pe bază de licitație. Această procedură era obligatorie nu numai pentru închiriere, cum eronat se reține în opinia majoritară, ci și în cazul asocierii în participațiune, în acest sens fiind dispozițiile art. 6 alin. 2 din regulament potrivit cărora "în procedura de valorificare a cinematografelor, studiul de oportunitate, documentele de licitație elaborate de către filială și contractul de valorificare convenit cu câștigătorul licitației se vor aproba în Comitetul Director al în cazul închirierilor și locațiilor de gestiune și în Consiliul de administrație al în cazul asocierilor în participațiune". Totodată, art. 9 pct. 4 care reglementează prețul de pornire la licitație a venitului pentru filială se prevede că "în cazul contractelor de asociere în participațiune, venitul pentru filială se va stabili ca fiind un procent din venitul activității în asociere", iar potrivit art. 14, "durata contractelor de asociere în participațiune încheiate pentru reabilitarea prin consolidare și modernizare a unor cinematografe, se va stabili de la caz la caz în funcție de complexitatea și valoarea lucrărilor necesare în Comitetul Director al ".
Inculpatul a luat la cunoștință de conținutul acestei decizii, fapt confirmat de martora (). Aceasta a declarat în fața instanței de judecată că inculpatul i-a confirmat împrejurarea că a primit decizia nr. 100/15 iunie 1999 iar, la solicitarea ei, a primit personal o copie de la inculpat (fila 66 dosar nr. 1963/2002 Tribunalul Brașov ).
Deși cunoștea că orice operațiune de valorificare a spațiilor părții civile trebuie realizată prin intermediul unei licitații, inculpatul a semnat cu Industries B actul adițional nr. 3 prin care nu numai că a fost de acord cu prelungirea duratei de închiriere a sălii Bac inematografului din B cu încă 6 ani, dar a extins această închiriere și la Aac inematografului, care nu făcuse obiectul contractului inițial. Aceasta în condițiile în care Industries B avea datorii în valoare de 220.143.324 ROL (fila 12 dosar urmărire penală). Mai mult, prin încheierea acestui act nelegal, inculpatul a angajat răspunderea societății și a determinat producerea unui șir întreg de procese civile între partea civilă și Industries B întrucât continuarea colaborării cu această firmă a adus prejudicii părții civile, aceasta nerespectând obligațiile contractului inițial și neplătind chiria și celelalte utilități, situația nefiind reglementată nici în prezent, iar partea civilă neputând valorifica cele două cinematografe întrucât Industries Bar efuzat să elibereze spațiul, prevalându-se de contractul încheiat cu inculpatul. Partea civilă a declanșat o serie de procese civile pentru a încerca evacuarea firmei (filele 146-147 dosar 385/2001 Tribunalul Brașov ), însă din luna martie 2002, față de Industries B s-a deschis procedura reorganizării judiciare și a falimentului (fila 150 dosar 385/2001 Tribunalul Brașov ), astfel că spațiile deja închiriate de aceasta au fost imobilizate pe termen îndelungat, fără ca partea civilă să le mai poată folosi.
Prin semnarea cu bună-știință a actului adițional cu încălcarea normelor interne ale societății, inculpatul a adus o vătămare intereselor legale ale părții civile, angajând în mod arbitrar răspunderea acesteia într-o relație contractuală defavorabilă, aceasta având dreptul de a-și alege, în urma efectuării unei licitații, partenerul care îi făcea oferta cea mai bună. Mai mult decât atât, inculpatul a prelungit contractul cu o firmă care avea deja numeroase datorii către partea civilă (220 milioane ROL era o sumă foarte mare la nivelul anului 1999) și nu manifestase nicio intenție în sensul achitării lor. Chiar reprezentantul firmei, a recunoscut că aveau datorii la partea civilă (fila 97 dosar urmărire penală).
În cursul urmăririi penale, inculpatul a negat inițial acest aspect (fila 128 dosar urmărire penală - declarație olografă), după care a recunoscut că a semnat actul adițional, însă a acționat astfel pentru a evita un interval de mai multe luni de zile cât ar fi durat scoaterea la licitație a spațiului conform normelor interne, interval în care nu ar fi produs nimic (fila 132 dosar urmărire penală). În fața instanțelor de judecată, inculpatul a recunoscut că avea cunoștință de conținutul deciziei antemenționate prin care se cerea organizarea licitației, precizând însă că a făcut această operațiune pentru binele unității deoarece partenerii erau dispuși să amenajeze spațiile dacă perioada de închiriere era mai mare. Inculpatul a susținut că nu a prejudiciat societatea în niciun fel, dimpotrivă i-a îmbunătățit rezultatele economico-financiare (fila 17 dosar nr. 1963/2002 Tribunalul Brașov, filele 35-36 dosar 385/2001 Tribunalul Brașov, filele 32-33 dosar 399/2006 - nr. nou - Tribunalul Brașov, fila 35 dosar - Judecătoria Brașov, filele 49-50 dosar - Curtea de APEL BRAȘOV ).
Apărările inculpatului sunt infirmate însă de întreg materialul probatoriu administrat.
Expertizele efectuate în cauză dovedesc fără putință de tăgadă multitudinea datoriilor pe care Industries B le avea față de partea civilă și care nu au fost achitate nici în prezent: 217.077 dolari (filele 98-114 dosar 399/2006 - nr. nou - Tribunalul Brașov ), 62.790 dolari (dosar - Curtea de APEL BRAȘOV ). Cu toate acestea, în luna septembrie 1999, inculpatul a procedat nu numai la prelungirea contractului cu această firmă pentru Bac inematografului din B, dar a fost de acord și a închiriat și Aaa celuiași cinematograf. Inculpatul a procedat în acest fel deși, anterior, la data de 26 mai 2005, în cadrul ședinței Comitetului director al filialei B, a dispus verificarea contractelor celor care aveau datorii pentru a fi evacuați din spații, iar "la cei la care urmează să li se termine termenul li se va pune în vedere că nu li se vor prelungi contractele dacă nu-și plătesc datoriile" (procesul verbal nr. 12 al ședinței Comitetului director al filialei B - fila 91 dosar 1066/2003 Curtea de APEL BRAȘOV ), iar în luna iulie/august 1999, nu a fost de acord cu ștergerea penalităților Industries B "până când nu ajung cu datoriile la zi" (procesul verbal nr. 17 al ședinței Comitetului director al filialei B - fila 106 dosar 1066/2003 Curtea de APEL BRAȘOV ).
Totodată, în alte situații, inculpatul a procedat la realizarea licitațiilor, în acest sens fiind și dec. nr. 39/2 iulie 1999 prin care inculpatul dispune instituirea unei comisii de licitație în baza aceleiași decizii nr. 100/15 iunie 1999 emisă de B (fila 21 dosar nr. 790/2002 Curtea de APEL BRAȘOV ), precum și procesele verbale încheiate cu ocazia ședințelor Comitetului Director al filialei B al cărei director era inculpatul (filele 23-119 dosar 1066/2003 Curtea de APEL BRAȘOV ): la data de 22 iunie 2006, realizarea formelor de licitație pentru spațiul unde a funcționat un bar - procesul verbal nr. 14 (fila 95 dosar 1066/2003 Curtea de APEL BRAȘOV ), ulterior, la data de 12 iulie 1999, inculpatul dispune contabilei șef pregătirea caietului de sarcini pentru a scoate la licitație Aac inematografului (fila 97 dosar 1066/2003 Curtea de APEL BRAȘOV ).
Cu toate acestea, în cazul Industries B, inculpatul a încălcat toate regulile interne și a semnat actul adițional nr. 3/ 3 septembrie 1999 pentru prelungirea închirierii la sălile A și
De altfel, modul în care s-a desfășurat semnarea acestui actul adițional și circumstanțele în care s-a realizat înregistrarea actului în evidențele societății ridică numeroase semne de întrebare asupra bunei-credințe a inculpatului și a sincerității acestuia.
Inculpatul a ștampilat actul adițional cu o ștampilă veche, scoasă din uz, după care l-a înregistrat personal, la un alt număr (care presupunea o altă dată și unde era o altă lucrare) în evidențele societății.
Inculpatul nu putea pretinde că nu cunoștea că ștampila respectivă era scoasă din uz, din moment ce tot el a recunoscut în fața de instanței de judecată că "din greșeală foloseam când o ștampilă, când alta, avându-le pe amândouă în același sertar" (fila 36 dosar 385/2001 Tribunalul Brașov ), fiind de datoria sa, în calitate de director al filialei, să se asigure că folosește ștampila în vigoare și că toate actele pe care le încheie au efectul juridic prevăzut de lege și sunt legale.
La rândul său, martora - a declarat că pur și simplu a găsit scrisul inculpatului în registrul de corespondență al părții civile și că inculpatul a acordat și un număr de înregistrare greșit, numărul 1754 care apare pe actul adițional corespunzând unei alte lucrări, o situație privind spotul publicitar. Ea a precizat că a primit actul în discuție și l-a văzut numai în luna octombrie 1999, cu ocazia predării gestiunii, deși ea era cea care trebuia să îl primească, să îl înregistreze și să îl predea la contabilitate pe bază de semnătură (fila 73 dosar urmărire penală, fila 45 dosar nr. 1963/2002 Tribunalul Brașov ). Martora relatează, totodată, că a sesizat că între inculpat și conducerea firmei Industries B erau niște relații mai apropiate, aceasta apreciind că motivul pentru care inculpatul a prelungit contractul cu această firmă era acela că inculpatul ar fi locuit într-un apartament pus la dispoziție de această firmă (fila 45 dosar nr. 1963/2002 Tribunalul Brașov ), acesta având domiciliul în orașul F, jud. Același aspect este relatat și de martorul u care a arătat în fața instanței de judecată că, în perioada prelungirii contractului în discuție, inculpatul locuia într-un apartament aparținând patronului Industries B și că cunoaște acest aspect chiar de la inculpat (fila 65 verso dosar nr. 1963/2002 Tribunalul Brașov ).
Împrejurări similare cu privire la încheierea actului adițional nr. 3 sunt prezentate și de martora (), contabilul șef al filialei Aceasta a declarat că inculpatul, fără să anunțe pe nimeni, a prelungit contractul cu Industries B și că ea a luat cunoștință despre această operațiune numai după ce inculpatul a fost schimbat din funcție, cu ocazia preluării documentelor din biroul său (filele 66-67 dosar nr. 1963/2002 Tribunalul Brașov, fila 88 dosar 399/2006 - nr. nou - Tribunalul Brașov ), deși era contabil principal, iar contractul inițial de asociere în participațiune, nr. 3/13 august 1997, fusese semnat atât de directorul anterior al filialei, cât și de contabilul șef. Aceeași martoră relatează împrejurările în care a fost prezentată la contabilitate factura fiscală seria - nr. - din data de 26 august 2009 în sumă de 179.340.000 ROL emisă de Industries B (filele 98-98 dosar urmărire penală) și refuzată la plată.
Potrivit facturii în discuție, suma de 179.340.000 ROL reprezenta contravaloarea unor lucrări de hidroizolație pe suprafața complexului pe care ar fi realizat-o Industries B, solicitând astfel compensarea acestei datorii cu cea a chiriei.
Lucrarea respectivă însă nu fusese efectuată însă în realitate de către această firmă.
Martora () a arătat că, în aceeași zi în care a fost emisă factura, 26 august 1999, fusese luată în discuție, în ședința Comitetului director al filialei B, la propunerea inculpatului, chestiunea compensării chiriei Industries B cu o lucrarea de reparație a acoperișului cinematografului (fila 66 verso dosar nr. 1963/2002 Tribunalul Brașov ), însă aceasta nu fusese încă aprobată, existând două condiții: firma să achite J din debit, iar pentru restul datoriei să presteze lucrări, dacă nu există o ofertă mai favorabilă. Cu toate acestea, în ziua următoare, deși o astfel de lucrare nu se putea face în 24 de ore și pe timp de noapte, martora a primit factura în discuție de la martora, căreia îi fusese dată chiar de inculpat, cu indicația expresă de a fi înregistrată în contabilitate și a se proceda la compensare. Martora () a refuzat acest lucru deoarece lucrarea nu fusese efectuată, iar valoarea era prea mare, iar astfel de investiții trebuiau aprobate de B (fila 74 dosar urmărire penală, fila 66 verso dosar nr. 1963/2002 Tribunalul Brașov ), martora arătând, totodată, că, de fapt, această lucrare nu s-a efectuat niciodată, că nici ea, nici restul personalului nu au văzut lucrări de reparație la cinematograful și că filiala B nu a recepționat lucrări de reparații la acest cinematograf. Aceleași împrejurări sunt relatate și de martora (fila 72 dosar urmărire penală) care a declarat că a spus inculpatului că această factură nu poate fi înscrisă în contabilitate deoarece lucrarea nu a fost efectuată, iar valoarea este prea mare, însă inculpatul i-a replicat că nu este ei, precum și de procesul verbal al ședinței Comitetului director al filialei B din data de 26 august 1999, care confirmă luarea în discuție a propunerii inculpatului în aceeași zi în care a fost emisă și factura (fila 109 dosar 1066 C de APEL BRAȘOV ).
Raportat la toate considerentele expuse, rezultă că inculpatul și-a încălcat în mod flagrant, cu știință, atribuțiile de serviciu, efectuând un act pe care nu avea dreptul să îl realizeze, reaua sa credință fiind pe deplin dovedită.
În ce privește încadrarea juridică a faptei, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 248 Cod penal, astfel cum a considerat opinia majoritară, ci art. 246 Cod penal, partea civilă nefiind o instituție din cele prevăzute de art. 145 Cod penal, față de statutul acesteia consacrat de HG530/ 2 septembrie 1991, fiind singura proprietară a bunurilor din patrimoniul său.
Prin urmare, întreg materialul probatoriu administrat în cauză dovedește faptul că inculpatul a comis faptele deduse judecății, vinovăția sa fiind dovedită cu certitudine și fără urme de îndoială.
Însă, luând în considerare intervalul de timp extrem de mare scurs de la data comiterii faptelor și până în prezent, interval de timp ce face ca pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor să se atenueze considerabil și chiar să dispară, potrivit jurisprudenței practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, apreciez că nu mai există niciun temei pentru condamnarea inculpatului și aplicarea unei pedepse penale, faptele nemaiprezentând, la acest moment, gradul de pericol social al unor infracțiuni. Prin urmare, se impunea achitarea inculpatului pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 raportat la art. 258 Cod penal și art. 2151alin. 1 Cod penal în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit.1Cod procedură penală, cu consecința aplicării unei amenzi administrative de 1.000.000 ROL (100 RON) conform dispozițiilor art. 181, art. 91 Cod penal.
JUDECĂTOR
- -
Red. / 19.06.2009
Red /20.07.2009
Dact.BD/31.07.2009
Jud. Fond
Jud. Appel u/
- 3 exemplare -
Președinte:Constantin EpureJudecători:Constantin Epure, Laura Popa, Elena Barbu
