Îndreptare eroare materială (art.194 și următoarele c.p.p.). Decizia 127/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
RO MÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-a PENALĂ
Dosar nr-
2831/2009
Decizia penală nr. 127
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2010
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 2: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 3: Magdalena
GREFIER -
* * * * * * * * * * * * *
Ministerul public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin procuror
* * * * * * * * * * * * *
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-condamnat împotriva Deciziei penale nr. 548 din data de 19 octombrie 2009 Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică pentru recurentul condamnat, lipsă la termenul de astăzi, a răspuns apărătorul desemnat din oficiu, în baza delegației -/11.XII.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că recurentul condamnat a depus la dosar (filele 12-24), prin registratura secției, motivele scrise de recurs, înscrisuri în susținerea acestora și o cerere de amânare a pronunțării, formulată de apărătorul ales, pentru a avea posibilitatea de a depune concluzii scrise.
Curtea constată că asistența juridică nu este obligatorie și pune în discuție cererea prin care recurentul solicită emiterea unei adrese către Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor pentru a se verifica numele și prenumele acestuia în timpul când a fost judecat fondul.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul nu se opune încuviințării cereri formulate.
Curtea deliberând respinge ca inutilă cererea de emitere a unei adrese către Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor întrucât condamnatul nu s-a prezentat niciodată în fața instanței iar cererile formulate de către acesta constituie încercări de tergiversare a soluționării cauzei de față, condamnatul sustrăgându-se executării pedepsei aplicate.
Curtea acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat. Motivele detaliate în scris de către recurent sunt neîntemeiate.
Curtea reține cauza în pronunțare și urmează a delibera și cu privire la cererea de amânare a pronunțării pentru a fi depuse concluzii scrise, cerere formulată de către apărătorul ales al recurentului.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin decizia penală nr. 548/A/19.10.2009 Tribunalul București - Secția I Penală a respins ca nefondat apelul declarat de împotriva încheierii de ședință din 14.08.2008 a Judecătoriei Sector 4
Pentru a decide astfel, Tribunalul Bucureștia constatat următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 14.08.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B în dosarul nr-, s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Sector 4 B,
În baza art. 195 Cod procedură penală s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței penale nr.2905/04.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, în cuprinsul acestei sentințe trebuind să se menționeze numele corect al inculpatului "fiul lui si, născut la data de 17.04.1978", în loc de " ", iar domiciliul condamnatului în B,-, -.1,.7,.24. sector 3" și nu, "în Comuna 1 1918, -.2,. 19, județul I, cum din eroare s-a menționat la redactarea hotărârii judecătorești.
Pentru a dispune astfel, instanța a constatat următoarele:
La data de 07.08.2008, Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Sector 4 B, a solicitat în temeiul art.195 Cod procedură penală îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței penale nr.2905/04.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B în soluționarea dosarului nr- nr. dosar format vechi 3314/2005, în sensul că în mod eronat a fost reținut și menționat în dispozitivul acestei sentințe numele inculpatului ", fiul lui si, născut la data de 17.04.1978" în loc de " ", și domiciliul acestuia în Comuna 1 1918, -.2,. 19, județul I, în loc de "B,-, -.1,.7,.24, sector 3" astfel cum rezulta din actele anexate cererii.
Conform art.195 Cod procedură penală, erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuși organul de urmărire penală sau de instanța de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu.
În raport de dispoziția legală enunțată, instanța a admis cererea și din oficiu a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinței penale nr.2905/04.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B în soluționarea dosarului nr-, număr dosar format vechi 3314/2005,în sensul că în dispozitivul acestei sentințe a menționat numele corect al inculpatului " fiul lui si, născut la data de 17.04.1978", în loc de " ", iar domiciliul condamnatului în B,-, -.1,.7,.24. sector 3" și nu, "în Comuna 1 1918, -.2,. 19, județul I cum din eroare s-a menționat la redactarea hotărârii judecătorești.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, a susținut că pe parcursul judecării cauzei sale în fond, apel și recurs, nu a fost legal citat, procedura de citare fiind nelegal îndeplinită, motiv pentru care a solicitat admiterea apelului, desființarea încheierii atacate și trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate cât și din oficiu, conform dispozițiilor art.371 alin.2 Cod procedură penală, Tribunalul a apreciat că apelul declarat de inculpatul este nefondat.
Prin sentința penală nr.2.905 din 04.10.2006 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 B în dosarul nr-, inculpatul (fost ) a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit. i Cod penel.
În baza art.36 alin.1 Cod penal rap. la art.33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal s-a contopit pedeapsa aplicată cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.20 Cod penal rap. la art.208 - 209 lit. a, g și i Cod penal prin sentința penală nr.549 din 18.09.2001 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, definitivă prin decizia penală nr.664 din 27.12.2001 a Tribunalului Buzău, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare. În baza art.71 Cod penal s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a, b, c Cod penal pe durata executării pedepsei.
În baza art.36 alin.3 pen. și art. 88. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada executată de la 26.03.2001 la 25.03.2003 și 7.01.2005.
S-a luat act că partea vătămată SC farm SA nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 118 lit. e Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de 6.500 dolari USD în echivalent în lei la cursul BNR și 3.966.142, 33 Rol reprezentând contravaloarea bunurilor dobândite prin săvârșirea infracțiunii, suma care nu servesc la despăgubirea părții vătămate.
În temeiul disp. art. 191 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la 300 Ron cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că în perioada 09.03.2001 - 11.03.2001, inculpatul (fost ) prin efracție a pătruns în subsolul unei clădiri aparținând SC Farm SA, de unde a sustras mai multe bunuri.
Pe parcursul cercetării judecătorești, inculpatul audiat fiind nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul (fost ), iar prin decizia penală nr.137/A din 05.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală în dosarul nr-, s-a admis apelul declarat, s-a desființat în parte sentința atacată și în fond s-a înlăturat dispoziția de interzicere a drepturilor inculpatului prev. de art. 64 lit. c Cod penal. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr.137/A din 05.03.2008 a Tribunalului București Secția I Penală, a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr.792 din 17.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a II a Penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Ulterior, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, cu ocazia punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.7139/2006/18.06.2008 emis de Judecătoria sectorului 4 pe numele inculpatului, s-a constatat că numele corect al inculpatului este,în loc de, iar domiciliul condamnatului este în B-, -.1,.7,.24. sector 3" și nu, "în Comuna 1 1918, -.2,. 19, județul I cum din eroare s-a menționat la redactarea hotărârii judecătorești. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 195 Cod procedură penală, s-a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul menționat prin încheierea din camera de consiliu din 14.08.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 4
Din adresa nr.- din 02.07.2008 emisă Inspectoratul de Poliție al Județului I - Serviciul de Investigații Criminale (fl. 32 dosar apel încheiere) și din relațiile comunicate (fl. 206- 207 dosar fond) de acest serviciu, s-a constatat că numele avut anterior de inculpatul a fost de, că motivul schimbării numelui a fost căsătoria, iar data schimbării numelui din în a intervenit la data de 20.10.2006 (ulterior pronunțării sentinței penale nr.2905/04.10.2006 a Judecătoriei sectorului 4 B).
Potrivit dispozițiilor art. 195 alin.1 Cod procedură penală, erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuși organul de urmărire penală sau de instanța de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu.
Constituie erori materiale în sensul textului de lege menționat, de exemplu trecerea greșită a unui număr, nume, adresă, eroarea evidențiindu-se în lipsa oricărui dubiu, neimpunându-se reaprecierea, deliberarea sau exprimarea unei convingeri.
În speță, instanța de apel a considerat că în mod corect instanța de fond a dispus îndreptarea erorii materială strecurată în dispozitivul sentinței penale nr.2905/04.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B în sensul că s-a menționat numele corect al inculpatului " fiul lui si, născut la data de 17.04.1978", în loc de " ", iar domiciliul condamnatului în B,-, -.1,.7,.24. sector 3" și nu, "în Comuna 1 1918, -.2,. 19, județul I cum din eroare s-a menționat la redactarea hotărârii judecătorești.
Susținerea inculpatului, în sensul că pe parcursul judecării cauzei sale în fond, apel și recurs, nu a fost legal citat, procedura de citare fiind nelegal îndeplinită, nu fost reținută, întrucât pe de o parte în procedura reglementată de dispozițiile art. 195 și urm. nu se pot analiza chestiuni ce țin de legalitatea sau temeinicia unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, iar pe de altă parte trebuie observat că pe parcursul soluționării în fond a cauzei, inculpatul a fost prezent și audiat, iar în apel și recurs a avut apărător ales care a propus probe și a pus concluzii.
Oricum, solicitarea apelantului inculpat, de restituire a cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale s-a apreciat că excede cadrului procesual prezent, a soluționării apelului inculpatului împotriva unei încheieri de îndreptare a erorii materiale.
Constatând că soluția instanței de fond este legală și temeinică, Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul, iar în baza art.192 alin.2 a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul, solicitând Curții desființarea încheierii prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale referitoare la numele său, invocând faptul că decizia instanței de apel este nelegală, el nefiind legal citat în timpul judecării în fond a cauzei. Se arată, de recurentul inculpat prin apărătorul său în susținerea motivelor de recurs, dar și personal cu prilejul acordării cuvântului în cadrul dezbaterilor, că atât actul de sesizare al instanței, cât și judecarea în fond, apel și recurs a cauzei s-a făcut cu încălcarea procedurii de citare cu inculpatul, în loc de, cum s-ar fi impus.
S-a mai precizat de către recurentul inculpat că în cauză ar fi trebuit constatată incidența disp. art. 195 Cod procedură penală, în sensul modificării atât a sentinței penale nr. 2905/04.10.2006 a Judecătoriei Sector 4 B, dar și a deciziei penale nr. 137/A/05.03.2008 a Tribunalului București - Secția I Penală.
În sprijinul motivelor sale de recurs au fost invocate disp. art. 197 alin. 2 Cod procedură penală față de judecarea cu lipsă de procedură a cauzei, aspect ce a determinat - în opinia recurentului inculpat - grave prejudicii.
Examinând decizia penală apelată, precum și încheierea de ședință din 14.08.2008 a Judecătoriei Sector 4 B, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază ca nefondat recursul promovat de recurentul inculpat, în virtutea considerentelor ce vor fi înfățișate:
Inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.2905/04.10.2006 a Judecătoriei Sector 4 B la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prin decizia penală nr. 137/A/05.03.2008 a Tribunalului București - Secția I Penală, admițându-se apelul inculpatului și desființându-se sentința penală în parte, și înlăturându-se dispozițiile de interzicere a dreptului inculpatului prev. de art. 64 lit. c) Cod penal.
Recursul declarat de inculpat împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 792/17.06.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a II-a Penală.
Odată cu punerea în executare a mandatului pedepsei închisorii, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, s-a constat că se impune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul hotărîrii, în sensul de a se trece în mod corect numele inculpatului, respectiv în loc de, iar în acest sens Biroul Executării Penale din cadrul Judecătoriei Sector 4 Bas olicitat instanței competente aplicarea disp. art. 195 Cod procedură penală.
Curtea consideră că încheierea de îndreptare a erorii materiale, precum și decizia instanței de apel sunt legale și temeinice, iar susținerea recursului inculpatului potrivit căreia s-ar fi impus admiterea apelului, desființarea încheierii și trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, în contextul nelegalei citări pe parcursul procesului penal, este lipsită de fundament legal.
Este știut că erorile materiale sunt simple greșeli scriptice asupra uni nume sau prenume, asupra unor date calendaristice la care se referă un act procedural, asupra unor indicații numerice. Pentru a se aplica procedura instituită în art. 195 Cod procedură penală privind îndreptarea unor asemenea erori, de către organul judiciar, legea prevede ca eroarea materială să fie evidentă.
De asemenea, procedura prevăzută în art. 195 Cod procedură penală nu poate fi aplicată în situația în care greșelile cuprinse în actul procedural scris pot avea consecințe asupra desfășurării procesului penal sau asupra răspunderii penale ori civile.
În cauza de față, în mod corect instanța a apreciat că sunt aplicabile disp. art. 195 Cod procedură penală, în contextul în care trecerea incompletă a numelui inculpatului se înscrie în ipotezele pe care legiuitorul le-a avut în vedere la reglementarea procedurii îndreptării erorii materiale, ceea ce nu impune reaprecierea, deliberarea sau exprimarea unor convingeri, după cum instanța de apel în mod just a stabilit.
În urma propriului examen, Curtea mai constată că susținerea recurentului inculpatului conform căreia nu ar fi fost legal citat nu poate constitui obiect de analiză și evaluare în procedura art. 195 și urm. Cod procedură penală, întrucât o asemenea chestiune ține de legalitatea ori temeinicia unei hotărâri judecătorești ce se bucură de puterea lucrului judecat.
Pe de altă parte, Curtea nu poate omite a observa - astfel cum și instanța de apel a făcut-o - că inculpatul a fost prezent pe parcursul judecării cauzei sale, beneficiind de garanțiile unui proces echitabil, de respectarea drepturilor sale procesuale.
În același registru, ce excede prezentului cadru procesual, se înscrie și invocarea unei nulități ce ar determina restituirea cauzei la Parchet în vederea refacerii urmăririi penale.
Concluzionând, Curtea, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul promovat de recurentul inculpat, urmând a dispune cu privire la cheltuielile judiciare sub incidența art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul împotriva deciziei penale nr.548/A/19.10.2009 a Tribunalului București - Secția Ia P enală din dosarul nr-.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.01.2010
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. / 25.01.2010
Dact./ 29.01.2010
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția I Penală
Red. / Judecătoria Sector 4 B
Președinte:Daniela PaniogluJudecători:Daniela Panioglu, Ioana Alina Ilie, Magdalena