Infracțiuni de corupție (legea nr. 78/2000). Decizia 240/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(număr în format vechi 2020/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 240
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Corneliu Bogdan Ion Tudoran
JUDECĂTOR 2: Lavinia Lefterache
GREFIER: - -
* * * * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - este reprezentat prin procuror
* * * * * * * * * * * * *
Pe rol judecarea cauzei penale ce are ca obiect apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr.414/14.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-inculpat, personal și asistat de apărător ales - dl. avocat - cu împuternicirea avocațială nr.-/16.09.2009, depusă la dosarul cauzei (fila 16).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea procedează la audierea, în apel, a intimatului inculpat, declarația acestuia fiind consemnată separat și atașată la dosar.
Părțile, întrebate fiind de către instanță, declară că nu au alte cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține oral motivele de apel formulate în scris de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, aflate în dosar la filele 4-10.
Critică hotărârea pe care o consideră nelegală și netemeinică pentru înlăturarea, din ansamblul probatoriului, a proceselor verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate între inculpatul și martorul, consideră că în mod greșit tribunalul a apreciat că respectivele procese verbale sunt îndoielnice din punct de vedere al conținutului lor. În susținerea celor expuse, solicită a fi avut în vedere:
- adresa Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București de declinare a competenței de efectuare a urmăririi penale, aflată la fila 95;
- autorizația nr.1/04.01.2007, emisă de Judecătoria Sectorului 2 B în Dosar nr-, aflată la fila 96.;
- încheierea din Camera de Consiliu, din data de 04.01.2007 a Judecătoriei Sectorului 2 B, prin care a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București privind autorizarea interceptărilor și înregistrării convorbirilor telefonice, aflată la fila 97 -99
În procesul verbal de transcriere a înregistrării convorbirilor telefonice se face referire la dosarul penal nr.5833/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în care s-a emis autorizația nr.1/A1/2007, aceleași referiri găsindu-se la filele 33-34 al Ordonanței Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Din examinarea înscrisurilor enumerate mai sus, rezultă că înregistrările și transcrierile acestora au fost efectuate în mod legal.
Referitor la nerespectarea dispozițiilor art. 913Cod procedură penală, în sensul că procesul verbal de transcriere a convorbirilor nu a fost certificat de procurorul care a efectuat urmărirea penală, consideră că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a textelor de lege incidente, în sensul că procesul verbal de redare a înregistrărilor telefonice întocmit de procuror nu mai se impune a fi certificat de procuror, întrucât, altfel, procurorul, practic, ar fi obligat să efectueze un act procedural de două ori.
O a doua critică pe care o aduce Ministerul Public hotărârii atacate constă în greșita schimbare a încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpat în sensul înlăturării dispozițiilor art. 7 din Legea nr.78/2000 de către instanța de fond, care a avut în vedere că, potrivit fișei postului, inculpatul nu avea atribuții pe linia constatării și sancționării contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor.
Subliniază faptul că inculpatul făcea parte, la data săvârșirii faptelor, din Inspectoratul General al Poliției Române, parte componentă a structurii organizatorice a Poliției Române conform Legii nr.218/2002, lege potrivit căreia Poliția Română desfășoară activități pentru constatarea faptelor penale și efectuează cercetări în legătură cu acestea (art. 26 alin. 1 pct. 8 ), constată contravenții și aplică sancțiuni (art. 26 alin. 1pct. 10). Mai arată că, potrivit art.28 alin 4 din Legea nr.218/2002, polițistul este obligat să intervină și în afara orelor de program, a atribuțiilor de serviciu și a competenței teritoriale a unității din care face parte, când ia cunoștință de existența unei infracțiuni flagrante, această obligație legală este consacrată și în art. 44 alin.1 din Legea nr.360/2002, privind statutul polițistului, text de lege conform căruia serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu. Inculpatul avea obligația de a executa activități de ascultare a unor persoane care au formulat plângeri și, ori sesizări, activitatea de ascultare a persoanelor vătămate având caracter de act premergător urmăririi penale.
Față de cele expuse, consideră că schimbarea încadrării juridice nu este legală întrucât, în speță sunt incidente dispozițiile art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000.
Își încheie cuvântul, punând concluzii, în baza art.379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, de admitere a apelului, desființare a sentinței atacate și, pe fond, rejudecând cauza, să fie pronunțată o hotărâre legală și temeinică.
Apărătorul ales al intimatului inculpat pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat și de menținere a hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică.
Autorizația de interceptare și înregistrare a convorbirilor telefonice a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor art.911Cod procedură penală. Pe procesele verbale de transcriere a înregistrărilor convorbirilor dintre inculpat și martorul denunțător se află menționată o autorizație emisă de Tribunalul București, iar în dosarul de urmărire penală nu există decât o autorizație emisă de Judecătoria Sectorului 2 B care a fost indicată și de către reprezentantul Ministerului Public.
Dispozițiile art.913Cod procedură penală sunt de strictă interpretare, iar operația certificării proceselor verbale operează indiferent de organul care a efectuat transcrierea interceptărilor.
proceselor verbale de transcriere a convorbirilor telefonice atrage incidența dispozițiilor art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, fiind lovite de nulitate absolută astfel că s-a impus înlăturarea acestora din ansamblul probator.
Își încheie pledoaria solicitând respingerea apelului și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică, atât sub aspectul schimbării încadrării juridice cât și al achitării inculpatului. Depune concluzii scrise.
Intimatul inculpat arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.414 din 14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în baza art.334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpatul din infracțiunea prevăzută de art.254 al 1 Cod penal, cu referire la art.7 alin. 1 din Legea nr.78/2000 și art.12 lit.b din aceeași lege, cu aplic. art.33 lit.a Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art.254 al 1 Cod penal, cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000 și art. 12 lit.b din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit.a Cod procedură penală, raportat la art. 10 lit.d Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.254 al.1 Cod penal, cu referire la art.6 Legea nr.78/2000.
În baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală, raportat la art. 10 lit.d Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.12 lit.b Legea nr.78/2000.
În baza art.192 al 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
S-a dispus arhivarea suportului privind conținutul înregistrărilor telefonice, conform art. 91/3 al 7 Cod procedură penală.
Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut - în fapt - următoarea situație:
Prin Rechizitoriul nr.115/P/2007 din 11.07.2008 Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bucureștia dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 254 alin. 1 Cod penal, cu referire la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 și art. 12 lit. b din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal.
S-a reținut că, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de inspector în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în urma unor discuții purtate cu numitul, la data de 25.01.2007, inculpatul a acceptat promisiunea oferirii sumei de 500 lei de la acesta în schimbul efectuării unei verificări în baza de date a instituției unde-și desfășura activitatea, cu privire la o persoană cu numele
Totodată, la data de 29.01.2007, a folosit informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul (numitul ) a sumei de 500 euro, de la aceeași persoană,.
Situația de fapt expusă prin rechizitoriu a fost probată cu declarațiile inculpatului, ale martorilor și, adresa - Serviciul Teritorial București nr-, încheierea de ședință nr- din 04.01.2007, privind autorizarea interceptărilor și înregistrării pe bandă magnetică a convorbirilor telefonice, emisă de Judecătoria Sectorului 2 B, autorizația pentru interceptare și înregistrare convorbiri nr. 1/04.01.2007, emisă în dosarul nr-, procese verbale de transcriere interceptări telefonice purtate de inculpat, fișa postului inculpatului, proces verbal de înregistrare video, proces verbal completare-redare convorbiri interceptate și alte acte descrise în rechizitoriu.
Pe parcursul cercetării penale, a fost audiat inculpatul care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de luare de mită descrise în rechizitoriu, însă a recunoscut faptul că a primit de la martorul suma de 400 euro, pe care și-a însușit-o pentru a determina pe numitul să realizeze o carte de identitate cu datele furnizate de inculpat și cu numele
Fiind audiat, martorul a arătat că este adevărat că inculpatul i-a cerut suma de 500 euro, dar nu își amintește de numele G și, deși îi cerea anumite informații inculpatului despre diferite persoane, nu știa că acestea sunt date în urmărire generală. Totodată, arată că era prieten de mulți ani cu inculpatul, că îl împrumuta deseori cu bani, iar banii pe care-i dădea inculpatului în schimbul informațiilor solicitate nu erau cu titlu de împrumut.
La termenul de judecată din 03.06.2008, a fost solicitată de către inculpat prin apărătorul ales, și pusă în discuția părților, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea, reținută prin rechizitoriu prev. de art.254 alin.1 și 2 Cod penal, raportat la art. 7 din Legea nr.78/2000, în infracțiunea prevăzută de art.254 alin.1 Cod penal, raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000.
La termenul din 31.03.2009, instanța din oficiu a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 254 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 și art. 12 lit. b din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, în infracțiunea prev. de art.254 alin.1 Cod penal, cu referire la art. 6 din Legea nr.78/2000 și art. 12 lit. b din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, atât reprezentatul parchetului cât și apărătorul inculpatului neopunându-se schimbării de încadrare.
Instanța fondului a dispus, astfel, schimbarea încadrării juridice, având în vedere faptul că, așa cum rezultă din fișa postului, inculpatul nu avea atribuții pe linia constatării și sancționării contravențiilor, ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, conform art. 7 alin. 1 din Legea 78/2000.
Din probele administrate în cauză, prima instanță a constatat că, la 04.01.2007, prin încheierea de ședință din Cameră de Consiliu pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul nr-, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, s-a dispus autorizarea interceptării și înregistrării pe bandă magnetică a convorbirilor sau comunicărilor purtate de la mai multe numere de telefon, printre care și de la numărul de telefon 0745 492 427 utilizat de. începând cu data de 4.01.2007, la 2.02.2007, emițând în acest sens autorizația nr.1/04.01.2007.
Cauza a fost ulterior preluată de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București - DIICOT, Serviciul Teritorial București, care prin ordonanța nr.74/D/2007 din 09.07.2006 a dispus, printre altele, disjungerea cauzei față de, subinspector în cadrul IGPR și declinarea în favoarea Direcției Naționale Anticorupție, sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 254 și 255 Cod penal.
Totodată, a transmis Direcției și procesele verbale de redare (transcriere) a înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate între martorul și inculpatul.
Din verificarea acestora, Tribunalul a reținut că rezultă că pe toate procesele verbale există indicat numărul unei autorizații de interceptare și înregistrare emise de Tribunalul București și nu de Judecătoria Sectorului 2, așa cum reiese din celelalte acte depuse la dosar.
Tribunalul a constatat, de asemenea, că procesele verbale nu au fost supuse procedurii de la art. 91 indice 3 Cod procedură penală, în sensul că nu au fost certificate de către procurorul care a efectuat urmărirea penală în cauză. Astfel, ele nu au fost certificate nici inițial de către procurorul de la. și nici de către procurorul de la. care a preluat dosarul și practic a desfășurat ancheta în cauză. Faptul că niciun procuror nu a sesizat inadvertența din cuprinsul proceselor verbale, întocmite ridică îndoieli și cu privire la conținutul acestora, în lipsa certificării lor.
Mai reține Tribunalul că în susținerea acestei posibilități există chiar procesul verbal din 16.04.2008, încheiat de procurorul care a efectuat urmărirea penală la. și care constată că din conținutul procesului verbal de redare din 02.07.2007, lipsește o propoziție enunțiativă.
Pentru aceste motive, în condițiile necertificării proceselor verbale de către procurori, greșitei întocmiri prin invocarea unei autorizații a altei instanțe, care nu există la dosar, modificării ulterioare a acestor procese verbale, fără a le certifica și pe acestea, Tribunalul a constatat că nu au fost respectate procedurile prevăzute de lege, motiv pentru care, din cauza caracterului lor incert, le-a înlăturat din probatoriu.
În aceste condiții, Tribunalul a apreciat că singurele probe existente în cauză, relevante pentru stabilirea vinovăției sau nevinovăției inculpatului sunt declarațiile acestuia și ale denunțătorului.
Atât în faza de urmărire penală, cât și în cea de judecată inculpatul nu a recunoscut primirea banilor de la martorul ca urmare a emiterii către acesta a unor informații și date referitoare la anumite persoane, date la care avea acces datorită atribuțiilor de serviciu, ci doar faptul că se împrumuta de la martor cu diverse sume de bani. În contra celor declarate de inculpat, martorul afirmă că-i dădea acestuia pentru orice informație primită și solicitată suma de 500 lei.
În ceea ce privește suma de 400 euro primită de la martorul pentru a emite o carte de identitate falsă pe numele G inculpatul o confirmă, dar arată că a cerut-o pentru sine și nu pentru aot ransmite altei persoane ( ). În ceea ce privește predarea acestei sume cu acest scop, martorul nu infirmă, dar declară că nu își aduce aminte de numele G și, în plus, niciodată nu a făcut referire cu privire la solicitarea sa către inculpat de a-i întocmi prin terțe persoane o carte de identitate falsă. Totodată, martorul declară că i-ar fi dat inculpatului suma de 500 euro și nu 400, dar numai pentru o verificare în baza de date.
Tribunalul a constatat, că între declarațiile celor doi există contradicții de esență, în sensul că faptele recunoscute de inculpat nu sunt confirmate de martor și invers.
A reținut Tribunalul că, în lipsa altor probe certe și concludente care să ateste săvârșirea faptelor reținute de parchet în sarcina inculpatului, se impune acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 254 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6 din Legea nr.78/2000 și art.12 lit.b din Legea nr.78/2000, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, lipsind dovezi care să ateste atât vinovăția inculpatului cât și elementele materiale ale laturii obiective ale celor două infracțiuni, respectiv primirea ori pretinderea unor sume de bani în scopul de a face un act în contra îndatoririlor de serviciu (nepăstrarea caracterului confidențial al datelor personale) și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani.
Împotriva acestei sentințe a promovat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
În apelul Direcției Naționale Anticorupție, se critică sentința instanței de fond pe considerente de nelegalitate, în ceea ce privește constatarea nulității unor probe și înlăturarea proceselor verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, fără a se da posibilitatea Parchetului să lămurească această chestiune.
Un al doilea motiv de apel vizează greșita schimbare a încadrării juridice.
Greșita înlăturare, din ansamblul probatoriului, a proceselor verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate între inculpatul și martorul, considerând că, în mod greșit, tribunalul a apreciat că respectivele procese verbale sunt îndoielnice din punct de vedere al conținutului lor.
Referitor la nerespectarea dispozițiilor art. 913Cod procedură penală, în sensul că procesul verbal de transcriere a convorbirilor nu a fost certificat de procurorul care a efectuat urmărirea penală, se consideră că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a textelor de lege incidente, în sensul că procesul verbal de redare a înregistrărilor telefonice întocmit de procuror nu mai se impune a fi certificat de procuror, întrucât, altfel, procurorul, practic, ar fi obligat să efectueze un act procedural de două ori.
Greșita schimbare a încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpat în sensul înlăturării dispozițiilor art. 7 din Legea nr.78/2000 de către instanța de fond, care a avut în vedere că, potrivit fișei postului, inculpatul nu avea atribuții pe linia constatării și sancționării contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor.
Arată Parchetul că inculpatul făcea parte, la data săvârșirii faptelor, din Inspectoratul General al Poliției Române, parte componentă a structurii organizatorice a Poliției Române conform Legii nr.218/2002, lege potrivit căreia Poliția Română desfășoară activități pentru constatarea faptelor penale și efectuează cercetări în legătură cu acestea (art. 26 alin. 1 pct. 8 ), constată contravenții și aplică sancțiuni (art. 26 alin. 1pct. 10). Astfel, potrivit art.28 alin 4 din Legea nr.218/2002, polițistul este obligat să intervină și în afara orelor de program, a atribuțiilor de serviciu și a competenței teritoriale a unității din care face parte, când ia cunoștință de existența unei infracțiuni flagrante, această obligație legală este consacrată și în art. 44 alin.1 din Legea nr.360/2002, privind statutul polițistului, text de lege conform căruia serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu. Inculpatul avea obligația de a executa activități de ascultare a unor persoane care au formulat plângeri și, ori sesizări, activitatea de ascultare a persoanelor vătămate având caracter de act premergător urmăririi penale.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.371 alin.2 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că apelul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Ministerul Public are ca prim motiv de apel nelegalitatea hotărârii pe considerentul omisiunii punerii în discuție a nulității probelor (fila 8, alin.ultim, dosar apel), aspect care se încadrează în încălcarea publicității procedurilor (art.127 din Constituția României)
În cauza de față, soluția instanței de fond se bazează pe nulitatea probelor administrate de Ministerul Public. Nulitatea nu a fost pusă în discuția părților, fiind invocată de Tribunal cu ocazia deliberării.
Conform articolului 379 pct.2, lit.b Cod procedură penală, soluția de desființare a unei hotărâri și rejudecare de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată se dispune atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate prevăzute de art.197 alin.2 Cod procedură penală, între care și publicitatea ședinței de judecată, respectiv garantarea dreptului la apărare.
Dispozițiile referitoare la publicitatea ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității (art.197 alin.2 Cod procedură penală).
Prin publicitatea ședinței de judecată, în sensul articolului 127 din Constituția României, revizuită, se are în vedere publicitatea dezbaterilor judiciare, care se desfășoară în ședința de judecată.
Constatând nulitatea probelor în acuzare, fără a pune această chestiune în discuția părților, instanța de fond a încălcat publicitatea dezbaterilor judiciare și, pe cale de consecință, publicitatea ședinței de judecată.
Omisiunea instanței de fond atrage desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Nu se poate susține că instanța și-a exercitat dreptul de a examina din oficiu probele, în cauză fiind vorba despre nerespectarea publicității procedurilor.
Organele judiciare au obligația de a avea în vedere, din oficiu, și aspectele favorabile părților.
În ipoteza în care părțile nu acționează pentru administrarea unor probe, organele judiciarele pot administradin oficiu, luând în considerare toate împrejurările cauzei.
Dar, drepturile procesuale ar rămâne, însă, neexercitate fără îndeplinirea de către organele judiciare a obligației de a le face cunoscute părților, în cadrul unei proceduri publice.
În cauză, instanța nu a făcut doar o apreciere a probelor, ci a constatat nulitatea înregistrărilor, fără ca acest aspect să fie pus în discuția părților și fără ca Ministerul Public să-și poată face apărările.
Publicitatea dezbaterilor judiciare asigură și dreptul la apărare.
Dreptul la apărare include și echitatea procedurii, iar garantarea dreptului la apărare presupune ca fiecare parte să aibă posibilitatea folosirii mijloacelor adecvate, respectiv discutarea în contradictoriu și în ședință publică a probelor.
Potrivit principiului rolului activ (art.4), instanța de judecată are obligația de a administra, din oficiu, toate probele necesare, atât în favoarea cât și în defavoarea inculpatului. Neîndeplinirea acestei obligații atrage sancțiuni procesuale ca, de exemplu, rejudecarea cauzei, prin trimitere în urma unui apel sau recurs.
În cazul de față, nulitatea decurge din omisiunea îndeplinirii obligației de punere în discuție și administrare a probelor.
Apreciind că s-a încălcat publicitatea ședinței de judecată și că lipsește cercetarea judecătorească cu privire la probele administrate de acuzare, Curtea va admite apelul, va desființa hotărârea atacată i va trimite cauza spre rejudecare, la aceeași instanță.
Cu ocazia rejudecării în fond, Tribunalul, valorificând întregul material probator administrat în cursul primei cercetări judecătorești care rămâne câștigat cauzei, precum și elementele probatorii strânse în cursul judecării apelului, și desigur administrând orice probe noi va considera ca fiind utile justei soluționări a cauzei, se va pronunța cu privire la toate faptele și la toate persoanele pentru care a avut loc investirea instanței și, totodată va analiza și se va pronunța și asupra celorlalte critici și apărări formulate în apel, cu privire la schimbarea de încadrare juridică, precizate atât în cuprinsul motivelor scrise depuse la dosar, cât și cu ocazia dezbaterilor orale consemnate în practicaua prezentei decizii.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului declarat în cauză vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Conform art. 379 pct. 2 lit.b Cod procedură penală;
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr.414 din 14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală.
Desființează sentința penală nr.414 din data de 14 aprilie 2009, în Dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a II-a Penală și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
--- --- - -
GREFIER,
- -
Red.
Dact.
Ex.2
Red.-II.
Președinte:Corneliu Bogdan Ion TudoranJudecători:Corneliu Bogdan Ion Tudoran, Lavinia Lefterache
